METODOLOGIA CERCETARII PSIHOLOGICE

METODOLOGIA CERCETARII PSIHOLOGICE

Metodele anchetei

Ancheta contine intrebari privind subiectii, criteriile de selectionare, esantionul, modul ei de desfasurare (direct sau prin posta, aplicata individual sau in grup). Clasificarea tipurilor de ancheta se face dupa mai multe criterii:

- in functie de metoda, avem ancheta pe baza de chestionar si ancheta pe baza de interviu. La rindul lui, interviul poate fi de tip cantitativ (pozitivist) sau de tip calitativ (comprehensiv).

- in functie de scop, avem anchete sociologice, psihologice, antropologice, politice.

Indiferent de tipul de metoda, selectia populatiei care alcatuieste grupul tinta se face conform unor criterii bine stabilite si, de asemenea, ea va utiliza un set de intrebari mai mult sau mai putin structurate, care trebuie adresate tuturor subiectilor participanti la cercetare. Raspunsurile primite reprezinta rezultatul unui astfel de studiu.

Exista o limita generala a tuturor tehnicilor anchetei: continutul si structura intrebarilor fiind stabilite in orb (in baza unor informatii documentare), exista posibilitatea ca ele sa nu corespunda populatiei careia ne adresam

Chestionarul

Este o metoda frecvent utilizata in stiintele sociale, fie ca instrument unic, fie impreuna cu altele. Se poate aplica:

- direct, prin utilizarea unui operator, care poate fi atit cel care conduce cercetarea si a produs chestionarul, cit si o persoana straina de obiectivele cercetarii si de felul cum a fost construit chestionarul.

- indirect, putind fi trimis prin posta clasica, electronica etc; nu se stabileste o relatie 'fata in fata' intre operator si subiect.

Calitatile chestionarului sunt:

- obiectivitatea rezultatelor;

- se poate aplica unui numar mare de subiecti;

- se poate aplica in cercetari care presupun chestionarea unor subiecti din zone geografice diferite;

- pastreaza anonimatul respondentilor (una dintre conditiile care garanteaza obiectivitatea raspunsurilor);

- se pot obtine multe informatii intr-un timp relativ scurt.

Limitele chestionarului:

- informatiile care se obtin sunt doar cele anticipate de cel care a construit chestionarul si nu se pot obtine informatii suplimentare fata de acestea;

- nu se pot cunoaste cauzele care au condus la anumite raspunsuri;

- in cazul chestionarului aplicat indirect, anonimatul respondentului poate conduce la situatia ca persoana care raspunde sa nu fie cea pe care o cautam (in locul tinarului de douazeci de ani poate raspunde bunicul, care are mai mult timp liber);

- este posibil ca unii subiecti sa nu raspunda la toate intrebarile.

Structura chestionarului trebuie sa cuprinda trei secvente: o scrisoare introductiva, instructiunile de aplicare si chestionarul propriu-zis.

Scrisoarea introductiva cuprinde o serie de observatii privitoare la scopul si semnificatia studiului. Fara a fi obligatoriu, se pot trece informatii referitoare la sponsori sau la institutul care l-a comandat, de aici rezultind motivele pentru care se cer raspunsurile la intrebari si importanta lor. Se precizeaza garantarea anonimatului si confidentialitatii si se explica, in linii mari, cum trebuie sa se raspunda.

Instructiunile de aplicare au ca scop principal explicarea modului in care trebuie raspuns la intrebarile respective. Tot aici se precizeaza ca raspunsurile trebuie sa reflecte opiniile si experientele personale, ca nu exista raspunsuri corecte sau gresite si ca chestionarul trebuie completat in totalitate si returnat la o anume data (daca este trimis prin posta).

Chestionarul propriu-zis cuprinde totalitatea intrebarilor; pentru a fi eficient, trebuie sa respecte regulile privitoare la continut si forma. Modul de prezentare a intrebarilor este de la cele simple la cele complexe, intr-o ordine logica. Exista si posibilitatea de a incepe cu intrebari neutre, ajungindu-se ulterior la cele personale. Forma de prezentare a intrebarilor de la simplu la complex se numeste 'chestionar pilnie'. Exista si chestionare 'pilnie intoarsa', dar se utilizeaza foarte rar.

In ce priveste numarul de intrebari, regula de aur este: un numar cit mai mic de intrebari, dar suficient de mare pentru a cuprinde problema cercetata'. Dimensiunea chestionarului difera in functie de scop, dar si de structura generala a metodologiei aplicate in cercetarea respectiva. Daca folosim o baterie de probe, atunci chestionarul poate sa nu fie foarte vast, pentru ca primim informatii si prin alte canale sau instrumente.

