COMPARATIE INTRE GANDIRE SI MEMORIE

ESEU LA PSIHOLOGIE

COMPARATIE INTRE GANDIRE

SI MEMORIE

Memoria defineste dimensiunea temporala a organizarii noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal- trecut, prezent, viitor.

Gandirea este considerata una dintre activitatile specific umane, ea permitandu-I individului o integrare adaptiva in mediu si un comportament coerent. Aceste procese psihice intra in categoria proceselor logico-rationale.

MEMORIA

Memoria este o componenta a mai multor abilitati presupuse de activitatea umana.Este strans legata de procese si fenomene psihice, facand posibila existenta si dezvoltarea lor in cadrul personalitatii. Calitatea perceptiilor, de exemplu, depinde de stocarea experientei anterioare. Reprezentarile se formeaza in urma unor fapte, evenimente, traite si inregistrate in mintea noastra. Nu gandim niciodata in gol, ci asupra unor date sau informatii asimilate. Comunicam in limbajul adecvat comunitatii in care ne aflam si chiar in limbi straine, asimilate prin invatare. Cream, inovam, stiind cum si cu ce scop. Ne dorim, suntem interesati de elemente despre care avem anumite date. Ne emotioneaza o fotografie sau revederea unei persoane.

Asadar, memoria se contureaza ca o componenta esentiala a vietii noastre cotidiene. Exemplele de mai sus sustin ideea ca memoria este implicata sub diferite aspecte in toate procesele si fenomenele psihice. O regasim ca:

• Memorie imaginativa- prin conservarea/ reproducerea imaginilor trecute;
• Memorie verbal-logica- prin conservarea ideilor, a informatiilor;
• Mai controversat, memorie afectiva- retrairea emotiilor trecute;
• Memorie motorie- prin conservarea si actualizarea miscarilor.

In raport cu personalitatea, orice teorie explicativa asupra acesteia trebuie sa recunoasca rolul fundamental al memoriei, fara de care nu s-ar putea sustine persistenta, constanta trasaturile de personalitate. Memoria are anumite proprietati care se manifesta diferit la persoane diferite:

o       Volumul se refera la cantitatea de informatie ce poate fi stocata. Acesta difera de la o persoana la alta.

o      Mobilitatea se refera la capacitatea de a acumula cunostinte noi, de a le corela cu alte cunostinte, de a le modifica.

o       Rapiditatea fixarii vizeaza usurinta intiparirii, efortul presupus pentru realizarea ei.

o      Fidelitatea redarii se refera la masura in care informatia actualizata corespunde cu cea intiparita.

o       Rapiditatea actualizarii se refera la viteza cu care reusim sa actualizam un material invatat. Aceste proprietati se concretizeaza diferit la fiecare individ. Uneori, atunci cand trasaturile sunt sau foarte puternice, sau foarte slabe, ele pot deveni elemente distincte in descrierea personalitatii noastre.

Diferentele individuale in manifestarea memoriei sunt relativ usor sesizabile din mai multe perspective:

-sub aspectul intiparirii si al actualizarii, la unele persoane actele memoriei se realizeaza mai rapid si mai fidel;

-sub aspectul organului de simt de care este legata in mod special, exista indivizi la care predomina memoria vizuala sau auditiva etc.

Diferentele sunt determinate de predispozitii innascute ale unor organe de simt, de experienta de viata a fiecaruia, de particularitatile de personalitate.

Stim din viata de toate zilele ca cele percepute de noi in     trecut,cele citite sau gandite etc. nu dispar dupa ce faptul s-a consumat.In mod obisnuit,reproducem in minte chipurile oamenilor pe care i-am cunoscut,infatisarea locurilor prin care am trecut,ganduri,lucruri spuse,auzite sau citite s.a.m.d.Un obiect pe care l-am mai vazut ,o melodie pe care am mai auzit-o etc. ne apar,cand le percepem din nou,ca ceva familiar,adica le recunoastem.

