Universul comediilor lui I.L.Caragiale

1. Date biografice

I. L. Caragiale (1852-1912). Prozator si dramaturg. Nascut la Haimanale, langa Ploiesti. Debuteaza in 1873 in revista satirica "Ghimpele". Intre 1878-1882 lucreaza in redactia ziarului "Timpul" alaturi de Mihai Eminescu si I. Slavici, prin intermediul carora se apropie de "Junimea", cea mai importanta societate culturala a epocii. Aici isi citeste comediile O noapte furtunoasa (1879) si Conu Leonida fata cu reactiunea (1880), prima dintre ele fiind reprezentata pe scena Teatrului National din Bucuresti. In 1884 este reprezentata pe scena aceluiasi teatru comedia O scrisoare pierduta, iar in 1885, D'ale carnavalului. In 1890 scriitorul publica drama taraneasca Napasta, schimband, aparent surprinzator, registrul teatral. Intre 1888-1889 este directorul Teatrului National. Dupa 1889, Caragiale nu mai scrie teatru, ci proza naturalista (O faclie de Paste, In vreme de razboi, Pacat) si fantastica (Kir Ianulea, La conac, La hanul lui Manjoala). In anul 1901 publica volumul Momente, continand cele mai valoroase proze scurte (satirice, umoristice) din literatura romana. In 1905 se expatriaza, de buna voie, la Berlin, unde moare in 1912.

2. Universul comediilor

Universul comediilor lui Caragiale prezinta niveluri diferite ale societatii. In O noapte furtunoasa este prezentat mediul mic-burghez bucurestean, O scrisoare pierduta infatiseaza mediul politic dintr-un oras de provincie. In D'ale carnavalului este prezentata mahalaua, in Conu Leonida fata cu reactiunea, mediul social este mai degraba dedus din dialogul celor doua personaje. Leonida este micul functionar cu mentalitate contradictorie, osciland intre conformism si liberalism.

O noapte furtunoasa este o comedie in doua acte. Actiunea se desfasoara in Bucuresti. Jupan Dumitrache, "cherestegiu si capitan in garda civica", tine la onoarea lui de familist si este indignat de comportamentul unui "bagabont" intalnit la "Iunion" care il urmareste pana in apropiere de casa. Acesta pare a fi atras de Veta, nevasta lui. Relatandu-i lui Ipingescu intamplarea, Jupan Dumitrache se inflameaza tot mai mult. In timp ce-si face datoria de capitan in garda civica, lasand-o pe Veta in grija lui Chiriac, omul lui de incredere si amantul acesteia, intra in camera Vetei nimeni altul decat bagabontul de la Iunion, Rica Venturiano, "student in drept si publicist". Dialogul cu Veta lamureste in cele din urma motivul prezentei lui: indragostit de Zita, sora Vetei, el isi daduse intalnire cu ea, dar din cauza ca numarul de la poarta cazuse el ajunge in casa lui Jupan Dumitrache.

Aparitia acestuia o face pe Veta sa-i indice lui Rica Venturiano pe unde sa fuga, pentru a nu cadea in mana vanitosului ei barbat. Dupa o cautare asidua, la care participa si Chiriac, si Spiridon, Rica Venturiano sta fata in fata cu Jupan Dumitrache, dar si cu Veta si Zita. Este momentul in care itele se descurca: Zita si Rica Venturiano ii marturisesc lui Jupan Dumitrache ca se iubesc, acesta consimte ca cei doi sa se casatoreasca, cu atat mai mult cu cat afla ca junele este autorul unor articole de ziar care il ungeau pe inima. Sub ochii lui, Veta si Chiriac schimba priviri complice. Veta este grijulie sa mearga la culcare, pentru ca a doua zi iubitul ei merge "la exercit", iar Jupan Dumitrache se linisteste cand afla ca "legatura de gat" gasita pe perna Vetei ii apartine lui Chiriac.

Conu Leonida fata cu reactiunea este o farsa intr-un act. Specie comica de mici dimensiuni, cu personaje putine si schematice caracterologic, farsa recurge la comicul de situatie, mizand pe procedee simple: incurcatura, confuzia, cuplul comic, travestiul, quiproquo-ul (procedeu folosit in textul comic prin care un personaj se prezinta ori este luat drept altul). Piesa lui Caragiale iese din tiparul speciei pentru ca valoarea ei nu se datoreaza elementelor de farsa (care constituie doar un pretext), ci caracterelor si limbajului. Leonida este protagonistul unei piese in care nu se intampla aproape nimic. Actiunea se desfasoara in Bucuresti, in casa lui Leonida. Acesta dialogheaza cu Efimita, consoarta lui,despre detronarea lui Cuza (11 februarie 1866) si despre republica. Vorbeste cu aplombul omului care considera ca intelege mersul istoriei si mecanismul treburilor publice. Siguranta lui Leonida va fi spulberata intr-o forma comica si ridicola: un chef izbucnit in plina noapte de lasata-secului este luat de protagonist drept manifestarea amenintatoare a "reactiunii". Contrastul dintre o actiune banala, adusa aproape de gradul zero al ei, si un discurs patetic, anticamera a spaimei, constituie unul din principalele mijloace comice ale piesei.

