Dificultati ale invatarii

Dificultati ale invatarii

Abordam dificultatile invatarii intr-o perspectiva globala, incluzand toate tipurile si formele de invatare. De asemenea, avem in vedere    existenta unor dificultati experimentate de fiecare om pe parcursul drumului sau de viata. Sursele acestor dificultati nu tin numai de individ, ele pot fi identificate in grupurile din care face parte, in institutiile care-si exercita influentele modelatoare, in particularitatile comunitatii sau in domeniul culturii.

Aici ne vom referi numai la cele ce apartin subiectului.

Dificultatile invatarii vor fi grupate in probleme comune tuturor indivizilor si tulburari, a caror frecventa este mult mai redusa.

Probleme comune

Pot crea dificultati in procesul de invatare, unele probleme de natura biologica: imbolnaviri tranzitorii, accidente, oboseala, malnutritie, toate avand ca efect diminuarea capacitatilor cognitive, perturbarea motivatiei sau a trairilor afective.

Problemele de natura psihica apartin dimensiunilor nonintelectuale ale personalitatii. Cea mai importanta se refera la motivatie. Astfel, inexistenta sau nivelul redus al motivatiei ori excesul motivational (supramotivatia) vor avea ca efect reducerea performantelor chiar la subiectii cu dotare intelectuala inalta.

Nivelul de aspiratie sau cel de asteptare, prea coborate sau excesiv de ridicate in raport cu abilitatile, vor afecta modul de traire a succesului, respectiv esecului. In timp, rezultatul si trairea subiectiva a acestuia vor duce de regula la cresterea acestor nivele (in cazul succesului) sau la coborarea lor (efectul cel mai probabil al nereusitelor repetate).

Expectanta devalorizarii Eului, a pierderii prestigiului personal prin angajare intr-o activitate de invatare, are ca efect renuntarea, abandonarea activitatii respective. Daca motivatia evitarii esecului este mai puternica decat motivatia succesului, se evita angajarea in activitati nesigure, competitia, situatiile de risc. Subiectul nu actioneaza, eventual reactioneaza, intervine doar atunci cand probabilitatea reusitei tinde spre maxim. In acest caz, atingerea nivelului expectat este traita cu satisfactie redusa.

In aceeasi categorie a factorilor nonintelectuali ar putea fi incluse instabilitatea emotionala, controlul deficitar al proceselor afective, dificultati in realizarea autocontrolului, orientarea axiologica nefavorabila scolii.

Tulburari

Exista o serie de afectiuni fizice cu caracter cronic sau boli somatice grave care interfereaza cu procesul de invatare. Noi ne vom referi insa, la cele psihice, in mod selectiv, prin enumerarea tulburarilor diagnosticate in mod obisnuit pentru prima data in copilarie si adolescenta. Tulburarile mentale sau comportamentale interfereaza cu activitatea de invatare, perturba functionarea sociala, ocupationala si scolara. Din categoria precizata mai sus, vom concretiza retardul mental, tulburarile de invatare, tulburarile abilitatilor motorii, tulburarile de comunicare, tulburarile pervasive ale dezvoltarii, deficitul atentiei si comportamentul disruptiv, anxietatea (DSM-IV, 1994). Impactul lor, ca si al oricarei influente timpurii este mult mai amplu decat al celor care apar ulterior.

Retardul mental

Retardul mental este stabilit pe baza probelor standardizate de inteligenta (WISC, Binet-Standford) si a modului de functionare globala. In functie de aceste criterii, distingem patru nivele: retardul mental usor, moderat, sever si profund.

Retardul mental usor. Persoanele cu retard mental usor intrunesc urmatoarele caracteristici:

functionare intelectuala, apreciata prin IQ situat intre 70

abilitati sociale si de comunicare prezente la varsta prescolara, astfel incat, multi copii cu asemenea probleme nu pot fi depistati la aceasta varsta;

impact minim al retardului mental in plan senzorio-motor;

la varsta adulta pot dobandi de obicei, abilitati sociale si vocationale adecvate pentru minimum de intretinere;

uneori necesita ghidare, indrumare, supervizare si asistenta in activitatile ce implica presiuni socio-economice;

cu suport adecvat, pot face fata existentei in comunitate, independent sau cu supraveghere.

