CERINTE FUNDAMENTALE IN CONSTRUIREA SI EXPERIMENTAREA CHESTIONARELOR DE PERSONALITATE

1.Cerinte generale si etape generale in construirea unui chestionar

 In construirea unui chestionar de evaluare a personalitatii exista doua probleme esentiale cu care se confrunta orice psiholog:

1. definirea constructului, deci a trasaturii care trebuie masurata;

2. construirea unui set de itemi prin care subiectul este "intrebat" in legatura cu acele comportamente care sunt relevante pentru trasatura respectiva sau in legatura cu situatiile relevante pentru acea trasatura. Raspunsurile subiectului la acesti itemi vor servi ca indicatori ai constructului.

Un tip de cerinte in prima etapa de construire a unui chestionar priveste alegerea tipului de proba sau chestionar. Ce proba alegem depinde de: 1. scopul testarii (ce testam) si 2. definirea domeniului de aplicare (de ce testam: consiliere vocationala, expertiza clinica, expertiza judiciara, psihoterapie, selectie profesionala sau reorientare profesionala etc.). Acest gen de probleme apare in masura in care testarea trebuie sa raspunda, desigur, unor probleme specifice care apar uneori intr-un context specific ce trebuie definit, la randul lui, iar pe de alta parte psihologul porneste de la bun inceput avertizat in legatura cu tipul de expectatii ale subiectului (motivatii, stari afective, atitudini, prejudecati si idiosincrasii) care pot distorsiona comunicarea prin chestionar.

Alegerea tipului de probe inseamna, in aceasta etapa, in acelasi timp, construirea itemilor experimentali cu un set de cerinte care tin intrinsec de construirea chestionarului: adecvarea continutului itemilor, numarul de itemi, omogenitatea sau neomogenitatea acestora. Aceste cerinte vor influenta calitatile psihometrice ale itemilor si ale chestionarului, aspecte pe care le vom discuta mai pe larg in alt subcapitol.

O a doua etapa, ulterioara constituirii unui prim esantion de itemi, priveste aplicarea experimentala a acestora. Initial, aplicarea se poate realiza pe un minim de 20 subiecti (Meili, 1964), pentru a raspunde unor intrebari ce se refera la factori care pot influenta aleatoriu rezultatele, diminuand fidelitatea.

Dintre sursele de eroare posibile ce pot fi avute in vedere si corectate in aceasta etapa mentionam: 1. standardizarea corecta a instructajului si a conditiilor specifice de raspuns; 2. standardizarea tipului de raspuns; 3. formularea unor itemi sau scale de "validare" a chestionarului in raport cu atitudinea subiectului (supra- sau subestimare a unor simptome sau situatii, atitudini de fatada, gradul de dezirabilitate la diferite genuri de subiecti); 4. construirea unor exemple introductive.

A treia etapa a experimentarii priveste analiza statistica preliminara, pentru eliminarea itemilor care nu sunt omogeni, nu sunt semnificativi, dubleaza un anumit aspect investigat etc. Se realizeaza, in genere, pe un numar de subiecti care sa permita clarificarea urmatoarelor aspecte: 1. nivelul de dificultate al itemilor; 2. repartitia corecta a raspunsurilor in functie de diferite posibilitati (precizarea grilei); 3. capacitatea de discriminare.

A patra etapa are ca scop standardizarea interpretarii prin standardizarea chestionarului. O prima cerinta este constituirea, conform etapelor anterioare, a chestionarului in forma lui definitiva. O a doua este de a construi un esantion sau lot de subiecti cat mai diversificat, in functie de criteriile specifice categoriei de persoane testate cu acest instrument. Pe acesti subiecti vom aplica: consemnele definitive, exemplele care ajuta la familiarizarea subiectului cu tipul de probleme, experimentarea limitei de timp avute in vedere (daca este cazul acestui din urma aspect, se va cere subiectilor sa incercuiasca numarul itemului la care raspund, apoi, din minut in minut, acelasi lucru, pana cand ultimul subiect termina de raspuns).

Etapa care urmeaza cere aplicarea tuturor tipurilor de aspecte metrologice discutate la disciplina Bazele evaluarii psihologice: analiza de item, calcului fidelitatii, cercetari privind diferitele fatete ale validitatii instrumentului (in masura in care ne intereseaza si consecintele deciziilor, generalizarea testului pe alte populatii sau alte culturi si societati, ori felul in care testul prezent coreleaza cu alte modalitati de a masura trasatura avuta in vedere si specificitatea instrumentului, determinarea unor fatete specifice trasaturii prin incercarea de a gasi subfactori care contribuie la variatia comportamentului in cadrul aceleiasi trasaturi, validitatea deciziilor in diferite contexte aplicative) si cu procesul de normare in functie de populatia tinta.

