ABORDAREA "ABILITATILOR VITALE

Richard Nelson-Jones se naste in decembrie 1936 la Londra. Viata de familie nu este una fericita, parintii separandu-se si reunindu-se in perioada zbuciumata a razboiului. Intre 1940 si 1945, impreuna cu mama si fratele mai mare, se refugiaza in San Francisco. Dupa revenirea in Anglia si pana la varsta de 18 ani invata departe de familie, in scoli cu regim de internat.

Face studii economice la Cambridge, lucreaza pentru scurte perioade la banci comerciale si institutii bursiere din Londra si San Francisco, pentru ca in 1962 sa sa reia studiile economice la Universitatea Stanford. Aici viata sa cunoaste o schimbare decisiva, tanarul Jones descoperind ca are rezultate mult mai bune la cursurile de psihologie organizationala decat la cele de economie si de asemenea, ca resimte nevoi personale de consiliere, motiv pentru care participa, in calitate de client, la numeroase sedinte de consiliere individuala si de grup. Obtine titlurile de MA si PhD in 1964 si 1967.

Dupa ce detine pentru scurt timp functii in cadrul unor institutii de coordonare a invatamantului superior public, se intoarce in 1969 in Marea Britanie, unde ocupa fuctii didactice in invatamantul superior, punand bazele unui curs postuniversitar de consiliere in institutii de invatamant, la Universitatea Aston din Birmingham.

In 1982 se muta la Londra, unde pune bazele unui centru privat de formare si consultanta in psihologia consilierii.

In 1984 se muta in Australia, la Royal Institute of Technology, unde se ocupa de formarea in psihologia consilierii. Ulterior, devine profesor in cadrul departamentului de psihologie si studiul disabilitatilor intelectuale.

CARACTERIZARE GENERALA A ABORDARII

Nelson Jones renunta la folosirea unui jargon psihologic sofisticat, pentru a adopta o perspectiva educationala. Procedand astfel, el porneste de la credinta ca fiecare individ uman a achizitionat pe parcursul vietii o serie de abilitati vitale, dintre care unele sunt caracterizate de plusuri functionale, in timp ce altele sunt deficitare. Premisele acestei pozitii de principiu sunt urmatoarele (Nelson-Jones, 1995, p. 352):

Cele mai multe dintre problemele pe care clientii le aduc in fata consilierului sunt legate de fenomene de invatare.

O contributie importanta in persitenta acestor probleme o aduc deficientele acumulate de clienti cu privire la modul in care gandesc si actioneaza (deficiente legate de abilitatile de gandire si actiune).

Activitatea consilierului este cea mai eficienta atunci cand, in conditiile constituirii unei relatii de asistenta suportive, il pregateste pe client pentru utilizarea unor abilitati de gandire si actiune adecvate.

Obiectivul final al consilierului este acela de a aduce pe client in situatia de auto-asistenta, astfel incat acesta sa conserve si sa dezvolte propriile abilitati de gandire si actiune, nu doar pentru a se confrunta cu problemele prezente, ci si pentru a preveni si gestiona corespunzator probleme viitoare.

VIATA BIOLOGICA SI VIATA PSIHOLOGICA

Inainte de a intelege modul in care Jones defineste abilitatile vitale, este necesar sa ne familiarizam cu distintia operata de acesta intre viata biologica si viata psihologica.

El subliniaza faptul ca, in timp ce viata este de cele mai multe ori considerata a fi un fenomen biologic, pentru abordarea sa, viata psihologica este mai importanta. Nu uita sa noteze faptul ca viata psihologica are ca suport viata biologica si cele doua se influenteaza reciproc (de exemplu oboseala biologica influenteaza trairea psihologica de confort, sau suicidul, rezultat al vietii psihologice, influenteaza viata biologica).

Diferentele dintre cele doua tipuri de viata pot fi sintetizate intr-un tabel cu doua serii de dimensiuni, caracteristice pentru fiecare din cele doua:

DIFERENTE INTRE VIATA BIOLOGICA SI VIATA PSIHOLOGICA

Corp versus minte. In contextul vietii psihologice, centru de interes este mintea, mai curand decat corpul.

Viata versus constiinta si optiune In contextul vietii psihologice, functionarea normala a organelor, de natura sa sustina viata, devine mai putin importanta decat constiinta de sine si posibilitatea de a alege. Optiunile ce tin de viata psihologica sunt in principal optiuni ce tind sa imbogateasca viata, mai curand decat optiuni ce tind doar sa o conserve.

Sanatate versus realizarea propriului potential uman In timp ce obiectivul principal al vietii biologice este sanatatea, obiectivul principal al vietii psihologice este imbunatatirea calitatii propriei existente prin realizarea maximala a propriilor potentialitati.

A fi sa a nu fi, versus nivele functionale. Viata biologica se conformeaza unei logici binare, similare dilemei hamletine. Viata psihologica urmareste mai curand imbunatatirea decat supravietuirea, de unde un numar mult mai mare de nivele de functionalitate.

Maturare versus invatare. Maturarea este un concept important pentru achizitionarea abilitatilor biologice, de exemplu abilitatea de reproducere. Din punctul de vedere al vietii psihologice, invatarea este mai importanta. In unele cazuri, maturarea si invatarea interactioneaza, ca in cazul capacitatilor cognitive sau in cazul tendintelor biologice care pot "sabota" viata psihologica.

Ciclu al vietii, versus influente limitate ale varstei. In legatura cu viata biologica se poate trasa un ciclu tipic, determinat in principal de varsta cronologica - conceptie, nastere, crestere, maturitate, declin si moarte. Pe de alta parte, viata psihologica este intr-o masura mult mai mica influentata de varsta, putandu-se intalni atat tineri cu potentialul de dezvoltare blocat, cat si pensionari dinamici, care exercita un control activ asupra propriei vieti.

Boala, versus blocaj psihologic Intr-o prezentare sugestiva, pe care chiar Jones o considera simplificata, oamenii vin la doctor fiindca se simt bolnavi si nu stiu cum sa se vindece. Pe de alta parte, atunci cand oamenii se adreseaza consilierilor, ei se simt blocati din punct de vedere psihologic si nu stiu cum ar putea gandi sau actiona mai bine.

Biochimie deficitara, versus abilitati vitale deficitare Boala poate fi frecvent definita ca acumularea si stabilizarea unor dezechilibre de ordin biochimic, pe cand blocajul psihologic poate fi definit ca acumularea si stabilizarea unor deficite in domeniul abilitatilor vitale.

Diagnostic, versus evaluare psihologica. Boala biologica solicita diagnosticarea dezechilibrelor biochimice care perturba starea de sanatate. Blocajul psihologic solicita evaluarea psihologica a modalitatilor deficitare de gandire si actiune.

Interventie medicala, versus interventie psihologica Interventiile de ordin medical pentru restabilirea sanatatii presupun de obicei ingerarea de medicamente, odihna la pat sau interventii chirurgicale. Interventiile de ordin psihologic presupun stabilirea unei relatii de asietenta si instruirea clientului pentru dezvoltarea abilitatilor vitale.

Vindecare, versus autosuport. In contextul vietii biologice, vindecarea este cel mai adesea considerata ca rezultat al eliminarii bolii. Din punctul de vedere al vietii psihologice, caracterizata de reversibilitate, este mult mai importanta dotarea clientului cu mijloacele prin care se poate auto-asista in mentinerea si dezvoltarea acesteia.

DEFINIREA ABILITATILOR

Nelson-Jones apreciaza ca elementul esential al oricarei abilitati este constituit de efectuarea si implementarea unui lant de optiuni pentru realizarea unui obiectiv (Nelson-Jones, 1993, p. 7). Este interesant de subliniat faptul ca el pune pe primul plan factorul psihologic care selecteaza si ordoneaza sirul de actiuni, mai curand decat actiunile ca atare. O noua nota importanta a abilitatilor este aceea ca ele pot fi mai bine caracterizate in termeni de plusuri si minusuri, sau puncte tari si deficiente, mai curand decat in termeni de prezenta sau absenta. Optiunile corecte in domeniul unei abilitati reprezinta plusuri, pe cand optiunile incorecte reprezinta minusuri.

In toate domeniile de manifestare a abilitatilor, indivizi umani pot manifesta concomitent atat plusuri cat si minusuri. De exemplu, in domeniul intelegerii, un individ poate avea plusuri in ceea ce priveste intelegerea unui partener de discutie si in acelasi timp, minusuri in ce priveste exprimarea intelegerii.

DEFINIREA ABILITATILOR VITALE

Pornind de la definirea generala a abilitatilor, Nelson-Jones apreciaza ca abilitatile vitale pot fi definite ca secvente de optiuni care, in diferitele domenii ale abilitatilor, afirma viata psihologica in raport cu viata biologica (Nelson-Jones, 1995, p. 355). Principale domenii in care autorul identifica abilitati vitale sunt domeniile gandirii, actiunii si trairilor emotionale.

Abilitati vitale ale gandirii

Aceste abilitati sunt vazute de Nelson-Jones (Nelson-Jones, 1993, p. 164 si urm.) ca fiind legate mai putin de continutul gandirii (ce se gandeste), cat mai ales de modul in care gandirea opereaza (cum se gandeste).

Asumarea responsabilitatilor pentru propriile optiuni

Fiecare individ face optiuni legate de sine, de ceilalti sau de mediul in care evolueaza. Pe de alta parte, nu fiecare individ realizeaza corect limitele intre care se poate manifesta efectiv ca arhitectul propriei vieti. La o extrema, unii pot renunta, constient sau nu, la unele din responsabilitatile care le revin. La limita cealalta, unii, sub iluzia unei autonomii excesive, ca isi vor asuma mai multe responsabilitati decat este realmente cazul si se vor lovi de "pragul de sus" al realitatii.

Pastrarea contactului cu propriile trairi emotionale

Individul lipsit de un contact corespunzator cu propriile sentimente va fi lipsit de un punct de plecare solid in evaluarea informatiilor provenite din exterior sau din interior. Ei vor avea dificultati suplimentare in diferentierea propriilor trairi emotionale de cele preluate prin invatare din exterior, pot aprecia gresit intensitatea unor trairi emotionale proprii. Indivizii la care deficientele de contact sunt puternice pot avea probleme legate de definirea propriei identitati, vor f indecisi si influentati excesiv de modul in care gandesc altii.

Utilizarea autodiscursului suportiv

Abilitatea presupune inlocuirea autodiscursului negativ formulat inaintea, in timpul si consecutiv confruntarii cu situatii specifice, printr-un autodiscurs care calmeaza, directioneaza demersurile de abordare a situatiei si afirma abilitatile utile de care individul dispune.

Printre caracteristicile negative ale autodiscursului, autorul mentioneaza:

Sublinierea performantei in dauna rezolvarii situatiei. Clientii care isi fixeaza standarde excesiv de inalte vor fi preocupati excesiv de atingerea acestora.

Catastrofizarea. Clientii se pot convinge singuri ca lucrurile vor evolua conform celui mai nefavorabil scenariu.

Exagerearea simptomelor fizice. Clientii isi pot intensifica sentimentele de anxietate prin autodiscurs negativ privind asemenea senzatii corporale precum tensiunea, ameteala, sufocarea, palpitatiile, transpiratia sau valurile de caldura.

Supraconstientizarea modului cum gandesc altii. Clientii isi pot amplifica trairile de anxietate imaginandu-si ca sunt centrul atentiei celorlalti.

Autodeprecierea. Clientii isi pot eroda increderea in sine prin autodiscursuri de genul Nu esti in stare de nimic.

Supralicitarea unor esecuri trecute. Clientii, confruntati cu o situatie specifica, vor prefera sa evoce esecurile trecute in confruntari cu situatii de acelasi tip, minimalizand succesele.

Utilizarea unor reguli personale realiste

Regulile personale furnizeaza standardele prin intermediul carora clientii se judeca pe sine cat si pe altii. Nelson-Jones face referire explicita la Ellis in legatura cu acest aspect si mentioneaza cateva dintre caracteristicile regulilor personale nerealiste:

Caracterul de urgenta. Clientii apreciaza propriile dorinte ca pe niste necesitati imperioase mai curand decat ca pe niste preferinte.

Perfectionismul. Clientii pretind perfectiune atat de la ei insisi cat si de la altii.

Autoapreciere globala. Clientii tind sa se aprecieze in termenii valorii personale globale, mai curand decat in termenii functionalitatii specifice a unor anumite abilitati pentru realizarea unor obiective.

Dramatizarea Clientii exagereaza gravitatea faptului ca fie ei insisi, fie altii, fie mediul nu sunt asa cum ar trebui sa fie.

Optiunea pentru realismul perceptiilor

Clientii pot fi inclinati sa aiba perceptii nerealiste, fie in legatura cu propriile persoane, fie cu altii. Ponderea perceptiile nerealiste in sens negativ pare a fi mai mare decat cea a celor nerealiste in sens pozitiv. Frecvent, clientii sunt mult mai dispusi sa descopere jumatatea goala a paharului, ceea ce favorizeaza aparitia anxietatii, depresiei, scaderii increderii in sine sau vitalitatii. Clientii pot de asemenea:

sa lase trairile afective sa influenteze modul cum percep pe altii.

sa se concentreze doar asupra unora dintre datele disponibile.

sa exagereze sau sa minimizeze calitati sau semnificatii.

sa evite perceperea unor informatii, situatii sau evenimente susceptibile de a genera anxietate.

sa formuleze generalizari nejustificate.

sa polarizeze perceptiile, de exemplu numai "in alb si negru".

Atribuirea adecvata a cauzelor

Clientii pot avea dificultati in depasirea unor situatii problematice prin atribuirea incorecta a cauzelor. Frecvent, ei deplaseaza catre interiorul personalitatii cauze externe. De exemplu, depresivii isi deterioreaza increderea in sine si dispozitia afectiva prin supraestimarea propriei responsabilitati pentru evenimentele negative din viata proprie si din viata altora.

Formularea de predictii realiste

Formularea de predictii realiste presupune judecarea precisa a consecintelor viitoare. Nelson-Jones subliniaza faptul ca majoritatea clientilor manifesta minusuri in legatura cu aceasta abilitate. Printre minusurile mai frecvent intalnite se numara:

Predictii inadecvate ale riscului, de obicei prin supraestimarea consecintelor negative posibile. Unii clienti pot de asemenea supraestima consecintele pozitive, ca in cazul celor ce se lanseaza in jocuri de noroc sau afaceri grandioase si riscante.

