Franco Cesarini - biografie

Franco Cesarini

Desi nu face parte din categoria compozitorilor autentici napolitani, sau de cantoneta napolitana, fiind un compozitor din generatia tanara care abia a depasit varsta de 40 de ani si care traieste si creiaza la Lugano, Cantonul italian Ticino din Elvetia, l-am inclus in acest material ca reprezentant al genului nou de canzona cu trimitere spre "musica leggera".

Nascut in anul 1961, a inceput sa studieze flautul si pianul la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano. Si-a continuat formatiunea sa la clasa flautistului Peter- Lucas Graf la Conservatorul Basilea unde a obtinut diploma de invatamant si cea de concertist. In continuare a obtinut diploma de dirijat cu Felix Hauswirth si cea de compozitie cu Robert Suter si Jacques Wildberger.

In calitate de solist si membru al grupurilor camerale, a obtinut importante recunoasteri in numeroase concursuri, printre care premiul intai cu mentiune, la concursul national helvet de executii muzicale, in 1981. Actualmente este director al "Filarmonicii Municipale din Lugano si a "Scolii Muzicale Orrasenesti din Lugano".

Din 1989 preda dirijatul si orchestratia pentru orchestra de suflatori in sectia profesionala a Conservatorului din Zrich. Din 2001 preda compozitia pe langa "Institutul Superior European de Fanfara" (ISEB) din Trento (Italia) si dirijatul orchestrei de suflatori la Conservatorul Elvetiei Italiene din Lugano.

Franco Cesarini este un compozitor deosebit, cu multiple aptitudini. Inafara de compozitiile sale pentru orchestra de suflatori, catalogul sau cuprinde bucati de muzica vocala, pentru pian diferite instrumente solistice, quartet de coarde si orchestra simfonica. A obtinut numeroase recunoasteri, printre care premiul de compozitie acordat de Fundatia Elvetiana pentru Cultura "Pro Helvetia".

Printre altele, este foarte solicitat in calitate de membru in juriile de concursuri nationale si internationale si deasemenea in calitate de invitat ca dirijor. Un numar considerabil din compozitiile sale au fost imprimate pe compact-discuri de catre interpreti renumiti ai zilei.

Dupa toate acestea s-ar putea pune indreptatit intrebarea: Totusi, ce cauta Cesarini printre compozitorii napolitani? Ce-as putea sa raspund? Cam ceea ce va cauta peste alte pagini, cantaretul Josef Schmidt, printre tenorii italieni. Pe bune!

Asa cum la momentul respectiv tenorul bucovinean va fi un pretext pentru a evoca macar numele celor ce au incantat publicul romanesc de-alungul vremii cu mult apreciata lor voce de tenor, tot astfel in cazul de fata, vreau sa "inventez" macar trei motive pentru a-l mentine in pagini.

In album, Franco Cesarini este prezent cu melodia "Firenze sogna" atat de frumos talmacita de Luciano Pavarotti intr-una din imprimarile sale care, depasind cadrul muzicii clasice, face legatura intre cantaretul de opera si participantul la concertele in care apare si canta alaturi de solistii de muzica usoara consacrati.

In acest sens amintesc Concertul de la Roma sau cel de la Modena din 12 sept. 1995 "Miss Sarajevo" . In cadrul acestor concerte si al altora, a stat alaturi de cantareti ca:Zuchero, Ligabue, Piero Pelu dei Litfiba, Lucio Dalla, Eno, Bono, Elton John, Sting, Brian Adams s.a.

Faptul ca am cantat si am imprimat aceasta melodie, ar constitui al doilea motiv de preferinta, (desi in exemplificarile ce insotesc materialul,

l-am lasat pe Big Luciano s-o talmaceasca)..

Insfarsit, al treilea si mai subiectiv, daca se poate spune asa, nu are in vedere nici calitatile sale de compozitor talentat si divers si nici vreo legatura cu tematica aleasa, ci doar un amanunt care pentru multi nu inseamna aproape nimic, cata vreme pentru mine inseamna foarte mult! Sa ma explic:

In perioada 30 iunie-10 iulie 1991 in compania Operei Romane din Timisoara, am fost solicitat sa particip la un turneu artistic in Elvetia in localitatea Locarno, asezata pe malul Lacului Maggiore, cu spectacolele Nabucco de Giuseppe Verdi, Tosca de Giacomo Puccini si un Concert cu arii de opera si canzonete, prezentate pe o scena amenajata in Piaza Grande.