Aproximativ 85% din persoanele cu retard mental apartin acestei categorii, a educabililor.

Retardul mental moderat. Aici sunt cuprinsi asa-numitii antrenabili, reprezentand aproximativ 10% din deficienti. Nivelul lor intelectual apreciat prin IQ se situeaza intre 55-50 40-35. Indivizii din categoria antrenabililor au urmatoarele atribute:

abilitati de comunicare in copilaria timpurie;

in conditiile unui antrenament vocational, cu indrumare adecvata, pot participa la propria ingrijire;

pot beneficia de antrenament in constituirea unor abilitati sociale si ocupationale, dar nu progreseaza in abilitati scolare;

pot invata sa calatoreasca in locuri familiare;

dificultati in recunoasterea si respectarea regulilor sociale. Dificultatile de relationare se accentueaza in perioada adolescentei.

la varsta adulta pot sa lucreze in activitati necalificate sau semicalificate ce implica munca fizica;

se adapteaza in comunitate, dar necesita supraveghere sau pot trai in institutii specializate.

Retardul mental sever. In aceasta categorie sunt cuprinsi 3-4% din indivizii cu retard mental. Nivelul IQ se situeaza intre 40-35 25-20. Prezinta urmatoarele particularitati:

pot achizitiona in copilaria timpurie foarte putine abilitati de comunicare. Vorbirea se insuseste foarte greu sau deloc;

la varsta scolara pot invata sa vorbeasca si pot fi antrenati in formarea unor abilitati elementare de autoingrijire, pot fi familiarizati cu alfabetul, cu citirea catorva cuvinte, cu numararea simpla;

la varsta adulta reusesc sa execute sarcini simple, repetitive in unitati supravegheate (inchise);

cei mai bine adaptati, daca nu prezinta un alt handicap asociat care ar presupune asistenta sau ingrijire specializata, pot trai in comunitate, in grupuri de oameni sau in familie. Necesita supraveghere permanenta.

Retardul mental profund. Retardul mental profund poate fi intalnit la aproximativ 1-2% din deficientii mintali. Determinarea IQ este mai mult conventionala si are o valoare mai mica de 25-20. Cele mai semnificative insusiri sunt:

asocierea cu tulburari neurologice;

functionare senzorio-motorie grav afectata in copilarie;

pot sa functioneze intr-un mediu structurat, cu ingrijire constanta si cu indrumare permanenta, in conditii de relationare individualizata cu ingrijitorul;

pot fi stimulate dezvoltarea motorie si unele abilitati de autoingrijire sau de comunicare;

pot realiza sarcini simple, stereotipe, in asezari inchise (izolate), necesitand ingrijire permanenta.

Retardul mental de severitate nespecifica, se stabileste pentru acei subiecti care nu coopereaza sau sunt afectati de activitatea de evaluare prin teste, sau acolo unde nu exista posibilitatea masurarii prin teste de inteligenta standardizate.

Retardului mental se poate asocia cu mai multe tulburari, de la pasivitate sau dependenta, pana la impulsivitate si agresiune. Lipsa abilitatilor de comunicare poate genera comportamente distructive si agresive ce substituie limbajul. Uneori, persoanele cu disabilitati intelectuale ajung la autoranire sau automutilare, sunt vulnerabile la o serie de abuzuri fizice si sexuale. De asemenea, pot prezenta o serie de afectiuni somatice.

Intre factorii predispozanti se numara:

ereditatea (aproximativ 5%) - prin erori innascute de metabolism, determinate de mecanisme recesive autozomale sau de mecanismul mendelian de transmitere sau prin aberatii cromozomiale;

alterarea timpurie a dezvoltarii embrionului (30%) avand ca sursa toxinele, alcoolul, infectiile materne;

probleme in perioada perinatala (10%) - traume, infectii virale - sau nastere prematura;

conditii de ordin medical general in copilarie (5%) - infectii, traume, otraviri, malnutritie;

influente ale mediului sau ale altor tulburari mentale (25%) - privarea de ingrijire, de stimulare sociala si lingvistica, tulburari mentale severe de tip pervasiv);

ramane insa un procent semnificativ (cca. 25%) pentru care factorii predispozanti, raman inca necunoscuti sau neelucidati.

