MUZICA LUI GEORGE ENESCU de la citatul folcloric la creatia cu caracter popular romanesc

Referat la istoria muzicii

MUZICA LUI GEORGE ENESCU

de la citatul folcloric la creatia cu caracter popular romanesc

La sfarsitul secolului al XIX-lea, muzicienii romani acumulasera o suficienta experienta de creatie, verificata in contactul permanent cu publicul. Rolul de a sintetiza aceste cuceriri si de a le inalta la nivelul celor mai de seama valori ale muzicii universale revine lui GEORGE ENESCU ( 1881- 1955 )- cel mai de seama muzician roman, talmacitorul fidel al firii si sensibilitatii poporului nostru. Motto-ul intregii creatii a lui ENESCU este ideea ca "arta trebuie sa aiba in ea virtuti consolatoare" si ca "menirea sfanta a muzicii este sa stinga urile, sa potoleasca patimile si sa apropie inimile intr-o calda infratire."

Ca si la alti compozitori de geniu, instinctul creator se manifesta si la ENESCU deosebit de timpuriu, incat, la varsta de mai putin de sase ani, fara a avea inca suficiente cunostinte teoretice, condus numai de intuitie, compune un vals pentru pian si alte mici bucati. Intre anii 1889-1894, ca elev al Conservatorului din Viena, in cadrul procesului traditional de invatamant, scrie cateva piese de scoala ( pian, vioara cu pian, doua viori etc.). In clasa lui Robert Fuchs, ENESCU ataca apoi formele mari, scriind sase piese in forma de sonata, cateva rondouri, teme cu variatiuni ( toate pentru pian ), precum si prima parte a unui cvartet de coarde. La Paris, sub indrumarea lui GEDALGE, MASSENET si FAUR, ENESCU isi incarca puterile creatoare in lucrari simfonice.

Deosebit de semnificativ este faptul ca, in plin proces de asimilare a muzicii maestrilor universali, de clarificare a pozitiei sale fata de mostenirea clasica, exista deja la ENESCU puternica dorinta de a se exprima in graiul muzical al tarii sale, compunand cele doua suite romanesti ( de scoala ) si apoi "POEMA". Tanarul compozitor care sta ani de zile departe de tara - intai la Viena apoi la Paris - desi nu aude muzica romaneasca decat in timpul vacantelor petrecute in casa parinteasca, desi primeste o educatie profesionala care mai mult il departeaza decat il apropie de muzica nationala, compune prima sa lucrare simfonica reprezentativa, in spiritul muzicii noastre populare. Sursele de inspiratie sunt aceleasi ca si cele ale inaintasilor, dar in timp ce ei sunt coplesiti de problema ridicarii pe un plan artistic mai inalt al cantecului popular, adolescentul ENESCU gaseste solutii de mare tinuta artistica.

Aceasta manifestare componistica intr-un limbaj muzical ale carui elemente ENESCU si le-a insusit in anii copilariei, petrecuti in mediul satesc, asistand la obiceiurile vietii rurale si ascultand tarafurile de lautari, are un caracter de ordin sentimental - transpunerea in muzica a amintirilor unui copil despartit de timpuriu de casa parinteasca. In legatura cu aceasta lucrare, in memoriile redactate de GAVOTY, ENESCU spunea urmatoarele: "Aveam 15 ani si jumatate cand am compus-o. Incercasem sa pun in aceasta mica suita simfonica cateva impresii si amintiri din copilarie, transpuse, sau daca preferati, stilizate. Era o evocare foarte indepartata, un mijloc pentru mine - care parasisem tara de bastina de 8 ani - de a schita cateva imagini care imi fusesera familiare." Desi este abia la inceputul carierei, putandu-se sprijini doar pe lucrarile inaintasilor, el stie sa extraga din substanta melodiei populare, elementele cele mai caracteristice; inventand ideile muzicale ale "POEMEI" in spiritul muzicii nationale, compozitorul exprima convingator caracterul pragmatic al lucrarii.

