Genul Pinus L

Genul Pinus L.

Genul cuprinde aproximativ 120 de specii de arbori, rareori arbusti, cu multe subspecii si varietati in emisfera nordica, din zona boreala pana in cea ecuatoriala. In climate continentale sunt obisnuit specii rezistente la ger si seceta si mai putin pretentioase fata de sol.

Frunzele aciculare, persistente, grupate in fascicule, cate 2, 3 sau 5 intr-o teaca membranoasa. Florile unisexuat-monoice. Conurile erecte sau pendente, au forme variabile, simetrice sau asimetrice. Solzii sunt de regula ingrosati in partea de la varf formand apofiza, cu o proeminenta numita umbelic, apofiza poate avea o muchie transversala, numita carena. Semintele stau cate doua la baza fiecarui solz, sunt aripate (foarte rar nearipate), se desfac foarte usor de aripioara, care prinde samanta ca un cleste. Maturatia este bienala; semintele se imprastie obisnuit in primavara a treia. Conurile in primul an se dezvolta foarte putin, iar dupa coacere se desfac in general greu, ramanand deseori pe arbore pana tarziu.

Pinii prezinta o deosebita importanta ornamentala.

Genul se imparte in subgenuri si sectii:

Subgenul Diploxylon Koehne cuprinde specii de pin care au cate 2-3 ace (dupa specie) intr-o teaca, de obicei persistenta.

Subgenul Haploxylon Koehne cuprinde specii care au cate 5 ace intr-o teaca, care cade in primul an.

Subgenul Diploxylon Koehne

Sectia Eupitys Spach.

Sectia Eupitys cuprinde specii cu cate doua ace intr-o teaca, seminte aripate, conurile simetrice.

Pinus sylvestris L.- pin silvestru, pin comun.

Genul Pinus dateaza din mezozoic. Formele de Pinus sylvestris au fost identificate in sudul Europei in depozite pliocenice alaturi de Pinus mugo. Glaciatiunile cuaternare duc la raspandirea sa pe arii vaste din refugiile tertiare initiale in Pirinei, Carpati, Rhodopi. Varsta arealului actual euro-asiatic al pinului este apreciata la 4000- 6000 de ani.

Pinul silvestru ocupa un areal imens, fiind una din cele mai raspandite specii de pe glob (fig.9). Cuprinde teritorii vaste in Europa si Asia, de la Atlantic (Pirinei, Scotia) pana la Pacific (ajunge la 70⁰20' latitudine nordica, deci depaseste limita polara a molidului.

In Spania, Alpii Dinarici, Balcani, Carpati si Caucaz are un areal discontinuu si insular spre deosebire de zonele nordice unde arealul prezinta o mare continuitate. In centrul si nordul Europei este arbore de campie, in zonele vestice si centrale se localizeaza la dealuri si la munte.

La noi in tara, in postglaciar, a devenit specie predominanta, cu o raspandire apreciabila de la coline pana in muntii inalti. In climatul boreal pierde teren in favoarea molidului, mentinandu-se mai ales in zona montana. In perioadele climatice care au urmat (atlantic, subboreal, subatlantic) aria sa de vegetatie se restrange in continuare, ramane pe suprafete mici, in statiuni neprielnice altor specii. In prezent pinetele naturale ocupa suprafete restranse, in parte refugii glaciare ale speciei

La noi este o specie premontana si montana, intre circa 300m altitudine in Subcarpatii Moldovei si aproximativ 1700m in Muntii Retezat (unde exceptional ajunge la 1900 m altitudine in Bazinul Gemenele). Aria de maxima raspandire este Bazinul Trotusului.

Este arborele cu cea mai mare amplitudine ecologica dintre speciile rasinoase indigene. Suporta in bune conditii gerurile puternice ca si arsitele prelungite. Este foarte adaptabil in ceea ce priveste umiditatea.

Este foarte putin pretentios fata de conditiile edifice. Apare pe soluri cu regim hidrologic foarte diferit, de la cele nisipoase, expuse uscaciunii inaintate, pana la cele cu apa in exces sau in turbarii. Este totodata foarte putin pretentios in raport cu troficitatea solului, creste satisfacator pe soluri cu humus brut, puternic acide, pe soluri superficiale, scheletice, calcaroase sau pe stancarii, pe soluri nisipoase afanate, permeabile sau dimpotriva, relativ grele, compacte, neaerisite. Dar cele mai frumoase cresteri se realizeaza pe soluri relativ bogate in substante nutritive si fara exces de umiditate. In turbarii ramane pipernicit.