Leonida este tipul functionarului care citeste ziare si se lasa usor manipulat de opiniile exprimate in ele. Efimita ocupa locul confidentului. In traditia comediografica, tipul incarneaza de regula bunul simt mediocru si se contureaza prin contrast cu protagonistul, subliniindu-i conditia.

O scrisoare pierduta este considerata capodopera dramaturgiei lui Caragiale. Comedia are patru acte. Actiunea se desfasoara in "capitala unui judet de munte", in timpul alegerilor parlamentare. Ea este inspirata din viata politica romaneasca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, dar isi pastreaza actualitatea pana in zilele noastre. Nae Catavencu, avocat, proprietar al ziarului "Racnetul Carpatilor", sef al unei grupari disidente a partidului de guvernamant, doreste sprijinul autoritatilor locale pentru a fi ales deputat si recurge la santaj. Obiectul santajului este o scrisoare de amor trimisa de prefect Zoei Trahanache si pierduta de aceasta. Un fapt banal - pierderea unei scrisori - declanseaza un conflict care ar putea scoate la lumina precaritatea morala a vietii politice si de familie din linistitul oras provincial. Personajele sunt cuprinse de agitatie, obligate sa-si arunce in joc interesele si atuurile, nelinistile si maniile, intr-o ciocnire care are drept fundal "aventurile" capricioase ale unui biletel de amor.

Pierderea scrisorii genereaza un conflict, tulbura o lume aparent stabila prin siguranta unor valori morale si civice. Echilibrul se reface prin corectarea hazardului - scrisoarea se intoarce la destinatar - si prin stingerea surprinzator de facila (si de aceea comica) a conflictului. In piesa lui Caragiale mecanismul se complica prin aparitia celei de-a doua scrisori, arma de santaj a lui Dandanache. Pierduta de "un becher", "persoana insemnata", ea nu se mai intoarce la destinatar, desi cel care a gasit-o a obtinut ce a dorit: sa fie ales deputat "in unanimitate" la colegiul al doilea. Acest element de compozitie contureaza o lume in care santajul devine o arma politica la indemana oricarui retardat. Comicul este ingrosat, devine caricatura.

Conflictul se amplifica, devine tot mai arborescent, pe masura ce se precizeaza relatiile dintre personaje si se acumuleaza accidentele: din opozitia principala si esentiala intre stalpii puterii din urbe si aspirantul Catavencu, se desprind altele, de durata mai mare sau mai mica. Farfuridi si Branzovenescu se tem ca autoritatile locale ii tradeaza si vor sa trimita o anonima la centru, Zoe decide la un moment dat sa-l aleaga ea (si barbatul ei) pe Catavencu in pofida refuzului net al lui Tipatescu. Alte personaje, fara a intra propriu-zis in conflict, evoca o lume cu interese divergente, fundamental duplicitara, careia politaiul Pristanda i-a intuit legea ajutat de nevasta: "Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa tot."

Impus de la centru, Dandanache se alege deputat iar agitatia de pe scena politica a capitalei de judet se potoleste. Scrisoarea ajunge la Zoe, partile aflate in conflict se impaca, iar Catavencu se afla de partea celor cu care s-a infruntat, in postura de purtator de cuvant al acestora. Conduce banchetul dat in cinstea lui Dandanache si tine ultimul discurs, exprimandu-si admiratia pentru "binefacerile unui sistem constitutional".

D'ale carnavalului este o comedie in trei acte a carei actiune se desfasoara intr-o mahala. Contrastul dintre aparenta si esenta este impins la absurd. Mita si Didina isi insala amantii, nu sotii, si sunt, la randul lor, inselate. Traiesc, prin urmare, drama "onorabilitatii"amenintate de scandalul public intr-o forma cu totul neobisnuita.

