Activitatea publicistica a lui Adrian Paunescu

Activitatea publicistica a lui Adrian Paunescu

1. Presa scrisa

Adrian Paunescu debuteaza in presa scrisa cu un poem, in 1960 in revista Luceafarul.

Se impune, impreuna cu Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Constanta Buzea, Gabriela Melinescu, Sanziana Pop, Marin Sorescu, in Cenaclul Labis, al revistei Luceafarul, sub conducerea lui Eugen Barbu.

Este, pentru 6 luni, redactor al publicatiei Crisana din Oradea, in 1962.

Revenit la Bucuresti, participa la infiintarea revistei Amfiteatru, in ianuarie 1966 si lucreaza la publicatiile Romania literara si Luceafarul, ca redactor sef adjunct. Dupa ce, in toamna lui 1971, redactorul sef al Luceafarului, Stefan Banulescu, pleaca in S.U.A., Adrian Paunescu este numit de biroul Uniunii Scriitorilor redactor sef al publicatiei. Adrian Paunescu castiga la vot secret in competitia cu Fanus Neagu. La Comitetul Central al Partidului Comunist Roman, optiunea Uniunii Scriiitorilor nu este validata, Nicolae Ceausescu respingand, la propunerea lui Dumitru Popescu, numirea lui Adrian Paunescu. Acesta isi da demisia, din demnitate, de la Luceafarul, demisie care ii este aprobata la 1 februarie 1972, si, pentru un an, este somer.

Il cunoaste pe Octavian Paler, care ii ofera doua rubrici de publicistica - una zilnica, in Romania Libera, alta saptamanala, in revista Magazin. Constantin Mitea ii ofera o rubrica publicistica in revista Contemporanul.

Este numit redactor sef al revistei Flacara, la 1 februarie 1973. Conduce publicatiile Flacara (revista saptamanala devenind, sub bagheta sa, cea mai complexa, curajoasa si populara aparitie din presa romaneasca, atingand un tiraj de peste 500.000 de exemplare, careia i se adauga la fel de renumitul supliment lunar de divertisment Flacara Rebus si Almanahurile Flacara) pana in 8 iulie 1985, cand este destituit, sub invinuirea ca Flacara devenise revista nemultumitilor, adesea in contradictie cu institutiile statului socialist, pe care le critica violent, in plina perioada de cenzura a regimului totalitar de la Bucuresti, iar Cenaclul Flacara, era considerat un adevarat partid paralel, care periclita autoritatea partidului unic, comunist, aflat la putere.

Nu are loc de munca, pana in toamna anului 1985, cand devine publicist comentator la revista Contemporanul, cu lungi perioade in care nu i se permite sa publice.

In decembrie 1989 si ianuarie 1985, fosti colegi de la Flacara fac tot ce pot, pentru ca Adrian Paunescu sa nu revina la publicatia pe care o adusese la celebritate, impunandu-i si pe multi dintre ei.

"In februarie 1990, este lasat la serviciu de catre ministrul culturii, ceea ce il determina sa infiiinteze propria institutie, Editura Adrian Paunescu, in martie 1990. Obtine un credit de la Banca Comerciala Romana si pune bazele unor noi publicatii si ale noului Cenaclu."

Este director, pentru 8-9 saptamani, in vara si toamna anului 1990, al saptamanalului de mare succes Zig-Zag Magazin.

In perioada iulie-august 1990, colaboreaza la revista 7 zile din Ramnicu Valcea. Patronul acesetia, George Chirca, ii ofera spatiul tipografic, si mica echipa redactionala existente, pentru a realiza o noua publicatie, care se va numi Vremea.

Din august 1990 editeaza Vremea, publicatie saptamanala. Dupa mari dificultati intampinate datorita piedicilor puse de noile autoritati, care interzic succesiv tipografiilor din Bucuresti si tara sa realizeze publicatia lui Adiran Paunescu, Vremea isi castiga un important loc pe piata si detine cotidian national in 14 august 1992. Vremea isi castiga un important loc pe iata si devine cotidian national in 14 august 1992. Ziarul apare in editii diverse, pana la sfarsitul anului 1997 in diverse formate, penultima formula (de buzunar) Vremea-Manifest, avand dimensiunea de buzunar 10/30 cm (amintind de Bilete de papagal ale lui Tudor Arghezi).

Tot sub directoratul sau, apare, incepand din septembrie 1990, revista saptamanala de cultura, civilizatie, eveniment si performanta Totusi iubirea (8-64 de pagini, format tabloid). De la sfarsitul anului 1997, revista isi intrerupe, temporar, aparitia.

