DEMERSURI IN CERCETAREA PSIHOLOGICA

DEMERSURI IN CERCETAREA PSIHOLOGICA

I.        DESCRIERE SI EXPLICATIE IN PSIHOLOGIE: SPECIFIC, TIPURI, CERINTE METODOLOGICE ALE EXPLICATIEI

Explicatia, alaturi de descriere si previziune, constituie una din conditiile fundamentale ale existentei stiintei.

A descrie un fenomen psihic inseamna a raspunde mai intai la intrebarea "ce este?" si apoi "cum se desfasoara?" se desfasoara fenomenul respectiv. Descrierea incepe prin a fi "realista", "substantiala" si sfarseste prin a fi "relationala". Ea inventariaza, clasifica, sistematizeaza, condenseaza cunostintele, dar stabileste si relatii spatio-temporale, de ordine si succesiune intre fenomene.

Exista 2 tipuri de descrieri: calitative si cantitative:

Descrierile calitative presupune definirea operationala a conceptelor, formularea lor in termeni observabili si actionali. Ex: a defini conceptul de "putere" inseamna a preciza conditiile in care o persoana are putere asupra alteia. Ele mai presupun categorisirea, adica regruparea fenomenelor dupa unul sau mai multe criterii, concomitent cu acceptarea neglijarii celorlalte deosebiri. Categorisirea nu conserva decat relatiile de echivalenta si de diferenta intre fenomene.

Descrierile cantitative introduc relatiile cantitative intre fenomenele studiate. Sunt necesare 2 operatii: masurarea (atribuirea unui numar unui obiect sau unei caracteristici a obiectului); numararea (atribuirea unei frecvente diferitelor categorii de obiectului).

Pentru a asigura caracterul satisfacator al descrierii in psihologie este necesara stabilirea riguroasa a variabilelor ce caracterizeaza individul.

Explicatia reprezinta treapta superioara a cunoasterii stiintifice si reprezinta raspunsul la intrebarea "de ce ?". Ea urmareste surprinderea dinamicii si interactiunii fenomenelor psihice si a comportamentelor, formularea legilor cauzale, a ipotezelor explicative.

In sens foarte larg: explicatia este tot ceea ce clarifica, ce sporeste impresia noastra de intelegere.

In sens restrictiv: explicatia este redusa la un proces de deductie.

Hempel un fenomen este explicat daca acesta poate fi dedus din compozitia a 2 ansambluri de fapte:

din legile generale care regizeaza fenomenul explicat;

din conditiile particulare in care acest fenomen a aparut.

el introduce in filosofie modelul "explicatiei prin legi de acoperire" sau "explicatiei prin subsumarea la legi" care contine 2 submodele:

nomologic-deductiv - raspunde la intrebarile "de ce s-au intamplat anumite lucruri?", "de ce era de asteptat ca aceste lucruri sa se intample?"

inductiv-probabilistic - explica mai intai "de ce lucrurile care se intampla erau de asteptat sau nu" si abia apoi "de ce lucrurile s-au intamplat".

Pentru ca explicatia sa fie cat mai corecta si completa este necesara specificarea sistemului explicativ, care consta in:

- alegerea variabilelor studiate (retinerea unora si excluderea altora);

- stabilirea limitelor sistemului;

- largirea sau ingustarea sistemului explicativ (adaugarea sau eliminarea unor variabile pentru a putea surprinde cat mai bine lantul lor cauzal).

In explicarea diferitelor relatii dintre fenomenele psihice sau dintre comportamentele umane, psihologia nu trebuie sa faca abstractie de interventia hazardului. Hazardul se manifesta in psihologie prin ceea ce Boudon numea "efectul Cournot" = intersectia a 2 serii cauzale independente.

Psihologia s-a desprins ca stiinta de sine statatoare din filosofie T o serie de modele explicative elaborate de filosofie au fost preluate de psihologie.

Clasificare filosofica a teoriilor si explicatiilor psihologice:

- filiera "stanga" arata credinta psihologilor in materie, real, natura, experienta, obiectivitate

explicatia cauzal-mecanicista sau pozitivista;

- filiera "dreapta" evidentiaza credinta psihologilor in spirit, puterea ideii, a persoanei umane, a ratiunii, a unei lumi in care atotputernic este liberul arbitru

apeleaza la explicatia teleologica finalista sau hermeneutica.

Marele neajuns al acestor explicatii il constituie in primul rand exclusivismul lor.

O alta problema: in cadrul unei stiinte sunt vehiculate numai explicatii stiintifice?

Dar istoria oricarei stiinte arata ca alaturi de adevarurile indubitabile isi fac locul si o serie de explicatii prestiintifice, parastiintifice, extrastiintifice sau nestiintifice.

Hempel: explicatia stiintifica trebuie sa satisfaca 2 criterii - exigenta de pertinenta si exigenta de testabilitate.

Piaget considera ca exista 3 demersuri in cercetarea psihologiei:

stabilirea faptelor generale sau a legilor;

explicarea unei legi pornind de la un sistem de legi;

deductia legii dintr-un sistem de legi, care nu ramane doar ideala, ci se aplica unui substrat real sau modelat, care se preteaza unei asemenea deductii.

- primul nivel este constatativ, celelalte 2 - explicative;

- legea, prin ea insasi, nu explica nimic, ea constata generalitatea unei relatii;

- explicatia incepe cu coordonarea legilor;

- explicatia are, dupa opinia lui Piaget, 2 caracteristici care sunt adeseori atribuite cauzalitatii:

a) necesitatea raporturilor dintre cauze si efecte, de unde deductibilitatea lor corespunde regulilor deductiei logico-matematice;

b) realitatea acestor relatii cauzale subiacente fenomenelor masurate comporta un ansamblu de rationamente de existenta.

Piaget considera ca formele explicative manifesta 2 tendinte: fie orientarea spre reductii de la complex la simplu / fie spre constructivism.

. reductionismul psihologic: intrapsihologic (reduce reactiile si conduitele complexe ale individului la un principiu cauzal ce ramane neschimbat) si extrapsihologic (explicarea psihologicului prin recurgerea la realitati ce depasesc propriile sale frontiere). Se dau astfel explicatii sociologice, fizicaliste, organiciste.

. explicatiile constructiviste pun accent pe procesele de constructie explicatii de tip comportamentist, genetice, abstracte.

Zlate: clasificare a explicatiilor stiintifice folosite in psihologie:

modele explicative centrate pe natura elementelor considerate a fi esentiale in raport cu profilul psihocomportamental al individului.

accentul s-a pus cand pe elementele interne ale vietii psihice, cand pe cele externe, comportamentaliste T modele mentaliste / comportaliste;

unii autori s-au centrat pe elementele substantiale ale psihicului, altii pe cele situationale T modele substantialiste/situationaliste;

dupa locul de amplasare al acestor elemente T modele periferice / centraliste.

specificul mecanismelor implicate in realizarea procesualitatii psihice.

in explicarea vietii psihice unii autori iau in considerare elementele in sine, rupte unele de altele, altii le leaga unele de altele, le raporteaza la factorii determinanti

T modele explicative izolationiste / conexioniste;

geneza psihicului este explicata prin asocierea mecanica a elementelor psihice inferioare (asociationismul) sau prin structurarea, organizarea si ierarhizarea lor complexa (structuralismul).

porneste de la statutul acordat unor fenomene psihice.

unele sunt concepute ca fiind innascute, neinfluentate de experienta, invatare nativiste/altele, ca aparand in decursul timpului constructiviste.