In functie de tipul intrebarilor si tema studiului, se delimiteaza intrebari primare, intrebari secundare si intrebari tertiare. Intrebarile primare sunt cele direct corelate cu tema de cercetare. Fiecare intrebare se adreseaza unui aspect al problemei. Ele pot fi independente sau se pot completa unele pe altele. Intrebarile secundare nu sunt direct corelate cu tema, dar sunt folosite pentru a verifica validitatea si coerenta lor. Pentru chestionarele de personalitate, intrebarile secundare sunt cele cuprinse in scalele de disimulare pozitiva sau negativa (de validitate). Intrebarile tertiare au rolul de a crea momente de relaxare pe parcursul completarii chestionarului. Ele apar fie inaintea unei intrebari dificile, fie imediat dupa.

Din punctul de vedere al adresabilitatii intrebarii, se delimiteaza intrebari directe si intrebari indirecte. Intrebarile directe se refera la opiniile celui care raspunde (de exemplu, 'De cite ori pe saptamina folositi samponul X?'). Intrebarile indirecte sunt intrebari cu caracter proiectiv, la care se cer raspunsuri de tip presupunere ('De cite ori pe saptamina credeti ca persoana P foloseste samponul X?') Intrebarile indirecte se folosesc in general atunci cind presupunem ca subiectii vor avea retineri sa raspunda direct la unele intrebari. Exista si intrebari sugestive, la care raspunsul este sugerat chiar din continutul lor; ele se folosesc foarte rar, si numai atunci cind controlul este suficient de puternic astfel incit rezultatul obtinut sa nu fie fals.

In functie de tipul de raspuns, se pot descrie chestionare cu raspunsuri fixe (prestabilite) si chestionare cu raspunsuri deschise. In cazul celor cu raspunsuri deschise, numarul de raspunsuri obtinute este mai mare, dar exista si dificultati: se obtin foarte multe raspunsuri diferite, ceea ce presupune un efort de prelucrare si sistematizare considerabil,    si, de asemenea, se pot obtine si multe raspunsuri nerelevante.

Din punctul de vedere al variantelor de raspuns, se respecta o serie de reguli legate de exhaustivitatea, exclusivitatea si unidimensionalitatea lor. Exhaustivitatea se refera la faptul ca variantele propuse trebuie sa acopere toate variantele de raspuns posibile. La sfirsit introducem si un raspuns semi-liber, ca masura de precautie, acesta avind forma 'Altele', pentru a acoperi posibila noastra nestiinta. Exclusivitatea se refera la faptul ca variantele trebuie alese astfel incit sa raspunda si sa defineasca toate acelasi concept. Unidimensionalitatea cere ca itemii formulati sa fie independenti si reciproc exclusivi si sa nu creeze dificultati de optiune datorita suprapunerii lor.

In ceea ce priveste variantele de raspuns, acestea pot lua urmatoarele forme:

- scale cu raspunsuri numerice;

- scale cu raspunsuri verbale;

- scale de discriminare crescatoare (nesatisfacator - satisfacator - bine - foarte bine);

- scale cu raspunsuri grafice (pot fi si numerice);

- scale-termometru;

- raspunsuri figurale, etc.

Etapele constructiei chestionarului

1. Pregatirea chestionarului presupune nu numai documentarea, in sensul in care vrem sa vedem daca s-au construit alte chestionare care sa evalueze aceiasi factori pe care i-am ales si noi, dar se decide si asupra tipului de chestionar, continutul si tipul raspunsurilor. Regula: este de dorit sa preluam un chestionar pe tema data, daca exista, si sa incercam sa-l facem mai complex, sa-l imbunatatim.

2. Constructia primei variante. Se construiesc o serie de itemi, de obicei mai multi decit ar fi nevoie la o prima vedere. Intrebarile trebuie sa vizeze atit aspectele principale ale cercetarii, cit si aspectele secundare si tertiare. Trebuie sa ne gindim si la forma raspunsurilor, urmind ca atit aceasta serie de intrebari, cit si raspunsurile sa treaca de analiza critica a chestionarului, facuta de regula de catre specialisti (un juriu de experti). Colectind informatiile oferite de juriul de experti se re-examineaza chestionarul si se fac modificarile necesare. Urmeaza testarea pilot, cu un grup restrins de subiecti din esantionul selectat. Se analizeaza raspunsurile obtinute si este de dorit sa se ceara subiectilor sa scrie si nelamuririle sau problemele legate de intelegerea itemilor si a variantelor de raspuns alese (continutul itemilor trebuie sa fie inteles de subiectii de nivel mediu).

