DEZVOLTAREA COGNITIVA

In viata de zi cu zi suntem adesea nevoiti sa rezolvam diverse sarcini ce ne solicita abilitati si competente variate. Studiem pentru a trece examenele; incercam sa ne amintim o lista de cumparaturi; memoram numere de telefon, folosim harti rutiere. Nu toti oamenii pot indeplini toate aceste sarcini in aceeasi masura sau cu aceeasi viteza.

Aceste activitati fac apel la functiile cognitive, la gandire, la rationament, inteligenta. Ceea ce ne propunem sa studiem aici (si in alte cursuri corespunzatoare altor varste) sunt procesele care ii permit individului sa dobandeasca astfel de abilitati. Un copil de un an nu poate folosi o harta si nici sa calculeze bugetul familiei. Care este calea ce ne conduce pana la a fi capabili sa rezolvam astfel de probleme ? De ce nu toti copiii invata la fel de repede sau la fel de usor ?

PERSPECTIVE TEORETICE

A da un raspuns la astfel de intrebari este o sarcina deosebit de complexa, dezvoltarea inteligentei poate fi vazuta efectiv din trei perspective diferite, perspective care au generat fiecare cercetari specifice si concluzii proprii.

Trei conceptii privind inteligenta.

Prima abordare a dezvoltarii cognitive sau a inteligentei s-a referit la diferentele interindividuale. De fapt, noi nu suntem cu totii dotati cu aceleasi capacitati intelectuale, nu avem toti aceleasi capacitati de memorare, nu rezolvam problemele cu aceeasi viteza, nu avem cu totii acelasi vocabular si nu avem cu totii aceleasi capacitati de analiza in fata unei situatii complexe. Atunci cand afirmam despre cineva ca este o persoana 'stralucita' sau 'foarte inteligenta', ne referim la astfel de capacitati iar afirmatia noastra presupune ca este posibila clasificarea oamenilor in functie de nivelul lor de inteligenta. De la aceasta ipoteza au pornit testele de inteligenta, care servesc la masurarea capacitatilor intelectuale dintr-un punct de vedere comparativ.

Aceasta perspectiva pe care Robert Sternberg (1979) a numit-o abordare diferentiala, a dominat multa vreme. Ea scoate in evidenta diferentele intre capacitatile intelectuale ale oamenilor. Totusi, aceasta teorie are o deficienta importanta: ea nu tine seama de inevitabila evolutie a aptitudinilor intelectuale, care devin din ce in ce mai complexe si mai abstracte odata cu varsta. Daca veti citi o lista de cumparaturi unui copil de cinci am, acesta nu va putea sa-si aminteasca decat de o parte din ea pentru ca nu va utiliza o strategie de memorare adecvata. Din contra, un copil de opt ani isi va aminti de mai multe elemente pentru ca in drum spre magazin el va trece de cateva ori in revista mintal lista respectiva. El poate de asemeni sa-si aminteasca faptul ca pe lista existau trei legume, o strategie care ii va permite sa nu uite aceste trei articole.

Faptul ca inteligenta se dezvolta intr-un astfel de mod constituie fundamentul celei de-a doua teorii majore, adica teoria dezvoltarii intelectuale propusa de Jean Piaget si numerosii sai discipoli. Piaget studiaza dezvoltarea structurilor cognitive mai curand decat al capacitatilor intelectuale, urmarind modelele de dezvoltare comune tuturor copiilor mai curand decat diferentele individuale.

Aceste doua mari teorii s-au dezvoltat in paralel multi ani de-a randul, fara a se impaca prea bine. O a treia teorie recenta, numita teoria tratamentului informatiei integreaza in parte notiunile de capacitati si de structuri intelectuale. Reprezentantii acestei abordam. Robert Sternberg (1985). Earl Butterfield (1980) si Robert Siegler (1986) incearca sa identifice si sa inteleaga mecanismele profund, adica strategiile care stau la baza activitatilor cognitive de tipul memoriei sau a planificam. Odata identificate aceste mecanisme fundamentale, se pot pune intrebam legate atat de dezvoltare cat si de diferentele individuale. Mecanismele de baza evolueaza ele odata cu varsta 9 Viteza si indemanarea in utilizarea acestor mecanisme variaza de la un individ la altul.

Ne vom referi in continuare la toate aceste trei teorii. Totusi, ele nu prezinta acelasi interes raportat la toate categoriile de varsta. Teoria piagetiana domina in mod net in cercetarile privind inteligenta copilului, poate si din cauza ca el a fost primul teoretician care a explicat comportamentul copilului in termenii inteligentei. De aceea, cea mai mare parte a cursului ce urmeaza se inscrie intr-un cadru piagetian.