Primul tablou urmator din aceasta prima parte a "POEMEI" reda o seara de vara in ajunul unei sarbatori, avand si fragmente din cantarile preotilor. Urmatorul tablou din prima parte a "POEMEI" sugereaza linistea noptii, cantecul pastorilor; fara a fii o imitatie a unui cantec popular, melodia degaja un parfum autentic autohton, care evoca atmosfera calma, visatoare a peisajelor romanesti. Cea de-a doua melodie din acest tablou este conceputa in stilul doinelor, intr-un mod atat de autentic, incat numai o analiza atenta permite constatarea ca ea este creatia proprie a lui ENESCU. In partea a doua a lucrarii, intitulata "Zorile si adunarea poporului la petrecere", intalnim un exemplu edificator, demonstrand ingeniozitatea cu care compozitorul stia inca de timpuriu sa amplifice si sa dezvolte motivele ( cantecul cocosilor la aparitia zorilor ). Finalul "POEMEI" , imagine sugestiva a unei petreceri populare - este constituit pe melodii populare lautaresti de dans.

Ceea ce ENESCU, la varsta de numai 16 ani, reuseste sa faca sub aspectul dezvoltarii simfonice, reprezinta intr-adevar ceva cu totul exceptional si nu este de mirare faptul ca "POEMA" a intrunit deja dupa o prima auditie, elogiile criticii pariziene.

Cele doua "Suite romane" ( de scoala ) si "POEMA" constituie prima incursiune in domeniul stilului national. In cei patru ani urmatori, care despart aceste lucrari de cele doua "RAPSODII", unde tanarul compozitor se intoarce din nou la izvoarele autohtone, afirmarea personalitatii sale creatoare are loc pe o alta cale, ce reprezinta o continuare a traditiilor clasico-romantice. Scrie multe lucrari, isi dezvolta cu maiestrie tehnica de variatii, si cu toate studiile despre Brahmus, Wagner si altii, Andantele "Sonatei pentru vioara si pian" ( si alte fragmente ) contin unele intonatii populare, nota lor romaneasca se datoreaza totusi mai mult sferei emotionale, de un concentrat lirism meditativ, decat structurii sale melodice.

"Rapsodiile" si "Suita I-a" au fost scrise in acea perioada de tranzitie care , la inceputul secolului nostru, desparte noile orientari ale muzicienilor din Rasaritul Europei spre cultura muzicala taraneasca de perioada in care scolile nationale romantice trecusera deja dincolo de punctul lor culminant. Interesul pentru muzica populara oraseneasca scazuse, si compozitorii, descoperind un alt izvor folcloric, mai autentic, au gasit in cantecele si dansurile taranesti o seama de posibilitati de reinnoire a limbajului muzical.

Un compozitor atat de familiarizat cu muzica lautarilor ca ENESCU, admirator sincer al artei lor, trebuia sa simta tentatia de a prelucra unele din melodiile de larga circulatie ale repertoriului lautaresc, dandu-le, gratie maiestriei sale, o mare stralucire. Pe timpul cand a scris cele doua Rapsodii ENESCU vedea in forma rapsodica mica posibilitate de valorificare a melodiilor populare, parere pe care avea sa o pastreze pana mai tarziu. Astfel, intr-un interviu din anul 1927, spunea intre altele: ".pentru prelucrari consider ca cel mai reusit gen este cel rapsodic." ("Patria", nr. 7, 13 ianuarie 1937). Cele doua "Rapsodii" au fost primele lucrari ale lui ENESCU care au capatat o circulatie mondiala, bucurandu-se pana azi, in tara si dincolo de hotare, de o mare popularitate.

Cu tot succesul pe care l-a obtinut cu aceste lucrari, si in ciuda afirmatiilor facute in 1927, ENESCU nu a mai revenit nici la forma rapsodiei si nici la citate. Evolutia sa componistica merge de acum inainte pe acea linie pe care, vorbind despre activitatea compozitorilor romani, a definit-o prin urmatoarele cuvinte: "Se pot face insa si lucrari in spirit romanesc fara sa utilizezi folclorul, pastrand totusi caracterul rapsodic. In general, cred ca scoala romaneasca se va impregna de spiritul acestui folclor, fara intentia vadita de a face o opera brut romaneasca. Caracterele romanesti, speciale, pe care celelalte muzici nu le pot avea, vor reiesi totusi de la sine."