Rusticitatea acestei specii este deosebit de mare, poate sa atinga dimensiuni apreciabile si sa formeze tulpini de calitate pe stancarii lipsite aproape complet de sol mineral.

Pinul silvestru este o specie pioniera tipica, dar nu egaleaza mesteacanul si plopul tremurator, care dispun de capacitate mult mai mare de fructificatie si diseminare.

Are temperament pronuntat de lumina.

Pinul silvestru (fig.62) este un arbore de talie mare, care realizeaza frecvent inaltimi de 25-30m, uneori pana la 40 (50)m si diametre de 1m. Inradacinare variabila, cu mare capacitate de adaptare, de la superficiala, in turbarii sau pe stancarii, pana la foarte profunda, pe soluri nisipoase. Tulpina este mai putin dreapta decat la ceilalti arbori rasinosi; in multe cazuri, mai ales in paduri rarite sau la arborii izolati, isi pierde rectitudinea in partea superioara, se bifurca sau se desface intr-o serie de ramuri groase. Scoarta dezvolta de timpuriu un ritidom de culoare rosiatica-caramizie, care se exfoliaza in foite subtiri, iar la varste mari, in partea bazala a trunchiului, se ingroasa si se inchide la culoare, devenind crapat, brun-cenusiu. Coroana este piramidala numai in tinerete; la maturitate capata uneori forma caracteristica tabulara, neregulat ramificata. Lujerii grosi, brun-verzui sau cenusii. Mugurii sunt ovoizi, acuti, de 6-12mm lungime, putin rasinosi. Acele, cate doua intr-o teaca, de 3-7cm lungime, sunt ascutite, putin rasucite, relativ rigide, de culoare deschisa, verde-albastruie sau cenusie, dureaza 2-3 ani. Conurile, scurt dar evident pedunculate, ovo-conice, brune-cenusii, ajung la maturitate in anul al doilea, cand ating 3-7cm lungime. apofiza rombica, cu carene putin proeminente si umbelic nemucronat. Semintele de 3-5mm lungime, aripate, incoltesc repede dupa semanare si sunt relativ usoare. Fructifica devreme, la 15- 20 ani, periodicitatea fructificatiei este de 3- 5 ani.

Pinul silvestru creste viguros in tinerete, la varste mai mari cresterea se domoleste, asa ca dimensiunile atinse la 100 ani raman inferioare celor realizate de molid si brad.

Longevitatea 200-300 ani.

Este sensibil la vatamari produse de vant sau zapada, avand coroane rare, luminoase, creeaza un mediu climatic specific, in care se dezvolta bine alti arbori, arbusti si plante erbacee. Solul se acidifica din cauza litierei greu alterabile.

Dintre formele horticole prezinta interes cele de talie mica:

Pinus sylvestris "Pumila", forma arbustiva deasa, 3-5m inaltime, cu ace rigide de 4 cm,

Pinus silvestris "Globosa viridis", forma pitica, pana la 1m inaltime, des ramificata, cu ace de 10cm, rigide, verzi.

Pinus nigra Arn. ssp. nigra (Pinus austriaca) - pin negru, pin negru austriac

Specie exotica, originara din tertiar, ocupa un areal mult mai restrans decat pinul silvestru, sud-vestul Frantei, Alpii Italiei si Austriei, Bulgaria, Grecia, Turcia, Ucraina, Spania, chiar in Africa de Nord (fig.10).

Insule izolate formeaza in tara noastra in Banat.

Pinul negru manifesta amplitudine ecologica mai limitata decat pinul silvestru. Este o specie de regiuni mediteraneene, insorite si calde, cu ingheturi tarzii, rare (suporta totusi destul de bine gerurile de iarna din tinuturile mai nordice). Este nepretentios fata de substantele din sol, apare pe soluri cu texturi diferite, tolereaza calciul dar poate vegeta si pe soluri acide. Vegeteaza bine in conditii stationale grele, pe soluri scheleto-pietroase sau stancoase, expuse incalzirii excesive si uscaciunii inaintate (terenuri degradate).

