'Povestea lui Harap-Alb” - comentariu literar

'Povestea lui Harap-Alb” - comentariu literar

'Povestea lui Harap-Alb' a fost publicata mai intai in revista 'Convorbiri literare” (1 aug.1877), iar Eurinescu reproduce basmul in ziarul 'Timpul', in mai multe numere succesive. Este fira indoiala cea mai frumoasa poveste a lui Creanga si din intreaga noastra literatura, in acelasi timp si cea mai lunga si mai complexa din repertoriul humulesteanului. Canform clasificarii facute de Jean Boutiere, apartine grupului basmelor fantastice, alaturi de ',Soacra cu trei nurori,, 'Fata babei si fata mosneagului''. 'Fat-frumos fiul iepei,' si ,,Povestea porcului,,.

Meritul lui Creanga este ca, prin povestile sale, a scos basmul din circuitul folcloric si i-a dat un alt statut. Toate povestile sale sunt intr-adevar creatii culte, nuvele, eroii vorbind si comportindu-se ca niste tarani. Daca lumea e taraneasca, subiectul respecta totusi tiparele basmului, cu competitia dintre bine si rau si comprimarea actiunii, care strabate distantele cu 'viteza vantului si a gandului'.

Creanga manifesta mai degraba o atitudine moderata, rezonabila , in sensul cel mai propriu al cuvantului - fata de fantastic, caruia ii confera expresivitate omeneasca.  Exista si multe deosebiri care releva caracterul de basm cult al operei “ Povestea lui Harap- Alb”:intinderea mare a textului care este alcatuit dintr-un lant de ,,micro-nuvele' curgand una din cealalta, fabulosul este tratat in mod realist, povestile lui Creanga fiind caracterizate prin ,,originala alaturare a miraculosului cu Cea mai specifica realitate' (G. Calinescu).

Ca si in ,,Amintiri din copilarie', personajele sunt vazute prin supradimensionare: in plus,trasaturile lor sunt grotesti. Dincolo de substratul autohton, se intrevad in acest basm si o seama de ecouri din mitologie. Astfel, Ursul (care simbolizeaza clasa razboinicilor) este adormit cu fiertura de ,,somnoroasa' data de Sfanta Duminica; in acest mod, apa din fantana devine apa Lete a uitarii. Tot asa, Cerbul (a carui privire poate ucide) trimite la capul Meduzei (din mitologia greaca); in plus, nestemata pe care o poarta in frunte, aminteste de perla frontala(din simbolismui hindus) care le confera luptatorilor atributul eternitatii. Prin anihilarea Ursului si prin uciderea Cerbului, Harap-Alb reediteaza mitul Crengii de Aur,  preluand de la invinsi atributele razboinicului si privilegiul eternitatii. Inca de la inceput, vorbind despre drumurile pe ape si pe uscat, autorul introduce in basm cunoscuta metafora a drumului (care ii strabate toata opera). Calatoria lui Harap-Alb fiind labirintica, ne-am putea intreba daca aceasta nu este o aluzie la mitul Ariadnei. Prezenta unor personaje .,deghizate' incepe dupa primul paragraf, prin cuvintele autoruIui: ,,Dar ia sa nu ne departam cu vorba si sa incep a depana firul povestii'. Cuvintele subliniate amintesc de mitul autohton al ursitoarelor (care ii menesc destinul fiecarui nou-nascut); cele trei zane ale soartei au atributii bine stabilite (una toarce, alta deapana si a treia taie firul vietii), primul ,,personaj' deghizat fiind chiar autorul. Sub pana sa, intamplarile care constituie drumul formarii unui tanar se succed, facand din acest basm un bildungsroman.

Tot o ,,ursitoare' este si Sfanta Duminica (deghizata, in cersatoare); panza alba in care este invaluita atunci cand se ridica in vazduh, aminteste de panza Penelopei (care i-a ,,tesut' destinul lui Ulysse); Sfinta il ajuta pe Harap-Alb in toate marile lui incercari.

