SUPER-PUMA INVIZIBILE

SUPER-PUMA INVIZIBILE

De citeva nopti, Unitatea 01294 sta intr-o pinda necrutatoare. Prin toate birourile, de la cel al comandantului pina la cel al furierilor, bintuie teama unui atac terorist iminent. Departe, in centru, bubuie tunurile. Din cind in cind izbucnesc vilvatai. Iesiti pe la ferestre, ofiterii isi fac cruce. Vine prapadul! Unitatea are tot ce-i trebuie in materie de comunicatii: telefoane operative, telefoane simple, statii de radio proprii. Nimeni nu crede insa o iota din ce vine prin astfel de masinarii. S-a raspindit vestea ca teroristii au infectat nu numai apa, ci si comunicatiile militare. Astfel ca toata lumea ia in considerare numai zvonurile care circula de la un birou la altul. Ofiterii unitatii sint in marea lor majoritate ingineri militari. Ei au in grija companii de TAB-uri. Au in grija e un fel de a spune. Ofiterii nu prea se omoara cu serviciul. De dimineata pina seara, joaca table prin birourile friguroase. Uneori vine sa chibiteze sau chiar sa joace insusi comandantul. Se intelege ca seful bate de fiecare data. Pentru asta ofiterii folosesc nisste zaruri masluite. E un fel de a spune si companie de TAB-uri, dat fiind ca partile componente ale companiei, adica TAB-urile, nu sint altceva decit niste hirburi, cu directiile strimbe si, cele mai multe, fara rotile din spate. Aceasta pentru ca, nu stiu de ce, roata din spate e piesa care incita cel mai mult la furat. De vreo luna, din zilele Congresului al 14-lea, unitatea e in alarma. Toti ofiterii abia asteapta sa se termine odata evenimentele si sa mearga acasa. In 22 decembrie, aceasta parte indisolubila a armatei romane a fost scoasa si ea pentru a salva cuceririle socialismului. O coloana de cinci TAB-uri scirtiind din incheieturi mai rau ca niste harabale cu pepeni, s-a indreptat, conform ordinelor primite, spre Piata Republicii. N-a reusit sa faca nici macar un kilometru. La vreo suta de metri de unitate, s-a defectat un TAB. Fara el coloana nu putea merge mai departe. A-l lasa acolo era extrem de riscant. Revolutionarii, curgind in valuri spre centru, il puteau repara si, evident, il puteau folosi impotriva marilor cuceriri ale socialismului. Asa ca ofiterii sarira din TAB-uri si se apucara de mesterit la masina cu pricina. Se chinuira asa, alaturi de soferi, pret de vreo ora. Pina la urma ii gasira buba: i se intepenise acceleratorul. Conductorul sari in cabina, trase de maneta cit putu de tare si, intr-o vijelie de fum inecacios, masina tisni inainte. Coloana se puse in miscare. Intre timp, Ceausescu cazuse. Multimea venea din centru cintind si agitind drapele cu gaura in burta. Cei trimisi in misiune facura cale intoarsa la unitate. Aici toata lumea striga cit putea de tare: Jos dictatorul! Pe ferestrele larg deschise erau aruncate, in chip revolutionar, portretele fostului comandant suprem. Mai tirziu, de fapt la nici un an dupa aceea, toti cei ce facusera asta aveau sa regrete rau de tot. Contabilul sef ii puse sa plateasca tablourile, pentru ca erau trecute in gestiune. Spre ciuda tuturor ofiterilor, dupa victoria libertatii si a democratiei, nu li se dadu voie sa mearga acasa, sa bea si ei un paharel. Alarma raminea in vigoare. Sau, cum suna ordinul noului ministru al apararii, un pensionar adus de acasa numai in chiloti pentru a prelua conducerea Armatei, se trecuse fara pauza dintr-o alarma intr-alta: de la alarma dictaturii la alarma democratiei. Astfel ca au ramas cu totii in unitate, prada zvonurilor naucitoare. Teasta lor vuieste de zeci, de sute de zvonuri. S-au depus toate, in capul lor, ca o ceata pe fundul vaii. Se auzise, la un moment dat, ca patru coloane de blindate se indreapta spre capitala, in plina viteza, spre a zdrobi revolutia. La vreo ora dupa aceea, veni un zvon opus: nu era vorba de blindate, ci de camioane. Si nu veneau sa inabuse revolutia, ci s-o salveze. Umbla apoi zvonul ca apa a fost otravita. Se repezira cu totii la telefoane. Raspunsurile de acasa nu erau menite sa-i linisteasca. Apa nu curgea! Era ziua intreruperii prin decret prezidential. Asa ca nimeni nu-si putea da seama daca apa e otravita sau nu. Aparu apoi versiunea ca Nicolae Ceausescu s-a intors la putere. Zvonul ii facu pe multi sa regrete gestul cu tablourile. Acestia incepura sa dea din colt in colt, sa motiveze ca nu voisera sa le arunce, ca pur si simplu le scapasera din miini, pe fereastra, de emotie ca tovarasului comandant suprem i s-ar putea intimpla ceva rau. Cel mai puternic era zvonul cu teroristii, cel care tinea intreg Bucurestiul in transa. Nimeni nu vazuse in viata lui vreun terorist in came si oase. Nici la Academia Militara nu li se suflase un cuvint despre asta. Singurul dusman cu care ofiterii invatasera sa se bata pe tabla erau trupele NATO. O facusera cu mare placere, dat fiind ca toti abia asteptau sa li se vorbeasca despre Occident Si totusi fiecare pretindea ca stie totul despre teroristi. Unii chiar se jurau ca-i intilnisera si dadusera mina cu ei! Versiunile erau de o diversitate uluitoare. Potrivit unora, teroristii apartineau CIA si fusesera trimisi asupra Bucurestiului cu farfurii zburatoare. Fiind echipati cu un costum de protectie antimetal, nu puteau fi loviti decit cu laserul. Laserul, mare consumator de energie nu putea fi insa folosit decit cu aprobarea expresa a lui Ceausescu. Or, acestuia, data fiind situatia in care se afla, numai de aprobarea asta nu-i mai ardea. Altii sustineau ca