"In gazetele proprii, Totusi iubirea si Vremea, publica o serie impresionanta de editoriale politice, interviuri, peme, discursuri parlamentare (de la Bucuresti si de la Consiliul Europei de la Strasbourg, unde reprezinta Romania, in calitate de membru al Delegatiei Parlamentare, la forul european), reportaje, texte, cu subiecte sportive si satirice, polemici, pamflete si note. Mai semneaza A.P.Escu, Iulian Ispas, Vasile Silaghi, Gogu Arhondologul."

Din 1995 este fondator si presedinte al Fundatiei Culturale Iubirea, al Fundatiei Constantin si al Asezamantului Adrian Paunescu.

Colaboreaza, de-a lungul anilor, la majoritatea publicatiilor centrale, cotidiene, saptamanale, sau alte periodice din tara (Romanuia libera, Scanteia tineretului, Magazin, Saptamana, Luceafarul, Romania Literara, pana in 1990, si, dupa liberalizarea presei din decembrie 1989, la Romanul, Pro Sport, Gazeta Sporturilor, Republica, Timpul, Sport Star, 7 zile, Jurnalul national, Sportul romanesc, etc)

Din 10 iunie 1999 este director al cotidianului Sportul romanesc, editat de grupul de presa Curentul.

In 17 septembrie 1973, infiinteaza Cenaclul Flacara, adevarat fenomen de masa, cu care sustine, pana la interzicerea sa, in 16 iunie 1985, 1615 manifestari de muzica, poezie si dialog, in fata a mai mult de 6 milioane de spectatori. Pe scena Cenaclului Flacara, se lanseaza spre marele public, cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere romanesti, poeti si alti creatori. In 1982, apare, sub directa sa coordonare, triplul album de discuri L.P., Cenaclul Flacara in concert, iar in anul 1983, este realizata, fara a putea fi cuprinse decat putine filmari, pelicula de 70 de minute "Cenaclul Flacara - Te salut, generatie in blugi", interzisa imediat de autoritati. Nici pana la sfarsitul anului 1999, filmul nu a fost prezentat oficial publicului. Totusi, pana la sfarsitul anului 1999, filmul nu a fost prezentat oficial publicului. Totusi, Adrian Paunescu a prezentat neoficial la Braila si Galati (in prezenta regizorului Cornel Diaconu, curajosul autor al filmului), in fasa catorva zeci de mii de spectatori, in aer liber si in Sala Sporturilor, cu un enorm succes, pelicula Cenaclul Flacara, ca prefata la doua dintre spectacolele Cenaclului Totusi iubirea. Cenaclul a fot infiintat in ziua de 7 mai 1990, pe Stadionul din Drobeta Turnu Severin, sub impulsul ziaristului Dumitru Visan si al fotbalistului Ilie Balaci. In cei zece ani de activitate, noul cenaclu sustine concerte de mare succes, in tara si dincolo de actualele granite, in special la Chisinau. O parte din activitatea de exceptie a Cenaclului Totusi iubirea (690 de manifestari, pana la 25 mai 2000)se regaseste in seria de casete audio si video editate de Fundatia Iubirea, intre 1995 si 1999.

Din 1979, pana in 1985, este realizatorul emisiunii saptamanale Radiocenaclul Flacara - Valori ale muzicii tinere, interzisa o data cu Cenaclul, radio si televiziune, masura restrictiva care continua pana in 1992.

2. Prezenta lui Adrian Paunescu in audio-vizual

"Intre 1977 si 1981, la ideea lui Dumitru Popescu, realizeaza un vast ciclu de emisiuni la Televiziune Romana, de descoperire si valorificare a potentialului creator cultural national, sub diverse denumiri: Antena va apartine, Antena Cantarii Romaniei, Gala Antenelor, Descoperirea Romaniei, etc."

In perioada 1985-1989, numele sau nu mai poate aparea pe posturile de radio si televiziune, masura restrictiva care continua pana in 1992.

Din anul 1992, participa, in calitate de invitat, la o serie de emisiuni, pe teme politice si culturale, la Televiziunea Romana 1 (cea mai de rasunet fiind cea realizata de Mihai Tatulici, in 17 iulie 1992) si TVR 2 (Seratele Muzicale ale lui Iosif Sava, Ceaiul de la ora 5, al Marinei Almasan), TV Antena 1 (inclusiv la Milionarii de la Miezul noptii, realizator Marius Tuca si la emisiunea Printre randuri, a lui Radu Herjeu), Tele 7 abc, Pro TV, alte posturi locale de televiziune, la Radio Romania, Radio 21, Radio Total, Radio Blue Jeans Slobozia, Europa Libera etc.

