Tudor Arghezi (1880-1967) - univers liric inedit

Tudor Arghezi (1880-1967) a creat un univers liric inedit, caracterizat prin diversitate tematica si o deosebita expresivitate artistica, insusiri dovedite inca de la primul volum-Cuvinte potrivite(1927), urmat de Flori de mucigai, Carticica de seara, Frunze, Crengi, Silabe, Tara Piticilor(1947), etc., caci "in cartea liricii noastre, inceputa de Eminescu, poetul Cuvintelor potrivite se asaza imediat in prim rang"(Pompiliu Constantinescu, apud 16).

Intr-adevar, Tudor Arghezi a cantat in lirica sa gandurile, sentimentele si aspiratiile omului, setea de absolut, dorinta de libertate si de cunoastere, razvratirea si cautarile orgolioase, lumea copilariei si universul micilor vietuitoare. Toate acestea au fost invesmantate in inconfundabilul stil arghezian, in care noutatea expresiei a produs o adevarata revolutie in limbajul liricii interbelice si mutatii semnificative in intreaga creatie poetica romaneasca.

De fapt, poetul insusi, intuind aceste mutatii de continut si de forma, si-a definit opera si si-a exprimat crezul artistic in numeroase arte poetice, intre care semnificative sunt Testament din volumul Cuvinte potrivite, Cuvant din volumul Carticica de seara

Arta poetica este un text liric in care autorul isi exprima prin mijloace artistice specifice conceptia despre arta, despre poet, despre raportul dintre cititor si creatie.

Tot arta poetica este si poezia Prefata, publicata in Cartea cu jucarii(1931), un volum de proze scurte de Tudor Arghezi, pe care el insusi la considera "jucarii" pentru cei mici si pentru cei mari.

Ea poate fi considerata o arta poetica pentru volumul din care face parte, o prefata poetica de autor, pentru ca poetul defineste una din temele creatiei sale-jocul. Totodata, Arghezi pune in discutie si raportul dintre scriitor-carte-cititor si defineste liric si in mod original actul creatiei.

Titlul poeziei este construit din substantivul "prefata", nearticulat si poate avea semnificatia de "cuvant introductiv".

De fapt, poezia se structureaza pe baza a doua dominante: relatia poet-familie-creatie si relatia autor-cititor.

Prima idee este evidentiata inca de la inceput:

"Intr-o zi, pe inserat,

Ce sa vezi?Ne-am apucat,

Doi parinti si doi copii,

Din "Cartea cu jucarii",

Sa mintim, sa povestim

Ce-am stiut si ce nu stim,"

Asadar, in prima parte intalnim actul creatiei ce presupune imaginatie, talent, inspiratie, perseverenta, tenacitate si chiar competitie. Personajele poeziei, tatutu, maicuta si cei doi copii ai autorului:Barutu si Mitu(ra),fac o prinsoare:care scrie mai iute si mai bine o poezioara primeste un mar cretesc:

"Si facuram si-o prinsoare,

Cine poate scri mai iute

Stihuri vreo cateva sute,

Si ne-am asternut pe scris."

Pe "tovarasii de coate"(asa cum ii numeste autorul) ii cuprinde toropeala, ochii li se inchid si mainile le amortesc:

"Ochii ni s-au cam inchis,

Mana ne-a cam amortit

Si-a iesit ce a iesit."

Prinsoarea este castigata de eul liric, deci lui ii revine si marul cretesc, pe care, din generozitate si nevrand sa-si jigneasca tovarasii, il taie in patru si il imparte cu ceilalti:

"Si din toate, vrea nu vrea,

S-a ales povestea mea.

(.)Partea mea, intr-adevar,

Am avut un sfert de mar,

Impartind un mar cretesc;"

Secventa urmatoare defineste relatia autor-cititor. Autorul i[PR1] se adreseaza direct cititorului, adresadu-I-se intai cu "Domnule", pentru ca mai apoi sal numeasca "Domnule Confrate".Intre cei doi-autor si cititor- se interpune eul liric, iar adresarea este directa, sincera si facuta cu modestie. Relatia autor-cititor este atat de strasa, incat eul liric se confeseaza, ca mai apoi sa-l sfatuiasca. Poetul vrea sa schimbe legea prin care o poezie apreciata este o poezie complicata, cu multe figuri de stil; el vrea ca versurile sa fie intelese de toti cititorii, de la cei mici la cei mari. Conform teoriei lui, actul cititului trebuie sa fie un joc, ca si actul creatiei de altfel. Pentru ca cititorul sa inteleaga sensul creatiei literare, trebuie sa aiba aceleasi calitati ca si creatorul-sensibilitate, imaginatie, talent:

"Domnule, care citesti,

Multe altele povesti,

Mai frumoase si mai scrise,

N-o sa-ti placa, pare-mi-se.

Te-ai deprins cu stih bogat,

Cu care te-am invatat.

Nu ma osandi, vai mie!

C-am cazut in saracie."

Pentru Tudor Arghezi, revenirea - prin creatia artistica - la copilarie inseamna o regasire a inocentei. Asadar, el il sfatuieste pe cititor sa renunte la prejudecati, sa uite regulile si sa revina la varsta copilariei, pentru a resimti bucuriile ei:

"E nevoie sa-ti explic:

Esti prea mare. Fa-te mic.

Uita regula o data

Si, cu cartea dezvatata,

Mergi nitel de-a busile."

Artistul renunta la treapta inalta pe care se afla si urmeaza sa redevina copil, sa reinvete scrisul si cititul dupa alt tipar si complet eliberat de orice constrangere - sa fie complet liber si sa ia totul de la capat:

"Poti inchide usile,

De ti-e teama si rusine

Sa te faci de ras ca mine.

Iesi din dogma si, tiptil,

Fa-te la citit copil.

Asta, Domnule Confrate,

Da alean si sanatate.

Eu, cum vezi, incet, incet.

M-am facut analfabet."

Prin toate aceste aspecte, si aceasta poezie evidentiaza cu prisosinta, originalitatea intregii creatii argheziene, care consta in primul rand in "atitudinea lui fata de conventia literara, de locul comun, de asociatiile prestabile de cuvinte"(Tudor Vianu, 29). Totodata, ca arta poetica, ea dovedeste ca "meditatia argheziana asupra poeticului devine cu adevarat dramatica atunci cand se confrunta cu o problematica existentiala, cu sfera conditiei poetului"(Nicolae Balota, 6)[PR2] [PR3] [PR4]