Comunicarea - forma a interactiunii interpersonale

Comunicarea - forma a interactiunii interpersonale

A. Componentele comunicarii interpersonale. Relatia interpersonala este un proces mediat de comunicare. Comunicarea este principala forma de manifestare a interactiunii psihosociale, deoarece toate efectele interpersonale (perceptive, simpatetice sau functionale) sunt vehiculate prin comunicare. Elementul esential al mesajului este atragerea atentiei receptorului asupra unui lucru oarecare - mai precis, asupra obiectului de referinta si asupra caracteristicilor lui.

Principala proprietate formala a mesajului este caracterul simbolic. Conditia obligatorie a succesului actiunii de codificare/decodificare este corespondenta directa a celor doua sisteme de simboluri, dupa cum se poate vedea in figura de mai jos (apud 1):

Cunoasterea de catre Cunoasterea proprietatilor Cunoasterea de catre

emitator a    aceluiasi obiect receptor a

a proprietatilor    proprietatilor

obiectului de referinta obiectului de referinta

Utilizarea unui cod acceptat

Codarea Decodarea

mesajului COMUNICAREA mesajului

Din punct de vedere psihologic, mesajele se disting, in primul rand, dupa criteriul informatie/incertitudine. A reduce incertitudinea inseamna a reduce numarul de posibilitati continute in mesaj (numarul obiectelor de referinta posibile si numarul de caracteristici posibile).

Nu toate interactiunile interpersonale se bazeaza pe transmiterea unui mesaj codat si transmis anume catre receptor (comunicare intentionala); exista, deci, si comunicare nonintentionala. Sunt cazuri in care receptionarea mesajului se face doar prin perceperea celuilalt (caz in care avem comunicare non-verbala si non-intentionala). Acest fel de comunicare nu implica in mod necesar producerea unui comportament de raspuns, si nici utilizarea premeditata a simbolurilor.

Precizia cu care sunt primite mesajele comunicate indirect (nonintentional) se datoreaza unui proces de invatare sociala. In interiorul grupului se formeaza anumite norme cognitive, sub influenta carora indivizii invata ca anumite evenimente sunt indici ai anumitor stari de lucruri. Se naste o "semantica" comuna, care consta in ansamblul semnificatiilor asemanatoare pe care emitatorul si receptorul le atribuie diferitelor simboluri (cuvinte, gesturi etc.). Codul comun permite ca masajul sa fie transmis/ receptat cu o anumita certitudine ca este transmis/receptat cu exactitate.

Transferul de semnificatie intre doi indivizi depinde de gradul de asemanare dintre structurile cognitive ale acestora. Cu cat asemanarea este mai mare, cu atat transferul de semnificatie va fi mai rapid, mai complet si mai exact⁽⁴.

B. Fenomenele psihologice care insotesc comunicarea. Comunicarea este insotita intotdeauna de o serie de fenomene psihologice pe care nu le putem evita, dar le putem cunoaste si controla. Luarea sub control a acestora este una dintre dimensiunile cele mai importante ale competentei comunicationale si o premisa necesara pentru ridicarea performantei comunicationale.

Le vom aborda, in continuare, atat din punctul de vedere al emitatorului, cat si din punctul de vedere al receptorului.

i - In ceea ce priveste emitatorul:

motivatia transmiterii mesajului

a - utilitatea pentru emitator;

b - utilitatea pentru receptor.

In afara relatiilor de cooperare, utilitatea pentru receptor apare ca o utopie din punct de vedere psihologic: "Cati oameni sunt cu adevarat interesati ca altul sa primeasca o semnificatie utila daca el nu se afla intr-o relatie de colaborare cu emitatorul?". Ea nu mai apare ca o utopie deca tinem cont de regula psihologica a egalizarii informatiei, care este o sursa de satisfactii si de confort psihic. De altfel, ea sta la baza uneia dintre interactiunile cu cel mai bogat continut psihologic, care este prietenia, asa cum sesiza foarte bine Constantin Noica (3).

motivatia alegerii receptorului pentru un anumit mesaj:

a - daca receptorul este predestinat, apare problema alegerii mesajului;

b - daca mesajul este predestinat, apare problema alegerii receptorului.

