Johanes Brahms (1833 - 1897)

Johanes Brahms (1833 - 1897)

J. Brahms este un reprezentatnt de frunte al perioadei de inflorire a romantismului. A fost contemporan cu Berlioz, R. Schumann, Fr. Listz, R. Wagner. Viata muzicala germana, de dupa 1850, era dominata de muzica wagneriana si de inovatiile lui Listz in muzica programatica, al carei prototip era poemul simfonic.

Brahms era impresionat, inca din anii de studii, de muzica lui R. Schumann, polemicile dintre cele doua tendinte ale muzicii germane si ale muzicii europene, adancesc contradictiile dintre Weimar si Leipzig, cele doua centre muzicale germane.

In toata aceasta atmosfera tensionata Brahms va ocupa o pozitie moderata, va imbina valorile traditiei clasice cu limbajul compozitorilor contemporani.

Pozitia lui Brahms, neoclasica reprezinta atitudinea artistului framantat de nedreptatile sociale. La 20 de ani tanarul compozitor scrisese deja un numar      considerabil de sonate, trio - uri , cvartete, lieduri.

Muzica vocala a constituit o preocupare importanta a lui Brahms. Fiind un temperament nordic, utilizeaza deseori sonoritati intunecate. Este cunoscut tuturor ca un simfonist si creator de muzica de camera si lieduri. Liedurile sale sunt foarte cunoscute, dar fiecare dintre ele au un caracter pregnant. Acompaniamentul pianistic este foarte bogat, fiind tratat egal ca si importanta cu vocea.

Creatia vocala, care a constituit o preocupare importanta a lui Brahms, dezvaluie afinitatea compozitorului pentru muzica populara. In cele 380 de lucrari vocale ne infatiseaza universul, emotiile si sentimentele, pasiunile clocotitoare demne de un romantic tarziu.

In lieduri il are ca exemplu pe Schumann, de la care a imprumutat simplitatea, naturaletea, usurinta si prospetimea muzicii populare. Unele sunt scrise in caracter popular iar altele sunt stilizari ale creatiei populare.

Muzica vocala a lui Brahms ne da posibilitatea sa cunoastem mai bine preferintele lui in domeniul artelor inrudite ca poezia si literatura. In tinerete era pasionat de Shakespeare, Jean Paul, E.T.A. Hoffman, Tieck si Eichendorff. Brahms a fost coplesit de farmecul poziei romantice. Admiratorul lui Brahms, Gustav Ofls a cules si editat in 1898, textele puse pe muzia de Brahms.

Intre anii 1852 - 1853 dateaza primele lieduri ca si sonatele pentru pian. Din cele 32 de culegeri de lieduri , doar doua vor cuprinde lieduri gandite in continuitate ciclica. Cele doua cicluri sunt : "Romantele Magelonei" op 33 si "Patru cantece grave". Prezenta liedului pe tot parcursul activitatii      compozitorului , de la opus 3 al tineretii pana la opus 121 denota pasiunea muzicianului pentru poezie. Temele abordate reprezinta: natura, dragostea de viata, melancolia, nostalgia romantica.

Deseori muzica lui Brahms se apropie de izvoarele naturale ale muzicii populare. Este inspirat nu numai de muzica germana sau austriaca, ci chiar si de cea spaniola. Liedul lui Brahms se apropie mult de puritatea cantecului schubertian.

Textele apartin unui mare numar de poeti (peste 50). Pe Brahms l-a interesat pozia lui : Goethe, H. Heine, G. Keller, p. Heyse, E. Geibel, A. Plateu, Klaus Groth, Georg Daumer si altii. In liedul brahmsian predomina forma strofica, dar exista si forme amplificate care tradeaza influenta lui Schumann.

In afara cantecelor pentru copii, care nu sunt numerotate, creatia de lieduri cuprinde 33 de opusuri, incepand cu "sase cantece" op 3 si terminand cu "Patru cantece grave" op 121.

Brahms nu grupeaza liedurile in cicluri, dupa cum am mai spus, ci le pastreza indiviualitatea.

Renumitul ciclu "Frumoasa Magelone" op 33 (dupa poemele lui Tieck) cuprinde 15 poeme (alese din 17) ce vorbesc despre dragoste, fidelitate, vitejie si momente fantastice. In succesiunea celor 15 miniaturi sunt concentrate trasaturile caracteristice creatiei sale. In ansamblu, se prezinta sub forma unui arc muzical atat pe plan tematic cat si pe plan tonal (primul si ultimul in Mi bemol Major).

"Romantele Magelonei" raman reprezentative pentru perioada hamburgheza, ilustrand romantismul tanarului creator. Scriitura pianistica este gandita simfonic sau evocator, sugerand goana calului (liedul nr. 1) sau acompaniamentul de lauta, (liedul nr. 3 si 8) si transmite nuantele emotionale sau descriptive in mod egal si inseparabil de voce.

Exista ani in care scoate mai multe caiete (1854 - trei caiete, 1868 - sase caiete, 1877 - patru caiete) precum si perioade de tacere. Liedurile nu erau subordonate unei idei (exceptand cele doua cicluri) ci erau introduse in culegeri in mod liber.

