Interviul

Interviul

Interviul este o conversatie organizata, respectiv conceputa, pregatita si realizata pentru a transmite un mesaj. El permite cunoasterea si intelegerea unui fapt sau a unei situatii si intotdeauna s-a manifestat cu o frecventa deosebita in presa romaneasca unde a abordat probleme dintre cele mai diverse: politice, de afaceri, sportive, culturale, economice etc. La noi interviul are o traditie bogata care se inscrie intre doua momente cu totul deosebite - aparitia cartii de dialoguri a lui Felix Anderca (1929) si volumele lui Ion Biberi, Lumea de maine (1945) si Lumea de azi (1980) si in care mai sunt cuprinse nume celebre ca Ion Vinea, Mihail Sebastian, Zaharia Stancu, Petru Comanescu si altii. Interviul este strans legat de aproape toate genurile publicistice si imbraca mai multe forme5:

Interviul de informare (este tipul cel mai obisnuit unde avem de-a face cu marturia unei persoane care traieste sau a trait evenimentul).

Interviul de descriere (de asemenea o marturie dar nu din partea personajului principal ci din partea celui care asista sau a asistat la eveniment si care transmite stirea).

Interviul de analiza (este cazul in care se ia parerea unei persoane care situeaza evenimentul, stirea, intr-un context precis, intr-o perspectiva data si care raspunde la cea mai grea intrebare din partea jurnalistului: de ce ?).

Interviul de comentariu (are rolul de a afla opinia celui care interpreteaza evenimentul, care trage concluzii).

Interviul de opinie (este convorbirea prin care se urmareste sa se afle ce anume gandesc cei in cauza, referitor la subiect).

Interviul de personalitate (o discutie cu un om remarcabil sau celebru).

Interviul de promovare (atrage atentia publicului asupra unui fapt deosebit).

Interviul de amploare ( trateaza unele prezentari generalizate in societate).

Dincolo de aceste tipuri de interviuri mai pot fi imaginate si altele dar trebuie retinut faptul ca modelele amintite nu pot fi separate net si ca un text de acest gen este posibil sa apartina la doua sau mai multe forme.

De aceea este important sa se stabileasca de la inceput tipul de interviu care urmeaza sa fie luat pentru a avea siguranta obtinerii raspunsului la toate intrebarile.

O importanta deosebita pentru succesul unui interviu o are calitatea persoanelor invitate la dezbatere. Alegerea lor trebuie sa aiba in vedere cateva lucruri:

Ocupa functii importante (parlamentari, ministri, presedinti de firme si asociatii, antrenori, functionari publici, artisti etc.).

Au realizat ceva important (inovatie, performanta, victorie etc.).

Sunt acuzate de faradelegi grave (crima, ultraj, frauda etc)

Detin informatii importante (un consilier, o secretara, un bodyguard).

Sunt martori ai unui eveniment deosebit (un accident, o crima).

Sunt persoane carora li s-au intamplat ceva deosebit (supravietuitor la un cutremur, un castigator la loto).

Principalele reguli ale interviului

Ziaristul trebuie sa stie sa asculte: intervievatul este cel care detine informatia de transmis si el joaca rolul principal.

Ziaristul trebuie sa pastreze mereu controlul asupra discutiilor.

Ziaristul trebuie sa acorde intotdeauna prioritate celui caruia i-a solicitat interviul.

Intervievatul. Oricine poate fi intervievat. Important este ca jurnalistul sa-l cunoasca, sa aiba idee despre stilul acestuia pentru a-l determina sa spuna ceva.

O forma speciala de interviu este conferinta de presa. Ea este o discutie colectiva in care initiativa nu apartine ziaristului ci acelora care dau raspunsuri. Conferinta de presa are loc in anumite conditii:

Cand organizatii politice, unitati economice, organizatii culturale, artistice, fundatii etc. vor sa anunte la un moment dat oamenii asupra unor probleme de interes general.

Cand anumite organizatii sau institutii doresc sa prezinte publicului o personalitate marcanta sau un oaspete deosebit.

Cand personalitati politice doresc sa ia pozitie fata de anumite situatii sau declaratii.