In cursul indelungatei sale activitati componistice, pe baza unor stilizari variate ale muzicii populare, ENESCU va mai da la iveala un numar considerabil de lucrari pretioase care "poarta pecetea tarinei noastre romanesti". Prima capodopera de acest fel va fii "Sonata a III-a pentru vioara si pian", compusa la mai bine de un sfert de veac dupa "RAPSODII". Pana sa ajunga insa la aceasta lucrare, care marcheaza inceputul unei noi etape in creatia sa - aceea a deplinei maturitati - tanarul compozitor va mai scrie inca un numar considerabil legat de traditia clasico-romantica, dar stradaniile de a gasi o noua modalitate de exprimare, in care elementul popular sa ocupe un rol esential, devin tot mai insistente. Faptul ca evolutia componistica a lui ENESCU se desfasoara pe doua cai stilistice paralele, este clar dovedit si prin aceea ca, concomitent cu cele doua "RAPSODII", el mai lucreaza si la alte doua compozitii: "SUITA a II-a PENTRU PIAN" (op. 10) pe care o va termina abia in 1903 si "SIMFONIA CONCERTANTA, PENTRU VIOLONCEL SI ORCHESTRA" (op. 8) , cu elemente de stil brahmsian si unele cromatisme wagneriene.

Cu toate acestea, la caracteristicile stilului sau de pana acum, incepe sa se adauge filonul melodic de provenienta populara si, odata cu el, elemente modale, mai evidente in "RAVANA" "SUITEI A II-A PENTRU PIAN" (op. 10).

Ideea si curajul realizarii unei parti intregi dintr-o lucrare simfonica, exprimand continutul ei doar cu ajutorul unei singure voci, renuntand la toate mijloacele armonice, polifonice si de orchestratie, nu o putea avea decat un compozitor capabil sa inteleaga valoarea cantecului nostru popular de structura univocala ( monodica ). Intregul preludiu, cu toata amploarea sa, se reduce astfel la o singura linie melodica, care, prin largimea suflului ei, reprezinta un caz unic in toata literatura muzicala universala. Exprimarea monodica a cantecului popular a fost ridicata la rangul de principiu simfonic - cu totul remarcabila fiind maiestria cu care ENESCU a construit arcul larg al melodiei din cateva celule generatoare.

Opera "OEDIP". Unul dintre principalele leitmotive ale operei este cel al lui Oedip, care contine intervalul de cvarta marita si in limbajul operei exista un mare numar de elemente de provenienta populara, motive si formule melodico-ritmice de tot felul, structura parlando rubato a melodiei si modul ei de ornamentare

"Sonata a III-a pentru vioara si pian" (op. 25) reprezinta trecerea spre compozitii cu caracter national mai pronuntat. Ceea ce deosebeste aceste lucrari de cele din anii debutului consta in faptul ca ENESCU nu mai foloseste acum citate ( ca in Rapsodii ) si nici nu cauta sa reproduca ( ca in Poema ) caracteristicile cantecului popular orasenesc ci, pe baza unui progres de transfigurare si de sublimare a folclorului, el da etosul acestuia.

Dupa cate se pare, interesul crescand al lui ENESCU pentru folclorul rural se datoreaza atat influentei scrierilor teoretice si a culegerilor lui CONSTANTIN BRAILOIU, cat si poate unui contact personal al compozitorului cu muzica populara din Maramures, contact prilejuit de o calatorie facuta in aceasta regiune impreuna cu eminentul folclorist.

In "IMPRESII DIN COPILARIE" (op. 28) - compozitie dedicata memoriei lui Candella, pe care o scrie in 1940, un an inainte de "Simfonia a V-a" - ENESCU a ajuns in culmea fortelor creatoare. Ca si in cazul "TABLOURILOR DINTR-O EXPOZITIE" de Musorgsti, muzica "Impresiilor din copilarie nu este ilustrativa. Intreaga lucrare are, in afara de o semnificatie autobiografica si un adanc sens de generalizare; "CERSETORUL" este omul coplesit de nevoi, "RAULETUL", "PASAREA","CANTECUL DE LEAGAN" sunt simbolurile fericirii casei parintesti; "VANTUL", "FURTUNA" sunt fortele naturii, puterii dusmanoase care ameninta linistea si fericirea din casa parinteasca ; "RASARITUL DE SOARE" nu este nici el zugravirea unui fenomen natural, ci exprima optimismul, increderea omului in viata.

"N-am facut altceva decat sa traduc ceea ce auzisem cantandu-mi in inima."

"Muzica e un grai izvorat din inima si menit sa aduca dragoste si infratire printre cei pe care ii despart credinta si obiceiuri deosebite !"

BIBLIOGRAFIE:

   "Creatia muzicala romaneasca" sec. XIX - XX vol. I , Zeno Vancea

   "Istoria muzicii romanesti" , Petre Brancusi