Liceul Teoretic Traian, Constanta

Referat la limba romana

Opere literare si curente literare

Opere literare

Basmul

Basmul (din sl. basnŭ: nascocire, scornire), numit si poveste, este alaturi de povestire, snoava si legenda, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalata inca din antichitate, raspindita intr-un numar enorm de variante la toate popoarele.

Indiferent de tip, basmul difera de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea ca prezinta evenimente si personaje ce poseda caracteristici supranaturale, fara a pretinde ca acestea sunt reale sau seamana cu realitatea, miraculosul din basme purtand, astfel, numele de fabulos si reprezentand, de fapt, un fantastic conventional, previzibil, ce vine in contrast cu fantasticul autentic modern, unde desfasurarea epica si fenomenele prezentate sunt imprevizibile, insolite si se manifesta in realitatea cotidiana, drept o continuare a ei.

Clasificare

Dupa caracteristicile personajelor, specificul si tematica actiunii, predominanta elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viata, basmele se clasifica in

• fantastice, cele mai semnificative si mai raspandite, desprinse de regula din mit, cu o pregnanta a fenomenelor miraculoase,
• animaliere, provenite din dezvoltarea narativa a legendelor totemice despre animale, chiar despre plante sau unele obiecte simbolice,
• nuvelistice, avand ca punct de pornire snoava, in naratiune semnalandu-se o puternica insertie a aspectelor reale, concrete de viata.

Dupa autor, basmele pot fi

• populare, creatie a colectivitatii anonime,
• culte, creatie a unui autor cunoscut.

Basmul cult

Paralel cu eforturile de fixare in scris a basmului popular, apare basmul cult, care preia motivele si tehnicile narative ale acestuia. Chiar culegatorii de folclor devin povestitori, ca in cazul lui Petre Ispirescu, care actualizeaza si recreeaza basmul, pastrand functiile principale, formule fixe, oralitatea, anumite expresii, dar adaugand o tenta usor moralizatoare sau aluzii mitologice de sorginte livreasca. Scriitorii devin ei insisi autori de basme, cunoscuti fiind Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Ion Creanga, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Stefanescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu.

Basmul cult, implinit printr-o insertie expresiva specifica stilului marilor scriitori, isi armonizeaza structurile narative, dobandind unitate si fluenta discursiva, preluand viziunea scriitorului si integrind teme si motive caracteristice ale operei acestuia. Scriitorul respecta de regula structura si tipologia basmului popular, dar poate aduce modificari ale viziunii naratorului, alternand persoana a treia cu persoana intai si a doua, creand o comunicare mai directa cu cititorul si dand uneori o nuanta subiectiva expunerii faptelor. In acelasi timp, se pot identifica particularitati ale stilului, modalitati portretistice si motive proprii autorului in scenariul basmului, care ai confera originalitate si atractivitate.

Basmul cult estompeaza de cele mai multe ori miraculosul si fantasticul, dandu-le o mai mare verosimilitate, si in acelasi timp reduce caracterul conventional al unor secvente narative, adaugindu-le semnificatii si efecte specifice literaturii culte.

G. Calinescu numea basmul cult astfel:

Basmul este [] o oglindire a vietii in moduri fabuloase. Basmul e un gen vast, depasind cu mult romanu, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala etc. Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si anume fiinte himerice, animale. [] Cand dintro naratiune lipsesc acesti eroi himerici, navem de a face cu un basm.

Basmul a aparut in epica populara, ulterior patrunzand si in literatura culta (in sec. al XIX-lea, in perioada de afirmare a esteticii romantice). Specie a epicii (culte), naratiune ampla, implicand supranaturalul sau fabulosul.Personajele (oameni, dar si fiinte himerice) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se incheie, de obicei, prin victoria fortelor binelui. Eroul (protagonistul) este ajutat de fiinte supranaturale, animale fabuloase sau obiecte magice si se confrunta cu un adversar (antagonistul). Eroul poate avea trasaturi omenesti, dar si puteri supra naturale (de exemplu, capacitatea de a se metamorfoza). Clasificarea sau functiile personajelor, prin raportare la erou (in basmul popular): raufacatori (produc o dauna care trebuie corectata de erou), donatori sau furnizori (personaje intalnite intamplator de erau, care ii daruiesc un obiect miraculos ce-l va ajuta la nevoie), ajutoare (se pun la dispozitia eroului care duce la bun sfarsit o sarcina, cu sprijinul lor). Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presupune un lant de actiuni conventionale sau momentele subiectului: situatia initiala de echilibru, intriga (evenimentul care deregleaza echilibrul initial), actiunea de restabilire a echilibrului (calatoria eroului, aparitia donatorului si ajutoarelor, trecerea probelor), deznodamantul (refacerea echilibrumul, rasplata eroului si pedepsirea rau facatorului).

In basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizeaza evenimentele stereotipe conform viziunii sale artistice si propriului sau stil. Basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce confera oralitate stilului. Particularitatile basmului cult:

• clisee compozitionale: formule tipice (initiale, mediane, finale);
• motive narative diverse: calatoria, lupta, victoria eroului, probele depasite, demascara si pedepsirea raufacatorului, casatoria si rasplata eroului etc.;
• specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic) si spatiale (taramul acesta si taramul celalalt) sunt vagi, imaginare, redate la modul general ;
• stil elaborat, imbinarea naratiunii cu dialogul si cu descrierea;
• cifre magice, simbolice;
• obiecte miraculoase;
• intrepatrunderea planurilor real fabulos; fabulosul este tratat in mod realist;
• conventia basmului (acceptata de cititor): acceptarea de la inceput a supranaturalului ca explicatie a intamplarilor incredibile.

Nuvela

Termenul de nuvela vine din frantuzescul nouvelle si inseamna noutate, nuvela. Nuvela este specia genului epic in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict unic, concentrat; personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii. Nuvela prezinta fapte intr-un singur conflict, cu o intriga riguros construita, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decat pe actiune.O nuvela este o naratiune in proza, mai scurta decat un roman si mai lunga decat o povestire. Contine de obicei putine personaje care sunt insa construite pe cateva linii principale. Ea are o naratiune ceva mai concentrata, personaje mai putine, trama mai putin complicata decat un roman.

Nuvelele se clasifica dupa criteriile comune ale subiectului cu modalitatea lui de realizare in:

• istorice
• psihologice
• fantastice
• filozofice
• anecdotice

Dupa curentele literare in care se inscriu ca formula compozitionala, nuvelele sunt:

• renascentiste
• romantice
• realiste
• naturaliste

Nuvela istorica

Schema oricarei nuvele clasice, istorice are patru timpi:

1. O prezentare a locului unde se desfasoara actiunea si a personajelor
2. Un eveniment care modifica situatia
3. O serie de actiuni puse in pericol de acest eveniment cheie
4. Un dnouement (deznodamant) care stabileste noua situatie

Nuvela Alexandru Lapusneanu e poate cel mai cunoscut exemplu de nuvela istorica din literatura romana.

Nuvela psihologica

- rolul conflictului interior (plasarea situatiei conflictuale in constiinta personajului)

- prezentarea tensiunilor sufletesti

- transformarile (sufletesti, morale, comportamentale) suferite de personaje in evolutia conflictului

- evolutia raporturilor dintre personaje

- mijloacele de investigatie psihologica

- aspecte ale stilului

Exemplu: Moara cu noroc de Ioan Slavici

Nuvelisti romani celebrii

• Anton Holban
• Costache Negruzzi
• Alexandru Odobescu
• Ioan Slavici
• I.L. Caragiale
• Mihai Eminescu
• Marin Preda
• Nicolae Velea
• Fanus Neagu

Romanul

Romanul este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa ce se poate desfasura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a caror personalitate este bine individualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si intamplarile ce constituie subiectul operei. Specia literara apare odata cu burghezia iar primele romane se adresau mai curand unui public feminin.

Romanul poate fi istoria unui accident, unui incident, poate fi o lume, o lume fictiva, detaliata pana la ultima resursa posibila de imaginatie a scriitorului respectiv. Este cea mai adanca forma de scriitura ce exista. Nu e neaparat structurata pe planuri de actiune dar implica niveluri de semnificatie paralele.