La inceputul conferintei de presa se prezinta de obicei o expunere scurta, dupa care ziaristii sunt invitati sa puna intrebari. Cateodata conferintele de presa incep chiar prin intrebarile ziaristilor. Acestea trebuie sa fie directe, incisive dar care sa nu puna in dificultate interlocutorul (cu referiri la defecte, viata intima), sa aiba umor si masura. In ambele cazuri ziaristii pot folosi pentru elaborarea materialelor lor atat raspunsurile la intrebarile proprii cit si ale celor adresate de ceilalti ziaristi invitati. In acest caz nu e nevoie de a se mentiona in relatare numele celui care a pus intrebarile.

In legatura cu conferinta de presa se pun de obicei cateva intrebari:

Este ziaristul obligat sa scrie despre conferinta la care a participat ?

Raspuns: nu. Dar trebuie sa specifice ca o asemenea conferinta a avut loc.

2. Daca scrie este obligat sa relateze tot ce s-a discutat sau poate selecta numai ceea ce crede el de cuviinta?

Nu este obligat, el va alege numai ce crede ca e semnificativ.

Organizarea unei conferinte de presa se face in functie de anumiti factori:

Trebuie sa existe o motivatie.

Sa participe ziaristii care se ocupa de domeniul respectiv.

Inainte cu 24 de ore se aminteste din nou ziaristilor de conferinta, precum si locul si ora unde se tine.

Asigurarea bunei desfasurari.

Ea se poate desfasura in limita temei anuntate sau pot fi abordate si alte subiecte daca organizatorii sunt de acord cu acest lucru.

Conferinta sa fie cat mai scurta, de obicei intre 30-45 minute. Ea se va prelungi numai in cazuri exceptionale.

Conferintele de presa pot avea diferite stiluri (colocvial, direct) si caracteristici. Unele se desfasoara mai degajat iar altele mai sobru. Ziaristul trebuie sa cunoasca bine domeniul respectiv, sa se documenteze inainte de participare, pentru ca, la intrebarile formulate, precise, interlocutorul sa raspunda cat mai exact posibil. El trebuie sa reprezinte publicatia si cititorii sai.

Cadrul si contextul interviului

Inainte de a organiza interviul ziaristul trebuie sa stabilieasca cadrul necesar si unghiul de tratare a problematicii6.

El trebuie sa stie cu precizie ceea ce vrea sa-l faca sa spuna pe invitat si sa aleaga obiectul central al interviului.

Discutia trebuie sa fie lansata de asa maniera incat sa permita ca intr-un prim raspuns sa fie rezumat esentialul informatiei de transmis.

Intrebarile urmatoare trebuie sa clarifice si sa precizeze intrebarea centrala.

Jurnalistul trebuie sa faca totul pentru a-l ajuta pe interlocutor sa comunice mesajul daca simte ca acesta are anumite greutati in exprimare sau simte ca ascunde ceva esential.

Daca intervievatul se abate de la linia stabilita in planul initial el trebuie readus la subiectul discutiei apelandu-se la o intrebare de relansare. Cu alte cuvinte nu trebuie lasat sa "bata campii".

Din cand in cand trebuie puse intrebari de punere la punct pentru a permite auditoriului sa urmareasca mai usor interviul si a desprinde principalele linii directoare.

Uneori se impune necesitatea de a sprijini declaratiile intervievatului prin intrebari de insistenta pentru ca jurnalistul sa se asigure ca tot ceea ce este important a ajuns la auditoriu.

In situatia interviului de radio sau tv., dupa cateva minute de la intrevedere, sau la fiecare trei minute, trebuie sa se recurga la intrebarea nominalizatoare (numele sau calitatea intervievatului).

In interviu nu trebuie sa se strecoare incertitudini sau enormitati ci trebuie cerute explicatii printr-o intrebare de obiectiune (fara rautati si fara sentinte).

Este posibil, desi foarte rar, sa se recurga la o intrebare de controversa, pentru a-l contrazice pe invitat. Aceasta insa trebuie facuta cu subtilitate, cu prudenta, cu indemanare si delicatete. Ea va permite fortarea invitatului de a admite un element de la care voia sa se sustraga.

Stilul interviului

Interviul este un dialog in care intervievatul detine rolul principal.

Intrebarile trebuie sa fie simple si directe.

