Monografia satului Moldovenesc in viziunea lui Creanga

Monografia satului Moldovenesc in viziunea lui Creanga

Ion Creanga unul dintre marii clasici ai literaturii romane, "este un reprezentant perfect al sufletului romanesc intre popoare; al sufletului moldovenesc intre romani; al sufletului taranesc intre moldoveni; al sufletului omului de munte intre taranii moldoveni."[1] Creatiile acestuia sunt de dimensiuni reduse, insa de o deosebita valoare. Una dintre ele este "Amintiri din copilarie" capodopera scriitorului, o lucrare unica de acest fel in literatura romana.

Opera "Amintiri din copilarie" este o veritabila monografie a satului romanesc de la munte deoarece evidentiaza trasaturire oamenilor, prezinta legatura stransa cu locurile natale si mediul, expune obiceiurile si traditiile oamenilor din acele locuri toate acestea ne sunt infatisate prin prisma perceptiilor lui Creanga despre lucrurile ce i s-au intamplat, cu mult timp in urma, in copilare.

Satul Humulesti se afla in apropierea "Targului-Neamt de care-l desparte apa Ozanei. Ceva mai sus, peste parau sunt Vanatorii-Neamtului, in jos, Sacalusesti. De jur imprejur sunt manastirile: Agapia, Varatecul, Secu, Neamtul." Descriptia este strict geografica: "in satul Humulesti, din targ drept peste apa Neamtului, sat mare si vesel, impartit in trei parti, care se tin tot una: Vatra Satului, Delenii si Bejenii", este un sat "cu biserica frumoasa si niste preoti si dascali si poporeni ca aceia, de faceau mare cinste satului lor" Dupa cum se observa si din acesta descriere a lui Creanga "talentul sau descriptiv e nul." Ibraileanu spunea despre Creanga: "Cand taranul din el, care ramasese intact in fundul sufletului sau si pe care-l putea evoca in ceasurile mari, aparea stapan in constiinta lui, alungand in chip radical pe mahalagiul de formatie mai recenta, atunci Creanga era nu numai un mare artist, dar si un spirit de o fineta neintrecuta si in adevar aristocrat, aristocratismul unei clase vechi, asezate, cu traditii si datini, cum erau taranii din Humulesti din mijlocul veacului trecut."

Autorul prezinta trasaturile oamenilor din satul Humulesti despre care afirma: " gospodari tot unul si unul", ca in sat sunt: "flacai voinici si fete mandre, care stiau a invarti si hora, dar si suveica.El marturiseste ca in sat nu stiu doar fetele sa toarca ci si baietii "ma intreceam cu fetele cele mari din tors" Oamenii din aceste locuri sunt harnici si mandri, cu gandul ca va veni Voda pe acolo, toata lumea a iesit la claca de dres drumul "sa nu zica Voda, cand a trece pe aici, ca satul nostru e mai lenes decat alte sate."

Intrucat satul nu era situat la campie agricultura nu era o activitatea primordiala ocupatiile fiind atat specifice cat si diverse "cand nu sunt oieri, localnici sunt taietori de brazi, plutasi." Lipsiti de pamant, satenii nu manifesta acea sete de proprietate pe care o are taranul "lipit de pamant." Localnici sunt artizani sau mici negustori, cumpara de la altii si vand in iarmaroc, produc in special sumane, itari, laicere, stergare, berneveci, camesoaie, adica produse din lana sau canepa. Cea mai ravanita meserie este cea de preot, intrucat ofera satisfactii materiale, astfel ca familiile mai instarite aleg sa isi duca copii sa urmeze scoala de preoti . "Este interesanta observatia cu privire la munca femeilor alaturi de barbati si copii in <<Amintiri>>.In timp ce mama scoate sumanii din stative, ii nivideste si-i tese din nou, ii croieste si-i coasa, baiatul trebuie sa tie pieptanusii de coada si sa toarca canura pentru batatura, sa faca tevi la sucala si sa-si legene un frate mai mic." La claca fetele lucreaza impreuna cu feciorii, luandu-se la intrecere cu ei.

