HOMO ERECTUS - Scurt istoric - Trasaturile generale ale speciei Homo erectus

HOMO ERECTUS

Scurt istoric

In anul 1891, medicul olandez Eugene Dubois descoperea in insula Java, aproape de Trinil, o calota craniana si un molar superior drept. Un an mai tarziu norocul ii surade din nou si scoate la zi un femur intreg. Aceste descoperiri vor fi publicate in anul 1894 sub numele de 'Pithecanthropus erectus, tranzitia javaneza la tipul uman'

Avand in vedere ca filozoful Ernest Haeckel imaginase un model teoretic al arborelui genealogic al omului, in care insera o forma ipotetica pe care o denumea Pithecanthropus alalus (omul-maimuta fara vorbire), E. Dubois, prin descoperirea sa, considera ca a gasit tocmai aceasta 'veriga lipsa'. In acest fel Pithecanthropus erectus, denumit si 'omul de Java' reprezinta prima descoperire clasica a omului fosil (fig.118-

Mort in timpul celui de-al doilea razboi mondial, E. Dubois nu va apuca sa constientizeze marea importanta a descoperirii sale, prin punerea in circuit poate a celui mai important membru al evolutiei umane.

Descoperirile lui Dubois vor fi reluate, incepand cu 1936, de profesorul olandez de origine germana Von Koenigswald. Numele lui R. Von Koenigswald se leaga, de asemenea, de asa zisul Meganthropus paleojavaniens sau omul gigant paleojavanez, cu o vechime de 1,8 milioane ani. Au existat antropologi care au apropiat aceasta specie de Australopithecus robustus, ca o forma masiva ancestrala a pitecantropilor, ceea ce ar echivala cu un reprezentant asiatic al unui gen de hominid cunoscut, dupa cum am vazut, doar in Africa prin descoperiri incontestabile.

R. Von Koenigswald gasea insa, in afara de Meganthropus, tot in Java, aproape de Modjokerto, un craniu de copil pe care il compara cu pitecantropul lui Dubois, dar pe care 1-a descris sub numele de Homo modjokertensis. Acest craniu provenea dintr-un strat care se situa intre Pleistocenul vechi (Villafranchian) si Pleistocenul mediu, avand o varsta

Istoria pitecantropului din Java a fost urmata de descoperiri similare din China si Europa, denumite Sinanthropus pekinensis (Homo erectus pekinensis) (fig. 121; 122) si respectiv Homo heidelbergensis (Homo erectusheidelbergensis) (fig. 123).

Aceste descoperiri au reprezentat numai preludiul unor numeroase cercetari legate de Homo erectus, specia umana in care au fost incluse toate aceste hominide.

Trasaturile generale ale speciei Homo erectus

Homo erectus avea o inaltime medie cuprinsa intre 1,5-1,7 m. Capacitatea craniana varia intre 775-1250 cm³. Craniul era lung, jos si prezenta un maxim de largire intre mastoide. Frontalul era foarte inclinat si stramt cu bolta craniana foarte groasa si care prezenta suprastructuri osoase evidente. Fata era larga cu o dantura puternica dar tipic umana, mandibula fara barbie.

Exista pareri potrivit carora Homo erectus ar deriva din anumite forme evoluate de Homo habilis (de exemplu din Homo 1470 de la Koobi Fora), dupa care ocupa o mare parte din teritoriul african si se raspandeste apoi in sud-estul Asiei, in Asia orientala, India si Europa. In acest fel el este primul care cucereste zonele temperate.

Homo erectus este autorul primelor mari inventii ale aventurii umane, descoperind simetria prin crearea unor bifaciale perfecte si o data cu aceasta demonstreaza un inalt simt estetic.

Spre 400.000 ani cucereste focul, marturie stand vetrele prinse in depozite specifice, foloseste colorantii si inventeaza o noua tehnica mai evoluata de prelucrare a pietrei -debitajul levallois. Este initiatorul primelor actiuni legate de diferite manifestari rituale.