teroristii apartineau unei armate speciale, pe care Ceausescu o tinea in subteranele Comitetului Central, de vreo citiva ani, de cind isi daduse seama ca va fi rasturnat. Acum acesti soldati iesisera la suprafata si erau fara mila, pentru ca in ultimele zile, ocupat cu evenimentele de la Timisoara, dictatorul uitase sa le dea de mincare.

Intr-un ragaz al canonadei din centru, un zvon infricosator se raspindi in tot sediul: unitatea urma sa fie atacata de patruzeci de elicoptere Super-Puma invizibile. De ce elicoptere? De ce invizibile si mai ales de ce super? Iata niste intrebari la care nici cei mai mari strategi ai armatei romane n-ar fi putut raspunde. De altfel, nimeni nu si le punea. Important era ca stolul de elicoptere se indrepta vertiginos spre Unitatea 01249. Cu alte cuvinte, direct spre ei. Nici un ofiter al unitatii si, intre noi fie vorba, nici un ofiter al armatei romane, nu vazuse in viata lui un elicopter Super-Puma. Si era normal sa fie asa, o data ce aparatele se caracterizau tocmai prin faptul ca erau invizibile. Astfel ca intreaga unitate sari in picioare. Din om in om, se afla ca elicopterele vor folosi bombe brizante. Asta facea mortala o incapere inchisa. Ferestrele tuturor birourilor fura date de perete. Prin golurile ivite gilgii frigul. Bravilor ofiteri prinsera a le clantani dintii. Dupa vreun sfert de ceas, sosi vestea ca elicopterele vor da cu gaz de lupta. Toti se pusera pe cautat mastile. Prin intuneric se izbeau unii de altii, se loveau de colturile birourilor. Citiva dintre cei care le gasira fura obligati sa le arunce cit colo: nu le mergea mustiucul. Fie ce o fi! spusera ei, ca si ceilalti, care nu reusisera sa gaseasca, intr-un asemenea balamuc, nici macar dulapul, d-apoi masca de gaze, n-o sa murim din asta!

Peste unitate, peste acea parte a Bucurestiului cobori o tacere incordata. Puteai auzi, in intunericul greu, rasuflarea fiecaruia. Elicopterele buclucase, anuntate de radarul de la Pantelimon (de fapt nici nu exista o asemenea institutie, dar in acele clipe erau atit de buimaciti ca nu mai stiau nici daca fac parte din armata romana), intrasera in spatiul aerian al unitatii. Nu stiu cum se ajunsese la acest zvon. Sigur e ca tuturor li se parura ca aud in vazduh un zumzait usor. Era, spunea unul cu infrigurare, zgomotul elicopterelor. Citise el undeva ca zumzaitul asta era partea vulnerabila a acestui aparat extraordinar, virf al tehnicii de lupta modeme. Americanii, cei care-l proiectasera si-l fabricasera, nu reusisera sa-l inlature. De aceea, folosirea lui era contraindicata in zonele cu triburi salbatice. Auzul acestora ar fi putut depista elicopterele mult mai iute decit cel mai sofisticat radar. Si-n acel moment, toate categoriile de armament din unitate se pusera pe tras in sus: tunuri antiaeriene, tunuri antitanc, aruncatoare de flacari, pistoale obisnuite. Vazduhul se inrosi de canonada naprasnica. Bucurestiul intra in panica. De la ferestre, lumea privea ingrozita spre acea parte a orasului unde, potrivit televiziunii, se duceau lupte groaznice intre bravii nostri militari si criminalii de teroristi. Batalia dura cam vreo ora. Spre uimirea tuturor, nici un super Puma nu fu lovit. Nu cazu in curte sau pe acoperis nici macar o tandara din acest aparat. Asta o sustineau, fireste, prostii. Pentru ca desteptii gasira imediat explicatia: cum sa se vada pe jos vreo bucata de elicopter o data ce acesta era invizibil!? Unitatea avu insa victime. Citiva insi carora le cazusera in cap schije de la obuzele trase in sus. Au fost inmormintati in Cimitirul Eroilor.