Nici unul din aceste modele nu reuseste sa surprinda exhaustiv multitudinea fenomenelor si legilor psihologice.

Optiunea pentru un model sau altul se poate face in functie de o serie de criterii, 2 fiind esentiale: masura in care modelul respectiv comporta consecinte verificabile + valoarea euristica pe care o detine.

Alaturi de alegerea unui model explicativ, la fel de necesara este si corelarea modelelor.

W. Doise: in psihologia sociala 4 nivele de analiza-intraindividual (maniera individului de a-si organiza propria sa experienta psihica); interindividual si situational (procesele interindividuale intr-o situatie data); pozitional (diferentele intre pozitiile sociale ale indivizilor); ideologic(ideologia societatii care influenteaza comportamentul individual in cadrul grupului).

In studiul inteligentei se utilizeaza cu precadere primul nivel de analiza, dar nu este suficient deoarece pierde din vedere aspectele ei sociale.

II. FORMULAREA LEGILOR PSIHOLOGICE: SPECIFICUL LEGILOR; LEGI ALE DIFERITELOR MECANISME PSIHICE

Legile psihologiei sunt legi probabiliste: un fenomen numit cauza duce numai cu o anumita probabilitate la obtinerea altui fenomen numit efect. Nu este exclus ca aceeasi cauza sa duca la aparitia mai multor efecte.

Intre cauza si efect se interpun mai multe serii cauzale care pot devia, amana, suspenda, grabi producerea efectului.

Seriile cauzale sunt conditiile interne ale individului: personalitatea care filtreaza, mediaza actiunea factorilor externi asupra organismului. Aceasta nu inseamna ca psihologia nu se supune determinismului universal, ci ca acesta este de alt tip. In locul determinismului clasic, stiinta contemporana a introdus notiunea de plurideterminism, cu diferite forme de manifestare.

Jean Francois Le Ny 2 situatii: de supradeterminare (un fenomen oarecare poate fi produs de fiecare dintre alte fenomene, prezenta tuturor facand ca el sa fie supradeterminat) si de subdeterminare (un fenomen oarecare nu poate fi produs de nici unul dintre alte fenomene, ci numai de toate la un loc)

Zador notiunea de determinism sincronic = fiecare fapt devine punct de plecare al altor actiuni, fapta sau actiunea individuala dobandeste importanta sociala prin influenta pe care o exercita asupra celorlalti.

In psihologie legile au si un caracter statistic, ele neverificandu-se pe fiecare membru component al unei colectivitati date, ci pe majoritatea membrilor ei.

Cei care au contestat existenta si caracteristicile legilor psihologice se asteptau sa gaseasca in psihologie numai legi de tip cauzal acest lucru nu este posibil pentru ca insasi notiunea de cauzalitate a suferit o renovare.

Alaturi de cauzalitatea simpla si lineara exista forme mai complexe:

cauzalitatea multipla - bazata pe prezenta mai multor cauze si mai ales pe interactiunea lor;

cauzalitatea retroactiva - efectul odata obtinut actioneaza asupra cauzei eliminand-o sau regland-o pentru a duce la efectul dorit;

cauzalitate inferioara - de la inferior la superior (de la evenimente fizico-chimice la cele psihice, de la evenimente periferice la cele centrale);

cauzalitate superioara - de la superior la inferior (de la psihic la biologic).

Ultimele 2 tipuri de cauzalitate au permis psihologiei cognitive sa desprinda in domeniul perceptiei 2 tipuri de procesare a informatiei: procesare dirijata de fapte si dirijata prin concept.

In psihologie sunt pezente si legi teleologice sau finaliste care privesc efectul voluntar si scopul.

Tolman (aduce o corectie behaviorismului) omul nu actioneaza in gol, la intamplare, ci determinat si orientat de anumite scopuri (redimensioneaza rolul motivatiei in determinarea comportamentului uman)

Pradines exista 3 tipuri de legi:

legi de functionare a fenomenelor psihice (unele legi ale senzatiei -adaptarea, contrastul, proiectia-, ale gandirii, memoriei sau imaginatiei);

legi de compozitie, organizare sau structura (legea pregnantei, a celei mai bune forme, a similaritatii si contiguitatii Wertheimer);

legi de dezvoltare (dezvoltarea stadiala a psihicului copilului Stern, Piaget, Vigotski); ar mai putea fi numite si psihogenetice.

Cei care au negat legile psihologiei s-au asteptat ca acestea sa fie pur psihologice.

Realitatea demonstreaza ca ele au conotatii fiziologice, fizicaliste sau sociologice pentru ca psihicul este expresia sintetica si ultimativa a tuturor celorlalte forme existentiale.

Multe din legile formulate sunt proprii, specifice psihologiei (legea optimumului motivational - Yerks si Dobson, cea a autorealizarii - Maslow etc.).

Specificul legilor psihologiei provine nu doar din specificitatea obiectului cercetat, ci si dintr-un anumit mod de functionare a lor.

actionand concomitent, intretaindu-se unele pe altele, ele isi relativizeaza efectele sau le restructureaza total;

o lege a memoriei arata ca un material mai mare ca volum se memoreaza mai greu decat unul mai mic ca volum;

o alta lege a memoriei precizeaza ca materialul organizat, structurat se retine mai bine si mai repede decat unul nestructurat;

aceste efecte se obtin cand cele 2 legi actioneaza independent una de alta;

cand actiunea lor este concomitenta efectul este cu totul altul (un material mare ca volum dar structurat se retine mai bine decat unul mic cu grad mare de dezorganizare).

Asadar, in psihologie, dat fiind faptul ca legile fenomenelor psihice interfera, este foarte probabil ca o lege sa devina conditie (facilitatoare sau perturbatoare) pentru actiunea alteia.

Legile memoriei

Encodarea consta in transpunerea informatiei intr-un cod (material sau ideal); in esenta exista coduri modale (dependente de modalitatea senzoriala) si amodale (independente de modalitatea senzoriala).

Shepard a formulat o regula in legatura cu natura encodarii: imaginile sunt reamintite mai bine decat cuvintele. Aceasta regula se explica prin existenta a 2 stocuri mnezice diferite: stocul "imagine" si cel "verbal" T ipoteza dublului codaj (obiectele si imaginile lor percepute sunt codate in ambele stocuri, deci informatia vizuala poate fi recuperata prin ambele modalitati, iar informatia verbala (cuvintele) poate fi recuperata doar prin codul verbal.

Alta ipoteza (opusa): ipoteza propozitionala existenta unui cod comun pentru informatia vizuala si auditiva sub forma unui ansamblu de propozitii si relatii abstracte interconectate.

In legatura cu procesele encodarii:

a) memoria incidentala (automata) conteaza nu atat faptul ca individul nu-si propune dinainte scopuri mnezice, ci gradul de interactiune cu activitatea pe care o desfasoara, gradul de implicare in rezolvarea activitatii. T cu cat activismul intelectual si profunzimea intelegerii sunt mai crescute, cu atat memoria este mai productiva.

b) memoria intentionala: fixarea unui scop imbunatateste performantele encodarii:

de regula randamentul este de 5-6 ori mai mare cand scopul este cunoscut;

simpla constientizare a scopului nu este suficienta, trebuie formulate scopuri diferentiale (cunoasterea timpului necesar pentru memorare, cunoasterea preciziei necesare, a succesiunii in care trebuie memorat materialul).

