POEMUL EPIC IN ROMANTISM

POEMUL EPIC IN ROMANTISM

1. Reflecta amestecul dintre genurile literare: liric, epic, dramatic. Se poate vorbi de epicizarea lirismului si liricizarea epicului. Paradoxul acestei caracteristici face sa putem vorbi in literatura romantica de "naratiune in versuri cu personaje".
2. Poemele epice sunt viziuni narative grandioase reunind elemente sociale, politice, filosofice, religioase si literare.
3. Poemele epice sunt in consonanta cu ambitia imaginarului si retoricii, sunt insufletite de un patos al unor idealuri marete.
4. CALATORIA e un motiv general, fie cea istorica (intoarcerea in timp), fie cea obisnuita (in spatiu).
5. Poemul epic exprima universul romantic printr-o insumare a temelor si angajeaza mai multe tipuri de personaje: inadaptatul, razvratitul, geniul neinteles. Dupa atitudinea fata de temele abordate, exista poeme cu teme istorice, cu tonalitate patetica pozitiva si poeme satirice, cu o tonalitate sarcastica, negativista.

Cel mai productiv scriitor de poeme epice este GEORGE GORDON BYRON. Personajele se incadreaza intr-o tema romantica si sunt expresii ale personalitatii umane. Criza sufleteasca byroniana reuneste mai multe stari, regasibile in poeme epice: spleenul, dezgustul de viata, dispozitia de calatorie in tari exotice, razvratirea, spiritul revolutionar, idealismul.

Primul mare poem este PEREGRINARILE LUI CHILDE HAROLD, scris in 3 etape:

1812 (primele 2 canturi)

1817 (cantul III, scris in Elvetia)

1818 (C IV, scris in Italia)

Relatia dificila a lui Byron cu Anglia este transmisa personajului sau. Childe Harold este un june caruia "caile virtutii nu-i placeau", el este animat de "dorinte si ispite necurate"; cu un nume glorios, el este un pacatos vlastar imbolnavit sufleteste de nemultumire si doritor de evadare, ca toate personajele romantice.

Prima ipostaza a lui Childe Harold este inadaptarea, dezamagirea, apasarea fatalitatii, sentimente introduse de Werther, personajul lui Goethe. Childe Harold se afla sub influenta unei boli a secolului, melancolia, ce venea dinspre Goethe si Chateaubriand.

In a 2-a ipostaza, personajul se modifica, isi depaseste problemele ridicate de propria existenta, devine un revoltat pe care il pasioneaza spectacolul intunecat al ingradirii libertatii.

Childe Harold se implica in luptele de eliberare din Spania, Italia sau Grecia. La moravurile tarilor vizitate se adauga si o fermecatoare poezie a naturii. In cantul III, Childe Harold se afla in Elvetia, Belgia, rataceste pe malurile Rinului, strabate Alpii. Pe malurile lacului Geneva ii evoca pe Voltaire si Rousseau. Personajul isi exprima speranta ca idealurile lor de libertate se vor implini. El reflecteaza melancolic la declinul lui Napoleon si batalia de la Waterloo. Cantul IV e consacrat Italiei si este strabatut de aceeasi idee a libertatii.

Byron va multiplica acest tip de personaj romantic, de erou demonic apasat de o fatalitate demonica, in alte poeme in care personajul oscileaza intre inadaptatul si razvratistul nihilist: Manfred, Cain, Ghiaurul, Corsarul, Lara.. In toate aceste poeme avem un erou stapanit de pasiune, purtator al raului. In cel mai pur spirit romantic, pasiunile creeaza direct ori indirect moartea personajelor byroniene.

Factura demonica se hraneste dintr-o adevarata fascinatie a raului; cu o superba maretie, personajul demonic byronian uluieste si inspira teama. In ultimii sai 5 ani de viata, Byron incearca un alt tip de poem, care sa se desparta de aceasta latura romantica.