Comediile lui Caragiale infatiseaza o lume inchisa. Acest lucru se vede cel mai bine in Conu Leonida fata cu reactiunea a carei actiune se desfasoara in intregime intr-o incapere in care cei doi protagonisti raman singuri pana aproape de final. Speriati de ceea ce presupun ca se intampla afara, Leonida si Efimita se baricadeaza, aspect care ni se pare sugestiv pentru a ilustra ruperea lor de realitate.

Jupan Dumitrache se comporta in cherestegeria lui ca un veritabil stapan. Se ingrijeste nu numai de afacerile sale, ci si de soarta membrilor familiei si a subordonatilor. Pe Zita a divortat-o cand i s-a plans ca "nu mai era de suferit asa trai", lui ii cere ea consimtamantul pentru a se casatori cu Rica Venturiano. In Chiriac are incredere absoluta si isi propune sa-l insoare; pe Spiridon, "baiat de procopseala", il bate ori de cate ori are chef.

Universul Scrisorii pierdute este mai variat. Avocati, institutori, "un Cetatean turmentat" sunt prinsi in jocul intereselor politice. Exista insa si aici opozitia intre provincie si Capitala.

Actiunea din D'ale carnavalului se petrece intr-o "frizerie de mahala", continua "la un bal mascat de mahala" si se incheie tot in frizerie. Dispunerea simetrica scoate in evidenta ca rezolvarea din ultimul act e iluzorie: oricand este posibila desfacerea si refacerea cuplurilor.

Aparitia personajului din afara pune in miscare intriga piesei. Rica Venturiano tulbura linistea lui Jupan Dumitrache care il banuieste a fi interesat de Veta. De la Cetateanul turmentat afla Tipatescu si Zoe cum a ajuns scrisoarea de amor la Catavencu; aparitia lui Dandanache incurca si mai tare itele si mentine starea de tensiune a Zoei si a lui Tipatescu. Bataile in usa ale Saftei amplifica teama lui Leonida si a Efimitei In cele din urma, personajul din afara este asimilat grupului. Rica Venturiano se bucura de increderea cherestegiului, Dandanache este sarbatorit de toata clasa politica. S-a observat, de altfel, ca exista o solidaritate de grup in fiecare din comediile lui Caragiale. Ea se bazeaza pe interese sociale, politice sau institutionale. Ea capata, de exemplu, proportii neobisnuite in O scrisoare pierduta cand Catavencu i se adreseaza lui Tipatescu: "Sa ma ierti si sa ma iubesti ! (expansiv) pentru ca toti ne iubim tara, toti suntem romani !. mai mult sau mai putin onesti !".

Personajele

Personajele comediilor sunt construite in maniera clasica. Ele sunt tipuri reprezentative pentru o intreaga categorie si au o dominanta de caracter. Protagonistii din comedii prezinta numeroase asemanari, ceea ce permite gruparea lor in mai multe categorii. Pompiliu Constantinescu a identificat urmatoarele tipuri:

o       tipul incornoratului (Pampon, Cracanel, Jupan Dumitrache, Trahanache);

o       tipul primului-amorez si al donjuanului (Nae Girimea, Rica Venturiano, Tipatescu);

o       tipul cochetei si al adulterinei (Veta, Zita, Zoe, Didina, Mita Baston);

o       tipul politic si al demagogului (Rica Venturiano, Catavencu, Tipatesc, Farfuridi, Branzovenescu, Trahanache, Dandanache.);

o       tipul cetateanului (Catindatul, Ipingescu, Leonida, Jupan Dumitrache, Cetateanul turmentat);

o       tipul functionarului (Ipistatul, Ipingescu, Pristanda, Leonida);

o       tipul confidentului (Iorache, Spiridon, Chiriac, Ipingescu, Efimita, Tipatescu); tipul raisonneur-ului (Spiridon, Pristanda);

o       tipul sevitorului (Spiridon, Safta).

Se poate observa din gruparea personajelor ca cele mai multe dintre ele apartin mai multor tipuri, aspect semnificativ pentru complexitatea lor.

In caracterizarea personajelor trebuie avute in vedere urmatoarele:

indicatiile dramaturgului,

relatiile cu celelalte personaje,

trasatura dominata de caracter,

aspectul static/ mobil al personajului,

opiniile celorlalte personaje despre cel luat in discutie.