Predictii inadecvate ale recompenselor asociate unor actiuni sau atitudini. Clientii pot avea dificultati in a percepe existenta unor consecinte viitoare favorabile sau in a estima importanta acestor consecinte.

Predictii inadecvate ale modului in care propriile actiuni pot afecta pe altii

Clarificarea valorilor

Valorile sunt principii si prioritati implicite care orienteaza viata individuala, constituind ceea ce uneori este denumit "filosofie de viata". Atunci cand clientii sunt siguri in legatura cu propriile valori, au mai putine dificultati in a stabili obiective pentru propriile actiuni. Exemple de valori, furnizate de Nelson-Jones, sunt iubirea, prietenia, religia, frumosul, materialismul, hedonismul, responsabilitatea sociala, intelectualismul, auto-actualizarea. Constatarea prealabila a unui grad rezonabil de similitudine a valorilor este necesara inaintea angajarii intr-o relatie de lunga durata, fie aceasta de ordin personal, fie organizational.

Stabililirea de obiective realiste

Obtinerea unui nivel rezonabil de control asupra propriei vieti presupune formularea unor obiective pe termen scurt, mediu si lung in domenii diferite cum ar fi relatii interpersonale, studiu, munca, distractie, sanatate sau castiguri financiare. In cadrul unor relatii interpersonale apropiate, unele obiective este necesar a fi negociate, pentru a fi impartasite de parteneri. Minusurile in acest domeniu al abilitatilor vitale de gandire includ lipsa de obiective (cazul cel mai grav), ca si: nereflectarea valorilor personale in contextul obiectivelor, lipsa de realism, insuficienta specificitate, lipsa unei perspective temporale. Cand clientii formuleaza obiective legate de rezolvarea unor probleme specifice, ei pot neglija abilitatile necesare pentru rezolvarea problemei sau pot favoriza abilitatile de actiune in dauna celor de gandire.

Abilitati de vizualizare

Pornind de la constatarea ca pentru o proportie insemnata a indivizilor isi reprezinta lumea si raporturile dintre individ si lume in termeni vizuali, abilitatea presupune utilizarea unor imagini mentale pozitive, de natura sa linisteasca individul si sa il ajute in realizarea propriilor obiective. Una dintre componentele abilitatii presupune comunicarea de imagini vizuale, de exemplu in contextul impartasirii fantasmelor sexuale. Utilizarea de imagini negative influenteaza nefavorabil performantele individuale, de exemplu vizualizarea activitatii incompetente se poate foarte usor transforma intr-o profetie adevarata.

Luarea unor decizii realiste

Stilul decizional al clientilor are o insemnata influenta asupra eficientei activitatii. Unii clienti pot fi hipervigilenti, incercand sa ia in consideratie noi si noi aspecte ale situatiei, pana cand decizia nu mai e de actualitate. Altii pot fi impulsivi si grabiti, atat in privinta deciziilor majore, cat si in privinta celor minore. Altii vor face tot posibilul pentru evitarea luarii de decizii. In situatii in care deciziile trebuie sa fie rezultatul muncii de echipa unii clientii vor fi supracompetitivi in impunerea propriului punct de vedere, pe cand altii vor tinde sa se supuna tot timpul presiunilor grupului.

Procesul decizional este vazut de Nelson-Jones ca avand doua etape: a) confruntarea cu situatia si luarea deciziei, b) implementarea si evaluarea deciziei.

Clientii pot manifesta plusuri si minusuri in legatura cu fiecare dintre aceste doua etape. De exemplu ei pot avea dificultati in generarea de alternative decizionale (prima etapa), sau in legatura cu planificarea demersurilor de implementare (etapa a doua).

Prevenirea si gestionarea problemelor

Deseori clientii care se adreseaza consilierului au minusuri in privinta acestei abilitati, minusuri care pot include confruntarea cu problemele, evaluare si redefinirea acestora in termenii abilitatilor necesare pentru rezolvare, stabilirea de obiective, planificarea actiunilor de rezolvare, evaluarea consecintelor.

Abilitati vitale actionale

Abilitatile vitale actionale sunt exprimate prin intermediul comportamentelor observabile. O lista cuprinzand principalele domenii de manifestare ale acestor abilitati, ca si abilitati ilustative pentru fiecare domeniu, include (Nelson-Jones, 1993, p. 23):

Abilitati de relationare. In aceasta categorie sunt incluse asemenea abilitati precum a initia contacte interpersonale, a conversa, a oferi informatii despre sine, a asculta, a manifesta interes, a se afirma pe sine, a gestiona emotiile negative si conflictele.

Abilitati parentale. In aceasta categorie se includ abilitatile privind ingrijirea copiilor, ca si cele ce tin de educarea acestora, de exemplu cele legate de educatia sexuala sau morala.

Abilitati de studiu. In aceasta categorie se includ asemenea abilitati precum gestionarea eficienta a timpului, respectarea termenelor, lectura eficienta, scrierea de eseuri sau disertatii, gestionarea anxietatii fata de examene, gestionarea succesului educational, prezentarea la examene si teste, participarea la dezbateri in grup si sustinerea de prezentari publice.

Abilitati ocupationale. In aceasta categorie se includ asemenea abilitati precum cautarea unei loc de munca, participarea la interviuri sau conducerea de interviuri, supervizare, conducere, munca in echipa, negociere, gestionarea situatiilor de tranzitie, valorificarea maximala a conditiilor de munca, furnizarea si receptionarea de feed-back.

Abilitati de petrecere a timpului liber. In aceasta categorie se includ asemenea abilitati precum identificarea unor modalitati placute de petrecere a timpului liber, disponibilitatea de a dezvolta abilitati legate de noi modalitati de petrecere a timpului liber, relaxarea pasiva, organizarea unor concedii placute si odihnitoare.

Abilitati legate de sanatate. In aceasta categorie se includ asemenea abilitati precum alimentatia echilibrata si moderata, limitarea consumului de alcool, evitarea fumatului, evitarea substantelor producatoare de dependenta, pastrarea formei fizice, gestionarea stresului, pastrarea echilibrului intre munca, relatii interpersonale, viata de familie si activitatile de timp liber.

Abilitati de participare sociala. In aceasta categorie se includ asemenea abilitati precum a fi un bun vecin, a identifica activitati comunitare si a participa la acestea, a activa pentru schimbari sociale dezirabile.

Abilitati emotionale

In legatura cu aceste abilitati, Nelson-Jones subliniaza faptul ca indivizii eficienti sunt receptivi la componenta "animala" a propriei personalitati, fiind "alfabetizati" din punct de vedere emotional. Intre abilitatile emotionale sunt enumerate (idem):

constientizarea importantei trairilor emotionale.

receptivitatea si deschiderea fata de trairi emotionale.

constientizarea propriilor impulsuri si dorinte.

capacitatea de explorare a propriilor trairi emotionale (empatie interna)

recepivitatea fata de senzatiile corporale.

capacitatea de a trai senzualitatea.

capacitatea de a trai dragostea si alte sentimente pro-sociale.

constientizarea deplina a limitarilor existentiale, de exemplu moartea.

Nelson-Jones subliniaza faptul ca abilitatile emotionale pot interactiona cu cele de gandire si cu cele de actiune in asemenea abilitati ca relaxarea sau managementul stresului si anxietatii, sau ca rezultatul final al dezvoltarii unor asemenea abilitati poate fi exprimat in termenii increderii de sine si ai acceptarii de sine.

STADIILE PROCESULUI DE CONSILIERE

Obiectivul interactiunilor dintre consilier si client

Principalul obiectiv al abordarii abilitatilor vitale este constituit de transformarea clientului intr-o persoana dispunand de abilitatile vitale care sa ii permita sa aboreze eficient problemele cu care acesta va fi confruntat.

Caracteristicile individului abilitat

In esenta, aceasta persoana va opera optiuni adecvate, datorita prezentei unor abilitati viale, care pot fi grupate conform domeniului de afirmare a vietii psihologice, astfel:

Reactivitate. Abilitatile din acest domeniu includ constientizarea propriei existente, propriilor sentimente, motive, anxietati si culpabilitati.

2. Realism. Realismul include abilitatile de gandire evidentionate anterior.

3. Relationare. Aceste abilitati includ initierea de contacte, purtarea de convorbiri, ascultarea, manifestarea interesului, cooperarea, afirmarea proprilor opinii si pozitii, managementul conflictelor.

4. Recompensare. Aceste abilitati includ identificarea propriilor interese, abilitati legate de activitatea profesionala, petrecerea timpului liber si ingrijirea sanatatii.

5. Corectitudine. Abilitatile din acest domeniu includ interesele sociale care depasesc limitele propriei existente si ghidarea propriilor actiuni in functie de norme etice.

Stadiile interactiunilor

Abordarea de consiliere a lui Nelson este structurata conform unui model pe care il denumeste DASIE, model care furnizeaza un cadru pentru optiunile consilierului si care contine un numar de cinci stadii.

DEVELOP. Dezvoltarea relatiilor cu clientul, identificarea si clarificarea problemelor.

ASSESS. Evaluarea problemelor si redefinirea acestora in termenii abilittilor vitale.

STATE. Stabilirea obiectivelor si a planurilor de interventie.

INTERVINE. Interventia pentru dezvoltarea abilitatilor vitale.

END. Consolidarea abilitatilor de autosuport si incheierea interactiunilor.

1. STADIUL STABILIRII RELATIEI CU CLIENTUL, IDENTIFICARII SI CLARIFICARII PROBLEMELOR SALE ("DEVELOP")

Acest stadiu cuprinde stabilirea primelor contacte cu clientul prin intermediul interviului initial si se concretizeaza in doua etape importante: 1. Dezvoltarea unor relatii suportive intre consilier si client, 2. Lucrul impreuna cu clientul pentru identificarea si descrierea completa a problemelor acestuia. Cu toate ca demersurile pentru constituirea relatiilor suportive sunt primele ce vor fi intreprinse, ele nu vor fi neglijate ulterior, fiind recomandat a fi continuate in toate stadiile procesului.

Dezvoltarea unei relatii suportive intre consilier si client

In etapa initiala a interactiunilor cu clientul, acesta va manifesta tendinta de a relata problemele sale de o maniera insuficient focalizata, anecdotica sau incarcata de elemente aparent sau real redundante. Din punctul de vedere al consilierului si avand in vedere obiectivul dezvoltarii unei relatii suportive intre el si client, este deosebit de important, chiar daca pare neobisnuit, sa se acorde clientului un grad inalt de control asupra evenimentelor.

Pentru ca atat clientul cat si consilierul sa se simta confortabil in situatie, Nelson-Jones subliniaza importanta ascultarii active, care semnalizeaza intelegerea punctului de vedere al clientului si il recompenseaza pentru contributiile aduse.

Sunt evidentiate un numar de zece abilitati necesare consilierului in aceasta etapa, dintre care ne vom opri asupra catorva:

Utilizarea unor mesaje de deschidere si a unor recompense verbale

Mesajele de deschidere trebuie sa semnaleze disponibilitatea consilierului pentru a se familiariza cu problemele clientului.

Un consilier experimentat ar trebui sa nu aiba probleme in a alege mesajul de deschidere cel mai potrivit dintre urmatoarele doua alternative:

Cu ce va pot ajuta?

Ce v-a facut sa veniti la noi?

Printre recompensele verbale se includ scurte exclamatii sau remarci de genul "Aha", "Continuati", "Interesant", "Si?", "Inteleg", "Si atunci?" etc.

Utilizarea de remarci reflexive din interiorul perspectivei clientului

In exemplul de mai jos, dintre cele trei variante de remarci ale consilierului fata de fragmentul de relatare a clientului, alternativa C) este cea care nu omite nimic esential si nu aduce nimic in plus fata de cele spuse de client.

"- Suntem din ce in ce mai departe unul de altul. El sta la serviciu din ce in ce mai mult si incep sa fiu ingrijorata din cauza copiilor

A) Ati discutat cu sotul despre aceste temeri?

B) Probabil ca sotul ar trebui sa fie mai preocupat de stare dv. de spirit.

C) Sunteti preocupata de efectul pe care distantarea de sot il poate avea asupra copiilor".

Utilizarea de remarci reflexive centrate pe trairile emotionale ale clientului

Formatul acestor remarci reflexive este de tipul "Te simti fiindca", de exemplu:

- Am invatat foarte mult si totusi mi-e frica sa nu pic la examen.

- Te simti nelinistit fiindca ai putea sa nu iei examenul dupa atata efort.

Utilizarea de intrebari deschise

Intrebarile deschise lasa clientului un mare grad de libertate in formularea raspunsului.

Transmiterea unor bune mesaje corporale

Printre acestea, Nelson-Jones mentioneaza postura relaxata, deschiderea fizica (orientarea spre client atat cu fata cat si cu corpul), usoara aplecare inainte, contact vizual, expresii faciale care sa denote interes si acceptare, sensibilitate fata de spatiul personal al interlocutorului).

Vom adauga si cateva dintre lucrurile pe care, din perspectiva lui Nelson-Jones, consilierul nu trebuie sa le faca.

Directionare si conducere. Este vorba de preluarea controlului asupra a ceea ce clientul doreste sa vorbeasca, de exemplu "Vorbiti-mi despre problemele dumneavoastra de sanatate".

Formularea de judecati si aprecieri. Este vorba despre formularea de aprecieri evaluative, cu atat mai grava fiind situatia in care se intelege ca aprecierile sunt formulate prin raportare la criteriile consilierului.

Blamarea. Alocarea responsabilitatii pentru cele intamplate catre client, intr-o modalitate ofensiva, de exemplu "E vina dumitale".

Moralizarea sau pledoaria pentru un anumit stil de viata. Este vorba de a face clientului sugestii cu privire la modul in care trebuie sa isi traiasca viata.

Etichetarea sau formularea de diagnostice. Este vorba de etichetarea pripita a clientului sau a unora dintre comportamentel sale, de exemplu "Dumneata suferi de un complex de inferioritate".

