NICCOLO MACHIAVELLI - PRINCIPELE

NICCOLO MACHIAVELLI - PRINCIPELE

Il Principe este un mic tratat care a facut oclolul lumii si despre care s-au scris biblioteci intregi . Acest tratat, care este in realitate o suma de reguli, de norme, de sfaturi, un fel de memorial, poate fi considerat ca un adevarat program de redesteptare nationala, ca un act de incredere in destiul propriei patrii, in realitatea ei, in viitorul ei luminos.
Niccolo Machiavelli a fost intelectualul cel mai reprezentativ al epocii sale. Umanismul machivelian creator de state a deshis o imensa perspectiva. Cunoscand istoria, legile ei, Machivelli este constient ca numai in cadrul ei real se poate ameliora destinul intregii omeniri, precum si al omului individual.
Intre Dante si Alfieri, vocea lui Machivelli a intonat singura un inalt ideal. Si nu poate sa nu fie remarcata, drept o mare ciudatenie, soarta literara a acestei carti care a starnit cele mai pasionate si furtunoase polemici in lume. Stilul lui Machiavelli este in concordanta deplina ca meandrele gandirii sale, pe care le urmareste indeaproape in toate ritmurile sale. Stilul din Principe se revendica de la arta gravorilor in arama sau in otel. Frazele sale capata caracterul sentintelor sau proverbelor si sunt demne de a fi scrise in marmura.
Stilul operelor lui Machivelli este si o adevarata batalie, dusa de catre autor impotriva cuvintelor, pentru ordonarea lor intr-o arhiectura car poate aminti uneori de caracteristicile prozei latine. In Principe, aceasta lupta cunoaste supremul sau triumf. Sinceritatea pasionata care l-a caracterizat in gandire, tentativele reusite de a nota imediat, de a o transcrie impresia in expresie exacta si precisa, urmata de viziuea clara, niciodata confuza, a planului uei lucrari, au facut intr-adevar din Machiavelli un maesru al stilului literar, caracteristic italian, care cu greu va putea sa fie vreodata depasit.
Expunerea clara a faptelor, determinata de riguroasa sa logica, gaseste imediat o forma corespunzatoare, far de artificii, rapida, nervoasa, naturala in marea ei sobrietate, Proza lui Machiavelli isi afla in sine propria-I arta, culoare, lumina carcteristica, dar mai ales aceasta calitate suprema de a adera imediat la ritmurile gandirii autorului. Concordanta dintre meditatie si expresie este armonica, stilul alternand dupa desfasurarea gandirii.
Om al epocii sale, reprezentant al ideilor contemporane, al nestinsei Renasteri, Niccolo Machiavelli l-a putut avea model pe Cesare Borgia, figura politica centrala din Cinquecento, simbolul fortei care vrea sa domine.
O imensa dezbatere, de-a lungul celor cinci secole care au trecut de la nasterea scriitorului, a oscila intre doi poli adversi. Intr-o parte pendulau afirmatorii "machiavellismului", cuvant sinonim cu amorlitatea politica, iar de partea caelalta erau sustinatorii figurii austerului republican, teoreticianu ratiunii de stat (cu toata duritaea ei uneori conjuncturala), a ineresului colectiv al patriei care poate predomina orice interes individual.
Scris in 1513, tratatul a fost dedicat: "Ad magnificum Laurentium Medicem, fiul lui Pietro dei Medici, nepot al unui alt Lorenzo, Magnificul".
Primele unsprezece capitole comenteaza tipurile de principate cae exista, ereditare, cucerite. Principatelor ecleziastice care au caracteristici propiile este dedicat un capitol special. Trei capitole ulterioare trateaza despre actiunile de cucerire si de consolidare ale principatelor (statului). Acesta se opune cu fermitate folosirii trupelor de mercenari, care , dupa parerea lui, nu au nimic in comun cu interesele nationale ale unui stat.
Nucleul cartii il constituie modul de comportare al prncipelui cu supusii si prietenii sai. In aceste capitole, se va judeca si anliza adevarul efectiv, dezvoltandu-se celebra teza machiavielliana conform careia un principe este mai bine sa fie temut sau iubit. Niccolo Machiavielli sustine ca intrucat " este greu sa impaci aceste doua lucruri , este mult mai sigur pentru tine sa fii temut decat iubit".
Un alt subiect asupra caruia autorul revine in mai multe capitole si asupra caruia insista il reprezinta modurile prin care poti ajunge principe. Fie ca este ereditar, fie ca dintr-un simplu particular sa ajungi principe, fie sa fii numit si sustinut de catre una din parti (armata sau poporul), tema este dezbatuta cu lux de amanunte.
In ceea ce priveste principatele noi, in care principele este nou exista posibilitatea ca greutatile pe care le va intampina pentru pastrarea lor sa fie mai mari sau mai mici, in functie de priceperea acestora. Totusi, dupa cum sustine si Niccolo Machiavielli, daca ar reusi sa devina principe din simplu particular, lucru care presupune fie insusiri personale,fie imprejurari norocoase reduce mult din respectivele greutati.Cu toate acestea ,cei care reusesc sa pastreze cel mai mult puterea sunt cei care au fost ajutati de imprejurarile favorabile.
Deasemenea ajung sa fie principi aceia cu insusiri deosebita. Acestia obtin principatul cu greutate dar il conduc cu usurinta, "iar greutatile pe care le intampina in cucerirea lui decurg din legiuirile si orandiurile noi pe care sunt nevoiti sa le introduca pentru a-si instari statul si a-si asigura stapanirea. In acest caz exemplele sunt multe , dar dintre ele se remarca cel al lui Hieron din Siracuza care a fost atat de capabil incat s-a scis despre el ca : "quod nihil illi deerat
ad regnandum praeter regnum" - "deoarece nimic nu-i lipsea pentru a domni afara de un regat'.
Au mai fost inclusi principi care se sprijineau doar pe vointa si pe soarta norocoasa a acelora le-au dat puterea acestea fiind insa nestatornice si schimbatoare. Acestia nu-si pastrau locul deoarece nu erau oameni capabili si inteligenti sa comande.
Cu toate aceste exista insa si moduri nu tocmai obisnuite de prelua conducerea unui principat si anume crima si nelegiuire. Si aceste tipuri sunt exemplificate insa nu sunt la fel de placute auzului ca si celelalte , acestea sfarsindu-se tragic, existand insa si cateva exceptii.". Cruzimile sunt rau folosite atunci cand sunt putine la inceput, iar cu vremea se inmultesc in loc sa dispara. Putini sunt aceia care reusesc sa gaseasca o cale de scapare. Niccolo Machiavielli incearca sa imprime o parere personala cititorului: "Acela care ocupa un stat trebuie sa se gandeasca dinainte la toate cruzimile pe care va fi nevoit sa le savarseasca si pe toate sa le faca dintr-o data , pentru ca sa nu fie nevoit sa le repete in fiecare zi ."
