Realizeaza un eseu de- 2-3 pagini in care sa demonstrezi ca Lucian Blaga este poet si filosof

Realizeaza un eseu de- 2-3 pagini in care sa demonstrezi ca Lucian Blaga este poet si filosof. in redactarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

prezentarea succinta a temelor liricii blagiene;

teoria cunoasterii a lui Lucian Blaga;

concretizarea ideilor filosofice in opera poetului;

concepte operationale: titlu, enumeratia, metafora, oximoron;

folosirea unor citate sugestive.

Lucian Blaga (1895-l961) este cel mai mare scriitor modern interbelic, din literatura romana avand o activitate literara complexa. A scris poezii, proza, teatru. Operele sale literare confirma faptul ca scriitorul este dublat permanent de Blaga - filosoful. El este un filosof idealist care a reusit sa-si formuleze un sistem filosofic propriu, or iginal. in conceptia sa poezia, respectiv literatura, poate fi o cale de lansare a conceptelor filosofice. Cativa cercetatori ai operei blagiene au realizat un paralelism intre creatiile lirice din volumul de debut din 1919, Poemele luminii, si aforismele din Pietre pentru templul meu (1919).

Se mai poate observa ca fiecare tema abordata de poet este tratata original, calitatea sa de ganditor simtindu-se in orice text.

Lucian Blaga a dezvoltat o serie de teme intalnite la toti poetii: viata, moartea, iubirea, natura, dar si cunoasterea. Viata este vazuta ca un fenomen alcatuit din etape: copilaria, maturitatea si batranetea (Trei frati), este "un popas', "o adastare', "o trecere' prin lumina. (In marea trecere, Lumina).

Tema mortii apare inca din primul volum si in dezvoltarea ei se evidentiaza atat influentele filosofice, cat si cele mitice. Ca si ciobanasul din Miorita, poetul priveste moartea senin, detasat, considerand-o un fenomen firesc (Gorunul, Parintii, Glas de seara, volumul Lauda somnului).

Temele abordate de Lucian Blaga se intersecteaza pentru ca poetul considera ca viata, moartea se leaga organic de natura, iubire, cunoastere. Comuniunea cu natura se realizeaza atat in viata, cat si in moarte. Blaga descrie natura in mod original, volumul Pasii profetului relevand panteismul poetului (panteism - o tendinta de a trai in natura respectandu-i legile, actiunile, tara o interventie omeneasca; la Blaga aceasta tendinta se traduce prin: zacere,^ sau traire rara ganduri, sentimente, remuscari ca in poeziile: Vara, in lan; termenul provine de la numele zeului Pan, care era jumatate om si jumatate tap; Pan este figura centrala a volumului Pasii profetului).

Erotica este prezentata de poet in variate nuante: iubire senzuala, iubire implinita, sentiment care determina existenta umana, dar si modalitatea de a patrunde in marile taine ale universului (Izvorul noptii, Din parul tau, Ghimpii, Catrenele dragostei, Lumina raiului).

Problema cunoasterii este dezvoltata de Blaga in poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, care deschide volumul Poemele luminii (1919) si care este o arta poetica. Sistemul filosofic al lui Blaga este expus in cele trei trilogii: Trilogia culturii, Trilogia valorilor si Trilogia cunoasterii.

Blaga prezinta teoria cunoasterii din perspectiva idealistului, dorind sa releve cat de mult poate cunoaste omul. El considera ca omul are in structura sa ceva din Adam, dar si din Lucifer. Aceste "mosteniri' il fac pe om sa doreasca sa cunoasca atat lumea obiectiva, cat si pe cea supranaturala, cu ajutorul gandirii, al ratiunii. Aceasta forma de cunoastere a fost denumita de Blaga cunoastere paradisiaca, sinonima cu: plus cunoastere, cunoastere stiintifica. Omul evolueaza pe scara cunoaserii dorind sa ajunga la Marele Anonim (Dumnezeu). Acesta fiind "gelos', spune Blaga, pe propria sa creatie, omul ridica "o bariera' in calea cunoasterii, numita "cenzura transcendenta'. Pana la aceasta bariera, omul va cunoaste totul cu precizie, dincolo de cenzura transcendenta, el intuieste, gandeste, isi imagineaza ce este. Acolo exista cunoasterea luciferica, sintagma sinonima cu minus cunoastere, cunoastere prin revelatie, intuitie, imaginatie.

Dincolo de cenzura se afla zona misterului, in care omul poate patrunde si prin iubire, poezie, acestea fiind instrumentele prin care poetul vrea sa intre in rezonanta cu cosmicul, cu sacrul.

Tema artei poetice Eu nu strivesc corola de minuni a lumii o reprezinta expunerea celor doua tipuri de cunoastere.