Situatiile de tipul (a) apar de fiecare data cand vrem cu tot dinadinsul sa abordam o persoana, dar nu stim cum (nu stim ce mesaj ar face-o abordabila). Situatiile de tipul (b) se regasesc ori de cate ori suntem in posesia unui mesaj care ni se pare important sau deosebit de interesant si nu stim cui sa-l transmitem; aici intervine regula egalizarii informatiei, ca sursa de satisfactii. De la aceasta regula fac exceptie urmatoarele cazuri:

- emisia involuntara de mesaj;

- emisia repetitiva (copiii care-si vorbesc lor insisi);

- emisia de mesaj inselator (in situatiile competitive) ⁽⁵.

ii - In ceea ce priveste receptorul:

sarcina receptorului este de a organiza activitatea de receptie si intelegere a masajului:

a - activitatea lui se intrepatrunde cu cea a emitatorului intr-o ordine cronologica inversa (pentru el, receptionarea mesajului nu este punctul final, ci inceputul proceselor psihice organizate in jurul motivatiei sale);

b - informatia este selectata si asociata cu stocul de informatie preexistent;

c - el intampina mesajul in mod activ, producand "reactii de orientare" in raport cu elementele de surpriza ale mesajului;

d - receptorul isi poate pune mai multe intrebari, legitime din punct de vedere psihologic:

- "De ce am fost ales tocmai eu pentru a recepta mesajul?"

- "De ce mi s-a dat cutare sau cutare raspuns?"

- "Ce motive l-au determinat pe emitator sa-si formuleze mesajul?"

- "Cat de adevarat este mesajul?"

Aceste intrebari arata ca receptionarea mesajului este o chestiune de alegere a unei variante din mai multe posibile si de amplificare a informatiei (de reducere a incertitudinii).

Alegerea pe care o face receptorul este influentata de:

- continutul mesajului;

- atitudinea lui fata de obiectul de referinta, caz in care exista trei situatii:

1 - informatia intareste atitudinea anterioara, situatie in care ea va fi incorporata firesc, ceea ce duce la mentinerea echilibrului;

2 - informatia pune in pericol fondul de informatii preexistent, ceea ce implica re-organizarea acestuia - situatie in care informatia fie este respinsa, fie este incorporata;

3 - informatia nu are nici un raport cu informatiile anterioare, situatie in care incorporarea depinde in mare masura de structura si expresivitatea mesajului ⁽⁶.

- atitudinea receptorului fata de emitator, caz in care exista tot trei situatii:

1 - emitatorul este considerat demn de incredere, situatie in care informatia va fi incorporata, chiar si cu pretul schimbarii atitudinii anterioare;

2 - emitatorul nu este considerat un informator demn de informatia pe care o transmite, situatie in care informatia va fi respinsa;

3 - emitatorul este greu de apreciat, situatie in care informatia va fi verificata pe alte cai sau va fi integrata/respinsa tacit, in timp, functie de atitudinea anterioara fata de obiectul de referinta si functie de alte informatii receptate ulterior ⁽⁷.

In actul interpersonal, rolurile de emitator si receptor sunt complementare si intersanjabile. Ambele roluri se concretizeaza in forme de comportament motivate psihologic. Prelungita in timp, comunicarea duce la uniformizarea cognitiva, atitudinala si comportamentala; indivizii se vor influenta in directia mentinerii uniformitatii.

B. Formele comunicarii. Clasificarea fenomenelor de comunicare se poate face dupa mai multe criterii:

i. dupa criteriul numarului persoanelor implicate:

a - comunicare in masa (transmiterea mesajelor la mai multe persoane deodata);

b - comunicare interpersonala (transmiterea mesajelor de la o persoana la alta, in cadrul unei relatii primare);

c - comunicarea intrapersonala (deliberarea interioara).

ii. dupa criteriul instrumentului cu care se codifica informatia si se transmite mesajul

a - comunicarea verbala;

b - comunicarea non-verbala.

a. Comunicarea verbala (sau "lingvistica") se realizeaza prin intermediul limbilor naturale, care constituie cel mai complex limbaj, deoarece ele indeplinesc toate functiile posibile ale acestuia: cognitiva, comunicativa, reprezentativa, expresiva, persuasiva, reglatorie, ludica si dialectica.

Din punct de vedere psiho-social, limbajul verbal reprezinta o activitate institutionalizata, care comporta:

- forme stabile si recunoscute (proclamatia, discursul, coversatia etc.);

- ocazii corespunzatoare formelor evocate mai sus;

- distributia rolurilor in comunicare (in functie de importanta status-ului);

- situatii tematice (abordarea anumitor teme se regleaza prin jocul obligatiilor, tabuurilor si convenientelor).