Fig. 119-Craniu de Pithecanthropus (reconstituire F. Weidenreich, 1937)

Fig. 120 -Cap de Pithecanthropus (reconstituire dupa J. Augusta si Z. Burian, 1956)

Fig. 121-Sinanthropus pekinensls. a. calota craniana; b. craniul reconstituit (dupa F.Weidenreich, 1937)

Fig. 122 - Cap de Sinanthropus (dupa M.M. Gherasimov, 1948)

Fig. 123 -Mandibula de la Mauern-Heidelberg

Prin cucerirea focului, care ii oferea caldura si lumina, iar in jurul vetrelor se organizau atelierele de prelucrare a utilajului, ne putem imagina primele forme autentice de desfasurare a vietii sociale a comunitatii. Focul inceteaza de a crea teama si devine un element stapanit de om si integrat universului uman.

Cele mai vechi vetre amenajate atribuite lui Homo erectus sunt cele de la Terra Amata (Franta), Vertesszollos (Ungaria), Torre in Pietra (Italia) si Chukutien (China).

La randul lor, primele campamente organizate de Homo erectus in pesteri si in aer liber au stat la originea unei adevarate revolutii psihice a umanitatii si la o rapida dezvoltare de acum incolo a structurilor sociale.

Ne putem imagina ca in jurul vetrelor, in timpul lungilor nopti de iarna, vanatorii au inceput sa-si faca un obicei din povestirea faptelor lor deosebite, sa creeze primii eroi, sa faca planurile si preparativele vanatorii din zilele urmatoare, intr-un cuvant sa inceapa sa se consolideze primele structuri cu traditii culturale comune care vor uni treptat comunitatea si vor permite transmiterea de acum din generatie in generatie a tehnicilor si cunostiintelor acumulate.

Repartitie si situri Homo erectus in Africa

In cadrul programului de cercetari initiat, din 1969, de catre R. Leakey si G. Isaac
in zacamantul de la Koobi Fora, s-a descoperit un foarte bogat punct fosilifer pentru Homo
erectus (KNM-ER 3733). Stratul fosilifer este incadrat de doua tufuri vulcanice datate la
1,82 milioane ani si respectiv 1,5 milioane ani.

In anul 1969, L.S.B. Leakey a descoperit un craniu de hominid (OH 9) in stratul II de la Olduvai, impreuna cu industria atribuita acheuleanului timpuriu (cu numeroase bifaciale). Datarea este de 1,1 milioane ani, iar capacitatea craniana de 1000 cm¹. Este una din cele mai vechi descoperiri de Homo erectus din Africa.

Initial G. Heberer 1-a numit Homo leakeyi, in onoarea celebrului cercetator. Din 1963 s-a preferat denumirea corecta de Homo erectus leakeyi. Totusi L.S.B. Leakey va clasa aceasta descoperire de la Olduvai sub numele de Protopithecanthropus.

Ternifine este situat in Algeria de sud, iar descoperirile apartin lui C. Arambourg
si R. Hoffstetter din 1954 si constau din trei mandibule si un os parietal datate la 700.000
ani. A fost numit si Homo erectus mauretanicus (fig. 124).

Sale este un zacamant marocan de unde in 1971 s-a recuperat un craniu cu o varsta
de 350.000 de ani.

Rabat se gaseste tot in Maroc, situl de aici fiind format din gresii de origine
dunara, datate la 120.000 de ani, care au livrat resturi ale unei boite craniene si o
mandibula.

Localitatea Broken Hill din Zambia (fosta Rodezie de nord) a oferit, intr-o mina de
plumb si zinc, inca din 1921, un craniu uman si mai multe oase ale scheletului datate la
150.000 de ani.

Hopefields se gaseste aproape de Capetown in Africa de Sud. Aici s-a descoperit in
1953 o calota craniana cu bifaciale de tip acheulean, datate la 150.000 de ani.

