Caracterizarea personajului Stefan si a "oamenilor Mmariei Sale" din romanul "Fratii Jderi"aracterizarea personajului Stefan din romanul "Fratii Jderi"

Caracterizarea personajului Stefan si a "oamenilor Mmariei Sale" din romanul "Fratii Jderi"

In romanul "Fratii Jderi", Stefan apare ca un voievod medieval recunoscut in istoria universala prin victoria de la Podul Inalt impotriva turcilor. Sadoveanu incheie romanul cu acesta lupta ca o incununare a domniei lui Stefan.

Personalitatea lui Stefan cel Mare a mai fost evocata si de Vasile Alecsandri in "Dumbrava Rosie", de Costache Negruzzi in "Aprodul Purice", de Barbu Stefanescu Delavrancea in "Apus de soare" si de Stefan Octavian Iosif in poezia "Din vremuri mari".

Insa in romanul "Fratii Jderi", Sadoveanu domina totul; el polarizeaza in jurul sau energiile. El reprezinta o sinteza de patriotism national.

Proiectat intre mit, istorie si legenda, voievodul Stefan reprezinta un simbol al dragostei de tara, al dreptatii si al responsabilitatii fata de popor, pentru ca lupta pentru independenta nationala, credinta nestramutata in izbanda au constituit liantul care l-a unit pe voievod de poporul ce l-a urmat cu credinta si jertfa.

Personajul e conceput in doua ipostaze : real, ca om si simbolic. Omul Stefan cunoaste indoiala, teama, are slabiciunile lumesti, pentru care se roaga de iertarea pacatelor, care apartin umanului, efemerului.

In conceptia lui Stefan, "domnul trebuie sa dea lumina fara a primi nimic in schimb".

Aparitia voievodului la inceputul romanului intr-un moment cu totul deosebit, hramul Manastirii Neamt, la care e adunata intrega suflare omeneasca, este simbolica.

Scriitorul dovedeste o mare arta a cuvantului, a miscarii scenice a multimii; legenda, atmosfera de ideal invaluie totul.

Proiectat cinematografic, voievodul Stefan apare in toata maretia lui monumentala : "S-a aratat asupra-I, calare pe un cal alb", calul alb fiind simbolul puterii politice. Reactia, efectele aparitiei voievodului asupra lui Matias Crai sunt ridicate la puterea miracolului : "Acel crai a cazut la pat din acel cutremur, zacand trei luni. I s-au risipit ostile, a prapadit pustile cele mari.".

Stefan sta sub semnul legendei si al mitului. Circula multe povesti prin popor, "cum ca parintele sau Bogdan-Voda la blagoslovit in taina la o biserica din Muntele Athosului, ca sa aiba puteri mari si sa bata razboi cu spurcatii ismailiteni"; se vorbeste prin sate "ca-i om nu prea mare la stat, insa groaznic cand isi incrunta sprinceana".

Modalitatile de caracterizare a personajului sunt variate.

Portretul direct al voievodului este sumar : "Voda-Stefan, calcand atunci in al patruzecilea an al varstei, avea obrazul ars proaspat de vantul de primavara. Se purta ras, cu mustata usor caruntita. Avea o puternica strangere a buzelor si o privire verde taioasa. Desi scund de statura, cei dinaintea sa, opriti la zece pasi, pareau ca se uita la el de jos in sus.". Este subliniata personalitatea covarsitoare a voievodului.

Domnitorul este surprins in momente caracteristice : calatorind prin tara, facand judete, intalnindu-se cu dregatorii, conducand ostirea, stand de vorba cu sine insusi, in clipele de liniste, examinandu-si constiinta.

O calda si deplina comuniune intre domn si oameni, uniti prin idealul luptei si a jertfei pentru tara, ii impresioneaza pe solii venetieni : "simteam in cei mai multi o comunicare calda cu printul lor si o iluminare sufleteasca si socoteam asta inca una din tainele pe care le intalnesc la fiecare pas in acest colt de pamant.". Parintele dominican Geronimo della Rovere vorbeste de fascinatia pe care o exercita Stefan asupra supusilor, de autoritate a acestuia izvorata din identitatea totala cu idealurile poporului sau. Stefan a castigat dragostea si increderea acestuia, care l-a urmat cu credinta si jertfa : "De la inceput Domnul Moldovei a adus in jurul sau osteni buni pe care a stiut sa-i aleaga si sa-i faca devotati. Cu o curte care numara zece ori douasprezece mii de sabii, daca ai insusirile necesare stapanitorilor, poti pune randuiala acolo unde a fost anarhie.". Randuiala tarii, cladita pe intelepciune si justitie, duce la inflorirea economiei, incat par asculta de domni si stihiile naturii : "Ploile cad la timp, iernile au omaturi inversunate, iazurile stau linistite, morile si paraiele canta, prisacile se inmultesc in poieni

Nici catastroafele naturale, ca seceta si cutremurul, nu strica buna randuiala.

