Ce este Eul?

Ce este Eul?

In creatia culturala, literara, filosofica, stiintifica, Eul reprezinta aspectul fundamental sau nucleul personalitatii. Conceptul de Eu constituie componenta cognitiva a Eului. Inceputurile conceptului de Eu le putem identifica in urmatoarele conditii:

recunoasterea propriei persoane ca entitate separata, distincta de alte fiinte umane este primul pas in dezvoltarea acestui concept;

recunoasterea propriei imagini in oglinda este un proces ce exista numai la om si la primatele superioare. Copilul isi recunoaste chipul in oglinda in jurul varstei de 1½-2 ani (18-24 luni);

opiniile celorlalti devin absolut necesare deoarece functioneaza asemenea unei oglinzi in care se reflecta propria persoana. Ajungem sa ne cunoastem bazandu-ne pe ceea ce credem ca gandesc despre noi, persoanele semnificative. Imaginile pe care credem ca le au altii sunt incorporate in conceptul de Eu.

Elementele conceptului de Eu sunt ilustrate in figura 5.1. Conceptul de Eu include opinii, credinte interiorizate, aspecte referitoare la existenta sa in interactiune cu mediul, atribute interpersonale, interese si activitati etc.

Formarea conceptului de Eu se bazeaza pe mai multe surse: introspectia, perceptia propriului comportament, influenta celorlalti si memoria autobiografica.

Introspectia

Se crede ca introspectia (analiza propriilor stari si continuturi psihice) este cheia cunoasterii adevaratului Eu. Numai subiectul are acces la lumea lui interioara, la ganduri, fantezii, dorinte, intentii, emotii. Cercetarile arata ca introspectia este o cale putin eficienta in descoperirea atributelor reale ale Eului; uneori diminueaza precizia autoevaluarii si autodescrierii. Introspectia nu garanteaza precizia autocunoasterii. Daca este excesiva poate perturba procesele mentale, creeaza confuzii in analize si predictii si poate avea influente negative asupra comportamentului adaptativ.

Figura 5.1. Conceptul de Eu (dupa Rentsch & Heffner)

Valoarea introspectiei depinde de determinantii comportamentului. Pentru un comportament dirijat de cognitii (de exemplu, elaborarea deciziei) inventarierea motivelor si a argumentelor poate contribui la cresterea gradului de precizie in autocunoastere. Pentru un comportament determinat afectiv acest lucru nu este realizabil. Valoarea introspectiei depinde si de timpul alocat, de existenta unor sarcini concurente si de resursele cognitive disponibile pentru autoreflectie.

Perceptia propriului comportament

In teoria autoperceptiei se arata ca atunci cand apar dificultati in interpretarea starilor interne, oamenii isi concentreaza atentia asupra observarii si interpretarii propriului comportament si a situatiei in care acesta se desfasoara. Cand sunt preocupati de ceea ce fac si nu dispun de alte repere pentru starile lor interne, deduc din comportament insusiri consistente cu acesta. Procesul este impiedicat in situatii semnificative de tipul recompensa-pedeapsa. Perceptia comportamentului este relevanta numai daca situatia nu apare drept cauza a comportamentului.

Pe baza teoriei autoperceptiei, ipoteza feedback-ului facial arata ca expresiile faciale pot produce nu doar o reflectare adecvata a starilor interne, ci pot chiar sa genereze o stare emotionala (zambetul ii poate face pe oameni sa se simta fericiti). Schimbarea expresiei faciale are ca efect schimbari corespunzatoare ale experientei subiective a emotiilor.

Nu s-a stabilit relatia dintre emotii si starile fiziologice (daca expresia faciala genereaza schimbari fiziologice ce produc raspunsuri emotionale sau invers). Modificarile tinutei, pozitiei, gesturilor ofera un feed-back senzorial si influenteaza dispozitia afectiva. Acelasi efect il au si schimbarile vocii. Cercetarile arata ca stilul vorbirii (repede, tare, incet, moale) amplifica emotiile.

Pe baza teoriei autoperceptiei se explica de ce adesea oamenii isi pierd interesul pentru activitatile atractive in care au fost anterior recompensati. Efectul de suprajustificare reflecta transformarea motivatiei activitatii, din intrinseca in extrinseca, respectiv, diminuarea motivatiei intrinseci in activitatile asociate acestor recompense. Motivatia intrinseca este prezenta in activitati a caror desfasurare ii creeaza subiectului placere, satisfactie. Din aceste activitati subiectul nu asteapta obtinerea unei recompense exterioare. Motivatia extrinseca se gaseste in activitati desfasurate sub impactul unor factori externi - recompensa, evitarea pedepsei.

