Abordarea personalitatii din punct de vedere psihanalitic - SIGMUND FREUD (1856-1939)

Ce este psihanaliza

Psihanaliza este deja o doamna batrana, a face istoria psihanalizei inseamna de fapt a face mai intai istoria descoperirii freudiene.

Semnificatia conceptului de psihanaliza comporta trei acceptiuni (A.Munteanu, 1998):

• mijloc de investigatie pentru acele fenomene psihice care sunt inaccesibile altor metode. Utilizand asociatia libera, se cauta descifrarea semnificatiei inconstiente a cuvintelor, actiunilor si productiilor imaginare (vise, fantasme, deliruri);
• metoda de psihoterapie a nevrozelor care a dat rezultate in tratarea isteriei, nevrozelor anxioase, obsesiilor, fobiilor, perversiunilor sexuale;
• teorie despre psihicul normal si patologic, care este in mare parte rodul experientei clinice a fondatorului sau si a unor discipoli.

Principalele descoperiri ale lui Sigmund Freud care au revolutionat lumea raman in esenta urmatoarele:

v     in primul rand, este vorba despre conceptia sa potrivit careia omul dispune de o energie pulsionala concretizata in asa numitul libido;

v     a demonstrat ca afectivitatea, mai mult decat inteligenta este factorul esential al vietii noastre cotidiene;

v     a redescoperit inconstientul conferindu-i un continut nou si o noua semnificatie;

v     metoda asociatiei libere ramane inventia cea mai semnificativa a lui Sigmund Freud; colectarea asociatiilor libere produse de pacient permite un acces direct la problematica lui psihica, intima, si totodata ofera analistului o imagine vie a etiologiei nevrotice a analizatului;

v     a contribuit la aprofundarea cunostintelor despre sexualitate, prin:

relevarea existentei sexualitatii infantile;

incercarea de a descifra problema aberatiilor sexuale;

argumentarea deosebirii dintre sexualitate si genitalitate.

v     a identificat prezenta unor fenomene numite complexe;

v     a deschis noi orizonturi de intelegere a comportamentului normal si patologic printr-o investigare adecvata a motivatiei inconstiente;

v     a pus in evidenta cateva mecanisme psihice majore, refularea si sublimarea fiind cele mai importante;

v     a pus sub lupa stiintei visele si actele ratate; Freud este primul care a sesizat logica actelor ratate sau simptomatice, pornind de la premisa, confirmata in practica, determinismului tuturor manifestarilor noastre psihice. In faimoasa sa lucrare Psihopatologia vietii cotidiene Freud ofera largi comentarii insotite de exemple de acte ratate si simptomatice care au sens si semnificatie in urma interpretarii;

v     a generat restructurari teoretice si metodologice in domeniul psihiatriei pledand pentru psihologizarea demersului medical psihiatric conferind o noua semnificatie maladiilor psihice;

v     s-a implicat in modernizarea psihologiei postuland obligativitatea ca viitorul psiholog sa treaca prin sondarea propriului psihic;

v     a imbogatit vocabularul stiintific prin lansarea unor termeni originali.

Conceptia lui S.Freud despre libido - Stadiile ontogenetice ale personalitatii

Intreaga constructie freudiana se intemeiaza pe trei piloni fundamentali libidoul, inconstientul si refularea.

S.Freud a definit un aparat psihic functionand dupa aceleasi legi generale ca si aparatele organice (respirator, circulator etc), dar pe un alt plan al realitatii, concepandu-l ca fiind organizat de un joc de forte. Energia specifica acestui nivel o numeste libido.

In opera freudiana libidoul devine coloana vertebrala pe care se construiesc stadiile personalitatii in ontogeneza

STADIUL ORAL (CANIBALIC) 0-1 AN

Zona erogena este gura, iar descarcarea libidoului se face prin actul suptiunii. Astfel placerea suptului va functiona si dincolo de nevoile alimentare prin sugerea degetelor, jucariilor, hainelor etc ceea ce ii confera coloratura libidinala.

Are doua substadii:

• pasiva cand copilul se identifica pana la contopire cu mama sa (ori cu persoana care o inlocuieste). In aceasta comuniune a iubi mama semnifica a se iubi pe sine insusi;
• activa ce apare din cauza frustrarilor de moment (mama nu-i raspunde intotdeauna la chemari, nu-i da de mancare de cate ori vrea) ceea ce il obliga pe copil sa realizeze treptat ca el si propria mama sunt doua entitati distincte. Acum atitudinea sa fata de mama devine ambivalenta, deoarece aceasta este deopotriva sursa de confort si disconfort.

Marea problema a stadiului oral este cea a intarcarii, care daca se realizeaza in mod brutal se poate acompania de doua consecinte majore:

fenomenul de fixare la stadiul oral, care determina o conservare a formelor sale fiind lezata insasi capacitatea individului de a urma succesiunea fireasca a stadiilor ontogenetice in drum spre maturitate;

fenomenul de regresiune ce apare in cazuri extreme, datorita unor intamplari existentiale dramatice care il determina pe individ sa se intoarca la serenitatea varstei orale.

Faza orala poate lasa reziduuri pentru intreaga viata: atractia individului pentru dulciuri sau mancare in general, pasiunea pentru fumat, alcool sunt simptomatice in acest sens.

Caracteriologia dinamica (C.Morrel, 2003)

CARACTERUL ORAL

Oralitatea, la fel ca si analitatea, se manifesta sub forma de trasaturi, adica tendinte, mai rar personalitatea intreaga este alcatuita doar conform organizarii orale.

Specificitatea relatiei

Cazul cel mai tipic de fuziune narcisic orala se intalneste la schizofrenul care este convins ca un altul gandeste ceea ce gandeste el si simte ceea ce simte el.

Fara a intra in starile psihotice, caracterul oral cauta sa se topeasca in celalalt sau, mai exact, sa il topeasca pe celalalt in el. Regasim astfel de componente ale organizarii orale in prieteniile adolescentilor. Tinerii prieteni isi jura fidelitate absoluta, sunt nedespartiti, isi fagaduiesc un atasament total.

Relatia amoroasa imbraca aceleasi caracteristici. Fuziunea implica negarea diferentei. Este important sa fii "copia lui.", asemanator, identic.