Are temperament de lumina dar mai putin pronuntat ca pinul silvestru si protejeaza mai bine solul.

Este un arbore de talie mare, atingand 40m inaltime; in cele mai multe cazuri nu depaseste insa 30 m. Dezvolta puternic radacinile laterale, ceea ce ii permite sa se ancoreze bine pe solurile superficiale. Tulpina este dreapta, mai regulata si cu mai putine deformari in partea superioara decat la pinul silvestru; de timpuriu se formeaza un ritidom gros, adanc crapat, cenusiu-negricios. Coroana ovoid-piramidala, relativ deasa, devine larga, tabulara numai la varste mari. Lujerii vigurosi, bruni cenusii, pana la negriciosi. Mugurii sunt cilindrici, mari, de 12-24 mm lungime, rasinosi, de culoare cenusie sau cenusie albicioasa (mugurele terminal). Acele, cate doua intr-o teaca, ingramadite spre varful lujerului, sunt evident mai lungi (8-14cm), mai rigide, mai ascutite si mai negricioase decat la pinul silvestru; dureaza 4-6 ani. Conurile sunt grupate cate 2-4, sesile sau scurt pedunculate, ovoide sau ovoid-conice, de 4-7 (10) cm lungime, brune-galbui, lucitoare. Apofiza cu carene ascutite, cu umbelic brun-intunecat, cu un ghimpe scurt pe solzii superiorii. Semintele au 5-6 mm lungime, cu o aripa neagra, stralucitoare (fig.63).

Maturatia conurilor este bienala, iar periodicitatea fructificatiei 2- 3 ani.

Longevitatea 400-500 ani

Pinus nigra ssp banatica (Barb.)Novak. (Pinus nigra var banatica Gera get.Ion) - pin negru de Banat

Creste spontan in Banat si vestul Olteniei (Muntii Cernei, Almajului, Mehedinti-Domogled, Valea Dunarii-Tricule), pe stancarii calcaroase, intre 150 (Tricule) si 1500m altitudine (Muntii Mehedinti) fiind un endemism al Carpatilor Sudici (fig.10).

Manifesta cerinte ecologice similare cu ceilalti pini negri, fiind totusi mai adaptat la climate mai putin calde si secetoase. Se deosebeste de specia tipica prin tulpini foarte bine conformate, chiar in conditii de vegetatie grele, pe stancarii, ace mai inchise, foarte rigide si intepatoare, lujeri galbeni si verzui-violaceu, conuri galbene sau galben-verzui.

Este un frumos arbore ornamental, cu coroane etajate, orizontale, in consola.

Pinus mugo Turra (Pinus montana Mill.) - jneapan, jep, pin de munte.

Arealul este european, montan si subalpin. La noi, in muntii inalti, vegeteaza la 1400- 1500m in Carpatii nordici si la 1600- 2300m in Carpatii Meridionali.

Pretinde umiditate in aer si sol, specie oligoterma se dezvolta bine pe versanti umbriti. Solurile prea umede si vaile inguste sau depresiunile in care se acumuleaza zapada in cantitati excesive sunt evitate.

Este specie arbustiva, alcatuieste tufe compacte, greu de strabatut; are tulpini culcate si ascendente cu inaltimea pana la 2m.(fig.64). Lujerii sunt bruni pana la cenusiu-negriciosi, elastici; mugurii rasinosi; Acele cate doua intr-o teaca, de 3-6 cm lungime, de un verde, inchis, rigide, ingramadite spre varful lujerului si incovoiate. Conurile solitare sau in verticile, cate 2-4, ovoid globuloase, de 2-5 cm lungime (mai mici decat la ceilalti pini indigeni), sunt aproape sesile, brune, cu apofiza lat-rombica, putin proeminenta, carena evidenta si umbelic central, scurt mucronat, adeseori cu un inel negru imprejur. Semintele mici, galbene, brune sau cenusii.

Cresterea este foarte inceata; din rasina se extrage terebentina de calitate superioara.

Longevitatea 100-200 ani.