Efectul Elbert-Neumann: invatarea pentru o anumita data conditioneaza uitarea dupa trecerea acelei date.

Regula in legatura cu memoria incidentala - memoria intentionala: prima ar putea fi la fel de productiva ca a doua, ceea ce conteaza fiind nu atat prezenta sau absenta intentiei de a memora, ci gradul de implicare a subiectului in activitate.

Factori facilitatori sau perturbatori ai encodarii: sunt dependenti de particularitatile materialului de memorat si de cele ale subiectului care memoreaza:

Particularitatile materialului

a) natura materialului: intuitiv-obiectual sau abstract, descriptiv sau explicativ-relational, semnificativ sau lipsit de sens logic, teoretic sau pragmatic-utilitar. Regula: se intipareste mai usor un material intuitiv-senzorial (imagini) decat unul simbolic-abstract (cuvinte); unul verbal-semnificativ decat unul verbal-nesemnificativ.

b) organizarea materialului: materialul cu un grad mare de organizare si structurare va fi mai bine memorat. Elementele de la inceput si sfarsit sunt mai bine engramate decat cele din mijloc (efectul de primaritate si recenta).

c) omogenitatea / heterogenitatea materialului 3 efecte:

Robinson: cu cat o serie este eminamente omogena cu atat e memorata mai usor;

Restorff: elementele heterogene plasate intr-o serie mare de elemente omogene sunt mai bine retinute decat acestea din urma;

Underwood: materialele cu un grad mare de omogenitate se retin mai greu decat cele cu un grad scazut de omogenitate.

d) volumul materialului 2 legi:

daca materialul de memorat creste in progresie aritmetica, timpul de memorare creste in progresie geometrica (Lyon-50 cuvinte-2 minute, 100 cuvinte-9 minute, 1000 cuvinte-165 minute);

in conditii egale de exersare materialul lung se aminteste mai bine decat cel scurt (Robinson: 6 silabe-reamintire 71%, 12 silabe-78%, 18 silabe-81%).

e) alte particularitati ale materialului (familiaritatea, semnificatia, caracterul agreabil / dezagreabil). Cu cat frecventa unui stimul este mai mare cu atat familiaritatea este mai mare T memorare mai rapida si pastrare mai buna.

totusi corelatia frecventa - familiaritate nu este mereu perfecta;

conteaza si gradul de semnificatie (un material semnificativ se memoreaza mai bine decat unul nesemnificativ);

materialul agreabil se retine mai bine decat cel dezagreabil, iar cel dezagreabil mai bine decat cel indiferent.

Particularitatile subiectului (starea subiectului, experienta, motivatia, atitudinile si inclinatiile lui, gradul de realizare a scopurilor propuse, modul de invatare, implicare in actiuni, organizarea sarcinii de catre subiect).

a) gradul de implicare in activitate: cu cat creste implicarea in activitate si interactiunea dintre subiect si materialul de memorat, cu atat cresc si performantele mnezice.

Smirnov: memorarea unui text este facilitata de alcatuirea planului textului, gruparea logica a materialului, fractionarea lui in parti, desprinderea punctelor inteligibile, raportarea partilor textului una la alta pentru a stabili asemanari si deosebiri, raportarea continutului textului la cunostintele anterioare, stabilirea unor scheme, reprezentari intuitive ale materialului.

Experimentul lui Bruner: grupul 1 trebuie sa memoreze perechi de cuvinte, fara alte indicatii; grupul 2 sa memoreze perechi de cuvinte gasind un al treilea cuvant in legatura cu celelalte 2. Li-se prezinta subiectilor un cuvant din pereche si ei trebuie sa-si aminteasca al doilea cuvant. Amintirea celuilalt cuvant: primul grup - 5%; al doilea grup - 95%.

Alta lege a memoriei: materialul care reprezinta scopul principal al activitatii este mai bine retinut decat acelasi material care face parte din mijloacele de realizare a ei. Materialele care constituie mijloacele de realizare a scopului sunt mai bine retinute daca au semnificatie pentru subiect.

b) modul de invatare, memorare: initial se considera ca invatarea globala este superioara celei partiale (bazata pe impartirea materialului in fragmente). Cercetarile ulterioare au demonstrat ca fiecare din aceste metode prezinta avantaje si dezavantaje. Este necesara precizarea conditiilor lor de eficacitate:

memoria globala creste odata cu: varsta cronologica, IQ, numarul repetitiilor comasate, daca materialul nu are un volum mare si este destul de simplu;

memoria partiala este avantajata de repetitii esalonate si poate fi utilizata la varste timpurii si pentru volum mare.

conteaza antrenamentul (obisnuinta) individului pentru una din aceste metode;

este productiva utilizarea lor combinata (realizarea de integrari progresive).

c) nivelul reactivitatii sistemului nervos: C. Voicu - performantele mnezice sunt dependente de durata timpului de reprezentare a stimulilor imagini, nu si cuvinte. Subiectii hiperreactivi au rezultate mnezice mai bune pentru memorarea stimulilor neverbali cu durata scurta de actiune decat subiecti hiporeactivi, dar in rezolvarea unor sarcini mnezice mai complexe, hiperreactivitatea sistemului nervos influenteaza negativ performantele mnezice.

d) repetitia - exista un numar optim de repetitii: cele suplimentare nu trebuie sa depaseasca 50% din numarul initial de repetitii necesare insusirii materialului.

forma repetitiilor: cele esalonate (bazate pe separarea si desfasurarea lor in timp) sunt mult mai productive decat cele comasate (care presupun repetarea integrala a meterialului pana cand acesta este retinut);

intervalul de timp dintre repetitii: repetitiile efectuate la intervale foarte scurte de timp (30'') sunt neeconomicoase, iar cele la intervale prea mari duc la dezadaptare;

intervalul optim de efectuare a repetitiilor este fie de minute (5-20'), fie de zile (1-2);

aceste intervale pot varia de la individ la individ, in functie de particularitatile de perceptie ale fiecaruia, precum si de natura, volumul, dificultatea materialului;

repetitia activa, cu sens, planificata, ritmica, facuta din placere este superioara celei pasive, mecanice, accidentale, din obligatie.

Stocarea este procesul de retinere (pastrare, conservare) a informatiilor pana in momentul in care este necesara punerea lor in disponibilitate.

Durata stocarii - s-a incercat explicarea variabilitatii ei in functie de anumiti factori:

a) natura si semnificatia informatiilor memorate:

- materialul cu sens (inteligibil) este pastrat mai mult timp decat cel fara sens si mai bine (dupa 25 de zile, cel cu sens se pastreaza 60%, cel fara sens 3%);

materialul cu sens se pastreaza diferit, in functie de felul cum a avut loc memorarea: textual sau pe baza ideilor principale (volumul pastrarii textuale scade cu timpul, pastrarea ideilor principale poate sa creasca prin organizarea si sistematizarea lor) dupa 6 luni: tezele principale 60%, unitatile logice 36%, forma textuala 21,5%.

b) evenimentele cu un caracter personal se retin mai mult timp decat cele neutre, impersonale.

c) informatiile semantice raman mai mult timp in memorie decat cele nesemantice.