Daca am discuta despre principi, si modalitatilelor de conducere, vom aduce in discutie, cum a facut-o si Niccolo Machiavielli, principatele, care sunt create fie "prin vointa poporului, fie a celor mari", in functie de prilejurile oferite. Ajuns principe datorita "celor mari" se mentine mai greu in functie decat cel care a ajuns datorita poporului. In aceste circumstante, se ajunge in momentul in care cei mari isi dadeau seama ca nu pot sa reziste poporului si aduceau un principe la adapostul carui isi satisfaceau poftele. Poporul deasemenea , vazand ca nu poate sa se impotriveasca celor mari, la randul lui , acorda faima si stima unuia singur si-l face principe pentru ca acesta, cu puterea lui, sa-l apere.
Dar clasificarea principatelor nu se opreste aici. Principatele ecleziastice se pot obtine fie prin insusiri proprii, fie prin imprejurari norocoase si se pot pastra si fara una si fara alta. Principatele ecleziastice se sustin pe baza oraduielilor foarte vechi, intemeiate pe religie. Principii isi pastreza puterea indiferent de modalitatea deconducere si deasemenea sunt singurii principi care au state si nu le apara, au supusi si nu-I guverneaza. Statele, desi nu sunt aparate, nu le sunt luate. Dupa cum spune si Niccolo Machiavielli "aceste principate sunt sigure si fericite".
Un alt lucru care merita sa fie mentionat ar fi " acele lucruri pentru care principii merita sa fie laudati sau aspru dojeniti". Niccolo Machiavielli declara ca " ar fi minunat daca ar exista un principe care sa aiba toate insusirile bune". Bineinteles, pe langa faptul ca nimeni nu poate avea toate insusirile bune si sa le si practice, nu cred ca ar fi recomandat totusi un astfel de principe. Si totusi depinde ce considera fiecare ca insemna "insusire buna". Pentru ca poti sa fii curajos si cutezator, binvoitor si apropiat, milos, si in acest caz nu cred ca este recomandat pentru un principe sa aiba o astfel de insusire. A fi milos nu ar fi recomandat pentru un principe cel putin in momentele de cumpana , justitie si altele.
Darnicia, iarasi nu se poate practica fara ca ea sa fie cunoscuta, fara ca sa-I dauneze. Cum de la tine nu poti da deoarece risti sa ajungi in pragul falimentului, trebuie sa iei de la cei bogati si sa dai la saraci; ceea ce nu le-ar micsora faima, ci le-ar aduce mai multa glorie, dar in randurile unora. Pentru ca ceilalti te vor uri si dispretui, iar un principe trebuie sa se fereasca tocmai de a nu fi dispretuit si urat, iar darnicia duce si la una si la cealalta.
Concluzia la care ajunge Niccolo Machiavielli este aceea ca "un principe nu trebuie sa teama de conspiratori atunci cand poporul ii este favorabil."Dar in cazul in care poporul ii este dusman si-l uraste,principele trebuie sa se teama de orice lucru si orice om.
Astfel ca principele trebuie sa se straduiasca sa-si creeze prin orice actiune faima de om m,are si desavarsit,in primul rand.Astfeli de oameni,mai ales un principe trebuie sa aiba in jurul lui oameni cu minti sralucite.Din tratatul lui Niccolo Machiavielli reiese ca exista trei feluri de minti omenesti:unele care inteleg singure,altele care pricep ceea ce altii inteleg si le expica apoi lor,si in sfarsit,ultimele care nu inteleg nici singure,nici prin altii.Cele de primul fel sunt desavarsite,cele de-al doilea fel sunt foarte bune,iar cea de-a treia categorie sunt fara nici un folos.
Prin urmare, un principe prudent trebuie sa urmeze o a treia cale,alegandu-si in stat sfetnici,dandu-le numai acestora dreptul de a-I spune adevarul si numai in legatra cu lucrurile despre care el ii intreaba si nu privitor la altele.
Pornind de la ideea infiintarii coloniilor si a intretinerii acestora fara cheltuiala, sau cu una prea mica , prin metode nu prea cinstite li se iau ogoarele si casele unora pentru a fi date noilor locuitori, care sunt insa numai o foarte mica parte din noul stat.
Niccolo Machiavielli ajunge la concluzia ca " aceia carora le-ai facut rau nu vor fi niciodata primejdiosi deoarece sunt razleti si saraci,iar ceilalti.vor fi supusi si cuminti de teama sa nu li se intample si lor ceea ce s-a intamplat celor care au fost jefuiti de bunuri". Tot el constata ca pe oameni "trebuie sa-I iei cu binele, sau sa-I distrugi cu totul , fiindca ei se razbuna pentru un rau usor care le-a fost pricinuit , dar nu se pot razbuna in schimb pentru ceva grav.
Printre cele mai importante sfaturi date de Niccolo Machiavelli se numara si urmatoarele
"Atunci cand o domnie este veche si neintrerupta, amintirea innoirilor si a cauzalor care le-au produs se pierde, deoarece o schimbare este intotdeauna punctul de plecare al unei schimbari urmatoare, de care se leaga si pe care o sustine."
"Acela care este cauza puterii cuiva se prabuseste el insusi: in adevar, puterea celuilalt, el a facut-o fie prin viclenie, fie prin violenta, si atat una cat si cealalta sunt primejdioase pentru cel care a devenit puternic"
"In republici, relatiile dintre oameni sunt mai vii, ura si dorinta de razbunare mai puternice, iar amintirea vechilor libertati nu ingaduie cetatenilor si nici nu le poate ingadui nici o clipa de ragaz; asa incat mijlocul cel mai sigur est tot acela de a le nimici sau de a te stabili acolo."
"Se inseala acela care crede ca oamenii mari uita insultele trecute pentru beneficiile prezente pe care le obtin."
"Principele trebuie sa se poarte in asa fel cu supusii lui, incat nici o inptamplare, nici buna , nici rea, sa nu-l faca sa se schimbe."
"Un principe intelept trebuie sa se gandeasca si sa gaseasca un mod de guvernare prin care cetatenii lui, oricat si in orice fel de imprejurare, sa aib nevoie de stat si de el; in cazul acesta ei ii vor fi credinciosi intotdeauna."
Referitor la intrebarea daca trebuie sa fii iubit sau temut, prin afirmatia ca oamenii iubesc asa cum vor ei si se tem dupa cum vrea principele, asa incat un principe intelept trebuie sa se sprijine pe ceea ce depinde de el iar nu pe ceea ce depinde de altii. Autorul considera ca straduinta unui principe rebuie sa fie numai aceea de a ocoli ura supusilor lui.
Personal, consider ca e mai bine pentru un principe sa fie temut, decat iubit, deoarece oamenii ii respecta mai mult pe cei de care se tem, iar castigarea respectului supusilor poate fi o buna metoda de a-I supune.
In realitate, in macheviallismul din Principe, gandirea timpurilor moderne isi gaseste una din principalele sale radacini.

