Caracterizarea de personaj

Compozitie avand la baza un text literar prin care se investigheaza un personaj literar sub aspectul trasaturilor sale caracterologice cat si a modalitatilor prin care acesta este transpus in opera literara.

Personajul literar poate fi principal ( daca in jurul sau se alcatuieste constructia epica), secundar ( cu rol de a reliefa trasaturi ale personalului principal sau de a fi promotorii unor planuri secundare ale actiunii) sau episodic ( aparitii fugare, putin semnificative in miscarea epica). Dup modul cum sunt construite, personajele pot fi complexe ( rotunde) , exprimand mai multe moduri de manifestare, in evolutie, sofisticat sau plate ( cu o singura dominanta caracterologica, lineare in comportament)

Se vorbeste despre un personaj reflector ( o constiinta, un personaj care filtreaza prin ratiunea si faptele sale actiunea si ideile celorlalte personaje), personaj narator ( uneori identificandu-se cu autorul, alteori fiind, ca in Hanu Ancutei, un narator personaj sau un narator martor care participa la actiune ca martor sau reflector). Personajul poate intra in diverse relatii cu naratorul : naratorul poate domina personajul stiind despre acesta totul ( narator omniscient) poate sa descopere odata cu personajul destinul acestuia sau poate fi depasit de evolutia personajului care capata o identitate independenta de previziunea naratorului. Daca in epica traditionala evolutia personajului este previzibila, naratorul dand la iveala putin cate putin din detaliile personajului sau, literatura moderna da personajului o oarecare independenta, naratorul neputand sa afirme ca ar cunoaste mai multe decat personajul sau.

Diversitatea modalitatilor de creare a personajelor impune un tratament diferit al caracterizarii : in cazul personajului narator, atentia va cadea asupra relatiei sale cu celelalte personaje, asupra carora, ca narator, personajul principal isi pune amprenta, in cazul personajului reflector, atentia va fi acordata studiului psihologiei acestuia iar in cazul personajului martor, secundar in acest tip de naratiune, vom avea in atentie mesajul sau.

Caracterizarea personajului este abordata prin prisma apartenentei la o maniera de reprezentare artistica ( clasica, romantica, realista etc.) tipologie sau clasa caracterologica, locului ocupat de acesta in economia textului literar, semnificatiei sale in construirea unui mesaj literar, complexitatii etc.

Autorul investigatiei va trebui sa semnaleze trasaturile prezentate de scriitor, cele rezultate din manifestarile personajului, din raportul cu alte personaje astfel incat, caracterizarea eroului sa reprezinte o posibilitate de intelegere cat mai exacta a textului literar cercetat.

Etapele realizarii acestui tip de compozitie sunt:

• citirea initiala a textului
• citirea textului si sublinierea ( extragerea segmentelor in care apare o caracteristica a personajului, o referire la acesta sau o relatie care pune in lumina personajul
• decelarea textelor ; clasificarea si interpretarea acestora
• redactarea caracterizarii : proiectarea si selectarea textelor reprezentative
• ordonarea imaginilor in raport cu intentiile de redactare ( sistematica elaborarii compozitiei)
• insertarea altor idei ( din materialul bibliografic referitor la opera sau personaj, asocierea personajului cu alte personaje, integrarea intr-o galerie de portrete, tipologie, clasa de personaje etc.)

VARIANTA :

Caracterizarea personajului Alexandru Lapusneanu din nuvela "Alexandru Lapusneanu" de Costache Negruzzi

Nuvela lui Negruzzi are, prin faptul ca ilustreaza una din cerintele programului romantic din primul numar al "Daciei literare"(Iasi, 1840) de a se crea o literatura originala prin inspirarea din istorie, o valoare exemplara atat prin constructia sa epica cat si prin identitatea personajului principal, Alexandru Lapusneanu.

Este evident ca personajul lui Negruzzi nu se suprapune perfect imaginii reale a domnitorului moldovean. Multe din faptele, atitudinile sau vorbele eroului epic reflecta caracterul unui personaj romantic si corespunde principiilor impuse de programul romantic : personaj exceptional in imprejurari exceptionale, pasiunea invinge ratiunea, evolutii spectaculoase, imprevizibile, groaza, mister, opozitia demonic - angelic, destine tragice, scene care pun in lumina caractere sangeroase etc.

