"Doina" de Octavian Goga - doina culta

"Doina"

de Octavian Goga

- doina culta -

Octavian Goga este scriitor ardelean, supranumit "Poetul patimirii noastre", dupa unul din versurile poeziei "Rugaciune", in care isi exprima crezul sau poetic.

A cunoscut de mic copil problemele romanilor din Ardeal, deoarece tatal sau a fost preot, iar in casa lor veneau oamenii sa-si spuna durerile si sa li se dea sfaturi, ba chiar sa li se intocmeasca scrisori si jalbe (reclamatii).

Este cunoscut ca un poet mesianic abordand termeni religiosi, deoarece pentru romanii din Ardeal, singura speranta a fost de multe ori, numai Dumnezeu.

Poezia "Doina" este in esenta trista, asa cum arata si vocabularul folosit (a plange, plans, plansoare, plansete, lacrimi, a geme, patima etc.) Din cauza ca nu a putut rezolva problemele conationalilor, a incercat sa-i aline cu versurile lui: "Plansul strunei mele", spunea el in poezia "Plugarii" inclusa in volumul "Poezii" din 1905, in care el a prevazut izbucnirea Marii Rascoale Taranesti din 1907.

Doina este opera literara lirica in versuri, specifica folclorului romanesc, prin care se exprima toata gama de sentimente, fiind insotita de obicei de o melodie adecvata.

Octavian Goga isi exprima gandurile si sentimentele cu ajutorul cuvintelor (al modalitatilor literare si al figurilor de stil), eul liric fiind insusi poetul.

Doina este personificata intr-o faptura omeneasca, o copila (ca si in doina lui George Cosbuc), in ceva viu, care este mereu alaturi omului din popor, alungandu-i tristetea, alungandu-i dorul. Este ca o zana buna care vegheaza asupra romanilor.

Pentru Octavian Goga, doina reprezinta un fior, care trece prin sufletul romanilor, de cate ori aud sunet de talanga, de cate ori asculta fosnetul padurilor sau de cate ori culeg o floare, deci doina este un element de permanenta, parte componenta a poporului.

Doina face parte din bogatia spirituala a romanilor: in vorbele si melodia ei s-au topit toate bucuriile si toate necazurile poporului nostru.

Aceasta poezie nu are actiune (naratiune), nici personaje, in schimb apare vocea eului liric (poetul), ca reprezentant al neamului, care isi exprima direct sentimentele, creand un dialog imaginar cu doina, prin intermediul procedeelor retorice (invocatia si interogatia).

Din poezie reiese ca poetul este animat de mai multe sentimente, cum ar fi: tristete, nostalgie, melancolie, jale, speranta, durere, emotie, care dau tonul elegiac.

Chiar din titlul poeziei (unul general) regasim toata paleta de sentimente specifice romanului. Nota dominanta este una trista, in special in primele cinci strofe, caci poetului i se pare ca doina este pe cale de disparitie, din cauza vremurilor zbuciumate, traversate de popor.

Ultimele doua strofe readuc increderea in sufletul poetului. Acesta spera ca se va gasi intr-un tarziu, un calator care sa transmita doina peste veacuri.

In ultima strofa, el spera in universalitatea doinei: "Si-o lume-ntreaga va incepe."

Sub influenta doinelor populare, s-au scris doine si in literatura culta, de catre poeti ca: Octavian Goga, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Cosbuc, Tudor Arghezi, Nichita Stanescu, Ana Blandiana si altii.

Caracteristici:

Doina populara

- specie a genului liric;

in versuri, in general scurta, astrofica sau cu strofe inegale;

- predomina rima pereche sau monorima, care sporesc muzicalitatea;

- titlul este lung, fiind, de regula, primul vers;

- eul liric devine, in functie de tipul doinei, haiducul, tanarul indragostit, cel

ce pleaca la oaste/razboi, exilatul, fata ce se marita etc.;

- deoarece sentimentele nu sunt in realitate separate, tot asa apar ele si

in doine, unul fiind predominant si ajutand la categorisirea doinei;

- apare, pregnant, comuniunea omului cu natura;

tablourile sunt in general dinamice, pline de viata, dezvaluind trairile

intense ale eului liric, prin prezenta persoanei I singular;

- se canta intr-un tempo larg, taraganat, avand drept alte caracteristici

urmatoarele elemente structurale: scara unitonala, uneori redusa la un numar mic de sunete; formule melodice tipice; ritm liber nesimetric, cu o emisiune vocala specifica diferentiindu-se de la o regiune la alta; versul nu este definitiv legat de o melodie, astfel incat un text poate circula pe mai multe melodii, dupa cum o melodie poate primi mai multe texte; imbinarea versurilor cu melodia nu este totusi, arbitrara, in aceasta constand creatia decisiva a autorului/autorilor.

- ca melodie, doina are un caracter unitar, constituind, in unele regiuni

(precum Tara Oasului sau Maramuresul) unicul tip de melodie cunoscut

pentru cantecele profane;

- astazi, ea se mai numeste si cantec lung, prelung, de coasta, de frunza

si circula in toata tara.

Doina culta

- specie a genului liric;

- in versuri, in general lunga, in strofe egale sau inegale;

- intalnim rimele de tip popular (pereche, monorima) dar si pe cea

incrucisata;

poarta ca titlu, deseori, "Doina";

- eul liric este, in general, poetul, poetul-cetatean care da glas

sentimentelor intregului popor;

- ca si in realitate, sentimentele sunt prezentate in intrepatrunderea lor,

unul singur fiind, adesea, predominant;

- se deprinde ideea vesniciei doinei, in stransa legatura cu cea a poporului;

- in perioada contemporana, au inceput sa apara, ca specii inrudite

cantecul traditional sau cel modern (considerate de unii subcompartimentari

interioare ale acesteia), romantele si cantecele de lume, in ultimele decenii ale secolelor al XVIII-lea, al XIX-lea si al XX-lea. Dintre creatorii acestora

mentionam pe: Anton Pann, lancu Vacarescu, Costache Conachi, Dimitrie

Bolintineanu, lon Minulescu.