Vointa de a reduce pluralul la singular (cum se intampla in organizarea orala si in relatia amoroasa) se manifesta ca fantasma intoarcerii la unitatea primordiala.

Personalitatea orala urmareste, adeseori un vis imposibi, frecvent traieste regretand o stare anterioara ideala. Astfel, persoana va nutri un sentiment permanent de insatisfactie, are o stare interioara de perpetua nevoie. Nevoie de ce? Nu stie, obiectul nefiind niciodata real.

Viata amoroasa a caracterului oral

Exista doua tendinte care se pot dezvolta:

v     fie succesiunea relatiilor afective nesatisfacatoare si cautarea permanenta a sufletului pereche. Descoperirea fiintei ideale il indeamna sa traiasca multiple experiente, toate dezamagitoare, pentru ca sunt idealizate la pornire. El cunoaste deziluziile in lant si contina sa creada ca, undeva, exista o fiinta perfecta, inzestrata cu toate calitatile, capabila sa raspunda la dorinta sa. Aceasta este o fantasma care nu poate fi insa indeplinita. Nu atat realitatea este de vina, cat dorinta;

v     fie se angajeaza intr-o singura unica relatie: relatia "ideala", dar totodata, "relatia imposibila". De altfel este ideala tocmai pentru ca este imposibila. Relatia imposibila ii permite sa-si satisfaca inclinatia catre fantasma. Aceasta este tolerata, pentru ca raspunde perfect unei exigente: sa redea obiectul ideal, intrucat este inaccesibil. Alegera obiectului este foarte revelatoare, de pilda, se indragosteste sistematic de persoane casatorite, sau care locuiesc la sute sau mii de kilometri departare de el, sau chiar de persoane care refuza relatia.

Viata sociala a caracterului oral

Este marcata de tendinta catre individualism. Egocentrismul caracterului este in legatura cu posibilitatea subiectului de a se satisface prin el insusi. Referinta la primul an de viata este revelatoare: oralitatea sugarului se alcatuieste pe baza autoerotismului (sugerea degetului mare) si a narcisismului. In masura in care ii este dificil sa stabileasca o legatura cu exteriorul, nou-nascutul intretine o relatie privilegiata cu el insusi.

Asemenea nou nascutului caracterul oral functioneaza prin incorporare si identificare.

Caracterul oral traieste "in lumea lui", rupt, intr-o oarecare masura, de realitatea obiectiva, realitatea celorlalti. Pe de alta parte se dezintereseaza de ceilalti, universul interior parandu-i-se mult mai pasionant.

Subiectul prezinta o dificultate absolut speciala de a formula o cerere. Doreste sa-i fie ghicita. El vrea sa fie satisfacut in mod magic, spontan fara sa mai fie nevoie sa-si formuleze dorinta. Este si cazul cuplurilor in care de obicei, femeia asteapta sa-i fie ghicite dorintele si este dezamagita cand nu se intampla acest lucru. Si reciproca: acest comportament se asociaza unei dificultati de refuza.

O alta caracteristica este inaptitudinea de a poseda. Subiectul cu caracter oral se dovedeste un foarte prost gestionar, el doreste sa se bucure din plin de existenta si prefera, sa cheltuiasca decat sa economiseasca. Promptitudinea dorintelor sale este inca o data subliniata.

Personalitatea orala poate dezvolta talente artistice si se arata un bun creator, numai ca activitatea lui creatoare se opreste aici. El imagineaza multe proiecte, dar le realizeaza dificil, spre exemplu, poate picta, fara a-si expune panzele vreodata. Acest lucru se intampla nu pentru ca nu ar avea ambitie, ci pentru ca asteapta din nou ca lucrurile sa se intample de la sine (omnipotenta ideilor, modul de satisfacere magica, vointa ca dorintele sa i se indeplineasca fara a trebui sa le formuleze explicit).

Sintetizand, putem spune despre caracterul oral ca se manifesta prin dorinta de a fi hranit material, afectiv si intelectual fara sa actioneze.

Nostalgic dupa acea perioada de osmoza, dupa viata prenatala in continuitatea simbolica a relatiei simbiotice cu mama, personalitatea orala o conserva si in relatia cu lumea: asteapta pasiv satisfacerea, ceea ce il poate conduce la sentimentul ca totul i se cuvine.

Placerile caracterului oral

Gura ramane zona erogena pentru majoritatea adultilor. Bulimia ca erotizare a gurii, este adeseori comparata cu alcoolismul si tabagismul, la care, de asemenea, modul de satisfacere este, in parte oral. Efectul calmant al hranei sau al bauturii este explicat, din punctul de vedere al teoriei psihanalitice, prin persistenta unui mod propriu oralitatii de satisfacere si de atenuare a angoasei.

Rezumat:

instaurarea unei relatii fuzionale cu mediul si, in consecinta, o tendinta de a raporta totul la sine, manifestata printr-un egocentrism pronuntat;

asteptarea unei gratificari totale (totul sau nimic), imediate (totul pe loc) si spontane (incapacitatea de a formula o cerere);

pasivitatea care trimite la ipostaza infantila, in care nevoile si dorintele sunt indeplinite de catre exterior, in mod "magic", fara interventie din partea subiectului.

Cauze posibile ale fixatiei sau regresiei:

• privarea de o cantitate optima de frustrari in prima faza pregenitala, copilul a capatat prostul obicei de a obtine satisfactii aproape automate, el nu a putut, in acelasi timp cu iubirea sa introiecteze deopotriva, fermitatea si forta.
• intarcarea tardiva.

Potrivit teoriei lui Abraham, cauzele fixatiei sunt paradoxale: "Daca un copil a fost frustrat de placere in cursul acestei perioade din viata sa ori daca a fost favorizat in exces, rezultatul este acelasi".

STADIUL SADIC - ANAL 1 - 3 ANI

Zona erogena este mucoasa anala, dezamorsarea libidoului se realizeaza prin doua procese antagonice: expulzia si retentia materiilor fecale. Retentia poate fi si expresia unei rezistente fata de parintii care acorda un prea mare interes actului defecatiei.