. Principele trebuie sa fie curajos ca un leu si viclean ca o vulpe: leul infrunta capcanele, iar vulpea ocoleste haita de lupi.

. dorinta de cucerire este intr-adevar un lucru foarte firesc si obisnuit, iar aceia care pot sa-I dea curs si care o si fac vor fi intotdeauna laudati sau, oricum, nu vor fi dezaprobati; atunci insa cand nu au putinta si totusi vor sa intreprinda cuceriri cu orice chip, gresesc si merita sa fie dezaprobati

Asadar cel care ia puterea trebuie sa se asigure impotriva dusmanilor , sa-si castige prieteni, sa invinga fie prin forta, fie prin inselaciune, sa se faca iubit si temut de popor, urmat si respectat de soldati, sa-i nimiceasca pe aceia care pot sau trebuie sa-i dauneze, sa innoiasca prin legiuiri noi vechile oranmduiri, sa fie sever si recunoscator, marinimos si darnic, sa nimiceasca armata necredincioasa, sa-si alcatuiasca o alta, sa-si pastreze prietenia regilor si principilor in asa fel icnat acestia sa-i faca bucurosi favoruri sau sa-i faca raul cu teama.

Cuprins - 26 capitole

1. de cate feluri sunt principatele si in ce mod se dobandesc
2. principatele ereditare
3. principatele mixte