Chestionarul este apoi revizuit inca o data si apoi definitivat. In construirea unui chestionar ne bazam pe operationalizarea conceptelor, adica determinarea notelor concrete si situationale ale unor concepte cu un grad mare de abstractizare.

Interviul

Este varianta orala a chestionarului. Se descriu doua etape: (1) etapa pregatitoare, in care se fixeaza scopurile interviului si se stabilesc persoanele care vor fi intervievate; (2) etapa interviului propriu-zis, care este o discutie sistematica si ordonata, coordonata de intervievator cu scopul de a evita distorsiunile de informatie.

Interviul se foloseste atit in studiile calitative, cit si in cele cantitative.

Metodele au o serie de caracteristici:

- in studiile cantitative se utilizeaza interviul structurat (ex: o grila de intrebari);

- in studiile calitative, interviurile sunt preponderent nestructurate (de tip intensiv sau de tip focalizat pe o anumita tema).

In ceea ce priveste diferentele dintre interviul cantitativ si cel calitativ, un prim criteriu este nivelul de structurare:

- interviul structurat se caracterizeaza printr-o procedura stricta; presupune construirea si respectarea unui ghid asemanator unui chestionar (este, de fapt, un chestionar citit, construit de un cercetator si aplicat de un operator). Aplicarea acestui tip de interviu permite obtinerea unor informatii care au fost presupuse de cercetator, dar nu si a unor informatii suplimentare. Operatorul nu se implica personal cu nimic in aplicarea interviului, ci este un fel de robot.

- interviul nestructurat nu presupune o procedura stricta de derulare, nu exista restrictii in formularea raspunsurilor sau a intrebarilor si nu este absolut necesara respectarea ordinii intrebarilor. Pe de alta parte, intrebarile pe care le pune operatorul-cercetator au la baza un model, o structura si tintesc spre un anumit scop (seamana cu interviul clinic).

- exista si interviul semistructurat, o varianta intermediara intre celelalte doua prezentate. Operatorul are libertatea ca, atunci cind sesizeaza un raspuns incomplet, sa puna si intrebari care nu sunt cuprinse in grila initiala.

Un alt criteriu de clasificare a interviurilor este nivelul de standardizare al raspunsurilor. In interviul cantitativ, fiecare intrebare are o serie de raspunsuri prestabilite, dintre care respondentul il alege pe cel care i se potriveste cel mai bine. In interviul nestandardizat, respondentul raspunde cum vrea (raspunsuri deschise).

In functie de numarul de persoane intervievate, se delimiteaza:

- interviul individual (un operator - un respondent);

- interviul in grup (un operator - maximum cinci respondenti). Acest tip de interviu se aplica atunci cind ne intereseaza sa aflam punctul de vedere al mai multor subiecti asupra unei probleme (de pilda, atunci cind studiem relatiile dintr-o familie).

Acest tip de interviu nu trebuie confundat cu focus-grupul, care este o metoda de determinare a caracteristicilor unei situatii sau a opiniilor despre o situatie in cadrul unei discutii de grup, cind se propune tema si in jurul ei se desfasoara discutiile liber, fara interventii.

Din punctul de vedere al frecventei aplicarilor, se delimiteaza interviurile unice si interviurile panel. Interviurile unice sunt cele in care se discuta o singura data cu o persoana si sunt specifice cercetarilor calitative. Interviurile panel sunt cele in care acelasi set de intrebari sau aceeasi tematica este pusa in discutie de mai multe ori cu acelasi set de subiecti; sunt specifice cercetarilor longitudinale si cantitative. Spre exemplu, pentru a studia opinia fata de democratie, se alcatuieste un interviu care se aplica unor subiecti adolescenti, apoi acelasi interviu se aplica acelorasi subiecti dupa cinci ani etc.

Exista si alte tipuri de interviuri, diferentiate in functie de continut:

- interviul analitic, care se bazeaza pe o teorie si are ca scop analiza conceptelor specifice acesteia, a relatiilor sociale si a evenimentelor, totul analizat prin prisma teoriei respective;

- interviul diagnostic (anamneza), care urmareste sa determine evenimentele majore de pe parcursul vietii unui individ. El permite sa se obtina un diagnostic corect asupra unui individ in masura in care este completat de alte instrumente diagnostice.

- interviul etnografic (dezvoltat la inceput de etnografie si preluat si folosit de psihologia sociala si sociologie) permite studiul structurii culturale si arhetipale, ceea ce presupune determinarea comportamentelor, a simbolurilor utilizate, a relatiilor intre simboluri si comportamente etc. Delphi este o varianta de interviu etnografic, aplicat multifazic. Se lucreaza doar cu experti, ei fiind atit respondenti, cit si juriu al informatiei obtinute.