Stadiile si ciclurile dezvoltarii psihice umane

Stadiile si ciclurile dezvoltarii psihice umane

Stadiul de dezvoltare psihica se defineste ca fiind delimitarea in timp a aparitiei si consolidarii unor particularitati si a unui nivel de organizare a capacitatilor intelectuale, afective, volitive si a intregii personalitati.

Stadiul de dezvoltare nu apare instantaneu, ci se instaleaza treptat, odata cu aparitia acelor insusiri care il definesc si il diferentiaza de celelalte stadii, asa-numitele particularitati de stadiu (de varsta).

Fiecare stadiu conserva anumite achizitii ale stadiilor anterioare, pe care insa le integreaza in noile sale structuri, odata cu dezvoltarea unor laturi noi. Schimbarile sunt comune tuturor celor care traverseaza respectivul stadiu, dar li se asociaza si cele care rezulta din istoria propriei deveniri si care sunt numite particularitati individuale.

Cresterea si maturizarea fizica si psihica se realizeaza dupa cateva legi comune evolutiei tuturor indivizilor umani:

Legea corelatiei cresterii - releva interdependentele functionale dintre diferitele subsisteme ale organismului si explica astfel faptul ca schimbarile calitative ale unor aspecte fizice atrag dupa ele schimbari ale altora, desi nu in acelasi timp si in aceleasi proportii. Exista astfel corelatii intre cresterea sistemului osos si a celui muscular, desi cel din urma poate fi usor desincronizat. Aceasta duce la exprimarea in plan comportamental a unei temporare lipse de coordonare a miscarilor, ce este depasita ceva mai tarziu.

Legea ritmurilor de crestere rapida - se refera la cresterea rapida de la varstele timpurii si exprima de fapt specificul programului ereditar al fiintei umane care la nastere se prezinta ca fiind mult in urma fata de celelalte animale aflate in acelasi stadiu. Unii oameni de stiinta afirma ca omul s-ar naste prea devreme si in timp scurt el trebuie sa dobandeasca o serie de capacitati fizice absolut necesare mentinerii echilibrului autonom cu ambianta. Din acest motiv, in primele 3-4 luni de viata cresterea in lungime a individului uman este foarte accentuata, ca si cresterea in greutate. Un astfel de ritm de crestere nu va mai fi atins niciodata in urmatoarele stadii.

Legea puseelor de crestere - pune in evidenta faptul ca interactiunea factorilor fundamentali ai dezvoltarii nu se realizeaza in mod identic pe toata durata vietii, ci exista momente in care schimbarile biologice sunt mai accelerate si daca interactioneaza optim cu factorii socio-culturali, apar varfuri de crestere fizica. Un astfel de puseu intalnim la pubertate, puternic influentat de modificarile biochimice interne, dar si de factorii socio-culturali externi. Cresterea fizica este un fenomen cu urmari si in plan psihic. Astfel, un ritm normal de crestere fizica este trait confortabil de catre fiecare individ, in timp ce ramanerile in urma sau depasirea unor limite genereaza ingrijorare, disconfort afectiv, complexe de inferioritate.

In privinta maturizarii psihice, trebuie facuta distinctie intre cele 3 forme de maturizare - maturizarea intelectuala, maturizarea afectiva si maturizarea psiho-sociala.

Psihologii ne avertizeaza asupra unor posibile desincronizari asupra acestor 3 forme de maturizare, in special la adolescentii care fac studii liceale, comparativ cu cei care dupa gimnaziu urmeaza scoli profesionale sau chiar lucreaza. Se pare ca riscul situatiei de scolar este acela de a intarzia maturizarea psiho-sociala in beneficiul celei intelectuale.

Exista, de asemenea, situatii in care disponibilitati intelectuale remarcabile risca sa ramana insuficient valorizate datorita desincronizarii intre maturitatea intelectuala si maturitatea afectiva si cea sociala.

Fenomenele de crestere si maturizare au intotdeauna o desfasurare in timp si adesea dimensiunea temporala este semnificativa pentru evaluarea nivelului pe care acestea le-au atins.

Fiinta umana se prezinta ca o unitate a aspectelor fizice si psihice pentru ca cele doua planuri, desi sunt distincte, se interconditioneaza puternic. De aceea, varsta biologica implica premise fizice si functionale care sunt absolut indispensabile si pentru dezvoltarea vietii psihice.

Psihologia aplicativa a impus distinctia si legatura in acelasi timp dintre varsta biologica si cea psihologica, precum si intre acestea si varsta cronologica.

Varsta biologica a folosit ca indicator varsta cronologica, astfel ca s-a realizat relatie cel mai frecvent intre varsta mentala si cea cronologica. Asa a fost conceputa teoria inteligentei, care raporteaza performantele psihologice ce indica un anumit nivel mental la numarul anilor si lunilor de viata. Din acest motiv, vorbim despre o corespondenta intre varsta cronologica si stadiul de dezvoltare psihica si nu de o relatie determinativa intre acestea. Asadar, intervalele cronologice implica procese organice, care constituie premisele biologice ale vietii psihice si care in conditiile unei interactiuni normale cu mediul si cu educatia, genereaza transformarile specifice unui stadiu.

