ION - roman obiectiv (interbelic)

ION - roman obiectiv (interbelic)

Romanul este o specie a genului epic in proza, cu actiunea mai complicata si de mai mare intindere decat celelalte specii epice in proza, desfasurata, de regula pe mai multe planuri narative, cu numeroase personaje.

Romanul "Ion" de Liviu Rebreanu, publicat in 1920, e considerat de Eugen Lovinescu, in studiul "Poezia epica obiectiva", primul roman obiectiv modern din literatura romana.

Este un roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj si al naratorului omniscient, omiprezent. Se observa obiectivitatea/impersonalitatea naratorului, naratiunea este la persoana a III-a, iar atitudinea este detasata in descriere.

Spre deosebire de alti autori, ca Sadoveanu, care au abordat inaintea lui lumea satului, Rebreanu propune o viziune realista din care lipseste orice incercare de idealizare.

Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a, nonfocalizata. Viziunea "dindarat" presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate, lasa viata sa curga. Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal. El plasmuieste traiectoriile existentei personajelor, conform unui destin prestabilit, cunoscand de la inceput finalul.

Inlantuite temporal si cauzal, faptele sunt credibile. Verosimile, efectul asupra cititorului fiind de iluzie a vietii in desfasurare si de obiectivitate.

Liviu Rebreanu, in acest roman, se aproprie oarecum de romanul tolstoian, roman realist.

Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, in interiorul satului ardelean, de la inceputul secolului XX. Romanul prezinta lupta lui Ion - un taran sarac, pt a obtine pamant si consecintele actelor sale. La acest personaj, instinctul de posesie coexista cu un fel de mistica a pamantului, de care e fascinat nu doar ca sursa de imavutire. In episodul sarutarii pamantului, elementul teluric capata conotatii erotice, atragandu-l pe erou aproape ca o femeie.

Ca monografie a satului romanesc, "Ion" infatiseaza principalele evenimente din existenta acestuia: intalnirile de la carciuma, hora, casatoria, nasterea si moartea, relevand traditii, obiceiuri si mentalitati. El reuseste in felul acesta sa ofere impresia de totalitate, caracteristica romanului de factura tolstoiana.

Tema centrala, posesiunea pamantului este dublata de tema iubirii.

Autorul concepe romanul ca pe un "corp sferoid", acest lucru reflectindu-se in structura sa circulara. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Personificat, drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si asemenea ramei unui tablou, el separa viata reala a cititorului de viata imaginara a personajelor din roman. Descrierea initiala a drumului, introduce cititorul in viata satului ardelean de la inceputul secolului XX, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipreaza rolul unor personaje (Herdelea, Glanetasu) in desfasurarea narativa. Crucea stramba de la marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginita, anticipeaza tragismul destinelor.

Descrierea finala incheie simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora soselei - viata. La Rebreanu, metafora drumului, subliniaza confluenta destinelor individuale cu destinul colectiv al unei comunitati.

Modurile de expunere indeplinesc o derie de functii epice in discurul narativ. Descrierea se imbina cu naratiunea si cu dialogul, sustinand veridicitatea si concentrarea epica.

Romanul este alcatuit din 2 parti: Glasul pamantului si Glasul iubirii. La randul lor acestea sunt structurate in 13 capitole (numar simbolic, nefast), discursul narativ avand un inceput si un sfarsit: Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea, Nunta (prima parte),Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul (partea a 2-a).

La nivel macrotextual, functia epica de interpretare se realizeaza prin tehnica planurilor paralele, fiind prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire. Viata personajelor se desfasoara dupa legile interne ale lumii lor si evolueaza paralel. Drama lui Ion si a altor personaje din planul taranimii este dictata de o vorba aruncata inconstient de Titu Herdelea: "Daca nu vrea el sa ti-o dea de bunavoie, trebuie sa-l silesti".

La nivel microtextual, functia epica de interpretarea se realizeaza prin tehnica contrapunctului: prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite (nunta taraneasca a Anei corepunde, in planul intelectualitatii cu nunat Laurei, conflictul exterior dintre Ion si Vasile Baciu - invatatorul si preotul). Prin aceasta tehnica, romanul capata aspect polifonic.

In roman exista secvente narative semnificative pentru destinul personajelor: hora de la inceput, este numita de N. Manolesu "o hora a soartei".

Actiunea incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune sunt prezentate principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce confera veridicitate romanului realist.