Este o specie variabila, divizata in subunitati, considerate varietati sau chiar specii distinste, de exemplu:

- Pinus nugo var. mughus, arbust tarator cu inaltimea de 2- 3m. In cadrul zonei naturale de crestere jneapanul prezinta importanta datorita insusirilor de protector si fixator al coastelor erodate, scheletice, a grohotisurilor, datorita eficientului control hidrologic pe care-l exercita in bazinele alpine. Este apreciat si din punct de vedere peisagistic. In Masivul Bucegi s-au constituit rezervatii de jnepenisuri. Cultivare - "Mops", pin pitic, tufa compacta, pana la 1,5m inaltime; "Gnom", cel mai raspandit pin pitic, cu inaltimi de 1,5-2m, globulos, si compact.

Sectia Banksia Mayr.

Cuprinde mai multe specii nord-americane si una circum-mediteraeana (Pinus pinaster). Acele, cate doua ace intr-o teaca, conurile serotine (se desfac tarziu) si la multe specii raman cativa ani in coroana.

Pinus banksiana Lamb - pin banksian

Specie nord-americana, foarte raspandita in America, mai ales in Canada (fig.12).

In arealul natural este considerata specie pioniera, foarte putin pretentioasa fata de clima si sol, asemanatoare pinului silvestru.

Rezista bine la ger si seceta, poate vegeta pe soluri sarace, uscate. In culturi nu a dat rezultate bune (port defectuos si cresteri nesemnificative) dar se comporta bine pe terenuri degradate.

Arbore de pana la 25 m inaltime, cu tulpina dreapta si ritidom format de timpuriu, cu crapaturi inguste si solzi negriciosi pe toata lungimea fusului (fig.65). Coroana este rara, neregulata, cu ramuri subtiri. Lujerii sunt bruni-galbui, glabri. Acele cate doua, in sectiune transversala semicirculare, scurte, de 2-4cm, rasucite si curbate, rigide, neintepatoare, de culoare deschisa, galbena-verzuie. Conurile, asimetrice, cate doua in verticil, adeseori recurbate, tari, cenusii, de 3-6 cm lungime, cu solzii strans alipiti, apofiza aproape plana. Conurile se pot dezvolta si direct pe tulpina, din muguri proventivi. Samanta este mica, de 2-4 mm lungime. conurile se deschid greu si raman pe ramura mult timp(8-10 ani).

Maturatia are loc toamna a doua sau in anul al treilea. Maturitatea arborilor forte timpurie, 5- 6 ani, periodicitate anuala.

Sectia Taeda Spach.

Pinus rigida Mill.

Specie exotica din estul America de Nord (fig.12), creste la altitudini de 900-1000m, pe soluri uscate, pietroase sau nisipoase, are capacitate de lastarire.

La noi se cultiva doar ca arbore de parc.

Atinge inaltimi de pana la 25 m. Tulpina dreapta, cu ramificatii orizontale. Scoarta este brun-roscata si cu ritidom adanc brazdata. Coroana rara si neregulata. Lujerii tineri bruni-galbui, apoi cenusii-roscati. Mugurii ovoid-alungiti, rasinosi, avand solzii cu varfurile dezlipite. Acele cate trei, lungi de 7-14 cm, rigide, aproape drepte, rasucite, de culoare verde-inchis. Conurile ovoide, asimetrice, de 3-7 cm lungime, aproape sesile, au apofiza rombica, carenata, umbelicul proeminent si un ghimpe rigid si foarte ascutit. Samanta triunghiulara, de 4-6 mm, negricioasa.

Fructifica la varste mici, abundent si aproape anual. Longevitatea este relativ redusa (maxim 200 ani). Cresterile inceteaza practic la 100 de ani. Arborii varstnici au coroane largi, globuloase, impresionante.

Sectia Pseudostrobus Endl.

Cuprinde pini cu trei, patru sau cinci ace intr-o teaca persistenta sau rar caduca. Conurile simetrice, cad imediat dupa diseminare. Seminte lung aripate.

Pinus ponderosa Laws. - Pin galben.

Originar din vestul Americii de Nord unde detine un areal larg, fragmentat, de-a lungul Pacificului, urca pana la 2000m altitudine. In sud ajunge pana in Noul Mexic, in nord pana in Canada (fig.12).

La noi, pinul galben a fost cultivat mai ales in parcuri. Arealul sau larg din patria de origine se explica prin larga adaptabilitate ecologica, indeosebi sub raport climatic. Se disting populatii nordice, de climat rece si multa umiditate si populatii din zona centrala a Muntilor Stancosi, mai adaptate la uscaciune in aer si sol.