O mare parte dintre membrii ansamblului au confundat la inceput Locarno, mai putin cunoscut, cu Lugano, oras pe malul lacului cu acelasi nume pe versantul sudic al Alpilor in Cantonul Ticino la granita Elvetiei cu Italia, unde traieste compozitorul.

Nu era prima data cand strabateam Austria si Elvetia in autocar pe drumul cel mai direct. La intoarcere in tara insa, lucrurile au devenit trepidante prin ineditul lor. Fusesem "premiati" cu un traseu ce includea vizitarea oraselor Milano, Venetia si Trieste.

Iata deci a treia motivatie pentru evocarea acestul compozitor care fara sa stim atunci "ne atinea calea" imaginar, in primul oras mare prin care am trecut spre miraculoasa si nesperata destinatie, care urma sa insemne totul pentru toti!

Din insemnarile de calatorie facute in graba cu acel prilej, am sa spicuiesc cateva idei si fapte mai deosebite:

--,,La orele 10 dimineata am plecat din Locarno cu destinatia Italia, spre punctul de frontiera Chiasso, pe un timp calduros, caci doar eram in luna lui Cuptor.

Putina pacla peste Lago Maggiore care ne-a insotit un timp pe dreapta directiei de mers. Dupa un sfert de ora incepem sa urcam prin Passo Monte Ceneri, denumire care daca isi pastreaza forma de s.m. sau s.f. plural, s-ar traduce prin: "Muntele Osemintelor" sau al ramasitelor pamantesti, daca nu, "Muntele Cenusii". Oricum, trebuie spus ca strabatem un peisaj incantator pe o sosea numai in serpentine, unele in "ac de par", tocmai buna de poligon pentru tineri "incepatori" ca sa se identifice cu denumirea pasului.

Lago Maggiore a ramas departe in urma, cand, exact dupa o jumatate de ora de la plecare, intram pe autostrada a carei panou orientativ ne anunta: Lugano 15 km. Chiasso 38 km. si Milano 87 km. Trecem prin Lugano-Sud, lasand restul orasului in dreapta, asa cum este peste tot regula autostrazilor. Privirea este insa retinuta de anuntul unei localitati, tot la sud de Lugano, care isi merita pe deplin denumirea: Paradiso. Dupa ce traversam coada sudica a Lacului Lugano, ne apropiem sensibil de punctul de frontiera Chiasso. Ciudata apropiere toponimica!

Chiasso inseamna zgomot, galagie, scandal si ne aducem aminte de textul din Boema: "Quanta folla, che chiasso"! Mai inseamna ulicioara, stradela, iar prin extensie bordel, de unde expresia: "aver parenti in chiasso", a avea faima rea; sau "andare in chiasso" , a se pierde, a decade.

Acum se va intelege de ce am exclamat: "ciudata apropiere"! Paradisul pe de o parte, iar pe de alta intrarea in Infern.

Or fi stiind elvetienii de faima galagiosilor vecini in comparatie cu ei. Mai ramane doar sa se puna un afis la iesirea din Chiasso cu versurile din cantul al treilea al Infernului, din Divina Comedie a lui Dante Alighieri :

Per me si va nella citta dolente

Per me si va nell'eterno dolore

Per me si va tra la perduta gente!

Ei, nu e tocmai asa! N-am nici un motiv sa-mi blamez "rudele" si odata cu ele stramosii. A fost doar un simplu exercitiu de retorica si nu o declamatie emfatica. Si-apoi, ce era sa fac timp de o ora si mai bine cat ne-au tinut elvetienii la punctul de frontiera cu Italia ?

Dupa trei ore de la plecarea din Locarno mai aveam de parcurs doar 7 km. pana la Mediolanum, aceasta Meka a cantaretilor. In curand parasim Via Venezia si ne indreptam spre centrul orasului Milano, uitand de faptul ca pana aici s-a platit de doua ori taxa de circulatie pe autostrada.