Memoria nu se manifesta numai in anumite momente ale vieti.Ea se manifesta in permanenta,in intreaga noastra viata psihica.Lucrurile pe care le percepem au pentru noi un inteles si ne putem servi de ele,pentru ca experienta anterioara,actualizata de memorie,ne ajuta la aceasta.

Gandurile noastre au un sir,o continuitate pentru ca in fiecare clipa tinem minte ce am gandit inainte cu o secunda,cu un minut,cu o ora.Memoria da continuitate vietii noastre sufletesti.

Datorita memoriei,experienta individului se largeste si se imbogateste necontenit.

Memoria se bazeaza in special pe formarea si actualizarea legaturilor nervoase temporare.Legile formarii si stingeriii reflexului conditionat explica in mare masura fenomenele de memorare si uitare.

Cercetarile moderne au scos in evidenta existenta unor procese fiziologice elemntare care pot de asemenea contribui la elucidarea problemelor memoriei.Astfel s-a stabilit ca anumite celule corticale au rolul unor condensatori de energie nervoasa,care-si continua descarcarea catva timp dupa incetarea stimulului.S-a putut stabili existenta unor asa-zise circuite reverberante,in care influxul nervos poate circula printr-un lant inchis,facilitandu-se astfel traseul respectiv.

In general prin structura sa ,creierul este capabil de fenomene de remanenta :anumite fenomene bioelectrice produse de un stimul care poate continua sau reaparea si dupa disparitia stimulului initial.

Cercetarile efectuate asupra memoriei au permis identificarea mai multor forme sau tipuri de memorie. Cea mai frecventa clasificare are la baza criteriul duratei pastrarii informatiilor. Pe baza acestui criteriu sunt delimitate trei forme ale memoriei umane : a) memoria senzoriala( de foarte scurta durata) ; b) memoria de scurta durata ; c) memoria de lunga durata.

Memoria senzoriala (numita si registru senzorial) reprezinta o modalitate de stocare pentru un timp foarte scurt( 0,5 secunde) a informatiei primite de organele receptoare. Mecanismele de procesare extrag informatia utila de materialul stocat, dupa care informatia trebuie sa paraseasca registrul senzorial pentru a face loc unui flux nou de informatii. Acest tip de memorie este specific fiecarei modalitati senzoriale. Vom distinge asadar o memorie vizuala, o memorie auditiva, o memorie tactila etc.

Memoria de scurta durata asigura stocarea informatiei timp de aproximativ 15-20 secunde. Dupa acest interval informatia este uitata sau este trecuta in ceea ce se cheama memoria de lunga durata. Viata cotidiana ne ofera numeroase ocazii pentru a ilustra acest tip de memorie. Pentru a forma un numar de telefon abia aflat trebuie sa actionezi foarte repede si sa nu fii deranjat.Altfel, numarul este repede uitat.

Psihologul American Sperling a demonstrat existenta memoriei senzoriale in anul 1960. Sperling a rugat cateva persoane sa se uite la un ecran alb. Apoi a proiectat 12 litere pe ecran pentru 1/20 secunde aranjate in ordinea de mai sus. Subiectii erau apoi rugati sa spuna cat mai multe litere din imagine. Majoritatea isi aminteau 4 sau 5 litere exacte cu toate ca stiau ca au vazut mai multe litere dar nu isi aminteau exact care erau acestea. Apoi a adaugat un sunet la imagine, persoanele isi aminteau literele pe randuri si in functie de fregventa(hz) sunetului(joasa medie sau inalta).

Memoria de lunga durata cuprinde totalitatea informatiilor receptate care pot fi pastrate un timp nelimitat( ore, zile, ani si chiar intreaga viata). In timp ce memoria de scurta durata are o capacitate limitata,capacitatea memoriei de lunga durata este foarte mare, intrucat ea fixeaza aproape tot ce ni se intampla : evenimente zilnice, cunostinte, deprinderi, trairi afective.