Structura romanului este dialogica, potrivit formalistului rus Bahtin sau panoramica, potrivit altor teoreticieni ai romanelor.

Spunem in mod curent ca un roman este o fictiune in proza de dimensiuni mari. Poate fi un roman de actiune, politist, de dragoste poate prezenta valori pshihologice sau doar un studiu social.

Cum spunea Raymond Queneau,  nu conteaza daca cineva priveste un numar nedeterminat de personaje aparent reale intr-un spatiu fictional prelungit de-a lungul unui numar nedeterminat de pagini sau capitole. Rezultatul va fi intotdeauna un roman.

Naratologia il defineste insa drept o opera extinsa in proza care are forma unei povestiri in cele mai multe dintre cazuri. Romanul este mai lung si mai complex decat o povestire sau o nuvela si nu respecta restrictiile impuse prezente in teatru sau poezie.

In limba engleza cuvantul 'novel' provine din cuvantul italian 'novella' care insemna nou. Uneori istoria unei familii se intinde pe mai multe romane si atunci avem de-a face cu o 'saga'( Forsythe Saga)

Limbile romanice il prefera pe roman care provine din romance, poveste de dragoste.

Trasaturi ale romanului

Multe romane prezinta aceste trasaturi, dar in fiecare caz exista si exceptii:

Romanele au rol de agrement (desi Educatia lui Cyrus este un roman didactic).

Romanele au caracter beletristic.

Subiectul unui roman este fictional in intregime (desi Moby-Dick de Herman Melville contine pe langa fapte si digresiuni).

Un autor de romane se numeste romancier.

Tipuri de romane

Traditional (ex: Baltagul-Mihail Sadoveanu)

Realist (ex: Ion-Liviu Rebreanu)

Subiectiv (ex: Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi-Camil Petrescu)

Modern (ex: Nunta in cer-Mircea Eliade)

Curente literare

Romantismul

Curentul literar este greu de definit el desemnand o realitate (cea artistica) de o complexitate uriasa in continua prefacere si reasezare in primul rand recalcitranta la etichetari si delimitari stricte definitive. Curentul literar este o miscare literara de o anumita amploare si durata; convergenta a unor principii generale de natura complexa (artistica, ideologica, filozofica) exprimate in literatura, care se pot subsuma unor viziuni comune intr-o anumita perioada istorica si rezultanta generala a tendintelor unei epoci. In functie de perioada in care s-au desfasurat curentele literare se impart in zece mari epoci ale literaturii: umanismul, clasicismul, iluminismul, romantismul, realismul, naturalismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, postmodernismul.

Unul dintre curentele cele mai semnificative si cu o mare dezvoltare este romantismul. Epoca destramarii feudalismului si a dezvoltarii capitalismului, epoca revolutiilor burghezo-democrate si a razboaielor pentru eliberare si independenta nationala, aduc in campul literaturii un nou curent literar numit romantism. Cultivat si afirmat de o clasa sociala ridicata de jos si potrivnica nobilimii, romantismul impune un suflu nou, caracterizat prin setea de libertate, spargerea normelor conventionale si rigide ale clasicismului, inclinarea spre reverie si spre explorarea complexitatii eului uman. Aparut mai intai in Anglia, apoi in Germania si Franta, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, romantismul este o miscare literara complexa cu tendinte adeseori contradictorii. Astfel, distingem un romantism avantat, vizionar si revolutionar; un altul caracterizat prin regretul fata de trecutul patriarhal si rezistenta la procesul de innoiri; in sfarsit, o a treia categorie de romantici manifesta deceptia urmata dupa consolidarea burgheziei care a tradat interesele poporului. Cu toate aceste diversificari, romantismul apare ca un curent literar omogen, cu trasaturi si o metoda de creatie proprie.

In literatura universala cei mai importanti scriitori romantici sunt: Byron, Kcats, Shelley, Shakespere- in Anglia, Novalis, Chamisso, Heine in Germania, Lamartine, V.Hugo, Al.Dumas - tatal, Stendhal in Franta, Puskin, Lermontov in Rusia.

Romantismul romanesc prezinta caractere proprii, specifice conditiilor sociale si politice din tara noastra. Mai intai trebuie remarcat faptul ca la noi, romantismul, cu toate ca predomina, coexista alaturi de clasicism si realism. La scriitori ca Alexandrescu, Negruzzi, Alecsandri, gasim, alaturi de atmosfera romantica dominanta si elemente clasice sau realiste. In al doilea rand, romantismul, in tara noastra, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale. Literatura romantica din perioada pasoptista nu se pierde in zugravirea zbuciumului si a cautarilor intime, ea este o literatura angajata, pusa in slujba idealului national. Romantismul
romanesc apare ca o miscare unitara, cu un program bine definit, care ridica literatura noastra de la incercarile minore ale Vacarestilor,la geniul universal al lui Eminescu.
In evolutia miscarii romantice din tara noastra, se pot distinge mai multe etape. Intr-o prima etapa, preromantica, scriitori cum sunt Vasile Carlova, Heliade Radulescu sau Gh.Asachi prezinta o literature a ruinelor cu un usor regret fata de un trecut eroic care poate servi ca exemplu al luptei prezentate in care visul, fantasticul si meditatia primeaza.
O a doua etapa, momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon folcloric, asa cum apare la scriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresianu.
O a treia etapa postpasoptista cand burghezia realizeaza monstruoasa coalitie tradand masele populare, duce la maturizarea estetica a romantismului, dar si la o reactie critica si pamfletara fata de societate sau platitudini elegiace, pesimiste chiar, de refugiu in natura si mitologie, asa cum se manifesta la genialul nostru poet Mihai Eminescu.
Filonul romantic, ca maniera de creatie si atitudine fata de viata, se prelungeste apoi si mai tarziu prin opera lui Obodescu, Hasdeu, Macedonski, Goga, Sadoveanu.
Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptist raman patriotismul si lupta pentru realizarea idealului national, o constiinta militara cetateneasca, o inimoasa daruire si slujire a poporului.
Specificitatea romantismului romanesc se exprima in specii literare ca doina si balada de inspiratie populara, meditatia si elegia, drama, legenda istorica si poemul in versuri sau in proza si se concretizeaza in opere de aparte tinuta estetica si inalt mesaj patriotic. Operele reprezentative pentru romantismul romanesc sunt: 'Poezii populare ale romanilor', 'Coana Chirita la Iasi'(Vasile Alecsandri), Cantarea Romaniei (Alecu Russo).

Principalele caracteristici ale romantismului universal:

* romantismul inlatura si neaga normele si metodele prescrise de clasicism; nu exista decat legi generale, specifice artei literare in sine, izvorate din natura compozitiei sau a subiectului tratat.
* fata de suprematia legii si a unui rationalism rece, romantismul afirma primatul subiectivitatii, al sentimentului si fanteziei creatoare, al spontaneitatii si sinceritatii emotionale.
* izvoarele de inspiratie, ca si temele operei literare sunt mult largite, dandu-se o atentie deosebita traditiei populare, istoriei si folclorului, considerate ca manifestari specifice ale genului popular; natura, cu totul ignorata in literatura clasica devine obiect de admiratie si mijloc de exprimare a sentimentelor.
* personajele sunt luate din toate categoriile sociale, cu precadere oameni din popor sau care reprezinta interesele si lupta poporului. Romanticii isi manifesta preferinta pentru personaje exceptionale care impun, fie prin grandoare si noblete
sufleteasca, fie prin slutenia lor fizica (Cocosatul de la Notre Dame de Paris) sau decadenta morala. In toate cazurile personajele sunt atent individualizate, zugravite in complexitatea vietii sociale si psihice, in continua si, adeseori, neasteptata transformare.
* in timp ce clasicismul condamna limbajul popular, socotind unele cuvinte inestetice si vulgare, romancierul introduce in literature un limbaj metaforic, un vocabular comun si suculent, ca si noi categorii estetice, ca uratul, grotescul - in opozitie cu frumosul, feericul sau fantasticul, pentru ca antiteza si contrastul sunt procedee specifice artei romantice. Antiteza nu o gasim numai in conflictul operei sau intre personaje diferite:
adeseori acelasi personaj este creionat in trasaturi contraste - un fizic frumos ascunde un suflet murdar si pervers, in timp ce o figura respingatoare are un suflet nobil.
* genurile si speciile literare respectate riguros de clasicism sunt supuse unor fuzionari si transformari inedite: lirismul este introdus in epic si dramatic, comicul este amestecat cu tragicul; in aceiasi poezie lirica pot fi gasite elemente de oda, imn,
meditatie, satira sau pastel; in proza apar elemente de poem, de peisaj pitoresc zugravit cu lirism, intr-o actiune captivanta, adeseori aventuroasa; in drama asistam la un conflict violent in care se infrunta eroi antagonici care cultiva tirada retorica, iar
actiunea se incheie adesea printr-o 'lovitura de teatru'.

