Paralela intre Morometii si Ion

Paralela intre Morometii si Ion

Atat Marin Preda cat si Liviu Rebreanu sunt cunoscuti in lumea intreaga prin operele lor, insa prin aceste doua mari capodopere (cum au fost numite de critici literari) au ajutat literatura romana sa faca un pas in dezvoltarea ei.

Este prima capodopera in creatia lui Liviu Rebreanu si un punct de referinta in evolutia romanului romanesc. Eugen Lovinescu considera romanul o adevarata revolutie fata de: lirismul samanatorist, eticismul ardelean, atitudinea poporanista. Elita criticii literare a vazut in acest roman o capodopera de rascruce in reflectarea satului si a taranului roman. Intr-adevar, romanul aduce o imagine noua, autentica, obiectiva asupra realitatii rurale, respingand orice intentie de idilizare, de infrumusetare. Pe cand debutul extraordinar al lui Marin Preda ('Intalnirea din pamanturi' -1948) nu l-a impus, pe cat era de asteptat, ca prozator, poate si din prejudecata ca un volum de nuvele nu poate consacra un mare scriitor. Abia aparitia 'Morometilor' (vol. I 1955) a atras atentia asupra dimensiunii talentului sau si a noutatilor pe care o reprezenta formula sa epica. Romanul a fost intampinat favorabil si nici mai tarziu interesul criticii nu a scazut. S-a pronuntat destul de repede cuvantul 'capodopera' si de aici inainte toate scrierile prozatorului au avut de infruntat comparatia cu acest model. Cand in 1967, dupa o lunga gestatie, apare volumul al II-lea, critica nu mai arata acelasi entuziasm. Se aud glasuri care cearta pe autor pentru ideea de a continua o carte intrata deja in constiinta publicului. Indignarea nu este prin nimic justificata, 'Morometii' II este in unele aspecte mai dens, mai profund decat primul, insa puterea prejudecatii e mare. La acest punct si spiritele critice care s-au obisnuit cu un stil si o tipologie accepta cu greu aceeasi tipologie vazuta dintr-un unghi diferit si tratata cu alta metoda epica. Cele 2 parti formeaza totusi o unitate, ele se sustin si se lumineaza reciproc, impunand o tipologie necunoscuta pana la Marin Preda in proza romaneasca. Intaiul volum este in intregime concentrat asupra unui singur personaj, intriga desfasurare epica este subordonata lui Ilie Moromete. Cartea este scrisa intr-un stil pe alocuri ironic, personajele au timp sa gandeasca si sa se exprime, gesturile lor sunt libere, existenta in orice caz nu-i terorizeaza. Spatiul este intins, viata nu-i tulburata de intamplari care sa precipite un ritm vechi, calm, de existenta.

Cele doua romane pornesc de la fapte reale petrecute pe fundalul mediului rural daca in romanul Ion Liviu Rebreanu a pornit in scrierea acestui roman de la fapte reale, pe care le-a transfigurat in opera sa. In articolul Marturisiri romancierul vorbeste amanuntit despre geneza romanului sau.

In primul rand romancierul marturiseste ca a fost impresionat de o scena surprinsa la hotarul satului Prislop, cand un taran s-a aplecat si a sarutat pamantul ca pe o ibovnica. Scena i s-a intiparit in minte, l-a uimit, l-a obsedat si a fost fixata in desfasurarea epica a romanului.

Liviu Rebreanu a retinut o intamplare petrecuta in sat: un taran intarit si-a batut unica fiica, Rodovica, pentru ca a gresit cu cel mai becisnic flacau din sat. Daca fata ar fi gresit cu un baiat instarit, taranul ar fi gasit mijlocul sa impace lucrurile. Asa insa rusinea lui era mai amara pentru ca trebuia sa se incrusceasca, fruntas, cu pleaba satului si sa dea o zestre buna unui prapadit de flacau, care nu iubea pamantul. Intamplarea Rodovicai va constitui pentru inceput subiectul nuvelei Rusinea.

Tot in zilele respective Liviu Rebreanu a stat de vorba cu un flacau din vecini, voinic, harnic, dar foarte sarac, Ion Pop al Glanetasului. Din discutiile cu acest flacau se simtea o dragoste pentru pamant aproape bolnaviceasca. Pronunta cuvantul pamant cu atata sete, cu atata lacomie si pasiune, parca ar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata.