Studiile recente au demonstrat ca in timpul somnului, cunostintele acumulate intr-o zi anume se fixeaza in timpul somnului din noaptea ce urmeaza.

Este posibila viata fara memorie ?

Este greu de imaginat ce ar fi viata omului fara memorie. Cu siguranta nu am putea vorbi de evolutia speciei umane daca n-ar fi existat memoria. Alaturi de celelalte procese pshice, memoria joaca un rol esential in adaptarea omului la viata. Fiind un proces activ, ea este folosita pentru a modifica si reconstrui informatia astfel incat sa-i devina mai familiara si mai bine inteleasa.

Fara memorie n-ar mai exista trecut si viitor, omul ar trai intr-un prezent continuu, ceea ce ar implica o lipsa a dezvoltarii si a organizarii acesteia. Nu s-ar mai putea discuta despre inteligenta, imaginatie, limbaj, procese reglatorii, acestea fiind strans legate intre ele, in mod evident alaturi de memorie. Ca o comparatie, daca n-ar exista memoria, omul ar fi supus unei continue miscari dezordonate, cunoscuta ca miscarea browniana, fara a reusi in vreun fel sa se adapteze la mediu, fara a reusi sa se organizeze, fara a putea dispune de informatiile existente, asa incat acestea nu s-ar putea constitui intr-un sistem de pastrare si regasire a informatiei.

Prin urmare, lipsa memoriei ar duce la imposibilitatea structurarii si dezvoltarii personalitatii, nu ar mai exista principii, conduita sociala si mai mult, nici o forma de dezvoltare psihica si fizica.

Opusul memoriei este uitarea. Ea se manifesta in situatia in care individul nu poate nici sa recunoasca, nici sa reproduca elemente stocate anterior. In general, se considera ca ea se datoreaza imposibilitatii de a actualiza informatia stocata, ca rezultat al unei inhibitii, deteriorarii spontane a unei urme mnezice sau a interferentei.

Ca si memoria, uitarea are un caracter selectiv, ce este influentat de interese, sentimente, de faptul ca un anume lucru este considerat la un moment dat mai putin important. In cele din urma, uitarea, ca fenomen psihic, trebuie inteleasa, cu exceptia formelor patologice, ca un fenomen firesc, necesar chiar. In absenta sa, perceptiile si reprezentarile s-ar amesteca cu imaginile vii si ar face dificila, chiar imposibila, orientarea in prezent.

Picturile lui Franco Magnani un artist din San Francisco si-a demonstrat remarcabila memorie pentru satul sau natal din Italia. Aici una dintre picturile satului Pontio(sus) este juxtapusa cu o poza actuala a satului(jos). Magnani si-a parasit satul in 1958 in jurul varstei de 20 de ani. Opt ani mai tarziu in timpul unei boli serioase a inceput sa viseze despre satul sau natal cu niste detalii uimitoare. In curand imaginile le vedea in timpul zilei ca si niste halucinatii. Impulsionat si lucrand in totalitate din memorie a inceput sa deseneze diferite scene ale satului. Cu toate ca unele din lucrarile sale prezinta acuratete aproape fotografica, multe dintre ele infatiseaza satul intr-o lumina idilica.

- mersul cu bicicleta nu necesita gandire multa pentru ca cu ajutorul memoriei de lunga durata ne putem aminti usor tehnicile de condus. La fel este si in cazul conduceri unui automobil.

- Muncitorii la o fabrica de tigari au continuat sa isi mareasca viteza de lucru chiar si dupa ce au facut milioane de tigari. Numai dupa doi ani performantele lor au inceput sa opreasca din crestere, fapt ceea ce demonstreaza ca experienta poate fi acumulata pe lungi perioade de timp.