Retardul mental are aproximativ aceeasi frecventa in toate categoriile sociale, exceptie facand factorii ce rezulta din nivelul socio-economic redus. Acestia sunt asociati cu cresterea frecventei retardului mental. Este necesara utilizarea unor teste adaptate specificului cultural si a unora cu valabilitate universala pentru a putea stabili existenta unor diferentieri sau similitudini interculturale.

Tulburari de invatare

Diagnosticul pentru tulburarile de invatare utilizeaza drept criterii rezultatele obtinute de indivizi la teste standardizate care masoara abilitatile de citit, socotit si scris. Nivelul rezultatelor situeaza subiectul sub media grupului sau de varsta, grad de scolarizare si nivel de inteligenta. De exemplu, tulburarile de citit se refera la precizie, la pronuntie, la intelegerea mesajului. Tulburarile de invatare pot persista si in perioada adulta, generand dificultati in angajarea profesionala sau in adaptarea sociala, demoralizare, stima de sine scazuta.

Intre conditiile favorizante se situeaza predispozitia genetica, traumele perinatale, diferite conditii de ordin medical, intre care, sunt de remarcat cele de ordin neurologic. Dificultatile in procesarea cognitiva - deficitul in perceptia vizuala, limbaj, atentie, memorie - adesea preced sau sunt asociate cu tulburarile de invatare. Nu se asociaza de fiecare data deficienta intelectuala. In retardul mental, dificultatile de invatare se stabilesc impreuna cu rezultatul general referitor la functionarea intelectuala.

Tulburari ale abilitatilor motorii

Aceasta categorie de tulburari nu se datoreaza conditiilor de ordin medical, nici tulburarilor pervasive ale dezvoltarii. Ele interfereaza cu activitatile scolare, cu activitatile cotidiene, genereaza un nivel redus al performantei la sport sau la scris, dificultati in efectuarea miscarilor de autoingrijire.

Tulburari de comunicare

In categoria tulburarilor de comunicare sunt incluse cele privind    limbajul expresiv, cele cu caracter mixt (receptie-emisie), tulburarile fonologice, balbaiala, tulburarile de comunicare nespecifice.

Tulburari pervasive ale dezvoltarii

Cuprinzand multiple arii de functionare, aceste tulburari se caracterizeaza prin deficite severe si atotcuprinzatoare. Tulburarile pervasive afecteaza interactiunile sociale, comunicarea, interesele, activitatile, comportamentul in ansamblu. Din aceasta categorie vom exemplifica autismul.

Autismul. Pentru stabilirea diagnosticului de autism, subiectul trebuie sa intruneasca urmatoarele particularitati - cel putin sase, din categoriile (1), (2), (3); cel putin doua din (1) si cel putin cate unul din (2) sau (3):

Diminuarea calitativa a interactiunilor sociale

a)      perturbarea marcata a comportamentului nonverbal (expresia faciala, privirea ochi in ochi, pozitia corporala, gesturile de initiere si stabilire a relatiilor interpersonale);

b)      esec in dezvoltarea relatiilor cu persoane de aceeasi varsta;

c)      absenta cautarii spontane a partenerilor pentru a-si impartasi interesele sau realizarile;

d)      lipsa reciprocitatii sociale sau relationale.

Slabirea calitativa a comunicarii manifestata prin:

a)      intarzierea sau lipsa totala a limbajului vorbit, fara incercari compensatorii de comunicare prin gesturi sau mimica;

b)      slabirea abilitatilor de sustinere sau initiere a conversatiei, pentru cei care    au avut capacitati de comunicare;

c)      utilizarea limbajului repetitiv, stereotip, idiosincratic;

d)      lipsa variatiilor spontane in comunicare.

Modele stereotipe in comportament, interese, activitati;

a)      preocupare pervasiva pentru unul sau mai multe patternuri stereotipe sau restrictive de interese ce sunt anormale ca intensitate sau orientare;

b)      aderenta    inflexibila la rutine si ritualuri nonfunctionale;

c)      miscari repetitive, stereotipe ale degetelor, mainilor, corpului;

d)      preocupare persistenta pentru partile unor obiecte.