Incurajarea clientului. Este vorba de tendinta de a imbarbata clientul, fara a avea o imagine asupra problemelor sale, de exemplu "Sunt convins ca se va rezolva".

Neacceptarea trairilor afective ale clientului. Este vorba de incercarea de a convinge clientul ca ar trebui sa aiba alte trairi emotionale decat are in realitate, de exemplu "De fapt nu aveti nici un motiv sa va simtiti atat de deprimat".

Sfatuirea clientului. Este vorba despre limitarea libertatii clientului de a ajunge la propriile sale concluzii, de exemplu "Dar de ce nu incercati sa stati de vorba cu parintii sotului?".

Interogarea ofensiva. Este vorba de formularea de intrebari intr-o maniera care poate plasa clientul intr-o pozitie defensiva, de exemplu "Spuneti-mi, de ce nu va intelegeti cu copilul dumneavoastra?".

Suprainterpretarea. Formularea de remarci sau explicatii care nu au legatura cu punctul de vedere intern al subiectului.

Remarci de auto-expunere inadecvate. Este vorba despre formularea de remarci despre sine care interfereaza cu relatarile clientului, de exemplu "Asta e o problema? Pai stai sa-ti povestesc care e situatia la mine".

Afisarea unei fatade profesionale. Este vorba de a adopta un stil de comunicare defensiv si artificial, prin utilizarea unor remarci de genul "Sunt foarte bine familiarizat cu situatii de acest gen".

Simularea atentiei. Este vorba de utilizarea unor mesaje verbale care nu sunt consistente cu cel enon-verbale si care semnaleaza un interes exagerat si nesincer.

Formularea unor presiuni temporale. Este vorba de semnalizarea unei disponibilitati limitate pentru ascultarea relatarilor clientului, de exemplu "Ar fi bine sa fiti mai concis".

Identificarea si clarificarea problemelor clientului

Obiectivul etapei

Pentru a descrie procesul de identificare si clarificare a problemelor clientului, Nelson utilizeaza o analogie botanica, in sensul ca o afirmatie a clientului de tipul "Sunt deprimat. Nu stiu ce sa fac.", poate fi comparata cu partea aeriana a unei plante.

Pornind de aici, consilierul poate eventual identifica radacinile problemei in cinci zone diferite:

relatii tensionate cu sotia

probleme de sanatate ale unui parinte

lipsa prietenilor

numar redus al activitatilor distractive

redusa satisfactie profesionala

Odata constituita o imagine asupra sub-structurii problemei, consilierul si clientul pot incepe sa elaboreze ipoteze legate de modul in care clientul contribuie la persistenta fiecarei zone problematice.

O alta analogie utilizabila este cu un santier arheologic, in sensul ca inainte de a se proceda la decopertari, terenul este marcat, impartit in parcele, fiind apoi luate decizii privind ordinea in care fiecare dintre parcele urmeaza a fi explorata.

Alte obiective, de mai redusa generalitate si subordonate obiectivului general al etapei, pot fi:

dezvoltarea unui set de ipoteze de lucru privind modalitatile in care clientul gandeste, simte si actioneaza in domeniile problematice

introducerea vocabularului abilitatilor vitale in explorarea deficientelor de gandire sau actiune care contribuie la persistenta problemelor

stabilirea in comun a unor obiective pentru interactiuni viitoare

Abilitati ale consilierului

In aceasta etapa, sunt utilizate abilitati de consiliere ca de pilda cele de structurare, interogare, rezumare sau confruntare, in contextul colaborarii cu clientul pentru explorarea, clarificarea si identificarea problemelor, cei doi parteneri comportandu-se ca niste "detectivi" (Nelson, 1995, p. 371), pentru a descoperi problemele reale.

Abilitati de structurare

Nelson Jones intelege prin structurare interactiunile dintre consilier si client ce urmaresc unificarea perceptiilor partenerilor asupra rolului consilierului, asupra continutului procesului de consiliere si asupra obiectivelor ce urmeaza a fi realizate (Nelson-Jones, 1995a, p. 113).

Printre recomandarile formulate de acesta in legatura cu abilitatile verbale de structurare se numara:

Adoptarea unei atitudini flexibile care sa permita luarea in consideratie a asteptarilor si problemelor clientului, starii sale emotionale, varstei si nivelului de inteligenta, timpului avut la dispozitie, contextului in care se desfasoara consilierea etc.

Fragmentarea enunturilor de structurare in mai multe propozitii.

Utilizarea unui limbaj accesibil.

Utilizarea vocabularului abilitatilor vitale.

Consistenta cu cadrul teoretic al abordarii abilitatilor vitale.

Accentuarea faptului ca este necesara activitate comuna si ca minunile sau magia nu au nimic comun cu procesul de consiliere.

Abilitati de confruntare

Nelson-Jones intelege prin abilitati de confruntare, acele abilitati prin utilizarea carora consilierul poate extinde si aprofunda perceptiile clientului asupra propriilor sale probleme, prin punerea in discutie sau punerea sub semnul intrebarii a acestora.

Confruntarea inconsistentelor

inconsistente intre mesaje verbale si mesaje nonverbale

inconsistente intre mesaje verbale

inconsistente intre vorbe si fapte

inconsistente intre afirmatii trecute si prezente

Confruntarea deformarilor realitatii

Toti au ceva cu mine.

Nu am nici un prieten.

Confruntarea evitarii constientizarii optiunii

"Spui ca-ti displace sa-ti vizitezi tatal in fiecare sambata, dar ma intreb daca iti dai seama ca de fapt tu optezi sa il vizitezi saptamanal."

Confruntarea prin furnizarea de explicatii alternative

Unui tanar care se plange de faptul ca mama il cicaleste si il critica permanent, i se ofera spre explorare alternativa ca mama, fiind foarte obosita dupa intoarcerea de la lucru, devine mai iritabila

Iata cateva dintre conditiile pe care autorul le recomanda a fi respectate, pentru a asigura eficienta in utilizarea confruntarii (Nelson-Jones, 1993, p. 133):

Incepeti cu o remarca reflexiva. Inainte de a formula un o remarca de confruntare, formulati o remarca reflexiva, care sa semnalizeze clientului interesul si intelegerea cu care este urmarit si care sa diminueze din impactul emotional negativ pe care l-ar putea avea remarca de confruntare.

Daca este posibil, ajutati clientii sa se auto-confrunte. Prin remarci reflexive legate de unele inconsistente din relatarile clientilor, sau prin solicitarea de argumente (intrebari de argumentare), clientii pot fi stimulati sa se auto-confrunte, astfel incat furnizarea de asistenta pe parcursul auto-confruntarii poate intalni mai putina rezistenta decat confruntarea directa.

Nu puneti clientii la punct. Remarcile de confruntare trebuie sa imbrace aspectul unor invitatii la explorare, decat cel al aducerii la ordine sau la realitate.

Fiti prevenitor. Nu utilizati in exces remarcile de confruntare si limitati forta acestora la strictul necesar. Aceasta recomandare este cu atat mai actuala cu cat istoria interactiunilor dintre client si consilier este mai scurta.

Evitati mesaje verbale sau non-verbale amenintatoare. Ridicarea vocii sau indreptarea degetului catre client sunt total nerecomandate.

Abilitati de interogare

In aceasta etapa a procesului de consiliere, avand in vedere necesitatea identificarii si clarificarii problemelor clientului, este recomandata folosirea unei game variate de intrebari.

Intrebari de clarificare a mesajului

Ce intelegeti prin ?

Cand spuneti , ce aveti in vedere?

Intrebari de elaborare

Vreti sa spuneti mai multe despre asta?

Ati vrea sa mai adaugati ceva in legatura cu ?

Intrebari care solicita argumente

Ce va face sa credeti asta?

Care este dovada ca ?

Credeti ca acesta este singurul mod in care poate fi interpretata situatia?

Intrebari de detaliu

Cat de des vine beat acasa?

Cand a inceput?

Ce faceti dumneavoastra in aceasta situatie?

Intrebari care solicita exemple

Puteti sa-mi dati un exemplu?

Va aduceti aminte o situatie concreta de acest tip?

Intrebari de demonstrare

Puteti sa-mi aratati exact cum i-ati spus asta?

Sa presupunem ca eu sunt sotul dumneavoastra. Care sunt exact cuvintele pe care le-ati utilizat?

Intrebari de clarificare a semnificatiilor personale atribuite unor informatii sau situatii

Spre deosebire de intrebarile de clarificare a mesajului, aceste intrebari se refera la semnificatii atribuite unor informati sau situatii (de exemplu, sotull vine tarziu acasa fara sa previna telefonic sotia de intarziere)

Ce concluzie trageti dumneavoastra de aici?

De ce este asta atat de important pentru dumneavoastra?

Abilitati de rezumare

Rezumarile sunt enunturi care condenseaza un fragment mai extins din relatarea clientului. Ea poate servi o serie de functii in prima etapa a interactiunilor:

marcheaza prezenta consilierului si caracterul bilaterala al comunicarii

calmeaza clientul si impun un ritm masurat al comuncarii (cand clientul este agitat si relateaza excesiv de rapid)

actioneaza indirect ca niste mesaje de structurare, impulsionand clientul sa continue relatarea

clarifica ceea ce clientul a comunicat

identifica teme si domenii problematice

constituie punctul de plecare pentru eventuale noi mesaje de structurare

Rezumatul reflexiv

- Nu va intelegeti cu seful dumneavoastra. Credeti ca nu va apreciaza si ca obisnuieste sa manipuleze pe toata lumea. Nu va vorbiti decat atunci cand este absolut necesar.

Rezumatul centrat pe trairi emotionale

- Va simtiti nervos si tensionat fiindca infatisarea la procesul de divort este peste trei saptamani si inca nu ati ajuns la un acord cu sotia nici privind incredintareaa copilului, nici partajul bunurilor comune si nici la cine ramane cainele.

Rezumatul de clarificare

- Sa vedem daca am inteles bine pana aici. Aveti o problema cu bautura pe care cel mai adesea preferati sa o ignorati. Sotia v-a spus ca va paraseste daca lucrurile nu se schimba. Va simtiti vinovat fiindca uneori sunteti violent cand va intoarceti acasa baut. Simtiti ca sotia nu mai este pe aceeasi lungime de unda cu dumneavoastra, nici emotional, nici sexual. Nu sunteti sigur ca doriti sa salvati aceasta casnicie. Ce parere aveti?

Rezumatul tematic

- In timp ce vorbeati am observat ca de mai multe ori ati subliniat cat de important este ca altii sa aiba o parere buna despre dumneavoastra. Ati mentionat ce important e ca celelalte colege sa va simpatizeze, ce trista ati fost cand vi s-a parut ca profesorul de istorie nu va da nici o atentie si cum faceti eforturi sa multumiti pe parinti, fiind amabila cu prietenii lor.

Rezumatul de identificare a unui domeniu problematic

- Ati inceput prin a vorbi despre , apoi ati trecut la , mai apoi v-ati referit la De care dintre aceste probleme doriti sa ne acupam mai intai?

Rezumatul de detaliu

- Am discutat deja destul de mult despre tulburarile de somn al dumneavoastra si principalele caracteristici par a fi urmatoarele: problemele au aparut acum trei luni cand ati gasit de lucru si v-ati mutat din casa parintilor intr-un apartament inchiriat. Aveti probleme de somn in fiecare noapte. Ati vrea sa dormiti cam opt ore dar nu reusiti mai mult de sase. Cand nu reusiti sa dormiti, mintea e foarte activa si va framantati in legatura cu evenimentele de peste zi. De asemenea, va ganditi ca nu veti fi odihnit si in forma pentru a doua zi. Pana cand adormiti, va si enervati pe dumneavoastra fiindca sunteti inca treaz. A doua zi va simtiti obosit. Dupa amiaza, cand ajungeti acasa, simtiti nevoia sa va atindeti pentru o ora. Am omis ceva important?

Abilitati de focalizare

Consilerul poate constata tendinta clientului de a evita folosirea persoanei intai, in incercarea de a se distanta de propriile emotii, judecati si actiuni. De exemplu, o clienta poate alege sa spuna "El este insuportabil cand se comporta astfel", in loc de echivalentul "Ma simt ranita cand se poarta asa cu mine".

In aceasta situatie, Nelson-Jones recomanda sa se apeleze la:

Raspunsuri reflexive la persoana a doua, de exemplu "Va simtiti ranita cand se poarta asa cu dv"

Solicitarea sa se utilizeze de catre client persoana intaia

Abilitati de intelegere a contextului

Printre dimensiunile de context a caror intelegere este, din punctul de vedere al lui Nelson-Jones, importanta, sunt mentionate:

Contextul cultural. Valorile, structurile de comunicare, sentimentele de alienare, neincredere sau izolare.

Contextul de clasa sociala. Intrucat regulile dominante privind comportamentul sunt diferite in functie de clasa sociala, consilierul va intelege mai bine modul in care clientul se comporta, vorbeste sau se imbraca, prin raportare la clasa sociala din care face parte.

Contextul familiei de origine. Acesta trebuie inteles atat din punctul de vedere al influentelor exercitate in trecut asupra clientului, cat si din punctul de vedere al influentelor prezente, prin sugestii, sfaturi sau modele comportamentale.

Contextul studiilor si activitatii profesionale

Contextul medical si de sanatate. Acest context poate influenta problemele psihologice ale clientilor, fie din perspectiva afectiunilor (ex. dezechilibre hormonale care pot conduce la o stare de apatie), fie din perspectiva medicatiei.

Contextul de gen. Principalele zone sensibile sunt cele ale rolurilor de gen invatate, cat si asteptarile asociate genului, de exemplu privind relatiile de cuplu sau alegerea carierei.

Contextul de preferinta sexuala

Contextul de varsta. Printre problemele mai frecvent asociate acestui context sunt cele de deprivare (tovaras de viata sau ocupatie), imbatranire, discriminare pe criterii de varsta.

Contextul grupului de referinta

Contextul religios

Contextul propriei retele de suport. Adresarea pentru asistenta din partea unui strain semnaleaza frecvent deficiente ale retelei proprii de asistenta (sot/sotie, familie, prieteni, colegi de munca, paroh sau asistenti sociali).

Printre abilitatile de intelegere a contextului se numara:

Achizitionarea unei baze de cunoastere contextuale. Imbogatirea permanenta a cunostintelor privind asteptarile, valorile si experientele specifice unei largi varietati de contexte.