- Un alt experiment a demonstrat ca nu memoram lucruri care nu dorim sau care nu ne sunt de folos in fiecare zi. Este simplu sa distingem o moneda de alta cu toate ca nu ii stim detaliile. Rezultatele la 90% din persoanele interogate la experimentul acesta au fost negative.

GANDIREA

Gandirea cuprinde o gama larga de activitati mentale, de la gandirea creativa, responsabila pentru mari descoperiri sau opere de arta, pana la alegerea micului dejun. Ratiunea, abilitatea de a gandi, este considerata caracteristica distinctiva a fiintei umane. La baza gandirii stau senzatiile, perceptiile si reprezentarile, care apar in procesul activitatii practice a omului, ca efect al actiunii obiectelor si fenomenelor lumii obiective asupra analizatorilor. Fara ele gandirea ar fi lipsita de orice continut si practic n-ar fi posibila.

Deci, gandirea este reflectarea generalizata si mijlocita a obiectelor si fenomenelor si a relatiilor dintre ele.

Psihologii, intr-un mod mai larg, definesc gandirea ca fiind manipularea reprezentarilor mentale (care pot lua forma cuvintelor, a sunetelor, a imaginilor vizuale, a actiunilor) ale informatiilor. Activitatea intelectuala nu se refera numai la real ci si la posibil despre care se formuleaza ipoteze, uneori combinatiile de idei si imagini ducand si la fictiuni sau utopii.

Intelectul presupune o anumita manipulare si ingemanare a celor trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent, viitor. Din stocul memoriei, sunt actualizate selectiv imagini, idei, cunostinte, in raport cu preocuparile de moment ale subiectului si totodata se formuleaza previziuni asupra viitorului apropiat sau indepartat; se proiecteaza viitorul si se planifica activitatea pe care subiectul urmeaza sa o desfasoare. Timpul psihic este reversibil si anticipativ, spre deosebire de timpul fizic ce se scurge ireversibil.

Si toate acestea se desfasoara pe un plan mental sau, cum se spune, uzual, "in minte".

Gandirea ia multe forme fiind prezenta la om de la cele mai fragede varste si evolueaza o data cu dezvoltarea individuala. Primul stadiu al inteligentei senzorio-motorii cuprinde perioada de la 0 - 2 ani si se caracterizeaza prin trecerea de la nivelul reflexelor neconditionate ale copilului (ex. cele de orientare, investigatii) la organizarea unor actiuni coerente si evolueaza o data cu dezvoltarea individuala pana pe la 20 de ani cand aparatul intelectual este construit in tot ca are el fundamental.

Scopurile generale ale gandirii sunt: categorizarea, rezolvarea problemelor si luare deciziilor.

Categorizarea

Psihologii au fost de acord asupra importantei pe care o au conceptele in gandire. Folosirea conceptelor in gandire este o extensie a folosirii lor in perceptie, iar felul in care operam cu concepte este cel mai bine explicat de modul in care ele actioneaza la nivel perceptiv.

Conceptul de floare este format prin experientele unui individ legate de obiectele despre care i s-a spus ca sunt flori. Daca singurele flori pe care o persoana le-a vazut sunt "piciorul cocosului" atunci conceptul de floare va cuprinde doar caracteristicile pe care le are "piciorul cocosului". Conceptul de floare nu i-ar fi de folos pentru a recunoaste "macul" ca floare, deoarece florile de mac au caracteristici diferite de cele ale piciorului cocosului. Dar modificand conceptul astfel incat sa cuprinda doar caracteristicile comune macilor si piciorului cocosului - tulpini verzi cu petale colorate atasate - conceptul este generalizat si poate fi folosit pentru a recunoaste in viitor si alte tipuri de flori.

Acest proces de formare a conceptelor are loc permanent in cazul copiilor care invata sa clasifice obiectele intalnite.