Prin intermediul limbajului verbal, persoana atrage atentia asupra sa, se impune, influenteaza si primeste influente. Interinfluentarea variaza dupa gradul de intensitate. Sub acest raport, se pot distinge (cf. 1):

a' Comunicarea verbala simpla: transmiterea anumitor informatii in vederea coordonarii conduitei unui individ (sau grup) cu conduita altor indivizi (grupuri), precum si cu actiunea unor factori sociali externi. Comunicarea simpla nu are ca finalitate o influenta importanta asupra psihicului si conduitei partenerului, cum ar fi modificarea orientarilor, perceptiilor sau deprinderilor de gandire).

Exemple: "Sase!"; "De saptamana viitoare, pe ecrane va rula filmul Trahir"; "Bursele se vor plati incepand din ziua x, intre orele y-z".

a'' Convingerea: o forma care implica restructurari de montaj psihic: informatia transmisa determina aparitia unui nou sistem de principii si orientari al receptorului sau le influenteaza esential pe cele anterioare. Convingerea se formeaza pe doua cai:

- calea demonstratiei logice, care presupune atitudinea constienta a receptorului;

- calea exemplificarii, care poate fi abstracta sau concreta (semi-intuitiva); cea abstracta presupune si ea atitudinea constienta.

a''' Sugestia: o forma care presupune si ea restructurari de montaj psihic, dar care se bazeaza pe receptarea necritica a mesajului si implica incapacitatea receptorului de a controla constient fluxul informatiei primite. Sugestia poate cunoaste mai multe variante:

- increderea nelimitata in sursa informatiei,

- asa-numita "hipnoza in masa",

- mecanismele psihologice proiective (de la proiectia de tip narcisist, in care eu-l receptorului 'coloreaza' mesajul, pana la schema raportarii la "grupurile de referinta", asupra careia vom zabovi in capitolul V, paragraful 1).

Sugestia utilizeaza cu precadere functiile expresiva si persuasiva ale limbajului, din care cauza comunicarea devine un schimb de informatie emotionala. Spre deosebire de a' si a'', unde avem de-a face cu o retroactiune dezvoltata (a' - schimb reciproc de informatii; a'' - dezbaterea, disputa, lupta de opinii), in cazul lui a''' avem o retroactiune rudimentara, mesajul impunandu-se de pe pozitii "autoritare".

b. Comunicarea non-verbala (sau "pre-lingvistica) foloseste ca instrumente aparenta fizica, mimica sau gestul, care nuanteaza mesajul, ajuta emitatorul sa se exprime:

- aparenta fizica (imbracaminte, aspect fizic etc.) transmite mesaje adevarate sau inselatoare cu privire la statutul emitatorului;

- gestul indica natura psihofiziologica, sociala si culturala a persoanei-emitator, fiind o cale de cunoastere a intentiilor acesteia;

- mimica expliciteaza intentia si nuanteaza mesajul verbal (atunci cand nu-l inlocuieste cu altul).

Cele trei instrumente comunica mesajele pe calea perceptiei interpersonale. Comunicarea devine perceptie, iar perceptia devine comunicare. Aceasta forma de comunicare depinde foarte mult de ceea ce psihologii numesc "relatii perceptive".

c. Comunicarea paraverbala (sau "paralingvistica), in care mesajul nu se transmite prin intermediul cuvintelor, dar nici nu s-ar putea transmite in absenta vorbirii. Dupa unii autori (vezi, de pilda, 4, p.77), "subsistemul paraverbal" este format din urmatoarele elemente:

- intonatia; - volumul vocii;

- intensitatea vocii; - ritmul vorbirii;

- tonalitatea; - folosirea pauzelor;

- dictia si accentul; - timbrul vocii.

Cu exceptia unor domenii de activitate strict determinate (teatru, cinematografie, televiziune sau publicitate), comunicarea paraverbala este neglijata in mod sistematic, astfel ca instrumentele ei nu sunt luate sub control. Pentru creatorii de imagine, 'slefuirea' acestor instrumente reprezinta un obiectiv profesional de maxima importanta, care ar trebui sa se regaseasca in planul de invatamant al oricarei facultati de profil.

In tarile cu o cultura a comunicarii dezvoltata, instrumentele comunicarii nonverbale si ale celei paraverbale sunt exersate inca de pe bancile scolii - fie sub forma disciplinelor de invatamant, fie sub forma unor activitati facultative (cum sunt, de pilda, festivitatile, spectacolele dedicate unui eveniment sau cercurile de arta dramatica). In Statele Unite, trupele de teatru pot fi intalnite in mai toate scolile, colegiile si facultatile; ele sunt nelipsite in institutiile de invatamant care pregatesc specialisti in comunicare.