Un studiu al lui G. Ibraileanu argumenteaza rolul pe care il are in caracterizarea personajelor numele pe care il poarta: "Zaharia Trahanache" si prin nume si, mai ales prin prenume, si in definitiv prin combinarea numelui cu a prenumelui, sugereaza batranetea si chiar decrepitudinea si tot ce are greoi si ticait venerabilul presedinte. (.) "Farfuridi" si "Branzovenescu " prin aluzia culinara a numelor lor, sugereaza cred inferioritate, vulgaritate si lichelism. (.) "Catavencu", cu silabele lui stridente si cu conturul ridicol, reda perfect pe demagogul latrans. "Agamita Dandanache" rimeaza, cred, cu ramolismentul comic, prin diminutivul caraghios al strasnicului nume Agamemnon, pe care Trahanache il pronunta "Gagamita" si care reda caderea in copilarie a acestui ramolit; prin continutul notional al cuvantului "Dandanache" si prin sonoritatea acestui cuvant; prin sufixul ache, comun si numelui lui Trahanache, si prin suma tuturor acestora. Iar cuvantul dandana se potriveste cu rolul lui in piesa: schimbarea intempestiva a candidatului la deputatie, dezesperarea Zoei din cauza scrisorii amoroase etc, plus dandanaua mai veche cu "pac ! la "Razboiul"." (Numele proprii in opera comica a lui Caragiale, in "Viata romaneasca", nr. 12, 1926)

Tipatescu, de exemplu, se incadreaza in categoria amorezului, a junelui prim. Dramaturgul mentioneaza in tabla de personaje ca este "prefectul judetului". Cititorul este avertizat ca detine puterea in judet si ca numit fiind de partidul aflat la putere, ii reprezinta si apara interesele. Cea mai pertinenta caracterizare a personajului o face Pristanda in scena a doua a actului intai:

"De-o pilda, conul Fanica: mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica, coana Joitica: trai neneaco, cu banii lui Trahanache.(luandu-si seama) babachii."

Impulsivitatea prefectului este semnalata de Trahanache:

"E iute ! n-are cumpat. Aminteri bun baiat, destept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect. "

Tipatescu este autoritar cu Farfuridi si chiar cu Pristanda carui ii tolereaza gainariile pentru ca are evoie de el, obedient in raport cu cei din Capitala, carora nu li se opune cand trebuie ales Dandanache. Speriat de publicarea scrisorii in ziarul lui Catavencu, el se comporta ca seful incontestabil al judetului: dispune incarcerarea lui. Este dominat de Zoe care ii respinge propunerea de a fugi, atragandu-i atentia ca trebuie sa lupte pentru a iesi la liman, pentru ca altfel sunt compromisi amandoi. Tipatescu isi mentine pozitia de prefect si ramane amantul Zoei, pentru ca este, cu adevarat, un om norocos. Scrisoarea este gasita si inapoiata Zoei, alegerea lui Dandanache nu inseamna pierderea privilegiilor, Trahanache continua sa-l pretuiasca, sa aiba incredere in el ca in cel mai bun prieten:

"Nu cunosc prefect eu ! eu n-am prefect ! eu am prietin ! In sanatatea lui Fanica ! Sa traiasca pentru fericirea prietinilor lui ! (saruta pe Fanica, apoi pe Zoe. Fanica saruta mana Zoii)."

Cele mai multe din personajele comediilor lui Caragiale raman neschimbate pe tot parcursul desfasurarii actiuii. Personajele reactioneaza insa diferit la imprejurari. Trahanache ramane imperturbabil, orice s-ar intampla in jurul sau. Catavencu, in schimb, are o mare capacitate de adaptare. Cat timp este in posesia scrisorii isi domina adversarii prin santaj,are certitudinea chiar ca va fi ales deputat. Dupa ce o pierde si Zoe isi recapata aplombul, Catavencu devine umil si nu stie cum sa-i faca pe plac temandu-se sa nu se afle de falsificarea politelor. ramase la Trahanache. Nu i se pare deloc dezonorant sa conduca petrecerea data in cinstea lui Dandanache. Nici pozitia lui nu a fost clatinata de alegerea lui Dandanache.

Leonida este sigur pe sine si arboreaza un aer de superioritate in dialogul cu Efimita, dar indata ce aude zgomotele de afara devine nervos, moare de frica si nu stie pe unde sa fuga. Spaima lui este cel putin la fel de mare ca si siguranta de dinaintea impuscaturilor de afara.

Structura comediilor

G. Calinescu afirma despre Caragiale ca este, in literatura romana, "unicul geometru". Comediile sunt construite riguros, un loc important in tehnica lor compozitionala revenind simetriei.

"Edificiul Noptii furtunoase se sprijina pe doua cariatide: Veta si Zita. In jurul celei dintai graviteaza doi barbati: Jupan Dumitrache si Chiriac. In jurul Zitei, alti doi: Tircadau si Rica Venturiano. Se naste insa impresia ca un membru al grupului Zitei ar voi sa se introduca in al Vetei, tulburand astfel simetria ansamblului. Dar, dupa opinia lui Caragiale, fiecare femeie are dreptul la numai doi sateliti ! Odata cu eliminarea aparentei asimetrii, actiunea piesei se incheie.

