Atacuri de panica

Atacuri de panica

Introducere

Atacul de panica este o manifestare paroxistica a anxietatii, autolimitata in timp. Durata sa este de aproximativ 20 de minute, de la debut si pana la scaderea in intensitate a simptomelor.

In cursul atacului de panica, frica sau disconfortul sunt insotite de cel putin patru dintre urmatoarele simptome, care apar de o maniera abrupta si ating intensitatea maxima in mai putin de 10 minute :

.  batai puternice/neregulate/rapide ale inimii
.  senzatie de dificultate/incapacitate de a respira
.  senzatie de sufocare
.  durere sau disconfort toracic
.  transpiratii
.  tremuraturi/contractii localizate ale muschilor
.  greata/jena abdominala
.  ameteli/senzatie de instabilitate/senzatie de lesin/cap vid
.  senzatie de irealitate/modificarea perceptiei propriei persoane
.  frica de a-si pierde controlul/ a innebuni
.  frica de a muri
.  furnicaturi
.  frisoane sau valuri de caldura
Atacul de panica singular nu este un diagnostic in sine.
Paroxisme ale anxietatii pot aparea in oricare dintre tulburarile anxioase, fie ca ele sunt fobii, tulburare obsesiv-compulsiva sau tulburare anxioasa generalizata, dar nu sunt caracteristice.

Doar tulburarea de panica evolueaza cu atacuri de panica repetate, dintre care cel putin unul este urmat, timp de minimum o luna, de unul sau mai multe dintre urmatoarele simptome :
.  frica persistenta ca vor urma si alte atacuri
.  ingrijorari privind implicatiile sau consecintele atacului (ex. pierderea controlului, un infarct miocardic, evolutia spre o boala psihica grava)
.  o modificare semnificativa a comportamentului in legatura cu atacurile (evitarea situatiilor in care s-au produs atacuri de panica, masuri de asigurare de ex. nu merge neinsotit pe strada, consulta repetat medicul etc.).

2. Factori de risc

Legatura de cauzalitate intre stress si atacurile de panica a fost dovedita stiintific. Teoretic orice persoana are un prag dincolo de care stress-ul poate declansa un atac de panica dar el este diferit de la individ la individ.

Vulnerabilitatea individuala la stress poate situa pragul de panica mai jos - ceea ce inseamna ca un nivel de stress mai mic poate declasa un atac de panica - sau mai sus, persoana fiind mai putin predispusa la paroxisme de anxietate.
Vulnerabilitatea crescuta este atribuita prezentei unor factori de risc de natura genetica, biologica sau psihologica.

Factorii de risc genetici pot fi doar identificati prin prezenta tulburarilor anxioase la rudele de gradul I ale persoanelor care au tulburare de panica. Ei nu pot fi influentati in nici un fel.

Factorii de risc biologici sunt reprezentati de modificari in metabolismul unor substante din creier, ca de exemplu serotonina. Aceste modificari pot fi influentate prin tratamente medicamentoase, care restabilesc balanta metabolica.

Factorii de risc psihologici se refera la evenimente stressante majore, recente sau datand din perioada dezvoltarii psiho-afective (decesul cuiva apropiat, separare, abandon, pierderea slujbei etc.). Pana la 80% dintre pacienti pot identifica un astfel de eveniment intr-un interval de 6 luni, premergator debutului tulburarii de panica.

Concluzia este ca tulburarea de panica poate aparea la indivizi cu vulnerabilitate crescuta in conditii de stress.

Stress-ul cotidian poate avea un efect cumulativ, nesesizat adesea de persoanele care sufera atacuri de panica. Asteptarea tuturor este ca atacul de panica sa apara dupa stressorul major si nu la distanta in timp (ex. 6 luni). Consecinta este ca simptomele fizice mentionate mai sus conduc mai degraba la ideea ca ar fi vorba de o boala fizica si persoana se investigheaza la internist, la cardiolog si nu sunt putini cei care ajung la camerele de garda ale spitalelor in atac de panica, convinsi ca vor face un atac de cord. Trec cel putin luni de zile, uneori ani, pana cand persoanele in cauza primesc un ajutor specializat, de la un psihiatru sau psiholog. Cand trece atata timp si problema nu se rezolva, apare alta agorafobia. Mai exact teama de a iesi pe strada, de a merge cu mijloace de transport in comun, de a face cumparaturi in magazine mari si aglomerate pentru ca acele simptome vor reveni si vor avea consecinte catastrofale ( voi cadea pe strada si voi muri , imi voi pierde controlul in public etc.).

3. stategiile pacientului

Strategiile pe care le adopta cineva care ajunge in aceasta situatie de viata sunt doua :
1. Evita locurile in care este posibil sa faca un atac de panica.
2. Isi ia masuri de asigurare ca atacul nu se va produce sau ca nu va trece singur prin aceasta experienta.