-Situl de la Laetoli din Tanzania, datat la 1.200.000 de ani a livrat un craniu cu o capacitate craniana foarte ridicata de 1.200-1.300 cm³.

In 1976, in localitatea Bodo din Etiopia, membrii grupului de cercetari 'Rift
Valley Research Mission of Etiopia' au descoperit resturi de Homo erectus de 125.000 de
ani vechime si o industrie litica in tehnica levallois.

Fig. 124 - Ho/no erectus din Asia si Africa. 1. Reconstituirea lui Homo erectus din Java; 2.Homo erectus (Pithecanthropus 8) din Java; 3.Homo erectus (Pithecanthropus 2) din Java; 4. Homo erectus (Sinanthropus 12) de la Chou Kou Tien; 5. Homo erectus (Sinanthropus 10) de la Chou Kou Tien; 6. Reconstituirea lui Homo erectus din China; 7. Homo erectus de la Ternifine (Algeria); 8. Homo erectus din Rodezia (dupa J. Chaline, 1985)

Homo erectus in Indonezia

Asa cum am mentionat, dupa descoperirile lui Eugene Dubois din Java, au urmat, incepand din 1936, cele ale lui R. Von Koenigswald de la Modjokerto (Pithecanthropus modjokertensis) si Sangiran (Pithecanthropus robustus).

La Sangiran, descoperirile de Pithecanthropus au relevat o capacitate craniana intre 900-1.100 cm³ si o varsta de circa 1,1 milioane ani, iar cele de la Modjokerto de 700 cm³ la 5-7 ani (ceea ce corespunde cu 1.000 cm³ la adulti).

In Indonezia se mai cunosc descoperiri de Homo erectus la Sambungmachan si Ngandong de pe valea raului Solo (fig. 125), cu capacitati craniene de 1.100-1.300 cm³ si o varsta de circa 150.000 de ani.

Fig. 125 - Craniul reconstituit al omului din Solo (dupa O. Necrasov, 1971)

Nu este exclus ca la Ngandong, datorita multimii craniilor si lipsei aproape totale a altor resturi scheletice sa avem de-a face cu un cult al craniilor si practica antropofagiei, asemanatoare cu situatiile observate, dupa cum vom vedea, la omul de Pekin.

Oricum, omul de la Ngandong reprezinta o forma evoluata de Homo erectus.

Homo erectus in Asia orientala

Omul de Yuanmon a fost descoperit in 1965 si este datat la 1,7 milioane ani prin
paleomagnetism. El traia se pare, dupa fauna care il insoteste in strat, intr-un climat
rece. Este autorul celor mai vechi utilaje descoperite in China.

Omul de Lantian (la 55 km sud-est de vechea capitala Xian) a fost gasit in 1953
intr-o argila rosie intercalata in loess, cu o varsta de 500.000 de ani (perioada pozitiva
Brunhes). Descoperirea consta dintr-o mandibula relativ bine pastrata.

Tot aici, in anii urmatori, va fi recuperat un craniu datat la 800.000 de ani (perioada negativa Matuyama) si cu o capacitate craniana de 778 cm³. A fost considerat un Homo erectus arhaic, mai vechi decat sinantropii si pitecantropii. Craniul apartinea unei femei de 30 de ani si mandibula prezenta numeroase caractere care aminteau totusi de sinantropii de la Chukutien. Utilajele care insoteau acest craniu erau racloare, choppere si cateva proto-bifaciale prelucrate din cuart.