La orele 14, pe o caldura de +35 de grade la umbra, terminasem de vizitat Casa Verdi, care adaposteste la parter mormintele maestrului si ale Giuseppinei Strepponi.

Ne indreptam in mare graba spre Basilica "Santa Maria delle Grazie" cu celebrul "Cenacolo vinciano" (Cina cea de taina a lui Leonardo da Vinci) care se afla tocmai in faza de restaurare, cu schele montate peste tot, dar care totusi ne-au permis sa admiram in conditii optime aceasta capodopera.

Desi culorile sunt putin cam pale, suntem totusi in fata unui miracol da Vinci (1452 - 1519) cu acele compozitii pline de poezie si mister. Organizarea savanta a compozitiei, desavarsirea procedeului de topire a contururilor intr-o atmosfera invaluitoare, de treceri subtile de la umbra la lumina, acel "sfumato" (degradat, estompat) care contribuie la reliefarea psihologiei personajului, deasemenea, perfecta imbinare a perspectivei liniare cu cea cromatica, urmarind variatiile luminii pe chipuri si peisaje, fac din creatia lui Da Vinci una dintre culmile artei renascentiste.

Aceasta pictura murala se spune ca ar fi salvat Basilica de la distrugere in timpul celui de al doilea razboi mondial, Basilica datand din 1463, zece ani dupa caderea Constantinopolului.

La orele 15 am revenit in preajma Scalei, avand de vizitat de data aceasta Muzeul si interioarele cu sala de spectacol. La viteza cu care banuiam ca se va merge ( si de fapt asa s-a si intamplat ), eram sigur ca nu se pot retine prea multe amanunte. Nu ai timpul material sa cauti ceva anume din cele stiute din lecturi, din cronici sau studii diverse.

Totusi, faci macar dovada trecerii pe aici, cu acel: "Biglietto d'ingresso" No.37268 Lire-3000. "Museo Teatrale alla Scala"

Oricum insa, se chiama ca ai vazut Scala si interioarele ei. Ai trecut pe culoare, ai urcat trepte roase de vreme, ai atins balustrade si ziduri, trecand pe sub arcade pe unde au pasit atatia inaintasi celebri si poate undeva talpa pantofului tau a calcat o urma dintre zeci si sute care iti pot veni in memorie.

Datorita biografiilor adunate in aceste pagini, figura atator celebritati scaliere imi este parca mai vie, iar prezenta lor mai palpabila si nu trebuie sa-mi fortez imaginatia pentru a-i vedea pe toti cei evocati in aceasta ambianta, din care mi-a venit atat de greu sa ma desprind.

Poti oare defini coplesitorul sentiment ce te incearca parasind incinta fierbinte a Scalei? La ce bun? Pentru cei ce doar o ravnesc ar fi insuficient, pentru tine greu, sau poate imposibil de nuantat, iar cei care au mai trecut pe aici au fiecare modul propriu de receptivitate si perceptie.

Cu vizitarea Domului, a pietii Domului si a Galeriilor Vittorio Emanuelle ne-am indreptat grei de imagini si ganduri spre autocare, iar eu, cu chinuitoarea intrebare pe buze: Oare voi mai revedea vreodata locurile si "lucrurile" oamenilor ce se scriu cu majuscule?!! Si asemenea lui Cherubino -pajul din Nunta lui Figaro- inchei: "Si imi raspund tot eu":- -- - - -Sigur NU!

La Venetia am ajuns tarziu in noapte, ca sa putem spune ca am petrecut "O noapte la Venetia ! Din Piazale Roma, unde s-au parcat autocarele, parcurgem pe jos timp de 45 de minute, un oras adormit ca dintr-o lume de basme, printre cladiri inguste, divers colorate, cu portaluri joase, si ajungem, insfarsit, in Piata San Marco, unde, de-odata dimensiunile capata amploare nebanuita, iar perspectiva ce pare sa respecte toate regulile de reprezentare in spatiu, se largeste, mijlocind astfel multimii de vizitatori ce invadeaza zilnic piata, sa se poata misca nestingheriti.

