Functiile figurilor de stil

FIGURA DE STIL

CE ESTE

CE FACE

Epitetul

exprima calitatea obiectului poetic; el poate fi:

simplu, de calificare a imaginii (luna argintie) sau

ornant, sau complex (dulce minune).

Spre deosebire de primul, care exprima o singura trasatura a imaginii, cel de-al doilea dezvolta mai multe sugestii.

Epitetul completeaza, fixeaza, desluseste, nuanteaza, ilustreaza, detaliaza, amplifica, stilizeaza (impodobeste), modifica sensul obiectului artistic.

Comparatia

desluseste sensul unei imagini poetice: "Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi"; "In zadar striga-mparatul ca si leul in turbare."

Comparatia creeaza un sistem de referinta la indemana oricui, adica usor de imaginat, particularizeaza, concretizeaza, obiectivizeaza, detaliaza, limiteaza obiectul liric.

Metafora

conoteaza o impresie subiectiva in formule de substitutie, cel mai simplu mod de constructie metaforica fiind inlocuirea unui termen cu altul - magarul de Ionescu in loc de Ionescu este indaratnic, obraznic, urecheat, nonconformist ca un magar.

Dupa Lucian Blaga, metaforele sunt:

I. plasticizante    - care stilizeaza imaginea poetica - noaptea isi aprinde farul tainic de lumina, in loc de: "luna pare un far aprins in intunericul noptii, adica o lumina misterioasa, a carei sursa ramane necunoscuta"; sau: Tesand cu recile-i scantei o mreaja de vapaie, in loc de: "lumina luceafarului se reflecta in oglinda creand o misterioasa imagine a luminii astrale, comparabila cu un foc invaluitor si hipnotic";

II. revelatorii - care dezvolta mai multe sugestii, au radacini mitico-religioase si dezvaluie un mod fundamental de gandire: Revarsa liniste de veci Pe noaptea mea de patemi, sau Traind in cercul vostru stramt.., sau corola de minuni a lumii. Intr-un context precum Sufletu-mi nemangaiet Indulcind cu dor de moarte, sintagma dor de moarte defineste starea de reverie poetica, declansata de sunetul cornului, intr-un moment de liniste stimulatoare si intr-un decor unic, in care peste varfuri trece luna; melancolia binefacatoare a cornului confera sentimentul participarii la un mister deopotriva seducator si tragic; radacinile metaforei dor de moarte se fixeaza astfel in sfera trairii mioritice (Calinescu), dar si a reveriei romantice, ca suferinta sublimata. Dar metafora, sugereaza totodata si trairea dilematica a fiintei care intuieste sensul neantului. (Peste varfuri de Mihai Eminescu).

Metafora asociaza doua sfere semantice ale caror trasaturi sunt cuprinse intr-o imagine hibrida si concentrata; sintetizeaza, transfigureaza, sublimeaza, conoteaza.

Nota: Exista numeroase opinii despre varietatile de metafora; Tudor Vianu aduce notiunea de metafora infinita pentru acea metafora care ofera posibilitati multiple de interpretare; Dumitru Irimia considera ca exista metafore implicite, explicite, de calificare, de identificare, libere, conditionate etc.

Personificarea

aduce natura neinsufletita in sfera trairilor omenesti: Adormind de armonia/ Codrului batut de ganduri

Personificarea umnanizeaza, anima, individualizeaza, recladeste in ordine umana.

Aliteratia

Subliniaza fonic sentimentul liric prin repetarea unui sunet: Printre ramuri de arin/ Melancolic cornul suna; Vajaind ca vijelia

Aliteratia creeaza sugestii auditive, completeaza fonic imaginea poetica.

Metonimia

(varietate de metafora)

redenumeste obiectul, transfigureaza doar numele, conservandu-i identitatea. Pentru a ilustra masivitatea lui Lovinescu, G. Calinescu spune:gura sa de Polifem; pentru cuvantul sicriu, Eminescu creeaza o metonimie, intrata in uz: "Mana care-au dorit sceptrul universului si ganduri / Ce-au cuprins tot universul incap bine-n patru scanduri". In limbajul comun apar adeseori metonimii de genul: traieste din munca sa, in loc de traieste din ceea ce castiga muncind, sau pe masa era un Eminescu si alte doua carti.

Metonimia deplaseaza sensul, accentueaza fragmentul de interes al unei imagini, subliniaza raportul dintre obiect si eul artistic.

Sinecdoca

(varietate de metafora)

cuprinde sugestii prin intermediul unor imagini fragmentare sau prin numirea sferei semantice de referinta pentru obiect. Cuvantul muritorii, desi are un camp larg de desfasurare, caci tot ceea ce este viu este destinat mortii, este folosit doar cu intelesul de oameni. Cuvantul unda din contextul O secunda, o secunda / eu l-am fost zarit in unda, sugereaza imaginea unei ape care oglindeste soarele. Tot astfel, cuvantul Poarta spus in loc de Imperiul Otoman reprezinta tot o sinecdoca.