Este putin exigent fata de conditiile edafice, avand consumuri specifice mici de elemente nutritive. Vegeteaza pe soluri cu volum edafic variabil. Improprii pentru cultura sa sunt solurile nisipoase, mobile sau cele mlastinoase.

Arbore de marimea I, atinge peste 50 m inaltime (maximum 70m) si 1,5-2,5 m diametru. Tulpina dreapta, scoarta roscata sau bruna-inchis pana la negricioasa, formand de timpuriu ritidom gros, crapat in placi neregulate; partea interna a scoartei are culoare galbuie, de unde si denumirea de "pin galben". Coroana este ingust piramidala. Lujerii sunt foarte grosi, mugurii mari, cilindrici, rasinosi. Acele cate trei intr-o teaca, uneori doua sau cinci, lungi de 12-28 cm, drepte sau putin indoite, in general rigide, ascutite, de un verde-inchis; dupa caderea acelor, teaca ramane pe lujer pana la 10 ani. La Pinus ponderosa var. scopulorum acele sunt mai scurte, de 12-16 cm, mai adesea cate doua intr-o teaca. Conurile cate trei sau patru in verticile, sunt lungi de 8-15 cm, ovoid-conice, simetrice, brune-roscate, stralucitoare, cu apofiza proeminenta si umbelic prevazut cu ghimpe, uneori recurbat; dupa caderea din arbore solzii bazali raman ca o rozeta pe ramura. Samanta obovoida, de 6-19 mm, este cenusie, cu puncte negricioase (fig.67).

Se poate utiliza cu rezultate bune in terenurile degradate.

Ca specie ornamentala, se remarca prin coloritul intunecat al coroanei si acele foarte lungi.

Pinus jeffreyi Grev et. Balf

Specie originara din America de Nord, cu areal restrans, o fasie ingusta in lantul muntos din apropierea Coastei Pacificului.

La noi se cultiva mai ales in scop ornamental.

Prezinta amplitudine ecologica larga, rezistand bine la seceta si ger si manifesta exigente mari fata de sol. Cultura sa in tara noastra ar putea prezenta interes in zonele mai uscate, in regiunea de campie.

Arbore de pana la 50 m inaltime, cu coroana globuloasa pana la tabulara. Trunchiul cu un ritidom gros, crapat in placi neregulate. Lujerii brun-verzui-brumati, cu muguri mari ovoizi-cilindrici, rasinosi si solzi cu varful dezlipit (fig.67). Acele, in smocuri la varful lujerilor, cate trei intr-o teaca, rigide, verzi-cenusii sau glaucescente, lungi de 10-25 cm lungime. Conurile pana la 7-8 cm diametru, dispuse terminal, sunt pedunculate, cu apofiza bruna-lucitoare, puternic carenata si umbelic caracteristic, alb-cretaceu, terminat intr-un ghimpe puternic, recurbat. Ca si la pinul galben, in momentul caderii conurile lasa aderenta pe lujer rozeta bazala de solzi. Semintele mari, lungi de 10-14 mm, cu aripa de circa doua ori mai lunga decat samanta.

Creste activ in tinerete. Utilizarea sa ca specie ornamentala se recomanda atat ca urmare a portului globulos-tabular cat si datorita coloritului frumos al acelor (verzi-cenusii sau glaucescente) si conurilor foarte mari (7- 8cm diametru).

Subgenul Haploxylon Koehne.

Sectia Strobus Sweet.

Cuprinde specii cu cinci ace in teaca nepersistenta, lujeri subtiri iar conurile lungi, aproape cilindrice, pendente, cu apofiza putin proeminenta, necarenata si umbelic terminal, niciodata ghimpos.

Pinus strobus L. - pin strob, pin neted.

Specie exotica din America de Nord.

Arealul este vast (fig.12), se realizeaza o extindere latitudinala pe aproximativ 1800km, raspandirea maxima in longitudine o inregistreaza in zona nordica a arealului sau (intins pe circa 1900km). In partea nordica a teritoriului respectiv, pinul strob ramane mai mult arbore de campie, in timp ce in sud devine specie montana (limite altitudinale 600-1300m).