"14 cantece populare pentru copii" au fost create pentru copiii lui Schumann ("Vanatoare din padure", "Frumoasa din padurea adormita", "Omuletul de nisip", "cantec de leagan", "Noapte de Craciun", "Privighetoarea", "Gaina", "Floricica de Maces", "Trandafir salbatic"). Armonia este simpla urmarind actiunea povestirilor naive.

Pentru iubita sa Agatha Siebold compune "8 Cantece si romante" apoi "Despartire", "Indepartare", "Catre o harfa eoliana".

"Creatia de lied il fixeaza intre traditia clasica a lui Schubert, Schumann si romantismul exacerbat al lui Wolf, Mahler si R. Strauss"[1].

Unii critici au considerat ca aprecierile asupra liedului brahmsian nu se pot face decat sub o privire de ansamblu a lor. Brahms se plaseaza in istoria liedului ca un direct continuator al lui Fr. Schubert.

"Cum de esti tu, regina mea?" op 32 reprezinta o alta marturisire de dragoste, in care pianul are tensiuni orchestrale.

Anul 1877 este un an in care compune foarte multe lieduri. In luna mai , a acestui an, definitiveaza patru caiete de miniaturi vocale. In primul grup, cinci din noua sunt inspirate din texte populare iar ultimul este preluat din lirica folclorului sarb.

In liedurile lui predomina ritmul pasului, al miscarii ferme, al marsului ("Fierarul " op 19 nr. 1, " Cantecul tobosarului" op 69 nr. 5, "Serenada inutila" op 84 nr. 4)      precum si ritmurile de Laendler si vals austriac, imprimandu-le exuberanta, naivitate, tristete ("Drumul spre o iubita" op 48 nr. 1, "Cantec de leagan" op 49 nr. 4, "Cantec de dragoste" op 71 nr. 5, "Chefliul" op 86 nr. 3).

Teme ca: dragostea, refugiul in mijlocul naturii, singuratatea, ideea mortii sunt abordate in "4 Cantece grave". Amenintarea permanenta a mortii, domina ciclul, iar in ultimul lied, se desprinde ideea umanitarista a dragostei ca sentiment suprem si salvator. In cel de-al treilea lied, muzica tinde spre luminozitate urmarind ideea mortii ca eliberatoare pentru cei ce traiesc in suferinta. Muzica este de o coplesitoare tristete iar indemnul catre iubire, desprins din Noul Testament incununeaza si testamentul artistic al lui Brahms. Conceptia pianistica este simfonizata si investita cu rezonante de orga sau harpa. Simfonismul brahmsian este concentrat la dimensiunile unui ciclu vocal-pianistic, in care imbina recitativul, arioso si liedul.

Creatia vocala mai cuprinde 5 caiete de duete, cvartete, coruri barbatesti, coruri mixte, coruri pentru voci de femei. La 14 ani Brahms transpunea pentru cor cateva melodii populare iar cu trei ani inainte de a muri compunea "29 de cantece pentru voce si pian". A editat cinci caiete de duete si sapte caiete de cvartete pentru patru voci cu acompaniment de pian. In duetele timpurii este influentat de R. Schumann. Evident se poate face o paralela intre "Cantecele de dragoste" op 52 si op 65, care sunt denumite "Valsuri pentru voci si pian la patru maini" si celebrele "Valsuri pentru pian la patru maini" op 39 precum si intre "Cantece tiganesti" pentru cvartet vocal op 103 si "Dansuri ungare". Brahms are numeroase compozitii pentru cor de femei (" Cantecele Mariei" op22, "4 Cantece pentru cor de femei" (2 coruri si harpa) op 17, "12 Cantece si romante pentru cor de femei a cappella" op 44), pentru cor mixt "3 Cantece pentru cor mixt", sau cor barbatesc ("Cinci coruri barbatesti" op 41). Deasemenea in stilul a cappella scrie "Motete pentru cor mixt la 5 voci".

In creatia lui Brahms exista si prelucrari ale cantecelor populare germane atat pentru cor, cat si pentru voce solo cu acompaniament de pian (14 Cantece populare pentru copii, 14 Cantece pentru cor mixt). Brahms a alcatuit o culegere intitulata "Cantece populare germane pentru voce si pian (sapte caiete a cate sapte cantece fiecare) pentru cei ce faceau muzica de placere.

Printre lucarile mari vocal-instrumentale trebuie mentionate: Rapsodia pentru cor, soli si orchestra, Cantecul destinului, cantata "Rinaldo", "Imnul funebru", "Reqviemul german". Creatia sa se incununeaza cu aceasta mareata lucrare religioasa "Reqviemul german" (1868 - pe texte din Biblie) scris in amintirea mamei sale, in care trateaza moartea, renuntand la Judecata de apoi si sperand in viata vesnica.

Cele trei domenii preferate ale lu Brahms sunt: pianul, muzica de camera si liedul (nu a abordat nici poemul simfonic, nici opera). Pianul este in general un "prieten intim", caruia i se confeseaza in Sonate, Fantezii, Capricii, Balade, Romante, Rapsodii si Intermezzi. Tehnica instrumentala la Brahms nu este deloc usoara si presupune o capacitate speciala de a rezolva unele pasaje ample si dificile.

Este considerat unul dintre cei mai ilustri reprezentanti ai simfonismului european.