Demonstrarea empatiei contextuale. Utilizarea unor mesaje care semnaleaza cunoasterea si sensibilitatea fata de valorile, caracteristicile si asteptarile clientului (voce, contact vizual, spatiu personal).

Incurajarea discutarii diferentelor dintre client si consilier. Permite clientului sa isi manifeste si sa clarifice retinerile sau neincrederea fata de consilier.

Incurajarea discutarii problemelor intr-un context mai larg. Recunoasterea lipsei de informatie a consilierului privind particularitati de context si solicitarea de informatii din partea clientului.

Directionarea intrebarilor catre un context mai larg

Un posibil scenariu al etapei

Un scenariu posibil pentru aceasta faza presupune incurajarea clientului sa relateze problema cu propriile cuvinte, dupa care consilierul poate structura situatia, prevenind clientul ca:

in continuare va pune cateva intrebari de clarificare

dupa care, in functie de cele descoperite, va putea sugera cateva abilitati de natura sa ajute clientul sa faca fata mai bine situatiei

odata de acord ca aceste abilitati pot fi utile, se va putea trece la cautarea modalitatilor de dezvoltarea acestora.

In legatura cu aceasta modalitate de structurare a situatiei se incurajeaza acordul clientului.

Pe parcursul structurarii situatiei, consilierul va putea evidentia pe scurt ratiunile pentru adoptarea jargonului abilitatilor, de exemplu:

"Ar fi utila gandirea acestor probleme in termenii abilitatilor necesare pentru abordarea lor. In acest fel vom avea la dispozitie parghii prin intermediul carora vom putea interveni.

Punctul meu de plecare este acela ca majoritatea comportamentelor sunt invatate. Pentru a aborda eficient propriile probleme, este necesar ca oamenii sa examineze modul in care gandesc si actioneaza.

Daca se procedeaza astfel, modalitatile ineficiente de gandire si actiune pot fi eliminate si inlocuite cu altele mai utile."

Nelson-Jones subliniaza faptul ca inca din aceasta etapa, consilierul va incerca sa utilizeze resursele sale educationale.

Prezenta unei table este importanta, de preferinta una de tip modern, alba, pe care se scrie cu marker.

Multi clienti - crede Nelson-Jones - inteleg mai bine problemele daca sunt prezentate vizual componentele acestora si de asemenea, pot nota de o maniera mai bine structurata ideile identificate impreuna cu consilierul.

Sarcinile de lucru pentru acasa pot fi alocate inca din aceasta etapa, mai ales sub forma ascultarii inregistrarii audio a sesiunilor parcurse, sau sub forma deschiderii si actualizarii unui jurnal.

2. STADIUL EVALUARII PROBLEMELOR SI REDEFINIRII ACESTORA IN TERMENI DE ABILITATI VITALE ("ASSESS")

2.1. Evaluarea problemelor clientului

Evaluarea problemelor nu este suficient de clar definita de Nelson-Jones. Ea pare a reprezenta un pas inainte fata de faza intaia a procesului in aceea ca se realizeaza o mai precisa conceptualizare a acestora si sunt explorate ipoteze privind abilitatile vitale care, prin minusurile caracteristice, fac posibila persistenta problemelor.

Rolul consilierului capata noi dimensiuni fata de prima faza, in primul rand prin manifestarea empatiei active, care nu se mai multumeste sa reflecte punctul de vedere intern al clientului, ci il extinde, pentru a sprijini o intelegere mai profunda a problemelor si a abilitatilor vitale deficitare.

In al doilea rand, consilierul va formula ipoteze privind problemele clientului, pe baza informatiilor furnizate de acesta, teoriilor consilierii, datelor furnizate de cercetarea in domeniu sau unor experiente anterioare. Formularea ipotezelor va fi realizata impreuna cu clientul, unul dintre rezultatele asteptate fiind sporirea capacitatii evaluative a acestuia.

Rolul clientului include de asemenea formularea de ipoteze. Este de luat in consideratie faptul ca foarte probabil, inainte de a se adresa consilierului, clientul a formulat de asemenea ipoteze in legatura cu propriile probleme, care insa au fost inadecvate. De asemenea, este probabil sa intalnim la client obisnuinte gresite legate de modul in care si-a definit in trecut propriile probleme.

Evaluarea trairilor afective

Necesitatea evaluarii trairilor afective deriva, dupa Nelson-Jones, din urmatoarele considerente:

Protectia clientului. Una dintre primele intrebari pe care consilierul urmeaza a si le puna este legata de riscul suicidului la client.

Aprecierea reactivitatii emotionale. Consilierul va incerca sa stabileasca nivelul de receptivitate al clientului fata de propriile trairi afective ca si fata de ale altora, nivelul de contact in care se afla acesta cu propriile emotii si dorinte.

Clarificarea problemelor reale. Sunt situatii in care prin aprecierea corecta a indicatiilor emotionale furnizate de limbajul non-verbal, consilierul va putea identifica, impreuna cu clientul, problema reala pentru care acesta are nevoie de asistenta, dincolo de problema ecran pentru care relateaza ca s-a prezentat la consilier (de exemplu insatisfactie maritala, mai curand decat dificultati de relationare cu un copil problema).

Obtinerea unor indicii privind deficiente de gandire si actiune. De multe ori constientizarea maniei, suferintei sau culpabilitatii faciliteaza identificarea abilitatilor de gandire si actiune necesare pentru controlul acestora.

Dezvoltarea capacitatilor de auto-analiza ale clientului Clientii pot fi ajutati prin activitatea consilierului sa traiasca, sa identifice si sa exploreze trairi emotionale.

Aspecte ce se evalueaza

Printre aspectele ce urmeaza a fi evaluate sunt si urmatoarele:

Capacitatea de traire afectiva. Este vorba de identificarea unor eventuale "zone albe" intinse peste un intreg spectru de trairi afective, sau de dificultati in trairea unor stari afective determinate, cum ar fi sexualitatea sau mania. Un alt aspect care se impune evaluat este severitatea, extensia si stabilitatea problemelor legate de trairea starilor afective. Unul dintre rezultatele de asteptat ca urmare a participarii la sedintele de consiliere este tocmai imbunatatirea abilitatior de traire si exprimare afectiva.

Nivelul de vitalitate al clientului. Este vorba de aprecierea nivelului de energie mentala si fizica manifestat de client, de vitalitatea sau apatia manifestate de acesta, iar, in cazul in care nivelul de vitalitate este neobisnuit de scazut, consilierul se poate intreba daca nu cumva exista motive de ordin medical.

Increderea in sine. Clientii care poseda un nivel rezonabil de incredere in sine dispun de o resursa utilizabila pentru rezolvarea propriilor probleme si eliminarea unor deficite in domeniul abilitatilor vitale. Pe de alta parte, clienti cu un nivel redus de incredere in sine pot ridica semne de intrebare legate de riscul unui eventual comportament auto-distructiv. Printre cuvintele cheie care trebuie sa atraga atentia consilierului asupra nivelului scazut de incredere in sine al clientului se numara cele ce sugereaza neajutorare, disperare, lipsa de speranta, lipsa de valoare.

Nivelul de anxietate si defensivitate al clientului. Consilierul va incerca sa determine intensitatea anxietatii prezente la client, precum si faptul daca aceasta este nespecifica sau tinde sa fie asociata cu anumite situatii. O atentie speciala va fi acordata modului in care anxietatea clientului (sau chiar a consilierului) poate perturba procesul de consiliere.

Dispozitia afectiva a clientului. Relatarile clientului pot fi influentate de faptul daca este bine dispus au deprimat si de coloratura pe care dispozitia de moment o poate imprima tuturor reactiilor sale.

Suferinta psihologica. Un consilier cu experienta va identifica zonele "dureroase", chiar daca au fost reprimate de client, care le va constientiza astfel, poate pentru prima oara.

Reactii fizice. Reactii de ordin fizic pot revela sau acompania trairi emotionale. De exemplu, timiditatea poate fi insotita de asemenea reactii de ordin fizic precum inrosirea fetei, ameteala, senzatia de uscaciune a gurii, transpiratia abundenta, respiratie rapida, accelerarea ritmului cardiac etc.

Dominanta afectiva. Uneori, dincolo de o traire afectiva pe care clientul declara ca doreste sa fie ajutat sa o gestioneze mai bine (de exemplu teama de a vorbi in public), consilierul poate descoperi o dominanta afectiva de autocompatimire sau dimpotriva, resentimente si manie directionate impotriva intregii lumi, prezenta la client "dintotdeauna".

Forta si persistenta trairilor afective. Intensitatea trairilor afective trebuie evaluata utilizand descriptori - de tipul redus, mediu sau puternic - pe cand persistenta va putea fi caracterizata prin descriptori de tipul cronic, sau acut.

Abilitati ale consilierului

Furnizarea de recompense verbale. Urmareste mentinerea unui climat de securitate emotionala si se concretizeaza in directionarea atentiei catre cuvinte care exprima trairi emotionale, observarea mesajelor vocale si corporale, sesizarea inconsistentelor dintre mesajele verbale, vocale si corporale, reflectarea trairilor emotionale, furnizarea de mesaje verbale, vocale si corporale, oferirea de suport emontinal (ex. "Imi dau seama ca va este greu sa discutati despre asta").

Reflectari extinse ale trairilor emotionale. Spre deosebire de prima etapa a stadiului precedent, consilierul va putea face remarci reflexive legate de trairi emotionale insuficient exprimate de client sau intuite de consilier.

Utilizarea de intrebari centrate pe trairi emotionale. Nelson-Jones recomanda utilizarea unei asemenea intrebari ori de cate ori clientul utilizeaza un cuvant ce exprima o traire emotionala. Iata cateva exemple de asemenea intrebari:

Puteti sa-mi descrieti cum se reflecta aceasta traire asupra corpului dv?

Exista imagini vizuale asociate cu aceasta traire?

Exista si alte trairi emotionale care se leaga de aceasta?

Cum va simtiti in acest moment?

Utilizarea unor tehnici de actualizare a trairilor emotionale

Observarea. Clientii pot fi pusi in situatii dificile si pot fi observate reactiile acestora.

Vizualizarea. Clientilor li se cere sa inchida ochii si sa vizualizeze scene asociate unor trairi emotionale.

Jocul de rol. Consilierul va antrena pe client intr-un joc de rol si va inregistra trairile emotionale ale cientului.

Alocarea de sarcini de lucru. Clientilor le sunt repartizate sarcini de lucru pentru intervale dintre sesiuni, urmand ca acestia sa inregistreze trairile emotionale dinaintea, din timpul si de dupa indeplinirea sarcinii.

Monitorizarea de catre clienti a trairilor emotionale. Clientii vor fi incurajati sa constientizeze propriile trairi emotionale, in acest sens putand utiliza fise de evaluare zilnica prin scale numerice a unor trairi emotionale specifice.

Utilizarea chestionarelor

Formularea de ipoteze privind trairile emotionale. Formularea de ipoteze urmeaza a urmari fiecare dintre aspectele evidentiate in paragrafele precedente.

Evaluarea abilitatilor de gandire

Evaluarea abilitatilor de gandire presupune, dupa Nelson-Jones (Nelson-Jones, 1993, p. 168 si urm.), identificarea plusurilor si minusurilor legate de abilitatile de gandire. Pe parcursul demersurilor de evaluare, care se realizeaza impreuna cu clientul, acesta ajunge la o mai buna constientizare a propriilor procese de gandire si poate incepe, independent, initierea unor demersuri de optimizare a acestora.

Realizarea evaluarii abilitatilor de gandire ale clientului presupune utilizarea de catre consilier a unor abilitati specifice, printre care:

Construirea unui baze de cunoastere. Autorul are in vedere cunoasterea aprofundata de catre consilier a modului in care functioneaza gandirea umana, prin studiul lucrarilor liderilor de scoli in consilierea si terapia cognitiva, facand referiri explicite la Ellis si Beck, ca si ale altor autori care au adus contributii semnificative privind influentarea gandirii clientilor, cum ar fi Frankl, Meichenbaum, Lazarus sau Glasser.

Gandirea problemelor clientului utilizand terminologia abilitatilor. Autorul face aceasta recomandare pentru a incuraja consilierul sa utilizeze aceasta terminologie, chiar daca ea nu a fost folosita de teoreticieni ca Beck sau Ellis.

Colectarea de informatii. Colectarea de informatii despre modul cum functioneaza gandirea clientului se poate realiza prin multiple modalitati.

Descrieri ale clientului. Clientul poate fi in posesia unor aprecieri privind propriile procese de gandire, de exemplu tendinta de a utiliza reguli personale rigide sau de a se caracteriza negativ, aprecieri pe care nu stie cum sa le valorifice.

Gandirea cu glas tare. Clientul poate fi incurajat sa verbalizeze procesele de gandire in legatura cu o situatie specifica despre care relateaza, sau in cazul in care este pus de consilier in fata unei situatii reale sau simulate.

Listarea gandurilor. Clientilor li se poate cere sa listeze in scris, eventual in ordinea importantei, gandurile lor in legatura cu probleme specifice. Autorul face referire la modelul ABC al lui Ellis (evenimente activatoare, ganduri, idei sau credinte si consecinte emotionale sau actionale). In legatura cu etapa B, recomanda - pe urmele lui Ellis - operarea distinctiei intre idei rationale si idei irationale.

Inregistrarea gandurilor. Clientilor li se poate solicita ca, intre sesiunile de consiliere, sa inregistreze gandurile asociate cu anumite situatii specifice. Formatul de inregistrare ce poate fi indicat poate fi unul cu doua coloane, situatiile fiind inregistrate pe o coloana, iar gandurile sau afectele pe alta. Un alt format utilizabil poate cuprinde trei coloane, conform modelului ABC al lui Ellis.

Inregistrarea frecventei gandurilor. Consilierul poate solicita clientului sa inregistreze fecventa de aparitie a unor ganduri sau idei determinate, de exemplu auto-etichetari negative.

Observarea directa. Consilierul poate acompania pe client in contextul unei situatii care ii provoaca dificultati si sa solicite acestuia sa relateze gandurile care apar.