Particularitatile romantismului

Global privind romantismul a fost o miscare constienta de ea insasi si mai cu seama de ceea ce opunea sistemului de idei estetice pana atunci in vigoare.
Sub semnul romantismului ca o particularitate apare drama romantica. Se afirma ca Victor Hugo este teoreticianul ei tumultos. Drama romantica apare in urma unei evolutii lente cu origini in tragedia clasica. Pe parcursul acestei evolutii intalnim drama burgheza, comedia lacrimogena si melodrama. Visul, viziunile, intamplarile supranaturale, atractia pentru elementul ocult isi gaseste locul in productia dramatica, sfidand uneori legile teatrului care pretinde personaje cu existenta proprie, antrenate in actiuni obiectiv justificabile. In domeniul dramei romantice se remarca in Germania
Zacharias Werner, Heinrich von Kleist, in Franta se remarca V. Hugo care are ca model pe Shakespere.
Un alt model care are la baza romantismul este romanul epocii romantice in care istoria poate fi obiectul unei negari sau dimpotriva asa cum se intampla in romanul lui Xalter Scott o realitate fundamentala, generatoare de conflicte sociale si psihologice.
Dintre speciile literare care se afirma, se dezvolta si cunosc apogeul avand o grandioasa raspandire in romantism, romanul istoric este in cel mai inalt grad ilustrativ pentru specificul istorismului romantic. Creatorul lui a fost Walter Scott. Multe dintre evocarile istorice ale romantismului se hranesc din sistemele filozofice dominate de ideile transformiste, sisteme elaborate de-a lungul intregului sec al XVIII-lea si mai ales in preajma si in perioada imediat urmatoarerevolutiei din Franta.
Pe langa romantismul de tip istoric exista si un romantismul antichizat. Atitudinea romanticilor fata de antichitate depaseste sfera istorismului romantic, pentru ca mai mult decat valorificarea dintr-un punct de vedere modern a unei epoci trecute el ofera
numeroase implicatii de ordin etic si estetic. Cateva dintre cele mai decisive tendinte ale curentului care au conlucrat la prodigioasa inflorescenta a fantasticului in literatura romantica sunt: atractia pentru folclor, viziunea mitica, sondajele in straturile profunde ale constiintei, fascinatia tenebrelor interioare, predilectia pentru
expresia simbolica.
Scriitorii romantici au aspirat cu totii la o fericire ideala. Romantismul apare ca un avant al genului individual in cautarea Absolutului.

Unul dintre scriitori este si Mihai Eminescu:

Mihai Eminescu

Biografie

Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850, Botosani sau Ipotesti, d. 15 iunie 1889, Bucuresti) a fost un poet, prozator si jurnalist roman, socotit de cititorii romani si de critica literara drept cel mai important scriitor romantic din literatura romana, supranumit si luceafarul poeziei romanesti.

Data si locul nasterii

Intr-un registru al membrilor Junimii Eminescu insusi si-a trecut data nasterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar in documentele gimnaziului din Cernauti unde a studiat Eminescu este trecuta data de 14 decembrie 1849. Totusi, Titu Maiorescu, in lucrarea Eminescu si poeziile lui (1889) citeaza cercetarile in acest sens ale lui N. D. Giurescu si preia concluzia acestuia privind data si locul nasterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, in Botosani. Aceasta data rezulta din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domneasca) din Botosani; in acest dosar data nasterii este trecuta ca 15 ghenarie 1850, iar a botezului la data de 21 in aceeasi luna. Data nasterii este confirmata de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care insa sustine ca locul nasterii trebuie considerat satul Ipotesti.^[1]

Familia Eminescu

Mihai Eminescu este al saptelea dintre cei unsprezece copii ai caminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani romani din nordul Moldovei, si al Ralucai Eminovici, nascuta Jurascu, fiica de stolnic din Joldesti.

Primul nascut, Serban (n.1841), studiaza medicina la Viena, se imbolnaveste de tuberculoza si moare alienat in 1874. Fratele sau, nascut in 1843, Niculae, va contracta o boala venerica si se va sinucide in Ipotesti, in 1884. Iorgu, (n. 1844), a studiat la Academia Militara din Berlin, dar dupa o cariera de succes, moare in 1873 din cauza unei raceli contractate in timpul unei misiuni. Ruxandra se naste in 1845 dar nu supravietuieste prea mult, moare in copilarie. Ilie, n. 1846 a fost tovarasul de joaca al lui Mihai, descris in mai multe poeme. Moare in 1863 in urma unei epidemii de tifos. Maria, n. 1848 sau 1849 traieste doar sapte ani si jumatate. Aglae traieste intre 1852 si 1906, a suferit de morbul lui basedow. A fost casatorita de doua ori, a locuit in Ipotesti, si a avut doi baieti, pe Ioan si pe George. Mihai a fost cel de-al saptelea fiu. Dupa el s-au mai nascut in jur de 1854 Harieta, sora mai mica a poetului, cea care l-a ingrijit dupa instaurarea bolii. Matei, n. 1856, este singurul care a lasat urmasi directi. A studiat Politehnica la Praga si adevenit capitan in armata romana. S-a luptat cu Titu Maiorescu, incercand sa impiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la un an si jumatate, data nasterii sau a mortii nefiind cunoscute. In termenii geneticii moderne se pare ca toti copiii sufereau de o malformatie congenitala sau aveau probleme genetice. ^[2]

O alta posibila explicatie era ca in secolul al XIX-lea nu existau spitale, doctori, speranta de viata nu depasea 40 de ani, si ca erau frecvente epidemiile de tifos, T.B.C., hepatita, iar pentru sifilis nu exista vreun tratament, boala fiind incurabila pana la inventarea penicilinei de Alexander Fleming.

Copilaria

Copilaria a petrecut-o la Botosani si Ipotesti, in casa parinteasca si prin imprejurimi, intr-o totala libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura, stare evocata cu adanca nostalgie in poezia de mai tarziu (Fiind baiet sau O, ramai).

Debut

1866 este anul primelor manifestari literare ale lui Eminescu. In 12/24 ianuarie moare profesorul de limba romana Aron Pumnul. Elevii scot o brosura, Lacramioarele invataceilor gimnazisti (Lacrimioare la mormantul prea-iubitului lor profesoriu), in care apare si poezia La mormantul lui Aron Pumnul semnata M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debuteaza in revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-as avea. Iosif Vulcan ii schimba numele in Mihai Eminescu, adoptat si de poet si, mai tarziu, si de alti membri ai familiei sale. In acelasi an ii mai apar in Familia alte cinci poezii.In aceste imprejurari a parasit Viena si s-a intors in tara. In 18 decembrie s-a inscris la Universitatea din Berlin, ajuns aici cu ajutorul unei subventii lunare de 10 galbeni, din partea Junimii. De data aceasta Eminescu era inmatriculat ca student, pe baza unui certificat de absolvire de la liceul din Botosani. Cursurile la care se inscrisese, sau pe care si le notase sa le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei si dreptului.

In 26 iulie 1873 i s-a eliberat certificatul dorit. Rosetti i-a inlesnit insa ramanerea mai departe la Berlin, prin marirea salariului. In 8 decembrie s-a reinscris la Universitate pentru semestrul de iarna. N-a trecut niciun examen.

In perioada 17/29 ianuarie - 7 mai 1874, a avut loc o bogata corespondenta intre Maiorescu si Eminescu, in care i se propunea poetului sa-si obtina de urgenta doctoratul in filosofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iasi. Ministrul Invatamantului i-a trimis la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. In timpul verii i s-a dat sarcina de a cerceta oficial, pentru statul roman, documentele din Knigsberg. Toamna a petrecut-o in tovarasia lui Ioan Slavici, gazduit la Samson Bodnarescu.

