Caracterizarea personajului Otilia din romanului

Enigma Otiliei de G. Calinescu

G. Calinescu s-a nascut la 19 iunie 1899 la Bucuresti. Copilaria o petrece la Botosani si la Iasi, apoi urmeaza cursurile liceului "Gh. Lazar" din Bucuresti, ultimul an la Liceul Internat din Iasi, iar bacalaureatul il sustine la Liceul "Mihai Viteazul" din Bucuresti. La Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti, sectia de filologie moderna si filozofie are ca profesori pe N. Iorga, V. Parvan, M. Dragomirescu, Ov. Densusianu si Ramiro Ortiz, despre care Calinescu afirma: "tot ce-am invatat la Universitate de la R. Ortiz am invatat. Cu el m-am deprins a scrie carti, cu el am deprins mestesugul informatiei si al constructiei critice pe substrat istoric, de la el stiu tot ce stiu". In 1993 sustine examenul de licenta in italiana, secundar franceza si romana, apoi pleaca la specializare cu o bursa de doi ani la Scoala Romana din Roma, condusa de V. Parvan, perioada in care face intense cercetari arhivistice, deprinde tehnica strangerii de documente si informatii care ii va folosi atat de mult in viitoarele lucrari.

Debuteaza cu versuri la "Universul literar" si "Zburatorul", foarte apreciate de Eugen Lovinescu, care afirma: "Domnul Calinescu este mintea cea mai ascutita a generatiei de astazi. Am credinta ca ma va continua in critica literara", fapt pe care, in anul 1928, Calinescu insusi il va confirma: "S-a ispravit - e de neinlaturat - sunt critic".

Constient de propria-i valoare, G. Calinescu se va inscrie singur in nemurire:

"Nu voi pieri de tot, prin ce am scris si am cantat

Imi va ramane chipul sculptat intr-un bazalt".

In 1947 devine membru al Academiei Romane;

G. Calinescu moare la 12 martie 1965, in Bucuresti.

George Calinescu este o personalitate plurivalenta, de formatie enciclopedica, tipul scriitorului total: critic si istoric literar, eseist si estetician, prozator si poet, dramaturg si publicist.

Opera sa este extrem de variata, de la poezie, la cea mai completa si mai complexa istorie a literaturii romane. Sunt selectate cateva domenii si titluri:

Versuri: "Lauda lucrurilor"; "Cronicile optimistului".

Dramaturgie: "Sun sau Calea netulburata"(mit mongol); "Ludovic al XIX-lea"; "Teatru".

Proza: "Cartea nuntii"; "Enigma Otiliei"; "Bietul Ioanide"; "Scrinul Negru".

Critica si istorie literara: "Viata lui M. Eminescu"; "Opera lui M. Eminescu"; "Viata lui Ion Creanga"; "Istoria literaturii romane. Compendiu"; "N. Filimon"; "Gr. M. Alexandrescu"; "Ion Creanga (viata si opera)"; "V. Alecsandri".

Studii de literatura universala: "Principii de estetica"; "Impresii asupra literaturii spaniole"; "Estetica basmului"; "Scriitori straini".

"Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent" este o lucrare monumentala, unica in peisajul literaturii romane, conceputa initial in doua volume, devine, asa cum afirma Calinescu: "un singur volum compact ca o enciclopedie". La 15 aprilie 1941 George Calinescu anunta finalizarea volumului, a carui tiparire are loc in luna iulie, cand, impresionat de valoarea lucrarii, Al. Rosetti ii scrie autorului: "Am volumul d-tale pe masa! () Recitesc acum ici si colo pasaje care ma incanta. Dar, de abia acum, realizez ca esti un monstru (in sens etimologic!). Atatea pagini! Atata munca! Clipe, zile, ore, ani! Ce forta! Ce facultate! Ce usurinta de a scrie! Si nicaieri oboseala, nici plictis Dar ce fel de om esti D-ta?" Lucrarea a fost intampinata cu entuziasm de toti literatii epocii si a ramas o lucrare de referinta si o autoritate critica de necontestat in zilele noastre.

Romanul are ca tema viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolul al XX-lea surprinsa in cateva din aspectele ei tipice, relatiile de familie, dezumanizate de goana dupa bani. Supunandu-se la obiect, autorul infatiseaza lumea detinatorilor de capital si pe aceea a arivistilor, cu o ascutita ironie critica.