Combinand aceste date, imaginand scene, gesturi, dialoguri, Liviu Rebreanu a trecut la elaborarea romanului. El isi propune sa reprezinte prin Ion al Glanetasului pasiunea organica a taranului roman pentru pamantul pe care s-a nascut, pe care traieste si moare. Ion este un roman realist de observatie sociala. Romanul are o structura complexa: urmarind destinul personajului principal, pe fundalul satului ardelean cu traditiile si obicieiurile sale. Inca din acest roman Liviu Rebreanu este adeptul constructiei sferice: romanul incepe si se sfarseste cu aceeasi imagine. Drumul care duce spre Pripas este in acelasi timp drumul de la realitatea vietii la fictiunea operei artistice; aceeasi imagine de la sfarsitul romanului ne readuce din lumea romanului in realitatea concreta: Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul cand in dreapta, cand in stanga, pana la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece raul peste podul batran de lemn, acoperit cu sindrila mucegaita, spinteca satul Jidovita si alearga spre Bistrita, unde se pierde in cealalta sosea nationala care coboara din Bucovina prin trecatoarea Bargaului. [.]

Romanul lui Marin Preda ne prezinta fapte de viata a unei familii sau povestea unei familii de tarani din Campia Dunarii, mai precis din satul teleormanean Silistea-Gumesti, care cunoaste de-a lungul unui sfert de secol, o adanca si simbolica destramare. Sufletul rural este acolo rudimentar, obsedat de acumulare in ordine materiala si numai dupa ce acest proces s-a incheiat, el poate sa auda si alte glasuri ce vin din interiorul lui. Spre deosebire de inaintasi, care au vazut satul din Campia Dunarii zbuciumat, angajat in actiuni disperate, Marin Preda descrie, in primul volum din Morometii un sat in care nu se petrec drame zguduitoare, formidabile rasturnari si unde nu clocoteste razvratirea. Traiul populatiei din Silistea-Gumesti nu e usor deloc, decat pentru cateva familii instarite, familiile unora ca alde Aristide, Cotelici, Balosu sau Iocan, dar nici peste masura de amarat nu este. Ii apasa pe multi impozitele, fonciirea si alte neajunsuri dar ele pot fi inca suportate de oameni, care se aduna cu placere duminica, la taifas, in poiana lui Iocan unde citesc ziare, povestesc anecdote, glumesc, angajandu-se in adevarate dueluri ale inteligentei. Silistea-Gumesti este o comuna mare, cu doua biserici, o scoala cu patru sute cincizeci de elevi inscrisi si vreo sapte invatatori. Hotarul comunei cuprinde, loturi mai vaste sau mai restranse ale taranilor si mosia maricica, vegheata cu strasnicie de un paznic. Afara de bogatasii satului, care au case mari, taranii ceilalti vietuiesc in case cu doua sau trei camere si chiar in bordeie Marin Preda inlatura imaginea acestui mecanism simplu, previzibil, miscat mai mult de instincte, si face din taranii sai indivizi cu o viata psihica normala, apti prin aceasta de a deveni eroi de proza moderna. Sub influenta probabil si a romanului american (Steinbeck, Faulkner) Preda prezinta niste tarani inteligenti si ironici, complecsi ca stare morala, masura prin aceasta sa-si reprezinte si sa traiasca in modul lor caracteristic marile drame ale existentei.

Daca Actiunea romanului Ion se petrece in lumea satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea , in satul Pripas, in romanul Morometii satul e infatisat cu cativa ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, intr-o perioada in care timpul era "foarte rabdator cu oamenii".

Romanul Ion este structurat in doua parti sugestive("Glasul pamantului" si "Glasul iubirii"), capitolele au titluri-sinteza ("Inceputul", "Hora ", "Nunta", "Nasterea" etc). Actiunea se organizeaza, totusi ,in jurul unei figuri centrale , al unui erou frust si voluntar , al lui Ion. Pe cand romanul Morometii este structurat in 2 parti(volume), primul volum are 3 parti iar al doilea volum are 5 parti.

In romanul lui Marin Preda ne este descris un sat din Campia Dunarii situat in sudul tarii, in romanul lui Liviu Rebreanu ne este descris tot un sat dar nu din Campia Dunarii ca din Transilvania. In satul lui Liviu Rebreanu este pus mai mult accent pe obiceiurile sitraditiile lui Se constituie treptat din prezentarea satului si a taranilor, a problemelor, care-i framanta indeosebi problema pamantului; prezentarea obiceiurilor si a traditiilor legate de momentele fundamentale ale vietii: nasterea, nunta, inmormantarea; prezentarea vietii intelectualitatii ardelene si a problemei nationale. Romanul Ion incepe cu descrierea horei, scena antologica prin care autorul realizeaza mai multe obiective: prezentarea unui joc popular specific zonei, somesana, si introducerea treptata a personajelor si sugerarea viitoarelor conflicte. Obiectivul romancierului inregistreaza pe rand lautarii, care canta sub sopron, ritmul indracit al somesanei, gesturile flacailor, care isi ciocnesc cizmele: Zecile de perechi bat Somesana cu atata pasiune, ca potcoavele flacailor scapara scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se invaltoreste, se aseaza in starturi groase pe fetele brazdate de sudoare, luminate de oboseala si de multumire. Cu cat Briceag iuteste cantecul, cu atat flacaii se indarjesc, isi infloresc jocul, trec fetele pe subt mana, le dau drumul sa se invarteasca singure, topaie pe loc ridicand talpile, isi ciocnesc zgomotos calcaiele, isi pleznesc tureacii cizmelor cu palmele nadusite.