Poetul a inceput sa sufere de o inflamatie a incheieturii piciorului. In 1 septembrie a fost numit in postul de director al Bibliotecii Centrale din Iasi. Pe langa sarcinile de la biblioteca, Eminescu a predat acum lectii de logica la Institutul academic in locul lui Xenopol. In 19 septembrie, printr-o scrisoare adresata secretarului agentiei diplomatice din Berlin, a motivat de ce a abandonat aceasta sarcina si de ce a luat drumul catre tara. In 7 octombrie, Maiorescu a luat cunostinta prin Al. Lambrior ca Eminescu nu poate pleca asa curand in strainatate ca sa faca doctoratul, fiind oprit de intamplari grave in familie: doua surori se imbolnavisera de tifos la bai in Boemia. In 10 octombrie, Serban, fratele poetului, care daduse semne de o alienatie mintala, s-a internat in spital prin interventia agentiei romane din Berlin.

S-a intors in noiembrie 1874 la Berlin pentru examene, iar in 8 noiembrie a promis ca va veni intr-o joi la serata literara de la Veronica Micle, pentru a citi o poezie cu subiect luat din folclor. In 28 noiembrie, agentia din Berlin a anuntat moartea lui Serban, fratele poetului.

In 1877 s-a mutat la Bucuresti, unde pana in 1883 a fost redactor, apoi redactor-sef (in 1880) la ziarul Timpul. A desfasurat o activitate publicistica exceptionala, care i-a ruinat insa sanatatea. Acum a scris marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafarul, etc.).

Mormantul lui Mihai Eminescu

In data de 15 iunie 1889, in jurul orei 3 dimineata, poetul a murit in sanatoriul doctorului Sutu din strada Plantelor, Bucuresti. Ziarul Romanul anunta ziua urmatoare la stiri: Eminescu nu mai este. In 17 iunie Eminescu a fost inmormantat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. Sicriul a fost dus pe umeri de elevi de la

Epilog

Despre moartea poetului, G. Calinescu a scris: Astfel se stinse in al optulea lustru de viata cel mai mare poet, pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamantul romanesc. Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cate o stea va vesteji pe cer in departari, pana cand acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale.^[3]

Activitatea literara

Un alt curent literar il reprezinta simbolismul:

Simbolismul

Apare in Franta in a doua jumatate a secolului XIX ca reactie impotriva parnasianismului. Termenul este impus de Jean Moreas care in 1866 scrie un manifest
literar.Precursorul simbolismului este considerat Baudelaire prin volumul
'Corespunderi'.Simbolul este o figura de stil prin care se prezinta o idee abstracta cu ajutorul unui obiect ce apartine lumii fizice ,pe baza unei analogii.

Simbolismul romanesc:

Al Macedonski(symbolism experimental),M. Demetriad,Tr. Demetrescu,D. Anghel(symbolism ornamental),St. Petrica(simbolism musical),I. Minulescu(symbolism exterior),G. Bacovia(symbolism profound)

Simbolismul in literatura universala

Simbolismul este o miscare artistica si literara de la finele secolulyi XIX,care se opunea naturalismului si parnasianismului, potrivit caruia valoarea fiecarui obiect si fenomen din lumea inconjuratoare poate fi exprimata si descifrata cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui currentAdesea se considera ca facand parte din acest curent poeti ca Charles Baudelaire,Arthur Rimbaud et Paul Verlaine ,dar Stephane Mallarme e cel care il incarneaza cel mai bine in poezie.Definit in sens strict, simbolismul reprzinta un cerc literar restrans din care faceau parte poetii cum ar fi Stuart Merrill, Albert Samain si Jean Moreas.Ultimul a publicat manifestul miscarii in 1886, in ziarul Le Figaro.In acest articol, Jean vorbeste despre o arta care va fi inamica declamatiei, a didacticismului sau a falsei sensibilitati si proclama ca poezia trebuie sa sugereze iar nu sa descrie. La acestea adauga folosirea cuvintelor rare, a metforelor rafinate si pretioase si a versurilor impare ce ar permite reinoirea limbajului poetic.Desi simbolismul francez a durat foarte putin, el a fertilizat poezia moderna, negand gandirea stiintifica, rationalista. Pe drumul deschis de simbolism au pasit ulteriorArthur Rimbaud cu experieta clarviziunii, s-au nascut tema lui Charles a corespondentelor si una din temele poeziei lui Stephane Mallarme in care lumea intreaga e doar o imensa carte.Dintre temele simboliste citam doar cateva: impalpabilul, angoasele identitare ale eului, imaginea femeii, decadenta, arta pentru arta.Manifestul symbolist a fost ulterior pus in versuri de Arthur Rimbaud in poemul Les Voyelles (Vocalele), un exemplu perfect de sinestezie literara Charles Baudelaire in poemul Correspondances(Corespunderi), in care natura este definita drept un 'templu de simboluri'.Primele idei care prefigureaza simbolismul la romani si care incearca sa-l teoretizeze apar odata cu Macedonski si sunt puse in circulatie prin revista poetului, Literatorul.

Trasaturi :

1. Respingerea prozaismului , poezia fiind definita ca arta de a
simtii.
Poezia simbolista se constituie din 'corespondente','sugestii', 'sinestezii' ,si simboluri- ea nu descrie ,nu nareaza ci sugereaza stari ale spiritului.

2. Cultivarea simbolului care sa exprime corespondentele si afinitatile dintre diferite elemente ale universului.

3. Folosirea fortei de sugestiei pt a exprima poetic corespondentele intre eul poetic si marele univers prin cultivarea senzatiilor olfactive,coloristice si auditive :'Parfum ,culoare ,sunet se-ngana si-si raspund'.

Sinestezia :consta in combinarea mai multor senzatii de natura diferita:olfactive, vizuale ,auditive intr-un epitet metaforic sau o metafora ('sunet violet' ,'Primavarao pictura parfumata cu vibrari de violet')

4. Obsesia culorilor si a unor instrumente: violet, alb, negru,galben/ vioara,flaut, pianul, fluier ,clavirul, pt a exprima anumite stari sufletesti.

5. Inclinatia catre stari sufletesti nedefinite

6. Muzicalitatea interiorizata realizata cu ajutorul refrenului (laitmotiv)

7. Preferinta pt anumite teme si motive: iubirea ca motiv de reverie, targul de provincie ca motiv al izolarii ,natura ca loc al corespondentelor.
8. Cultivarea versului liber prin cadenta ,repetitii, refrene, armonii, cuvinte rare si sonore,ritmul launtric. Poezia tinde spre incantatie si cantilena.

9. Preferinta pentru mediul citadin (anost, noroios,imund) cu cafenele, ospicii,cazarmi ,taverne ,periferii ,cocioabe ,parcuri dezolante.

Natura citadina devine simbol simbolist prin parcurile desfrunzite ,solitare ,autumnale si prin momente crepusculare de penumbra si amurguri dezolante. Se subliniaza ca protest :soarta poetului condamnat si izolat, nostalgia evadarii spre taramuri exotice, obsesia mortii si pustiul sufletului.

Reprezentanti : Mallarme, Rilke

In literatura romana nu este un fenomen de imitatie ci o expresie moderna a poeziei, un fenomen autohtonizat.

A. Momentul EXPER. Deschis de Macedonski care in 1892 a publicat un articol despre simbolism intitulat 'Poezia viitorului'

Alti reprezentati sunt: Arghezii, St. Petica ,Elena Farago

B. Simbolismul exterior minulescian reprezentat de Minulescu
C. Simbolismul autentic bacovian-G. Bacovia

Reprezentant al simbolismului este George Bacovia:

George Bacovia

George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacau - m. 22 mai 1957, Bucuresti) a fost un poet simbolist roman. Desi a apartinut initial Simbolismului, poezia sa si-a dovedit modernitatea si a rezistat probei timpului, impunandu-l pe poet drept unul din cei mai mari poeti interbelici, alaturi de Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu.

