Romanul romanesc de razboi

Romanul romanesc de razboi

Doua razboaie, la o distanta de timp nu prea mare, creeaza o epoca diferita in istoria oricarei literaturi; intervin in astfel de cazuri seisme prea puternice ca sa nu determine schimbari in cadrul vietii spirituale, artistice si sociale. Primul razboi mondial a determinat si in literatura romaneasca schimbari drastice: a fost o perioada de intrerupere a activitatii scriitoricesti, in care nu s-au mai tiparit carti, in care s-au risipit cenaclurile literare, in care scriitorii marcanti ai perioadei antebelice au pierit (Stefan Octavian Iosif, George Cosbuc, Alexandru Vlahuta, Alexandru Macedonski). Altii, precum Iorga, Goga sau Stere, au devenit oamenii politici si treptat s-au indepartat de literatura.

Dupa razboi incep sa se afirme alti scriitori, prea putin cunoscuti pana atunci: Eugen Lovinescu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Lucian Blaga, Ion Pillat, Tudor Vianu, George Calinescu, Ion Vinea, Mihai Ralea. "Ei vor intemeia publicatii si grupari, ei vor deveni exponentii principalelor orientari ideologice." [1]

Cel de-al doilea razboi mondial a avut consecinte si mai grave in ce priveste literatura romana. Fenomen complex contradictoriu, acest conflict mondial s-a incheiat lasand in urma sa vechea generatie de scriitori, negand existenta culturii moderniste si ingradind noile directii literare. Perioada ce a urmat dupa incheierea razboiului a fost deosebit de grea pentru intelectualii romani, condamnati fie la marginalizare si disparitie lenta, fie la exil.

Astfel, o serie de intelectuali si academicieni de seama au fost condamnati la ani grei de inchisoare, iar personalitati ale vietii universitare au fost scoase de la catedra (Lucian Blaga, George Calinescu, Tudor Vianu). Au fost interzise marile publicatii (Convorbiri literare, Gandirea, Revista Fundatiilor Regale), a aparut o literatura a exilului (Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Virgil Gheorghiu), iar accentul se pune pe invatatura marxist-leninista.

Cultura se devalorizeaza treptat, marii scriitori sunt inghititi de un socialism crunt, ce interzice orice alta forma de invatatura sau scriere, prin introducerea cenzurii.

In urma celor doua conflicte mondiale, literatura romana s-a imbogatit cu opere profunde, dramatice, ce pastreaza in ele esenta razboiului si a ideologiilor politice ale vremii.

Inflorirea romanului reprezinta unul din principalele criterii de situare a perioadei interbelice printre epocile cele mai profund si mai intens creatoare din literatura romana, pe acelasi plan cu perioada marilor clasici.

La noi, literatura de razboi este deschisa de Mihail Sadoveanu cu Strada Lapusneanu (1921), alaturi de Rebreanu cu operele Padurea spanzuratilor - 1922 si Rascoala - 1932. Problematica razboiului a atras, si scriitorii au luat atitudine, fie in articole de ziar, fie intr-o forma sau alta a literaturii. Astfel, Camil Petrescu ( volumul versuri. Ciclul mortii - 1923), Vasile Voiculescu (Din tara zimbrului - 1918), Perpessicius (Scut si targa - 1926), ofera impresionante imagini lirice ale razboiului, receptat printr-o sensibilitate intelectuala, prozatori ca Mihail Sadoveanu (File insangerate - 1917), Hortensia Papadat - Bengescu (Balaurul - 1923 ), Cezar Petrescu (Intunericul - 1927), Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - 1930), realizeaza viziuni si depun marturii asupra dramelor si traumelor aduse de razboi.

Se constata in romanul romanesc din perioada dintre cele doua razboaie mondiale o aprofundare si abordare din perspective noi a temelor traditionale. Satul, de pilda, nu mai este privit din perspectiva idilica a samanatorismului, ci ca o realitate complexa, loc de afirmare a unor mari energii (Ion), pastrator al traditiilor seculare (Baltagul), teren al infruntarilor sociale.

In acelasi timp, asistam la o largire a tematicii. Patrunderea orasului in romanul romanesc a fost promovata pe plan teoretic de Eugen Lovinescu, partizanul citadinismului in literatura, criticul care considera ca evolutia romanului trebuie sa urmeze evolutia societatii. Orasul are un rol important in romanele Hortensiei Papadat Bengescu (unde Bucurestiul este desemnat cu denumirea simbolica de "cetatea vie" ), ale lui Camil Petrescu, George Calinescu sau Cezar Petrescu.

Toata epoca interbelica se caracterizeaza printr-un climat de instabilitate si tensiune si se produce astfel "o trezire a constiintelor, pe care ideile revolutionare le radicalizeaza." [2] Devine tot mai evident ca romanul inceteaza sa mai fie un gen conventional, menit doar sa redea sau sa descrie realul, si devine o arta. Mai mult decat atat, romancierii interbelici, asemenea generatiei de scriitori francezi care s-au impus in anii `30, (Malraux, Saint-Exupery, Montherlant), propun in operele lor un stil de viata.

Daca perioada interbelica a adus un soi de noutate si de iz occidental in scrierile romanesti, epoca de dupa cel de-al doilea razboi mondial aduce cu sine o literatura "la comanda", ce respecta principiile realismului socialist: operele trebuiau sa reflecte noua realitate a tarii, transformarile la orase si sate. Sunt scosi din circuitul viu al culturii si literaturii, din manualele scolare, mari personalitati ca Titu Maiorescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu. Ca urmare au aparut o serie intreaga de subproductii (opere ratate) cu personaje schematice, cu un continut tezist, opere fara nicio valoare, dar care ilustrau lozincile epocii. Marii creatori pentru a supravietui sunt obligati sa faca compromisuri, de exemplu Sadoveanu scrie doua romane complet lipsite de valoarea artistica: Mitrea Cocor, Pauna mica.

Unul dintre cei mai importanti romancieri romani de dupa al doilea razboi mondial a fost Marin Preda. Romanele sale sunt o fresca a societatii romanesti antebelice, interbelice si postbelice. Ele integreaza intregul ritm de viata al oamenilor si acopera o gama larga de teme si motive ce stau la baza razboiului. Cu Morometii, Preda descrie viata si dificultatile unei familii obisnuite de tarani din Campia Romana din Romania in perioada de dinainte de razboi si mai tarziu din perioada de inceput a comunismului in Romania. In Delirul, patrunde in cel de-al doilea razboi mondial, avand revelatia "ca in cazul celui de-al doilea razboi mondial, ei bine, un singur om, si anume Adolf Hitler, in conditiile unei dezvoltari istorice cu caractee patologic, adica aparitia fascismului german, a putut intr-adevar provoca nenorocirea unei intregi civilizatii."[4]

Delirului ii urmeaza Cel mai iubit dintre pamanteni (aparut in 1980), ultimul sau roman, o cruda descriere a societatii romanesti in perioada comunista. "Cartea a avut un succes nemaiintalnit in receptarea literaturii romane contemporane, si a atras atentia prin caracterul ei protestatar, anticomunist." [5]