In continuare obiectivul romancierului inregistreaza grupul fetelor nepoftite la joc, al babelor care-si admira odraslele si al copiilor, care pandesc poalele fetelor. Scena este semnificativa si pentru realitatea adanc diferentiata a satului. Astfel intr-un grup sta primarul Stefan Hotnog, un chiabur cu burta umflata, si cativa batrani fruntasi: Pe-alaturi, ca un caine la usa bucatariei, trage cu urechea Alexandru Glanetasu, dornic sa se amestece in vorba, stiindu-se totusi sa se vare intre bogatasi.

Lipsesc si reprezentantii intelectualitatii ardelene: familia invatatorului Herdelea si preotul Belciug. Acestia respecta petrecerea taranilor, dar nu se amesteca printre ei. Astfel Maria Herdelea era fata de taran de pe la Monor, dar fiindca umblase totdeauna in straie nemtesti si mai ales ca s-a maritat cu un invatator - se simtea mult deasupra norodului si avea o mila cam dispretuitoare pentru tot ce e taranesc.

Pe cand in romanul Morometii lui Marin Preda ne este descrisa un punct de intalnire dar nu hora cum ne este prezente in Ion ca Poiana lui Iocan. La fel ca toti satenii, in afara unor familii mai instarite ca cea a lui Aristide, Cotelici, Balosu, si familia Moromete nu are trai foarte usor, ei, in special parintii, fiind apasati de multe impozite, fonciirea si alte neajunsuri dar ele pot fi inca suportate de capul familiei care se aduna cu placere duminica, la taifas, in "poiana lui Iocan" unde citesc ziare, povestesc anecdote, glumesc, angajandu-se in adevarate dueluri ale inteligentei. Ilie Moromete stapaneste absolut peste o familie a carei gospodarie pare solida si grija conducatorului ei este s-o mentina intacta. E pentru intaia oara cand in literatura romana taranul nu este stapanit de ideea de a avea pamant, ca sansa a fericirii sale, ci de a si-l pastra nu doar de al avea cum ne este prezentat in romanul Ion.

Tema centrala in Morometii ar fi, din acest punct de vedere, libertatea morala in lupta cu fatalitatile istorice. Ea este anuntata de prozator intr-o forma liniara, programatica, 'In campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici fara conflicte mari.' Ceea ce urmeaza in roman contrazice aceasta imagine. Timpul este viclean, rabdarea nu este decat o forma de acumulare pentru o noua criza. La sfarsit, cand drama este narata si, prin ea, imaginea vietii linistite este spulberata, prozatorul revine asupra notatiei de la inceput: 'Timpul nu mai avea rabdare'. Este una dintre multele 'imagini ale simetriei' in literatura lui Marin Preda. Aceasta vrea sa dea o idee despre rotatia procesuala a vietii dupa o lege statornica si misterioasa care actioneaza si in natura. Pe cand romanul Ion are ca tema centrala dorinta da imbogatire a personajului principal Ion.

Subiectul are o intriga simpla si banala. Ion Pop al Glanetasului doreste pamantul cu o patima ce-i mistuie fiinta( in romanul Ion) iar in romanul Morometii subiectul urmareste destinul familiei Moromete.

Amandoua romanele se bazeaza pe niste scene centrale in care ne sunt prezentate fapte de viata ale personajelor, in romanul Ion: scena Horei care a fost prezentata mai sus scena nuntii. Nunta tine trei zile. In prima zi alaiul porneste cu carute spre Jidovita. In frunte merg calaretii, care pocnesc din pistoale. In prima caruta sunt lautarii, apoi o caruta cu mirii si cu drustele si o brisca cu nasii. Intr-o alta caruta sunt parintii mirilor, apoi altele incarcate cu flacai si fete.

Nunta incepe la socrul mic si continua la socrul mare. Imaginea ospatului este autentica, alcatuita din urarilr si chiuiturile tinerilor, din versurile starostelui, din jocul miresei; ziua a treia ospatul se muta la socrii mari, unde mireasa se duse acuma cu lada de zestre, urmata cu atata amar de vite si de galite ca de abia incapeau in ograda Glanetasului.. Mai apoi scena inmormantari. La inmormantarea Anei, la prohod, participa tot satul. Romancierul fixeaza si aici toate elementele esentiale: praporii fluturau alene in adierea de primavara. tamaie si aducea in schimb valuri de miros dulce de flori de mar. preotul Belciug mormaia pe nas cantecele de inmormantare si scutura mereu cadelnita.