2. Strategiile de construire a chestionarelor de personalitate

Megargee, discutand in 1972 problemele antrenate de construirea Inventarului de personalitate California, modul de selectare a variabilelor, strategia de construire a testului propriu-zis, realizeaza si o analiza sistematica a metodelor de constructie a unui chestionar. Aceasta clasificare face obiectul unui acord cvasi-general printre cercetatorii si constructorii de chestionare. In mod fundamental, in functie de modalitatea de construire si selectare a itemilor, metodele generale de construire a unui chestionar sunt trei: 1. metoda intuitiva sau abordarea rationala; 2. metoda criteriului extern sau metoda empirica; 3. metoda criteriului intern sau metoda factoriala. Desigur, pot exista si diferite combinari intre elementele specifice celor trei tipuri de strategii, deci si metode mixte. Vom urmari pe rand caracteristicile demersului experimental si consecintele fiecarei optiuni in termenii limitelor si avantajelor.

2.1.Metoda intuitiva

Metoda intuitiva se bazeaza pe abordarea rationala a construirii unui chestionar care pune autorul in postura creatorului care decide ce itemi trebuie inclusi si ce continuturi sunt relevante pentru a traduce trasatura intr-un comportament, decizie care antreneaza in special experienta sa de viata, cunoasterea psihologiei umane in general si a tipului de probleme psihice antrenate de trasatura-tinta, in special.

Un posibil demers intuitiv poate cuprinde, in genere, urmatorii pasi:

selectia intuitiva a continutului itemilor si a lotului initial de itemi;

administrarea intregului lot de itemi unui grup de subiecti;

calcularea scorurilor totale la aceasta scala preliminara;

calculul corelatiilor dintre scorurile la itemi si scorurile totale pentru toti itemii din lotul preliminar;

acesti coeficienti de corelatie vor servi drept criteriu pentru selectia finala a itemilor care prezinta cele mai inalte corelatii intre scorurile proprii si scorurile totale. Deci, intr-un astfel de demers mixt, datele empirice pot fi utilizate pentru a creste validitatea discriminativa a testului prin eliminarea itemilor care fie au paternuri de raspuns ambigui, fie au corelatii semnificative cu scale care masoara alta trasatura.

Megargee considera ca principal avantaj al strategiei intuitive validitatea de continut ridicata. Un al doilea avantaj consta dintr-o coerenta intrinseca, in masura in care un asemenea instrument este urmarea unei consistente in abordare si/sau reflecta un cadru teoretic univoc.

Principalele dezavantaje, doua la numar, tin pe de o parte de faptul ca omogenitatea si continutul itemilor depind de abilitatea autorului de a-si imagina si anticipa raspunsurile la problemele itemilor a persoanelor caracterizate prin trasatura respectiva. Pe de alta parte, la fel de simplu va fi si pentru subiect sa inteleaga sensul si modelul de raspuns expectat de autor sau de chestionar, ceea ce ii va facilita posibilitatea de a distorsiona voit raspunsurile pentru a simula ori disimula reactii convenabile sau dezirabile.

2.2. Metoda empirica

La nivelul acestei metode, selectia itemilor este ghidata doar de relatia determinata empiric intre itemul testului si o masura-criteriu specifica. Aceasta metoda mai poarta numele de strategia criteriului extern.

Etapele principale ale strategiei constau in:

1. asamblarea unui esantion initial de itemi - de obicei pe baze rationale sau reunind itemii din diferite chestionare;

2. administrarea lor unui grup de subiecti care difera intre ei doar la nivelul trasaturii evaluate (deci cele doua loturi-criteriu ar trebui, in mod ideal, sa fie asemanatoare in orice privinta, cu exceptia trasaturii specificate);

3. determinarea, pentru fiecare lot, a frecventei raspunsurilor Acord / Dezacord;

4. determinarea semnificatiei statistice a diferentelor obtinute;

5. itemii care diferentiaza semnificativ cele doua loturi sunt selectati pentru scala preliminara;

6. aceasta scala se aplica din nou loturilor-criteriu initiale;

7. daca raspunsurile analizate sunt satisfacatoare, scala va fi validata pe noi laturi, cu scopul de a identifica si elimina itemii cu o slaba capacitate de discriminare;

8. aceasta scala prescurtata si rafinata va fi din nou validata.