Alenandru Lapusneanu este un astfel de personaj. In evolutia lui se descopera doua etape : una, in prima domnie, cum apare in relatarile autorului si ale unor personaje, care dezvaluise un domn tolerant, iubitor de dreptate dar ingaduind unele abuzuri ale boierilor pentru a le castiga bunavointa, cea de a doua, subiect al naratiunii la care ne referim, care dezvaluie un domn dominat de dorinta de razbunare impotriva celor ce l-au tradat in prima domnie, iubitor de sange si teroare, aspru si intolerant, diabolic.

Intampinat de o delegatie a boierilor care incearca sa-l intoarca din drumul spre tron spunandu-i ca tara nu-l vrea si nu-l iubeste, Lapusneanu are o atitudine ferma:

"- Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, raspunse Lapusneanu ai caruia ochi scanteiara ca un fulger si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia ori fara voia voastra. Sa ma intorc ? Mai degraba isi va intoarce Dunarea cursul indarat. A ! Nu ma vrea tara ? Nu ma vreti voi, cum intaleg ?."

Fata de personajul cronicii lui Ureche, un domn care poarta teama de a fi din nou tradat, Lapusneanu lui Negruzzi este sigur pe el, de o inteligenta diabolica, anticipeaza atitudinile boierilor si-i descopera inainte de a-si pune in scena planurile. El este un tiran perfect, cu o vointa inflexibila, viclean si ipocrit, ironic si sadic, duios si macabru, tandru si cinic, puternic si suspicios, calm si furtunos, mandru si umil, sincer si mincinos. Acest amestec de trasaturi morale compun un personaj complex care ni se dezvaluie putin cate putin intr-o inclestare dramatica fara egal pana in acel timp.

Scena pe care o joaca in fata sotiei sale, doamna Ruxanda ne da speranta unei schimbari de comportament. Cand Ruxanda ii cere sa inceteze cu omorurile si schingiuirile, Alexandru ii promite un leac de frica. Este momentul in care sesizam contrastul angelic - demonic : doamna, o fiinta fragila, iubitoare, miloasa, umila in fata demonicului ei sot : puternic, aspru, sangeros. "Leacul de frica", piramida de capete boieresti ridicata de Lapusneanu dupa masacrul de la curte, este cea mai inspaimantatoare imagine a cruzimii personajului, inimaginabila intr-un alt context. Personajul ni se dezvaluie prin actiunile sale, prin cuvintele si atitudinile din diferite momente ale evolutiei. Capitolul al III-lea al carui moto este "Capul lui Motoc vrem.", punctul culminant al naratiunii, este, in acelasi timp, segmentul epic care cumuleaza toate modalitatile de caracterizare a personajului. Domnitorul se infatiseaza la biserica " cu toata pompa domneasca", fara arme, se inchina la toate icoanele cu mare smerenie si cere iertare boierilor : " am aratat asprime catre multi ; m-am aratat cumplit, rau, varsand sangele multora." El cere un armistitiu : " Sa traim de acum in pace, iubindu-ne ca niste frati." Autorul caracterizeaza discursul sau ca fiind o "desantata cuvantare" atragandu-ne atentia asupra intentiilor reale ale personajului, anticipand, deci, evolutia sa. Naratorul este omniscient si ne avertizeaza asupra inconsistentei umilintei lui Lapusneanu. Cele doua personaje episodice, Spancioc si Stroici, pun, prin atitudinea lor, in lumina avertismentul lansat de autorul narator. ( "- Dumnezeu sa ne ierte, maria ta ! raspunsera toti afara de doi juni boieri, ce sta ganditori.")

Scriitorul construieste scena uciderii boierilor punand in lumina atitudinile lui Lapusneanu care urmareste derularea planului sau diabolic cu detasare. Veverita toasteaza urand domnitorului ". milostivul Dumnezeu sa te intareasca in gandul ce ai pus de a nu mai strica pe boieri si a bantui norodul." ceea ce starneste dezlantuirea masacrului. " In minut, toti slujitorii de pe la spatele boierilor, scotand junghiurile, ii lovira ; si alti ostasi, adusi de capitanul de lefecii, intrara si napustira cu sabiile in ei.." Lapusneanu " luasa pre Motoc de mana si se trasese langa o fereastra deschisa, de unde privea macelaria ce incepuse. El radea."

