Joc secund / Din ceas, dedus . de I. Barbu - comentariu

Joc secund / Din ceas, dedus .

de I. Barbu

Face parte din volumul "Joc secund" (1930), din a treia etapa - etapa ermetica in care poezia se inchide in sine, devine simbolica si abstracta, accesibila doar initiatilor (incifrarea reiese din utilizarea unui lexic neologic, din sintaxa complexa cu elipse si dislocari topice)

Din punct de vedere al speciei este o arta poetica (poezia in care autorul isi exprima gandurile si sentimentele cu privire la creatia literara - ce este, cum trebuie scrisa, care sunt sursele de inspiratie, ce limbaj trebuie utilizat - si la rolul/ rostul creatorului )

Initial, neavand un titlu stabilit de poet, i se da titlul "Din ceas, dedus" (jumatate din primul vers). Ulterior, fiind arta poetica, ia titlul volumului "Joc secund", care se dovedeste a fi semnificativ, substantivul joc desemnand combinatia aleatorie a fanteziei, libera de orice scop, doar de dragul jocului de sine; iar atributul secund sugerand o a doua realitate, transfigurarea realitatii prin creatie, superioritate lumii imaginare in raport cu realitatea.

Tematic, poezia urmareste conceptia lui Barbu despre arta - Arta este un joc secund, mai pur, realitate sublimata, fictiune care porneste de la realitate dar o transforma.

Este structurata pe 2 strofe de cate 4 versuri (2 catrene) ale caror idei poetice au fost magistral surprinse de G. Calinescu - "Poezia (adancul acestei calme creste) este o iesire (dedus) din contingent (din ceas) in pura gravitate (mantuit azur), joc secund, ca imaginea cirezii in apa. E un nadir latent, o oglindire a zenitului in apa, o sublimare a vietii prin retorsiune".

Primul vers, "Din ceas, dedus adancul acestei calme creste," defineste poezia, care este inteleasa ca mijloc de patrundere in esenta elementelor lumii si totodata o modalitate de iesire din timpul cronologic.

Al doilea vers, "Intrata prin oglinda in mantuit azur" contureaza imaginea universului creat prin poezie. Acesta este vazut ca o imaginea in oglinda a realitatii, devenind astfel copie purificata a acestuia

Ideea este intalnita la Eminescu, in "Epigonii": Ce e poezia? Inger palid cu priviri curate, / Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate, / Strai de purpura si aur peste tarana cea grea si este reluata in urmatoarele doua versuri: "Traind pe inecarea cirezilor agresate/ In grupurile apei, un joc scund mai pur. "

Referindu-se la acestea, T. Vianu nota urmatoarea interpretare: "Arta, spunea Platon, considerata ca o copie a lucrurilor reale, ele insele copii ale ideilor eterne este imitatia unor imitatii. Arta ar fi, deci, o rasfrangere la puterea a doua a relitatii. Aceasta este si conceptia pe care si-o insuseste poetul I. Barbu cand isi propune sa evoce o lume reflectata in oglinda, caci cel ce priveste icoanele lamurite ale apei inregistreaza imaginile unor imagini. Dar pe cand pentru Platon aceasta rasfrangere secunda face din arta o intruchipare mai departata de realitate ideala decat insesi obiectele concrete care i-au stat drept model, poetul Jocului secund vede aici tocmai un pas mai departe in procesul de transfigurate a lumii, caci pe aceastacale imaginea se departeaza de substratul ei material".

Strofa a doua debuteaza cu exclamatia "Nadir latent!" prin care se reia ideea sublimarii vietii in poezie, a transformarii ei pe principiul reflectiei distortosionate. Nadirul reprezinta universul artistic ce reflecta realitatea (nadir = punctul cel mai jos pe bolta cereasca, zenit = punctul cel mai inalt pe bolta cereasca)

In finalul poeziei este discutata si conditia creatorului. Poetul, existand sub semnul nadirului, al univesului artistic abstractizat produce un "cantec", simbolizat de harfa, instrument muzical la care canta Orfeu, imblanzind bestiile, cantec ascuns celor care merg catre zenit, catre materialitate, concret, realitate: "Poetul ridica insumarea / De harfe resfirate ce-n sbor invers le pierzi/ Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea/ Meduzele cand plimba sub clopotele verzi." Asadar, poezia nu este accesibila decat initiatilor, decat celor care pot distinge forma suava a meduzelor/ transparenta in valurile inselatoare, pot distinge aparenta de existenta.

Prozodia constituie un element de expresivitate prin ritmul iambic, rima incrucisata si masura de 13-14 silabe.

La nivel stilistic intalnim figuri de stil diverse - metafore: ceas dedus, calma creasta, mantuit azur, nadir latent, harfe rasfirate; inversiuni : calma creasta, mantuit azur; epitete : cantec ascuns, clopote verzi.

Particularitati lexicale ce constau in termenii abstracti, neologici: dedus, nadir., ca si particularitati sintactice, fiecare strofa este o fraza, prima eliptica de predicat, ne conduc catre incadrarea poeziei in modernismul ermetic, specific barbian.