Din anul 1976, activitatea sa este subiectul unor emisiuni ale televizunilor din Germania, Olanda, Franta, Israel, U.R.S.S., Indonezia, China si alte tari.

Realizeaza Duplexul Bucuresti-Chisinau in ziua de 27 martie 1998, la TVR 2.

Din 21 martie 1998, realizeaza, la Televiziunea Nationala Antena 1, emisiunea saptamanala de cultura, civilizatie, eveniment si performanta Schimbul de noapte - Pariul pe insomnie (dialoguri cu personalitati, recitaluri de muzica de toate genurile, lansari si relansari de talente din muzica, literatura, plastica, stiinta, sanatate, teatru, expozitii de pictura, fotografie si sculptura, rubrici de cultura economica, mitologie istorica a neamului, limba romana actuala reportaje de actualitate, alte rubrici de cultura, dialog si civilizatie vii (49 editii pana in 2 aprilie 1999).

Din 9 aprilie 1999, emisiunea sa de cultura, civilizatie, eveniment si perfomanta, care fusese difuzata saptamanal sambata noaptea (intre martie si august 1998)si martea noaptea (intre septembrie 1998 si aprilie 1999), isi schimba denumirea, ziua si ora de difuzare.

De-a lungul intregii sale vieti, in care i-a vazut plecand in puscarie pe bunicul sau si pe tatal sau (si a scris, cu mana lui numeroasele cereri, catre autoritati, ale tarancilor, care doreau sa afle unde sunt barbatii lor arestati), si-a facut o cauza personala din lupta pentru libertatea oamenilor, intervenind direct si, adesea, eficient, pentru scoaterea din puscarie a unor compatrioti. Pana in 1990, a reusit sa determine eliberarea poetului Crisan din Constanta, a taranului Mari Ciuca din Maldaieni - Teleorman, a doctorului Constantin Galalae din Constanta, a doctorului Aldea din Buzau.

"Adrian Paunescu a angajat in redactia Flacara, in ciuda unor dificultati de ordin principial (datorate faptului ca problema cadrelor din presa si a presei intregi depindea de sectiile CC al PCR), oameni cu dosare inacceptabile, unii dati afara din partid, unii sanctionati si dati afara de la alte ziare si de la radio si televiziune."

A initiat si condus protstul de la Romania literara, care a reusit sa scoata Reconstituirea lui Lucian Pintilie si Horia Patrascu din interdictie.

A crezut in inventivitatea romaneasca, a sprijinit descatusarea stiintei si a medicinii romanesti, prin personalitatile ei persecutate sau nerecunoscute, de la academicianul Petre Vancea, prof. Mihai Olteanu, dr. Radu Deac, prof. Berceanu si pana la Vasile Boici, etc.

Primele articole postbelice in favoea acupuncturii au aparut in Flacara lui Adrian Paunescu. A sprijinit medicina naturista, in plina epoca de afirmare a chimiei.

A fost primul intelectual roman care (in cartea De la barca la Viena si inapoi) a facut elogiul economiei de piata si al liberei initiative. A atacat, in fond, dogma comunista.

A impus in campaniile din revista Flacara din anii '70 si '80, o noua viziunw asupra Apelor minerale, dispretuite in ideea ca exista sifon, in Romania anilor '70.

A intors ochii diferentei, ai contemporaneitatii chimizate, catre Plantele medicinale, catre Alimentatia naturista, catre Energiile neconventionale, catre ecologie.

Adrian Paunescu a crezut in mantuirea romanillor prin intoarcerea la valorile fundamentale, la competenta, la iubire si la Muntii Carpati.

In literatura nici unui scriitor roman al perioadei nu sunt atat de usor de gasit contestarea de fond a regimului totalitar, atacurile la tablou, alarma in pentru conditia umana, apararea taranilor ramasi fara pamant, duhul Romanie Mari, apelul de a nu-i uita pe cei mai tristi ca noi. Indiferent de vremuri, a fost un aparator al credintei, al Bisericii, al dreptului la proprietate si opinie, a sustinut individul, iar nu colectivismul, si a militat pentru implinirea hotarelor istorice ale Romaniei.

