ION BARBU - DIN CEAS, DEDUS

DIN CEAS, DEDUS

Context literar. Intitulata si Joc secund, poezia apartine volumului cu acelasi titlu. Continutul incifrat ii tradeaza natura ermetica

inscriindu-se printre creatiile barbiene ce insumeaza profunzimi la care cu greu ajungi. Prozodic, sunt preluate unele tipare consacrate, de factura traditionala, dar la nivelul conceptiei artistice si al limbajului avem de-a face cu o. poezie moderna. Ea este expresie a rigorii si lapidarului gandirii rationale, a inteligentei combinatorii catre care poetul, de formatie realista, este atat de aproape. Este o ecuatie a lumii

in care semnele se cer descifrate pentru a intelege sensul universului uman si cosmic deopotriva. Simbolurile devin elementele de baza, creand o lirica de mare tensiune.

Titlul sugereaza ideea de timp fara curgere, dedus, adica sustras temporalitatii obisnuite. Timpul creatiei pierde insemnele masurarii, el se fluidizeaza intr-un tot ce se confunda cu eternul.

Tematic este o arta poetica, dar si o viziune asupra omului superior. in sprijinul afirmarii rolului artei si al artistului sunt folosite motivul oglinzii si cel al cantecului.

Structura - compozitie. Intuitia matematica a poetului cuprinde o lume de esente ideale, ce refuza sa fie identificate in obiecte concrete. Spre deosebire de Arghezi, care incearca sa recupereze forta concreta a cuvantului, Barbu incearca sa deconcretizeze cuvantul, sa-l elibereze de corporalitatea materiei si sa-l lase liber sa zboare in lumea spiritului, care nu poate fi atins decat de o inteligenta superioara. Este lumea jocului secund, al imaginatiei pure, al gandirii descatusate de pragmatism. Este sublimarea materialitatii in spirit. Serban Cioculescu vede in jocul secund barbian o " reflectare ideala si spiritualizata a cosmosului in constiinta'. Asa cum suprafata apei si a oglinzii reflecta imaginile lumii reale, in constiinta umana lumea se rasfrange dupa propriile ei legi. Artistul nu copiaza, el spiritualizeaza, esentializeaza ceea ce percepe in contact cu ordinea concreta a lucrurilor. Joc secund poate fi si arta care se inspira si se desprinde, totodata, din si de lumea ideala pe care artistii o contempla. Poetii, cu ajutorul intuitiei, patrund dincolo de aparenta materiei, descifreaza semnele, reconstituie sensuri. Asemeni lui Blaga, poetul pledeaza pentru pastrarea vie a misterului din lucruri. Asa ca arta ca joc secund nu e o copie, ci are autonomie, are sensul sau, absoarbe seve din real pe care le transforma in substanta artistica. Realitatea este jocul prim al existentei de la care creatia literara, artistica porneste. Dar in lumea artei subiectivitatea prima o reprezinta cel ce scrie, iar cel ce citeste este subiectivitate secunda; lectorul insusi isi are jocul secund al interpretarii. Ideea poetica se rasfrange in imaginea lirica, precum se reflecta omul in oglinda lumii. Ea nu se poate revela prin mijloace comune, aflate la indemana intelegerii tuturor.

Obscuritatea in exprimare, incifrarea simbolurilor, limbajul abstract, hermetismul tehnic sunt elemente care presupun o initiere in poezie si poetica pentru a intelege sensurile poeziei lui Barbu. Solemnitatea tonului incantatoriu se revarsa intr-un stil condensat caci, asa cum semnala Tudor Vianu, valoarea creatiei poetului tine in special de faptul ca spune "mai mult in cuvinte putine'.

Analiza stilistica

Nivelul fonetic se remarca prin repetarea vocalei e care mentine

tonul sobru, al spunerii adevarurilor general valabile. Totodata consoanele c si 5 creeaza sonoritati de legenda, sugereaza atingerea cu primordialul.

in plan morfo-sintactic apar surprizele cele mai mari. Poetul recurge la elipse, predicatul fiind la mare pret, lipsind total din prima strofa, la dislocari ("Taindun joc secund'), inversiuni topice (,,Intrata prin oglinda in mantuit azur') menite sa scoata in relief termenii inversati sau dislocati, anacoluturi (primul vers) care socheaza logica obisnuita. Verbele-predicate sunt la prezentul general valabil. Reconstituirea coerentei obisnuite ii revine cititorului.