Dupa unele opinii, Spanul este elementul malefic; dupa altele, este un pedagog ,deghizat', ajutandu-l pe tanar sa se maturizeze (Fl. Ionita). Acelasi rol l-ar aveasi calul. Chiar fiul craiului se,,deghizeaza' in sluga, pentru a fi initiat; Harap-Alb tine locul lui Fat-Frumos, dar nu este echivalent cu acesta: nehotarat, lipsit de experienta, naiv si usor de inselat, milos si supus, el va suferi o ,,moarte' simbolica(in fantana) pentru a se naste ca sluga. Din aceasta postura modesta va deveni Stapan al timpului si erou civilizator (ca Prometeu). Toate aceste deosebiri (si altele) ii confera acestei opere caracterul de basm cult.

Harap-Alb ca personaj, este cel mai reprezentativ dintre eroii pozitivi melancolici ai lui Creanga. Pe acestia fortele raului nu-i pot supune total, fiindca nu le pot citi gandurile. Puterea lor reala sta in gandul propriu, in gandul lor bun. Stan e milostiv, Harap-Alb omenos,fata mosului e cuminte.

'Povestea lui Harap-Alb',se intinde pe un registru complet al comicului, de la duiosie la grotesc, si in care se extinde rolul povestitorului, fara a incomoda insa personajele, intr-o naratiune preponderent obiectiva. In ciuda lungimii si a fragmentarii in doud parti, scrierea este unitara, nu se pune accentul pe latura epica, iar vorbirea este mai degraba simbolica. Deci nu intamplarile se intampla, ci 'vorba ceea' . O astfel de vorbire nu individualizeaza suficient personajele. Toti eroii din poveste vorbesc la fel si asta nu numai pentru ca sunt interpretati, pe rAnd, de povestitor, care-si are in afara de rolul specific si un rol al rolurilor, de pura interpretare, exterior scenariului scris. Cu totii insa sunt inlantuiti lntr'-un limbaj paradigmatic al formelor fixe, valabil aiurea, dar si in planul mitic al luii 'a fost odata..''.

Urmarind firul naratiunii, la inceput, fiii cei mari ai craiului, pusi la incercare, se comporta las, dand cinstea pe ru$ine - cum ii mustra cu amaraciune tatal lor. Mezinul nu e nici el de la primele tentative, ,,eroul fara frica', dar incearca si el mai mult de rusinea fratilor sai si a Craiuiui. E ajutat cu sfaturi intelepte de o batranica, sub care se ascunde Sf' Duminica, si de calul nazdravan. Totul se desfasoara in logica basmului, punand mai intai raul si apoi binele, fiindca ,,rau ii cu rau, dar mai rau fara rau'. De aici in colo actiunea se complica,desi in chip previzibil, cu numeroase stereotipii si repetitii. Dar in poveste acestea nu supara. Datorita zicalei 'de ce ti-e frica nu scapi',Harap*Alb nu scapa nici de Spin, nici de imparatul Rosu. In ultima mare aventura pleaca anume ca sa aiba de unde se intoarce, pentru a se implini astfel cercul initierii si al rabdarii. Redus la tacere de Span, dupa ce simbolic se naste a doua oara, cind iese din fantana, eroul vorbeste mai mult de unul singur sau numai cu calul, asa cum vorbesc taranii. Cand ii intalneste pe Gerila si pe ceilalti uriasi care personifica forte elementare ale naturii, devine subit vorbaret si ironic, iar cu slugile si imparatul e pus tot timpul pe cearta. In sfirsit, fata de imparat il prefera pe Harap-Alb, iar Spanul, personaj demonic, e pedepsit.

Lovinescu recunoaste ca intalnim la autorul povestilor rafinamente si subtilitati literare care nu exista in basmul folcloric. Acestea ar fi in 'Povestea lui Harap-Alb', umorul si grotescul, dialogul,descriptiile, portretistica,oralitatea de tip scriptic si, nu in ultimul rand, pozitia cu totul speciala a naratorului-povestitor, cu un rol mult mai extins decit in alte povesti. Aceesi relevanta o are si raportul dintre real si fabulos, suprapus nu mai putin peste raportul dintre fictiune si oralitate. Integrate in farmecul lecturii toate aceste elemente adunate la un loc, fac din povestea lui Creanga o capodopera a literaturii romane si universale.