3 Implicarea politica a lui Adrian Paunescu si efectele ei asupra publicisticii sale

Ales de colegii sai secretar al organizatiei U.T.C. de la Uniunea Sciitorilor din Romania in perioada 1966-1968, devine membru al Partidului Comunist Roman in august 1968, in care activeaza, conform vointei sale de mai bine pentru tara. Este sanctionat cu vot de blam cu avertisment, in toamna anului 1985. Din 1992 este membru al Partidului Socialist al Muncii, caruia ii devine vicepresedinte in anul 1993 si prim-vicepresedinte si purtator de cuvant in 1994. In februarie 1996, este desemnat candidat al PSM la alegerile prezidentiale din 1996. Pierde alegerile prezidentiale. Mai mult decat atat, partidul sau nu mai intra in Parlament, desi pe Adrian Paunescu il votasera multi doljeni, pentru a fi senatorul lor, in continuare.

La Alegerile Generale din septembrie 1992, fusese ales senator de Dolj, devenind apoi presedintele Comisiei senatoriale de cultura, arta si mass-media si al Grupului Parlamentar, Partida Nationala, fusese ales senator de Dolj, devenind apoi presedintele Comisiei senatoriale de cultura, arta si mass-media si al Grupului Parlamentar Partida Nationala. Intre 1992 si 1996 este membru al delegatiei parlamentare romane la Consiliul Europei de la Strasbourg, perioada in care Romania este admisa ca membru cu drepturi depline in inaltul for international. Participa la lucrarile in plen si in comisii la Consiliul Europei si este observator european la alegerile din Republica Moldova (1994) si Republica Croatia (1995). In 1994, este ales vicepresedinte al Grupului Politic Stanga Europeana Unita,din cadrul Consiliului Europei.

In vara anului 1998, demisioneaza din Partidul Socialist al Muncii, care abia il desemnase in functia inalta de Presedinte executiv.

Din anul 1968 (cand avea numai 25 de ani), Securitatea ii intocmeste deja fisa operativa, fisa sintetica de urmarire, ceea ce inseamna ca dosarul efectiv de simpla urmarire era atat de bogat si avea o asemenea continuitate, incat cadrelor superioare de partid si de stat era necesar sa li se prezinte rezumate. Sunt de notorietate paginile din Dosarul sau de Securitate (intitulat Titanul) in care se face referire la afirmatiile publice, la publicistica si poezia lui Adrian Paunescu, la deplasarile in tara si in Bucuresti, la publicistica si poezia lui Adrian Paunescu, la deplasarile in tara si in Bucuresti, la intalnirile si discutiile particulare, care erau considerate periculoase pentru ordinea statului condus de partidul unic. Interesant este si faptul ca, in primii ani, cand nu avea telefon in casa, i se inregistrau, totusi convorbirile.

"In luna iulie 1969 a intreprins o ancheta in randul mai multor sciitori despre filmul Reconstituirea realizat de regizorul Lucian Pintilie care nu a primit bun de difuzare pe ecran, pe care a publicat-o in paginile revistei Romania literara. Pe baza aprobarii organelor de partid s-au luart masuri de verificarea sa. In prezent se pregateste sa plece cu o bursa in S.U.A. pentru un an."

Adrian Paunescu este cunoscut din unele date ce le detin organele noastre, cu o serie de actiuni si manifestari ostile. In luna iulie 1969 a initiat si apoi publicat in Romania literara o ancheta la care au raspuns un numar de 33 scriitori despre situatia cinemotagrafica romane. Ancheta a avut ca scop fortarea obtinerii aprobarii bun de difuzat pentru filmul Reconstituirea al regizorului Lucian Pintilie, film care nu fusese difuzat. Publicarea acestui material a produs vii comentarii in randul oamenilor deoarece se discuta despre un film care nici nu a aparut pe iata.

Povestirea Cartile postale ale mortii, Adrian Paunescu reliefeaza contradictia ireductibila dintre aspiratia catre nou si perfectiune si anumite realitati sociale si istorice care se opun, care reprima aceasta aspiratie. Prin unele aspecte ale relatiilor sociale prezentate, cat si prin unele notiuni insistent intrebuintate doar la perioada fascista, cum se sugereaza intr-un paragraf. S-a discutat cu conducerea Editurii Albatros care a retras povestirea fara viza pentru rezolvare.