Sinecdoca redefineste reunind mai multe sensuri, sintetizeaza sugestii, creeaza imagini comprehensive, scoate detaliul din cadrul sau, amplificandu-i importanta

Anafora

presupune prelungirea unui sens prin repetitie marcata:

In veci il voi iubi si-n veci / Va ramanea departe

Anafora absolutizeaza, consfinteste legatura dintre enunturi.

Chiasmul (sau conversia)

Este un joc de cuvinte creat pe inversiune: E stapanul fara margini peste marginile lumii; mandra nebunie si nebuna mandrie.

Conversia absolutizeaza, ingroasa, inchide sensul, confera enuntului caracter sententios.

Oximoronul

(varietate de metafora)

combinatie lingvistica paradoxala care are, de regula, functie persiflanta; in Istoria ieroglifica a lui Cantemir, Corbul primeste un denotativ protocolar precum lumina negrimei, prin care autorul ironizeaza impostura personajului; de asemenea, despre Crocodil se spune ca in apa de sete sa frige. In ambele cazuri sintagmele sunt oximoronice. Tot astfel, sintagma eminesciana evlavie de vulpe exprima printr-un paradox ostentativ imaginea ipocriziei.

Oximoronul ambiguizeaza universul artistic, socheaza, alarmeaza cititorul, il obliga la reflectie

Antiteza

propune doi termeni contradictorii cu scopul de a-l evidentia doar pe unul dintre ei, prin comparatie: Eminescu evoca literatura inaintasilor pentru a sublinia decaderea artei in epoca sa: Voi credeati in scrisul vostru, noi nu credem in nimic!

Antiteza evidentiaza prin raportare la un sistem de referinta, clarifica si fixeaza locul si rolul obiectului artistic

Alegoria

reprezinta o viziune simbolica realizata descriptiv (printr-o aglomerare de simboluri) sau narativ (printr-o poveste pilduitoare); in cadrul unei constructii alegorice apar mai multe figuri de stil, enunturi si secvente cu sens figurat, dar toate se indreapta spre    o singura semnificatie; de pilda, in Miorita, fragmentul nuntii cosmice construieste contextual metafora nunta-moarte, in Tiganiada toate episoadele subliniaza alegoric destinul unei colectivitati fara tara, povestea din Luceafarul reia la nivelul fiecarui tablou sugestia inadvertentei dintre doua lumi.

Alegoria transfigureaza, accesibilizeaza idei si viziuni profunde, estompeaza sensurile, prelungeste sugestia simbolica.

Du Marsais defineste alegoria ca pe o metafora continua.

Repetitia

reia cuvinte sau secvente cu scopul de a impune o imagine, dar mai ales pentru a crea o sugestie auditiva: Bagdadul! Bagdadul! si el e emirul Uneori devine refrenul unei poezii.

Evoca, subliniaza fonic, impune un ritm etc.

Enumeratia

este un procedeu care amplifica impresia artistica prin aglomerarea imaginilor: Pocit, schiop, si searbad, abia se taraste.

Enumeratia sintetizeaza, amplifica, intregeste.

Epifora

este, de fapt, o repetitie specifica oralitatii, folosita ca mijloc direct de impunere a unei imagini, prin plasarea ei la finele mai multor versuri: De-a fi de-aice din sat,/ De-a fi dintr-al treilea sat/ Sau dintr-al noulea sat,/ Nu-i da stare/ Si-alinare.

Epifora motiveaza, simplifica, eludand amanuntele; de cele mai multe ori localizeaza sau stabileste locul unui personaj.

Invocatia retorica

procedeu care deschide oda, epopeea, in general creatiile grave invocatia este o adresare directa catre un personaj, un apel catre o instanta credibila, admirata, idolatrizata: Canta, zeita, mania ce-aprinse pe-Ahil Peleanul; sau Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,/ Suferinta, tu, dureros de dulce

introduce o instanta credibila, motiveaza indirect,    accentueaza formula confesiva.

Interogatia si exclamatia retorica

Paralelism sintactic    !!!!

sunt figuri care accentueaza un aspect printr-o intrebare, la care nu se asteapta raspuns, sau printr-o afirmatie pronuntat afectiva; de pilda, in Scrisoarea I poetul ironizeaza sperantele batranului dascal de a ramane in memoria generala, printr-o intrebare retorica: cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost,/ O sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost?

Figura de stil sintactica realizata prin reluarea simetrica a unor unitati sintactice sau metrice.

Paralelismul poate fi un mijloc de realizare a coeziunii oricarui fel de text.

Ex. "Picasso e spaniol. Ca si mine. Picasso e un geniu. Ca si mine. Picasso e un comunist. Eu nu."

Salvodor Dali

El poate fi si in afara textului poetic, poate reliefa o informatie pe care nu am dori s-o acceptam.

El priveste forma textului.

implica receptorul, il dirijeaza subtil; confera oralitate textului.

Ex. "Lauda somnului", N.Stanescu

"Din punctul de vedere al copacilor / soerele-i o dunga de caldura

Din punctul de vedere al pietrelor/ sorele-i o piatra cazatoare

Din punctul de vedere al aerului/ sorele-i un aer plin de pasari."