Alban Berg (1885-1935)

Alban Berg (1885-1935):

Provenind dintr-o familie din inalta burghezie vieneza, Berg manifesta in adolescenta o dubla pasiune pentru literatura si muzica (asemenea lui Schumann si Wagner); din 1904 devine elevul lui Schnberg.

Primele lucrari, Sapte lieduri timpurii (1905-08) denota un romantism tarziu al armoniei tonale cromatizate excesiv.

Dupa Pierre Boulez, creatia sa se imparte in 3 etape:

formativa, 1907-14: de la Sonata pentru pian op.1 la Trei piese pentru orchestra op.6 (tranzitia tonal-atonal)

apogeul, 1917-26: Wozzeck, Concertul de camera, Suita lirica (incepand cu Suita lirica adopta dodecafonismul)

explorarea si depasirea sistemului serial in Lulu, Vinul, Concertul de vioara

Sonata op.1, 1908: structura unui poem lisztian., constructie ciclica, armonii si influente din impresionism, Skrjabin

Patru Lieduri op.2, 1910: relativizarea functionalitatii tonale, forme concise, miniaturale.

Cvartetul op.3, 1910: primul cvartet de coarde atonal, totodata prima experienta atonala a lui Berg. Cele doua parti, sonata si rondo, arata reformularea formelor clasice in limbaj atonal, cu alte articulatii interne, alte conflicte.

Melodiile dupa textele cartilor postale de Peter Altenberg, op.4, 1912, se inscriu in genul liedului cu orchestra. Arhitectura este unitara, in 5 parti.

Patru piese pentru clarinet si pian op.5, 1913: forma miniaturala atonala, caracteristica celor trei vienezi in aceasta perioada; atmosfera extrem de expresiva, imagistica sonora datorata armoniei si timbralitatii.

Trei piese pentru orchestra op.6 (1914-15): singura creatie pur simfonica, pe traditia Wagner-Mahler. Preludiu, Reigen, Mars = simfonizarea atonala a unei forme clasice timpurii (preludiu), a unui ritm de dans popular (hora) si a marsului.

Wozzeck op.7, 1914-1921: libretul de Berg pe un subiect expresionist, dupa piesa romanticului timpuriu Georg Bchner (din 26 de scene initiale raman 15). Prima auditie la Berlin, in 1925, ramane un mare eveniment al epocii.

Actul I, suita de piese de caracter: Suita, Rapsodie, Mars militar si Berceuse, Passacaglia, Quasi-Rondo

Actul II, ciclu de simfonie: Sonata, Fantezie si Fuga, Lied, Scherzo, Rondo

Actul III, "arta inventiunii": pe o tema, pe un sunet (si), pe un ritm, pe un acord, pe o tonalitate, pe o miscare de triolete.

Pentru prima oara, forme ale muzicii traditionale instrumentale sunt folosite in arhitectura de opera; limbajul combina atonalul cu insule tonale, prefigurand si ordinea dodecafonica uneori; interludiile orchestrale leaga scenele intre ele.

Concertul de camera pentru pian, vioara, 13 instrumente (1925), dedicat lui Schnberg pentru aniversarea a 50 de ani. Cifra 3 este implicata simbolic in structura celor trei parti, in cele 3 teme generatoare (motto-uri cu numele celor trei vienezi: ADSCHBEG, AEBE, ABABEG), 3 tipuri de instrumente, in tempi etc.

Suita lirica pentru cvartet de coarde, 1926: lucrare partial atonala, partial seriala. Cele 6 parti au un 'program secret', descoperit in 1977, legat de iubirea compozitorului pentru Hanna Fuchs (citatele din Wagner si Zemlinski, cifrele 10 si 23 implicate profund in structurarea muzicii, initialele ABFH ca motiv in seria generatoare). Partile: Allegro gioviale, Andante amoroso, Allegro misterioso-Trio estatico, Adagio appassionato, Presto delirando-tenebroso, Largo desolato.

Vinul, arie de concert dupa Baudelaire, 1929, triptic vocal-orchestral integral dodecafonic.

Lulu, opera expresionista dupa doua piese de Franz Wedekind, 1928-35, cu libret propriu, dedicata lui Schnberg pentru aniversarea a 60 de ani. Berg a terminat primele doua acte si a lasat in schite actul al III-lea, pe care l-a finalizat in 1979 Friedrich Cerha. La seria fundamentala se adauga seriile diverselor personaje, opera este in general dodecafonica, cu insertii tonale; vocalitatea spectaculoasa, jocul cu simboluri cifrice (7,5), auto-citarea sunt alte cateva procedee caracteristice.

Concertul pentru vioara, 1935, scris la comanda violonistului Louis Krasner, are un caracter de recviem, fiind dedicat 'memoriei unui inger', Manon Gropius. Cifra 2 este de aceasta data generatoare de structuri si tempi (2 parti cu cate 2 sectiuni, 2 citate). Sinteza tonal-seriala se observa inca din alcatuirea seriei generatoare, cu succesiuni de trisonuri (sol, sib, re, fa#, la, do, mi, sol#, si, do#, re#, mi#).

Compozitori austrieci si germani la inceputul secolului XX, mai putin cunoscuti: Hans Pfitzner (1869-1949), Alexander von Zemlinski (1871-1942),

Franz Schreker