Lumea romanului graviteaza in jurul singurului personaj viu cu adevarat: Otilia. Alaturat altor personaje feminine ale literaturii noastre, Otilia impresioneaza prin complexitatea sufletului, imprevizibilul care o invaluie, prin farmec si delicatete.

Ca personaj, Otilia nu are o schema fixa, ea se intregeste parca din miscarea romanului, in fiecare pagina e alta, dar nu labilitatea o invaluie ci intinsele registre pe care evolueaza. Autorul insusi ii fixeaza identitatea: "Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara, o imagine lunara si feminina. Flaubertin as putea spune si eu: Otilia c'est moi, e fondul meu de ingenuitate si copilarie Eroina este tipizrea mea, fundamentala, in ipostaza feminina. Otilia este oglinda mea de argint".

Prin Otilia, romanul capata modernitate. Ea sparge tiparele clasice care le unesc un avar, un arivist, o fata batrana si nenumarati alti interesati doar de partea materiala a oricarei relatii, ea aduce in prim plan o problematica existentialista.

Ca personaj, Otilia cea zglobie sta sub semnul dramei feminine, ea aducand in aceeasi albie de ganduri furtunoase viituri de anxietate, de neimpliniri nemarturisite, de singuratate, de zambete frante sau valuri ale unui timp ajuns la tarm.

Fata e vesnic inconjurata de admiratori si iubita de "papa Giurgiuveanu" apoi de tanarul Felix, de Pascalopol, un strain care a fost in preajma ei inca de cand era mica si ale carui sentimente nu sunt deloc lamurite. Otilia e admirata de baietii de la Universitate, invidiata de rude, curtata vulgar de Stanica, agasata de Titi, Otilia starneste oricui dorinta de a o stapani. Nimeni nu va reusi cu adevarat. Fiecare va cunoaste mai mult sau mai putin din ea, dar Otilia va ramane, cu toata evolutia ei "o enigma".

Cititorului ii este prezentata prin intermediul lui Felix Sima, care, abia sosit in casa lui mos Costache si neprimit cum s-ar fi asteptat, da sa plece. Inainte de a-i vedea chipul, Felix ii aude vocea "cristalina".

"- Dar, papa, e Felix!

Felix privi spre capatul scarii ca spre cer deschis." Apoi i se deseneaza inaintea ochilor "fata, subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga la poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colorata de dantela pe umeri".

Modul in care i se prezinta lui Felix, e simplu si direct:

"- Ce bine-mi pare, ce bine-mi pare ca ai venit! zise ea volubil. Eu sunt Otilia.

Apoi, parandu-i-se ca tanarul nu reactioneaza destul de calduros, intreba, intorcand adanc fata spre el:

- Oare nu-ti pare bine?"

Otilia ii impunea lui Felix modul cum sa o trateze. "Felix ii stranse mana si avu o clipa impulsiunea de o i-o saruta, insa fata i-o trase cu mult inainte de a lua o decizie si i-o trecu pe sub bratul stang".

Otilia e de la inceput ocrotitoare. Ea il introduce in atmosfera familiei si tot ea face prezentarile.

Otilia va urma, ca personaj, structura cunoscuta si abordata si pentru celelalte. Portretul fetei este schitat de la inceput: "fata parea sa aiba 18-19 ani. Fata maslinie cu nasul mic si ochii foarte albastrii arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. Insa in trupul subtiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fara acea slabiciune supta si patata a Aureliei, era o mare liberate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie".

Otilia scapa de sub tutela autorului ei, G. Calinescu, si se defineste prin vorbe, fapte, gesturi, prin comportamentul care starneste reactii diferite in jur. Marina, servitoarea, intampina fuga fetei prin iarba cu un "Haida! A-nceput nebunia!" Felix o urmeaza si o admira tocmai pentru aceasta imprevizibilitate, Pascalopol o ocroteste vazand in ea o posibila implinire, mos Costache se lasa mangaiat, iar Aglae si Aurica se intuneca de invidie. Stanica nu pierde ocazia sa exclame: "Desteapta fata!", iar Titi, sa caute un moment cand sa strecoare o obscenitate, convins ca nu este nimic rau in asta.