Sistemul cognitiv uman (memoria in mod special) necesita o oarecare economie in procesul de organizare a experientei anterioare, fara de care adaptarea la mediul inconjurator, extrem de complex, ar fi imposibila. Economia cognitiva se obtine prin structurarea lumii inconjuratoare in clase si categorii de lucruri, tocmai pentru a descreste cantitatea de informatii care trebuie invatate, percepute, reamintite si recunoscute.

Conceptele sunt condensari informationale, generalizari despre obiecte, fiinte si fenomene ce au caracteristici similare.

O data formate, conceptele sunt organizate ierarhic, unele mai generale, altele mai specifice, fapt ce creste si mai mult economia si informatizarea sistemului cognitiv.

Exista un echilibru intre tendinta spre economie si tendinta de a fi cat mai informativ, dar cresterea uneia duce la scaderea celeilalte. Ca de exemplu, daca am avea numai trei categorii pentru toate lucrurile si fiintele pe care le intalnim (animale, plante si arta), vom avea un sistem conceptual economic, dar care este putin informativ, nepermitandu-ne sa facem distinctie intre mai multe animale. Psihologii considera ca exista un nivel "natural" de caracterizare, adica unele categorii sunt mai folosite, mai naturale decat altele. Astfel de categorii sunt numite categorii de baza. Spre exemplu, utilizam mai des categoriile creion, stilou, pix, coli de hartie, decat articole de papetarie.

Rezolvarea problemelor

STRATEGIA REZOLVARII

PROBLEMELOR

-> Situatia de pornire

-> Aparitia situatiei problematice

-> Formularea problemei

-> Formularea unei ipoteze de rezolvare

-> Verificarea ipotezei

-> Revenirea la situatia normala si imbogatirea ei.

Inteligenta se defineste, asadar, in legatura cu capacitatea de a rezolva probleme. O problema este o dificultate constientizata. Ea are un caracter de noutate pentru subiectul respectiv, care nu are o solutie pe care sa-si construiasca sau sa descopere solutia, nu numai sa o aplice. Aceasta dubla activitate reprezinta, dupa psihologul Robert Gagne, o rezolvare productiva de probleme. O strategie frecventa a rezolvarii de probleme poate fi redata prin cativa pasi.

a.       Situatia de pornire, in care subiectul nu are dificultati in a-si explica evenimentele cu care are de a face. Este situatia normala.

b.       Crearea unei situatii problematice, in care subiectul nu poate explica anumite fapte.

c.       Formularea problemei propriu-zise, in care subiectul constientizeaza si verbalizeaza dificultatea in care se afla.

d.       Formularea unei ipoteze de rezolvare a problemei si verificarea ei. In cazul in care ea nu se verifica, subiectul renunta la ipoteza, formuland o alta.

e.       Revenirea la o situatie considerata normala, largita prin cunostintele aduse de rezolvarea problemei date, in care subiectul poate rezolva si explica situatiile cu care se confrunta in mod obisnuit.

Clasificarea problemelor Dupa gradul de structurare,problemele se clasifica in probleme bine definite, ce pot fi rezolvate prin utilizarea strategiilor algoritmice, cunoscandu-se toate elementele sale si probleme slab definite, ce implica strategii euristice de rezolvare, elementele problemei nefiind evidente.

Elevilor le sunt accesibile problemele in ordinea data mai sus, problemele bine conturate fiind mai accesibile lor, pe cand cele slab definite, insuficient conturate, sunt dificile, uneori chiar inaccesibile.

Pornind de la operatiile prin care se pot solutiona problemele, acestea pot fi:

probleme de rearanjare a elementelor - pentru indeplinirea unui anumit criteriu; la aceste probleme sunt posibile diverse aranjamente ale elementelor, dar numai unul dintre ele indeplineste criteriul solicitat.Exemple: puzzle, aranjarea elevilor in ordine alfabetica, jocul de scrable, invatarea cititului, a tablei inmultirii, dezlegarea cuvintelor incrucisate.

probleme de structurare a elementelor - identificarea relatiei dintre elementele problemei si construirea unei noi structuri, a unui element nou. Exemple: Inventarea unui vaccin, combinarea unor substante chimice si obtinerea altora (apa);   

probleme de transformare - constau in interventii, care prin modificari succesive ale starii initiale, sa se ajunga la starea finala, cea dorita. Exemple: ceara de lumanare, gemul, crearea vaselor de lut;

Etapele rezolvarii problemelor Rezolvarea problemei presupune transformarea necunoscutei in cunoscuta, acoperirea "lacunei cognitive", depasirea obstacolului.