Etapa anala are doua particularitati:

Componenta sadica ce isi revendica originea din sanctiunile parentale. Copilul incearca o mare placere in a strica, taia, demonta, distruge diverse lucruri, manifesta agresivitate fata de animale;

Componenta masochista apare tot datorita eforturilor desfasurate de parinti in directia dresajului sfincterian. Restrictiile parintilor alimenteaza conflictul intre ceea ce vrea copilul dar nu are voie si ceea ce nu vrea, dar are voie. Astfel, copilul isi va reorienta componenta agresiva din fata lumii exterioare spre el insusi, ceea ce va duce la aparitia masochismului.

Deci, ambivalenta, concretizata in alternanta aducatoare de placere, dintre retentie si expulzie constituie o caracteristica a stadiului anal.

Si in cazul acestei etape poate aparea fenomenul de fixare care se materializeaza printr-o serie de trasaturi caracteriale specifice:

• punctualitate excesiva (consecinta dresajuluii sfincterian);
• mania anormala pentru ordine;
• sentimentul exagerat al datoriei;
• frica patologica de microbi si murdarie;
• avaritia;
• incapatanare;
• ritualism in viata cotidiana.

CARACTERUL ANAL

Caracterul anal este ambivalent.

S.Freud descrie trei atitudini caracteristice, derivate din organizarea pregenitala: ordinea, parcimonia si obstinatia.

Spre deosebire de faza orala, faza anala se fondeaza pe control. Exista un comportament activ urmarind o stapanire absoluta, cvasiperfecta, a lumii exterioare. La fel cum copilul isi asigura o putere asupra lui insusi si asupra mediului prin atitudinea sa in timpul invatarii curateniei, subiectul care se fixeaza la stadiul anal continua sa-si afirme aceasta vointa de a-i supune pe altii si pe el insusi propriei autoritati.

Invatarea curateniei este secondata de interesul parintilor, adeseori gratifiant, pentru functiile de evacuare ale copilului. Acesta din urma se percepe atunci in special prin activitatea sa excretoare, drept "buricul lumii". Aceasta recrudescenta a interesului pentru sine este caracteristica regresiei anale.

Este vorba, asadar, de o personalitate exigenta fata de ea insasi, care urmareste sa aiba control absolut si care tolereaza greu mediocritatea, eroarea sau slabiciunea si care poate conduce foarte usor la perfectionism.

Vointa de dominatie

Pe planul relational, subiectul dezvolta un gust pronuntat pentru raporturile de forta. Relatiile sale se organizeaza mai mult in termeni de dominatie decat de dragoste, astfel vrea mai mult sa domine si sa fie dominat decat sa iubeasca si sa fie iubit.

Cuplul anal subiect-obiect este, in forma sa ideala un cuplu stapan-sclav (tu esti obiectul meu, fac din tine ce vreau eu si tu nu ai nici o posibilitate de a te opune).

Pe plan social, subiectul urmareste sa conduca, sa ocupe pozitii inalte. Are tendinta de a-si considera inferiorii ierarhici niste "paria". Manifesta de asemenea o posesivitate absoluta, posesivitate care constituie un atavism al comportamentului infantil corespunzand varstei de 2-3 ani in care copilul nu vrea sa imparta nimic. "E al meu" este caracteristic perioadei, ca si formularea concomitenta a lui "eu".

In aspectul sau pozitiv, caracterul anal conduce la o aptitudine de a organiza iesita din comun. Subiectul stie sa planifice, este metodic si ordonat. Ii sunt atribuite si alte calitati, ca perseverenta, continuitatea si regularitatea, ramasite din prima educatie, cea a curateniei. Ceea ce poate conduce, la unul din elementele triadei lui Freud: obstinatia.

Relatia cu banii

Teoria psihanalitica alimenteaza din belsug, prin numeroase studii de caz, raportul alienant pe care personalitatea cu o fixatie la stadiul anal il intretine fata de bani. Adeseori, subiectului ii repugna sa faca unele cumparaturi, mai ales cand el considera acele lucurri ca fiind de prisos.

Multi autori subliniaza tendinta acestui caracter de a regla, fie si cele mai marunte facturi, prin cec. Plata in numerar, in monede sau bancnote se dovedeste dureroasa, pentru ca subiectul masoara astfel, in mod direct, intreaga amploare a pierderii sale, in vreme ce un cec nu inseamna niciodata mai mult decat o bucatica de hartie.

Dupa celebra axioma "timpul inseamna bani", avaritia subiectului se poate prelungi in relatia sa cu timpul. Orice pierdere de timp este traita astfel dureros, aceasta explicand imposibilitatea subiectului de a accepta sau tolera vreo forma de distractie, amuzament, odihna sau orice alta activitate considerata inutila.

Faza opusa, legata de producere il conduce catre consum excesiv. Atunci, cheltuielile excesive intervin ca o "eliberare" simbolica, adesea fata de parinti sau fata de o autoritate substitutiva, prin care urmareste linistirea unui sentiment coplesitor de angoasa.

Regasim, asadar, in mod natural in cheltuiala "nevrotica" a subiectului cu caracter anal aceeasi usurare pe care o simte in "foame" caracterul oral.

Lumea materiala este primordiala si supraevaluata: cu cat mai mult posed, cu atat mai mult exist.

Natura irationala a atasamentului material conduce subictul la atitudini paradoxale: uraste sa dea o moneda sau sa imprumute un obiect de exemplu, in vreme ce, dimpotriva semnarea unui cec pentru o suma importanta nu i se pare o corvoada.

Instinctul posesiv sublimat se manifesta in propensiunea de a colectiona obiecte, de la cele mai pretioase, la cele mai banale sau inutile. In opinia lui E.Jones, colectionarii isi datoreaza pasiunea erotismului anal.

Ultimul punct pe care autorul il mentioneaza consta in tandretea absolut speciala acordata copiilor. Aceasta se explica prin faptul ca isi trateaza copilul ca pe o creatie, o productie personala, o parte din el insusi fata de care ramane atasat.

Interesul pentru materiile fecale este deturnat intr-un hiperatasament pentru curatenie si chiar intr-un dezgust pentru murdarie.

Ceea ce S.Freud considera ca o trasatura distinctiva a nevrozei obsesioanle este tocmai aceasta obsesie a ordinii, a curateniei, care se invecineaza cu mania. Acestei tendinte i se adauga repulsia fata de risipa. Este dificil pentru subiect sa arunce vreun lucru.