Copilaria

George Andone Vasiliu (numele de nastere al poetului) s-a nascut in casa comerciantului Dimitrie Vasiliu si al Zoei Vasiliu. Copilul in varsta de doar 6 ani incepe sa invete limba germana. Apoi intre 1889-1890 urmeaza clasa intai la un pension din Bacau. In 1891 il aflam inscris la Scoala Primara Domneasca nr. 1 din Bacau. Trei ani mai tarziu absolva cursul primar, in luna iunie. In acelasi an se inscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacau. Toamna ramane inchis o noapte intreaga, din neatentia paracliserului, in turnul bisericii Precista din orasul natal. Aceasta intamplare ii va inspira poezia Amurg violet, scrisa in 1899. Anii traumatici din liceu si atmosfera cam rece ii inspira un alt poem celebru, 'Liceu'. In 1898 isi pune pe note cateva poezii precum si altele de Mihai Eminescu si Stefan Petica. Vadeste mare talent la desen. Se dovedeste foarte bun executant la vioara si la alte instrumente din orchestra scolii, pe care o si dirijeaza. Se evidentiaza la gimnastica. In 1899 obtine premiul I pe tara la concursul Tinerimii romane pentru 'desen artistic de pe natura'. Ii apare in Literatorul din 30 martie poezia Si toate, scrisa cu un an inainte, semnata V. George.

Studiile

In 1900 se inscrie la Scoala Militara din Iasi, de unde se retrage in al doilea semestru, neputand suferi disciplina cazona. Compune poezia Plumb, o va finisa totusi abia in 1902. Scrie poezia Lacustra, desavarsita in 1906. In 1901 se inscrie in cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolva liceul din Bacau in 1903. Scrie poezia 'Liceu', ca raspuns la un chestionar adresat de minister absolventilor din acel an, in vederea reformei invatamantului initiata de Spiru Haret. Se inscrie la Facultatea de Drept din Bucuresti. Citeste intr-una din sedintele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care produce o puternica impresie.

Citeste in 1904 la cenaclul lui Macedonski Nervi de toamna, obtinand acelasi succes. Colaboreaza la revista Arta de la Iasi. Se retrage de la Facultatea de Drept din Bucuresti. Se stabileste in 1905 In Bucuresti, impreuna cu fratele sau Eugen. Doi ani mai tarziu in 1906 se reintoarce la Bacau, stabilindu-se in locuinta din strada Liceului. In 1907 se inscrie la Facultatea de Drept din Iasi si reincepe cu anul I. Ramane la Iasi si anul urmator. Colaboreaza la revista lui I.M. Rascu Versuri, mai tarziu Versuri si proza.Intre 1909-1910 merge la Iasi numai in perioada examenelor, restul timpului locuind la Bacau iar in 1911 obtine diploma de licenta in drept si se inscrie in baroul din Bacau. Plateste zece ani cotizatie, dar nu profeseaza. Colaboreaza la Romanul literar al lui Caion in 1912. Suplinitor la Scoala Primara din Bacau si la Calugara, suburbie a Bacaului. Colaboreaza la Flacara. Copist la Prefectura din Bacau. Din 1913 devine ajutor contabil la aceeasi prefectura. Se imbolnaveste si demisioneaza.

Perioada interbelica

In 1914 se interneaza la sanatoriul Dr. Margaritescu din Bucuresti. Publica in suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. in 1915 Editeaza la Bacau, in colaborare, revista Orizonturi noi. Publica poezii, proza, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strange relatiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.

George Bacovia - Bust de Milita

In 1916 devine copist la Directia invatamantului secundar si superior din Ministerul Instructiunii. In iulie apare in librarii volumul Plumb. In timpul razboiului, in octombrie, e trimis cu arhiva directiei sale in evacuare la Iasi.

In perioada 1917-1919 e functionar in Bucuresti. In 1920 devine sef de birou cl. a III-a in Ministerul Muncii. In 1921 este avansat sef de birou cl. I-a in acelasi minister. Se imbolnaveste de plamani si demisioneaza. Un an mai tarziu se reintoarce la Bacau.

In 1924 apare la Ramnicu-Sarat editia a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen si caligrafie la Scoala comerciala de baieti din Bacau. In 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. In

1926 Tipareste pe cont propriu la Bacau volumul Scantei galbene. Ii apare si volumul Bucati de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Intre 1926-1928 functioneaza ca profesor suplinitor de desen si caligrafie la Scoala comerciala de baieti din Bacau.

Masa de lucru a poetului

In 1928 se casatoreste cu Agatha Grigorescu si se stabileste la Bucuresti, unde sotia sa era profesoara. In 1929 retipareste volumele Plumb si Scantei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Reapare sub conducerea sa revista Orizonturi noi. In 1930 este numit referent la Directia Educatiei Poporului. Ii apare volumul Cu voi. Din noiembrie 1930 pana in octombie 1933, locuieste in Bacau, fara serviciu.In 1931 i se naste unicul fiu, Gabriel, iar in 1932 Societatea Scriitorilor ii aproba o pensie lunara de 1000 lei.

Din 1933 se stabileste cu familia in capitala, unde ramane pana la sfarsitul vietii. In 1934 i se tipareste volumul antologic Poezii. In 1936 publica volumul Comedii in fond. In 1940 i se majoreaza pensia acordata de S.S.R. la 2000 lei lunar. Se infiinteaza Casa de pensii a scriitorilor, de unde obtine o pensie de 10.000 lei lunar. In 1944 apare volumul de Opere, care aduna toate ciclurile tiparite anterior.

Dupa razboi

In 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor si Petrolului. Este reeditat in 1946 volumul Stante burgheze. E sarbatorit de Ministerul Artelor, care-l si angajeaza. In 1956 i se publica volumul Poezii. Moare in ziua de 22 mai 1957 in locuinta sa din Bucuresti

Si traditionalismul se incadreaza in categoria curentelor literale:

Traditionalismul

Traditionalismul este un curent cultural care, asa cum sugereaza si numele, pretuieste, apara si promoveaza traditia, perceputa ca o insumare a valorilor arhaice, traditionale ale spiritualitatii si expuse pericolului degradarii si eroziunii. O notabila incercare de conservare a valorilor traditiei romanesti se regaseste in activitatea poporanismului si samanatorismului, care s-au manifestat pregnant in primele doua decenii ale secolului al XX-lea si a caror reactie a avut si un aspect negativ, deoarece adeptii acestor curente au respins cu fermitate orice tendinta de modernizare a literaturii nationale. Traditionalismul, este o ideologie cultural literara, caracterizat printr-un ansamblu de idei, credinte, conceptii prin care se promoveaza traditia si ideea de specific national. Aceasta ideologie isi are punctul de pornire in anul 1840 la revista 'Dacia Literara' unde prin articolul 'Introductie' unde Mihail Koglaniceanu impunea conceptul de specific prin cele trei surse de inspiratie al operelor literare:
* Istoria Nationala
* Folclorul romanesc
* Natura
La inceputul secolului XX se vor impune in literature doua ideologii diferite ca denumire, dar subordnate traditionalismului:
-Semanatorismul (Garabet Ibraileanu)
-Poporanismul (Nicolae Iorga)

Aceste ideologii insa au exagerat ideea de traditie de autohton, idealizand de multe ori realitatea. In general opera literara care se subordoneaza acestei ideologii refelcta in mod totalitar numai aspecte autohtone, obunandu-se astfel inovatiilor sau imprumuturilor de valori din literature moderna. Scriitorii apartinand acestei ideologii pastreaza un atasament exagerat pentru trecut.