In ultima saptamana in randul scriitorilor a fost viu comentata intalnirea Secretarului General al P.C.R. Nicolae Ceausescu cu biroul Uniunii scriitorilor. Majoritatea dintre ei se intrebau care va fi situatia lui Adrian Paunescu deaorece cu prilejul acestei intalniri respectivul ar fi comis doua greseli:

a atacat violent pe tov. Dumitru Popescu citand o poezie a dansului in care erau elemente religioase folosite ca metafore si spunand ca este o contradictie grava intre ce a scris tov. Dumitru Popescu ca poet si felul in care indrumeaza si controleaza in prezent literatura si presa, atragand atentia asupra rezultatelor daunatoare pe care stilul de lucru autoritar si temperamental tov. Popescu il are asupra literaturii noastre si culturii romanesti

a intrerupt de cateva ori pe tov. Nicolae Ceausescu amintind ce i-a spus el in convorbirea avuta cu domnia sa, vrand parca sa convinga pe cei de fata ca el are relatii directe, apropiate, cu tov. Nicolae Ceausescu.

"Caietul program al spectacolului de balade organizat de Studioul de poezie al Radioteleviziunii in luna iunie cuprindea printre altele si poezia institulata Iarasi de Adrian Paunescu. In intregime pesimiste, deprimante, aceste versuri exprimau neputinta realizarii oamenilor, din cauza conditiilor vitrege ale acestei lumi unde demonii umbla imbracati ca ingerii, iar cerul dinn urma al acestui veac plange. Totodata se exprima nazuinta mult mai repetata de a mai fi oameni, de a avea norocul sa mai putem vorbi, sa mai putem deschide usi incuiate. In urma sesizarii facute conducerii Oficiului de Presa, nu a mai fost inclusa in caiet."

In randul scriitorilor, Adrian Paunescu este apreciat ca un element recalcitrant, scandalagiu si palavragiu, totusi elogiat pentru indrazneala manifestata in cadrul intalnirilor tovarasilor Secretar general al P.C.R. Cu scriitorii, precum si in cadrul interviurilor publicate in revista Luceafarul al caror continut este considerat opus spiritului documentelor din iulie 1971.

In anul 1980, Adrian Paunescu a publicast doua volume de poezii apartinand lui Adrian Paunescu, unul, Manifest pentru sanatatea pamantului, la editura Albatros si altul - Iubiti-va pe tunuri la editura Scrisul romanesc din Craiova. Unele dintre poeziile cuprinse in aceste volume sunt susceptibile de interpretari negative. Astfel, cateva dintre acestea vizeaza conditia sociala precara a omului simplu in societataea noastra., lipsurile si sacrificiile ce ii sunt impuse in numele unui ideal indepartat, situatia dramatica a tarii amenintata - in viziunea poetului - de demagogie, incompetenta, minciuna, lasitate, delatiune in interior si de forte ostile din afara care ar atenta la libertatea ei.

In mai multe poezii, autorul se refera la hotarele nedrepte ale tarii nosatre protestand si aducand acuzatii directe celor care le-au impus Romaniei in mod arbitrar.

Un nmar de poeme cuprind critici si avertismente, concepute in termeni severi, la adresa celor care atenteaza la libertatea creatiei, impun creatorului - culturii si intelectualului in general - o conditie subalterna, umilitoare. De asemenea, in unele poezii, autorul se refera la drama taranimii, in special a tineretului, care plecata la oras s-a ticalosit, degradat multi din randul ei devenind delicventi. El considera ca are obligatia sa fie sincer, asa cum a fost intodeauna. Nu poate ascunde ca "agricultura a dat faliment, industria este in decadere, taranii au fost desfiintati ca producatori si pulverizati in orase unde au ajuns escroci si prostituate, nu exista pic de incredere in cultura si intelectuali" considerand ca este de datoria sa anunte aceste realitati, sa nu fie las ca artist.

Editura Mihai Eminescu a inapoiat lui Adrian Paunescu volumul Eu as fi de parere, pentru a revedea sau renunta la un numar apreciabil de poeme al caror continut este deficitar sau raport ideologic si politic. Recent, autorul a prezentat din nou la editura volumul respectiv, mentionands ca este o noua varianta, dar care cuprinde in linii mari aceleasi poezii, cu schimbari insesizabile.

Adrian Paunescu a prezentat pentru publicare in Almanahul literar al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti un numar sase poeme pe tema destinului taranului roman in anii socialismului. In continut poetul sustine ideea ca industrializarea ar fi dislocat si sfaramat unitatea patriei, prin atragerea taranimii la orase. In viziunea sa, taranimea este "singura clasa investita de istorie sa salveze tara, iar odasta scoasa din matca, din albia ei fireasca, aceasta, ca si patria, este sortita unui esec."