Sublimarea conduce persoana sa investeasca in creatia artistica: gaseste o placere deosebita sa modeleze materia, sa se joace cu ea, sa-i utilizeze maleabilitatea, ca in sculptura, pictura sau modelaj.

Subiectul manifesta o indiferenta generala pentru lumea obiectuala, pentru tot ceea ce il inconjoara. Aceste dezinteres isi gaseste originea in aversiunea pentru ceea ce se produce (excremente). Aceasta indiferenta se poate abate chiar si asupra copiilor. De exemplu, femeia care este fericita in timpul sarcinii, dar care se dezintereseaza de copil o data cu nasterea acestuia.

Oroarea de murdarie se exprima printr-o frica de contaminare, o teama de virusi. Aceasta angoasa tipica este in stransa legatura cu ipohondria.

STADIUL FALIC 3 6 ANI

Stadiul falic reprezinta apogeul sexualitatii infantile. Zona erogena devine organul genital al copilului, iar detensionarea sexuala se produce prin masturbatie.

Particularitati ale masturbatiei:

copilul manifesta o curiozitate deosebita fata de propriile sale organe genitale;

masturbatia nu este numai un instrument aducator de placere, ci si o modalitate de a-si cunoaste propria entitate anatomica.

Cauzele masturbarii (A.Munteanu,1998):

v     abandonul afectiv al copilului sau diluarea atentiei parentale datorita aparitiei altui copil;

v     obiceiul parintilor de a-i mangaia organul genital pentru calmare;

v     etalarea nuditatii parintilor;

v     surprinderea raporturilor sexuale dintre parinti.

Penalizarea cu duritate de catre familie a copilului pentru practicile sale onaniste poate genera tulburari patologice.

In stadiul falic apare curiozitatea de coloratura sexuala:

atractia pentru explorarea propriului corp

problema diferentei dintre sexe

relatiile sexuale dintre parinti

fenomenul nasterii

In aceasta etapa germineaza complexul Oedip ce dispare treptat catre varsta de 5/6 ani odata cu functionarea mecanismului de identificare a copilului cu parintele de acelasi sex. In procesul de disolutie a acestui complex se pun bazele edificarii Supraeului.

Fenomenul de fixare este prezent si aici, de exemplu, stradania individului de a gasi un partener sexual care sa reediteze imaginea parintelui preferat.

PERIOADA DE LATENTA 5 ANI PANA LA PUBERTATE

debutul acestui stadiu se face pe fondul lichidarii complexului Oedip si al fortificarii mecanismului de refulare;

tandretea va domina impulsurile sexuale, isi fac aparitia sentimentele de pudoare si dezgust;

se produce amnezia infantila.

STADIUL GENITAL DEBUTEAZA IN PUBERTATE

Sexualitatea cunoaste o noua forma de exprimare si anume prin genitalitate, apare un nou obiect persoana de sex opus si un nou scop, actul sexual.

In adolescenta, impulsurile sexuale prevaleaza asupra altor impulsuri si dispar tendintele pregenitale din etapa precedenta.

CARACTERUL GENITAL

Caracterul genital consta in depasirea si armonizarea trasaturilor pregenitale. El se manifesta printr-o personalitate deschisa, respectuoasa si echilibrata.

Structura aparatului psihic

Inainte de a aborda structura aparatului psihic se cuvine sa cunoastem principiile psihanalizei:

v     principiul placerii: ansamblul activitatii psihice ce are ca scop sa evite neplacerea si sa procure placerea;

v     principiul realitatii: cautarea satisfactiei nu se mai efectueaza pe caile cele mai scurte, ci accepta deturnari si isi amana atingerea scopului in functie de conditiile impuse de mediul exterior;

v     principiul constantei: aparatul psihic tinde sa mentina la un nivel cat mai scazut sau cel putin cat mai constant cu putinta cantitatea de excitatie pe care o contine;

v     principiul nirvana corespunde suprimarii totale a tensiunii (prag minim).

Prima topica: CONSTIENT, PRECONSTIENT, INCONSTIENT

CONSTIENTUL este rezultanta evolutiei individului in ontogeneza, fiind domeniul unde guverneaza principiul realitatii. Constientul este echivalent cu tot ceea ce cunoastem si recunoastem in noi.

Constientul reclama abordarea din mai multe unghiuri de vedere:

topic: detine un loc periferic in contextul aparatului psihic, culegand informatii, atat din lumea exterioara, cat si din cea interioara;

functional: urmele sale mnezice sunt mai putin durabile (spre deosebire de inconstient si preconstient);

economic: la nivel constient energia psihica are camp liber de manifestare.

Functiile constientului:

• pune subiectul in relatie cu lumea exterioara si invers prin intermediul perceptiilor;
• functia de cenzurare (de filtrare a tuturor instinctelor ce distoneaza cu rigorile sociale pentru a le impiedica sa se manifeste direct);
• de refulare (de expediere in inconstient a tuturor deseurilor psihice, elementelor inacceptabile social);
• de rezistenta (mentinerea tuturor tendintelor reprimate in inconstient ce dezvolta un capitol energetic gata sa erupa la suprafata).

PRECONSTIENTUL reprezinta inconstientul care este exclusiv latent si care devine cu usurinta constient. El contine reprezentarile inconstiente pe punctul de a deveni constiente, este "sala de asteptare" a continuturilor mentale.

INCONSTIENTUL

Particula  in  din inconstient subliniaza nonapartenenta sa la constient (care nu este).

Inconstientul nu este innascut sau ereditar, el se construieste, se formeaza si se transforma dupa evolutia individuala. Bazele lui se pun in timpul copilariei si, mai ales in primii ani de viata.

Constientul este limitat si nu poate pastra cantitatea de emotii, de experiente, percepute sau traite in decursul vietii unui individ. Pentru a evita o supraincarcare se petrece o organizare pe straturi: ceea ce este necesar, utilizabil ramane la suprafata, in constient, accesibil cunoasterii directe, iar ceea ce nu prezinta interes imediat este asezat in straturile psihice mai profunde. Asadar, toata viata sa, subiectul isi va hrani si isi va umple inconstientul.