Vizualizarea. Clientilor li se poate solicita sa-si imagineze situatii trecute, prezente sau viitoare, generatoare de trairi afective, apoi sa relateze gandurile ce acompaniaza vizualizarea respectivelor situatii.

Jocul de rol. Consilierul poate initia cu clientul jocuri de rol, de exemplu stabilirea prin telefon a unei intalniri amoroase, iar apoi explora impreuna cu acesta gandurile si trairile afective asociate.

Alocarea de sarcini. Clientii pot fi incurajati sa indeplineasca unele activitati care le provoaca temeri, ca pe niste experimente personale de descoperire de sine si sa inregistreze gandurile si trairile afective.

Chestionarele. Consilierii pot produce ei insisi chestionare de evaluare a stilului de gandire al clientilor sau pot, eventual, utiliza chestionare disponibile pe piata testelor psihologice.

Utilizarea tablei. Utilizarea unei table (de preferinta alba) este valoroasa din multiple puncte de vedere, de exemplu pentru inregistrarea unor ganduri sau idei, pentru vizualizarea interactiunilor dintre eveniment, ganduri si consecinte emotionale sau actionale ale gandurilor, ca si pentru redefinirea problemelor in termeni de abilitati vitale.

Anticiparea unor minusuri. Consilierul poate presupune existenta unor minusuri legate de abilitatile de gandire pornind de la indicatii furnizate de client. De exemplu, utilizarea frecventa a unor sintagme de genul "trebuie neaparat", "ar trebui", "ar fi necesar", poate sugera existenta unor reguli personale rigide, pe cand utilizarea frecventa a unor sintagme de genul "n-am putut sa fac altceva", "a trebuit sa fac asta", "n-am avut ce face", poate sugera o insuficienta asumare a responsabilitatii pentru propriile decizii.

Formularea unor ipoteze. Consilierul va genera ipoteze in legatura cu deficientele legate de abilitatile de gandire ale clientului (chiar daca nu le va impartasi neaparat pe toate acestuia), pe care va cauta sa le confirme sau sa le infirme prin colectarea unor informatii suplimentare. Este de subliniat ca aceasta abilitate trebuie utilizata pentru nuantarea si diversificarea explorarilor, iar nu pentru limitarea acestora prin neglijarea informatiilor inconsistente cu ipoteza consilierului.

Evaluarea abilitatilor actionale

Evaluarea abilitatilor actionale este importanta, subliniaza autorul, fiindca, in ultima instanta, gestionarea mai buna a problemelor inseamna a actiona mai bine. Abilitatile de consiliere necesare pentru efectuarea acestui tip de evaluare sunt in buna masura asemanatoare cu cele deja mentionate in cazul evaluarii abilitatilor de gandire, cu modificarile corespunzatoare.

Construirea unui baze de cunoastere. Autorul are in vedere cunoasterea aprofundata a abilitatilor actionale frecvent necesare categoriei sau categoriilor de clienti deservite. De exemplu, consilierul care lucreaza cu someri are nevoie de cunoasterea abilitatilor actionale pentru intocmirea unui CV sau identificarea de informatii privind oportunitati ocupationale, consilierul care lucreaza cu elevi sau studenti are nevoie de cunoasterea abilitatilor actionale de studiu si de prezentare la examene.

Colectarea de informatii in cadrul sesiunilor de consiliere. Colectarea de informatii despre comportamentul observabil al clientilor atat in cadrul sesiunilor de consiliere, cat si inafara acestora.

Descrieri ale clientului. Clientul poate relata modul in care actioneaza in afara sesiunilor de consiliere. Consilierul va fi constient de limitele de credibilitate ale acestei modalitati de colectare a informatiilor, avand in vedere posibilitatea ca acesta sa ajusteze evenimentele pentru protejarea imaginii de sine.

Observarea clientilor. Modul in care clientul vorbeste ca si comportamentul sau nonverbal vor furniza informatii pretioase pentru consilierul atent la aceste aspecte.

Utilizarea intrebarilor centrate pe actiuni. Consilierul va utiliza intensiv intrebari al caror format tipic este "Cum?", pentru a obtine detalii privind abilitatile actionale ale clientului. Acestuia i se poate cere sa furnizeze si detalii privind mesajele verbale sau nonverbale ce acompaniaza actiunile.

Jocul de rol. Consilierul va indica clientului, prin mesaje de formatul tipic "Arata-mi" sa actualizeze comportamente in situatii specifice. Demonstratiile pot fi eventual inregistrate video si utilizate ulterior pentru imbunatatirea abilitatilor de autoobservare ale clientului.

Colectarea de informatii in teren. Consilierul va putea decide sa colecteze informatii privind abilitatile actionale ale clientului la domiciliul sau locul de munca al acestuia.

Consilierul ca observator. Consilierul va insoti pe client in locuri sau situatii ce provoaca acestuia dificultati si va observa modul cum acesta actioneaza.

Clientul ca observator. Clientii vor fi incurajati sa constientizeze modul in care actioneaza in domeniile problematice, fiindu-le puse la dispozitie fise de inregistrare a comportamentului, indicandu-li-se sa deschida si sa actualizeze jurnale, sau alocandu-li-se sarcini, cu indicatia de a inregistra modul cum au actionat in contextul respectiv.

Alte persoane ca observator. Cu acordul clientului, pot fi colectate informatii de la soti sau sotii, parinti, frati, colegi sau sefi directi. Diferentele dintre observatiile acestora si cele ale clientului pot fi foarte semnificative.

Explorarea antecedentelor si consecintelor actiunilor. Este vorba de incurajarea clientilor sa exploreze ce au simtit sau gandit inainte de a actiona, ce evenimente au influentat actiunile lor, ca si consecintele actiunilor, inclusiv asupra propriului comportament.

Formularea de ipoteze privind abilitatile actionale. Nelson-Jones recomanda ca ipotezele privind domeniile mari in care clientul prezinta deficite actionale sa fie formulate inaintea celor privind abilitati specifice deficitare.

2.2. Redefinirea problemelor in termenii abilitatilor vitale

Un obiectiv important al celui de al doilea stadiu al interactiunilor de consiliere este enuntarea explicita a minusurilor in diferitele domenii ale abilitatilor vitale asupra eliminarii carora urmeaza a se concentra in stadiile urmatoare consilierul si clientul. Definirea acestor deficiente trebuie considerata ca un set de ipoteze, deschis pentru amendamente si modificari in lumina unor informatii suplimentare acumulate ulterior.

Printre abilitatile necesare consilierului pentru indeplinirea cu succes a acestui obiectiv, autorul mentioneaza:

Prezentarea si argumentarea necesitatii. Este vorba de abilitatea consilierului de a prezenta clientului, intr-o maniera convingatoare, credibila si coerenta, importanta redefinirii problemelor in termenii minusurilor de abilitati vitale care au condus la aparitia problemelor si la persistenta acestora. Va fi necesara familiarizarea clientului cu unele elemente de ordin general privind abilitatile vitale. Va fi de asemenea subliniat modul in care va fi utilizata tabla alba pentru inregistrarea rezultatelor demersurilor comune de redefinire.

Realizarea unor definitii clare si de dimensiuni reduse. Consilierul va fi constient de faptul ca noile definitii ale problemelor sunt lipsite de utilitate daca nu sunt intelese de client, daca dimensiunile acestora depasesc capacitatea de absorbtie a clientului sau daca nu sunt legate de problemele acestuia. Definitiile in termenii abilitatilor vitale vor fi considerate ca ipoteze de lucru, deschise revizuirii in cazul aparitiei unor noi informatii semnificative.

Utilizarea tablei albe. Folosirea acesteia va introduce un plus de organizare, atat in ideile clientului cat si in cele ale consilierului. Utilizarea unor imagini vizuale va facilita, de asemenea, intelegerea de client a noilor definitii si evaluarea acestora. Recomandarea autorului este aceea de a se utiliza o diagrama T, continand doua coloane, cate una pentru deficitele de gandire si respectiv, de actiune. Utilizarea tablei va face de asemenea evidenta colaborarea dintre consilier si client in formularea unor definitii reciproc acceptabile. Este de subliniat faptul ca aceasta recomandare evidentiaza din nou raportarea autorului la modelul ABC al lui Ellis, in care trairile emotionale sunt vazute mai curand ca niste consecinte, modificabile prin intermediul abilitatilor de gandire si actiune.

Utilizarea abilitatilor de verificare. Definitiile de lucru in termenii abilitatilor vitale, vor fi nu numai elaborate in colaborare cu clientul, ci si verificate impreuna cu acesta, consilierul fiind atent la eventuale rezerve ale clientului, care ar putea conduce la reformularea unora dintre acestea.

Luarea in consideratie a trairilor afective ale clientului. Clientul poate evidentia rezerve fata de utilizarea noului tip de redefinire a problemelor, care trebuie depasite inainte de continuarea demersului. De asemenea, noile definitii pot avea in vedere modificare aunor trairi emotionale ale clientului, de exemplu timiditatea sau iritarea. Modul in care consilierul actioneaza pe parcursul etapei de redefinire va trebui sa influenteze pozitiv modul in care clientul se simte inteles, acceptat si valorizat pozitiv de catre consilier.

Incurajarea activitatii clientului intre sesiunile de consiliere. Clientii pot fi incurajati sa asculte inregistrarile sedintelor prcedente inainte de sedinta urmatoare, sa inregistreze modul in care gandesc, actioneaza sau reactioneaza emotional in anumite domenii, sa construiasca dosare continand rezultatele unor activitati de suport sau autosuport, de exemplu redefiniri ale problemelor, diagrame continand evolutia unor indicatori comportamentali, principalele rezultate si invataminte desprinse din sesiunile de consiliere.

Exemple de redefiniri ale problemelor clientului

1. Jim Blake - a fost contabilul unei divizii a unei mari companii, concediat ca urmare a desfiintarii respectivului compartiment.

Confruntarea cu situatia concedierii

Obtinerea unei noi slujbe

Urmatorul exemplu (Nelson-Jones, 1995, p. 373), este furnizat de Nelson-Jones in legatura cu Anita, o clienta de varsta mijlocie, care a renuntat la postul de office manager intr-un departament al unei universitati britanice.

3. STADIUL FORMULARII OBIECTIVELOR SI PLANIFICARII DEMERSURILOR DE INTERVENTIE ("STATE")

Etapa 1. Formularea obiectivelor pentru demersuri de interventie

In esenta, formularea obiectivelor pentru demersuri de interventie reprezinta o rescriere a tabelelor continand deficitele abilitatilor vitale de gandire si actiune, intr-o formulare care transforma fiecare enunt al unei deficiente intr-un obiectiv de lucru, a carui finalitate urmeaza a fi eliminarea respectivei deficiente.

Pentru a porni de la exemple deja utilizate in capitolul precedent, iata modul cum tabelele in care problemele au fost redefinite in termeni de abilitati, pentru Jim si Anita, devin tabele continand obiective de lucru pentru eliminarea deficitelor din campurile respectivelor abilitati.

Obiective de interventie pentru Jim Blake

Confruntarea cu situatia concedierii

Obtinerea unei noi slujbe

Obiective de interventie pentru Anita

Avantaje ale formularii unor obiective de interventie

Autorul enumera avantajele si riscurile legate de formularea impreuna cu clientul a obiectivelor de interventie (Nelson-Jones, 1993, p. 190 si urm.). Printre acestea evidentiem:

Avantaje

Ajutarea clientilor sa devina autori ai propriei vieti. Activitatea, in sine, reprezinta un model util, care incurajeaza clientul sa isi asume responsabilitatea pentru gestionarea propriilor probleme.

Constituie o modalitate de structurare ce face in mod eficient trecerea catre activitatea de remediere. Autorul subliniaza existenta, in domeniul consilierii, a riscului de a se ramane la nivelul discutiilor, risc ce este minimizat prin formularea obiectivelor de lucru.

Directionarea eforturilor. Obiectivele asigura concentrarea eforturilor viitoare asupra aspectelor importante, economisind timp si efort ce ar fi putut fi directionate catre aspecte neesentiale.

Cresterea motivatiei. Amplificarea motivatiei se realizeaza atat pentru client cat si pentru consilier, intrucat amandoi au in fata obiective concrete.

Constituie un bun punct de plecare pentru planificarea demersurilor de interventie

Constituie un bun punct de plecare pentru evaluarea progresului realizat. Cu toate diferentele ce pot exista intre diferitele obiective, din punctul de vedere al facilitatii masurarii, formularea de obiective favorizeaza aprecierea progresului realizat, atat pe parcursul demersurilor de interventie, cat si la incheierea interactiunilor de consiliere.

Faciliteaza auto-asistenta. Dupa incheierea interactiunilor de consiliere, clientii vor putea utiliza informatiile despre obiectivele demersurilor de interventie pentru consolidarea abilitatilor respective.

Riscuri

Accentuarea insuficienta a trairilor emotionale. Formularea obiectivelor poate supra-accentua abilitatile de gandire si actiune in dauna celor ce tin de trairile emotionale.

Limitare prematura a orizontului de explorare. Complexitatea reala a problemelor este simplificata prin formularea unei liste finite de obiective si poate, eventual, limita explorarea altor directii problematice.

Imprecizie si superficialitate. Este posibil ca unele sau altele dintre obiectivele stabilite sa fie insuficient de relevante si de precise, deturnand eforturile de interventie catre directii mai putin productive.

Generarea de rezistenta. Acest risc evidentiaza necesitatea mentinerii obiectivelor deschise pentru eventuale revizii ca si necesitatea verificarii acestora cu clientul si manifestarii de receptivitate fata de retinerile sale.

Abilitati de gandire necesare consilierului pentru formularea obiectivelor de interventie

Printre abilitatile necesare consilierului pentru formularea unor obiective de interventie realiste, autorul mentioneaza:

Utilizarea unor reguli personale realiste. Autorul evidentiaza in acest context o serie de reguli nerealiste, a caror utilizarea trebuie evitata de consilier.

Trebuie sa obtin rapid rezultate.

Trebuie sa ajut clientii sa stabileasca obiective ambitioase.

Trebuie sa aduc pe client unde doresc eu.

Trebuie sa stabilesc multe obiective.

Clientul este intotdeauna vulnerabil.

Trebuie sa stabilesc obiective de lucru inainte de sfarsitul primei sedinte de consiliere.

Nu trebuie sa modific obiective fixate.