Fata domina insa totul si pe toti, prin generozitate si printr-o superioritate slefuita de-a lungul generatiilor. Fara cel mai mic efort ea se ridica vizibil deasupra celorlalti.

Pentru Felix, Otilia este prietena de aceeasi varsta, o ocrotitoare. Autorul sugereaza ca intalnirea si apropierea celor doi era predestinata. Aratandu-i lui Felix cateva fotografii vechi, de familie, in care parintii lor apareau alaturi, Otilia "Nu stii ca onoratii nostri parinti aveau intentia sa ne casatoreasca? Ca la chinezi, mi se pare!" Poate in virtutea acestei situatii "Lui Felix, aparitia Otiliei ii dadu un sentiment inedit, de mult presimtit". Relatia pare a se fi infiripat din copilarie, acum nu era decat o confirmare caci "Felix nu vazuse pe Costache Giurgiuveanu decat cu multi ani in urma, copil, si tot atunci o cunoscuse si pe Otilia care era o simpla fetita. Dar in fiecare an scria la sarbatorile consacrate si in alte cateva imprejurari unchiului Costache intreband ce mai face <<verisoara>> Otilia, iar Otilia scria <<unchiului>> Iosif, intreband ce mai face <<varul>> Felix. Tanarul fiu al doctorului si Otilia erau astfel in chip oficial intim prin corespondenta si desigur ca, daca s-ar fi intalnit n-ar fi putut decat sa continue si oral stilul familiar din scrisori".

Fata are neintrerupte atitudini de protectie fata de trei personaje: "papa", Pascalopol, dar mai ales fata de Felix. Gesturile ei necenzurate, dar pornite din firescul sentimentelor incanta. Otilia e intruchiparea feminitatii si a gingasiei.

Abia sosit in casa "unchiului" Costache, Felix face cunostinta cu celelalte personaje prin intermediul Otiliei. Ea fixeaza, adesea cu o nota voluntara, departe de inocenta cu care ii obisnuise pe cei din jur, statutul lui Felix. Cand Costache este intrebat unde "o sa stea baiatul?" cu un ton din care se distingea clar aversiunea Aglaei pentru Felix, Otilia raspunde scurt si fara menajamente pentru sentimentele matusii, speriata de aparitia unui potential mostenitor al averii batranului: "- La noi! explica Otilia". "Sedea acum cu o coapsa pe marginea fotoliului batranului, jucandu-si ca o pendula piciorul, in vreme ce cu mana stanga imbratisa capul vadit multumit al aceluia".

Fata de Leonida Pascalopol, Otilia are gesturi cu inclinatii materne: "In vreme ce Aglae reintocmea jocul, Pascalopol contempla pe Otilia. Aceasta ii potrivea acul cu perla din cravata, ii scutura usor umerii, privindu-l cu o gratioasa , maternitate, mereu atarnata pe marginea scaunului".

Protectia Otiliei fata de felix include "supravegherea" jumatate copilaroasa, jumatate materna a oricaror indeletniciri gospodaresti ce pot avea oarecare tangenta cu ea. Otilia uita la un moment dat de musafirul abia sosit, apoi se repede spre el cu gandul de a repara o greseala de neiertat:

"- Ti-e somn?

Ochii lui Felix si ora inaintata faceau intrebarea de prisos".

Fata e sincer ingrijorata caci a uitat sa-i pregateasca o camera si, spre a rezolva problema, ii ofera pentru o noapte camera ei.

Felix este insa cel mai apropiat de ea. Intimitatea interiorului ei il fascineaza din prima noapte petrecuta in casa din strada Antim. Il impresioneaza amestecul de lucruri, intimitatea lor si mai ales diversitatea preocuparilor fetei.

Compozitia interiorului imbina elemente ce fac parte din structura psihica a personajului observat doar in cursul unei treceri in revista a decorului. Arhitectura personajului aseaza alaturi moda, notele muzicale pentru pianoforte si romane frantuzesti din colectia Calmann - Lvi, "ilustrata si cartonata". Din cateva detalii se recompune o Otilie plina de feminitate, o intelectuala rafinata si o fire sensibila la frumos.