Refularea permite ingroparea in strafundurile fiintei, in inconstient a tot ceea ce reprezinta o amenintare pentru starea de bine interior.

Trasaturile inconstientului

v     poseda continuturi, mecanisme si energie specifice;

v     este o potentialitate aflata in permanent dinamism;

v     fortele din inconstient fiinteaza independent unele de altele, pot exista contradictii;

v     are un caracter irational;

v     asculta de principiul placerii;

v     este amoral;

v     dezideratul major al continuturilor sale este de a ajunge catre etajele superioare ale psihismului;

v     produsele care cunosc o fixatie in inconstient sunt mai ales dorintele refulate in copilarie.

Caile de eliberare, de descarcare ale inconstientului:

Cai naturale:

visul si cosmarul

lapsusurile

actele ratate

fantasma

satisfacerea substitutiva si sublimarea

Caile negative:

somatizarea

tulburarile de comportament

patologia mentala

Probe care acrediteaza existenta inconstientului (S.Freud):

visele

simptomele psihopatologice

fenomene precum: actele simptomatice (a fredona din senin o melodie, a-ti uita diverse obiecte in cabinetul terapeutului etc); actele perturbate (produsele interferentei dintre doua motive: unul constient si altul inconstient); actele refulate (de exemplu, indragostitul care uita ora intalnirii)

A doua topica: SINELE, EUL SI SUPRAEUL

SINELE reprezinta instanta fundamentala a personalitatii:

este rezervorul ei pulsional (contine pulsiunile vietii si ale mortii);

exista de la inceputul vietii;

este inconstient.

Particularitati ale sinelui

v     formatiunile ce il populeaza sunt de natura inconstienta, unele mostenite, altele dobandite prin mecansimul refularii;

v     zona a psihicului uman inabordabila in mod direct;

v     deschidere spre somatic, de unde isi extrage permanent sevele;

v     totala lipsa de organizare, pulsiunile contradictorii exista in acelasi teritoriu;

v     guverneaza principiului placerii;

v     fiintarea sa in afara timpului;

v     sustragerea de la orice rigoare morala.

EUL - caracteristici:

este provincia de granita unde se desfasoara toate tratativele de conciliere intre sine si realitatea exterioara, precum si intre sine si supraeu;

trebuie sa asculte de toate celelalte autoritati, deci nu este autonom;

poseda numeroase mecanisme de aparare;

e un liant al proceselor psihice.

Structura Eului are o parte constienta care formeaza nucleul, una preconstienta ce isi subordoneaza functiile preconstientului si una inconstienta.

Geneza Eului:

parte modificata a sinelui sub impactul lumii externe si prin intermediul sistemului perceptie-constiinta;

ar rezulta dintr-un proces repetat de transformare a tendintelor inconstiente superficiale;

din perspectiva ontogenetica Eul se constituie progresiv, fiind cristalizat spre varsta de 3 ani, cand copilul a asimilat cateva reguli sociale elementare realizand ca este o entitate distincta a realitatii in care traieste.

EUL se construieste pe frustrare, adica pe proba realitatii. Sinele ii precede eului in formarea aparatului psihic.

Exemplu (C.Morel, 2003 ):

Ben de patru ani vrea sa manance o prajitura. Mama ii spune ca nu mai sunt prajituri in casa si ca vor merge sa cumpere de indata ce va termina de calcat. Ben incepe sa urle, sa dea din picioare si sa planga. Face nazuri.

Explicand aceasta situatie din perspectiva topicilor, dorinta de a manca o prajitura izvoraste din Sine. Ben percepe aceasta dorinta si incearca sa o satisfaca (principiul placerii). Insa nu exista prajituri (realitate obiectiva). Mama sa il instiinteaza despre aceasta realitate si ii cere sa astepte: Ben face asadar, proba realitatii in opozitie cu dorinta sa. Exista un conflict intre dorinta de a manca o prajitura (exigentele sinelui) si imposibilitatea de a si-o satisface (realitatea exterioara). Luarea la cunostinta de aceasta realitate se face prin Eu.

Copilul plange pentru ca nu tolereaza ca realitatea sa fie ostila dorintei sale, adica, Eul sau, inca fragil, nu reuseste sa-si asume aceasta acceptare a realitatii.

Acest exemplu explica frecventele toane ale copiilor, care sunt, in parte, datorate imaturitatii structurii lor psihice. Mama in fata reactiei lui, ii spune "N-ai minte!", ceea ce ne readuce la incompletul Eu al copilului.

Este absolut necesar ca parintii, sa-i asigure copilului, prin refuzuri si dojeni, aceasta perceptie a realitatii. Altfel spus, de forta si trainicia Eului depinde capacitatea de a tolera realitatea si a nu fi sistematic prada dorintelor si emotiilor proprii. De fiabilitatea Eului depinde, deopotriva, capacitatea de a trai in societate, de a tolera deosebirile, de a accepta divergentele.

Eul este constient, dar apararea Eului este inconstienta.

Trasaturile Eului:

v     guvernat de principiul realitatii;

v     uziteaza de procesele secundare;

v     suporta influenta timpului;

v     are un grad ridicat de organizare.

Functiile Eului:

ingradirea si controlul fondului instinctual;

adaptarea la realitate prin gasirea solutiei potrivite, gandirea rationala;

maniera in care subiectul stabileste relatii cu lumea;

ordonarea in timp a proceselor mentale;

apararea prin intermediul celor 8 mecanisme identificate de Anna Freud:

REGRESIUNEA

REFULAREA

FORMATIUNEA REACTIVA

IZOLAREA

NEGAREA

PROIECTIA

INTROIECTIA

SUBLIMAREA

Mecansimele de aparare caracterizeaza dimensiunea inconstienta a Eului.

REFULAREA: operatie prin care subiectul incearca sa respinga sau sa mentina in inconstient reprezentari (ganduri, imagini, amintiri) inacceptabile. Refularea se produce in cazurile in care satisfacerea unei nevoi, pulsiuni, susceptibila prin ea insasi sa produca placere risca sa provoace neplacere in raport cu alte exigente.