Consilierea trebuie sa obtina rapid rezultate palpabile.

In consiliere nu pot fi obtinute rapid rezultate palpabile.

Toti clientii trebuie sa ma aprecieze.

Nu trebuie sa fac niciodata greseli atunci cand stabilesc obiective.

Perceperea corecta. Inafara deficientelor de perceptie ce s-au putut eventual manifesta in stadiul precendent, la nivelul acestui stadiu pot apare distorsiuni legate de nivelul intelegerii obiectivelor de catre client, de interpretarea unor indicii subtile ale rezistentei fata de unele dintre obiective, de totalitatea acestora sau de ansamblul abordarii utilizate de consilier.

Formularea de predictii realiste. Este vorba in principal de predictii legate de capacitatea clientilor de a realiza obectivele stabilite de comun acord, ceea ce se poate eventual concretiza in obiective prea ambitioase sau prea putin ambitioase.

Abilitati actionale necesare consilierului pentru formularea obiectivelor de interventie

Evidentierea utilitatii redefinirii. Este vorba despre o abilitate de structurare, care presupune prezentarea credibila, coerenta si ferma, a utilitatii formularii unor obiective de lucru, pornind de la redefinirea problemelor, realizata anterior. Printre elementele cheie ale mesajului de structurare vor figura directionarea si motivarea eforturilor comune, ca si pastrarea deschisa a posibilitatii reformularii sau modificarii obiectivelor de lucru.

Utilizarea tablei albe Printre avantajele utilizarii acesteia se numara facilitatea transformarii deficitelor de abilitati deja definite in obiective de lucru, facilitarea intelegerii si discutarii de catre client a obiectivelor, ca si facilitarea inregistrarii scrise, de catre ambii parteneri, a obiectivelor definite in comun.

Verificarea reactiilor clientului. Este vorba, in principal, de receptivitatea la reactiile verbale sau non-verbale ale clientului, pentru identificarea unor indicii ale dificultatilor de a intelege pe unele dintre acestea.

Luarea in consideratie a trairilor afective ale clientului. Este vorba, in principal, de receptivitatea la reactiile verbale sau non-verbale ale clientului, pentru identificarea unor indicii ale unor rezerve sau dezacorduri fata de obiective, sau ale unui insuficient angajament pentru intreprinderea eforturilor de schimbare.

Etapa 2. Planificarea demersurilor de interventie

Prin demersuri de interventie, autorul intelege comportamente care urmaresc asistarea clientilor in gestionarea problemelor (identificate in etapa 1), prin realizarea obiectivelor de lucru ce urmaresc eliminarea deficientelor de abilitati vitale.

Prin planuri de interventie, autorul intelege enuntarea explicita a modului cum diferitele demersuri de interventei vor fi combinate si ordonate pentru asigurarea gestionarii problemelor si realizarii obiectivelor.

Din punctul de vedere al autorului, exista trei optiuni disponibile privind tipurile de planuri de interventie utilizabile.

Planul de management al unei probleme

In situatia in care clientul se adreseaza consilierului pentru o problema punctuala, in absenta motivatiei sau a timpului disponibil pentru o activitate comuna de mai mare complexitate, se poate dezvolta un plan simplu, pentru gestionarea unei singure situatii specifice (prezentarea la un examen dupa o nereusita anterioara, prezentarea la un interviu de angajare, prezentarea unei interventii la o reuniune politica etc).

Planul structurat pentru abilitati deficitare

Formatul recomandat al documentului de planificare este diagrama, care, in conceptia autorului (Nelson-Jones, 1993, p. 216 si urm.), este un tabel cu trei coloane, cuprinzand in ordine: 1. sesiunea sau secventa de lucru, 2. obiectivele urmarite, 3. activitati ilustrative pentru realizarea obiectivelor.

Printre elementele ce pot figura in prima coloana, exemplificam:

Saptamana 1, sesiunea 3

Saptamana 3, sesiunea 5

Workshop de o zi

Activitate personala intre sesiuni

Printre activitatile ilustrative evidentiate, exemplificam:

Facilitarea auto-explorarii (in legatura cu obiectivul stabilirii unui mai bun contact cu propriile dorinte si aspiratii).

Discutii pentru identificarea si demontarea regulilor nerealiste (in legatura cu obiectivul utilizarii unor reguli realiste privind succesul profesional).

Lecturarea unor materiale privind planificarea evolutiei ocupationale (tema pentru acasa).

Relatarea in scris a propriei istorii ocupationale, cu accentuarea deciziilor proprii care au influentat traiectoria ocupationala (tema pentru acasa).

Prezentarea, demonstrarea si exersarea unor abilitati de gandire si actionale pentru participarea la interviuri (in legatura cu obiectivul imbunatatirii abilitatilor necesare participarii la interviuri).

Planul deschis pentru abilitati deficitare

Adoptarea acestei optiuni presupune decizii ad-hoc privind obiectivele in legatura cu care vor fi initiate demersuri de interventie, cat si momentele in care aceste demersuri se vor realiza.

Printre situatiile care pot solicita adoptarea unei asemenea optiuni sunt enumerate:

Clienti anxiosi, complexati, care nu pot coopera eficient in dezvoltarea abilitatilor de gandire si actionale pana cand nu se simt in siguranta

Cazuri deosebit de complexe si dificil de inteles, care fac riscante decizii timpurii asupra obiectivelor sau demrsurilor de interventie

Puncte de reper in planificare

Pentru Nelson-Jones, calitatea planurilor de interventie depinde de luarea in consideratie a unei serii de factori, intre care:

Timpul necesar pregatirii. De cele mai multe ori va fi necesara utilizarea de catre consilier a unor perioade de timp pentru planificare, in intervalele dintre sesiunile de consiliere.

Implicarea clientului sau a altor persoane. Consilierul va decide, in functie de situatiile concrete, modalitatile in care va implica pe client in demersurile de planificare. In timp ce pentru unii clienti va fi suficienta discutarea detaliata a obiectivelor de interventie, in cazul altora se va putea ajunge pana la implicarea in detaliile planificarii. Cu acordul clientului, se va putea ajunge pana la implicarea in proces a altor persoane, cum ar fi partenerul de viata, parintii sau asistentul social care se ocupa de cazul clientului.

Ordonarea interventiilor. De cele mai multe ori, poate fi identificata o logica a ordonarii demersurilor de interventie, pentru ca rezultatele acestora sa aiba efecte cumulative. De exemplu, in cazul unui client cu probleme legate de realismul perceptiilor, este necesar mai intai a fi identificate perceptiile nerealiste, apoi generarea de alternative de percepere a diferitelor situatii si in fine, alegerea celei mai realiste dintre aceste alternative.

Perspectiva temporala a planificarii. Din punctul de vedere al consilierului, volumul de timp disponibil pentru a lucra c clientul este un considerent important. Din punctul de vedere al clientului, este importanta urgenta remedierii abilitatilor deficitare si eventual, capacitatea de plata, in cazul in care sesiunile se desfasoara contra cost. Din punctul de vedere al proceselor de invatare, este important de decis daca activitatile planificate vor fi intensive sau despartite de intervale temporale mai largi.

Managementul invatarii. Din punctul de vedere al consilierului, sunt semnificative deciziile privind momentele in care urmeaza a fi realizate evaluari sau facilitarea utilizarii autoevaluarii de catre clienti, prezentarea verbala, demonstrarea, sau alocarea de teme de lucru pentru intervalele dintre sesiuni. Alte elemente de luat in consideratie sunt disponibilitatea materialelor scrise, echipamentului si materialelor audiovideo. Alte elemente de luat in consideratie sunt legate de costuri si de eventualele recompense pentru clientii care se implica cu succes in concretizarea planurilor.

Accentuarea conservarii si dezvoltarii abilitatilor. Atat planurile structurate cat si cele deschise vor avea in vedere invatarea de catre clienti a utilizarii din proprie initiativa si fara supraveghere a abilitatilor vitale.

Evaluarea rezultatelor unui plan. Daca planurile de interventie nu produc rezultatele dorite, vor trebui identificate cauzele si la nevoie, modificate chiar planurile.

Selectarea demersurilor de interventie

Autorul evidentiaza o serie de criterii pe care consilierul le va utiliza atunci cand va efectua optiuni asupra demersurilor de interventie necesare pentru rezolvarea obiectivelor. Printre acestea enumeram:

Necesitatea conservarii si dezvoltarii relatiei de asistenta. In formularea acestei recomandari, autorul porneste de la riscul pierderii din vedere al acestui aspect si orientarii strict tehnice a demersurilor de interventie. El subliniaza faptul ca, pentru unii clienti, dezvoltarea relatiei de asistenta constituie principalul demers de interventie necesar, in timp ce pentru altii el trebuie sa preceada utilizarea altor demersuri.

Orientarea catre gestionarea problemelor sau catre modificarea abilitatilor deficitare. Pentru un client aflat in situatie de criza, gestionarea acestei situatii capata prioritate fata de orice alt aspect. In acest caz, interventiile consilierului vor urmari protejarea clientului, calmarea acestuia, asistenta in rezolvarea problemei si in planificarea viitorului imediat, astfel incat clientul sa redobandeasca un minim nivel de control asupra propriei vieti. Alte exemple de situatii in care accentul va fi deplasat catre gestionarea problemelor includ solicitarea de catre client a unei asistente limitate legate de o problema specifica (sustinerea unei conferinte publice, a unui examen) sau agenda incarcata a consilierului.

Relevanta interventiilor in raport cu obiectivele de realizat. Pentru fiecare obiectiv de lucru stabilit, clientul are la dispozitie un evantai de demersuri utilizabile, din care va decide pe care le va utiliza efectiv si in ce ordine. De exemplu, pentru un obiectiv de genul Voi utiliza reguli realiste privind aprobarea de catre ceilalti, sunt de luat in consideratie asemenea demersuri cum ar fi a) Instruirea clientului asupra necesitatii utilizarii unor asemenea reguli, b) Identificarea regulilor nerealiste utilizate, c) Demonstrarea, disputarea si reformularea regulilor, d) Exersarea utilizarii unor reguli realiste, e) Alocarea unor sarcini relevante de lucru intre sesiunile de consiliere.

Competenta consilierului in administrarea interventiilor. Neloson-Jones citeaza un proverb semnificativ din acest punct de vedere, specific culturii anglo-saxone -"Daca singura ta unealta este un ciocan, vei tinde sa crezi ca lumea e compusa doar din cuie". Consilierul va fi constient de propriile limite si va cauta sa-si extinda competenta in utilizarea unei game tot mai largi de demersuri de interventie. El sugereaza o strategie care porneste de la interventii relevante pentru proportii insemnate de clienti, cum ar fi asistarea clientilor in dezvoltarea abilitatilor de a identifica, disputa si reformula reguli personale nerealiste, sau asistarea clientilor in dezvoltarea abilitatilor de transmitere a unor mesaje verbale, vocale sau posturale utile afirmarii de sine.

Fundamentarea teoretica a demersurilor. Intrucat demersurile de interventie sunt identificate, evaluate, selectate, din perspectiva unui cadru teoretic, autorul recomanda practicianului pastrarea unui bun contact cu literatura de specialitate a domeniului.

4. STADIUL INTERVENTIEI PENTRU DEZVOLTAREA ABILITATILOR VITALE ("INTERVENE")

1. Abilitati necesare consilierului pe parcursul utilizarii demersurilor de interventie

O denumire generala utilizata de Nelson-Jones pentru aceste abilitati este "abilitati de instruire" (training abilities), care se refera la asemenea activitati ca proiectarea, evaluarea sau facilitarea programelor de interventie, ca si derularea efectiva a acestora (Nelson-Jones, 1993, p. 223 si urm.).

Abilitati discursive

Abilitatile discursive sunt utile in situatii ca cele urmatoare:

se argumenteaza necesiatea dezvoltarii unor abilitati specifice

sunt descrise componentele abilitatii de dezvoltat

sunt furnizate comentarii pe parcursul demonstrarii abilitatilor

cand se conduce antrenamentul clientilor in domeniul abilitatii de dezvoltat

cand se raspunde la intrebarile clientului

cand se negociaza temele de lucru independent

Printre abilitatile discursive evidentiate de autor se numara:

Controlul propriei emotivitati

Asigurarea claritatii discursului

Utilizarea unui limbaj adecvat

Utilizarea unor materiale auxiliare (ca tabla alba, materiale ce pot fi proiectate vizual, manuale de instruire si materiale ce pot fi incredintate clientului, audio si video casete

Transmiterea eficienta a mesajelor vocale (volum, articulare, tonalitate, accente, ritm)

Transmiterea eficienta a mesajelor non-verbale (gesturi si contact vizual)

Abilitati demonstrative

Principalele tipuri de demonstrare evocate de autor sunt demonstrarea scrisa, demonstrarea "pe viu", demonstrarea pre-inregistrata (audio sau video) si demonstrarea "vizualizata" (se cere clientului sa vizualizeze/imagineze scenele demonstrative descrise de consilier).

Printre abilitatile evidentiate de autor se numara:

Pregatirea corespunzatoare

Furnizarea unei introduceri (ex. explicarea inportantei invatarii prin demonstrare, sporirea motivatiei prin dirijarea atentiei asupra elementelor cheie de urmarit, informarea ca ulterior vor fi solicitati sa efectueze ei insisi elementele demonstrate)

Furnizarea de instructiuni pe parcurs si a unui rezumat la sfarsit

Verificarea intelegerii demonstratiei de catre client (atat pe parcursul demonstrarii cat si la finalul acesteia)

Extinderea demonstrarii in sarcini de lucru independent

Abilitati de antrenare

Printre aceste abilitati, care sunt legate de momentele in care clientul este solicitat sa efectueze el insusi abilitatile demonstrate initial de consilier, autorul enumera:

Echilibrarea antrenamentului didactic si de facilitare. In antrenarea didactica, consilierul furnizeaza indicatii explicite clientului privind diferitele secvente pe care urmeaza a le efectua. In antrenamentul de facilitare, consilierul solicita explicatii si verbalizari din partea clientului asupra a ceea ce urmeaza a face ei insisi, dupa urmarirea demonstrarii initiale.