Am putut sa zabovim suficient pentru a ne face "plinul" ochilor si-al sufletului, fara sa mai pot adauga ceva. As macula cu vorbele scrise, imagini nesterse si-ar fi pacat!

Ceeace pot face insa, este sa talmacesc o poezie a lui DiegoValeri (poetul care a fost ales de catre Emil Scarlat Skeletti pentru unele din cantonetele sale) intitulata: VENETIA desi mi-e teama ca nu voi reusi sa-i dezvalui, in traducere, intreaga frumusete, fiindca ii sta mai bine in haina limbii proprii. Am sa incerc totusi!

-" E un oras de pe acest taram, dar atat de frumos si atat de straniu, ca pare un foc de fata morgana, ca o perceptie imaginara a unor lucruri ireale, o viziune a inimii profunde. Infasurata intr-un val trandafiriu, sta cu bazilicile sale, palatele si imbietoarele gradini, suspendata intre doua culori albastre: cea a cerului si a marii. Mereu schimbata, in diminetile cu soare alb, straluceste ca un suras palid si obosit, ca o lume inchisa intr-o perla. Dar in apusurile rosii, infocate, e ca o arca de aur, radioasa, stralucitoare, nava imensa navigatoare, spre tarmuri departate incantatoare.

Cand luna de pe bolta poleieste turnuri svelte, si multime de cupole, intr-o lume de vis gingasa si gratioasa, scanteind pe-artere serpuitoare de apa adanca si somnolenta, nu se poate spune ce inspira ea, atat e de noua, miraculoasa, regat infinit al fanteziei, insula dulce, misterioasa, leagan si-altar al poeziei.

Si totusi, poarta urmele a mii de ani de istorie, incoronandu-se de gloria unei mari existente razboinice. Inima de leoaica, infatisare ce farmeca, O, tu Venetie, de doua ori stapana. Neam de puternica virtute romana, floare crescuta din gloria italiana"-----

La intoarcerea spre autocare, am luat un vaporas care ne-a purtat in linistea noptii pe Canale Grande, lasandu-ne cu o usoara nostalgie privind mutenia gondolelor ancorate la pontoane si care tresareau din somn, ca scuturate de o mana puternica, la starnirea valurilor de catre mai marele si modernul lor confrate. Simteam in trepidatia lor, o unda de revolta la adresa intrusului, nu pentru deranjul de moment, ci, pentru frustrarea drepturilor apartinute lor de veacuri.

La orele 6 dimineata, dupa ce am atipit pret de o ora, eram in drum spre Triest, in tentativa de a traversa Jugoslavia, dupa prima inclestare cu Croatia. La intrarea pe autostrada s-a platit o suma de 28.300 lire italiene ca taxa de circulatie. Am facut in acest drum constatarea ca italienii sunt cei mai prompti si mai "mana intinsa" din toata Europa, in privinta acestor taxe.

Dupa o ora si jumatate de mers, drumul a inceput sa urce putin in panta usoara, descoperind in partea dreapta intinderea albastra a Adriaticii. Soseaua cocotata apoi in coasta impadurita si stancoasa, cu o singura banda pe sens, seamana pe alocuri cu drumul E 70 de la Gura Vaii spre Orsova. Sub noi, in partea dreapta, la o adancime de 200 - 300 m. Adriatica se pierdea la orizont, iar aproape de mal abundau instalatiile pentru pescuit languste. Pe un promontoriu ce inainta in mare ca o limba de verdeata, trona donjonul unui superb castel medieval bine conservat, inconjurat de un grup de cladiri tipice locului.

Am ajuns la Grignano-mare, de unde perspectiva se largeste, lasand loc unui peisaj absolut superb.

Am coborat deja la nivelul marii unde ne insotea pe dreapta o faleza larga asfaltata, iar in stanga paravanul dealurilor impadurite. E un loc ideal pentru plaja si intr-adevar, la orele 7.45 era populat cu destula lume, desi soarele nu ajunsese inca aici. Astfel ne-am facut intrarea in Triest, oras risipit pe coasta si dealuri abrupte.