Imediat ce se constata ca intervievatul nu a raspuns cum trebuie la intrebarea de atac trebuie sa se revina asupra ei.

Intotdeauna trebuie pregatit un final de calitate. Uneori se impune sa se forteze sfarsitul rezumandu-se sau propunandu-se interlocutorului un rezumat succint al interviului

Reguli de baza pentru autorul de interviuri:

O buna cunoastere a subiectului pentru a fi evitate lucrurile neinteresante.

O mare intuitie in dirijarea dialogului.

O indelungata practica de interviuri.

Moderatorul sa fie neutru, dar exigent, cateodata neimpacat.

Preocuparea pentru obtinerea unor informatii fundamentale.

O atitudine mai curand ofensiva decat complezenta.

Evitarea punerii unei intrebari fara raspuns.

Elaborarea unui mesaj clar si concret.

Animarea interviului prin stapanirea situatiei si ilustrarea acestuia.

Controlul a posteriori a interviului.

Tipologia interviului

In functie de continutul informational si de rolul detinut de interlocutor in raport cu evenimentul sau fenomenul avem cinci tipuri de interviu:

Povestire (cu un participant la o anumita realitate. Pentru a evita o anume subiectivitate jurnalistul trebuie sa intervina direct ca observator neutru).

Marturie (jurnalistul intervieveaza departe de eveniment).

Opinie (este folosit mai ales pentru a judeca si mai putin pentru a observa. Jurnalistul nu poate face speculatii. El apeleaza la observatori, prezicatori, specialisti care sunt in masura sa exprime o opinie transanta. Jurnalistul trebuie sa se adapteze tuturor opiniilor).

Explicatie (interviul trebuie elaborat in detalii prin colaborarea cu specialistul, cu scopul adaptarii mesajului la nivelul de intelegere al publicului).

Portretizare (interesul este conferit de o personalitate considerata ea insasi subiect).

Etapele interviului

Pregatirea

- alegerea interlocutorului,

- o buna cunoastere a subiectului, a situatiei si a problemei,

- verificarea posibilitatii realizarii interviului,

- fixarea intrebarilor care sa fie grupate pe teme; formularea in mod diferit a unor intrebari esentiale; sa fie scurte si directe; sa fie agresive si provocatoare.

2. Realizarea (desfasurarea convorbirii)

Pentru reusita unui interviu Malcolm F. Mallette ofera jurnalistilor cateva sfaturi utile7:

Dupa un schimb de amabilitati incepeti cu intrebarile mai usoare, lasand la urma pe cele mai grele.

In debutul convorbirii puneti o intrebare sau doua la care cunoasteti raspunsul.

In afara de raspunsurile la intrebari observati si gesturile, imbracamintea, ambianta din jurul interlocutorului.

Asigurati-va ca ati inteles toate raspunsurile.

Puneti intrebari cu final deschis.

Cautati ocazii in care sa puneti intrebari de genul: "De ce?" sau "Cum?" etc.

Cautati intrebari din viata interlocutorului.

Puneti intotdeauna intrebarile cu aerul ca asteptati un raspuns.

Daca interlocutorul evita o intrebare reformulati-o si puneti-o din nou dupa un anumit timp.

Folositi-va de informatiile culese inaintea interviului.

Daca interlocutorul nu raspunde complet la o intrebare asteptati sa continue.

Pe masura ce va apropiati de final puneti intrebarile cele mai dificile

Continuati sa vorbiti si dupa ce ati inchis carnetul de insemnari sau reportofonul.

In incheiere multumiti interlocutorului si lasati deschisa calea pentru o eventuala convorbire.

Cum se oglindesc in presa romaneasca toate aceste cerinte?

Sa exemplificam cu doua fragmente din convorbirile cu dirijorul Antonin Ciolan si respectiv senatorul George Pruteanu. Primul fragment este din interviul Istorie paralela:   

- O intrebare dificila chiar pentru mine, ca spectator, dar pentru dumneavoastra, ca profesionist (prin definitie impartial) al baghetei: ce autor v-a placut cel mai mult in cei peste 85 ani de viata, in cei 60 ani de cariera dirijorala?

- N-am ales niciodata, mi-au placut in egala masura toti autorii care au reusit sa creeze o miscare in public. Muzica trebuie, in primul rind, sa fie simtita si, iarasi in primul rind, sa realizeze ceea ce-si propune.