Furnizarea unor instructiuni clare

Descompunerea unei abilitati in elementele componente si evaluarea numarului de incercari necesare

Utilizarea exersarii si jocului de rol (diferenta este aceea ca exersarea poate fi efectuata individual si repetat, fara utilizarea unuia sau mai multor parteneri, ca in jocul de rol).

Utilizarea de feed-back

Abilitati de alocare a unor sarcini de lucru independent

Printre aceste abilitati, autorul enumera:

Argumentarea necesitatii alocarii sarcinilor de lucru independent

Negocierea unor sarcini de lucru independent realiste. Aceasta abilitate urmareste obtinerea participarii clientului in procesul decizional. Printre caracteristicile ce asigura realismul sarcinilor de lucru independent, autorul mentioneaza consolidarea invatarii, nivelul de dificultate adecvat si volumul rezonabil.

Formularea unor instructiuni clare, in format portabil. Recomandarea lui Nelson-Jones este utilizarea de catre consilier a unui format standard pentru alocarea sarcinilor de lucru independent, care sa cuprinda ca elemente esentiale numele clientului, perioada de activitate, abilitatile a caror dezvoltare este vizata si instructiuni detaliate privind activitatile ce vor fi desfasurate de client.

2. Interventii legate de abilitatile de gandire

Inainte de a formula sugestii privind abordarea deficientelor tipice de gandire, Nelson-Jones subliniaza din nou importanta argumentarii importantei eliminarii deficientelor legate de abilitatile de gandire.

Interventii legate de asumarea responsabilitatilor pentru propriile optiuni

Autorul aprofundeaza remarcile precedente legate de abilitatea mentionata, prin evidentierea a patru dimensiuni ale acesteia:

Constientizarea optiunii. Este vorba de constientizarea faptului ca indivizii efectueaza in permanenta alegeri in viata, chiar si in legatura cu propria suferinta sau circumstante externe nefavorabile, cum ar fi saracia, discriminarea rasiala sau chiar, dupa cum a aratat Frankl (Frankl, 1959), internarea in lagare de concentrare (Viktor E. Frankl, nascut in 1905, elev al lui Freud, parintele unei orientari cu doua componente dupa unii distincte, Analiza existentiala si Logoterapie, a fost, intre 1942 si 1945, internat in lagare de concentrare naziste, inclusiv Auschwitz si Dachau).

Constientizarea responsabilitatii. Este vorba de constientizarea faptului ca oamenii sunt autorii propriei vieti, prin intermediul optiunilor pe care le fac.

Constientizarea existentiala. In acest caz este vorba despre constientizarea unor parametri existentiali in cadrul carora isi traiesc viata toti indivizii umani, printre acesti paramentri numarandu-se moartea, destinul sau izolarea.

Constientizarea emotionala In acest caz este vorba de capacitatea de a fi receptiv la mesajele primite din interiorul corpului sau din zona in capre opereaza procesele de valorizare.

Autorul subliniaza faptul ca, pe de o parte, asistarea clientilor in formularea unor mai bune optiuni va fi foarte frecvent intalnita pe parcursul activitatilor de consiliere, iar pe de alta parte, nu va fi de loc surprinzatoare intalnirea unor rezistente, uneori deosebit de puternice, din partea clientilor.

Printre activitatile de interventie utilizabile, el enumera:

Extinderea constientizarii. Clientilor li se va explica, pe intelesul lor, faptul ca sunt responsabili pentru propriile optiuni, nu numai in legatura cu modul in care actioneaza, dar si in legatura cu modul in care gandesc sau simt. Ei pot fi ajutati sa inteleaga faptul ca in trecut au adoptat o pozitie pasiva, reactionand la evenimentele in care deveneau implicati si pot fi incurajati sa modifice aceasta atitudine si sa devina agenti activi in modelarea propriei vieti.

Incurajarea utilizarii limbajului care evidentiaza optiunile. Consilierii vor ajuta pe client sa inteleaga modul in care limbajul utilizat influenteaza in sensul restrangerii propriilor posibilitati de optiune. De exemplu, clientul va fi incurajat sa spuna Nu vreau in loc de Nu pot, sau Optez sa nu fiu un bun vorbitor in public, in loc de Nu sunt un bun vorbitor in public.

Facilitarea explorarii optiunilor. Este vorba de asistarea clientilor in explorarea diverselor optiuni posibile si ale consecintelor probabile ale acestora. Acest demers nu urmareste sa puna optiunile consilierului in locul optiunilor clientului, ci sa extinda abilitatea acestuia din urma de a explora propriile optiuni.

Explorarea alternativelor contrarii. Capacitatea de optiune a clientului poate fi imbunatatita in cazul in care este incurajat sa exploreze alternative opuse de gandire sau de actiune. De exemplu, se sugereaza clientului sa se gandeasca la o persoana care il irita in mod deosebit, apoi sa se imagineze pe sine straduindu-se sa faca placere respectivei persoane, iar apoi sa-si imagineze reactia persoanei in chestiune. Autorul subliniaza faptul ca adesea, clientii realizeaza mai bine propriile optiuni ce conduc la persistenta unor probleme, in cazul in care exploreaza alternativele opuse ale respectivelor optiuni.

Confruntarea optiunilor neconstientizate. Este vorba de confruntarea afirmatiilor de genul Nu am avut ce face, cu evidentierea restrangerii posibilitatii de optiune si a consecintelor acestei restrangeri.

Confruntarea proiectarii responsabilitatii. Este vorba de confruntarea proiectarii asupra altora a propriilor ganduri, trairi emotionale, actiuni sau raspunderi, ceea ce face pe clienti sa se prezinte consilierului drept victime ale persecutiei altora.

Explorarea mecanismelor defensive. Consilierul va asista pe client sa devina constient de mecanismele pe care le utilizeaza pentru asigurarea pe termen scurt a confortului psihologic, in dauna constientizarii propriilor optiuni si raspunderi. Printre mecanismele de acest tip se numara frecvent deformarea sau ignorarea unor informatii, confectionarea de argumente sau scuze, proiectarea unor elemente nedorite ale sinelui asupra altora.

Extinderea constientizarii mortii si limitelor existentei individuale. Printre demersurile utilizabile se numara asistarea clientilor in imaginarea mortii in general si a propriei morti, incurajarea clientului sa-si scrie propriul necrolog, ajutarea clientilor sa-si reaminteasca ocazii in care s-au aflat in contact cu persoane in pragul mortii sau, in fine, incurajarea clientilor in luarea contactului cu moartea, prin vizitarea unor spitale.

Interventii pentru utilizarea auto-discursului suportiv

In legatura cu aceste demersuri de interventie, autorul face referiri exprese la Meichenbaum (Donald Herbert Meichenbaum, nascut in 1940, parintele orientarii cognitiv-comportamentale, care isi initiaza demersurile ce conduc la conturarea propriei sale abordari prin invatarea schizofrenicilor - prin conditionare operanta - sa "vorbeasca normal"). Printre demersurile de interventie utilizabile, mentioneaza pe urmatoarele:

Asistarea clientului in identificarea auto-discursului suportiv. Este vorba in principal de explicatii, ilustrate consistent cu exemple, privind beneficiile auto-discursului suportiv, orientarea acestuia (catre performante la nivelul posibilitatilor, mai curand decat catre performante maximale sau absenta anxietatii), tipurile auto-discursului suportiv (de calmare - Fii calm! Relaxeaza-te! Ia-o incet! si de directionare - Voi discuta cu cel putin trei persoane necunoscute la aceasta petrecere).

Relationarea auto-discursului suportiv cu actiunea. Este vorba de faptul ca adesea, in cursul aceleiasi sesiuni de consiliere, se vor face interventii legate de auto-discurs, dar si de abilitatea actionala corespunzatoare.

Interventii pentru utilizarea unor reguli personale realiste

In legatura cu acest tip de demersuri de interventie, se face din nou referire explicita la Ellis, reamintindu-se aprecierea acestuia, conform careia regulile personale reprezinta o forma de auto-discurs, desfasurata insa sub pragul costientizarii. Printre demersurile de interventie mentionate se numara:

Asistarea clientului in identificarea regulilor nerealiste. Este vorba de ajutarea clientilor in identificarea semnalelor care ar putea sugera existenta uneia sau mai multor reguli personale nerealiste, de exemplu trairi emotionale neobisnuite, actiuni neobisnuite sau nepotrivite, utilizarea unui limbaj neobisnuit sau identificarea conexiunilor dintre factorii stresanti, pentru a se concentra mai intai asupra regulilor nerealiste care produc cele mai importante perturbari.

Asistarea clientului in plasarea regulii nerealiste in cadrul conceptual ABC. De exemplu, in legatura cu Jeff, barbat casatorit cu doi copii, se realizeaza urmatoarea secventa edificatoare:

A. "Copii nu isi manifesta deschis aprecierea pentru cat de mult muncesc pentru a asigura familiei toate cele necesare".

B. "Trebuie sa obtin apreciere din partea copiilor ca sa ma simt un adevarat barbat".

C. Frustrare, auto-compatimire si enervare. Asprime cu copiii, ceea ce provoaca indepartare emotionala.

Asistarea clientilor in disputarea regulilor nerealiste. Autorul face din nou, in legatura cu acest demers de interventie, referire la Ellis si la aprecierea acestuia, ca disputarea regulilor nerealiste este metoda cea mai frecvent utilizata in terapia rational-emotiva. Abordarea tipica este aceea a demonstrarii disputarii regulii nerealiste, urmata de antrenarea clientului in efectuarea independenta a acesteia. Pentru a ne referi la exemplul utilizat anterior, printre intrebarile ce urmeaza a fi puse lui Jeff, intrebari pe care va trebui sa invete sa si le puna apoi singur, se pot numara:

Ce te face sa crezi ca nu poti supravietui fara aprecierea copiilor?

Faptul ca acestia nu-si manifesta deschis aprecierea fata de eforturile tale, insemna neaparat ca nu apreciaza aceste eforturi?

Este realist sa te astepti la constientizarea de catre copii a eforturilor depuse de tata inafara caminului, cu atat mai mult la aprecierea eforturilor?

Te astepti din partea copiilor prietenilor sa manifeste aceeasi apreciere pentru tatii lor, sau utilizezi un standard de apreciere dublu?

Cand erai copil, obisnuiai sa manifesti apreciere pentru ceea ce parintii faceau pentru tine?

Ce te determina sa fii atat de sensibil fata de lipsa manifestarilor de apreciere din partea copiilor?

Exact, cum face lipsa aprecierii din partea copiilor, sa simti ca nu esti un barbat adevarat?

Asistarea clientilor in reformularea regulilor nerealiste si inlocuirea lor prin reguli realiste. Pe parcursul acestui demers de interventie, autorul subliniaza importanta intelegerii de catre clienti a principalelor caracteristici ale regulilor realiste, de exemplu:

Exprima preferinte mai curand decat obligatii (ex. Prefer sa fac lucrurile bine, in loc de TREBUIE sa fac lucrurile bine).

Subliniaza performanta rezonabila, mai curand decat superlativul sau perfectiunea.

Sunt fundamentate pe valori proprii clientului, mai curand decat pe reguli ale altora internalizate de acesta (am putea spune "introiectate", daca am utiliza jargonul lui Perls).

Sunt flexibile si deschise pentru modificari sau actualizari.

Nu includ elemente de autoapreciere (ex. Sunt o persoana care a gresit, iar nu sunt O PERSOANA REA).

In cazul nostru, reformularea regulii nerealiste utilizate de Jeff, ar fi urmatoarea: Mi-ar place sa ma bucur in permanenta de areciere din partea copiilor mei. Totusi, lucrul cel mai important este sa imi asum responsabilitatea pentru cat de bine ma port cu ei si sa fiu multumit de modul cum actionez.

Asistarea clientului in modificarea comportamentului in conformitate cu noile reguli. Daca ar fi sa ne referim din nou la exemplul cu Jeff, acesta va putea fi incurajat sa-si dezvolte abilitatea de manifestare a afectiuni, in raport cu proprii copii.

Interventii pentru asigurarea realismului perceptiilor

In legatura cu aceste demersuri de interventie, autorul face referiri explicite la Beck (Aaron Beck, nascut in 1921, parintele orientarii cunoscute sub numele de terapie cognitiva, a redefinit depresia, anxietatea, fobiile si nevrozele obsesive-compulsive, in termenii distorsiunilor cognitive, pornind de la incurajarea pacientilor in analizarea cognitiva a propriilor ganduri), drept o autoritate in privinta modului in care perceptiile realiste influenteaza favorabil starea emotionala a clientilor. Printre demersurile de interventie recomandate, evidentiem:

Asistarea clientului in constientizarea influentei perceptiilor asupra starii emotionale. Introducerea clientului in problema poate fi realizata prin intermediul unui exemplu ipotetic - clientul este calcat pe calcai din spate etc. Ulterior, el este incurajat sa monitorizeze perceptiile care provoaca reactii de neplacere, utilizand o fisa de observatie cu trei coloane, cuprinzand 1. Situatia (cu data si ora), 2. Trairile emotionale, 3. Gandurile despre situatie (perceptiile).

Clarificarea pentru client a diferentelor existente intre fapte si opinii sau deductii asupra faptelor. Pentru o ampla majoritate clientilor, deductiile sunt confundate cu faptele, privand in continuare clientii de fundamentarea pe fapte a gandurilor, actiunilor si trairilor emotionale. Un exemplu furnizat de Nelson-Jones in aceasta privinta este:

Faptul. Sotul se intoarce foarte tarziu de la serviciu, trei zile la rand.

Deductia sotiei. Nu ma mai iubeste si are o amanta.

Asistarea clientului in identificarea unor deformari perceptive caracteristice. Pornind de la consideratiile lui Beck, el apreciaza ca numarul distorsiunilor perceptive ce se pot manifesta la un client intr-un scurt interval de timp este foarte mare si ca, mai ales in stare de stres, clientul este extrem de predispus sa-si activeze mecanismele ce distorsioneaza perceptiile. Printre deformarile tipice se numara viziunea tunel, gandirea polarizata, etichetarea negativa, personalizarea, suprageneralizarea sau atribuirea incorecta a cauzelor sau responsabilitatilor.