Principalele caracteristici ale refularii:

v     falsa uitare (uitarea nu este definitiva, elementele refulate pe care nu ni le putem aminti in mod constient pot reaparea in mod involuntar in anumite circumstante sub forma de lapsusuri, uitari de nume, erori de memorie);

v     uitare selectiva (se refera la amintiri biografice si nu la achizitionarea de cunostinte);

v     uitare intentionata (refularea nu se face la intamplare, ci ea ii permite subiectului o constientizare dureroasa) care nu elimina afectul si nu este definitiva;

v     poate fi considerata un proces psihic universal, deoarece se afla la originea constituirii inconstientului ca domeniu separat de restul psihismului.

Refularea s-a impus ca fapt clinic inca de la primele cazuri de tratare a istericilor, cand Freud a constatat ca pacientii nu au acces la anumite amintiri, amintiri care-si pastreaza totusi intreaga forta cand sunt regasite.

Refularea este un proces absolut esential in dezvoltarea normala si refularea generatoare de patologie este in mare parte o chestiune de cantitate. Gratie refularii pulsiuni distructive pot fi tinute in frau.

La varsta adolescentei cei care nu sunt in masura sa instaureze o refulare reusita sufera de deficiente ale eului. Spre exemplu, refularea nu este accesibila persoanelor borderline.

Nu refularea in sine are efecte morbide ci esecul sau insuficienta refularii.

In isteria de conversie, spre exemplu, caracterizata prin simptome somatice fara o baza organica si simbolizand reprezentarile refulate, pe de-o parte refularea a reusit intrucat orice angoasa a disparut, pe de alta parte, a esuat intrucat simptomul isteric il invalideaza pe pacient. In schimb, caracterele isterice fara semne de conversie somatica manifesta alte consecinte ale refularii: lipsa de atentie, blocaj in verbalizare, lacune de memorie etc. Un alt simptom somatic frecvent este o oboseala continua, intrucat  eul se epuizeaza in actiuni de aparare  spune Freud.

O refulare care esueaza poate deci, sa provoace simptome somatice sau psihice.

Pentru a explica refularea Freud recurge la imagini deosebit de plastice:

o fantoma care duce, pe taramul umbrelor o existenta nebanuita pana in momentul in care iese de acolo si ia in stapanire corpul istericului;

un duh rau, un personaj de basm, a carui putere malefica nu dispare decat daca i se descopera numele secret;

diguri ridicate impotriva furiei apelor;

o ingropare care conserva ceea ce a fost ascuns, chiar daca ramane inaccesibil precum orasul Pompei care a fost acoperit de lava.

Un exemplu de traumatism refulat este relatat chiar de cea care 1-a trait, actrita Anny Duperey (Ionescu,2002): la varsta de opt ani si jumatate, intr-o dimineata, ea isi descopera parintii morti, asfixiati in baie. Din acea zi, uita absolut tot ceea ce traise pana atunci.  Trebuie sa pastrez impresia de a ma fi nascut in dimineata in care ei au murit , scrie ea. Pacienta numeste aceasta amnezie ,,vid negru, gaura neagra, ceata, ingroparea unei parti a vietii mele  si povesteste istoria dureroasa a refularii sale in cartea  Valul negru . Consecintele acestei refulari sunt multiple: se simte saracita si amputata, are senzatia de a fi taiata in doua, de a fi otravita de o amaraciune ferecata sub lacat, de a aluneca in prapastia fara fund a tristetii. Vor urma o serie de cosmaruri legate de moarte, in timpul carora pacienta urla de neputinta si durere, doua tentative de sinucidere, si o sterilitate psihogena de circa 10 ani.

FORMATIUNEA REACTIVA: modificare a caracterului constand in faptul ca unor tendinte inacceptabile le sunt substituite tendinte opuse, care devin permanente.

Altruismul, spre exemplu este vazut de catre Freud ca o formatiune reactionala, intrucat se inregistreaza o transformare a egoismului in altruism si a cruzimii in compasiune.

Intr-un sens mai larg, la Freud  constiinta morala insasi este o formatiune reactionala impotriva raului care este perceput in sinele individual . Freud precizeaza faptul ca  formatiunile reactionale nu lipsesc niciodata din formarea caracterului .

Relatia cu alte mecanisme de aparare

Distinctia dintre formatiunea reactionala si sublimare nu este usor de facut, deoarece in ambele cazuri se produce o inlocuire a unei pulsiuni primitive, inadaptate in raport cu viata in societate, printr-o conduita valorizata din punct de vedere social. Astfel, copiii carora le place sa se joace cu propriile excremente pot sublima aceasta placere facand ceramica, pictand sau framantand aluat, dar pot sa aiba si reactii ce denota gustul pentru curatenie.

W.Reich incearca sa opereze o diferentiere intre cele doua:

formatiunea reactionala are un caracter compulsiv;

sublimarea este spontana si pune accentul pe rezultat. Cel care sublimeaza se poate opri in orice moment si stie sa se odihneasca, creatia sa nu este o obligatie, ci ii procura placere.

SUBLIMAREA are in opera lui Freud doua sensuri:

v     desexualizare a unei pulsiuni avand drept tinta o persoana ce ar putea (sau a putut) fi dorita sexual. Transformata in tandrete sau in prietenie, pulsiunea isi schimba scopul dar obiectul ramane acelasi;

v     derivarea energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive inspre activitati valorizate social (artistice, morale, intelectuale). Pulsiunea se deturneaza atunci de la obiectul si scopul sau (erotic sau agresiv) primitiv fara a fi insa refulata. Fortele utilizabile pentru travaliul cultural provin in mare parte din reprimarea a ceea ce numim elemente perverse ale excitatiei sexuale.