In perioada interbelica, directia traditionalista s-a regasit, la nivel ideatic, in programul promovat, in principal, de reviste cu orientari politice distincte:
  'Gandirea' revista aparuta la Cluj in 1921, s-a situat de la inceput pe o linie traditionala, propunandu-si sa apere 'romanismul, adica ceea ce e specific 'sufletului national'. Ceea ce aduce nou ideologia gandiristilor este promovarea in operele literare a credintei religioase ortodoxe, care ar fi elementul esential de structure a sufletului taranesc. Opera cu adevarat romaneasca trebuia sa exprime in modul cel mai inalt specificul national - 'ethosul' - prin promovarea si ilustrarea ideii de religiozitate, cautand sa surprinda. particularitatile sufletului national prin valorificarea miturilor autohtone, a riturilor si credintelor stravechi. Dintre poetii care au aderat la aceste idei si care le-au ilustrat in operele lor pot fi mentionati: Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic etc.
'Viata romaneasca' revista aparuta in doua serii la Iasi, a avut in prima perioada (1906-1916) o orientare poporanista, adica o simpatie exagerata pentru taranul obosit si asuprit. In 1920 revista si-a reluat aparitia tot la Iasi, sub conducerea lui Garabet Ibraileanu, schimbandu-si atitudinea, deoarece dupa primul razboi mondial taranii primisera pamant si drept de vot, de aceea in noua conceptie 'va ramanea sentimentul de simpatie si solidaritate' fata de taranime, 'dar nu mila, nu vina, nu datoria'. Orientarea generala a revistei va continua sa fie in spiritul unei democrafii rurale. Colectivul redactional era alcatuit din nume de prestigiu precum Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Ionel Teodoreanu,
Al. Philippide, G. Calinescu, care au atras in paginile revistei opere ale unor scriitori importanti ai literaturii romane: Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Pillat, Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu etc.
'Samanatorul' revista de cultura si literatura aparuta la Bucuresti intre 2 decembrie 1901 si 27 iunie 1910, a fost condusa pe rand de Al. Vlahuta si G.Cosbuc (1901-1902), Nicolae lorga (1905-1906) si A.C.Potiovici (1909). Articolul-program intitulat 'Primele vorbe' reactualizeaza directiile 'Daciei literare' (1840) si cheama scriitorii 'in jurul aceluiasi standard pentru binele ai inaltarea neamului romanesc'. Samanatoristii se opuneau influentelor straine, considerate primejdioase pentru cultura nationala, Cosbuc sustinand ideea necesitatii unui ideal, a unei literaturi care sa lumineze poporul. Nicolae lorga promoveaza conceptia intrarii in universalitate prin nationalism, integrand esteticul in etnic. Cei mai reprezentativi poeti au fost G. Cosbuc, Al.Vlahuta si St.O.Iosif.
   

Trasaturile traditionalismului:

• intoarcerea la originile literaturii;
• ideea ca mediul citadin este periculos pentru puritatea sufletelor;
• promoveaza problematica taranului;
• pune accent pe etic, etnic, social;
• cultiva universul patriarhal al satului;
• proza realista de reconstituire sociala;
• istoria si folclorul sunt principalele izvoare de inspiratie, dar intr-un mod exaltat;
• ilustrarea specificului national, in spirit exagerat.

Scriitorii care au aderat traditionalismului:
-Vasile Voiculescu
-Lucian Blaga
-Cezar Petrescu
-Ion Pilat
-Ion Ghinea
-Adrian Maniu
-Matei Caragiale

Modernismul este si el un current literal ce se alatura celorlalte trei:

MODERNISMUL * etimol => derivat de la 'modern'; lat. modernus = recent, nou.

A aparut ca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu, asupra dezvoltarii literaturii. Modernismul se refera la principalele elemente innoitoare in poezie, proza si critica literara, pe care doctrina lovinesciana le propune in primele decenii ale sec. XX. Modernismul reuneste unele grupari, directii si orientari estetice,care apar in literatura romana in aceasta perioada, conturandu-se ca o manifestare artistica ampla, nu numai in domeniul literaturii, ci in arta, in general.

1. In sens restrans, termenul desemneaza miscarea literara constituita in spatiul hispano- american la sfarsitul sec. al XIX-lea, in jurul poetilor Ruben Dario si Antonio Machado, miscarea orientand poezia spre o estetica a sinceritatii si rafinamentului.

2. In sens larg, modernismiul reprezinta o manifestare radicala,indrazneata, a celor mai recente forme de expresie in planul creatiei. Este opus traditionalismului.

Tendinta modernista sustine:

* sincronizarea literaturii nationale cu literatura Europei
* promovarea tinerilor scriitori
* teoria imitatiei
* eliminarea decalajului in cultura (depasirea spiritului provincial)
* necesitatea innoirii
* spiritul veacului
* trecerea de la o literatura cu tematica rurala la o literatura de inspiratie urbana
* evolutia poeziei de la epic la liric
* intelectualizarea prozei si poeziei
* dezvoltarea romanului psihologic, analitic, prin prelucrarea unor forme moderne

Lui Lovinescu ii revine meritul de a fi actionat in directia adaptarii modernismului la specificul culturii si civilizatiei romanesti. Factorul decisiv, in acest sens, il constituie elaborarea conceptului de sincronism, ca instrument de investigare critica a evolutiei literaturii romane. Gruparea de la 'Sburatorul' cuprinde revista si canaclul literar cu acelasi nume. Revista a aparut la Bucuresti, intre 1919-1922 si 1926- 1927, sub conducerea lui Lovinescu.

Obiectivele gruparii: 1. Promovarea tinerilor scriitori:

* lansarea unor nume ca: I. Barbu, Camil Petrescu, G. Calinescu,Pompiliu Constantinescu, Vladimr Streinu, Camil Baltazar. E.Lovinescu obtine si colaborarea unor scriitori mai vechi (Ion Minulecu) sau ii incurajeaza pe cei care au debutat in alte reviste: Rebreanu, H. Papadat- Bengescu.
2. Imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia lit. romane:

* in esenta, modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului, explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de omogenizare a civilizatiei, de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica. Teoria imitatiei era preluata dupa francezul G. Tarde, psiholog si sociolog, care critica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti.

* Societatea romaneasca a intors spatele inertiei orientale si, preluand formele occidentale, a creat premisele dezvoltarii unui fond modern . Fenomenul 'formelor fara fund', de care vorbea T.Maiorescu, este acceptat de Lovinescu, dar criticul il socoteste inevitabil si creator: 'formele isi pot crea uneori fondul',sustine Lovinescu, spre deosebire de Maiorescu.

* Romania moderna ar fi fructul acestui proces si s-a realizat in ciuda opozitiei fortelor conservatoare. Lovinescu propune eliminarea rapida a decalajelor culturale si modernizarea literaturii romane, deci sincronizarea cu spiritul veacului. Princiipiile sincronismului in literatura inseamna, in mod practic, acceptarea schimbului de valori, a elementelor ce confera noutate si moderniatate fenomenului litarar. Nu e vorba de o imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de o integrare a literaturii intr-o forma viabila, in pas cu evolutia artei europene. Prin modernism, Lovinescu intelege depasirea unui 'spirit provincial', deci nu opozitie fata de traditie, de specificul national. Polemica
modernismului cu traditionalismul duce la combaterea factorului etnic in cultura, pe care nu-l cintesta, ci subliniaza necesiatea de innoire. In activitatea de critic literar ( vol. de ' Critice'), Lovinescu nu a ramas prizonierul propriilor teze, apreciind cu generozitate teze care nu raspundeau pe de-a-ntregul idelor sale. Exemplul cel mai cunoscut este pretuirea acordata romanului 'Ion', de L. Rebreanu. In schimb, a privit cu ingaduinta si uneori cu reticenta productiile avangardismului, pe care il considera un 'modernism dirijat'. Modernsimul lovinescian, bazat pe teoria imitatiei si principiului sincronismului, aplicand criteriul estetic in judecata operei de arta, poate fi considerat un moment pozitiv in evolutia culturii si literaturii romane.
Un modernism categoric de fronda (lupta), alcatuind asa -zisa miscare de avangarda, a fost promovat la noi de revistele: 'Contimporanul'(1922- 1932), 'Punct' (1924-1925), 'Urmuz' (1928).

Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai indelungat de constituire:

Eugen Lovinescu isi dezvolta conceptiile sale moderniste in lucrarile Istoria civilizatiei romane moderne si Istoria literaturii romane contemporane. In aceste lucrari modernismul lovinescian porneste de la ideile ca exista: ' un spirit al veacului explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de o modernizare a civilizatiilor de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica. Teoria imitatiei explica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti si
principiul sincronismului care in literatura inseamna acceptarea schimbului de valori a elementelor care confera noutate si modernitate fenomenului literar.

Reprezentatii modernismului sunt Tudor Argezi si Lucian Blaga:

Tudor Arghezi

Biografie

Tudor Arghezi (n. 21 mai 1880, Bucuresti - d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor roman cunoscut pentru contributia sa la dezvoltarea poeziei si a literaturii pentru copii. Numele sau adevarat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul sau, Arghezi, provine, explica insusi poetul, din Argesis - vechiul nume al Argesului. Ovid S. Crohmalniceanu propunea in studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii romane intre cele doua razboaie mondiale o alta explicatie, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie si Geza.