Avantajul pentru diagnoza al unei astfel de selectii ghidate de criterii exterioare judecatii calitative a psihologului consta in faptul ca, pe de o parte, depaseste abilitatea intuitiva a unui singur om, iar pe de alta parte, reprezinta o consecinta a comportamentului unui mare numar de persoane fata de continutul itemilor si poate detecta astfel itemi discriminativi care sunt departe de a fi evidenti de la sine.

Metoda analizei criteriului extern devine decisiva atunci cand se pune problema utilitatii predictive, practice a diferitelor criterii, deci pentru construirea unor chestionare de tip vocational sau pentru trasaturi care sunt marcate de prejudecata mentalitatii comune.

.2.3. Metoda analizei factoriale

Aceasta metoda pune accent pe analiza criteriului intern, respectiv pe tehnici statistice care permit ca, odata cu identificarea unui factor care apare ca dimensiune responsabila de variatia semnificativa a comportamentului, sa construim si o scala pentru a defini psihologic si a evalua respectivul factor.

Pasii in strategia analizei factoriale pornesc de la:

1. construirea pe baze a priori a unui lot relativ mic de itemi (celelalte metode aveau fiecare in vedere selectarea finala dintr-un numar initial mare de posibili itemi), itemi ce par sa fie strans legati de factorul vizat;

2. acesti itemi sunt administrati unui numar mare de subiecti care, in paralel, sunt adesea testati si cu alte instrumente identificate deja ca semnificative in raport cu factorul sau dimensiunea vizata;

3. se procedeaza la intercorelarea itemilor, matricea rezultata fiind analizata factorial, rotata conform procedurii alese, obtinandu-se o clusterizare care este responsabila de un anumit cuantum al variatiei comportamentului subiectilor testati;

4. se determina corelatia fiecarui item cu factorul sau factorii rezultati (incarcatura factoriala a itemului);

5. vor fi selectati pentru scala finala acei itemi care au cea mai inalta incarcatura factoriala. Ceea ce am obtinut este o solutie structurala simpla, in care fiecare dintre factori este responsabil pentru o anumita trasatura.

Avantajul principal al unei astfel de scale este puritatea factorilor si omogenitatea lor. Astfel putem fi siguri ca scorurile egale reprezinta performante echivalente la testul respectiv, un deziderat central al instrumentelor psihometrice.

3. Modalitatile de construire a itemilor chestionarelor de personalitate

Dintre problemele cele mai viu discutate in literatura de specialitate legate de construirea itemilor, vom lua in consideratie doua: 1. modalitatile propriu-zise de construire; 2. limbajul in care se construieste itemul si relevanta limbajului pentru diagnoza personalitatii. Se considera, de exemplu, cu o argumentare aplicata pe structurile lexicale, ca "un esantion optim de unitati descriptive, bazat pe paradigmele lexicale, nu a fost inca construit" (De Raad, 1994).

3.1. Problema limbajului

O problema comuna consta in definirea relevantei pentru personalitate a anumitor cuvinte din vocabularul curent. O definitie clasica data de Allport si Odbert (1936) considera drept relevanti pentru personalitate toti acei termeni care pot fi folositi pentru a "distinge comportamentul unui om de comportamentul altuia".

Ca prima etapa in construirea itemului, decizia privind trasatura si continuturile psihologice implica o constanta raportare a itemului, in fiecare etapa, la validitatea sa discriminativa, astfel:

1. Definirea trasaturii, optima din prisma unei teorii structurale care sa reflecte si importanta pentru viata a diferentelor interindividuale generate de dimensiunea psihica avuta in vedere. Aceasta definire trebuie realizata explicit, cuprinzand o descriere atat a relatiilor de tip convergent, cat si a celor de tip divergent cu alte trasaturi sau constructe psihologice, dar si cu tipurile relevante si specifice de manifestare a trasaturii respective (Angleitner, 1986);

2. Pentru evitarea formularii unor itemi neproductivi sau de tip idiosincratic, trebuie utilizate loturi de subiecti pentru generarea exemplarelor fiecarui tip de item, iar selectia lor sa se bazeze pe un acord intre un numar de persoane-judecatori privind gradul de relevanta al continutului itemului pentru trasatura;

3. Pentru a putea capta influenta contextului situational, se are in vedere daca in textul itemului sunt incluse aspecte relevante ale acestuia si daca continutul este cat mai explicit posibil.