Procesul rezolutiv se desfasoara in mai multe etape si faze, diversi autori oferind descrieri variate, conform tipologiei de probleme studiate. Indata ce problema a fost sesizata, subiectul ce se angajeaza in rezolvare trebuie sa pregateasca datele in acest scop, deoarece orice rezolvare presupune o restructurare.

Procesul rezolutiv incepe cu punerea problemei, adica cu o reformulare a ei ce implica o predictie asupra legaturii posibile intre cunoscut si necunoscut. De felul cum este pusa problema depinde, succesul in gasirea solutiei. Acesta etapa este analitica, deoarece presupune intelegerea conflictului implicat si definirea variantelor posibile de combinare a datelor, tinand cont si de conditiile restrictive.

In cea de-a doua etapa, se formuleaza ipoteze, atat asupra solutiei ce se va obtine, cat si asupra procedeelor de rezolvare. In cazul mai multor variante rezolutive ipotetice se procedeaza la testarea lor in vederea alegerii variantei optime.

In a treia etapa, se lucreaza sintetic, constituindu-se testarea ipotezelor ce presupune executarea efectiva a operatiilor pe care le solicita problema, in vederea micsorarii distantei dintre starea initiala si cea finala.

Ultima etapa, este cea executiva sau verificarea, a solutionarii efective a problemei. In caz de nereusita, intregul proces rezolutiv se reia.

Pentru expertiza sau specializarea intr-un domeniu sunt necesari aproximativ 10 ani de studiu si mai ales de practica intensa. De multe ori auzim ca o persoana poate rezolva probleme complicate dintr-un anume domeniu ca este experta.

Studiile au aratat ca practica intensa este cea care deosebeste pe specialisti de incepatori (maestrii de novici), lucru aplicabil in muzica, sport, arta cand studiul trebuie sa inceapa de la varste fragede pentru a obtine performante (de a fi experti). In alte domenii, trebuie avuta dispozitia necesara pentru a depune efort si de a se sacrifica timpul liber.

Luarea deciziilor

Oamenii iau decizii mereu.

Decizia consta din alegerea unei solutii sau a unei optiuni dintr-o multime. Aceste decizii sunt simple si nu ne creeaza probleme (de aceea nici nu le percepem cu adevarat ca fiind decizii). Altele insa sunt mai importante pentru viata noastra. Luarea deciziilor este considerata de psihologi drept una dintre formele cele mai complexe ale gandirii. Oamenii in procesul de luare a deciziilor folosesc rationamentele inductive (de la o regula sau observatie particulara deducem una generala, adesea prin observatie) si pe cele deductive (concluziile sunt trase pe baza unor presupuneri generale si sunt aplicate unor cazuri specifice).

Studiile si experimentele practice folosesc acest gen de rationamente (logice) destul de defectuos, de aceea teoriile propuse de specialisti arata cum oamenii ar trebui sa gandeasca, nu cum o fac de fapt. Oamenii isi stabilesc propriile lor reguli de gandire, de luare a deciziilor, pe baza experientei proprii, a intereselor si starilor lor afective. Psihologii au propus termenul de gandire euristica pentru a ilustra mai bine procesul de luare a deciziilor.

Edward de Bono, filozof, sustinea ca datorita faptului ca viata nu se incadreaza in ecuatii clare, oamenii au ajuns sa prefere sentimentele in locul gandirii.

