GRIGORE URECHE - unic in literatura romaneasca

GRIGORE URECHE

Un destin neprielnic (manuscrisul original s-a pierdut, opera fiind pastrata in copii interpolate) a facut ca 'Letopisetul tarii Moldovei' de la descalecatul cel de-al doilea (1359) pana la domnia lui Aron Voda (1594) sa fie mai putin studiat decat cel al lui Miron Costin si Ion Neculce. Citat mai mult decat citit, el a fost abordat cu precadere de filologi care au canalizat discutiile in directia stabilirii paternitatii.

Destinul operei lui Ureche este unic in literatura romaneasca. Manuscrisul autograf al lui Ureche s-a pierdut la putin timp dupa moartea cronicarului si aceeasi soarta au avut-o si manuscrisele celor trei interpolatori principali.

Interpolarea manuscris al lui Ureche a declansat primul mare scandal in literatura noastra. Legenda numelui se conturase la putine decenii de la moartea cronicarului generand primul mare pamflet laic romanesc 'De neamul moldovenilor' al lui Miron Costin. Stolnicul Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir si Ion Neculce au contribuit la acreditarea numelui lui Grigore Ureche la paternitatea operei sale. Prestigiul cronicii (cronica= din lat. chronica, fr. chronique care inseamna istorie pe ani si de la gr. chronos care inseamna timp, este o lucrare cu caracter istoric scrisa mai ales in Evul Mediu care cuprinde o inregistrare cronologica a evenimentelor sociale, politice, familiale etc.) in cultura romaneasca a fost mare si pe la 1800 cand Ion Budai Deleanu incepe s-o treduca in latineste. Este stiut ca inaintea letopisetului lui Ureche exista o istorie istoriografica a lui: Macarie, Eftimie, Azarie iar Grigore Ureche se raporteaza tot timpul la traditie: 'Scriitori dentaiu n-au aflat scrisori ca de niste oameni neasazati si nemernici, mai mult prosti decat sa stie carte. Ce si ei ce au scris mai mult den basne si den povesti ce au auzit unul de la altul.'

Ureche incununeaza traditia scrierilor nefictive raportandu-se in permanenta la traditia existenta si luand atitudine fata de ea. In cronica lui informatia externa s-a grefat pe un izvor intern caruia i se acorda ultimul cuvant. Exegeza cronicii lui Ureche a impus termenul de interpolare. Filologii au ierarhizat interpolarile dupa frecventa aparitiei in copiile cunoscute azi. Interpolari 'de gradul I' au fost cele apartinand lui Simion Dascalul, 'de gradul II' fiind cele efectuate de Mihail Calugarul si Axinte Uricarul, iar cele 'de gradul III' facute de copisti tarzii care au inteprins modificari sintactice si stilistice substituiri sintactice si morfologice, adaptari fonetice si lexicale constrangeri sau amplificari.

Nicolae Manolescu vorbeste de 'inocenta ipocrizie pe care o implica orice istorie literara traditionala deschisa cu Grigore Ureche si terminata cu scriitori contemporani, caci noi citind pe Grigore Ureche, dupa ce am citit prozatorii contemporani. citit astazi Grigore Ureche se incarca de toata semnificatia culturii ce desparte veacul al XVII-lea de al nostru. Chiar de am voi nu-l mai putem citi cu un ochi nealterant'. Formularea cea mai concisa a receptarii trecutului prin 'filtrul' prezentului se afla intr-un eseu al lui Eliot: 'prezentul modifica trecutul in masura in care el insusi e calauzit de trecut'.

Eugen Negrici a adus in discutie raportarea lui Ureche la proza artistica si nu la cronicari, interesul epic atribuindu-i cronicarului 'aspiratia la epic' si analizand primejdiile epicului'. Se poate spune insa ca nu de literatura este vorba in cazul lui Ureche ci de implicatiile literare pentru ca Ureche nu are notiunea de arta, nici de frumos, ci de bine. Uratul are la el implicatie etica, nu estetica traditionalei intentionalitatii informative a letopisetelor i se adauga la Ureche intentionalitate ainformativa etica, poetica. Stilul lui Ureche este concis, lapidar, in comparatie cu cel al lui Miron Costin si Ion Neculce, dar prolix in comparatie cu 'Letopisetul anonim al tarii Moldovei'. Dupa ce parcurgi paginile cronicii iti dai seama ca sentimentul moral este cel ce ordoneaza materia si ca in capiol sunt nelipsite aluziile si referirile violente, la cei care detinand puterea, nu se smeresc, calca in picioare promisiunile, aliantele, isi parasesc si isi nedreptatesc prietenii, purtandu-se necrestineste cu tara lui ori a vecinului.