Un turn alb cu o statuie impresionanta, a dominat un timp peisajul, apoi a disparut la o curba inecat in verdeata. Ne aflam in drum spre centru, dar tot cu regim de autostrada. Pe dreapta, locul marii a fost luat de o retea de cale ferata ducand spre gara si antrepozite.

Peste strada principala in care am patruns, era intins un straif, care anunta cu litere mari "Festivalul International al Operetei". Insfarsit, la orele opt fix am parcat intr-o piata din apropierea garii. Aveam la dispozitie trei ore de plimbare si eventuale cumparaturi.

Nu stiu cum, dar, in momentul cand am coborat din autocar, destul de reconfortat dupa o noapte aproape alba si, mai ales, lipsit de curiozitatea de a mai vedea ceva dupa coplesitoarele trairi din ajun, mi s-a parut ca aud un sunet indepartat de clopot, ca o chemare.

Apoi, treptat, treptat, a inceput sa prinda contur, din ce in ce mai clar, un cantec parasit de mult in amintiri, ce acum parca forta niste porti, vrand sa se deschida spre lumina. Si deodata, ca intr-o revelatie, m-am pomenit murmurand:

"Per le spiagge per le rive di TRIESTE

Suona e chiama di San Giusto la campana. . . . .

L'ora suona, l'ora suona non lontana

Che pi schiava non sar!

Cuvintele veneau nestanjenite din cine stie ce ungher tainuit al memoriei afective si se fixau in decor, iar eu, cu privirea iscoditoare, cautam in aglomerarea urbana silueta vechiului lacas San Giusto, ca si cand as mai fi putut zari drapelul tricolor falfaind ca alta data din inaltul turlei.

Restul drumului spre casa nu mai are vreo relevanta speciala. Prin Croatia, urmele primei inclestari cu Sarbii, se mai intalneau din loc in loc.

Pe marginea soselei zaceau carcase de blindate arse si alte materiale de lupta abandonate, din care rugina incepea sa muste hulpav. In cateva randuri, am intalnit drumuri blocate cu mormane de pamant, obligandu-l pe soferul nostru, -transfigurat de emotie si pe care curgeau apele, garla-, sa faca ocoluri de zeci de kilometri, si peste toate, o stare de neliniste si teama, intr-o tacere nefireasca.

A incercat bietul sofer sa-si simplifice tinuta pana la maiou, dar a fost oprit de politie si obligat sa si-o rectifice urgent, abia scapand de amenda.

Facand insa abstractie de acest epilog, as putea adauga, parafrazand spusele protestantului Henric de Navara la casatoria cu regina Margot, doar cu opt zile inaintea noptii Sfantului Bartolomeu: "Paris vaut bien une messe Parisul merita o liturghie) - "Drumul a meritat toata osteneala" ! ! !

. . . . . . . . Un vis frumos a luat sfarsit, strecurandu-se apoi, pe furis, ca sa adoarma surazand in A M I N T I R I .

Intorcand o clipa privirea in urma, imi dau seama ca nu am epuizat, nici pe departe, toate biografiile demne de a fi consemnate aici, rezumandu-ma doar la cele mai cunoscute. Totusi pentru a nu fi nedrept, am sa mai amintesc in treacat macar cateva nume, ca: Tomasso Ruffa, Pietro Labriola, Domenico Bolognese, Mariano Paolella, Ernesto del Prete, Ludovico Perullo, Buongiovanni, D'Anibale, iar dintre textieri pe: E. Bonagura, De Crescenzo si Armando Gill, ultimul, amintit in materialul semnat de Aldo Di Gioia, directorul Muzeului Cantecului Napolitan, si care-l prezinta in cele trei ipostaze: textier, compozitor si interpret.

PRIMUL FESTIVAL DE LA MARECHIARO , 1924:

In anul 1924, titularii casei de discuri Phonotype Record, Amerigo si Vincenzo Esposito, in colaborare cu compozitorul Rodolfo Falvo, au realizat un proiect, deja de mai multe ori tentat, de a infiinta o editura muzicala.