Exemplele sunt multiple : poarta medicamente in geanta, ia calciu pentru ca, foarte frecvent atacul de panica este atribuit, in mod eronat , unei scaderi a calcemiei, merge pe strada insotit, nu pleaca la drumuri lungi pentru a avea acces oricand la un serviciu de urgenta etc..

Aceste strategii reusesc sa scada anxietatea pe termen scurt dar pe termen lung ele sunt contraproductive limiteaza enorm viata individului, ajung sa intretina atacurile de panica si in timp, nici nu mai au efectul scontat

4. Tratament

Optiunile terapeutice in tulburarea de panica sunt doua

1. medicamente
2. psihoterapie comportamental-cognitiva.

Factorii care determina optiunea terapeutica pentru medicamente, psihoterapie sau combinatia lor sunt mai multi :
- impactul tulburarii asupra functionarii individului in sferele principale ale existentei sale (familie, serviciu/scoala, viata sociala)
- vechimea tulburarii
- existenta unei incarcaturi genetice sugestive pentru anxietate
- optiunea pacientului.

Pacientului i se prezinta optiunile terapeutice cu avantajele si dezavantajele lor iar decizia finala ii apartine.

5. Medicatie

Medicamen tele folosite in tulburarea de panica sunt:

1. Anxiolitice:

Pe piata sunt multe produse: Diazepam, Alprazolam (Xanax), Clonazepam (Rivotril), Bromazepam (Lexotan sau Calmepam), Medazepam (Rudotel) pentru a le enumera doar pe cele mai cunoscute.
Cateva recomandari in legatura cu aceste medicamente sunt utile
- nu se recomanda utilizarea 'la nevoie'. Administrarea lor intr-o schema terapeutica stabilita de specialist creste efectul pozitiv al medicamentului si scade riscul reactiilor adverse.
- ideal ar fi ca administrarea anxioliticelor sa nu dureze mai mult de o luna pentru ca toate au potential de dependenta. Ele se administreaza la inceputul tratamentului, in cazul in care prioritatea individului este o usurare rapida a simptomelor (pentru ca are examen, isi pierde slujba etc.)
- nu se intrerup brusc. Cand e vorba de doze mai mari de anxiolitic si in mod special cand e vorba de Alprazolam, intreruperea brusca poate creste anxietatea pana la atac de panica.

2. Antidepresive cu efect anxiolitic.

Sunt inhibitori ai recaptarii de serotonina mai mult sau mai putin selectivi: Fluoxetina (Fluoxetin, Prozac), Paroxetina (Seroxat), Sertralina (Zoloft), Citalopram (Cipralex), Clomipramina (Anafranil).
Aceste medicamente asigura un efect anxiolitic de fond in sensul ca este durabil, dar nu atat de rapid ca al anxioliticelor. Nu au risc de dependenta si nu este necesara cresterea dozelor pentru a mentine efectul. Un alt efect pozitiv ar fi ca pot preveni/trata o depresie secundara anxietatii. Tratamentul nu este pe viata ci de ordinul lunilor, iar primele efecte sunt sesizate cam in 7-10 zile de la inceputul tratamentului (cu exceptia Anafranilului).

De mentionat, in legatura cu ambele categorii de medicamente este faptul ca, la intreruperea tratamentului, rata de recadere este de 80-90% in absenta psihoterapiei.

6. Psihoterapia comportamental cognitive

Este o abordare terapeutica moderna, cu o eficacitate comparabila cu a medicamentelor care are, in plus, o componenta de prevenire a recaderilor ce reduce semnificativ acest risc.

Abordarea cognitiv-comportamentala se bazeaza pe colaborarea dintre psihoterapeut si pacient in atingerea obiectivelor terapeutice. Ea poate fi intensiva (cateva sedinte/saptamana cu durata variabila in functie de obiectivul propus) sau standard (sedinte saptamanale cu durata cuprinsa intre 45 min si o ora), ambele completate de teme pentru acasa. Rolul temelor pentru acasa este acela de a asigura continuitatea efectului intre sedinte si consolidarea rezultatelor obtinute.

Partea cognitiva are o componenta de psihoeducatie in care i se explica pacientului mecanismele de declansare si intretinere a anxietatii, o componenta de restructurare cognitiva in care este abordata perceptia distorsionata a pericolului si o parte de antrenament in rezolvarea problemelor care se adreseaza surselor de stress din viata acestuia. In finalul terapiei se discuta strategiile de prevenire a recaderilor

Partea comportamentala se adreseaza strategiilor contraproductive pe termen lung care perpetueaza tulburarea de panica (evitarea si masurile de asigurare). Tehnica principala este expunerea la situatiile pe care pacientul le evita, fara a lua masurile de asigurare obisnuite, pana cand anxietatea scade. In timp, prin repetarea expunerii, anxietatea dispare.

Durata terapiei este variabila in functie de vechimea tulburarii si complicatiile ei. Numarul mediu de sedinte pentru o tulburare de panica avand un debut recent si nici o complicatie este de 8-10.