In Scrisoarea pierduta, conflictul cel mai ascutit il opune pe Catavencu lui Tipatescu. In definirea atitudinii sale fata de pretentiile lui Catavencu, prefectul intra in contradictie cu Zoe. La randul lui, in zelul sau de a obtine deputatia, Catavencu se ciocneste de ambitiile similare ale lui Farfuridi. Dar, pana la urma, in fixarea atitudinii lui Tipatescu si Zoe fata de Catavencu, cuvantul decisiv il va spune Trahanache, prin descoperirea politelor falsificate. Tot astfel, in competitia dintre Catavencu si Farfuridi, castigator va iesi.Agamita Dandanache. Se remarca usor cele doua triunghiuri, unul conjugal, celalalt politic, ca si simetria de ansamblu a sistemului. Pe axa lui imaginara ii putem situa ad libitum pe Pristanda si pe Cetateanul turmentat, ambii aflati in echilibru mai mult sau mai putin instabil fata de termenii majori ai conflictului.

In D'ale carnavalului, Nae Girimea este pivotul in jurul caruia se rotesc doua perechi: Cracanel-Mita Baston, Iancu Pampon-Didina Mazu. Participarea barbierului la doua triunghiuri constituie cheia dispozitivului comic."

(Stefan Cazimir, Arta compizitiei, in Nu numai Caragiale,

Editura "Cartea romaneasca", Bucuresti, 1984)

In transpunerea scenica a subiectului fiecarei comedii scenele colaterale sunt cele care nu participa la incordarea intrigii. Ele scot in evidenta anumite trasaturi de caracter ale personajelor, relatiile dintre ele, amana actiunea, asa cum se intampla, de exemplu, la inceputul Noptii furtunoase cand Jupan Dumitrache ii relateaza lui Ipingescu ceea ce i s-a intamplat la Iunion.

Pentru a face cunoscut ceea ce s-a intamplat inaintea actiunii care se desfasoara pe scena, dramaturgul introduce pasaje narative. Jupan Dumitrache ii povesteste lui Ipingescu nu numai ce i s-a intamplat la Iunion, ci si cum a fost prima casatorie a Zitei; Veta asculta povestea Zitei despre intalnirea cu fostul ei sot; Pristanda ii povesteste lui Tipatescu cum a incercat sa afle ce se discuta la intrunirea lui Catavencu cu sustinatorii sai; Pampon ii povesteste Mitei cum a descoperit infidelitatea Didinei.

Constructia dramatica se realizeaza pe principiul amanarii deznodamantului. Caragiale foloseste tehnica suspansului. In O scrisoare pierduta, cand tensiunea acumulata de posibilitatea dezvaluirii relatiei dintre Zoe si Tipatescu pare sa atinga punctul culminant aflam ca de la centru este impus un alt candidat. Nu-l aflam numaidecat, ci numai dupa ce Farfuridi si Catavencu si-au tinut discursurile. Intrarea in scena a lui Dandanache are efect comic prin faptul ca personajul spulbera orice iluzie despre calitatile oricarui deputat.

Un rol important in constructia subiectului operei dramatice il are monologul. Caragiale face frecvent uz de monologuri si de aparteuri (rostirea unui personaj in prezenta altor personaje, fara sa se adreseze acestora, ci mai degraba publicului). In O scrisoare pierduta, Pristanda monologheza pe tema "misiei de politai", dar si pe seama conditiei lui Tipatescu; nu se sfieste sa admire viclenia lui Catavencu, despre care afirma ce este "mare pisicher" si ar putea fi "strasnic prefect". Tipatescu monologheaza pe tema imposturii lumii in care traieste. Trahanache citeste cu glas tare un bilet pe cre urmeaza sa i-l trimita prefectului, iar Zoe isi divulga intentiile si isi motiveaza hotararea de a-l sustine pe Catavencu: ".mai la urma, Catavencu poate fi tot asa de bun deputat ca oricare altul".

Toate aceste procedee creeaza impresia de autenticitate a vietii care se desfasoara pe scena. Ele largesc fundalul comediilor si dau cititorului si spectatorului posibilitatea de a-si forma o imagine despre societatea la care se refera comediile.

3. Sursele comicului

Comedia este o specie a genului dramatic care apare inca din antichitate. Comedia are la baza categoria estetica numita "comic". Aceasta este greu de definit. Se poate rade aproape de orice, dar nu in orice context social. Comicul isi asociaza procedee retorice ca satira, ironia, parodia, nonsensul si implica un contrast (cel mai frecvent intre aparenta si esenta, dar si intre serios si derizoriu, viata si automatism etc.).