La 1 martie 1924, proiectul a fost inaugurat. La acea data intr-adevar s-a nascut casa editoriala Marechiaro care s-a mentinut pana in 1936, an in care Rodolfo Falvo, Gigi Pisano si Gianbattista de Curtis, capii editurii, nu au mai reinoit contractul de asociere intre La Canzonetta (Falvo si De Curtis) si Cioffi (Pisano).

In acesti doisprezece ani de viata, Marechiaro a avut o echipa de autori si compozitori cu adevarat exceptionali: Pisano, Mangione, Fusco, Baratta, Ciaramella, Letico, Cannio, Colonnese, Nicolo, Mazzucchi, De Filippis, Cinque, Rajola si altii, pe langa un numar de cantareti in culmea succesului.

Prima auditie de la Marecharo s-a desfasurat in august 1924. Caracteristica pentru evenimentul respectiv, a fost prezentarea cantecele propuse, pe un suport de 78 de turatii. Aceste discuri s-au vandut cu pretul de cinci lire, in timp ce copia unei piese prezentate in concurs, era de la 60 la 90 de centime, pentru cele acompaniate de mandolina, sau de la 100 la 150 centime, pentru canto piano. Fascicolul mic cu programul concursului Marechiaro 1924 costa o lira, spre deosebire de programul mare, cuprinzand si muzica pentru canto si pian, care costa opt lire.

Maestrul Rodolfo Falvo, prezent in festival cu cinci canzonete, a fost numit director artistic si executiv al auditiei, in timp ce tenorul Fernando de Lucia si cantonetista Elvira Donnarumma, erau acreditati ca oaspeti de onoare.

Manifestatia muzicala s-a desfasurat la Teatrul Politeama Giocosa (arena vesela) din Napoli si cuprindea 29 de piese in concurs: 14 in dialect napolitan si 15 in limba italiana.

Unica bucata care n-a fost prezentata pe disc, a fost: Ci rivedremo Ne vom revedea) a prea putin cunoscutului autor Oscar Marchetti. Poetul Alfonso Mangione a semnat lucrarile sale cu pseudonimul: Alman, iar Enzo Fusco cu porecla Sergio I. Cantoneta "Oh! Mister Bloms" se subintitula "Non ho pi le ciabatte" (Nu mai am incaltari). "Pecch 'o papa nun e rre De ce tata nu e rege) era unicul duet in competitie. Insfarsit, tema "Cerco una bambola come lei" (Caut o papusa-(copila)-ca ea), a fost considerata, de autorii insasi, o povestioara sentimentala.

Importanta a fost distributia cantaretilor prezenti. Toti artistii erau de maxima popularitate. Printre acestia era de semnalat poetul Gigi Pisano care, pentru un moment isi amintea de trecutul sau de cantaret la "Caf Chantant" si care participa la intrecere fie ca poet fie ca solist vocal. Dintre patru piese pe care le interpreta, numai una a purtat semnatura sa, lasand altor cantareti cantonetele scrise de el pentru auditie.

Mare lupta vocala intre Giuseppe Godono, Vittorio Parisi, Salvatore Papaccio, si Alfredo Capaldo sau intre tenorii cu trecut in lirica, in timp ce Roberto Ciaramella, data fiind activitatea lui in proza, punea mai mult accentul pe interpretarea teatrala. In acest sens trage dupa sine de la compania de proza, pentru duetul "Pecch 'o papa nun e rre" pe frumoasa si talentata actrita Adelina Pretolani.

La randul sau, Gennaro Pasquariello, star aclamat de public, e linistit cu piesa "O Belvedere" sperand in victoria finala.

Ria Rosa (pe adevaratul sau nume Maria Rosaria Liberti) se daruieste total pentru unica piesa ce i-a fost atribuita:"Ammore gnurante" (Dragoste nestiutoare). Viitoarea diva a New-York-ului reuseste astfel sa-si faca loc printre vocile prezente, fiind premiata pentru interpretarea sa, putin spus superba.