Adrian Paunescu a prezentat spre publicare la Editura Eminescu din Bucuresti, volumul In exercitiul functiun La indicatiile conducerii editurii si, mai ales, ale Consiliului Culturii si Educatiei, au fost eliminate 60 de poezii, iar in cateva poeme autorul a efectuat modificari. Observatiile s-au referit la acele poezii in care, conform opiniilor mentionate, taranul si muncitorul roman, poporul intreg chiar, sunt prezentati prin prisma degradarii continue a conditiei lor sociale; creatia artistica, in ansamblu, dependenta de indrumatori si directive; invatatura clasicilor marxismului -Marx si Lenin - este considerata sursa a greselilor si neimplinirilor din societatea contemporana; este reluata in termeni intransingenti problema hotarelor istorice ale Romaniei.

Astfel, in poemul Suprarealism, autorul ar vrea sa sugereze ca realitatea noastra istorica este stapanita de lipsa de logica, de abuz, de ignoranta, de confuzie producatoare de dezastre materiale. Sociale si umane. Din continutul acestei poezii ar rezulta ca nici diavolul n-ar fi reusit sa schimonoseasca viata, cum au reusit "gandurile noastre bune, conduse rau." Din aceasta imagine globala, conform careia "un zoolog schizofren a confiscat caracteristicile"deriva inerent in logica autorului, seria de consecinte fatale: oportunismul, anularea insusirilor individuale, absurdul, saracia, jefuirea satelor, inmormantarea ratiunii, macelarirea cailor, sate pustii, arderea cartilor, moartea tuturor. Ca o concluzie, in final precizeaza: "Si azi nu mai putem reinvia."

In luna noiembrie 1986, poetul Adrian Paunescu a depus la editura Albatros in vederea publicarii un manuscris cu poezii intitulat Locuri comune. Intrucat s-au obtinut date ca un numar de 84 de poezii (Anexa) aveau un continut necorespunzator, s-a actionat prin factorii competenti care au dispus eliminarea lor din volum ca nepublicabile. Probleme de continut au ridicat si alte 70 de poezii, care insa au fost corectate de autor la cererea editur In urma discutiilor purtate cu factorii responsabili, Adrian Paunescu a acceptat ca volumul sa fie trimis la tipar.

Prin posibilitatile specifice, s-a prevenit publicarea, in revista Ateneu din Bacau, a unui grupaj apartinand lui Adrian Paunescu, care fusesera scoase de factorii competenti din volumul Locuri comune, aparut la Editura la Editura Albatros la inceputulanului 1987, pentru continutul lou interpretabil din punct de vedere ideologic.

Unele persoane din domeniul cultural-artistic face corelatii - la modul speculativ - intre poezia Fagaduinta iernii la Brasov, publicata de Adrian Paunescu in numarul din 30 octombrie 1987 al revistei Contemporanul si evenimentul din 15 noiembrie 1987: "Sa re-nvatam colindele batrane / descoperite cu nesat si dor / si sa cantam Desteapta-te romane / in Schei cand junii tin serbarea lor // Cand marile zapezi au sa se-astearna / Brasov irepetabil sa ne fii / tu, bradul sarbatorilor de iarna, / catre an-nou-intregii Roman"

La data de 29 septembrie 1988, poetul Adrian Paunescu a fost sunat la domiciliu de Rodica Culcer, secretara consiliului politic al Ambasadei S.U.A. la Bucuresti, Parmly Michael, informandu-l despre dorinta diplomatului american de a avea o discutie cu el. Secretara i-a precizat ca, de mai mult timp, diplomatul american doreste sa aiba o intrevedere cu el, fiind interesat sa-i cunoasca atat parerile literare cat si cele politice, intrucat scrierile sale nu sunt dezlegate de politica, iar el reprezinta o voce distincta in peisajul literar si politic actual din Romania.

Adrian Paunescu a ridicat in nenumarate randuri problema marginalizarii sale, invocand greutatile intampinate in publicarea volumelor si articolelor sale. A sustinut necesitatea ca presa din tara noastra sa ofere un spatiularg de manifestare a opiniei fata de evenimentele vietii social-politice interne si internationale, de promovare a adevarului istoric.

Considerand activitatea redactionala ca un act patriotic, a sustinut ideea dezlegarii luarilor de pozitie ale celor care demasca atitudinea revansarda, de nesocotire flagranta a istoriei Romaniei de catre cercuri politice occidentale sau de catre elemente apartinand vecinilor din rasaritul sau apusul tarii noastre, fiind nemultumit ca nu poate protesta ca orice militant partinic impotriva unor acte apreciate drept samavolnice la adresa poporului roman, savarsite de falsificatorii istoriei noastre nationale, din Ungaria si Uniunea Sovietica.