Casa parinteasca a lui Creanga era o casa obisnuita avea un stalp de care era legata o sfara cu care se jucau "matele", cuptor, prichici humuit de care se tinea el cand incepuse a umbla. "Crescut la munte, Creanga nu gusta viata "campeneasca" de la campie. Mos Luca fiind "harabagiu", detesta traiul la ses, elogiind viata muntenilor: <<N-as trai la camp, Doamne fereste ! Halal pe la noi ! Apele-s dulci, limpezi ca cristalul si reci ca gheata; lemnele, de-ajuns; vara, umbra si racoare in toate partile >>"

Oamenii din Humulesti erau atat credinciosi cat si superstitiosi. Biblia era cunoscuta in deamanunt ne dam seama din replica lui Stefan: "nu mai face tu atata vorba, ca fariseul cel fatarnic.Bate-te mai bine cu mana peste gura si zi ca vamesul : Doamne, milostiv fii mie, pacatoasei" Smaranda crede in blestem, deochi, si descantec de aceea isi murdareste odorul cu tina din colbul adunat pe calcaiul incaltamintei sau funingine din gura sobei si spune: "Cum nu se deoache calcaiul sau gura sobei sa nu mi se deoache copilasul."

Imaginea vietii se completeaza si prin multe detalii, privind mancarile specifice moldovenesti: "Costite de porc afumate, chiste si buft umplut, trandafiri usturoieti si slanina de cea subtire, facute de casa, taiate la un loc, fripte bine cu tigaie si cu mamaliguta calda, se duc unse pe gat."

Sateni aveau un nivel al educatiei scazut, majoritatea stiau doar sa citeasca, acest fapt datorandu-se "lipsei de carte." Prea putini aveau acces la o scoala superioara aceleia din sat deoarece aveau o stare materiala precara exemplu fidel este Smaranda care invata sa citeasca alaturi de copilul ei. Scolile functionau pe langa biserici, infiintate de preoti. Scoala din Humulesti este patronata de preotul Ioan Humelescu, iar copiii sunt invatati de Badita Vasile, aplicandu-se sistemul monitorial, se aplicau si metode coercitive (bataia). Scrisul si cititul se invatau pe ceasloave. David Creanga intelege ca invatatura nu-i buna "numaidecat pentru popie", pentru ca popia-i cu "nacafale", greu de purtat si "decat n-a fi cum se cade, mai bine sa nu fie", dar recunoaste ca aduce si mangaierea sufletului in clipele de necaz, fiindca nu-i bine sa fie cineva "de tot bou", iar din carti culegi multa intelepciune, "nu esti numai asa, o vaca de muls pentru fiecare."

Doftorii satului, caci asa le era numele doctorilor, erau mos Vasile Tundura si altul despre care Creanga marturiseste ca nu isi mai aduce aminte. Acestea practicau medicina empirica, adica medicina bazata pe ierburi si leacuri babesti.

Obiceul de sarbatori era mersul la biserica. Baietii cantau in biserica cantece specifice sarbatori in care se aflau, in Sambata Pastilor se canta: Ingerul a strigat. De Craciun se taia porcul se parlea, se oparea si pe urma se invelea cu paie. Taierea porcului era o mare bucurie pentru copii deoarece acestia stiau ca vor primi coada sa o friga si besica sa o umple cu graunte si sa se joace cu ea. La Sfantul Vasile baietii marisori se pregateau sa mearga pe inserate cu plugusorul. Pentru aceasta se pregateau cu tot felul de obiecte de facut galagie fiecare cum gasea acasa.

Imaginea arhaica a satului justifica parerea lui Geoge Calinescu care afirma ca "marele Creanga e poporul roman insusi surprins intr-un moment de geniala expansiune."

Bibliografie

1. Calinescu, George, Ion Creanga,    Ed. Litera, Chisinau, 1998.

2. Calinescu, George, Studii despre Ion Creanga, Ed. Albatros, Bucuresti, 1973.

3. Creanga, Ion, Amintiri din copilarie, Ed. Hyperion, Craiova, 1997.

4. Piru, Alexandru, Valori clasice, Ed Albatros, Bucuresti, 1978.

Regman, Cornel, Ion Creanga, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997.

Ibraileanu, Garabet, Studii literare, Ed. Junimea, Iasi, 1986.