In tara noastra pinul strob a fost introdus inca din secolulal XIX-lea, in statiuni diferite, incepand de la campie pana in regiunile montane inferioare. Culturile de interes ornamental, in parcuri publice si gradini dendrologice, sunt frecvente.

Sub aspect ecologic, in partea de origine pinul strob manifesta o amplitudine apreciabila. Vegeteaza din tinuturi cu clima foarte variata, aspra, bantuita de ingheturi frecvente si in regiuni cu ierni blande, ferite de extreme climatice. In general este rezistent la geruri si ingheturi tarzii, dar foarte sensibil la seceta.

In culturile indigene, cerintele ecologice ale pinulu strob au fost in mare masura verificate. Sub raport edafic cele mai multe sanse de reusita le au culturile pe soluri bogate in substante nutritive si humus, profunde si cu suficienta umiditate. Cresteri viguroase se realizeaza si pe soluri mai sarace si acide, dar profunde, afanate, ferite de uscaciune, de pe roci silicioase. In statiuni de lunca si de terasa, cum sunt in patria de origine cele din zona Marilor Lacuri, a fost insuficient verificat.

Are temperament de semiumbra, acoperind mai bine solul decat pinul silvestru si pinul negru.

In tara de origine, pinul strob (fig.68) atinge inaltimi mari, pana la 50 m; la noi in unele statiuni a depasit 30 m. Inradacinarea este pivotant-trasanta, fiind rezistenta la doboraturi de vant. Tulpina dreapta, cilindrica; elagajul lasa de dorit, iar urmele verticilelor, sub forma de cioturi groase, dispuse inelar, raman adeseori pana spre baza tulpinii. Scoarta este subtire, verzui-cenusie, lucitoare, cu pungi de rasina, mult timp neteda. Ritidomul apare spre baza trunchiului si numai la varste mari sau in conditii stationale necorespunzatoare. Coroana piramidala, destul deasa, se compune din verticile regulate si ramuri subtiri, flexibile, de culoare verzuie-cenusie. Acele, cate cinci la un loc, de circa 5-10 cm lungime, subtiri, flexibile, verzui-albastrui; stau rasfirate si concentrate spre varful lujerilor si cad dupa 2-3 ani. Conurile, asezate spre varful ramurilor, pendente, sunt ingust-cilindrice, incovoiate, de 10-15 cm lungime, cu solzi bruni, caracteristici, apofiza subtire, putin proeminenta si umbelic terminal, plan. Semintele lungi, de 5-6 mm, sunt dotate cu o aripa ingusta.

Cultivaruri cu valoare ornamentala mare:

Pinus strobus cv. "Glauca", cu ace verzui albastrii,

Pinus strobus cv. "Pendula",

Pinus strobus cv. "Contorta", cu ramuri rasucite,

Pinus strobus cv. "Prostrata",, cu ramuri intinse pe sol,

Pinus strobus cv. "Minima", pitica, 1m

Maturitatea arborilor este timpurie, la 20-30 de ani, periodicitatea fructificatiei este de 3-5 ani.

Longevitate mare. Crestere rapida.

Puterea germinativa a semintelor este mare de 70- 90%. Sufera de atacul ciupercii Cronartium ribicola, zapezile mari se pot solda cu rupturi mari in coroana sau chiar ale tulpinii, dar are mare capacitate de a-si vindeca ranile si de a continua cresterea pe verticala. Manifesta sensibilitate sporita fata de poluanti.

Cultura pinului strob este relativ usoara, aplicandu-se tehnologia clasica cunoscuta de la alte rasinoase. Conurile trebuie sa fie recoltate la timp (august-septembrie), deoarece exista pericolul ca diseminarea sa se faca rapid. Se prefera semanaturile de toamna. Plantulele necesita umbrire in primele doua luni.

Pinus griffithii Mc. Clelland (Pinus wallichiana, Pinus excelsa) - pin de Himalaia

Specie exotica, raspandita in etajul montan al Himalaieie (fig.9) intre 1600 si 4000m altitudine, in statiuni caracterizate prin climat umed, formand arborete pure sau de amestec cu Cedrus deodara sau Abies pindrow.

La noi a fost cultivat mai mult in scop ormanental fiind un arbore deosebit de decorativ datorita coloritului acelor (brune-albastrui) si lungimii acestora.