Omul de Pekin. Cercetarile legate de 'omul de Pekin' au o istorie lunga si
fascinanta, nelipsita de unele episoade tragice, cum ar fi disparitia unei intregi colectii in
timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Aceasta lunga istorie este declansata de medicul K.A. Haberer, care depisteaza o colectie de dinti intr-o farmacie din Pekin, iar cu ajutorul paleontologului german Schlosser reuseste sa identifice un al treilea molar superior ce putea apartine unui om fosil. Dintii proveneau dupa toate probabilitatile din pesterile din colina numita 'Oasele dragonului', situata in apropierea satului Chukutien (la circa 60 km de Beijing), in care grupuri de vanatori paleolitici s-ar fi instalat in mai multe etape intr-o perioada cuprinsa intre 500.000

si 250.000 de ani. Concentrarea cea mai mare de resturi paleontologice era in sala principala care avea circa 140 m lungime si 40 m latime, iar plafonul ei fusese prabusit odata cu trecerea timpului. Totusi depozitul s-a conservat relativ bine pe circa 30 m grosime, ingloband mai multe niveluri de locuire.

Muncitorii chinezi care lucrau la cuptoarele de var de la Chukutien gaseau adesea diverse oase pe care le numeau 'oasele dragonului', de unde si numele colinei calcaroase. Primele descoperiri de acest fel sunt semnalate din anul 1918. Conform unei traditii in medicina chineza aceste oase erau adesea intrebuintate in farmacii.

Primele sapaturi la Chukutien vor fi intreprinse in 1921 de suedezul J. C. Andersson si paleontologul austriac Otto Zdansky. Primele rezultate vor fi anuntate in 1926 de catre Andersson cu ocazia unei reuniuni stiintifice prilejuita de vizita regelui Suediei in China.

In anul urmator, Serviciul geologic din China, reprezentat prin V.K.Ting, C. Li. si Birgir Bohlin, impreuna cu Colegiul uniunii medicale din Pekin, reprezentat de Davidson Black, vor initia importante campanii de sapaturi la Chukutien, care se vor solda cu descoperirea mai multor dinti umani. Descoperirile vor fi comunicate de D. Black sub numele unui nou gen - Sinanthropus pekinensis ('Omul chinez de Pekin').

Descoperirile vor continua, astfel ca in 1928 apar doua mandibule si numeroase oase de vertebre, iar in 1929 se gaseste o calota craniana intr-un strat de argila. Pei Wen Chung, autorul acestei importante descoperiri, va scoate la zi si in anii urmatori si alte fosile si chiar multe resturi de cuart transformate in utilaje (circa 20.000 de piese), impreuna cu cenusa si resturi de carbune de lemn.

Cercetarile la Chukutien vor fi intrerupte timp de doisprezece ani, din cauza declansarii in 1937 a razboiului contra Japoniei. Razboiul va face ca materialul aranjat de Chia Lan Po sa dispara in anul 1941.

Sapaturile vor fi reluate abia in anul 1949, dupa eliberarea orasului Beijing, dar ele se vor desfasura cu multe intreruperi. Abia dupa 1978 va fi organizat aici un santier de sapaturi sub conducerea profesorului Woo Ju Kang, cu aceasta ocazie depistandu-se si intrarea initiala a pesterii. Eforturile au fost rasplatite cu noi descoperiri. Pe langa dintii, o mandibula, un frontal si o portiune de occipital gasite pana in anul 1966, noile sapaturi aveau sa imbogateasca mult colectia de la Chukutien, mai ales prin sapaturile din punctul ' Localitatea 1': sase calote craniene intacte si noua fragmentate, sase fragmente ale fetei, cinsprezece mandibule, 153 de dinti, sapte fragmente de femur, o tibie si trei fragmente de membre superioare.

Frapeaza aspectul fizic al craniului foarte jos si gros cu o largime maxima situata la baza si nu in partea mijlocie ca la omul actual (fig. 124/4,5,6). Volumul cutiei craniene variaza intre 850-1300 cm³. Mandibulele sunt robuste si dintii largi cu reliefuri de email mult mai complicate ca la dintii actuali. Talia sa a fost estimata la 1,56 m.

Cele 20.000 de piese litice din cuartit si gresie, mai rar din silex, fac parte dintr-o industrie arhaica din care lipsesc bifacialele veritabile. Apar utilaje de tipul chopper si chopping tool; racloare si varfuri de factura mediocra; rare nuclee mici piramidale sau discoidale, numeroase aschii etc.