Tipurile de comic pe care le identificam in dramaturgia lui Caragiale sunt:

comicul de situatie

comicul de caractere

comicul de moravuri si

comicul de limbaj

Procedeele comicului de situatie sunt:

o       triunghiul conjugal,

o       confuzia,

o       cuplul comic,

o       incurcatura,

o       quiproquo-ul.

Triunghiul conjugal apare in O noapte furtunoasa, dar si in O scrisoare pierduta si D'ale carnavalului. Jupan Dumitrache tine la "onoarea de familist" si nici prin cap nu-i trece ca o imparte pe Veta cu Chiriac, omul sau de incredere.

Situatia se repeta si in O scrisoare pierduta, unde Trahanache si Tipatescu graviteaza in jurul Zoei. Trahanache, "venerabilul prezident", a fost perceput in doua moduri diferite:

o       fie ca tip al incornoratului ridicol:

".pentru mine sa vie cineva sa banuasca pe Joitica, ori pe amicul Fanica, totuna e.E un om cu care nu traiesc de ieri de alaltaieri, traiesc de opt ani, o jumatate de an dupa ce m-am insurat a doua oara. De opt ani traim impreuna ca fratii, si nici un minut n-am gasit la omul asta macar atitica rau",

o       fie ca iesind din aceasta categorie (reclamata de triunghiul conjugal) prin abilitate, stapanire de sine, interes.

In D'ale carnavalului, apar doua triunghiuri conjugale: Nae Girimea-Didina-Pampon si Nae Girimea-Mita Baston-Cracanel.

Confuzia apare, de exemplu, in scena in care Dandanache i se adreseaza lui Tipatescu ca si cum ar fi barbatul Zoei. Nici o lamurire nu reuseste sa-l scoata dintr-ale lui. Rica Venturiano confunda casa Zitei cu casa lui Jupan Dumitrache, pe Veta cu Zita. Antologic este cuplul comic Farfuridi-Branzovenescu. Primul vorbeste mult si are mania rigorii, celalalt se multumeste sa-i repete cuvintele. Farfuridi este impulsiv, Branzovenescu incearca sa-i tempereze accesele de furie. Automatismele celor doua personaje provoaca rasul. Un alt cuplu comic este Leonida-Efimita. In lungul lor dialog, cel care are autoritatea abaoluta este Leonida. Efimita este un interlocutor ideal care se multumeste sa-l asculte si sa intervina rareori, de obicei din dorinta de a se lamuri asupra a ceea ce nu intelege. Admiratia ei pentru Leonida este nelimitata. Interventiile ei de bun simt, chiar daca putine la numar nu reusesc sa-l aduca pe Leonida la realitate. Mai mult, Efimita pica in plasa autoiluzionarii lui si il urmeaza orbeste in tot ce face.

Incurcatura si quiproquo-ul apar frecvent in D'ale carnavalului.

Comicul de situatie e abundent: Rica Venturiano isi recita declaratia de dragoste pentru Zita catre Veta, Veta manifesta ingrijorare pentru soarta lui Chiriac cand acesta il insoteste pe Jupan Dumitrache pe schele, in urmarirea lui Rica Venturiano. Leonida si Efimita se baricadeaza de spaima impuscaturilor din strada. Cracanel si Pampon isi plang pe umar soarta de incornorati si sfarsesc prin a se intelege si incuraja unul pe celalalt.

Comicul de caractere poate fi urmarit in toata creatia lui Caragiale. Personajele se definesc prin monomanie: demagogul, servilul, dar si prin rolul pe care il au in compozitie: incornoratul, prim-amorezul, confidentul etc. Am aratat deja ca si numele personajului poate starni rasul.

Personajele caragialiene sunt vanitoase. "In Noaptea furtunoasa, vanitatea apare mai ales ca automultumire. In Conu Leonida, ca autoinselare. In Scrisoarea pierduta, ea devine cel mai adesea sinonima cu ambitia. (.) O intentie de simetrie insesizabila la prima vedere opune membrilor triunghiului conjugal grupul alcatuit din Farfuridi, Catavencu si Agamita Dandanache(.). Considerat aparte, grupul arivistilor poseda si el o structura simetrica, fiecare reprezentant al sau urmarind, dupa cunoscutele marturii ale autorului, sa ilustreze o pozitie specifica pe scara infirmitatilor etice sau intelectuale. "(Stefan Cazimir, op. cit.)