Stefan face dreptatea mult dorita de norod. El duce o politica de supunere a boierilor fata de domn : "Razboiul meu il am cu acesta tara fara randuiala. In tara asta a Moldovei umbla neoranduielile ca vanturile. Am gasit in tara asta si multi stapani. Nu trebuie sa fie decat unul. In tara asta trebuie sa fie randuiala in toate targurile si satele si liniste pe toate caile negustorilor.". El a prigonit pe lotri, a batut peste falci pe dusmani, a grabit sfarsitul vicleniilor. Stefan face dreptate lui Nechifor Caliman, a carui ocina fusese rapita de parcalabul Ciorpei, ridica la ranguri ostasesti pe cei mai meritosi, indeferent de originea lor. Agresivitatii tatarilor ii raspunde prin pedepsirea exemplara a printului Mamac, fiului lui Mamac Han. Stefan ii da astfel o lectie necrutatoare, care-l impune in fata dusmanilor.

Voievodul Stefan este mitizat. El este alesul divinitatii in conducerea luptei impotriva paganitatii. Lui i s-a aratat in vis Maica Domnului si i-a poruncit : "Scoala Stefane-Voievoade si apuca sabia pentru fiul meu prea iubit !". Stefan are si el "o naluca de urs" care trebuie sa fie "spaima fiarelor salbatice", el poarta insemnele divinitatii, are si o "pajura" care il privegheaza; arhimandritul Sindrea spune ca maria sa are pecete pe bratul sau drept si legamant sfant.

In fata strainilor uimiti, Stefan apare ca un mare carturar, iubitor de cultura si arta, un adevarat om al Renasterii : "Voievodul Moldovei mi s-a aratat in primul ceas, intru toata maretia unei curti orientale. Se afla invesmantat in strai bizantin de brocat si aur si spatarul sau, jupanul Mihail Vranceanu, ii purta cununa, buzduganul si spada, iar in jurul sau toti boierii se insirau in haine grele si lungi. Obiceiul acesta l-au primit moldovenii de la curtile principilor bulgari si sarbi, odata cu limba slava a cultului lor si a cancelariei; si unii si altii incearca a imita Bizantul; dar sub ceremonial am cunoscut un barbat asupra caruia Domnul Dumnezeu a binevoit a-si cobora harul.".

Stefan intuieste rolul sau si al Moldovei in lupta pentru apararea crestinatatii, impotriva pericolului turcesc. Oamenii il respecta, il admira, se infricoseaza, il asculta si-l urmeaza cu credinta: "Particularitatea oamenilor acestora de aici e ca ei socotesc razboiul cu Paganul ca o afacere personala si nu vad atat dobanda dupa biruinta pe cat datoria sacra, pe care o vor pune in cumpana Domnului luminii la judecata ultima.". Stefan este un bun diplomat, el cauta sa realizeze o coalite a principiilor europeni impotriva dusmanului comun. Intelege comandamentele epocii si de aceea se casatoreste cu Maria de Mangop, inrudindu-se cu familia Paleologilor fiindca era considerat singurul principe din Europa in stare sa conduca cu succes un razboi impotriva turcilor.

Finalul romanului, incheiat apotetic cu stralucita victorie de la Vaslui proiecteaza in prim-plan, ca si la hramul Manastirii Neamt, aceeasi imagine monumentala a voievodului, cu aceleasi cuvinte de legenda : "s-a arata pe un pripor maria-sa Stefan calare". Din perspectiva inaltimii, imaginea este mareata si simbolica.

Reactia celor din jur exprima aceeasi infiorare la vederea sa : "in jurul mariei sale se aflau, stand cu incremenire si cu inimile inghetate, unii dintre boieri.". Slujitorii sai iubiti, ramasi pe campul de lupta, au fost stransi din namoluri, la dorinta voievodului.

Voievodul apare monumental, calare pe Vizir si impresurat de curteni. Sadoveanu ii urmareste miscarile : "a dat ocol bataliei" si s-a oprit in locul unde mortii Moldovei fusesera adunati. Durerea voievodului si evlavia crestineasca sunt tulburatoare. Apoi s-au citit "stalpii mortilor".

Domnul si ostenii sai sunt una in durere ca in batalie : "Din ingenuncherea sa, Voievodul ridica in rastimpuri privirile, chemat de acea tacere inghetata a ostenilor sai; stateau cu fata spre cer, inseninati de alinarea din urma si luminatia sa isi simtea inima innegurata de jale".

Notatiile, acumulate cu grija, sugereaza legatura dintre domn si ostenii sai, ei sunt puterea voievodului catre care isi ridica privirea cu aceeasi durere ascunsa la dimensiuni cosmice.

Natura este patrunsa si ea de acesta suferinta : "Dupa ce a tacut maria sa, a sunat vantul mai cu tarie. si pluteau in vazduh pana la auzul mariei sale bocete ale muierilor, care se si infatiseaza sa-si petreaca mortii."

Prin dragostea de tara, eroism, spirit justitiar, Stefan este ridicat la forta naturii si la rangul de zeitate, ca in epopeile antice.

El este exemplar prin faptele lui, un model, un arhetip, pentru ca domn si supusi sunt uniti prin acelasi ideal al dorintei de libertate si credinta in izbanda.