Foarte bun psiholog, Liviu Rebleanu surprinde gesturile, comportamentele personajelor si mai ales psihologia personajului principal. In mintea acestuia se amesteca imaginea moartei, cu aceea a copilului si cu imaginea iubitei. Cu deosebita arta romancierul surprinde spaima de a nu pierde pamantul, care se strecoara treptat in sufletul lui Ion.

Dupa inmormantarea Anei se fac pomenii bogate. Aceste elemente se imbogatesc cu altele, prilejuite de inmormantarea lui Ion. Si aici participa tot satul. Preotul Belciug tine o cuvantare funebra, care il impresioneaza pe cei prezenti. Autorul este atent la reactiile participantilor si mai ales a parintilor: Pe urma Ion fu coborat in pamantul care i-a fost prea drag, si oamenii au venit pe rand sa-i arunce cate o mana de lut umed care rabufnea greu si trist pe scandurile odihnei de veci.

Dupa inmormantare Glanetasu a facut pomeni bogate pentru sufletul lui Ion si scena cositului,a sarutarii pamantului memorabile,se adauga celor dinainte, alcatuind prin Ion o fiinta generica si mareata : 'Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare coplesindu-l. Se simtea mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare, sau ca o frunza pe care vantul o bate cum ii place.'Dar totodata nunta, inmormantarea, hora fac parte din obiceiurile satului Pripas.

In romanul Morometii apare o scena importanta , cea a cinei, in care descriindu-se pozitiile la masa se arata statutul fiecaruia in cadrul familiei. Astfel modul in care sunt asezati la masa sugereaza si anticipeaza viitoarele conflicte care vor determina destramarea familiei. Mama impreuna cu fetele stateau in partea dinspre vatra, sugerandu-se astfel faptul ca ele asigurau buna desfasurare a cinei. Locul lui Niculaie denota faptul ca este neglijat de familie, iar cei trei baieti, Paraschiv, Nila si Achim au o pozitie centrifuga, semn al dorintei lor de a parasi casa parinteasca, atrasi de mirajul unei alte lumi. Pe cel mai inalt loc din jurul mesei statea Moromete, acest lucru reliefand autoritatea lui paterna. Scena cinei de o mare simplitate pare a fi un ecou peste milenii al ceremonialului familiei gentilice care si-a conservat intr-o forma aproape intacta structura , dar nu si mentalitatea. O alt situatie semnificativa este si perioada secerisului. Prin acest eveniment ni se arata ordinea cu care Ilie Moromete si-a oranduit copii, fiecare avand bucata sa de secerat, pe care trebuia sa o termine intr-o anumita perioada de timp. Pentru Niculaie acest an reprezinta initierea sa in tainele secerisului, el mergand pentru prima oara cu familia la secerat. O alta scena este scena din poiana lui Iocan, acolo fiind ca punct de intalnire fieraria,fieraria fiind locul pentru ascutitul secerilor dar si loc de barfa sau de politica, totodata acolo Ilie Moromete isi face impresie in sat. Urmatoarea scena este scena fonciirii in care Jupuitu ajunge cu perceperea taxelor si pe la Ilie, care nu-i prea da importanta Jupuitului. Inca o scena este taierea salcamului in care Ilie stiind ca nu este singurul proprietarul salcamului, il taie si il vinde pentru a-si plati taxele lui Jupuitu. scena confruntarii finale este magistral construita. Stapanirea de sine este arma lui Moromete. Pana in ultima clipa el spera sa-si poata recapata fii porniti pe o cale gresita. Cand acestia, pierzandu-si rabdarea, se revolta pe fata impotriva tatalui, sparg lada si batjocoresc casa in care crescusera, batranul taran vorbeste cu glas bland si sfios, isi cearta nevasta, cere un foc baiatului cel mic, loveste obrazul fetei care vocifereaza si se roaga linistit si senin de fiii care nu vor sa-l mai asculte. Dupa aceasta pregatire inceata, izbucnirea este teribila: Moromete ridica parul si loveste fara crutare, glasul lui devenind un urlet:'-Ne-no-ro-ci-tu-le! Paraschive! Nenorocitule ce esti!'

Corectiunea si discursul nu au nici un efect. Paraschiv si Nila sparg lada de zestre a fetelor, iau bani si covoarele si fug cu caii, amenintand cu o razbunare si mai mare. In finalul romanului Ion, Ion moare implinindu-si visul de a avea pamant dar lasand in urma faptele unui ucigas. Pe cand in finalul romanului Morometii personajul principal nu moare.