Statiunile recomandate sunt cele din zonele montane inferioare si de dealuri, cu climat moderat si suficient de umed, cu soluri profunde si reavane.

Arbore de pana la 50 m inaltime, cu tulpina dreapta, scoarta cenusie, in tinerete subtire si neteda, cu numeroase pungi de rasina; lemnul contine multa rasina, ca si scoarta tanara, lujerii si conurile. Coroana este larg-piramidala, avand ramuri orizontale si mult intinse in lateral. Lujerii relativ grosi, verzi-brumati, glabri, lucitori. Acele cate cinci, dar foarte lungi, de 10-18 cm, subtiri, moi, sunt brumate-albastrui, atarnand in smocuri bogate la varful lujerilor (fig.69). Conurile foarte lungi, de 15-30 cm, pendente, pe pedunculi de 2-5 cm, stau multe ingramadite spre varful lujerilor, dand un aspect foarte decorativ; dupa imprastierea semintelor raman inca mult timp pe arbore, asa ca pe lujeri apar conuri din doua fructificatii consecutive. Semintele de 8-10 mm lungime, prezinta o margine membranoasa cu aripioara foarte lunga, de 2-3 cm.

Cresterea este rapida in tinerete. Este utilizat in lucrarile de hibridare cu pinii americani cu cinci ace.

Pinus peuce Grieseb - pin grecesc

Specie endemica din Muntii Balcani, din Grecia, Bulgaria, si Albania, unde vegeteaza in etajul montan superior si subalpin pana la 2200m altitudine.

La noi se gaseste preponderent in gradinile dendrologice.

Arbore de pana la 30 m inaltime, cu ramuri scurte, erecte, rezultand astfel o coroana ingusta, piramidala. Scoarta neteda in tinerete, cenusiu-verzuie, cu pungi de rasina, mai tarziu cu un ritidom solzos, crapat longitudinal. Lujerii relativ grosi, verzui, glabri, lucitori. Acele, cate cinci intr-o teaca, drepte, relativ rigide, aspre la pipait, lungi de 7-10 (12) cm, in manunchiuri indreptate spre varful lujerilor. Conurile terminale, scurt pedunculate, lungi de 8-15 cm, cu apofiza bruna-galbuie, striata longitudinal. Semintele de 7-9 mm lungime, aripate.

Sectia Cembra Spach.

Cuprinde specii de pini cu cate cinci ace intr-o teaca nepersistenta. Conurile sunt erecte, indehiscente, la maturitate cad intregi; semintele mari, caracteristic nearipate, sau cu aripa foarte scurta. Apofiza prezinta umbelic terminal, plan.

Pinus cembra L. - Zambru

Specie indigena cu areal european din etajul subalpin al Alpilor si Carpatilor. La noi se intalneste la limita superioara a zonei forestiere, in vaile cu fenomene glaciare, in Muntii Rodnei, Calimani, Bucegi, Fagaras, Godeanu, Tarcu si mai ales in Retezat, unde coboara la aproximativ 1200 m altitudine, pe vai reci si umede si urca pana la 2000m altitudine (in Alpi 2500m) in zona Taului Negru. Formeaza arborete pure sau de amestec cu laricele si molidul.

Este o specie de climat subalpin suportand bine gerurile de iarna, variatii termice extreme si vanturile puternice de la altitudinile mari. Perioada de vegetatie nu depaseste 3- 4 luni.

Necesita soluri bogate in humus, acide, cu regim normal de umiditate, de pe granite, gneise, sisturi cloricito-sericitoase, micasisturi etc. Solurile de pe calcare ii priesc mai putin, in special in cazul in care sunt expuse incalzirii puternice si uscaciunii

In regiunile joase se comporta ca o specie de umbra, iar in cele inalte devine relativ pretentios fata de lumina .

Este rezistent la orice fel de vatamari biotice si abiotice.