Comicul lui Farfuridi decurge din "imboldul rigiditatii contrariate". Al lui Catavencu, din impostura, din autoiluzionare. "A depus atatea sfortari spre a produce impresie altora, incat a sfarsit prin a se convinge pe sine" (Stefan Cazimir, op. cit.).

Dandanache este tot un vanitos dominat de ambitie. Mobilul fundamental al actiunilor sale este un ascutit sentiment al drepturilor ereditare: "famila mea de la patuzopt in Camera".

Provoaca rasul afectarea, discrepanta intre pretentii si realitate, totala necunoastere de sine, prostia, incultura, credulitatea, demagogia, lasitatea.

Comicul de moravuri se refera la intentiile dramaturgului. Caragiale satirizeaza diferite aspecte ale lumii in care traieste. Familia burgheza, decaderea vietii politice, parvenitismul, impostura si mediocritatea sunt privite cu un ochi atent.

Geniul lui Caragiale se dovedeste insa in exceptionala capacitate de a crea comicul de limbaj. Acesta ocupa un loc privilegiat. Dramaturgul scoate efecte comice de mare virtuozitate din felul in care majoritatea personajelor sale stalcesc limba sau o folosesc impropriu in comunicare. Cea mai frapanta trasatura a limbajului personajelor este agramatismul. "Este la Caragiale un umor inefabil ca si lirsmul eminescian, independent de orice observatie ori critica, constand in "caragialism" adica intr-o maniera proprie de a vorbi. Teatrul lui e plin de ecouri memorabile ce au asupra spectacolului efectul delirant pe care melodia operei italiene o are asupra publicului. Spectatorul ia fraza, vrajit din gura actorului si o continua singur. Cand Pristanda vorbeste de remuneratia lui dupa buget, simti nevoia de a striga din sala: "mica, sarut mana, coane Fanica", intr-atat aceste replici, sentinte traiesc singure cu o pura viata verbala" (G. Calinescu, Domina bona, in "Jurnalul literar", 1947).

Apar in comediile lui Caragiale pronuntiile gresite. Pristanda vorbeste despre "renumeratie" si despre "catindrala". Leonida pronunta "revulutiune" si "Galibardi", Jupan Dumitrache il numeste pe Rica Venturiano "bagabont".

Necunoasterea sensului cuvintelor provoaca, de asemenea, rasul. Catavencu ii numeste pe locuitorii Bucurestiului "capitalisti", Leonida recunoaste apartenenta lui Galibardi la "gianta latina", iar Ipingescu repeta cuvintele din ziar "a manca .sfanta Constitutiune", explicandu-i lui Jupan Dumitrache cum trebuie sa le inteleaga: ".sa nu mai manance nimeni din sudoarea bunioara a unuia ca mine si ca dumneata, care suntem din popor; adica sa saza poporul la masa, ca el e stapan". Recunoastem aici o confuzie paronimica. Necunoscand sensul verbului frantuzesc "manquer", Ipingescu il traduce cu un altul, care ii este familiar.

Confuzii paronimice recunoastem si in replicile altor personaje. De exemplu:

o       "Am avut, tato, parte ca a sarit nenea dumitrache si cu Nae ipistatul ! aminteri mitocanul scosese sicul de la baston pentru ca sa ma sinucida" (Zita);

o       "Ei ! geanta latina, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a bagat el in racori, gandesti, pe toti imparatii si pe Papa de la Roma?" (Leonida);

o       "Bravos, bobocule ! nu m-asteptam ca tocmai dumneata sa te pronunti cu asa iluzii in contra mea" (Efimita);

o       "Poftiti, cocoane Nicule, poftiti.so, zau, sa pardonati, in consideratia misiei mele, care ordona (serios) sa fim scrofulosi la datorie". (Pristanda).

Constructiile pleonastice apar frecvent in replicile personajelor, aspect care ilustreaza precaritatea cunostintelor lor:

o       "Angel radios ! De cand te-am vazut intaiasi data pentru prima oara, mi-am pierdut uzul ratiunii" (Rica Venturiano);

o       "Onorabile, indatoreaza-ma cu o tigara de tutun" (Nae Ipingescu);

o       "Mai ales noi trei suntem stalpii puterii: proprietari, membrii Comitetului permanent,.ai Comitetului agricol si etetera" (Zaharia Trahanache);

o       "Domnule, musiu, tot aici esti? E foc mare, trbuie sa fugi" (Spiridon);

o       "Apoi zau nu stiu ce s-o mai alege de dumneata. Barbatu-meu sufere grozav de gelozie si e in stare a fi capabil sa te omoare" (Veta).