Uitarea - Ebbinghaus: curba uitarii - uitarea unor silabe fara sens este destul de mare, masiva chiar, imediat dupa invatare si apoi din ce in ce mai lenta, aproape stagnanta.

dar o serie de factori (volumul materialului, lungimea, semnificatia lui, perticularitatile de varsta ale subiectului) face ca aceasta curba sa ia forme diferite;

atunci cand materialul cu sens si cel fara sens sunt fie de proportii mici, fie prea extinse, curbele uitarii tind sa se asemene; cand cele 2 categorii de material au un volum mijlociu, cel fara sens este uitat mai repede;

varsta: copiii, de regula, uita evenimentele recent intamplate, dar le pot evoca bine dupa cateva zile, chiar saptamani; batranii uita evenimente recente, dar le pot evoca pe cele indepartate.

Legile motivatiei

Trebuintele sunt structuri motivationale bazale si fundamentale ale personalitatii, fortele ei motrice cele mai puternice, reflectand cel mai pregnant echilibrul biopsihosocial al omului in conditiile solicitarilor mediului exterior. Ele sunt sursa primara a actiunii.

Ed. Claparede legi ale trebuintei:

legea trebuintei: orice trebuinta tinde sa provoace reactii care sunt proprii pentru a o satisface;

legea extensiunii vietii mintale: dezvoltarea vietii mintale este proportionala cu distanta existenta intre trebuinte si mijloacele de a le satisface;

legea constientizarii: individul devine constient de un proces, o relatie sau un obiect cu atat mai tarziu cu cat conduita sa a implicat, mai devreme si timp mai indelungat, folosirea automata, inconstienta, a acestui proces, relatie sau obiect;

legea anticipatiei: orice trebuinta care, prin natura ei, risca sa nu se poata satisface imediat, apare cu anticipatie;

legea interesului: orice conduita este dictata de un interes;

legea interesului momentan: in fiecare moment, un organism actioneaza urmand linia interesului sau major;

legea de reproducere a asemanatorului: orice trebuinta tinde sa repete conduita ce i-a reusit inainte, intr-o imprejurare similara;

legea tatonarii: cand situatia este atat de noua incat repetitia asemanatorului este ineficace, trebuinta declanseaza o serie de reactii de cautare, de incercari, tatonari;

legea compensatiei: cand echilibrul tulburat nu poate fi restabilit printr-o reactie antagonista fata de deviatia pe care o suscitase;

legea autonomiei functionale: in fiecare moment al dezvoltarii sale organismul constituie o unitate functionala, capacitatile sale de reactie sunt ajustate la trebuintele sale;

legea celui mai mic efort: subiectul tinde spre satisfacerea trebuintei, urmand linia celei mai mici rezistente;

legea substituirii: cand un scop nu poate fi atins printr-o tehnica oarecare, o alta tehnica i se substituie, vizand acelasi scop.

Legea optimumului motivational (Yerkes si Dodson)

Relatia dintre intensitatea motivatiei si performanta este dependenta de complexitatea activitatii pe care subiectul o are de indeplinit.

In sarcinile simple (repetitive, rutiniere, cu componente automatizate, cu putine alternative de solutionare) pe masura ce creste intensitatea motivatiei, creste si nivelul performantei.

In sarcinile complexe (creative, bogate in continut si alternative de rezolvare) cresterea intensitatii motivatiei se asociaza pana la un punct cu cresterea performantei, dupa care aceasta din urma scade.

Eficienta activitatii depinde insa si de relatia dintre intensitatea motivatiei si gradul de dificultate al sarcinii;

Cu cat intre marimea intensitatii motivatiei si gradul de dificultate al sarcinii exista o mai mare corespondenta si adecvare, cu atat si eficienta activitatii va fi asigurata.

De optimum motivational se poate vorbi in 2 situatii:

cand dificultatea sarcinii este apreciata corect de subiect = echivalenta intre marimile celor 2 variabile. Daca dificultatea sarcinii e mare, e nevoie de o intensitate mare a motivatiei.

cand dificultatea sarcinii este apreciata incorect T subaprecierea dificultatii sarcinii / supraaprecierea ei. Subiectul va fi submotivat, va actiona in conditiile unui deficit energetic T nerealizarea sarcinii / sau va fi supramotivat, activeaza in conditii de surplus energetic care il poate dezorganiza, stresa, cheltui energiile chiar inainte de a se confrunta cu sarcina.

In aceste conditii pentru a obtine un optimum este necesara o usoara dezechilibrare intre intensitatea motivatiei si dificultatea sarcinii (ex: daca dificultatea este medie, dar apreciata ca fiind mare, o intensitate medie a motivatiei este suficienta pentru realizarea ei).

Legea autorealizarii - Maslow

Maslow trateaza motivatia la nivelul sistemului de personalitate. Construind o piramida a trebuintelor cu 8 nivele, Maslow arata ca mai puternice sunt trebuintele bazale si tot mai putin intense cele suprapuse pana la varful piramidei.

Cu toate acestea, o data realizate trebuintele bazale mai puternice, se creeaza o fasie de siguranta sau un camp disponibil pentru realizarea motivelor supraordonate.

Piramida trebuintelor: trebuinte fiziologice, de securitate, nevoi sociale, trebuinte in legatura cu Eul, nevoi de realizare a Sinelui, nevoi cognitive, trebuinte estetice, trebuintele stadiului de concordanta.

Precizari facute de Maslow:

o trebuinta este cu atat mai improbabila cu cat este mai continu satisfacuta (trebuinta care motiveaza comportamentul este cea nesatisfacuta);

o trebuinta nu apare ca motivatie decat daca cea anterioara ei a fost satisfacuta;

aparitia unei trebuinte noi, dupa satisfacerea alteia anterioare nu se realizeaza brusc, ci treptat;

cu cat o trebuinta se afla mai spre varful piramidei, cu atat ea este mai specific umana.

III. ELABORAREA TEORIILOR PSIHOLOGICE

[conceptul de teorie, clasificarea teoriilor psihologice, teorii cu privire la unele mecanisme psihice]

Demersurile de pana acum (descrierea, explicatia, previziunea, interpretarea) nu reprezinta un scop in sine ci tintesc spre elaborarea teoriilor psihologice sau spre validarea lor.

Dictionarele de filosofie si psihologie stabilesc 2 acceptiuni ale conceptului de teorie:

in sens larg: teoria este forma sau nivelul superior al cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea generalizata a realitatii, introducand noi concepte, principii si metode de cercetare si deschizand noi orizonturi in cunoastere.

in sens restrans: teoria reprezinta ansamblul ipotezelor, legilor si conceptelor organizate intr-un sistem logic coerent care descrie si explica un domeniu al cunoasterii.

Teoria: - porneste de la cunostinte tematice ale domeniului investigat;

- se incadreaza in anumite modele explicativ-interpretative ale realitatii;

- acestea se subordoneaza unor perspective de abordare general-teoretica a realitatii, in care isi gasesc expresia aspectele metodologice.

Clasificarea teoriilor psihologice are implicatii deosebit de importante pentru cunoasterea psihologica.

Teoriile sunt clasificate dupa gradul lor de abstractizare si generalizare, dupa aria pe care reusesc sa o cuprinda.