Acelasi efect de reducere a motivatiei intrinseci il pot avea si alti factori externi: competitia, evaluarea, termenele limita. Efectul suprajustificarii are implicatii serioase in educatie, in munca si in alte activitati sociale. Se poate pune problema oportunitatii recompensei. Cercetarile arata ca eficienta recompenselor depinde de felul in care sunt percepute de subiect. Daca apar sub forma verbala sau ca bonusuri pentru performante superioare, recompensele pot creste motivatia intrinseca. Diferentele individuale in orientarea motivationala trebuie luate in considerare in acordarea recompenselor. Astfel, pentru persoanele orientate spre realizari precis determinate, premiile, recompensele, punctele si competitia au efecte pozitive asupra motivatiei intrinseci.

Influenta celorlalti

Teoria comparatiei sociale elaborata de Festinger sustine ca oamenii care au incertitudini asupra propriilor opinii si abilitati, se evalueaza prin comparatie cu persoane similare. Raportarea la altii se reflecta in procesul autodescrierii (de exemplu, se precizeaza genul, etnia, rasa, ocupatia). In conditii instabile, cand starile emotionale sunt neclare oamenii interpreteaza starea lor de activare generala (arousal) raportandu-se la ceea ce fac altii in aceleasi situatii. Se considera ca experienta emotiilor se bazeaza pe doi factori: arousalul (nivelul general de activare) fiziologic si interpretarea cognitiva a acestui arousal.

Memoria autobiografica

Memoria autobiografica se refera la ceea ce se pastreaza ca experienta emotionala de viata. Amintirile despre parinti, frati, prieteni, locuri, scoala pastrate in memorie constituie fundamentele identitatii si continuitatii individului.

Se actualizeaza mai usor evenimentele din trecutul mai apropiat, in timp ce evenimentele mai indepartate sunt mai greu de datat si mai putine. Exista totusi doua exceptii: (1) perioada adolescentei si inceputul varstei adulte sau anii cei mai plini si (2) datarea evenimentelor mai vechi este facilitata prin raportare la evenimente de mare semnificatie personala sau sociala. Aceste evenimente ocupa locuri speciale in memoria autobiografica.

Cei mai multi oameni nu-si amintesc intamplari anterioare varstei de 3 ani. Fenomenul a fost numit amnezia copilariei. Cercetarile ofera date contradictorii in acest sens. Unele sustin posibilitatea pastrarii intiparirilor mai vechi daca ele sunt marcante pentru drumul de viata. Altele arata ca astfel de amintiri timpurii reprezinta prelucrari ale povestirilor sau relatarilor de la parinti sau de la alte persoane semnificative.

Eul ghideaza memoria autobiografica prin urmatoarele procese:

efectul autoreferential: exista o mai mare probabilitate ca oamenii sa-si aminteasca lucrurile sau evenimentele ce au legatura cu propriul Eu decat sa-si aminteasca ceea ce are legatura cu alte conditii;

tendintele egocentrice influenteaza memoria autobiografica deoarece oamenii isi supraestimeaza rolul in evenimente trecute, se vad in postura de actori;

reconsiderarea propriei istorii in lumina unor informatii mai recente. Pe acest model al revizuirii trecutului se realizeaza perceptia copiilor de catre parinti prin raportare la "perioada lor de aur". Practic, adultii uita ca nu mai sunt la varsta copilariei ca au trecut demult de adolescenta, ca de fapt raporteaza copiii de astazi la adultul de astazi, a carui memorie este marcata de distorsiuni sau constructii.

Schematele Eului

Schematele Eului reprezinta convingeri specifice despre propria persoana. Ele ghideaza procesarea informatiilor. Datorita schematelor se realizeaza selectia, interpretarea si reactualizarea informatiilor. Schematele se formeaza timpuriu. In situatii relevante, prin schematele Eului, oamenii elaboreaza judecati rapide despre ei insisi, isi amintesc cu usurinta intamplari trecute sau prevad actiuni viitoare. Schematele determina respingerea informatiilor inconsistente. Lumea sociala, celelalte persoane sunt percepute prin schematele Eului.

Din moment ce exista mai multe schemate ale Eului, este firesc sa existe mai multe fatete ale Eului. Unele dintre cele mai studiate sunt Eul actual si Eul posibil (reprezentand ce ar putea, ce i-ar placea sau ce i-ar fi teama sa devina subiectul). Majoritatea oamenilor isi imagineaza devenirea intr-o directie pozitiva (bogat, fericit, cu succes, sanatos). Pe baza acestei viziuni asupra devenirii se elaboreaza scopuri si planuri.

Perspective multiculturale

Culturile difera in conceptualizarea Eului, in construirea identitatii sociale si personale. Multi europeni si nord-americani isi considera Eul ca independent si autonom, distinct, unic, diferit de altii. Oamenii din alte culturi concep Eul in interdependenta cu grupul. Eul are sens doar prin conexiunile sale sociale. Eul in culturile non-vestice este parte a retelei sociale in care se includ parintii, fratii, rudele, colegii, prietenii. Diferente culturale influenteaza modul in care percepem, simtim si ne prezentam in relatiile cu altii.

Intrebari de verificare

1. Ce factori stau la baza formarii conceptului de Eu?

2. Ce sunt schematele Eului?