Personajul se autocaracterizeaza in diverse randuri. Dupa ce termina de cantat o bucata muzicala, lasa mainile in poala si exclama: "Ce sentimentala sunt!". Ii marturiseste lui Felix o vesnica tulburare interioara: "Imi vine uneori sa alerg - spuse ea lui Felix care sedea in picioare putin incurcat de rochia si nimicurile carora le slujea de curier - sa zbor. Felix - adauga ea confidential - vrei sa fugim? Hai sa fugim! Si mai inainte ca tanarul sa se dezmeticeasca, deschise usa de perete si incepu sa alerge prin curte".

Otilia deruteaza pentru ca trece brusc de la o stare la alta. E constienta de asta: "Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata", "sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera".

Fata apare diferit in ochii celor din jur. Fiecare intelege o parte din ea, nimeni nu o poate patrunde.

Aglae o considera o "zanatica", o dispretuieste vizibil si o bruscheaza cu vorbe ireverentioase. Cand Titi "indrazni un gest oarecare de concupiscenta, care irita pe fata", Aglae se revolta nu asupra baiatului, ci asupra ei: "- Nici nu a pus mana baiatul pe ea. Si daca ar fi pus, ce? Fete ca ea pentru asta sunt. Sa traiasca discret cu baietii de familie, sa-i fereasca de alte lucruri mai rele". Drept rezultat "Otilia aparu pe usa cu coama manioasa, cu ochii incarcati de fulgere".

Stanica, afland despre logodna Otiliei cu Pascalopol, incearca sa-l determine pe mosier sa inteleaga adevarata situatie a Otiliei, spunandu-i ca ea "e tanara neexperimentata, azi se intalneste cu un tanar, maine cu altul, o fata greseste usor. In casa lor sta un student de varsta ei, pentru care se pare ca are inclinatiuni cumnata mea Aurica a vazut lucruri decisive, dar, ca domnisoara, s-a sfiit sa va comunice, de aceea am luat eu hotararea sa va scutesc de o deceptie. Intelegeti, un om mai in varsta, chiar bogat nu poate lupta cu temperamentul aprins, poate prea aprins, al unei fete de nouasprezece ani".

Aurica e de parere ca "Otilia e sireata, cauta numai barbati in varsta, bogati, de aceea i se pare neexplicat cum Felix poate iesi pe strada cu o "destrabalata" ca Otilia."

Titi ii pune lui Felix o intrebare strict confidentiala: "- Asculta tu esti bine cu Otilia spune drept se preteaza?"

Pentru Felix, Otilia este "o fata cuminte" de care se indragosteste nebuneste, dar fata de care are ezitari de a lua hotarari decisive.

Pascalopol o considera foarte frumoasa, are rabdare cu ea, dorind-o sotie si nedistingand niciodata clar ce e viril si ce e patern in dragostea lui. "E ca o randunica".

Colegii lui Felix "care-l vazusera la brat cu ea, il batusera pe umar

- Hotule, cum ai pus mana? Este cea mai eleganta conservatorista. Nu s-atinge nimeni de ea".

Compozitia personajului include, evident si bibliografia lui presarata intr-o discutie cu Felix: "Papa, vezi tu, nu mi-e tata bun Mama a mai fost casatorita inainte, si cand a luat pe papa, eu eram de cativa ani Priveste! Uite pe mama si pe tatal meu adevarat. (Si Otilia intinse lui Felix o fotografie putin rupta, in care Otilia din alte vremuri, insa cu privirile blande, in rochie cu panier si cu un mare zuluf cazut peste umar tinea de brat un barbat gras, si el cu ochii Otiliei)".

Otilia se misca intr-o lume fixata, pentru totdeauna in tipare. Mos Costache ii pecetluieste definitiv destinul. Nu o infiaza si Otilia va fi sacrificata de familia care isi doreste atat de mult mostenirea.

Otilia trece astfel printre pagini inchizand in ea o lume, trece subtiratica si delicat imprevizibila, generoasa, un personaj suav cu un nesters zambet pe buze (zambet de amaraciune).

"Enigma Otiliei" este un roman fundamental al literaturii romane, o creatie originala, sinteza a clasicismului realist de tip balzacian, cu elemente romantice si moderne.