Merton, in sociologie conceptul de "teorii de nivel mediu".

Achim Mihu imparte teoriile sociologice in: teorii generale asupra societatii sau asupra personalitatii individului, teorii de rang mediu, ipoteze de lucru sau generalizari de rang elementar.

K. Lewin teoria "campului" din psihologia generala si teoria "dinamicii grupului" din psihologia sociala = teorii globale.

Festinger teoria "disonantei cognitive" = teorie partiala de rang mediu.

Teoriile formulate de marile orientari psihologice (introspectionism, behaviorism, gestaltism, psihanaliza) pornesc de la aspecte limitate ale psihicului si fac unele generalizari nepermise T teorii de rang mediu.

Mai recent, teoriile psihologice au fost clasificate dupa specificul activitatii explicative a cercetatorului.

Acesta se poate focaliza asupra explicarii faptelor T teorii reale; sau asupra explicarii naturii teoriei insasi T metateorii.

Teorii psihologice reale, acestea incearca sa explice observatiile, faptele, constatarile unui domeniu de investigatie specific.

Este importanta varietatea stilurilor cognitive folosite de cercetatori

E. Nagel 4 categorii de teorii:

analogice - bazate pe modele teoretice;

descriptive - folosesc concepte limitate la termeni de observatie;

instrumentaliste - conceptele, desi fictiuni, apar in calitate de instrumente de lucru;

realiste - conceptele dezvaluie adevarul.

Melvin Marx 3 modele de constructie a unor teorii:

inductive - pornesc de la particular la general;

deductive - de la general la particular;

interactive inductiv-deductive - furnizeaza un model functional.

J. Royce stiluri epistemice:

rationalism - consistenta logica;

empirism - repetabilitatea observatiei;

metaforism - incearca sa surprinda universalitatea privirii introspective prin simboluri.

Metateoria psihologiei reprezinta analiza conceptual-lingvistica a teoriei psihologice cu scopul de a clarifica intelesurile si implicatiile termenilor intrebuintati T sporirea validitatii unor teorii.

in ce masura o teorie explica sau raspunde faptelor observabile, care este forta sa teoretica?

Conceptul de "forta teoretica" cuprinde o multitudine de variabile, combinatia lor da gradul de maturitate al unei teorii.

Forta teoretica a unei teorii poate fi evidentiata si prin corelarea individuala cu oricare din elementele ei componente.

Cel mai pregnant studiata a fost relatia dintre forta teoretica si precizia conceptual-lingvistica pe masura ce creste precizia conceptuala T sporire relativ mare a fortei teoretice.

Asemenea cresteri sunt mai mari la limbajul descriptiv si explicativ, comparativ cu limbajul pragmatic si cel obisnuit T necesitatea transformarii limbajului obisnuit in limbaj stiintific.

O teorie poate fi analizata nu doar in stadiul sau terminal, ci si in procesul devenirii ei.

Trecerea treptata de la momentul de presimtire ipoteza teorie legitate T furnizeaza informatii legate de gradul de organizare interioara a teoriei.

Eysenck considera ca teoriile contin in ele o serie de principii: principiul inductivismului Baconian; principiul verificarii al Scolii de la Viena; principiul falsificarii al lui Popper.

stiinta evolueaza dupa aceste principii pana ce ajunge la elaborarea unei noi teorii sau la renuntarea la o teorie.

Teorii asupra senzatiilor

Teoria energiei specifice a organelor de simt

Formulata de J. P. Muller (1840) - aplicand unul si acelasi stimul pe organe de simt diferite, el obtine senzatii diferite aplicarea unor stimuli diferiti pe unul si acelasi organ de simt duce la aparitia aceleiasi senzatii.

T concluzie: senzatia, desi produsa de actiunea stimulilor externi, nu reproduce insusirile acestora, nu reflecta realitatea obiectiva, ci prin intermediul ei omul cunoaste doar energia specifica fiecarui organ de simt.

Wundt teoria adaptarii: energia specifica a fiecarui organ de simt este produsul adaptarii treptate a aparatelor simturilor la excitatiile lumii externe.

C. Radulescu Motru: "Energia specifica a nervilor nu este fixata de la nastere, ci este produsul adaptarii organismului. Cand aceasta adaptare lipseste, atunci ii lipseste nervului si energia specifica".

Senzatia reproduce in plan subiectiv insusirile stimulilor.

O asemenea reproducere va fi cu atat mai adecvata cu cat insesi organele de simt sunt mai bine adaptate la captarea si receptionarea anumitor insusiri ale stimulilor.

Muller dubla eroare: a folosit stimuli inadecvati pentru anumite organe de simt; a tulburat mecanismul fiziologic al senzatiei asa incat acesta nu a mai reflectat stimulul, ci insusi mecanismul perturbat.

Leontiev presupune inlocuirea principiului "energiei specifice a organelor de simt" cu principiul "dezvoltarii organelor energiilor specifice" = dezvoltarea si specializarea organelor sensibilitatii sunt determinate de necesitatea de a reflecta adecvat realitatea obiectuala, cu care organismul intra in raporturi tot mai complexe.

Teoria ionica a excitatiei

W. Nernst, fizician si chimist, admitea existenta in organism a unei membrane semipermeabile, care lasa sa treaca curentul cu ionii pentru care ea este permeabila si retine curentul cu ionii pentru care nu este permeabila, dand nastere pe traiect unei diferente de potential electric.

Lazarev ia in considerare nu numai curentul electric, ci si alti stimuli: termici, mecanici etc., toti fiind capabili sa produca modificari ale concentratiei de ioni.

in procesele ionice ale excitatiei exista 2 feluri de ioni: unii excitanti (monovalenti - ionii de sodiu si potasiu) si altii inhibitori (bivalenti - ionii de calciu si magneziu).

Mecanismul sugerat de aceasta teorie este: actiunea stimulului asupra receptorului producerea in receptor a excitatiei pe baza unui mecanism fondat pe procese ionice propagarea excitatiei de-a lungul nervilor printr-un transport de ioni.

Ghe. Zapan, bazandu-se pe teoria ionica a excitatiei, a adus 3 contributii majore pentru psihologie: legea pragului diferential, generalizarea legii Weber-Fechner, aplicarea legii presiunii osmotice in procesele ionice.

Teoria detectarii semnalelor

In psihologia contemporana, notiunea de prag absolut, ca marime identica la toti indivizii, este superflua deoarece in realitate pragurile absolute variaza de la un individ la altul.

pragurile minimale depind de 2 categorii de factori:

senzitivitatea subiectului tine de intensitatea stimulului, de abilitatea subiectului de a-l detecta, de eventualele zgomote intervenite pe canalul neural;

modul de angajare a subiectului in sarcina, felul in care el relateaza prezenta sau absenta unor stimuli in conditii incerte de actionare a acestora.

Angajarea subiectului in sarcina se produce in functie de asteptarile si motivatiile lui.

Relatarea este influentata de caracteristicile psihoindividuale (unii subiecti nu relateaza prezenta stimulului decat daca sunt absolut siguri de actiunea lui; altii o relateaza chiar daca nu sunt siguri de actiunea lui).

T informatiile interpretate joaca rolul unor informatii de referinta in raport cu care se elaboreaza conduita subiectului.