In centrul adunarii este grupul jucatorilor. Descrierea jocului traditional, somesana, este o pagina etnografica memorabila, prinportul popular, pasii specifici, vigoarea dansului si navala cantecului sustinut de figurile pitoresti ale lautarilor. Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale. Cele 2 grupuri ale barbatilor respecta stratificarea economica. Fruntasii satului, primarul si chiaburii discuta separat de taranii mijlocasi, asezati pe priospa. In satul traditional, lipsa pamantului (averea) este echivalenta cu lipsa demnitatii umane, fapt redat de atitudinea lui Alexandru Glanetasu, pcare statea pe laturi, ca un caine la usa bucatariei si trage cu urechea.

Fetele nepoftite privesc la hora, iar mamele si babele, mai retrase, vorbesc despre gospodarie. Copiii se amesteca in joaca printre adulti. Este prezenta si Savista, oloaga satului, piaza rea, infatisata cu un portret grotesc. Intelectualii satului, preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea, vin sa priveasca "petrecerea poporului" fara a se amesteca in joc.

Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a-ai asigura coeziunea si de a facilita intemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. De aceea in joc sunt numai flacai si fete.

Hotararea lui Ion de o lua pe Ana cea bogata, desi o place pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora, si confruntarea verbala cu Ion, pe care-l numeste "hot" si "talhar" pentru ca "sarantocul" umbla sa-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga. Rusinea pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului va starni dorinta de razbunare, lasand-o pe Ana insarcinata pentru a-l determina sa accepte nunta.

Conflictul central este lupta pentru pamant in satul traditional, unde averea confera prestigiul social si determina respectarea indivizilor in comunitate. Drama lui Ion este drama saranului sarac.

Conflictul exterior, social intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, intre glasul pamantului si glasul iubirii.

Apar si conflicte secundare, intre Ion si Simion Butunoiu, pentru o brazda de pamant, sau intre Ion si George Bulbuc, mai intao pentruAna, iar apoi pentru Florica.

In planu intelectualitatii satului, se manifesta conflsictul national, deoarece staulromanesc din Ardeal este infatisat in conditiile stapanirii austro-ungare.

Dincolo de aceste aspecte, se poate vorbi si de conflictul tragic dintzre om si pamantul - stihie. Dorinta obsesiva a personajului de a avea pamant, iubirea lui patimasa il fac monumental, dar se incheie omeneste, prin intoarcerea in aceasta matrice universala.

In desfasurarea actiunii, dorind sa obtina cat mai repede mult pamant, Ion se insoara cu Ana, fata unui "bocotan". La nunta Ion nu cere acte pentru pamantul- zestre si simtindu-se inselat, incep bataile si drumurile Anei de la Ion la Vasile. Preotul Belciug mediaza confliczul dintre cei 2 sarani, in care "biata Ana nu este decat o victima tragica." Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete, pentru ca in ea, iar apoi in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamantului. Nici moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica, maritata intre timp cu George.

Astfel ca deznodamantul este previzibil, iar George care-l loveste nu este decat un instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii.

In celalalt plan, rivalitatea dintre preot si invatator pentru autoritate este defavorabila pentru cel din urma. El are familie: sotie, un baiat poet si visator, Titu si 2 fete de maritat, dar fara zestre: Laura si Ghighi. In plus casa si-o zidise pe lotul bisericii, cu invoirea preotului. Cum relatiile dintre ei se degradeaza, pornind de la atitudinea lor fata de faptele lui Ion, invatatorul se simte amenintat.

Preotul Belciug desi este un om ranchiunos si meschin, se implica cu toata energia in sfiintirea bisericii din Pripas, scena cu caracter simbolic care evoca idealul national al romanilor din Transilvania, sugerandu-se ca toate personajele romanului, cu calitatile si defectele lor, in mod constient sau nu slujesc acestui ideal.

Romanul se incheie cu sarbatorirea prilejului sfintirii bisericii.

Caracterul epopeic si de fresca semnalat de G Calinescu, este dat si de nr mare de pers.

Naratorul isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturilel limbajul, prezentamd relatiile dintre ele (caracterizare indirecta). Fiind omniscient si omniprezent, naratorul realizeaza biografia personajelor (caracterizare directa).

Ion este personajul principal, un personaj monumental, realizat prin tehnica basoreliefului. Nimeni nu ii sta in cale acestui personaj, a carui existenta este guvernata de verbele a ravni si a poseda.

G Cal constata autenticitatea limbajului regional, iar T Vianu obs utilizarea registrelor lexicale diverse in limajl personajelor, in functie de conditia lor sociala.