Nivelul lexico-semantic. Semantica aparte a versurilor este realizata prin combinatii din cele mai neobisnuite: neologisme cu functie de epitete: azur, agrest, nadir, alaturi de termeni ai realitatii concrete: creste, cirezi, harfe, clopote, meduze; sintagme inedite ce se axeaza pe forta sugestiva a alaturarii diverselor parti de vorbire: ■"ceas ', " dedus ';" cirezi agreste'; " taind pe inecarea'. Apar cuvinte din sfera semantica a muzicii: harfe, cantec, clopote, fosnet. Cuvantul cunoaste o cizelare artizanala de mare finete si numai o privire si o gandire atenta, concentrata poate sa ii semnaleze miniaturile estetice si sa inteleaga de unde vine pulsul ideilor, si care sunt acestea.

La nivelul figurilor de stil, cititorul vine in contact cu ceea ce poetul insusi numeste drept ..libertate dificila' a versului. Incipitul poeziei reia titlul fixand dintr-un inceput coordonatele lumii abstracte in care il introduce pe cititor. Acestea sunt redate prin doua simboluri astrale antonimice: zenit ("mantuit azur') - spatiu real, echivalent cu punctul de maxima stralucire solara, si apa [sudul cosmic al lacului] (nadir) - univers artistic reflectat in lumina misterioasa a oglindirii.

Metafora ,, Adancul acestei calme creste' sugereaza frumosul pe care poetul il cauta si pe care-l transforma in ,,joc secund', situat intr-un univers atemporal si aspatial. Este vorba de cautarea esteticului pur, care are reguli precise, detasate de ordinea realului. Apare aici o subtila antiteza intre "calma creasta' si "cirezile agreste' care in jocul artei insa nu se exclud, ele coexista, asemeni a doua imagini ce se oglindesc in apa, chiar daca una e concreta, aproape (cirezi) si alta e nedefinita, departe (creasta). Aceasta traducere a realului in imagini tine de forta artistica a poetului, el transfigureaza lumea prin arta, sustragand, printr-un proces alchimic, esentele estetice ale lumii in forme pure. Opera lui constituie un cantec intemeietor de lume, o sonoritate orfica primordiala care aduna toate canturile lumii, toate sunetele de harfe intr-o melodie unica care se arcuieste in "zbor invers'.

Imaginile se aduna aici sub forma unei corole simbolice: harfe rasfirate - elemente dispersate ale realului, a caror coerenta este recuperata de artist, singurul capabil sa refaca legaturile; cantecul - creatia, zbor invers - intelesurile revelate pot fi pierdute, de aici nevoia de exigenta continua, efortul continuu de. mentinere in lumea sensurilor; meduzele - asociate strunei poetice; totodata transparenta lor inlesneste privirii accesul la adancurile marii, dar ele iau culoarea marii ("clopote verzi') si prin aceasta se integreaza si ele semnificatiei iacului secund. Marea-s ascunde cantecul ei sub clopotele meduzelor (clopot- sonoritate ritualica, liturgica, spirtualizare a sunetului), si tot astfel poetul ascunde in cantecul lui esentele lumii. Apa, simbol prezent in ambele strofe, are conotatii diferite, dar complementare: oglinda care transcende lumea obiectiva si spatiu generator al unui univers mai pur.

La nivelul versificatiei ritmul creeaza senzatia de text gnomic, ascunzand sensuri profunde si rima este imbratisata, plina de muzicalitate.

Receptare critica

"Poezia (adancul acestei calme creste) este o iesire (dedus) in pura gratuitate (mantuit azur), joc secund, ca imaginea cirezii in apa. E un nadir latent, o oglindire a zenitului in apa, o sublimare a vietii prin retroversiune'.

(G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent) (V.R.)