Teoria are o mare utilitate practica (ex. in radiologie, in justitie - interesul de a se produce cat mai putine erori si alarme false).

Teoriile perceptiei

Teorii empiriste si nativiste

Isi au originea in disputa filosofica dintre John Locke (sustinea rolul experientei in cunoastere) si Kant (existenta unor idei innascute), fundamentarea fiziologica - Helmholtz (empirism) si Herring (nativism).

In disputa dintre empirism si nativism 2 modalitati de tratare a perceptiei:

a) cunoasterea perceptiva ca procesare si interpretare activa si logica a informatiei senzoriale partiale;

b) perceptia ca un raspuns pasiv care reflecta mai mult sau mai putin direct structura stimulului.

pentru empiristi perceptia este fondata total pe experienta, ea fiind un produs elaborat treptat in decursul dezvoltarii subiectului.

Nu exista proces, mecanism care sa nu-si gaseasca radacina in experienta.

Integrarea informatiilor succesive este consecinta invatarii.

Cercetarile lui Piaget: unele legi ale structurarii campului perceptiv variaza cu varsta copilului.

pentru nativisti perceptia este un dat imediat al constiintei, fara corespondent in experienta subiectului.

Excitatiile se organizeaza spontan dupa legi ale structurii, indiferent de semnificatiile supraadaugate ale educatiei.

Argumentele pentru aceasta teorie sunt de ordin experimental si etologic.

In functie de scopurile propuse, diferiti cercetatori accepta o orientare si o resping pe alta. Ex: empiristii moderni concep perceptia ca pe o "constructie personala", o "creatie" specifica fiecarui individ in parte T subliniaza rolul experientei personale in perceptie.

Problema: a determina ce si cat este innascut si dobandit in perceptie si in ce moment apare la om una sau alta dintre competentele perceptive.

Cercetarile moderne: desi perceptia se formeaza in experienta subiectului, unele mecanisme ale ei sunt innascute.

Unele forme ale perceptiei (perceptia marimii, culorii, perceptia primara a distantei) sunt innascute; perceptia profunzimii dispune de aspecte innascute, dar si de aspecte dobandite; segregarea obiect/fond si cateva unitati primitive de natura senzoriala (frontierele, liniile, unghiurile figurilor) sunt innascute; la fel este si tendinta de a percepe alti semeni.

Teoriile elementariste si globaliste

Au originea in disputa psihologiei privitoare la rolul "partii" si al "intregului" in cunoastere.

Problema: ∙ din ce se compune perceptia, din elemente sau din intreguri ?

∙ prin ce mecanisme se obtine perceptia ?

elementaristii aratau ca perceptia este construita din elemente simple (senzatii) cu ajutorul mecanismului invatarii prin experienta perceptia este un fel de concluzie a unor inferente efectuate de subiect in virtutea si pe baza experientei lui anterioare.

Helmholtz - "inferenta perceptiva" se aseamana cu inferenta intelectuala, doar ca premisele sunt inconstiente, iar concluzia e constienta.

globalistii ceea ce percepem sunt intregurile organizate, elementele neavand semnificatie psihologica.

distinctia dintre senzatie si perceptie nu exista pentru ca avem de-a face numai cu perceptii.

mecanismele prin care se percep aceste intreguri organizate sunt legile formei.

Delorme arata avantaje si limite ale acestor teorii:

elementaristii sugereaza explicarea decalajului existent intre perceptia complexa si elementele luate separat, dar risca a se centra pe elemente si a nu tine seama de bogatia experientei perceptive.

globalistii respecta aceasta complexitate, dar se limiteaza la o simpla descriere fara a ajunge la o explicatie stiintifica.

T solutie de compromis "functionalismul probabilist" (Brunswick) = procesul perceptiv consta in integrarea unui numar de indici pentru a atenua progresiv incertitudinea asupra realitatii.

Hebb: perceperea unei forme organizate are loc in 2 segmente intr-o prima etapa fiecare element perceput da nastere la nivelul sistemului nervos central unui asamblaj de celule nervoase; in a doua etapa, datorita activitatii oculo-motorii a observatorului care parcurge o forma, aceste asamblaje sunt integrate intr-un asamblaj si mai complex corespunzator totalitatii stimularii.

Teoriile functionaliste si formaliste

Originea in studiul determinantilor perceptivi (ce anume determina perceptiile noastre?)

2 opinii: ∙ functionalistii (comportamentisti) - trasaturile personale ale subiectului (motivatii, atitudini) au o mare semnificatie in perceptie.

∙ formalistii (fiziologistii) - perceptiile sunt determinate de caracteristicile fizice ale stimulului sau de particularitatile fiziologice ale sistemului senzorial.

◦ functionalistii: motivatia (in special trebuintele biologice) influenteaza rapiditatea, volumul, corectitudinea, selectivitatea perceptiei.

rolul recompenselor si pedepselor in perceptie.

influenta setului (starea de pregatire interna in vederea receptarii).

formalistii: la fel de important pentru perceptie este si contextul in care apare stimulul: cand un stimul se detaseaza de fond, este perceput mult mai usor.

demonstraza obiectualitatea perceptiei (reflecta obiecte substantiale exterioare si nu stari interne ale constiintei).

caracterul dinamic si variabil al perceptiei (imaginea perceptiva nu este statica, nu e absolut identica cu obiectul, ci presupune o nota de relativitate data de particularitatile concrete ale stimulilor si ale situatiilor in care sunt prezenti).

Gibson: stimulul contine in el toata informatia necesara perceperii si cunoasterii lui, nu mai e nevoie ca subiectul sa "proceseze informatia".

Informatia se afla deja in structura stimulului, iar semnificatia in reactia subiectului.

Teoriile motivatiei

Teorii instrumentaliste

H. A. Murray, pornind de la investigarea unor caracteristici ale personalitatii, stabileste o lista de "trebuinte" corespunzatoare unor tipuri de comportamente motivate social.

2 categorii de trebuinte: primare sau viscerogene (nevoia de hrana, aer, apa etc.), altele secundare sau psihogene (nevoia de afiliere, realizare etc.) implicate in explicarea diferitelor comportamente sociale ale oamenilor. Unele trebuinte apartin exercitiului puterii, altele regleaza relatiile afective cu semenii.

Maslow aduce critici acestei teorii: el arata ca, dupa parerea sustinatorilor, fiecare dintre motivele enumerate are o probabilitate egala de a se manifesta, ceea ce nu este exact, deoarece aparitia lor este in functie de o serie de factori (starea subiectului, gradul de satisfacere a altor trebuinte).

Lista implica izolarea motivelor, de fapt ele se contopesc.

Teoriile holist-umaniste

Pun accent pe structurarea, organizarea si ierarhizarea nevoilor.

Maslow: "piramida trebuintelor"

Aceste teorii sesizeaza mai bine: determinarea socio-culturala a nevoilor, depasind astfel "artificialismul" multora dintre listele de motive; interdependenta nevoilor, evolutia lor in sisteme integrate; evolutia acestora concordant cu evolutia personalitatii; rolul anticiparii in dinamica comportamentala.

Limite ale teoriilor:

E. Jantsch modelul lui Maslow presupune o lume statica, "aici si acum", in care nevoile pot fi real satisfacute si apoi abandonate.