Euristica se refera la regulile mentale care pot conduce la o solutie

Psihologii au identificat mai multe tipuri de rationamente euristice, cum ar fi:

Euristica reprezentativitatii - este tendinta de a presupune ca, daca ceva seamana cu un membru al unei anumite categorii, acel ceva face parte din categoria respectiva, indiferent de datele statistice aflate la indemana.

Euristica disponibilitatii - este tendinta de a presupune ca un eveniment sau un lucru este cu atat mai frecvent cu cat il putem evoca mai usor din memorie.

Deciziile sunt de o mare diversitate, de la cele obisnuite, cum ar fi alegerea meniului la restaurant, la cele mai complicate si mai importante, cum ar fi alegerea mutarilor in timpul unei partide de sah sau luarea unor decizii cu impact mare asupra viitorului personal - alegerea unei cariere sau a unui partener de viata.

Deciziile logice presupun evaluarea tuturor consecintelor ce pot sa apara, in toate alternativele posibile de actiune, si estimarea variantei care va avea cele mai avantajoase rezultate. Cu cat mai complexa este o decizie, cu atat sunt mai multi factorii necunoscuti care ar putea influenta consecintele si cu atat mai grea alegerea cursului de actiune cel mai favorabil. Situatia este si mai complicata daca trebuie evaluate avantajele unor consecinte de natura diferite: de exemplu, pentru foarte multi oameni ar fi complicat sa aleaga intre a primi un milion de dolari sau a trai cu zece ani mai mult, in masura in care o asemenea oferta ar fi posibila.

Oamenii iau decizii in mod similar, desi de cele mai multe ori oponentul nostru nu este o alta persoana, ci lumea in ansamblul ei. Capacitatea oamenilor de a evalua toate rezultatele posibile ale actiunilor lor este mult mai limitata decat cea a unui computer. O persoana poate face in mod normal o analiza completa pentru trei sau patru miscari consecutive. Efortul si timpul solicitat de luarea deciziilor logice corecte, ii determina de multe ori pe oameni sa renunte la acest mod de abordare si sa se bazeze pe experienta, intuitie sau nimereala. Pe de alta parte, perspicacitatea, intuitia, permite de multe ori oamenilor sa vada combinatii utile ale diferitelor actiuni, pe care nu le-ar fi identificat printr-o abordare pur logica. Astfel se explica de ce multe computere performante nu reusesc sa-i invinga pe marii maestrii ai sahului.

In unele situatii care impun luarea unei decizii, nici una dintre variantele posibile de actiune nu pare sa fie mai avantajoasa decat celelalte. In acest caz, este foarte greu sa iei o decizie. Studiul matematic cu privire la strategiile si modul de luare al deciziilor, numit teoria probabilitatilor, s-a dovedit util in a-i ajuta pe oameni sa aleaga cea mai buna varianta de actiune. Una dintre cele mai elaborate aplicatii ale acestei teorii este cea din Jocurile de Razboi, in care deciziile tactice si strategice sunt luate folosind astfel de metode stiintifice.

Mult timp gandirea logica a fost considerata singura care ofera solutia unei probleme. Dar multi filozofi moderni vad aceasta abordare ca este inadecvata pentru rezolvarea multor probleme ale lumii moderne. In multe cazuri, datele detinute cu privire la o problema sunt insuficiente pentru a permite adoptarea unei solutii printr-o abordare logica.

Se pare ca nu exista reguli rigide dupa care procesele de gandire opereaza pentru a gasi solutii satisfacatoare unor probleme. O mare parte a efortului necesar rezolvarii unei probleme se desfasoara inconstient. Unii sustin ca dupa ce s-au concentrat ore in sir asupra unei probleme, au descoperit solutia doar dupa ce problema a fost lasata de o parte in subconstient, timp de ore, zile sau uneori chiar mai mult. Solutia poate aparea sub forma unei revelatii fulgeratoare, sau simbolic in vis.