Discutia dintre domnitor si Motoc pune in lumina trasaturi definitorii ale celor doua personaje : perfidia si lasitatea lui Motoc , ipocrizia si sadismul lui Lapusneanu. Cele doua personaje au ceva care-i aseamana : fariseismul si placerea de a insela. De asta data, insa, Lapusneanu se joaca de-a Dumnezeu cu destinul boierului :

" - Ei, vornice Motoace, zise apoi inturnandu-se spre acesta, spune, n-am facut bine ca m-am mantuit de raii acestiia si am scapat tara de o asa raie ?

- Maria ta, ai urmat cu mare intelepciune, raspunse marsavul curtezan ; au de mult aveam de gand sa sfatuiesc pre maria ta la aceasta, dar vad ca intelepciunea mariei tale au apucat mai-nainte."

Atitudinea ferma a domnitorului in fata cererii multimii de a le oferi "capul lui Motoc" dezvaluie o alta trasatura a acestuia : caracterul neiertator, duritatea si disimularea adevaratelor intentii. Dand satisfactie multimii, Lapusneanu isi desavarseste razbunarea in cel mai crud mod cu putinta si castiga totodata simpatia norodului. Lectia de barbatie recomandata lui Motoc este sadica si evident vindicativa :

"- Destul ! striga Lapusneanu, nu te mai boci ca o muiere ! Fii roman verde. Ce te mai spovedesti ? ce-i sa spui duhovnicului ? Ca esti un talhar si un vanzator ? Asta o stie toata Moldova. Haide ! luati-l si dati-l norodului, si-i spuneti ca acest fel plateste Alexandru-voda celor ce prada tara."

Finalul nuvelei surprinde o imagine contrastanta a lui Lapusneanu fata de ipostaza anterioara. Retras la manastirea Hotin, tot mai ingrijorat de miscarile boierilor Spancioc si Stroici aflati in Lehia, domnitorul incepe sa se teama de judecata divina. Intre dorinta de a-si rascumpara pacatele prin umilinta si pocainta si caracterul sau diabolic se da o lupta disperata. Caracterul romantic al personajului este pus si prin aceasta in valoare. Lapusneanu cere ca in cazul in care se va afla in pragul mortii sa fie calugarit dar revenindu-si dupa un lesin si trezindu-se cu insemnul calugariei pe cap, il arunca spre calugari si-i ameninta : " M-ati popit voi, dar, de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu !"

Daca vedem in Lapusneanu un om nelinistit, un domn inselat in buna lui credinta aratata in prima domnie, un demon revenit in lume pentru a semana groaza si razbunare, un personaj care este victima uneltirilor si devine el insusi un uneltitor, intuim un erou tragic, chinuit de propriile sale slabiciuni, un spirit al raului intrupat in fiinta umana. Este o reprezentare a demonicului ce coexista in om alaturi de angelic. Lapusneanu insusi este plin de contraste, daca il evaluam global. Altfel este linear, dominat de o singura trasatura, plat. De la inceput pana la sfarsit el produce omoruri si seamana spaima. Nici chiar finalul in care cere celor doi boieri sa-l ucida mai repede nu-l umanizeaza. Nu puteam condamna pe tinerii judecatori si calai pentru omorul savarsit. Nu o putem incrimina nici pe Ruxanda pentru ca i-a adus paharul cu otrava. Ea ramane la fel de angelica iar boierii ucigasi raman la fel de inocenti. Singurul vinovat ramane cel care-si primeste binemeritata rasplata a faptelor sale.

Alexandru Lapusneanu este asadar un personaj tipic al lumii medievale romanesti si nu numai.

"Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza intre gesturi patetice adanci, de cuvinte memorabile, de observatie psihologica si sociologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista. Lapusneanu e genialoid, plin de contradictii, un monstru moral, aci superstitios, aci impiu, odata delicat, alta data crud, practic ca unul care ar fi studiat pe Machiavel si totodata fricos de damnare"*observa G. Calinescu.