3.2. Relatia item - traratura

Angleitner realizeaza o descriere sistematica a relatiei item-trasatura bazandu-se pe propriile cercetari si pe descrieri anterioare de categorii de clase de relatii logice, realizate de Janke, 1973 si Lennertz, 1973.

In acest "sistem categorial" prezentat sintetic in tabelul 1, categoriile centrale a caror frecventa este ridicata in aproximativ toate genurile de chestionare sunt primele doua: reactiile comportamentale (deschise, acoperite si vegetative) si atributele trasaturilor, care pot fi fie nemodificabile, fie modificabile (calitativ sau in functie de contextul situational). Celelalte cinci categorii - dorinte si interese, fapte biografice, atitudini si opinii, reactii ale altora, itemi bizari - se refera preponderent la continuturi legate indirect de trasatura de personalitate; de altfel, acest fapt este responsabil si de diferente in stabilitatea raspunsurilor la itemii de aceste tipuri (Goldberg, 1963).

Tabelul 1: Taxonomia relatiilor posibile intre item si trasatura

3.3. Caracteristici de suprafata ale itemilor

Etapa consecutiva deciziilor privind constructul si tipurile de continuturi relevante este etapa scrierii propriu-zise. Altfel spus, gasirea formei celei mai adecvate pentru diferite tipuri de continuturi, sarcina care include atat problema formei de continut celei mai adecvate pentru a da itemului calitatea de bun indicator al constructului, dar si a formei de raspuns celei mai potrivite pentru a da subiectului posibilitatea sa-si exprime propria situatie.

3.4. Caracteristici semantice ale itemilor

O alta directie de studiu se axeaza pe procesele cognitive implicate in raspunsul la itemi si, consecutiv, delimitarea caracteristicilor semantice responsabile de dificultatile sau confuziile in acest tip de procesare a informatiei. S-a studiat analiza continutului protocoalelor de raspuns cu voce tare, timpii de reactie, aprecierea prin rangare a gradului de similitudine dintre itemi (de exemplu, Rogers, 1971, 1974, 1977), precum si stadiile ipotetice ale procesului de raspuns, de la citirea itemului, incepand cu (1) reprezentarea continutului; (2) procesele de comparare cu informatia stocata despre sine insusi, si terminand cu (3) verificarea mentala a raspunsului, in functie de utilitate (inteleasa mai ales prin prisma congruentei cu normele sociale si cu valorile avute in vedere (cf. Angleitner si al., 1986).

Pornind insa de la item, Angleitner (1986) descrie cinci caracteristici semantice care intervin semnificativ, ingreunand sau simplificand procesarile raspunsului: comprehensibilitatea (cat de usor poate fi inteles itemul), ambiguitatea (daca este posibila atribuirea a mai mult decat un singur inteles); nivelul de abstractizare (cu cat informatia este mai abstracta, cu atat cere o procesare mai desfasurata); gradul de referire personala (informatia care include direct si semnificativ pe subiect); evaluarea (sau masura dezirabilitatii sociale a continutului itemului).

Dintre cauzele care conduc spre o scazuta comprehensibilitate sunt utilizarea unor cuvinte neuzuale, neobisnuite, a unor structuri propozitionale complicate, fortate sau neclare, erorile gramaticale.

Ambiguitatea reprezinta incertitudinea legata de intelesul stimulului (spre deosebire de caracterul echivoc, inteles ca diferenta intre persoane in ceea ce priveste interpretarea itemului - cf. Goldberg, 1963). Cauzele ambiguitatii tin de prezenta unor cuvinte sau afirmatii cu mai multe intelesuri, a unor relatii echivoce intre propozitiile frazei; tin, de asemenea, de incompatibilitatea dintre itemi si formatul raspunsului prin introducerea unei negatii, a unor conjunctii de tip "sau-sau", a unor fraze cu mai multe propozitii principale.

Aceste greseli pun subiectul in diferite posturi: (1) nu recunoaste natura ambigua a itemului si, pur si simplu, il intelege gresit (interpretandu-l in alt sens decat cel expectat); (2) recunoaste ambiguitatea itemului, insa nu este sigur de care dintre intelesurile posibile este vorba.