Titlul are in componenta cuvinte cu valoare de simbol: pronumele personal "Eu' il desemneaza pe poet, relevand eul liric. Verbul "nu strivesc' prezinta pozitia filosofului care accentueaza, aprofundeaza misterul, nu elucideaza taina. Sintagma metaforica "corola de minuni a lumii' desemneaza multitudinea de mistere si de frumuseti existente in univers.

Titlul devine primul vers al poeziei, avand valoare de afirmatie transanta dupa care urmeaza o expunere, sau o demonstratie a ceea ce este teoria cunoasterii.

Verbul care urmeaza, "nu ucid', este din aceeasi arie semantica cu verbul "nu strivesc', insa, primul se refera la sfera spirituala, iar, al doilea, la aspectul material al existentei.

Folosind enumeratia (figura de stil care se constituie dintr-o insiruire a unor elemente, fapte care accentueaza ideea unei opere sau evidentiaza anumite aspecte) " in flori, in ochi, pe buze ori morminte ' in care sunt prezente cuvinte cu valoare de simbol, Blaga sugereaza locurile unde salasluiesc misterele: "florile' reprezinta natura, "ochit' sunt simbolul fiintei umane si al sufletului acesteia (ochii - oglinda sufletului), "buze' prefigureaza tainele limbajului, dar si ale iubirii, iar "morminte' semnifica misterul mortii.

Textul lui Blaga contine o antiteza antre doua metafore: "lumina altora' si "lumina mea'. (Metafora este o figura de stil prin care se trece de la sensul obisnuit al unui cuvant la un alt sens. Se pleaca de la o comparatie careia ii lipseste elementul de legatura: ca, precum, ca si.)

Metafora " lumina altora ' desemneaza cunoasterea paradisiaca sau cunoasterea stiintifica. Aceasta este tipica oamenilor cu gandire exacta, oamenilor de stiinta care vor sa patrunda adevarurile din lume. Cunoasterea paradisiaca spulbera farmecul produs de mister, lucru exprimat sugestiv de Blaga: "sugruma vraja nepatrunsului ascuns/ in adancimi de intuneric '.

Cealalta metafora " lumina mea ' simbolizeaza cunoasterea luciferica sau cunoasterea prin revelatie, pe care Lucian Blaga o sustine, deoarece sporeste "a lumii taina' sau imbogateste totul cu "largi fiori de sfant mister'. Rezulta ca pozitia lui Blaga este aceea de aprofundare a misterului pentru ca universul sa fie mult mai plin de farmec.

Accentuarea tainei este asociata cu lumina lunii, pentru ca luna are o lumina difuza si da tuturor obiectelor un contur nedefinit, spectaculos, misterios.

Blaga concluzioneaza ca in zona tainei se poate patrunde cel mai bine prin iubire, aceasta fiind un alt mod de a intra in rezonanta cu misterele existente in plan terestru sau cosmic: "caci eu iubesc/si flori si ochi si buze si morminte. '

in lirica lui Blaga se poate descoperi si ideea de coborare a sacrului in profan, un exemplu fiind poezia Paradis in destramare. Titlul este un oximoron (figura de stil care alatura doi termeni ce se resping; exemplu: Flori de mucigai, Tudor Arghezi; "Un mort frumos cu ochii vii' -Luceafarul, Mihai Eminescu; " curat - murdar ' - Pristanda din O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale) pentru ca termenii sunt incompatibili: "Paradis' inseamna vesnicie, frumusete si fericire suprema, iar "in destramare presupune disolutia, perimarea, trecerea, moartea'.

Blaga surprinde aici pierderea credintei, negarea frumosului, a eternului, a idealului.

Imaginile vizuale realizate sunt tragice: portarul Raiului nu mai are "sabie de flacari valvaitoare', ci "un cotor de spada' si nu mai are ce

pati, pentru ca insusi Paradisul si-a pierdut atributele vesnice. Serafimii au "parul nins', iar arhanghelii se plang de greutatea aripilor, pentru ca au ajuns in plan teluric unde s-au pierdut insemnele sacralitatii. Legatura cu sacrul se intrerupe in momentul in care porumbelul Sfantului Duh stinge ultimele lumini, iar ingerii "zgribulindse culca-n fan'.

Blaga surprinde in acest text drama pe care o poate trai omul in momentul in care se indeparteaza de credinta, de sacralitate. Lamentatia "Vai mie, vai fie!' surprinde tragismul existential cand sensul devine unic si totul se indreapta spre intuneric sau haos.

Spiritul se destrama, se dezintegreaza in momentul in care "tarana' (profanul, teluricul) va anula tot ceea ce inseamna ideal, incredere, speranta, credinta in Dumnezeu.

Poetul incearca sa demonstreze importanta unui crez, a unui ideal, a unei aspiratii pe care omul trebuie sa o urmeze pentru a nu se dezorienta atunci cand existenta este dura, plina de surprize tragice. Spiritul trebuie sa fie mereu puternic, sa se ridice deasupra profanului, sa-l domine, pentru ca numai asa se poate pastra sacralitatea existenta in fiinta umana, in suflet.