Exemplu (Ionescu, 2002): Fraiberg observa, incepand de la doi ani pana la varsta adulta, un copil (pe care il numeste ,,micul savant'), care  descopera foarte devreme ca inteligenta sa si capacitatea de a dobandi noi cunostinte il vor ajuta sa-si combata temerile . Aflat la o varsta frageda, nelinistit in fata unor lucruri neobisnuite, el isi domina angoasa cautand sa descopere functionarea obiectelor care-1 nelinistesc (din nefericire, pentru ca le demonteaza fara a le mai putea reconstitui). Apoi aceste activitati de sublimare, destinate initial sa-l ajute in dominarea unor temeri infantile, se detaseaza de prima lor motivatie si sunt practicate din placere. Dar, la nevoie, ele sunt din nou un mijloc de aparare. Tony, care la 4 ani a trebuit sa fie spitalizat din cauza unei crize de apendicita, cere vizitatorilor lui la spital sa-i dea ceasuri desteptatoare vechi care nu mai functioneaza. El le desface sa le repare asa cum doctorul il reparase si-1 repusese pe el insusi in functiune. Subiectul opera ceasurile si reusea astfel sa le vindece. In acest mod, el utiliza o sublimare bine stabilita, cercetarea si constructia mecanica, pentru a surmonta o experienta inspaimantatoare, iar metoda s-a dovedit cat se poate de eficienta. Mai tarziu, Tony isi continua studiile stiintifice, punandu-si frecvent familia in pericol din cauza inventiilor sale si exploziilor care erau o consecinta a activitatii lui. Dar familia este toleranta. La varsta adulta traiectoria profesionala este usor de prevazut: va deveni fizician!

Relatiile cu alte mecanisme de aparare

Refularea poate fi comparata cu un dig ridicat impotriva furiei apelor, care risca in orice clipa sa fie depasit de nivelul lor, in timp ce sublimarea se aseamana cu un canal ce stavileste apele prin directionarea lor spre o alta destinatie utila, cum ar fi irigatiile.

INTROIECTIA: procesul prin care, subiectul determina trecerea, intr-un mod fantasmatic, din  afara  in  interior , a obiectului, a unei parti a acestuia sau a legaturii cu el, care serveste eului drept punct de reper pentru intelegerea obiectului exterior de care atasarea devine astfel posibila. Mecanismele introiectiei si proiectiei constituie radacina eului, instrumentul formarii sale.

In Doliu si melancolie, Freud descrie introiectia ca pe un mecanism de aparare, avand in vedere faptul ca, pentru a evita necesitatea separarii de cel decedat, indoliatul si-l asuma. Rolul introiectiei in melancolie consta deci, in retragerea in eu a libidoului atasat unui obiect iubit care este pierdut sau deceptionat.

PROIECTIA: constituie unul din mecanismele de aparare cele mai vechi. Aceasta operatie psihica permite proiectarea in exterior a stimulilor neplacuti si durerosi. In sensul psihanalitic propriu-zis, operatia prin care subiectul expulzeaza din sine si localizeaza in altul, persoana sau lucru, calitati, sentimente, dorinte pe care nu le cunoaste sau le refuza in sine insusi. Este vorba de o aparare foarte arhaica, ce actioneaza mai ales in paranoia dar si in moduri de gandire normale, cum ar fi superstitia.

Freud arata ca gelozia in dragoste proiectata asupra celuilalt se naste din refularea dorintelor de infidelitate ale partenerului.

In plus, proiectia este mecansimul psihic mobilizat cand se pune problema investigarii personalitatii, obiectul probelor proiective.

A.Freud sustine ca procesul de proiectie serveste la stabilirea unor importante legaturi pozitive. Utilizarea transferului in cura se bazeaza pe proiectarea experientelor infantile asupra persoanei terapeutului. Intregul interes al transferului consta in a putea reactualiza, sub efectul regresiei, situatia din copilarie in care realitatea si proiectiile au distorsionat relatia, partida fiind rejucata in cadrul curei intr-o alta maniera.

Exemplu de proiectie (Ionescu, 2002): atunci cand fetita se intoarce de la gradinita, unde a facut alaturi de educatoare o plimbare cu niste ponei, tatal vrea sa stie daca ea a incalecat pe vreunul dintre ei. Fetita raspunde negativ, explicand ca i-a fost frica. In saptamana urmatoare, dupa ce fetita a participat la aceeasi activitate in compania educatoarei tatal revine cu aceeasi intrebare. Fetita ii explica atunci ca nu a incalecat din cauza ca poneilor le este teama de ea.

(DE)NEGAREA: procedeu prin care subiectul formuleaza dorinte, ganduri, sentimente pana atunci refulate, dar continua sa se apere de ele, negand ca i-ar apartine. Potrivit lui Freud, negarea este un substitut de nivel superior al refularii. Se produce o suspendare partiala a reufularii, intrucat subiectul ia cunostinta de sentimentul refulat, fara insa a-l accepta.

In acceptiunea lui Freud termenul de (de)negare acopera doua intelesuri:

o       imediat dupa formularea unui gand, a unei dorinte, a unui sentiment care se constituie in sursa de conflict, refuzul de a-si cunoaste paternitatea asupra lor;

o       refuzul de catre subiect a unei interpretari exacte care il priveste, formulata de un interlocutor, de obicei psihanalist.

Mecanismul de(negarii), luat in primul sens al termenului, apare frecvent in raspunsurile la testele proiective. Spre exemplu, raspunsul la plansa 3BM al testului TAT (reprezentand un baiat prabusit langa o banca, pe jos langa el se afla un obiect mic perceput adesea ca fiind un revolver) dat de catre un subiect:  E cineva caruia ii este rau, de aceea s-a prabusit. Ai zice ca ar mai fi acolo un obiect, dar nu-mi dau seama ce anume ar putea fi. Nu cred sa fie o arma sa fie o persoana ranita care a incercat sa-si puna capat zilelor  (Ionescu, 2002). Prin aceasta denegare subiectul refuza sa recunoasca faptul ca reprezentarea mortii poate apartine lumii sale interne.

IZOLAREA: mecanism de aparare, tipic mai ales nevrozei obsesionale si care consta in a izola o idee sau un comportament.

Termenul de izolare are doua sensuri:

o eliminare a afectului legata de o reprezentare (amintire, idee, gand) conflictuala, in timp ce reprezentarea in cauza ramane constienta;

o separare artificiala intre doua idei sau doua comportamente care sunt in realitate legate, relatia lor neputand fi recunoscuta de catre subiect fara o anumita angoasa.

Se intampla ca supravietuitorii unei drame sa poata povesti fara emotii despre aceasta. In acest caz intervine izolarea care este lipsita de tonalitatea afectiva. Procedee de izolare putem considera pauzele din fluxul gandirii, formulele, ritualurile si in general toate masurile care permit instalarea unui hiatus in succesiunea temporala a ideilor sau actelor.