Nivelul de abstractizare ridicat intervine in procesele de comparare intre item si experienta personala. Un item concret, care afirma o informatie specificata - precum cei care se refera la comportamente clar specificate, numesc conditii si situatii semnificative, sau includ fapte a caror veridicitate poate fi afirmata - ajuta la o evocare rapida din memorie. Itemul abstract cere procesarea in continuare a intelesului sau, integrarea treptata si/sau suplimentarea informatiei prin exemple, referiri la fapte concrete. Itemii abstracti sunt, de regula, cei care prezinta atitudini, opinii, descrieri generale, cer interpretarea unor evenimente generale sau integrarea lor de-a lungul unor situatii diverse, compararea cu standarde nespecificate, inferente personale. Sunt cercetari care indica o relatie direct proportionala intre gradul de abstractizare si diferentierile in modul cum inteleg subiectii acesti itemi (Angleitner, 1986).

Gradul in care continutul itemului este semnificativ pentru imaginea de sine a subiectului este in directa relatie cu capacitatea acestuia de a raspunde pe baza unei perceptii sau a unei experiente proprii asupra lucrurilor, in masura in care subiectul este direct mentionat prin item, fie la nivelul trairii unor evenimente sau al actiunii si al implicarii emotionale. Referirea personala intervine in stadiul compararii item - eu.

Masura in care un item evoca valori, standarde aprobate social, determinari si prejudecati comune, este direct proportionala cu probabilitatea ca subiectul sa selecteze raspunsul in sensul dezirabilitatii sociale. Acest gen de judecata intervine mai ales in stadiul evaluarilor utilitatii si consecintelor.

analiza de item, analiza in detaliu a itemilor individuali ai unui test sau chestionar cu scopul de a evalua fidelitatea si validitatea fiecaruia; analizele se centreaza pe continutul itemilor si pe forma acestora si se pot desfasura cantitativ sau calitativ, stabilind cat contribuie efectiv fiecare la fidelitatea generala si validitatea testului. Analiza calitativa se preocupa si de aspecte precum ambiguitatea, dificultatea, etc.

analiza factoriala, metoda statistica ce incearca sa puna in evidenta factorii comuni unui ansamblu de variabile care au intre ele anumite corelatii. Analiza rezultatelor obtinute prin administrarea mai multor teste mentale.

chestionar de personalitate, in sens larg, un set de intrebari -itemi care se refera la o tema (aspect al personalitatii) sau un grup de aspecte invecinate acesteia; in sens specific, un instrument de evaluare standardizat

empiric, aspect care decurge din tatonari practice, neghidate de un scop sau de un cadru teoretic.

factor, in general, orice aspect care are o influenta cauzala asupra unui fenomen; prin extindere, factorul este o variabila independenta. In statistica, un produs al analizei factoriale, numere intr-o matrice factoriala; analiza factoriala ideala identifica un numar mic de factori fiecare ortogonal fata de ceilalti. Factorii care apar in urma analizei factoriale trebuie sa fie examinati subiectiv pentru a determina daca reprezinta dimensiuni psihologice evidente. Exista o tendinta mai ales cand tehnica analizei factoriale se aplica inventarelor de personalitate, sa se identifice factorii care apar cu trasaturile. Strict vorbind, factorul nu este o trasatura; trasatura este inferata pornind de la factorul obtinut, reprezinta o regularitate subiacenta bazei de date de la care s-a pornit, astfel ca cei doi termeni, trasatura si factor nu trebuie considerati sinonimi. Pentru a putea sa stabilim o trasatura valida avem nevoie de informatii aditionale. (DP 85)

ideosincrasie, defineste dispozitia individului de a organiza, prin si pentru el insusi, date si fapte identice, dupa dispozitiile sale personale, afective sau cognitive. De exemplu, majoritatea greselilor de limbaj se datoreaza comportamentelor ideosincrasice. DP 91)

intuitie, sesizarea directa a elementelor organizate spontan intr-un ansamblu determinat. C.G. Jung face din ea o functie fundamentala a psihicului, datorita careia, in mod subit, un continut ne este prezentat sub o forma definitiva, fara ca noi sa stim cum s-a ajuns aici.