Povestind campania regelui Albert al Poloniei in tinuturile Moldovei, in fraze explozive, Ureche nu face decat sa creioneze pe langa adevarul pur istoric, portretul moral al regelui demascand intentiile lui agresive, ipocrizia, perfidia. Stefan cel Mare se face in sfarsit simtit nu ca o umbra haituita ci decisiv, ca un magnific justitiar. Pretentiilor arogante ale strainilor, Stefan le raspunde cu un aspru gest de refuz: 'ci Stefan Voda n-au priit'. In razboiul cu abilul rege Albert, Stefan face proba prezentei sale, derutandu-l pe Albert pe frontul psihologic si diplomatic. Cronicarul inregistreaza anul, luna, ziua cand au loc luptele, numarul celor aruncati in crancenele batalii. Curiozitatea narativa este dublata cu satisfactia confirmarii si reconfirmarii, Ureche se de aproape toate micile oscilatii de itinerariu ale agresorilor, manevrele de raspuns ale lui Stefan, detaliile lui tactice, facandu-le prin amanuntele furnizate sa indreptatina deciziile voievodului.

Cea mai interesanta figura a operei sale este fara indoiala cea a lui Stefan cel Mare, imbinarea unica de mitologie si scrutare relatata de dragoste si repro. Eroul nu se potriveste nici pe departe cu ceea ce crede de cuviinta cronicarul ca se cade sa fie un domn. Criteriile sale morale, cumintenia si bunul simt, ratiunea sunt confruntate dintr-o data cu un ciclon imposibil de inlaturat si anevoie de subestimat. Fascinatia fortei adumbreste pacatele fara numar, faptele de arme, gloria, mandria de neam, fac sa amuteasca intr-o masura glasul cartitor al cronicarului, oripilat de necontenita varsare de sange crestin. Cronicarul nu-i poarte ierta firea razboinica, dar victorile militare rasunatoare si repetate, sunt consemnate cu placere chiar daca nu-i tempereaza cronicarului zelul moralizator. 'Leu gata spre vanat' cum deseori il numeste cronicarul este de fapt o lauda suspecta de insinuari. Ingenioasa tactica de la Podul Inalt il determina pe cronicar sa se apropie de Stefan evaluand proportiile europene ale victoriei. Domnitorul va fi urmarit pana la sfarsitul victoriei ca un fenomen supraomenesc, ajutat de sfinti. Temperamentul coleric al domnitorului, firea lui nestapanita, sangeroasa parca ar fi un personaj shakesperian sunt trasaturi de multe ori reliefate. A fi infierbantat de razboi este starea obisnuita a voievodului, si orgolios ca orice razboinic feudal, actioneaza sub impulsul furiei. Dar tot atat de aprig si hotarat il regasim si la varsta linistei patriarhale. Cea din urma imagine din seria gravurii lor care l-au reprezentat de-a lungul cronicii in diverse situatii pe domnitor este extraordinara. Presat de incursiunile polone, asaltat de podagra, implorat de boierime, neinblanzit, batranul se inversuneaza ca un urs la prada sa nu paraseasca tinutul rapit de vecinii nostri din nord. Atata stangacie, atata salbatica inversunare la o fiinta in pragul mortii nu poate sa ne lase inerti. Capitolul mortii sale, fiind dispus in continuarea acestui episod , daruieste personajului, dimensiuni supraumane. Pas cu pas eroul si-a desfasurat o coordonata mitologica. Cu toate acestea faimosul portret sintetic al voievodului nu are nici urma de idealizare selectiva.

A impresionat si au fost remarcate caracterul complex si formularea lapidara a portretului necrolog. Insa aceasta eticheta finala este concluzia obligatorie a unei caracterizari rotunde care a avut nevoie de spatiu pentru a evidentia prin acumulare trasaturile izbitoare. Acest 'necrolog' rezumand natura fizica si psihica a domnului are expresia densa si raspicata a istoricilor latini, da masura posibilitatilor lative precoce. Insinuarea, ironia, antiteza involuntara, caracterizarea prin reactie si cea indirecta, ca tehnici artistice pot sta alaturi de stralucitoarea enumerare din 'Necrolog': 'fost-au acest Stefan Voda om nu mare de stat, manios si de graba a varsat sange nevinovat, de multe ori la ospete omoruia fara giudet. Amintrelea era un om intreg la fire, nelenesu, si lucrul sau il stia a-l acoperi si unde nu gandeai, acolo il aflai. La lucrul de razboi, mester unde era nevoie insusi se varuia ca vazandu-l ai sai sa nu indarapteze si pentru aceia, raru razboiu de nu biruia. Si unde-l biruiau altii nu pierdeau nadejdea ca, stiindu-se cazut jos, se radica deasupra biruitorilor' . Inversiunea constanta a determinarii lor, propozitiile scurte, juxtapuse, antitetice dar sprijinindu-se reciproc produc impresia fonica de sacadare si limpezime. Apartin spiritului latinesc , preponderenta in portret a consideratiilor de ordin morale , observatii sobre, adanc dezvaluitoare, asupra denivelarilor psihice ale personajelor, compozitia eliberata, dar brazdata de sensuri opuse, de liniile energice ale caracterizarii taioase si contradictorii. Tensiunea marcata de concretete, severitatea stranie a obiectivitatilor, simplitatea eleganta si raspicata a tonului impun paginii o solemnitate de epitaf. Cadrul de referinta este cel al Evului Mediu, este consecvent medieval prin vizarea instinctiva a vigorii fizice si a priceperii la lucrari de razboaie. Cele cateva insertii temperamentale din text sunt insa atat de precis competente incat pulverizeaza orice dorinta de hieratism portretistic. Cateva pasaje din acest capitol potentiaza pe o cale laturalnica portretul propriu-zis. Cronicarul relateaza jalea motivata a norodului si trecerea lui in legenda, sanctificarea de catre popor pe deloc crestinesti considerente: 'atata jale era de plangea toti ca dupa un parinte al sau ca cunostea toti ca s-au scapat de mult bine si de multa aparatura. Ca dupa moartea lui pana astazi sveti Stefan Voda nu pentru suflet ca iasti in mana lui Dumnezeu ca el inca au fost om cu pacate ci pentru lucrurile lui cele vitejesticarele nimeni de-n domni nici mai nainte nici dupa aceea l-au agiunsu. Relevand o imaginatie de gromovnic, pasajul in care anomaliile meteorologice sunt puse pe seama pierderii ireparabile este in duhul traditiei, dar reprodus in acest capitol el se identifica cu un artificiu portretistic: 'fost-au mai inainte de moartea lui Stefan voda intu acelasi anu iarna grea si geroasa cat n-au fost asa nici adinioara si decii peste vara au fost ploi grele si povac de ape si multa inecare de apa s-au facut.'