El generalizeaza anumite valori proprii culturii occidentale asupra tuturor celorlalte culturi (nu in toate culturile se pastreaza ierarhizarea presupusa de el).

Incercarea lui Maslow de a explica evolutia motivatiei nu are un caracter evolutionist (trecerea de la un nivel motivational inferior la altul superior este conditionata doar retroactiv, nu si proiectiv).

Se poate vorbi de o dubla determinare a trebuintelor umane: una "de jos in sus", care apare ca o simpla actualizare treptata a diferitelor trebuinte si alta "de sus in jos", ca o presiune exercitata de "varful piramidei" asupra trebuintelor inferioare, care echivaleaza cu imbogatirea si restructurarea intregii piramide.

Teoria dinamico-evolutiva

Propusa de Mamali, bazata pe evolutia sistemului motivational al indivizilor ca urmare a interactiunii dintre ei.

Termenul "balanta motivationala" = este dat de raportul dinamic existent intre nivelul ierarhic al motivelor proprii pe care partile aflate in interactiune si le satisfac si respectiv, de nivelul ierarhic al motivelor pe care le satisfac celorlalti.

Principalele ei stari:

stagnare motivationala - partile raman la acelasi nivel motivational prioritar pe care il poseda;

dezvoltare motivationala inegala sau contradictorie - evolutia sistemului motivational al unei parti se produce prin stagnarea sau chiar regresia sistemului celeilalte parti;

involutie motivationala reciproca - ambele parti trec de la niveluri motivationale superioare la inferioare;

coevolutia motivationala - ambele parti trec spre niveluri superioare.

Modelul relational

Elaborat de Nuttin, inspirat de conceptiile lui Murray, Woodworth, Lewin

motivatia este conceputa in termeni psihologici si nu psihifiziologici sau psihopatologici.

Punctul de plecare al acestui model il reprezinta relatiile preferentiale pe care omul le stabileste cu lumea.

Asertiuni:

individul (ca potential de actiune) si mediul (ca material situational) formeaza o unitate bipolara a carei functionare interactionala reprezinta celula de baza a stadiului comportamentului;

sistemul relational individ-mediu are un caracter dinamic, individul tinde spre dezvoltarea propriei functionari si spre relatii cu obiectele lumii inconjuratoare; relatiile preferentiale ale individului cu lumea sunt trebuinte comportamentale si se manifesta sub aspect negativ (in insuficientele functionale) si pozitiv (prin reactii de cautare, intarire);

originea ultima a dinamismului sistemului individ-mediu se afla in trebuintele sale (individul este o entitate functionala incompleta T el simte nevoia de a intra in relatii cu anumite categorii de obiecte);

trebuintele exista sub o forma precomportamentala = orientare implicita spre o categorie de obiecte care sta la baza raspunsului afectiv de placere sau neplacere declansat de contactul cu un obiect concret;

motivatia este un proces de reglare continua, este o directionare activa a comportamentului;

comportamentele sunt intrinsec motivate in masura in care tind sa atinga obiectele care se afla la capatul lor;

orientarea fundamentala a trebuintelor este innascuta, dar ele sunt modelate de experienta, factori situationali si procese de elaborare cognitiva;

activarea procesului motivational isi are originea fie in conditiile individului, fie in obiectele care poate creste, la individ, trebuinta latenta.

Autorul acorda o importanta deosebita factorului cognitiv: motivatia are nu doar rolul de a restabili echilibrul homeostatic, ci de a contribui la cresterea, dezvoltarea individului, la depasirea stadiilor atinse T comportamentul uman motivat devine suplu, personalizat si constructiv.

personalizarea motivatiei: transformandu-se in scop si proiect trebuinta devine o "afacere personala".

Opusul ei este alienarea motivationala = efectuarea unor actiuni contrare dorintelor si intentiilor, sub influenta presiunii sociale, a autoritatii sau din nevoia conformitatii.

Teorii asupra limbajului

Teorii nativiste

Pun accent pe rolul biologicului, pe elementele innascute

Gray: capacitatile innascute ale vorbirii sunt:

structurile anatomice prezente in gat (laringe, faringe) care permit omului emiterea unei game largi de sunete (in comparatie cu orice alt mamifer);

preferinta de a asculta/distinge/emite toate sunetele de baza ale vorbirii;

mecanismele ce permit trecerea printr-o serie de faze (gangurit, lalatiune);

ariile specializate din creier pentru vorbire (Brocca, Vernike).

Chomsky (reprezentantul cel mai important al acestei teorii) 3 idei importante:

1. incercarea de explicare a structurilor lingvistice de suprafata:

descoperirea structurilor neaparente ale vorbirii (structuri profunde) care le pot explica pe cele de suprafata;

stabileste regulile prin care structurile profunde se transforma in structuri de suprafata T gramatica generativa trecerea gramatica sintagmatica, de suprafata gramatica generativa si transformationala);

se studiaza nu doar comportamentul verbal in expresia lui interna, ci si reprezentarile mentale psiholingvistice pe care comportamentul verbal le reflecta.

2. distinctia competenta lingvistica/performanta lingvistica:

competenta lingvistica = proprietate esentiala a spiritului uman ce consta in cunoasterea de care dispune subiectul, care prezideaza orice act verbal sub forma unui sistem de reguli (tine de lingvistica);

performanta lingvistica = capacitatea subiectului de a pune in practica sistemul de reguli, in functie de diferitele situatii si imprejurari (tine de psiholingvistica).

3. considerarea limbajului (mai ales a structurilor profunde si a competentei lingvistice) ca innascut.

Premisa: creierul omenesc este inzestrat de la nastere cu o structura nervoasa inalt specifica, avand capacitatea de a realiza structuri lingvistice complexe.

Limbajul apare nu prin invatare, ci prin maturizarea creierului.

Localizarea centrului limbajului este un argument pentru ereditatea acestuia.

Regulile lingvisticii sunt prea complexe pentru a fi invatate de copil singur, el poseda capacitatea innascuta de intelegere a aspectelor limbii acestea sunt denumite LAD (language acquisition devices).

Pentru Chomsky lingvistica, cu structurile ei profunde, este primordiala in raport cu cognitia; el pierde din vedere faptul ca dezvoltarea cognitiva si limbajul sunt interactive.

Aceasta teorie a fost considerata limitata din punct de vedere psihologic si pedagogic.

Teoriile invatarii

Au fost dezvoltate de behavioristi si constructivisti.

Skinner considera limbajul asemanator oricarei alte forme de comportament operant. Intaririle ce contribuie la achizitionarea limbajului sunt situationale dar si dependente de grupul social din care face parte subiectul sau chiar caracteristicile genetice ale speciei sale T limbajul se invata, este achizitionat in timpul vietii individului (LASS = language acquisition support system).

Piaget modelul autoorganizarii psihicului - concepte esentiale:

interactionism (priveste relatia de interactiune organism-mediu);

constructivism (rolul activ al organismului + caracterul progresiv al elaborarii structurilor cunoasterii, inclusiv limbajul);

echilibrul (include sisteme reglatoare care permit actiunea organismului impotriva factorilor perturbatori + reechilibrarea structurilor interne).

Teorii ale afectivitatii

Teoria periferica

Lange: faptul cognitiv determina direct modificari somatice si acestea cauzeaza starea emotionala.