Nu lipsesc nici constructiile prolixe (confuze) si nonsensul. Exemplul cel mai edificator in acest sens este discursul lui Farfuridi:

"Atunci, iata ce zic eu, si impreuna cu mine (incepe sa se inece) trebuie sa se zica asemenea toti aceia care nu vor sa caza la extremitate (se ineaca mereu), adica vreau sa zic, da, ca sa fie moderati.adica nu exageratiuni !.Intr-o chestiune politica.si care, de la care atarna viitorul, prezentul si trecutul tarii.sa fie ori prea-prea, ori foarte-foarte (se incurca, asuda si inghite).incat vine aci ocazia sa intrebam pentru ce? . da. pentru ce? .Daca Europa .sa fie cu ochii atintiti asupra noastra, daca ma pot pronunta astfel, care lovesc sotietatea, adica fiindca din cauza zguduirilor .si .idei subversive (asuda si se rataceste din ce in ce).si ma-ntelegi, mai in sfarsit, pentru care in orce ocaziuni solemne a dat probe de tact.vreau sa zic intr-o privinta, poporul, natiunea, Romania (cu tarie) .tara in sfarsit .cu bun-simt, pentru ca Europa cu un moment mai nainte sa vie si sa recunoasca, de la care putem zice depanda (se incurca si asuda mai tare) .precum - dati-mi voie - (se sterge) precum la 21, dati-mi voie (se sterge), la 48, la 34, la 54, la 64, la 74 asemenea si la 84 si 94 si etetera, intru cat ne priveste. pentru ca sa dam exemplul surorilor noastre de ginte latina insa! (Foarte asudat, se sterge, bea, iar se strege si sufla foarte greu. Trahanache a urmarit cu mana tactul sacadelor oratorice ale lui Farfuridi. Bravo si aplauze in fund, conduse de Branzovenescu; rasete si sasaituri in grupul lui Catavencu. Clopotelul lui Trahanache de abia se mai aude. Dupa ce s-a mai oprit zgomotul, cu multa aprindere:) Dati-mi voie ! Termin indata ! Mai am doua vorbe de zis. (Zgomotul tace). Iata dar opinia mea. (In suprema lupta cu oboseala care-l biruie) Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc ! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc ! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele. esentiale. Din aceasta dilema nu puteti iesi. Am zis !"

Contradictia in termeni pe care o puteti recunoaste in ultima parte a discursului lui Farfuridi apare si tn discursul lui Catavencu:

"Noi aclamam munca, travaliul, care nu se face deloc in tara noastra"

sau

"Industria romana e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire".

In final, Catavencu rezuma evolutia societatii astfel:

"Dupa lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iata visul nostru realizat !".

Ticurile verbale fac personajele memorabile. Pristanda isi manifesta obedienta fata de superiori aprobandu-i permanent. Adverbul "curat" este nelipsit din replicile personajului, ducand la combinatii insolite de felul "curat murdar". Trahanache isi manifesta incetineala si reactiile intarziate prin ticul "Aveti putintica rabdare", iar mania rigorii care il caracterizeaza pe Farfuridi este continuta de repetitia adverbului "fix".

In unele replici ale personajelor apar truisme (adevar evident). Citandu-l pe fiul sau, Trahanache afirma: ".unde nu e moral, acolo e coruptie, si o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are".

Intr-un studiu intitulat Limba "eroilor" lui I. L. Caragiale aparut in 1955, Iorgu Iordan observa ca una din sursele comicului de limbaj este "formularea absurda a numeroase raporturi logice foarte clare si accesibile pentru oricine. Interesante sunt mai ales contaminatiile sintactice, care, uneori au caracter de hierurbanisme, intrucat la baza lor sta teama ca constructia curenta, acceptata de toata lumea, este, tocmai din cauza largii ei circulatii, gresita, adica "inculta". In acelasi articol, lingvistul arata ca de foarte multe ori pronumele rerlativ "care" este folosit ca o conjunctie si consecinta acestui fapt este alterarea raportului sintactic, frecventa anacolutului:

"Este o criza, ma intelegi, care poti pentru ca sa zicica nu se poate mai oribila."

Astfel de greseli sintactice dau nastere unor fraze interminabile (vezi discursul lui Farfuridi), cu o constructie haotica, simple alaturari de cuvinte lipsite de orice logica.

Trebuie mentionat ca diferitele ipostaze ale comicului de limbaj nu apar niciodata in stare pura, ele se impletesc si fac deliciul comedilor lui Caragiale. Multe din replicile personajelor au devenit aprope bun comun.