Arbore ce atinge pana la 26 m inaltime si depaseste 2 m in diametru. Inradacinarea este pivotanta; radacinile laterale puternice ii asigura o buna rezistenta la vant. Tulpina conica, latita la baza; ramificatia la inceput verticilata, devine apoi neregulata, asa incat dupa 30 de ani arborele capata un aspect tufos, cu coroana ovoida, compacta. Scoarta, in tinerete verde-cenusie si neteda, formeaza de timpuriu ritidom brun-cenusiu, subtire si adanc brazdat. Lujerii, destul de grosi, cu varful evident indreptat in sus, bruni sau galbui-rosietici si tomentosi, glabri in al doilea an, flexibili, rezista bine la presiunea zapezilor si vanturilor din zonele inalte. Mugurii sunt ovoizi, ascutiti, brun roscati, rasinosi. Acele, cate cinci intr-o teaca, de 5-10 cm lungime, drepte, fine, destul de rigide, verzi-intunecate, lucitoare, ingramadite la varful lujerilor, dureaza 3-5 ani. Florile sunt unisexuat-monoice; cele mascule elipsoidale, rosii carmin si sesile; cele femele violet-roz, cate 2-4 in verticile. Infloreste tarziu, prin iunie-iulie. Conurile terminale, erecte, subsesile, latitela baza, de 5-8cm lungime, sunt violaceu-brumate in tinerete, brune la coacere. Solzii carnosi, grosi, au apofiza putin bombata, latita si cu umbelic terminal, prevazut cu un mucron scurt, fiind striati longitudinal pe spate.

Semintele ovoide, mari, de 8-12 mm, denumite coconari, au tegument tare, brun-roscat, sunt nearipate si comestibile.

In culturile ornamentale se folosesc cultivarurile:

Pinus cembra cv. "Glabra"

Pinus cembra cv. "Glauca"

Pinus cembra cv. "Aureovariegata"

Pinus cembra cv. "Pygmea"

Maturatia este bienala, conurile cad nedesfacute in primavara a treia si se dezarticuleaza, de multe ori sunt roase inca din toamna anului al doilea de veverite si pasasri, fenomen care permite imprastierea lor.

Maturitatea arborilor este de 15-25 de ani iar perioada de fructificatie foarte rara, 6- 10 ani. Puterea germinativa este de 60- 80%; germinatia are loc dupa un an (uneori 2-3 ani).

Cresterea in inaltime este foarte inceata, dar sustinuta, longevitatea putand depasi 1000 de ani.

Este un foarte interesant arbore ornamental in localitati montane, mai ales in nordul tarii, unde climatul corespunde.

Pinii sunt mult utilizati in amenajarile peisagere, atat pentru frumusetea lor, cat si pentru adaptabilitatea la conditiile variate de teren. Valoarea ornamentala a pinilor este amplificata primavara, datorita cresterilor tinere, alungite, asemenea unor lumanari. Pot fi plantati izolat, in grupuri, uneori in masive. Nu sunt indicati pentru aliniamente, coroana devine cu varsta mai mult sau mai putin neregulata.

Formele arbustive sunt pretuite pentru alpinarii si gradini mici si pentru cultura in recipiente de gradina.

Inmultirea prin seminte. Recoltarea conurilor se face diferentiat, in septembrie pentru Pinus strobus, Pinus griffithii si Pinus ponderosa, in octombrie pentru Pinus sylvestris, si spre iarna pentru Pinus mugo, Pinus cembra si Pinus nigra. Dupa extragere semintele se pastreaza in vase inchise la rece si intuneric. Se seamana toamna si primavara, eventual cu pregerminare, speciile care in primul an rasar uniform sau greu (Pinus cembra) ori se seamana toamna, sau se stratifica semintele 70- 80 de zile.

Inmultirea prin butasi. Foarte greu, se utilizeaza numai plante mama tinere, se recomanda recoltarea butasilor la sfarsitul iernii (ramuri scurte de 2 ani) si tratarea cu hormoni.

Inmultirea prin altoire. In placaj pentru varietati, ca port-altoi pentru cele cu doua ace Pinus sylvestris, la celelalte pe Pinus strobus inradacinati in ghivece.

In pepiniere, pinii mai putin "imbracati" pot fi stimulati sa se indeseasca prin ciupirea mugurilor in faza de alungire.

Se mai intalnesc in subgenul Diplxylon dintre pini cu doua ace Pinus pinea L.(sectia Pinea), dintre cei cu trei ace Pinus taeda (sectia Taeda) iar in cadrul subgenului Haploxylon, pinul cu trei ace, Pinus aristata (sectia Parryana).