Resturile umane par a fi rezultat in urma unei selectii a anumitor parti din corp, predominand craniile si mandibulele. Majoritatea pieselor conserva urme de lovituri aplicate cu utilaje taioase ca urmare a unor gesturi intentionate. In mod curios, din cranii se pastreaza doar calota, iar fata si baza craniului lipsesc. Toate aceste observatii conduc la ipoteza ca Sinanthropus practica o forma de canibalism ritual.

- Omul de la Dali reprezinta una din cele mai importante descoperiri din ultimii ani. De aici a fost recuperat un craniu complet de 1.120 cm³, datat la 200.000 de ani. Situl de la Dali este situat la 120 km nord-est de vechea capitala Xian.

Homo erectus in Europa sau Anteneadertalienii

Spre 1,5 milioane ani Homo erectus a ocupat si regiunile meridionale ale Europei (fig. 126), pentru ca intre aceasta data si 650.000 de ani s-au descoperit numeroase asezari cu utilaje specifice, dar din pacate nici un rest uman care sa fie atribuit acestei specii. Asa sunt asezarile de la Chilhac (datat pe baza de fauna fosila la 1,5 milioane ani) unde s-au gasit galeti amenajati de tipul chopper, bifaciala primitiva din gnais si chopper tool pe cuart; cele din terasele de la Roussllon (900.000-600.000 de ani) cu utilaje asemanatoare; pestera Vallonet (datata la 1,3 milioane-700.000 de ani prin fauna si 950.000-900.000 de ani prin paleomagnetism, adica in episodul Jaramillo) cu utilaje arhaice, structuri rudimentare de locuire si fara urme de foc; campamentul vanatorilor de elefanti, hipopotami si rinoceri de la Soleihac; asezarile din Europa centrala de la Sandalja din Croatia cu doi galeti ciopliti sau Stranska-Skala din Cehia cu utilaje cioplite din silex local.

Fig. 126 - Hartile cu principalele situri anteneandertaliene europene (sus) si a celor mai importante situri cu resturi neandertaliene (jos) (dupa S.Condemi, 1992)

Fig. 127 - Homo erectus din Europa: 1. Mandibula de la Mauern (Germania); 2.Craniul de la Petralona (Grecia); 3. Craniul de la Steinhein (Germania); 4. Craniul de la Swanscombe (Anglia); 5. Craniul de la Biache-Saint-Vaast (Franta); 6. Craniul din pestera Arago (Tautavel - Franta) (dupa, B. Vandermeersch, 1978; M.A. de Lumley, 1981 si J. Chaline, 1985)

Totusi, Europa nu este cu totul lipsita de resturi umane care sa apartina speciei Homo erectus. Asa sunt urmatoarele:

- Mauer este un sat situat la 10 km de Heidelberg in Germania. Inca din 1907 aici s-a descoperit o mandibula (fig. 123) intr-un depozit nisipos cu fauna de cal, mistret, cerb,

elan, bizon, urs etc. atribuita unui interstadiu mindelian. Varsta a fost estimata la 650.000 de ani (fig. 127).

- In comuna Tautavel din Pirineii orientali, din punctul Caune de l'Arago s-au descoperit mai multe resturi atribuite lui Homo erectus, constand din numerosi dinti, un maxilar, doua mandibule si un craniu cu o capacitate de 1.150 cm³ apartinand unui individ de 20 de ani (fig. 128).

Fig. 128 - Homo erectus de la Tautavel (sus), Homo erectus european spre 450.000 de ani recostituit de H. de Lumley (mijloc) si Homo erectus de la Bilzingsleben (Germania) (dupa E.Vlcec, 1993).

- Atapuerca este situata aproape de orasul Burgos din Spania. Zacamantul fin, depus in perioada glaciara Mindel (circa 400.000 de ani), a livrat doua mandibule aproape complete, fragmente parietale etc.