Izolarea prezinta un risc: suprimat pentru moment, afectul se va manifesta in mod irational si imprevizibil. Astfel  omul cu lupi  care nu-si exprima durerea la moartea surorii iubite, va plange cu hohote la mormantul unui poet, cateva luni mai tarziu. Poetul respectiv avea cateva puncte comune cu sora moarta (amandoi se sinucisesera). Izolarea a prilejuit aici o deplasare a afectului.

Izolarea se poate acompania de efecte negative, de exemplu in cazul adultilor care au fost maltratati in copilarie si care din cauza izolarii afectului isi vor trata copiii la fel.

REGRESIA: intoarcere la moduri de expresie si de comportament de nivel inferior din punct de vedere al complexitatii, structurarii si diferentierii. Reprezinta o revenire la moduri de expresie anterioare ale gandirii, la conduitele sau relatiile obiectuale, in fata unui pericol intern sau extern susceptibil de a provoca un exces de angoasa sau frustrare.

Freud utilizeaza urmatoarea imagine pentru a descrie regresia: o armata aflata in mars, a carei strategie defensiva consta in a se retrage pe pozitii de ariergarda pentru a se putea angaja apoi mai bine in ofensiva.

In sens topic, regresia se realizeaza, in viziunea lui Freud, parcurgand o succesiune de sisteme psihice pe care in mod normal excitatia le strabate intr-o directie data.

In sens temporal regresia presupune o succesiune genetica si desemneaza intoarcerea subiectului la etape depasite ale dezvoltarii sale.

In sens formal, regresia desemneaza trecerea la moduri de expresie si de comportament de nivel inferior din punct de vedere al complexitatii, structurarii si diferentierii.

SUPRAEUL

Supraeul se hraneste din identificari, el asimileaza modelele mediului, se dobandeste prin procesul de interiorizare a unor frane sociale (mai ales parentale) care urmaresc stavilirea tendintei individului de a-si satisface excesiv pornirile.

Pana in jurul varstei de trei, patru ani, copilul observa unele legi. Autoritatea parinteasca se articuleaza in jurul unui pol permisiv si al unuia de interzicere. Cand mama nu ii da voie copilului sa atinga un lucru murdar, copilul asculta de ordin. Totusi, acest ordin vine din exterior. I se conformeaza, i se supune, dar nu il asimileaza inlauntrul sau. Adica, interzicerea de a atinge acest lucru nu este innascuta, ci este indusa de catre atitudinea materna. Va putea, de exemplu, sa atinga lucrul interzis, odata ce mama se intoarce cu spatele. Sau va fi obligata sa repete sfatul, de fiecare data, ca si cum copilul ar fi uitat. De fapt, acest lucru se intampla nu pentru ca l-ar fi uitat, ci pentru ca nu l-a retinut niciodata. Cu alte cuvinte nu are un Supraeu sau o constiinta morala. Elaborarea Supraeului caracterizeaza tocmai trecerea faptelor din afara inauntru, din exterior in interior. Abia mai tarziu, copilul va fi in stare, de la sine putere, sa nu comita acte reprobabile. Nu va mai fi nevoie sa i se repete, pentru ca va sti.

Particularitatile definitorii ale supraeului

deriva din Eu, dar este autonom fata de acesta;

se alimenteaza din Sine;

este tutelat de principiul datoriei;

procesul de cristalizare incepe cu destramarea complexului Oedip;

rolul sau este acela al unui judecator hipermoral, sever si intransigent.

Supraeul se hraneste din identificari, el asimileaza modelele mediului. Parintii constituie in principal personalitatile reprezentative pentru copil (prin proximitate si atasament). Insa el primeste si alte repere, toate persoanele care iau contact cu un copil participa, intr-un grad mai mult sau mai putin important, la elaborarea Supraeului sau: bunicii, unchii, matusile, educatorii, invatatorii etc.

Cu toate acestea, procesul de identificare poate fi constient sau inconstient.

Pentru Freud, Supraeul copilului se calchiaza pe Supraeul parintilor. Ne da un exemplu citand tatal ingaduitor dotat cu un Supraeu sever. Supraeul copilului, spune Freud, va fi sever, cu toate ca a beneficiat de o educatie supla si toleranta.

Exemplul scoate in evidenta aceasta dubla constructie a Supraeuluiu:

prin identificari constiente

prin identificari inconstiente

In exemplul lui Freud, tatal ingaduitor in educarea copiilor sai va fi de exemplu, dur si exigent in ceea ce il priveste, interzicandu-si multe lucruri.

Copilul va observa si va asimila interdictiile paterne, desi neexprimate in mod deschis, ci urmate ca exemplu. Aceasta demonstreaza o alta functie a Supraeului: autoobservatia.

Concepte cheie in opera freudiana

Complexul Oedip

Ideea despre existenta unui asemenea complex germineaza inca din perioada propriei sale autoanalize. El apare mai intai sub denumirea de complex nuclear(1908), apoi sub denumirea care l-a consacrat, de complex Oedip (1910).

Definitie: complexul Oedip reprezinta ansamblul de trairi afective polare pe care copilul le traverseaza fata de parintii sai.

In etapa anterioara instalarii complexului Oedip, pentru orice copil destinatarul privilegiat al afectiunii acestuia este mama. O data cu intrarea in scena a complexului Oedip, baiatul va continua sa-si adore mama, in timp ce fata isi va manifesta afectiunea preponderent fata de tata, in timp ce mama cade in dizgratie.

In forma numita pozitiva, complexul se prezinta ca in legenda despre Oedip rege: dorinta ca rivalul care este personajul de acelasi sex sa moara si dorinta sexuala fata de parintele de acelasi sex. In forma negativa, situatia se prezinta invers: iubire pentru parintele de acelasi sex si ura fata de parintele de sex opus.

Dupa S.Freud, complexul Oedip atinge intensitatea maxima intre 3-5 ani, in timpul fazei falice; declinul sau marcheaza intrarea in perioada de latenta. La pubertate cunoaste o reactivare si este depasit cu mai mult sau mai putin succes printr-un tip particular de alegere de obiect.

Normalitatea individului este conditionata de genitalizarea lui, si respectiv, de transcenderea complexului Oedip.