- Filarmonica din Cluj, nu mai e nevoie s-o spunem, a reusit sa fie in ultimii ani o tribuna a muzicii noi, a experimentelor celor mai valoroase. Caror fapte le atribuiti aceasta emulatie?

- Culturii si seriozitatii colectivului ei. Culturii si seriozitatii publicului salii. Traditia muzicala este o notiune care nu tine numai de muzician (acesta reuseste prin studiu s-o recupereze cu relativa usurinta), ci mai ales de public. Un public bine instruit poarta pe creator si interpret, ca pe palme, inainte. Pentru acest public, care vine saptaminal la concerte ca intr-o catedrala,    miscarea tinerilor compozitori este fireasca si se inscrie intr-o ascendenta a simtului muzical. O data cu acestia, spectatorul descopera niste sonoritati peste care trecuse cu prea mare usurinta pina acum si care ii reflecta cu claritate niste trasaturi ale agitatiei secolului sau. (Ana Blandiana, Romulus Rusan, Convorbiri subiective, Istorie paralela, Editura Albatros, 1971, p.72);

Al doilea fragment este extras din interviul cu senatorul George Pruteanu: U.D.M.R. cauta pozitia de victima:

- Fermitatea cu care aparati limba romana, in general, si Legea invatamantului in subsidiar v-a adus destule neplaceri, colegii de partid preferand sa va sacrifice pe dv., numai sa nu-si supere partenerii de coalitie. Ce a urmat excluderii din P.N. T.C.D.?

- Formatiunea politica din care am facut parte a mers mai departe cu sicanele si a propus nici mai mult, nici mai putin decat sa-mi ia presedintia Comisiei pentru Invatamant a Senatului.

Este indreptatita aceasta cerere?

- Evident ca nu. Conform art. 42, alineat 2, din regulamentul de functionare a Senatului, schimbarile se fac la inceputul sesiunii, si nu asa cum vrea fiecare.

- In ultima perioada, liderii U.D.M.R. au declarat ca, daca nu le vor fi respectate promisiunile, se vor retrage din coalitia majoritara. E vorba de o amenintare serioasa sau de un simplu moft?

- Prietenii nostri maghiari fac referiri la Ordonanta 22 (placute bilingve, limba maghiara in administratie) si Ordonanta 36 (predarea istoriei si geografiei in limba maghiara, infiintarea unor universitati maghiare). Incercarile lor nu sunt agreate si, de aceea, U.D.M.R. cauta pozitia de victima. Cu alte cuvinte, cauta cu tot dinadinsul sa se supere, pentru a avea motiv sa se retraga de la guvernare. Regretabila o asemenea pozitie, dar asta-i situatia. Asa ca, va rog sa trageti singur concluziile." (Traian Bratianu, Recurs la politica, Editura Muntenia&Leda, 2000, p.143)

Tudor Vlad, un exeget al genului, considera ca "un factor esential pentru reusita dialogului este alegerea tonului si situarea pe o pozitie de relativa egalitate a celor doi participanti" si ca "formularile agresive de genul - ministru idiot, bancher hot, comunist inrait etc (n.n.- intalnite mai des in discursurile unor interlocutori precum Mircea Dinescu, C.V.Tudor, Traian Basescu si altii) sunt in general tolerate de presa romaneasca, dar ca reproducerea unor termeni sau sintagme apartinand vocabularului suburban, injurios si scatologic doar de dragul fidelitatii depline fata de asertiunile interlocutorului nu este perceputa pozitiv de catre majoritatea publicului (si in aceasta situatie reformularile sau marcarea grafica a cuvintelor cenzurate sunt solutiile posibile). In schimb, ea poate fi admisa daca produce o informatie cu caracter revelator pentru discutie sau pentru imaginea reala a celui intervievat"8.

Chiar daca mass-media noastra nu duce lipsa de subproductii, interviul, in forma lui concreta si curata este un gen gustat de cititori si ascultatori.

"Interviul este ca un joc de Ev Mediu, afirma un redactor sef de la France Inter. Va aflati in fata unui turn si vreti sa intrati cu forta! Incercare nereusita. Incercati poarta, apoi ferestrele si chiar crenelurile!"