Silvia Coruzzolo, in mod ciudat, este unica artista care nu s-a imprimat pe disc. Probabil ca prea cunoscuta actrita a scenei napolitane sa fi avut in mod succesiv la trecerea in revista, probleme cu eticheta lui Amerigo Esposito. La fel s-a intamplat si cu Ester Baroni ( pe adevaratul sau nume Maria Pandolfi ) ex croitoreasa din Via Chiaia, devenita regina necontestata de Caf Chantant, care nu si-a imprimat piesa, probabil pentru ca nu a obtinut aprobarea de la Phonotype, intrucat ea isi imortaliza cantecele la Casa de discuri Columbia.

Vocile tenorale au fost infrante total de o voce actoriceasca. Intr-adevar la prima auditie Marechiaro de la Piedigrotta, Roberto Ciaramella de 37 de ani, actor

afirmat al scenei, se indrepta cu pasi siguri spre o cariera de autor cu tema "Pecch 'o papa nun e rre", un mod de a spune in limbaj napoletan: ( de ce lucrurile trebuie sa mearga astfel si nimeni nu poate sa le schimbe?) Cantoneta, un captivant si ironic duet de dragoste, prin perechea de soti, pune multe intrebari fara raspuns. Sau mai bine zis, singurul raspuns este: "De ce tata nu e rege"?

Prima prezentare muzicala "Marechiaro 1924" a obtinut un mare succes, poate si datorita sprijinului casei de discuri Phonotype, care a imprimat, tiparit si difuzat cele mai reusite compozitii ale vremii.

Gratie colaborarii dintre Amerigo Esposito si editorul italo-american Edward Rossi, multe dintre piesele primului festival de la Marechiaro au devenit foarte populare in America, Argentina si Canada.

CANTONETELE DIN CONCURS

1. 'A strazzione (Alman-Nicolo) -Salvatore Papaccio

2. 'A varca nova (Alman-Falvo) -Vittorio Parisi

3. Ammore gnurante (Fusco-Cinque) -Ria Rosa

4. Cchiu forte 'e me ( Rajola-Fortezza) -Giuseppe Godono

5. Cerco una bambola come lei (Fusco-Cinque) Giuseppe Godono

6. Ci rivedremo (Baratta-Marchetti) -Silvia Coruzzolo

7. Core cuntento (Pisano-Nicolo) -Salvatore Papaccio

8. E'femmena (Baratta-Colonnese) Salvatore Papaccio

9. 'E manduline (Alman-Falvo) -Giuseppe Godono

10. Ho paura delle donne (De Filippis-Falvo) -Gigi Pisano

11. La principessa delle ostriche (Rossi-Mazzucchi)-Orch. Phonotype

12. Lo scialle (Alman-Mazzucchi) -Salvatore Papaccio

13. Mandulinata 'e stelle (Miccio-Nicolo) -Vittorio Parisi

14. Mandulinatella (Pisano-Fortezza) -Giuseppe Godono

15. Maschera beffarda (Fusco-Mazzucchi) -Giuseppe Godono

16. Maschere folli (Mancini-Colonnese) -Giuseppe Godono

17. Milano-Torino-Paris (Pisano-Mazzucchi) Gigi Pisano

18. Nido azzuro (Mancini-Colonnese) -Vttorio Parisi

19.'O Belvedere (Alman-Colonnese) -Gennaro Pasquariello

20.'O libbro 'e l' ammore (Pisano-Mazzucchi) -Gennaro Pasquariello

21.'O palazzo 'a spuntatore (Nicolo) -Ester Baroni

22.'O sbaglio       (Gubitosi-Falvo) -Salvatore Papaccio

23. Oh! Mister Bloms! (Fusco-Mazzucchi) -Gigi Pisano

24.Pecch 'o papa nun e rre (Pisano-Colonnese) -Roberto Ciaramella

-Adelina Pretolani

25. Poupee da salotto (Baratta-Colonnese) -Roberto Ciaramella

26. Pulcinella (De Filippis-Falvo) -Franco Capaldo

27. Se la donna vuole (Mancini-Cinque) -Roberto Ciaramella

28. Serenata a Saveria (Pisano-Mazzucchi) -Gennaro Pasquariello

29. Stornellini a fior di pelle (Rosso-Cinque) -Gigi Pisano

CANTARETI PARTICIPANTI LA FESTIVAL .