Pestera Azych din Azerbaidjan contine un depozit de 14 m grosime, de circa
690.000 de ani vechime, conform datarilor paleomagnetice. In stratul imediat superior celui
bazai s-a recuperat o mandibula si o fauna compusa din lup, urs de pestera, bizon, rinocer
Merck, cerb gigant si elaf.

Asezarea in aer liber de la Verteszollos este situata la 50 km de Budapesta. In 1963
s-au descoperit un os occipital si cativa dinti in depozitul celei a patra terase a Dunarii,
datata la sfarsitul perioadei glaciare Mindel. Resturile umane erau insotite de utilaje arhaice
pe galeti si cu urme de foc ce fac din vetrele de aici, alaturi de cele de la Terra Amata din
Franta, cele mai vechi din Europa. Pe baza occipitalului descoperit la Verteszollos s-a
calculat o capacitate craniana a individului de 1.100-1.200 cm³.

Pestera Montmaurin (Dordogne) a livrat o mandibula impreuna cu o industrie
litica acheuleana si o fauna din Mindel.

Travertinele de la Bilzingsleben de langa Erfurt (Germania), atribuite
interglaciarului Mindel-Riss (circa 350.000 de ani) au permis recuperarea unor resturi
craniene (fig. 128).

Celebrul sit de la Terra Amata face parte din orasul Nisa, fiind situat la circa o
jumatate de kilometru de Mediterana. Notorietatea sa este data de amprenta piciorului drept
(24 cm lungime) conservata intr-un sediment de duna, dupa care, in mod destul de hazardat,
s-a calculat inaltimea individului la 1,56 m (fig. 129).

La 50 km de Londra se gaseste localitatea Swanscombe pe marginea Tamisei. In
terasa de 30 m a acesteia aveau sa se faca in cateva etape mai multe descoperiri. In 1935 s-a
gasit un os occipital, la cateva luni dupa aceea parietalul stang, iar douazeci de ani mai
tarziu parietalul drept al aceluiasi individ. Sedimentul care le continea a fost atribuit
interglaciarului Mindel-Riss, iar capacitatea craniana a individului a fost estimata la 1.300
cm³.

La 30 km de Stuttgard, in localitatea Steinheim. din aluviunile raului Mur s-a scos
la zi un craniu, insotit de o fauna calda cu elefant antic, rinocer Merck, urs brun, leu,

atribuita interglaciarului Mindel-Riss, ceea ce presupune o varsta de circa 250.000 de ani. Craniul apartinea unei femei tinere si prezenta o capacitate de aproximativ 1.100 cm³.

Binecunoscuta pestera de la Petralona (35 km de Thessalonic) a livrat in 1959 un
craniu agatat in concretiunile calcaroase ale peretelui. Bine conservat, cu o capacitate
craniana de 1.200 cm³, varsta acestui craniu a fost apreciata la 200.000 de ani. Fata este
inalta, masiva, fara a se proiecta in fata. Orbitele sunt largi, foarte profunde si relieful
supraorbitar puternic (fig. 127).

Nu departe de valea Rhonului, in avenul Orgnac (Languedoc), prin sapaturile lui J.
Combier, s-a descoperit o interesanta colectie de dinti dintr-un strat atribuit perioadei
glaciare Riss.

Celebra pestera Lazaret (langa Nisa) a conservat, intr-un nivel de la sfarsitul
Rissului, un parietal al unui copil de 9 ani si mai multi dinti cu unele afinitati pentru
Neandertal.

Fragmente de oase craniene, mandibule si oase ale gambei au fost culese din
adapostul Suard din localitatea La Chaise (Charente-Franta), dintr-un strat din ultima faza
a perioadei rissiene.

Cova Negra din provincia Valencia din Spania, prin sapaturile din 1933 a oferit
un parietal drept cu caractere arhaice care permit incadrarea lor in grupa
anteneandertalienilor.