Primii ani

Tudor Arghezi a debutat in anul 1896, publicand versuri in revista Liga Ortodoxa, condusa de Alexandru Macedonski cu pseudonimul Ion Theo. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tanarul poet:'Acest tanar, la o varsta cand eu gangaveam versul, rupe cu o cutezanta fara margini, dar pana astazi coronata de cel mai stralucit succes, cu toata tehnica versificarii, cu toate banalitatile de imagini si idei, ce multa vreme au fost socotite, la noi si in strainatate, ca o culme a poeticii si a artei.'^[1]A inceput sa fie un admirator al simbolismului si a altor curente apartinatoare (cum ar fi Secesiunea vieneza) polemizand in articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urma privind Literatura modernista.^[2]La 19 ani a intrat la manastirea Cernica unde a stat patru ani, pana in anul 1904. In 1904, a publicat impreuna cu Vasile Demetrius o revista proprie, Linia Dreapta, care a incetat sa mai apara dupa doar cinci numere.^[3] Arghezi, Gala Galaction, si Demetrius au fost legati printr-o stransa prietenie, din marturisirea fiicei lui Demetrius, artista si nuvelista Lucia Demetrius.^[4]In romanele sale poetul a marturisit ca nu era foarte atras de cariera de calugar, caci autorul ciclului Psalmilor era un eretic si nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii sai fiind un inalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane. In romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahala.In 1905 a inceput un sir de calatorii in strainatate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanta Zissu a dat nastere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoara, a fost nevoita sa-si ascunda maternitatea si sa-si lase fiul la Paris, in grija unei doici. Ingrijorat, Arghezi s-a hotarat sa plece la Paris unde a stat putin timp, apoi s-a mutat la Fribourg unde a scris poezii si a participat la cursurile universitatii din localitate, dar nu a fost multumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universitatii si, ca sa-si castige existenta, a lucrat intr-un atelier al unui bijutier.^[5]In acel timp, datorita criticismului sau referitor la represiunea miscarii taranesti, a fost tinut sub supraveghere de autoritatile elvetiene.In 1909 a vizitat Italia.

Perioada anilor 1910

S-a reintors in Romania in 1910, si a publicat lucrari in Viata Romaneasca, Teatru, Rampa, si in revistele lui N. D. Cocea Facla si Viata Sociala, dar si in revista Cronica in colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat intr-o perioada in care a avut o activitate literara prolifica, scriind versuri, pamflete politice si articole polemice cu care si-a castigat notorietatea in cercurile teatrale, politice si literare ale vremii.^[6] Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicand unul din primele poeme ale poetului, Ruga de seara.^[7]In aceasta perioada, Arghezi a devenit un critic de arta valoros si a luat apararea pictorului Stefan Luchian care suferea de scleroza multipla si era acuzat de frauda (din cauza suspiciunii ca nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrarile altora sa fie semnate cu numele sau)^[8]

Era prezent cu regularitate la Kbler Caf din Bucuresti unde s-a format un cerc de artisti si intelectuali boemi care ii includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul si Corneliu Moldovanu, dar si pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, si pe colectionarul de arta Krikor Zambaccian.^[9] Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi vazut mai rar la celalalt loc de intalnire, Casa Capsa.^[10] In acea perioada era si un asociat al omului politic si colectionarului de arta Alexandru Bogdan-Pitesti, si lua parte in mod regulat, impreuna cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu si alti artisti plastici, la cercul creat de Maniu de la Stirbei-Voda, langa Parcul Cismigiu.^[11] A scris si un poem dedicat lui Bogdan-Pitesti.^[12]

Interbelicul

Dupa izbucnirea primului razboi mondial, Arghezi a scris articole impotriva taberei politice conduse de partidul national liberal si de grupul de sustinatori ai lui Take Ionescu, care doreau ca Romania sa intre in razboi alaturi de puterile Antantei (ca o incercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un sustinator al unirii Basarabiei Vechiul Regat si detesta alianta implicita cu Rusia Imperiala.^[13]In timpul realizarii Romaniei Mari mai exact in perioada 1918 - 1919 e inchis doi ani, impreuna cu 11 ziaristi si scriitori (intre care si Ioan Slavici), la penitenciarul Vacaresti, acuzat de tradare, pentru ca colaborase cu autoritatile germane de ocupatie. In 1927 apare cu mare intarziere prima sa carte de poezii 'Cuvinte potrivite', iar un an mai tarziu tot sub directia sa, apare ziarul 'Bilete de papagal'. In anul 1927 ii apare volumul de versuri - cu titlu semnificativ - Cuvinte potrivite. Dupa aceasta data, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumarate articole. Va impune in literatura romana ca specie literara tableta. In 1929 publica prima sa carte de proza, 'Icoane de lemn'. In 1931 va publica placheta de versuri 'Flori de mucigai' legata, ca si 'Poarta neagra', de anii de detentie. Tot acum, pentru copii, publica volumul in proza 'Cartea cu jucarii', inaugurand o directie secundara in creatia scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele stiute de scolari: 'Cantec de adormit Mitzura', 'Buruieni', 'Martisoare', 'Prisaca', 'Zdreanta' s.a. Manualele scolare cuprind multe creatii ale sale destinate copiilor din toata lumea. In 1934 publica romanul 'Ochii Maicii Domnului' , tema principala fiind dragostea materna si devotamentul filial. Continua sa scrie poeme si in 1935 publica volumul 'Versuri de seara'. In 1936 apare 'Cimitirul Buna-Vestire', roman, dar care poarta subtitlul 'poem'. In 1942 vede lumina tiparului romanul 'Lina', de fapt un lung poem in proza. In 1943, sub genericul 'Bilete de papagal' (ziarul 'Informatia zilei') publica indeosebi pamflete usturatoare, pentru care e cercetat de politie. La 30 septembrie, apare pamfletul 'Baroane', in care il ataca pe ambasadorul german von Kilinger^[14]. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e inchis la Bucuresti si in lagarul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai tarziu.

Interdictii si reabilitari

In 1948 apare in ziarul PCR Scanteia, in patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat 'Poezia putrefactiei sau putrefactia poeziei', in care, printre altele, acuzind pestilentialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sanctioneaza un 'urat mirositor vocabular'. Articolul se incheie cu o veritabila amenintare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat dupa publicarea acestuia si se retrage din viata publica in casuta lui de la Martisor unde supravietuieste din vanzarea cireselor.

Tudor Arghezi in ultimii ani ai vietii

In perioada 1952 - 1967 poetul va fi 'reabilitat' treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, este distins cu premii si titluri, ales membru al Academiei Romane, sarbatorit ca poet national la 80 si 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje in regimul comunist, ca si Mihail Sadoveanu, colaborand cu autoritatile si scriind poezii sociale pe placul acestora. Publica poemul '1907 - peizaje', 'Cantare omului', 'Stihuri pestrite', 'Poeme noi', 'Cu bastonul prin Bucuresti'. In 1967, poetul moare, fiind inmormantat, alaturi de Paraschiva, sotia sa, in gradina casei din Str. Martisor. Funeralii nationale. Casa a ramas pana astazi muzeu, fiind mentinut de fiica sa, Mitzura Arghezi

Publicistul

La varsta de 16 ani debuteaza in 'Liga ortodoxa' a lui Alexandru Macedonski, sub semanatura Ion Theo. Pana in 1910 -cand a inceput sa conduca sau sa editeze el insusi reviste si ziare cum sunt: 'Cronica', 'Cuget romanesc', 'Natiunea', 'Bilete de papagal'- publica la mai multe periodice ale vremii: 'Revista moderna', 'Viata noua', 'Facla', 'Viata romaneasca', etc..