Figura domnitorului se definitiveaza prin straturi succesive de straturi si referinte aparent intamplatoare. Omagierea indirecta a domnitorului se realizeaza si prin preaslavirea virtutii urmasului sau: 'mai apoi, dupa moartea lui, si feciorul sau Bogdan Voda, urma lui loasa la lucruri vitejesti cum se intampla: 'de-i pom bun, roada buna or sa iasa'. Este peste masura de clar, ca Voda are darul caracterizarii realizand tipologia populara a omului insemnat, prin prezentarea fiului al lui, Bogdan, Petru Schiopu al lui Despot, al lui Alexandru Lapusneanul, etc.

In afara stirilor cu caracter politic, demografic, istoric, religios, etnografic, juridic, prea putine sunt observatiile geografice, poate numai panorama Ardealului, cronicarul avand meritul de a sugera inaintea lui Balcescu, grandoarea geologica realizate cu mijloace rudimentare.

Citatul in stil direct este in cazul lui Ureche, un receptacul, atrage si concentreaza interesul de lectura contine o latenta scenica si impune o scena dramatica. Introdus prin ambiguizanta formula 'zic sa fie zisu', citatul pierde de foarte multe ori din virtutiile sale dramatice. Numeroase formule din cronica au o fraza narativa evoluata, maturizata prin flexibilitate, prin solutiile topice. Ureche ramane primul cronicar care isi imbraca opera in limba romana si in acelasi timp ne da si un tip de cronica.

Letopisetul propriu-zis incepe cu Predoslovia descalecarii Moldovei in care dupa unele consideratiuni cu caracter geografic se arata ca Moldova a descalecat dupa inceputul Munteniei si se reda povestirea cu vanatoatrea din Maramures, cu Molda si bourul. Se dau pe scurt stiri cu privire la limba moldoveneasca, care, dupa Ureche 'din multe limbi este adunata si nu este amestecat graiul nostru cu al vedinilor de prin prejur, macar ca de la Ram ne tragem si cu ale lor cuvinte ni-s amestecate.' Cu toate acestea limba moldovenilor si-a pastrat caracterul ei latin: 'de la Rambeni ce le zicem latine: paine ei zic panis, carne ei zic carno, gaina ei zic gallena, muiere mulier, tata pater, al nostru noster si alte multe din limba latineasca, si de ne-am socoti cu amaruntul toate cuvintele le-am invata'. Vorbind despre resturile de momente istorice, urme de cetati, movile si santuri arata ca tara a trecut prin multe razboaie fiindca ea este asezata 'in calea rautatilor'. Ca opera literara, cronica lui Grigore Ureche este cea dintai opera scrisa sub influenta literaturii Apusului. Autorul imprumuta forma genului istoric raspandit in tarile apusene, precum si cugetarea si ideile apusene ale umanismului apusean, care se manifesta in atitudinea lui critica si in ura lui contra formelor de o carmuire despotica, orientata si in simpatiile fata de formele de organizare sociala si politica ale Apusului.

Aceasta convingere umanista il face pe Ureche sa afirme cu convingere romanitatea poporului roman, idee pe care o apara cu mai multa caldura si cu o mai bogata argumentetie Miron Costin, apoi dimitrie Cantemir. Limba cronicii este curgatoare, frumoasa, lapidara, viguroasa. Fraza este sigura, concisa, clara.