Autismul se caracterizeaza prin intarzieri sau functionari anormale in interactiunile sociale, in comunicare in limbaj, in jocul simbolic sau imaginativ. Se instaleaza inainte de varsta de 3 ani.

Deficitul atentiei si/sau comportament disruptiv

Aceasta categorie cuprinde deficitul atentiei si/sau hiperactivitatea, deci, imposibilitatea fixarii atentiei pe un anumit obiectiv si/sau    activism excesiv si de asemenea, comportamentul disruptiv - tulburari de conduita, tulburari de incalcare a regulilor, exprimate prin negativism, ostilitate, devianta antisociala.

Deficitul de atentie / hiperactivitatea. Se caracterizeaza prin impulsivitate, activitate musculara excesiva, exagerata, dificultati in mentinerea atentiei sau distragerea foarte usoara a atentiei. Persoanele cu aceasta tulburare nu pot urma instructiunile primite, au un comportament lipsit de inhibitii, manifesta o toleranta redusa la frustrare. Deficitul intelectual nu este obligatoriu.

Prezinta mari dificultati in relatiile cu parintii pentru ca nu se pot supune regulilor impuse de acestia. Obtin rezultate scolare mici, interpretate ca expresii ale incapacitatii de invatare.

Simptomele hiperactivitatii apar la copiii institutionalizati care creeaza probleme de comportament atunci cand intra in sistemul de invatamant. Aproximativ 3-5% din copiii cuprinsi in invatamantul primar prezinta aceasta tulburare, mai frecventa la baieti. Dupa varsta de 8 ani hiperactivitatea se reduce. Daca nu exista semne vizibile ale declinului, spre adolescenta vor aparea o serie de probleme in procesul de integrare sociala.

Alte tulburari

Din aceasta categorie vom exemplifica anxietatea. Ea se intalneste la copiii cu frici in procesul de crestere si adaptare la mediu sau vulnerabili la incertitudini.

Anxietatea. Anxietatea poate aparea sub forma maladiei anxietatii de separare sau ca supraanxietate. Prima dintre ele se caracterizeaza prin existenta la copil a unor vise terifiante, cosmaruri, suprasensibilitate, lipsa increderii in sine, timiditate exagerata, supradependenta de parinti sau de persoanele de care s-a atasat. Se manifesta de obicei, atunci cand copilul este dus intr-o colectivitate, la gradinita sau la scoala. Exista de cele mai multe ori un stresor psihologic, o experienta de pierdere care intensifica temerile morbide.

Supraanxietatea se manifesta prin frici persistente, temeri nespecifice, ingrijorare fata de viitor, prezenta unor simptome somatice, toate in lipsa unui eveniment recent cu rol de stresor,. Ideile perfectioniste si indoiala obsesiva de sine par a fi trasaturi de personalitate in formare.

Dintre cauzele anxietatii pot fi enumerate:

conditionarea la stimuli aversivi, construirea unor reactii de frica excesiva si generalizarea acestora, subminarea sentimentelor de securitate si aparare;

efectul traumatizant al unor experiente de pierdere si disconfort generate de schimbari ale mediului de viata;

efectul modelator al unui parinte hiperprotector si anxios care sensibilizeaza copilul la pericolele si amenintarile lumii. Supraprotectia parintelui exprima lipsa de incredere in abilitatile copilului de a face fata situatiilor. De aici, rezulta accentuarea sentimentului de inadecvare al copilului;

indiferenta si raceala unui parinte care nu ofera copilului reguli si indrumari adecvate, nu-i acorda ajutor in achizitionarea unui concept de sine pozitiv nici in castigarea unor competente reale;

experientele repetate de esec, rezultate din activitatile de invatare;

dorinta de a castiga dragostea parinteasca prin realizari de exceptie la scoala, face ca unii copii sa devina neincrezatori, hipercritici fata de ei insisi, anxiosi.

Intrebari de verificare

1. Ce dificultati de natura psihica apar in activitatea de invatare a studentilor?

2. Care sunt formele retardului mental?