Intre 1818-1824, Byron scrie DON JUAN (16 capitole, poem neterminat). Poemul e ironic (prin critica moravurilor contemporane si parodierea poetilor lachisti; numeroase aluzii si digresiuni moralizatoare la adresa unor personalitati contemporane lui Byron) si autoironic (Don Juan se vrea o caricatura a lui Childe Harold). Vera Calin accentua, in Romantismul, ca: "Don Juan marcheaza prin Byron sfarsitul grandilocventei, al gesticulatiei teatrale, ceea ce inseamna dezmintirea eroului romantic de tinerete." Vera Calin insista asupra criticii moravurilor contemporane, afirmand ca Don Juan realizeaza "un tablou grotesc al epocii sale si al institutiilor considerate sacre: scoala, educatia, casatoria, biserica, literatura."

Byron reia un personaj din traditia spaniola, Don Juan, pus in circulatie de Tirso de Molina in sec. XVIII. Nu pastreaza datele originare ale personajului, ci reevalueaza mitul, face din Don Juan seducatorul sedus, victima a femeilor. Ambitia acestui poem este sa fie o comedie umana, o panorama a viciilor contemporane. Subiectul creeaza ocazia unor meditatii despre dragoste, celebritate, placerea pacatului, irosirea tineretii, libertate, poezie.

O alta tonalitate vom gasi la P. B. SHELLEY, in poemul REGINA MAB, scris la 18 ani, avand ca motto cuvintele lui Voltaire: "Zdrobiti-o pe nemernica !". Sunt anuntate, astfel, ca un ecou al spiritului Luminilor, atitudini antimonarhice si antireligioase. Pe un fundal de basm, Shelley reflecta nedreptatile sociale, caracterul interesat al razboaielor, puterea aurului in pervertirea caracterelor si releva incalcarea valorilor morale de cinste, dreptate, adevar.

Intreaga literatura europeana se afla sub influenta marilor romantici englezi. PUSKIN va fi numit "Byron al Rusiei" (in poemele sale se afla vizibile ecouri din poemele lui Byron). 2 poeme importante: PRIZONIERUL DIN CAUCAZ si TIGANII

TIGANII reia personajul byronian demonic macinat de pasiuni tenebroase. La Puskin lipseste ipostaza initiala a eroului dezgustat de lume, pasiv, retras intr-o singuratate apasatoare. Aleko sufera de un individualism feroce, o ucide pe aleasa inimii lui pt. ca ea il prefera pe un alt tigan. Aleko devine un intrus in comunitatea rurala si va fi exclus. Puskin opune civilizatiei urbane, de unde vine personajul, viata naturala, primitiva a satului, tulburata de intrusul Aleko. Ca Byron, Puskin ilustreaza conflictul unui razvratit cu societatea vremii sale.

DEMONUL lui LERMONTOV e un inadaptat, un insingurat dornic de experienta iubirii, un geniu obosit de nemurire. Demonul lermontovian se indragosteste de o pamanteana, Tamara, pe care vrea sa o duca in lumea sa celesta. Tentativa lui de a se elibera prin dragoste esueaza.

Tudor Vianu a remarcat afinitatile dintre Lermontov si Eminescu, subliniind ca NU e vorba de influente. Atmosfera comuna a romantismului a creat acest personaj demonic care oscileaza fie in planul pasiunii, fie in planul contemplatiei (Demonul exceleaza in planul pasiunii, cautand sa se elibereze prin dragoste, Hyperion se afirma in planul contemplatiei, in afara gandirii pure).

Poetul polonez ADAM MICKIEWICZ e autorul poemului PAN TADEUS (1834), o epopee nationala a poporului polonez, intruchipand idealurile lui politice si sociale. (12 canturi + 1 epilog) Actiunea se petrece in Lituania si reflecta atat conflictele interioare dintre nobilii polonezi, cat si pe cele dintre polonezi si rusi pentru dobandirea libertatii nationale. (Inlantuire narativa de evenimente, patos patriotic, tablouri din natura)