"Adrian Paunescu a ramas cu o slabiciune dupa 1989 - Cenaclul Flacara. Omeneste explicaibla. Pe vremea lui Ceausescu, poetul umplea stadioanele pe unde se ducea cu cenaclul lui. Sa-ti auzi productiile cantate de zeci de mii de oameni, odata, la semnalul tau, nu este putin lucru. Pe vremea cand Adrian Paunescu era pe creasta valului, circula pe foi volante un pamflet, Folkul si Porcul, atribuit lui Eugen Barbu. Era acolo descrise orgii, se deplangea perditia la care era impins tineretul pe stadioane pana la detalii jegoase: chiloti pierduti prin tribune de fete isterizate si alte asemenea opareli securistice. Nu mult dupa aceea, la Ploiesti, a fost ultima intanire cu publicul a cenaclului, pe vremea lui Ceausescu. Din cauza ploii, la iesirea din stadion, tarziu in noapte, s-a facut o inghesuiala salbatica in care fata si-a pierdut viata, strivita."

Poetul si senatorul Adrian Paunescu a declarat ca Romania nu-si poate pastra identitatea ascuzandu-se in tufisurile maidanelor cu care este contemporana, ci tocmai iesind la bataie pentru dreptate, pentru omenire, pentru un alt inteles dat generatiei tinere, innoitoare.

Adrian Paunescu considera ca "oamenii politici s-au distantat vizibil si nedrept din lumea din care s-au ridicat si, de aceea, luptele lor nu mai sunt ale celor multi, purtate de alesi, ele sunt doar jocuri de cabinet si confruntari de frivolitati."

In conceptia lui Adrian Paunescu chestiunea esentiala este dezvoltarea. Propensiunea noastra catre Europa nu trebuie luata drept o exhibare a dorintei noastre de a face pe placul continentului, ci ca o extraordinara presiune a realitatii romanesti, realitate care trebuia rezolvata in cadrul modern cu urgenta pe care o impune starea grava a momentului.

Senatorul se declara "deprimat si umilit de toate intoarcerile nefertile in trecut, toate regretele si toate reprosurile. Perspectiva noastra nu este acolo. Nici in dosarele de securitate, nici in lustratie, nici in relansarea unei nenorocite lupte de clasa la nivelul veacului nou. Singura noastra sansa este intoarcerea la obligatiile de responsabili ai Romaniei in evaluarea corecta a puterilor noastre si in actualizarea acestor puteri. Romania ni poate supravietui fara dezvoltare urgenta, fara stiinta, fara cultura, fara politica externa inteligenta si rodnica, fara un acord intre tara si romanii de peste granitele ei, fara prietenia cu tarile care ne-au ajutat de-a lungul vremii, fara incredere si un pic de tandrete."