Criteriile de delimitare a stadiilor de dezvoltare psihica - O problema de ordin metodologic legata de existenta acestor stadii a fost aceea a identificarii criteriilor care sa permita delimitarea operativa a stadiilor, adica gasirea acelor manifestari ale fiintei umane care sa exprime in maniera sintetica specificul stadiului in care se afla.

Unii autori au considerat schimbarile fizice drept indicatori ai instalarii unui nou stadiu, respectiv cresterea in talie si greutate sau intrarea sau iesirea din functie a unor glande endocrine. Aceste modificari nu pot fi ignorate, dar nu s-a putut stabili o corelatie directa intre acestea si evolutia psihocomportamentala umana.

Alti autori au facut referire la nivelul de inteligenta ca fiind caracteristic pentru diferitele momente ale vietii. Altii au considerat mai importanta personalitatea, cu manifestarile psihice caracteristice, iar altii au acordat importanta emotiei ca si criteriu afectiv.

S-au bucurat insa de cea mai mare receptivitate si acceptare criteriul si clasificarea propuse de Erickson, care considera ca de la nastere la batranete se pot identifica 8 stadii care evolueaza prin diferentieri succesive dupa un program prestabilit si care pot lua o directie pozitiva sau negativa, dupa cum relationeaza cu ambianta sociala.

Stadiul I - stadiul oral-senzorial - se caracterizeaza prin faptul ca regiunea orala este cea mai activa si presupune procese de incorporare, care sunt atat alimentare cat si informationale. Este vorba de stadiul in care copilul isi foloseste gura si buzele pentru a obtine alimente si informatii despre tot ceea ce poate sa-i ajunga la gura. Mama, satisfacand nevoile copilului, face ca relatiile acesteia cu ambianta sa cristalizeze un sentiment rudimentar de incredere, ce reprezinta prima achizitie sociala a individului si care va constitui baza pentru toate celelalte relatii.

Stadiul II - stadiul muscular-anal - implica o anumita maturizare organica, ce permite un grad de autocontrol asupra propriei fiinte. In conditiile unei exigente exagerate din partea mamei sau a familiei, exigente care conduc inevitabil la insucces, inmuguresc anumite sentimente de indoiala, de rusine, care isi pun amprenta asupra evolutiei ulterioare a individului.

Stadiul III - stadiul locomotor-genital - se caracterizeaza prin dezvoltarea abilitatilor motorii care intaresc sentimentul de stapanire a Eului si de manifestare a initiativei in activitate, respectiv in joc, acceptate social. Aceasta manifestare a initiativei se opune tendintei de a da prea mare importanta problemelor apartenentei la sex.

Stadiul IV - stadiul in care se confrunta capacitatea de actiune cu sentimentul de inferioritate, amandoua fiind posibil sa apara pe terenul activitatii scolare sau al altor tipuri de activitati.

Stadiul V - stadiul adolescentei - are ca problema cruciala invingerea confuziei si cucerirea identitatii de sine.

Stadiul VI - tineretea - stadiul in care se realizeaza identitatea de sine, adaptata la profesie si la relatiile interpersonale, facand posibila ocuparea unui serviciu, in paralel cu intimitatea si casatoria.

Stadiul VII - adultul - se dobandesc toate conditiile pentru evolutia pozitiva catre creatie in toate domeniile, in timp ce automultumirea si refuzul angajarii reprezinta directia negativa a evolutiei.

Stadiul VIII - este centrat pe cucerirea integritatii Eului, a sentimentului ca viata a fost traita cu adevarat si ca propria fiinta s-a implinit in satisfactii si realizari.

Desi aceste criterii de delimitare a stadiilor au fost receptate si acceptate, a trebuit sa se caute altele mai sintetice, pentru ca acestea nu satisfac in totalitate impartirea finala pe stadii. Astfel, s-au descoperit urmatoarele criterii:

tipul fundamental de activitate de care subiectul este capabil si care domina viata

subiectului, reflectand cele mai multe dintre capacitatile sale, respectiv nivelul sensibilitatii, al intelectului, al motivatiei, al vointei, al personalitatii. Spre exemplu, in primul an de viata, jocul cu obiectele reflecta nivelul sensibilitatii si motricitatii sugarului la un moment dat. Jocul cu structuri complexe, cu subiect, cu reguli domina prescolaritatea si exprima mai bine copilul intre 4 si 7 ani. In stadiile urmatoare, invatarea este activitatea dominanta, iar continutul si complexitatea acesteia exprima posibilitatile psihice ale scolarului si adolescentului. In stadiile urmatoare, locul invatarii este luat de activitate si creatie.

tipuri de relatii pe care subiectul le poate realiza cu lucrurile si cu semenii sai, relatii ce exprima capacitatile cognitive, afective, volitive, ca si nivelul personalitatii individului.

orientarea tensiunii psihice fundamentale - se refera la tensiunea care se poate naste din impactul dintre trebuintele si nevoile subiectului si conditiile si cerintele ambiantei.

Pe un fond de tensiune puternica, cele mai slabe influente ale mediului si educatiei pot avea

efecte formative remarcabile, in timp ce, daca tensiunea interna este slaba, nici cele mai bune modalitati de influentare nu au efectul scontat.

Toate aceste criterii sunt in stransa legatura, nivelul relatiilor si al tensiunii dominante asigurand angajarea in activitati corespunzatoare ca nivel si la randul lor, activitatile creand conditii corespunzatoare de dezvoltare a capacitatilor de relationare.