metoda, ansamblu de proceduri, demersuri sau reguli adoptate in conducerea unei cercetari. In multiplele domenii aplicative in psihologie s-au dezvoltat metode care traseaza modalitati de interactiunea practicianului cu persoanele studiate sau asupra carora se intervine; vorbim de metoda observatiei, metoda de grup, metoda globala sau analitica, metoda nondirectiva, metoda comportamentala etc. Este esential sa se raporteze faptele observate la metodele utilizate pentru studiu. (DP 91)

psihodiagnoza, in mod specific, se refera la proceduri de diagnosticare a anormalitatilor psihologice, a tulburarilor mentale etc. Mai general, termenul este folosit pentru orice procedura de evaluare psihologica sau de personalitate. Termenul de psihodiagnostic se refera la orice tehnici valide de evaluare a personalitatii prin interpretarea modelelor de comportament, inclusiv a celor non-verbale. (DP 85)

psihometrie, se refera la masurarea a ceea ce este psihologic, respectiv aplicarea principiilor matematice si statistice datelor din psihologie; mai specific, se refera la testarea mentala incluzand evaluarea personalitatii, evaluarea inteligentei, determinarea aptitudinilor etc.

taxonomie, clasificare sistematica, in special a formelor vii.

teorii ale personalitatii, in functie de orientarea generala si modul cum caracterizeaza termenul de personalitate, deosebim intre: teorii tipologice: pun accent pe clasificarea indivizilor in functie de tipuri (de exemplu, Jung, introvert vs. extravert); teorii privind trasaturile: astfel de teorii opereaza pe presupunerea ca personalitatea unui om este un complex de trasaturi sau moduri caracteristice de a comportament, gandire, de a simti sau reactiona. Teoriile recente utilizeaza analiza factoriala pentru a izola dimensiunile subiacente ale personalitatii si, probabil, R.B.Cattell este una dintre teoriile cele mai dezvoltate care se bazeaza pe un set de trasaturi sursa presupuse a exista in cantitati relative in fiecare persoana si care sunt 'influentele structurale reale subiacente personalitatii'. Abordarile tipologice si cele privind trasaturile sunt complementare; teorii psihodinamice si psihanaliste avand la baza teoriile lui Freud, Jung sau cele psihosociale ale lui Adler, Fromm, Sullivan, Horney, Laing si Pearls cu accentuarea factorilor de dezvoltare; teorii behavioriste care se centreaza pe o extindere a teoriilor invatarii; teorii legate de invatarea sociala care trateaza personalitatea din perspectiva acelor aspecte care sunt achizitionate in context social; teorii situationale care pun accent pe faptul ca cea ce este consistent in comportamentul observabil este larg determinat de caracteristicile situatiei mai degraba decat de trasaturi sau factori interiori; teorii interactioniste, eclectice, care mentin ca personalitatea emerge din interactiuni dintre predispozitii si calitatile particulare si maniera in care mediul influenteaza felul lor de a se manifesta. In concluzie putem discerne pentru termenul de personalitate doua aspecte generale; primul deriva din primele trei tipuri de abordare pentru care personalitatea reprezinta un construct teoretic legitim, o entitate ipotetica interioara care are un rol cauzal pentru comportament, si o forta explicativa autentica; pentru celelalte perspective, este conceputa ca un factor secundar inferat pe baza consistentei de comportament. (DP 85)

test de personalitate, orice instrument profesionist pentru evaluarea personalitatii. Se disting in principal teste directe, care se adreseaza direct comportamentului observabil sau care poate fi evaluat constient, precum chestionarele sau inventarele de personalitate, si teste indirecte, sau proiective, care se adreseaza intregului personalitatii, si aspectelor inconstiente (exemplu, testul Szondi). (DP 85)

trasatura de personalitate, reprezinta o dispozitie sau caracteristica subiacenta presupusa care poate fi folosita ca o explicatie pentru regularitatile sau aspectele consistente dale comportamentului acesteia. In sens mai larg, o descriere a modurilor de comportament, percepere, gandire caracteristice pentru o persoana; acest sens este folosit strict descriptiv, fara existenta unei intentii explicative. (DP 85)

trasatura, in genere o caracteristica rezistenta care poate servi ca explicatie pentru regularitatile comportamentale observate la acea persoana, pentru ceea ce este consistent in comportamentul ei. Trasatura este o entitate teoretica care este folosita pentru a explica consistentele comportamentale ale persoanei sau diferentele dintre consistentele comportamentale a mai multor persoane; in acest sens, este incorect sa utilizam termenul pentru a desemna aceste aspecte comportamentele in sine. (DP 85)