4 Incarcatura poetica ale lui Adrian Paunescu

In vremea lui Balzac un individ in genul lui Adrian Paunescu nu ar fi surprins pe nimeni, biografia poetului seamana vadit cu aceea a marilor ambitiosi din Comedia Umana. Un Rastignac sosit de la Barca, in tenisi si cu basc pe frunte, abia scapat din urma oilor pe care le-a dus la camp isi propune, asa cum o declara mai incoace, ca doreste si va fi (ba crede ca deja a a si ajuns) cel mai mare poet al romanilor, cuvant enorm care oripileaza daca te gandesti ca in posteritate sunt atacati confrati intre eternitate ca Eminescu, Blaga, Arghezi, Ion Barbu si Bacovia, dar intrucatva indreptatit prin talent, prin setea de notorietate si reputatie dobandite aproape fara scrupule, pentru asta fiind folosite organizatii obstesti, radioul si televiziunea, reclama, versurile puse pe cantece, ba chiar o revista intreaga in care se autocelebreaza in diferite forme. Adolescentul a abandonat plebeana bereta in favoarea unei palarii cu calota cat o farfurie zburatoare, voind sa evoce tinuta unui Sadoveanu instalat in senectute. Extrovertitul personaj nu admite replica, nu poate fi oprit de nici o usa a cabinetelor celor mai inalte, el patrunde, el revendica, el obtine ce doreste totdeauna, el se cearta cu militienii care nu-i fac loc pe arterele principale cand se afla la volanul Mercedesului in care abia incape de atata autoritate. Retorul strange tineretul in fata amfiteatrelor. Retorul strange tineretul in fata amfiteatrelor, cu megafonul, cu afise, cu apeluri radioficate, programulpe care-l ofera spectatorilor aproape saptamanal este mai intai patriotic si are un iz personal vadit. Textele cantecelor aproape toate sunt semnate de el si ca nu cumva cineva sa uite minunea, salile sunt ridicate in picioare, si acest tip hugolian asculta asistenta, o repede, concediaza pe indaratnici si-i dirijeaza pe cei ce-l memoreaza, ii pune sa aplaude cu palmele deasupra capului in felul boxerilor, intr-un cuvant, este iubitor de slava, de larma, de a ti se baga in suflet; doreste sa nu-l uiti, sa-l adori, sa-l visezi noaptea, sa-i tii poza la cap si daca se poate sa-i reciti ultima poezie, iubitei in ceas de seara. A patruns in cartea de citire, formatiile folk sau pop, acompaniate de chitare pe toate posturile. A cantat toate evenimentele curente ale ultimilor ani, nu i-a scapat reforma agrara, problema taraneasca si pacea mondiala, pentru ca de aceea exista evenimente: pentru a fi cantate de el. Ubicuitatea sa il face contemporan cu toate, este indraznet, se arunca orbeste in problema medicinii romanesti, scrie despre nedreptati petrecute la Iasi si compune poeme de trei sute de strofe, cu aceeasi dezinvoltura cu care altii scriu o scrisoare de patru randuri. Versurile curg din el ca minunatele suvoaie de apa ale fantanii binefacatoare, Mavrogheni, este parintele urgisitilor si spaima ministrilor care nu sunt la curent cu ultimele invent Partizan inflacarat al tuturor ideilor noi, el insusi descopera resurse de a resurectiona maniere vechi in poezie pe care le pune in circulatie in vesminte proaspete. Este totul un urlet, un protest, ar fi in stare sa solutioneze si problema palestiniana daca cineva l-ar acredita: este siret, locvace, staruitor, n-a pierdut nici o cauza, nici macar cauza poeziei personale din care a facut o disputa nationala. Este invidiat, vorbit pe la colturi, urat cu pasiune, idolatrizat, contestat, cantat in catrene, conduce o revista de mare tiraj.

"Eroul sau liric, persoana intaia a poeziilor sale, desi animat de un sentiment de grandoare, porneste initial de la o stare de inferioritate aparenta, procedeu literar, apartinand inca romanticilor."

Doua coordonate domina poezia lui: scrutarea universului interior, a experientei personale de viata si exteriorizarea in plan cat mai larg a simtamintelor si adevarurilor generale la care poetul crede ca a ajuns: deci poetul si actorul, intr-una si aceeasi persoana.

Poet de agora prin excelenta, Adrian Paunescu nu moralizeaza teoretic, el se bate cu tot ce este vechi in societate, cu falsele sentimente, cu ipocrizia, cu tot ceea ce intelegea Bacon atunci cand vorbea, adica de prejudecatile care-si au izvorul in insasi natura umana, spiritul fiecarui om sau ce se naste din convietuire ori din dogmele diverselor filosof

O alta tema predilecta (dintre numeroasele sale teme, cum ar fi Revolutia, Patria, Parintii, Lupta, Iubirea, Moartea, Reforma morala, Consecventa) obsesiva a poetului este satul si soarta taranimii supuse procesului de transformare. Pentru Adrian Paunescu satul este o realitate in plina prefacere, un proces ce tine seama de sentimentalismul cronicarului ei, de amintirile si idlizarile, explicabile intr-un asemenea proces. Aici poetul ni-l aminteste vadit pe Octavian Goga, desi ultimul se referea la un sar romanesc corodat de deznationalizarile timpului. La Adrian Paunescu in plus intelegem sensul progresului pe care il recepteaza ca pe o fatalitate oportuna.

Urmand o indelungata traditie romantica, purcezand la noi din Eminescu, Macedonski si altii, Adrian Paunescu considera ca poetul, desi este si exponent al cetatii, este, in acelasi timp, un personaj de exceptie, singularizat, care adeseori nu este inteles de contemporanii sai si in aceasta ipostaza se simte izolat, traind un puternic sentiment al inadecvarii, senzatie care este, desigur, fireasca la toti marii egocentrici, la artisti, mai ales, care de cele mai multe ori, pun propriul lor talent, focul sacru, mai presus de propria lor viata. Aceasta singularizare care pare a-i crea o nedreptate o nedreptate personala il face pe Adrian Paunescu sa scrie un numar de poezii al caror personaj centrasl este histrionul, clovnul, adica artistul care in mijlocul arenei ofera celorlalti tot ce are mai bun.