Premii si distinctii

Pentru activitatea sa remarcabila in literatura primeste prima oara in 1936, ex aequo cu George Bacovia si a doua oara in anul 1946, Premiul National de poezie. In anul 1955 este ales membru al Academiei Romane, e distins cu numeroase titluri si premii, in anul 1965 primeste Premiul International Johann Gottfried von Herder (a se vedea premiul Herder); este sarbatorit cu prilejul zilelor de nastere la 80 si, respectiv, 85 de ani ca poet national

Lucian Blaga

Biografie

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895 la Lancram, langa Sebes, judetul Alba - d. 6 mai 1961 la Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducator, jurnalist, profesor universitar si diplomat roman. Personalitate impunatoare si polivalenta a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectiva prin elemente de originalitate compatibile cu inscrierea sa in universalitate.

Primii ani

S-a nascut la Lancram, langa Alba Iulia, fiind al noualea copil al unei familii de preoti, fiul lui Isidor Blaga si al Anei (n. Moga), de origine aromana. Copilaria i-a stat, dupa cum marturiseste el insusi, 'sub semnul unei fabuloase absente a cuvantului', viitorul poet care se va autodefini mai tarziu intr-un vers celebru 'Lucian Blaga e mut ca o lebada' neputand sa vorbeasca pana la varsta de patru ani. Mama poetului, Ana Blaga, moare la Sibiu la varsta de 74 de ani in 1933. In luna august 1949, fratele poetului, Login Blaga, moare in Sibiu.Primele clase le-a facut la Sebes, la scoala primara germana (1902-1906), dupa care a urmat Liceul 'Andrei Saguna' din Brasov (19061914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat romanesc de teoria dramei. Inca de pe bancile liceului se va familiariza cu opera lui Friedrich Schiller.

Debutul

A debutat in ziarele aradene Tribuna, cu poezia Pe tarm (1910), si in Romanul, cu studiul Reflectii asupra intuitiei lui Bergson (1914). Dupa moartea tatalui, familia se muta la Sebes in 1909. In anul 1911 calatoreste in Italia, unde isi petrece timpul in librarii, cautand carti de filosofie, si vizitand vestigiile istorice ale acestei tari.

Studii

A urmat cursurile Facultatii de Teologie din Sibiu si Oradea in perioada 19141916, pe care le-a finalizat cu licenta in 1917. A studiat filosofia si biologia la Universitatea din Viena intre anii 1916 si 1920, obtinand titlul de doctor in filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care ii va deveni sotie. A revenit in tara in ajunul Marii Uniri. In anul 1916, in timpul verii, Blaga viziteaza Viena, unde descopera Expresionismul

Activitatea publica si academica

Publica la Sibiu, in 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditata in acelasi an la Cartea Romaneasca, in Bucuresti), precum si culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. Prima sa drama, Zamolxe, ii apare in ziarul Vointa (1920), iar in volum in 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice Ardealul. Academia Romana ii decerneaza Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj ii premiaza piesa Zalmoxe (1922). I se tiparesc primele traduceri de poezie in limba germana in revista cernauteana Die Brucke (1922) (Podul). In 1924-1925, locuieste in Lugoj. A fost redactor la ziarele Vointa si Patria, membru in comitetul de directie al revistei Cultura, colaborator permanent la publicatiile Gandirea, Adevarul literar si artistic si Cuvantul.Dupa Dictatul de la Viena, se afla in refugiu la Sibiu, insotind Universitatea din Cluj (19401946). Conferentiaza la Facultatea de Litere si Filosofie din Cluj (19461948). Are un rol major in formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu si o mare influenta asupra lui Ion Desideriu Sarbu. Revenit in Romania reintregita, s-a daruit cauzei presei romanesti din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj si Banatul din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Romane in anul 1937. Discursul de receptie si l-a intitulat Elogiul satului romanesc.In anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutata temporar la Sibiu in anii ce au urmat dictatului de la Viena (19401944). La Sibiu redacteaza, incepand cu 1943, revista Saeculum, care va aparea un an. Va functiona ca profesor universitar pana in 1948, cand este indepartat cu brutalitate de la catedra. Motivul este de natura politica, se pare ca Blaga a refuzat invitatia de a conduce Partidul National Popular, un satelit al Partidului Comunist. Impreuna cu el au fost inlaturati si conferentiarul si discipolul sau, Ion Desideriu Sarbu, si profesorii universitari Liviu Calin si Nicolae Margineanu.

Activitatea diplomatica

In anul 1926 a intrat in diplomatie, ocupand succesiv posturi de atasat cultural la legatiile tarii noastre din Varsovia, Praga, Lisabona, Legatia Romana din Berna si Legatia Romana din Viena. A fost atasat si consilier de presa la Varsovia, Praga si Berna (19261936), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (19361938) si ministru plenipotentiar al Romaniei in Portugalia (19381939).

Luntrea lui Caron

Din 1948, fiind indepartat de la catedra, a lucrat in cadrul filialei din Cluj a Academiei Romane ca bibliograf. Devine cercetator la Institutul de Istorie si Filosofie (19491951). Apoi bibliotecar-sef (19511954) si director-adjunct (19541959) la filiala clujeana a Bibliotecii Academiei. Nu ii mai sunt publicate volumele si prefera sa se ocupe de traduceri. In aceasta perioada a finalizat traducerea piesei Faust de Goethe, iar in 1958 apare primul volum din Opere de G.E. Lessing in traducerea lui Lucian Blaga. A tradus poeti germani clasici sau moderni. Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. Tot in aceasta perioada scrie romanul cu tenta autobiografica Luntrea lui Caron, publicat de asemenea postum. A trecut la cele vesnice pe 6 mai 1961, in Cluj. Lucian Blaga a fost inmormantat in ziua sa de nastere, 9 mai, in cimitirul din Lancram.

Propus pentru premiul Nobel

In anul 1956 Lucian Blaga a fost propus de Rosa del Conte si de criticul Basil Munteanu, dar se pare ca ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade pentru a primi premiul Nobel pentru literatura. Cei doi nu locuiau in Romania, Rosa del Conte era autoarea unei carti despre Eminescu, iar Basil Munteanu locuia la Paris, unde se exilase din motive politice. Autoritatile comuniste nu au sprijinit in niciun fel aceste gesturi, pentru ca Blaga era considerat un filosof idealist, iar poeziile lui au fost interzise pana la editia din 1962 ingrijita de George Ivascu. Rosa del Conte a recunoscut ca paternitatea ideii ii apartine lui Mircea Eliade, cel care publicase la moartea lui Blaga, in 1961, un emotionant necrolog intitulat Tacerile lui Lucian Blaga.

Opera

Volume de versuri

• 1919 - Poemele luminii
• 1921 - Pasii profetului
• 1924 - In marea trecere
• 1929 - Lauda somnului
• 1933 - La cumpana apelor
• 1938 - La curtile dorului
• 1942 - Poezii, editie definitiva
• 1943 - Nebanuitele trepte

Cicluri de versuri editate postum

• Varsta de fier 1940-1944
• Cantecul focului
• Corabii cu cenusa
• Ce aude unicornul

Dramaturgie

• 1921 - Zamolxe, mister pagan
• 1923 - Tulburarea apelor, drama
• 1925 - Daria, drama in patru acte
• 1925 - Ivanca
• 1925 - Invierea, pantomima in patru tablouri si Fapta, joc dramatic
• 1927 - Mesterul Manole, drama in cinci acte
• 1930 - Cruciada copiilor
• 1934 - Avram Iancu, drama intr-un prolog si trei faze
• 1942 - Opera dramatica, 2 vol.
• 1944 - Arca lui Noe
• 1964 - Anton Pann, drama intr-un prolog si patru faze (postuma)

Filosofie

Creatia sa filosofica este grupata in trei trilogii:

• 1943 - Trilogia cunoasterii in trei volume: Eonul dogmatic, Cunoasterea luciferica, Cenzura transcendenta.
• 1944 - Trilogia culturii in trei volume: Orizont si stil, Spatiul mioritic, Geneza metaforei si sensul culturii
• 1946 - Trilogia valorilor, Stiinta si creatie Gandire magica si religie Arta si valoare
• Cea de-a patra, Trilogia cosmologica, a ramas in stadiu de proiect. Din ea autorul a publicat un singur volum, Diferentialele divine, primul din aceasta ultima trilogie.

Proza

• Hronicul si cantecul varstelor, volum autobiografic, editat postum, 1965
• Luntrea lui Caron, roman, editat postum, 1990, editia a II-a, 1998, editia a IIi-a, 2006