Asistarea clientilor in utilizarea strategiei Stop, gandeste, genereaza, evalueaza, alege perceptia cea mai potrivita

Stop! gandeste! Printre intrebarile ce pot fi puse in aceasta etapa se numara Nu cumva ma grabesc sa trag concluzii?, Sunt perceptiile mele bazate pe fapte sau pe deductii?, Dispun de toate informatiile necesare pentru a formula o apreciere? etc.

Genereaza. Este vorba de generarea unor diferite semnificatii alternative ce pot fi atribute unui acelasi eveniment. De exemplu, evenimentului intarzierii prietenei la cina, poate avea numeroase alte explicatii inafara lipsei de respect pentru partener, ca de exemplu o pana de cauciuc, aparitia unei urgente la serviciu, abaterea din drum pentru cumpararea unui cadou, intelegerea gresita a orei de intalnire, etc.

Evalueaza diferitele perceptii. Clientul este acum incurajat sa ia in consideratie situatiile de fapt care pot fi, sau nu, consistente cu diferitele interpretari anterior generate si sa selectioneze varianta care este optima in raport cu acestea.

Asistarea clientului in reevaluarea unei perceptii. In acest caz, este vorba in esenta de dezvoltarea la client a abilitatii de a identifica elementele pozitive ale unei situatii, elemente anterior neglijate, si in redefinirea de ansamblu a situatiei, pornind de la noua pondere alocata elementelor pozitive. Daca ar fi sa utilizam sintagme larg folosite in limbajul comun, problema este de a-l invata pe client sa vada si jumatatea plina a paharului, nu numai pe cea goala.

Interventii pentru atribuirea adecvata a cauzelor

Constientizarea atribuirii defectuoase a cauzelor. Este vorba in esenta de clarificarea, impreuna cu clientul, a deficientelor legate de atribuirea cauzelor, dintre care multe sunt tipice: propriile caracteristici, elemente ale istoriei personale, proiectarea exlusiv catre altii a cauzelor pentru propriile insuccese.

Modificarea atribuirilor defectuoase. Pe parcursul acestui demers de interventie, consilierul poate utiliza unele dintre abilitatile deja mentionate pentru a asista clientul in generarea de alternative atributive, evaluarea acestora in raport cu informatiile disponibile si adoptarea unor variente atributive mai realiste.

Interventii pentru formularea unor predictii realiste

Identificarea stilului predictiv al clientului. Este vorba de asistarea clientului in constientizarea caracteristicilor modului propriu de a formula predictii si a consecintelor de ordin general sau legate de probleme specifice ale acestuia. Elementele principale luate in consideratie de Nelson-Jones sunt riscurile si recompensele, fiecare dintre acestea putand fi supraestimate sau subestimate.

Constientizarea predictiilor. Este vorba de asistarea clientului in clarificarea predictiilor formulate in legatura cu situatii concrete. Pornind de la o situatie concreta si de la o alternativa de reactie in situatia respectiva, consilierul, utilizand tabla si un tabel cu doua coloane, clarifica, impreuna cu clientul, riscurile sau recompensele anticipate de acesta in raport cu respectiva alternativa actionala.

Asistarea clientului in generarea si evaluarea unor noi predictii. Acest demers de interventie este corelat cu cele anterioare, in sensul ca daca la un client este identificata o tendinta de subestimare a riscurilor, atunci el este incurajat sa genereze noi predictii legate de riscurile posibile ale unor actiuni, dupa cum, daca este identificata o tendinta de subestimare a recompenselor, clientul va fi incurajat sa genereze noi alternative predictive in aceasta directie.

Asistarea clientilor in evaluarea probabilitatilor. Consilierul va urmari in special dobandirea de catre client a abilitatii de a identifica, pe de o parte, temeiurile rationale ce il conduc la formularea unei anumite predictii, iar pe de alta parte, temeiurile irationale care exercita influenta in acest proces. Pe parcursul acestor demersuri, vor putea fi reluate unele elemente ce tin de diferentierea dintre fapte si deductii sau de distorsiunile tipice ale perceptiei.

Asistarea clientilor in evaluarea resurselor de care dispun pentru a se confrunta cu situatii concrete. In legatura cu acest demers de interventie, autorul subliniaza faptul ca multi clienti formuleaza predictii nerealiste intrucat au dificultati in a evalua corect resursele de care dispun pentru a se confrunta cu situatii specifice. O deficienta tipica este aceea a exagerarii propriilor slabiciuni si neglijarii propriilor calitati.

Incurajarea clientilor in testarea propriilor predictii. Acest demers de interventie, care presupune in principal asistarea clientului in formularea unui obiectiv concret, definit intr-o perspectiva temporala apropiata, poate de asemenea presupune demersuri pentru dezvoltarea unor abilitati actionale.

Interventii pentru formularea unor obiective reliste

Asistarea clientilor in formularea cu claritate a obiectivelor. Acest demers de interventie este deosebit de complex, intrucat clientii care au dificultati in acest domeniu au de obicei probleme legate de definirea propriei identitati, ceea ce presupune demersuri de lunga durata pentru a-i conecta la propriile trairi emotionale, dorinte si aspiratii. Una din cele mai imporante componente ale demersului este constientizarea de client a caracteristicilor unor obiective clare si realiste:

Reflectarea de catre obiectiv a valorilor proprii

Realismul obiectivului. Un obiectiv este realist atunci cand in formularea sa au fost luate in consideratie atat constrangerile de ordin intern, cat si cele de ordin extern.

Specificitatea obiectivului. In mod ideal, un obiectiv trebuie sa permita evaluarea facila a succesului in atingerea sa.

Existenta unei perspective temporale. Pe langa existenta unei asemenea perspective, este de asemenea important ca obiectivul sa fie concordant cu tipul de perspectiva temporala - de exemplu, pe termen scurt, mediu sau lung.

Interventii pentru dezvoltarea abilitatilor de vizualizare

Asistarea clientului in constientizarea importantei vizualizarii. Printre modalitatile utilizate pentru realizarea acestei constientizari, se numara:

Formularea de intrebari. Intrebarile urmaresc evaluarea capacitatilor de vizualizare ale clientului, vizand existenta eventuala a unor imagini vizuale premergatoare sau acompaniatoare ale unor situatii, sau solicitarea relatarii unor evenimente cu ochii inchisi, in maniera unui film derulat cu incetinitorul.

Explicatii. Imaginile vizuale pot fi incorporate in cadrul perspective ABC deja binecunoscute, in care la punctul B apar gandurile si imaginile vizuale ce le acompaniaza pe acestea.

Exercitii. Pot fi utilizate pentru ilustrarea efectelor vizualizarii. Un exercitiu standard este acela de a solicita clientului sa se gandeasca la o persoana pe care o iubeste, ceea ce va face foarte frecvent sa apara o imagine vizuala, in legatura cu care apoi se pot investiga efectele in plan emotional.

Asistarea clientului in utilizarea vizualizarii in scopuri de relaxare. Este vorba de identificarea impreuna cu clientul a unor imagini vizuale cu efect relaxant si de asistarea clientului in utilzarea concomitenta a unor indicatii verbale descriptive (ma aflu pe o plaja pustie intr-o zi insorita, adie o briza usoara etc.) si sugestive (nu am nici o grija si ma bucur de sentimentul de liniste si pace care ma inconjoara etc.).

Asistarea clientului in utilizarea vizualizarii pentru optimizarea performantelor. Este vorba in principal de exersarea prin vizualizare a abilitatilor necesare pentru confruntarea cu situatii specifice, ca si de vizualizarea realizarii obiectivelor propuse.

Utilizarea vizualizarii pentru eliminarea unor obisnuinte daunatoare. Este vorba in principal de asistarea clientilor inn vizualizarea realista, pe de o parte, si exagerata, pe de alta parte, a consecintelor obiceiului a carui eliminare este dorita.

Interventii pentru optimizarea proceselor decizionale

Multi clienti sunt confruntati cu consecintele actionale sau emotionale ale propriilor decizii defectuoase, printre consecintele emotionale numarandu-se anxietatea si conflictele. Autorul are in vedere, in legatura cu demersurile de interventie, doua dimensiuni principale, si anume stilul decizional si procedurile rationale de decizie.

Constientizarea stilului decizional. Fiecare individ este caracterizat de stiluri decizionale (in sensul ca diferite tipuri de decizii pot fi abordate prin perspectiva a diferite stiluri decizionale) care pot fi benefice sau daunatoare. Acest demers presupune familiarizarea clientului cu propriile stiluri decizionale si cu consecintele acestora. Stilurile evocate de autor sunt:

Stilul rational. Informatiile disponibile sunt evaluate logic, cea mai buna alternativa fiind selectionata pornind de la criterii proprii.

Stilul emotional. Cu toate ca diferite alternative decizionale pot fi generate si evaluate, fundamentul optiuni este constituit de ceea ce este perceput intuitiv ca fiind corect. Acest stil apreciaza contactul cu propriile trairi afective.

Stilul impulsiv. Deciziile sunt luate rapid, pe baza unor impulsuri de moment si a unor trairi emotionale de suprafata, fara explorarea si evaluarea unor optiuni.

Stilul hipervigilent. Se incearca luarea unor decizii supercorecte, ceea ce conduce la anxietate, conflicte interne si scaderea eficientei procesului decizional.

Stilul evitant. Deciziile sunt amanate sau evitate, in speranta ca problema va dispare de la sine.

Stilul conformist. Deciziile sunt conforme cu ceea ce clientul crede ca altii asteapta de la el.

Stilul rebel. Deciziile sunt de asemenea dependente de ceea ce clientul crede ca altii asteapta de la el, dar in sens opus.

Stilul etic. Cadrul de referinta al deciziilor este unul etic, fie el de provenienta religioasa sau traditional laica.

Autorul face de asemenea referire la trei stiluri decizionale in situatii de grup, respectiv:

Stilul competitiv. Clientul incearca sa impuna grupului propriile decizii, la modul agresiv, cautand sa castige competitia decizionala.

Stilul concesiv. Clientul se lasa condus de ceea ce crede ca doresc ceilalti membri ai grupului, fiind de acord cu orice propune majoritatea.

Stilul colaborativ. Este caracterizat de implicarea activa in procesul decizional si de disponibilitatea pentru compromisuri rationale.

Dezvoltarea abilitatilor decizionale. Este vorba despre instruirea clientului in metodologia decizionala, conform unui proces cu doua etape si sapte pasi:

ETAPA 1. CONFRUNTAREA CU SITUATIA SI LUAREA DECIZIEI.

Confruntarea cu situatia. Abilitatile caracteristice sunt constientizarea nevoii de decizie si formularea explicita a deciziei ce se impune luata.

Generarea de optiuni si colectarea de informatii referitoare la acestea.

Evaluarea consecintelor probabile ale diferitelor alternative decizionale

Formularea si acceptarea deciziei. Este vorba de ceva mai mult dedat luarea unei decizii, respectiv de aderarea la aceasta si la implementarea ei, ceea ce va evita probleme ulterioare, de genul anxietati post-decizionale.

ETAPA 2. IMPLEMENTAREA SI EVALUAREA DECIZIEI.

Planificarea implementarii. Abilitatile caracteristice includ formularea de obiective si sub-obiective, descompunerea sarcinilor in componente, generara si evaluarea unor diferite alternative actionale, anticiparea dificultatilor viitoare, identificarea surselor de suport.

Implementarea deciziei. Printre abilitatile caracteristice sunt incluse cele de auto-recompensare pentru indeplinirea sarcinilor stabilite (prin auto-discurs sau recompense mai tangibile).

Evaluarea consecintelor implementarii. Abilitatile caracteristice pentru acest pas includ receptarea adecvata de feed-back si disponibilitatea de a actiona in concordanta cu acesta.

Interventii pentru prevenirea si gestionarea problemelor

In principal, este vorba de a asista pe clienti in recunoasterea utilitatii abilitatilor de gandire ca factor preventiv in viata de zi cu zi, ceea ce revine la a-i convinge ca este util sa gandeasca nu doar in situatii de criza. Clientii pot fi de asemeea convinsi de utilitatea anticiparii unor probleme si eliminarea conditiilor favorizante pentru aparitia acestora.

Clientul va fi instruit in utilizarea unui model de gestionare a problemelor in cinci pasi:

Confruntarea, identificarea si clarificarea problemei

Evaluarea problemei si redefinirea acesteia in termenii abilitatilor necesare.

Formularea de obiective actionale si planificarea unor demersuri de auto-suport

Inplementarea demersurilor planificate

Evaluarea consecintelor

5. STADIUL INCETARII INTERACTIUNILOR CU CLIENTUL ("END")

Aducerea in discutie a incheierii interactiunilor inainte de sesiunea finala permite ambelor parti sa abordeze eficient diferitele aspecte legate de finalizarea raporturilor reciproce.

Printre strategiile utilizabile pentru incheierea acestor raporturi, Nelson-Jones evidentiaza:

Stabilirea unei limite temporale. Consilierul si clientul pot conveni, inca de la inceputul interactiunilor, o limita temporala pentru acestea. Avantajele acestei strategii constau in micsorarea probabilitatii instaurarii unei relatii de dependenta si motivarea clientului in folosirea intensiva a timpului disponibil.

Asocierea incetarii interactiunilor de atingerea unor obiective prestabilite. Principalele tipuri de obiective prestabilite pot fi gestionarea unei probleme specifice, dezvoltarea abilitatilor necesare gestionarii problemelor prezente si a unor probleme viitoare previzibile, sau realizarea unei competente solide in "filosofia de viata" a abilitatilor vitale.

Rarirea progresiva a sesiunilor

Planificarea unor sesiuni de improspatare. Acestea pot fi programate, de comun acord, la doua, trei sau sase luni dupa sesiunea finala, in acest caz urmand a fi trecute in revista progresele realizate si consolidate abilitatile de autosuport.

Stabilirea unui sistem de comunicare telefonica. Acestea pot fi programate in aceeasi maniera ca si sesiunile de improspatare, avand functii echivalente.

Inainte de sesiunea finala, consilierul sublinia repetat clientului ca acesta va trebui sa continue sa exerseze pentru mentinerea abilitatilor dezvoltate in timpul sesiunilor de consiliere. In acest sens, va incuraja clientul sa continue sa utilizeze unele din materialele dezvoltate pe parcursul consilierii, cum ar fi de exemplu sarcini de lucru individual, casete audio, materiale fotocopiate.