Ex: - scaderea tonusului neuromuscular = dezorientare

scadere + vasoconstrictie = tristete

marirea tonusului neuromuscular + vasodilatatie = bucurie etc.

Lange subordoneaza procesele ce se produc in S.N.C. modificarilor vasomotorii periferice.

James: modificarile corporale urmeaza imediat dupa perceptii, iar inregistrarea in S.N.C. a acestor modificari produce emotie ("suntem tristi pentru ca plangem, iritati pentru ca lovim" etc.).

Sherrington a combatut aceasta teorie cu mijloace experimentale: suprimarea aferentelor de la viscere nu suprima comportamentul emotiv.

Limite: periferism, fizicalism, senzualism, ignorarea naturii reflexe si adaptative a emotiilor.

Cannon: emotii diferite pot avea la baza modificari organice asemanatoare sau identice.

Emotia ca adaptare

Darwin vede originea emotiilor nu in modificarile viscerale, ci in comportamentul adaptativ: postura si expresia furiei sau agresiunii, implicand accelerarea pulsului, amplificarea miscarilor respiratorii etc., reprezinta o pozitie optima a atacului si il sperie pe adversar.

Janet vede emotia ca forta dezorganizatoare; patologia constiintei este de origine afectiva. El se refera la prima etapa a conduitei emotionale, cand alerta dezorganizatoare este necesara tocmai in vederea reorganizarii ce urmeaza.

Teorii centrale

Cannon pune afectivitatea in dependenta de homeostazie: starile afective semnaleaza perturbari ale echilibrului. A demonstrat ca toate emotiile active sunt insotite cu secretii de adrenalina si alti mediatori chimici T "portret" biochimic si hormonal al unor stari emotionale + rolul cortexului in declansarea si inregistrarea emotiilor.

Teoria cognitiva

Schachter & Singer: modificarile organice, viscerale furnizeaza doar materia prima pentru experienta emotionala; ele determina o stare de excitatie nediferentiata si atat. Experienta emotionala este determinata de interpretarea care i se da, ea este rezultatul unui proces de atribuire.

Schema: stimul modificare organica atribuirea modificarii organice emotia.

O singura modificare organica poate genera emotii diferite, in functie de faptul caruia ii e atribuit.

Experiment: 2 loturi de subiecti, li se injecteaza adrenalina, spunandu-li-se ca sunt vitamine

grupul 1 - li se spune ca vor apare modificari organice (tremur, palpitatii, inrosire) = informatii corecte.

grupul 2 - dezinformati, li se spune ca apar doar intepaturi + subiecti complici, unii manifestau stari afective negative, altii stari euforice.

Ipoteze: subiectii informati vor atribui modificarile organice medicamentelor, iar cei dezinformati le vor considera determinate de conditiile externe.

Rezultatele au confirmat ipoteza: subiectii dezinformati au fost mai bucurosi decat cei informati.

Critici: unele cercetari au demonstrat ca experienta emotionala nu este atat de flexibila ca interpretarile date unor modificari organice (ex: epinefrina genereaza emotii negative in mai mare masura decat pozitive).

Teoria asteptarilor cognitive

Conceptul de asteptare cognitiva a fost introdus de Magda Arnold in anii '60

2 elemente importante:

asteptarea cognitiva controleaza modul de producere si interpretare a starilor afective (subiectul decide daca stimulul potential este bun sau rau sau indiferent si apoi reactioneaza afectiv);

asteptarile in legatura cu stimulii sunt determinate de informatiile stocate in memorie referitoare la experienta anterioara, iar aceste informatii sunt puse in functiune aproape instantaneu cu aparitia stimulului.

Schema: stimul informatia stocata in memorie asteptare cognitiva emotie.

S-a stabilit ca: situatia de amenintare determina emotia de teama, obstacolul T enervare, suparare, apartenenta la un grup-incredere, noutatea - stare afectiva anticipatorie.

Situatiile se caracterizeaza prin 2 dimensiuni fundamentale: dorinta ca un eveniment anticipat sa se produca si certitudinea producerii/neproducerii unui eveniment, T o serie de trairi emotionale.

evenimentul dorit nu are loc traire afectiva de suparare;

evenimentul dorit are loc bucurie;

evenimentul nedorit nu are loc usurare;

evenimentul nedorit are loc stres.

Ulterior s-au stabilit mai multe dimensiuni ale situatiilor. Nu toti autorii impartasesc punctul de vedere al asteptarilor cognitive. Ex: Zajouk - la o situatie se raspunde mai intai printr-o reactie emotionala si apoi apare intelegerea situatiei.

Teoria asteptarilor cognitive valorifica toate celelalte teorii, pe care le si depaseste.

Prin noile teorii trecerea spre teoriile cognitiv-fiziologice care afirma pentru prima data influenta dublajului informational.

Teorii ale vointei

Teoria intelectuala a lui Herbart: vointa este actul elaborat prin intermediul gandirii; singura organizarea rationala si constienta a unui act ii ofera acestuia un caracter voluntar.

Wundt abordeaza vointa din directia afectivitatii: procesele afective sunt cele mai active, ele angajeaza pe subiect in actiune, iar forma superioara a activarii voluntare rezulta dintr-o anume transformare a afectivitatii.

Piaget critica astfel: vointa opereaza in sens contrar emotilor, deci ea reprezinta calitativ altceva; un act voluntar devine necesar cand trebuie contracarate anumite tendinte emotionale.

Opozitia dintre teoria intelectualista si cea afectivista este depasita de Janet si Lewin.

Janet: actele voluntare sunt actiuni complicate social care necesita un mare grad de activare si se exercita cu dificultate pentru ca fac apel la tendinte morale si sociale, retinand actiunea prin amanare si pregatind-o prin limbaj.

Dezvoltarea psihica este o formare graduala de tendinte umane un rol cheie revine limbajului ce implica conduita de comanda si conduita de subordonare (ex: prin comunicarea cu adultul copilul executa comenzile verbale ale acestuia; ulterior, insusindu-si limbajul, copilul ajunge sa-si dea singur comenzi).

Ach: actul voluntar este o anticipare a conduitei prin scop sau sarcina ce se prelungeste cu hotararea.

Actul voluntar nu reprezinta vointa propriu-zisa, ea se dezvolta pe baza actului voluntar ca o tendinta determinata sau energie teleologica.

Lewin (psihologia dinamica) a adus contributii importante la studiul vointei.

Operatorii lewinieni sunt fortele ca tendinte sau vectori dinamici si campurile ca ansamblu a tot ce exista la un moment dat.

Exista 3 campuri suprapuse: individual, grupal si social.

Comportamentul este o schimbare de camp psihic intr-o situatie.

Scopul = camp de forte cu o structura speciala, in care toate fortele se dirijeaza catre aceeasi regiune.

Scopurile pot naste sau evoca tensiuni si forte.

Dar Lewin lasa la o parte finalitatile majore ale indivizilor sau grupurilor, el se ocupa doar de relatiile comutative dintre motiv si scop.

Lewin, Dembo si Hoppe conceptul de "nivel de aspiratie" = in sarcinile a caror indeplinire se poate situa la nivele diverse de performanta, subiectul isi gradeaza scopurile in functie de posibilitatile lor.

Atkinson si Robaye "nivel de expectanta" = delimiteaza estimarea rezultatului catre care aspira subiectul de cel pe care il asteapta in chip realist.