Pestera Printului din ansamblul carstic de la Grimaldi, a livrat un os iliac drept
incomplet atribuit sfarsitului perioadei glaciare Riss.

Sapaturile din ultima vreme de la Biache St. Vaast. din apropierea Pas-de-Calais
(Franta) au facilitat aparitia unui fragment de craniu, maxilare si cativa dinti care zaceau
intr-un strat rissian. Capacitatea craniana a fost calculata la 1.200 cm³.

in pestera Fontechevade din Franta, inca din 1947, s-a gasit o calota craniana
incompleta, asociata cu o fauna stepica rece de la sfarsitul Rissului. Urmele de foc si de
lovituri de pe aceasta calota indeamna a lansa ipoteza unor practici de canibalism.

Nu departe de Besancon in avenul Vergranne (Franta), impreuna cu o fauna
bogata mindeliana, a aparut un dinte uman de copil cu varsta de 3-4 ani.

inca din 1914, din sedimentul terasei unui afluent al raului Saale s-a extras o
mandibula de adult. Punctul nu se gasea foarte departe de orasul Ehringodorf(Germania).
Descoperirile vor continua in 1916 si 1925, cand s-a reusit chiar aducerea la zi a unui
craniu incomplet (fig. 130). Depozitul in care s-au gasit resturile umane este estimat ca ar
apartine interglaciarului Riss-Wurm.

Calota craniana, atribuita unei femei de aproximativ 20 de ani, surprinde prin capacitatea craniana de 1.400 cm³.

Dintr-un zacamant Riss-Wiirm al unei terase lacustre din apropiere de Banolas
(Spania) s-a descoperit inca din 1887 o mandibula umana care a apartinut unei femei de 50
de ani.

* *

Dupa aceasta rapida trecere in revista a principalelor descoperiri de Homo erectus din diverse regiuni ale pamantului, trebuie sa spunem ca ele ar putea sa fie grupate in doua serii. In prima serie sunt incluse formele cele mai primitive, cu varsta in jur de un milion de ani, cum ar fi: Homo erectus modjokertensis din Java (de la Djetis), Homo erectus lantianensis de la Lantian din China, Homo erectus heidelbergensis de la Mauer din Germania si Protopithecanthropus de la Olduvai din Africa orientala. Cea de a doua serie cuprinde formele mai recente, a caror varsta este apreciata la 7oo.ooo-5oo.ooo de ani, cum

ar fi Homo erectus erectus de la Trinil din Java, Homo erectus pekinensis de la Chukutien din China, Homo erectus mauretanicus de la Ternifine din Africa de nord, Homo erectus palaeohungaricus de la Vertesszolos din Ungaria etc.

Fig. 130 - Reconstituirea craniului de neandertal de la Weimar - Ehringsdorf (Germania) (E.Vlcec, 1993 ) si comparatia cu Homo sapiens arhaic de la Swanscombe (Anglia) suprapus (in alb) cu craniul de la Steinhein (Germania) (dupa M.Otte, 1996)

In ultima vreme este tot mai mult acceptata supozitia ca Homo erectus a reprezentat un capitol decisiv in procesul de hominizare si ca el trebuie considerat ca predecesorul imediat al formelor care au condus la omul actual.

Se poate spune ca omul isi are intr-adevar originea in Africa prin Homo habilis care a evoluat probabil pe loc, transformandu-se in Homo erectus. Acesta, la randul sau, si-a extins aria, ajungand ca dupa 8oo.ooo-7oo.ooo de ani sa cucereasca Asia, dupa care va migra imediat in Europa. In continuare Homo erectus va evolua spre Homo sapiens, dar cu caracteristici regionale distincte: Homo sapiens sapiens in Asia Homo sapiens neandertalensis in Europa. inseamna ca in Europa si regiunea mediteraneeana filiatia Homo erectus-Homo sapiens a fost complicata de existenta omului de Neandertal, forma care azi este considerata totusi o varietate a lui Homo sapiens.