PARADIS IN DESTRAMARE

PARADIS IN DESTRAMARE

Context literar. Aparuta in volumul Lauda somnului, poezia abordeaza in maniera moderna relatia eului liric eu lumea prin prisma unui motiv biblic al originilor: ,,Si izgonind pe Adam, l-a asezat in preajma raiului celui din Eden si a pus heruvimi si sabie de flacari valvaitoare sa pazeasca drumul spre pomul vietii. ' (Facerea, Poetul preia doar anumite elemente ale acestui motiv si le inzestreaza cu noi semnificatii existentiale, scotandu-le din sfera religiosului. Viziunea este una de tip expresionist.

Titlul nu anunta disolutia ordinii ceresti, ci lumea golita de sacralitate a carei materialitate este impregnata de degradare. Termenul paradis se afla sub auspiciul profanului, este simbol al lumii ravnite, dar pierdute pentru totdeauna.

Tema. Maniera particulara de abordare a motivului biblic consta in surprinderea starii lumii, dupa ce s-a petrecut tragedia adamica a izgonirii din rai, si conturarea in tuse groase a efectelor devastatoare a pierderii sensului principiului etern al lucrurilor. Tristetea metafizica vine din pierderea contactului cu cosmicul, intrevazuta in neputinta de a discerne semnele absolutului ce se afla in spatele celor vizibile. Miticul devine perisabil, iar viziunea capata accente apocaliptice.

Structura - compozitie. Poezia debuteaza cu imaginea portarului inaripat, lipsit de atu-ul statutului sau, spada, din care nu a mai ramas decat un cotor, de unde reiese ideea de sfarsit, de consumare a eternelor potentialitati divine: ingerul devine astfel o simpla marioneta, un gardian inutil, pentru ca lumea ce o are in paza este saracita de valorile ce ar trebui aparate. Gesturile, implicarea sa apar in acest context lipsite de sens si de aceea se simte un invins.

Imaginea caderii elementelor sacrului in materialitate si intrarea lor sub forta degradarii sunt surprinse metaforic: "serafimii cu parul nins', metafora a incaruntirii, sunt oameni aflati sub imperiul "marii treceri', al devenirii. Ei, care altadata aveau acces la marile adevaruri, care mijloceau pentru oameni, acum apar vaduviti si de acest privilegiu. Fantana, simbol al profunzimilor, al lucrurilor pe care le gasesti in urma sondarilor asidue semnifica aici adevarurile care se refuza, care nu mai sunt comunicate pentru ca exista o ruptura intre lume si cosmos, fapt ce blocheaza accesul la miracole. Apa, simbol al logosului etern, al cunoasterii absolute se retrage din lume, dispare (refuza galetile lor).

Pierderea sacralitatii reprezinta pierderea coerentei lumii, a certitudinii imortalitatii, situarea sub semnul mortii, al nonsensului. Aripile devin grele, astfel intram intr-un proces de trecere a duhului in lut, a spiritului in trup, un adevarat proces de antropomorfizare. Aratul trece in seama existentei divine, divinul simte forta materialitatii, ia forma acesteia si se inscrie in randul celor care se trec. Prin urmare, suferinta provocata de pierderea contactului cu divinul este proiectata in neputinta arhanghelilor stanjeniti de reminiscentele paradisiace intr-un spatiu menit marii treceri. Duhul Sfant apare cu sens inversat, el nu mai este datator de lumina, ci din contra, este cel care o stinge, care participa la intunecarea sufletelor, la perpetuarea unei bezne infrigurate in care lucrurile nu se mai disting, toate sunt cotropite de aceeasi neputinta.

Poetul devine un vizionar al amurgului apocaliptic in care apa vie este infestata de simboluri ale pustiului (paianjenii), ale descompunerii. Povestile, care reprezinta insasi gandirea mitica sunt secatuite de sensuri. Fapturile serafice sunt creatii imuabile si transcendente, iar sursa lor existentiala este logosul divin, prin el paradisul isi mentine existenta. Or aici sursa este anihilata si deci, implicit, si ceea ce sursa sustinea se inscrie in zona pieirii. Imaginea finala inseamna disparitia povestii fondatoare a realitatii spiritului fara de care lumea nu mai semnifica nimic, este doar un haos al amestecarii si pierderii vietii semnificative. Cele doua serii de elemente ale paradisiacului si ale destramarii comunica si se neutralizeaza.

Excesul de problematizare a eului problematic, succesiunea de imagini care tind spre globalizare sunt sustinute de o versificatie moderna cu vers liber, cu ritm interior corespunzator gandirii poetice, manifestarea a ritmului resimtirii apasarii profanului.

Analiza stilistica

Fonetic, consoanele g, p, t predomina in text si creeaza senzatia de duritate, de limitare, de constrangere; vocala a este austera printre o, u, i. a, a caror prezenta produce o sonoritate grava, sumbra, marturie a stridentei dezintegrarii.

La nivel morfo-sintactic se remarca inversiunea "zgribulind se culca in fan', prin care se pune in evidenta precaritatea ingerilor; punctuatia are relevanta prin: virgula ce puncteaza raportul adversativ intre cate doua versuri; doua puncte inaintea interjectiei tanguitoare ("vai mie, vai tie') care marcheaza accentul retoric al invocatiei, criza lumii.

in plan lexico-semantic apar elemente ce se integreaza in doua tipuri de valori, in doua campuri semantice diferite: elemente care sugereaza paradisiacul: "portarul inaripat', serafimii, arhanghelii, ,,porumbelul sfantului duh', ingerii, fantana, "apa vie' si elemente care trimit la destramarea lui: "cotorul de spada fara flacari', ,,parul nins', ,, ingeri goi zgribulind', "greutatea aripilor'.

Receptare critica

"Poezia Paradis in destramare ne pune in fata unei rupturi ontologice si gnoseologice, oglindita de o degradare treptata a sacrului, de o transferare a sa in domeniul profanului. () E configurata, cu alte cuvinte, o geografie a anti-mitului, a mitului "intors', caruia ii corespunde, in planul individual, un sentiment al dezradacinarii fiintei si al declinului ontologic, produs pe un fond al retragerii divinului in sfere inaccesibile.'

(Iulian Boldea, Simbolism, modernism, traditionalism, avangarda) (V.R.)