Caracteristicile fundamentale ale inteligentei senzorio-motorii. Conform lui Piaget, bebelusul apare pe lume dotat numai cu scheme senzoriale si motorii. Intr-un prim moment el nu reactioneaza decat la stimulii imediati. El nu face nici o legatura intre evenimente situate in momente diferite, nu pare sa gandeasca, in termenii unei intentii sau planificari. Cu toate acestea, in decursul primilor doi ani, bebelusul ajunge progresiv sa inteleaga faptul ca obiectele continua sa existe chiar si dupa ce au iesit din campul sau vizual si este capabil sa-si aminteasca obiectele, actiunile si oamenii o anumita perioada. Piaget precizeaza totusi ca in aceasta etapa, copilul nu este capabil sa manipuleze aceste prime imagini sau amintiri, nici sa recurga la simboluri pentru a-si reprezenta obiecte sau evenimente. Aceasta capacitate de a manui simboluri, cuvinte sau imagini va aparea spre 18-24 de luni, determinand trecerea in etapa urmatoare, perioada preoperatorie.

Trecerea de la repertoriul foarte redus de scheme al nou nascutului la stapanirea simbolurilor spre 18-24 de luni se face intr-o maniera progresiva. Piaget descrie sase stadii.

Fiecare dintre aceste stadii se diferentiaza de cel precedent prin progrese specifice, in stadiul l, nou nascutul practica 'exersarea reflexelor'; miscarile efectuate, in principal reflexe, se vor adapta incetul cu incetul, devenind din ce in ce mai armonioase. Astfel reflexul de supt va fi executat din ce in ce mai bine de catre bebelus. Stadiul 2 se caracterizeaza prin instalarea unor coordonari importante cum ar fi cea intre vaz si auz, intinderea mainii si vaz, precum si gestul de apucare si supt care vor deveni principalele mijloace de care va dispune un bebelus de circa doua luni pentru a-si explora mediul. Termenul de reactii circulare primare desemneaza actiunile simple si repetitive pe care le realizeaza bebelusul in aceasta faza si care sunt toate centrate pe propriul corp. Bebelusul isi introduce accidental degetul mare in gura, descopera ca aceasta ii produce o senzatie agreabila si repeta gestul. Reactiile circulare secundare, din stadiul 3, nu difera decat prin faptul ca acum el repeta o anumita actiune pentru a produce un anumit efect in afara corpului sau. El gangureste si mama surade, astfel ca el gangureste din nou, pentru a o face pe mama sa surada din nou. Primele relatii intre actiune si rezultatul ei exterior sunt foarte simple si uneori automate. Abia in stadiul 4, odata cu aparitia coordonarilor schemelor secundare putem observa cu adevarat un inceput de comprehensiune de catre bebelus a legaturii cauza efect, aici el facand un progres urias in intelegerea lumii inconjuratoare. Apare transferul intermodal.

In stadiul al 5-lea, explorarea se accentueaza prin ceea ce Piaget numeste reactii circulare tertiare Copilul nu se multumeste sa repete actiunea initiala, el incearca variatii pe aceeasi tema. In cursul acestui stadiu, el va incerca si alte sunete sau expresii faciale pentru a vedea daca ele vor produce zambetul mamei; de asemeni va da drumul unei jucarii de la inaltimi diferite pentru a vedea daca aceasta face un zgomot diferit sau cade in locuri diferite. Acest mod de comportare ne duce cu gandul la un demers experimental in care fiecare variabila este studiata sistematic. Cu toate acestea, Piaget considera ca in acest stadiu bebelusul nu-si reprezinta inca obiectele sub forma de simboluri. Abia in stadiul urmator el va ajunge la dobandirea reprezentarii simbolice, care ii va permite sa-si imagineze un obiect chiar si in absenta acestuia.

Dupa Piaget, nou nascutul este incapabil de imitatie. Studii recente au aratat insa ca in stadiul 3 el poate imita actiunile celor din jur, cu singura conditie ca aceste actiuni sa faca parte din repertoriul sau comportamental - altfel spus sa posede deja schema respectiva, in stadiul 4, bebelusul poate deja sa invete ceva nou prin imitatie, iar in stadiul sase, apare si imitatia amanata. Astfel el poate sa amane executarea imitatiei unui comportament la cateva minute sau ore dupa ce a observat comportamentul respectiv. Pentru aceasta el trebuie sa-si reprezinte actiunea mintal, sa o pastreze in memorie pentru a o reproduce intr-un anumit moment.

Descrierea pe care o face Piaget pentru aceasta secventa de dezvoltare, in mare masura inspirata din observarea detaliata a primelor luni de viata a celor trei copii ai sai a suscitat numeroase cercetari; unele confirma iar altele infirma justetea ipotezelor sale generale.

Cercetari recente privind dezvoltarea cognitiva a copilului

Am abordat anterior dezvoltarea capacitatilor perceptive ale nou-nascutului. Vom incerca sa prezentam aici unele rezultate ale cercetarilor recente privind functiile cognitive ale bebelusului, si in special privind interesul sau fata de relatiile intre obiecte, capacitatea de a combina informatii provenind din simturi diferite (transfer intermodal) sau privind dezvoltarea conceptului de obiect si imitatia. Aceste cercetari nu au fost toate conduse in spiritul teoriilor piagetiene insa ne ofera informatii privind capacitatile bebelusului permitandu-ne si evaluarea unor aspecte ale teoriei lui Piaget.

Interesul bebelusilor privind relatiile dintre obiecte. Poate ca cea mai interesanta descoperire din ultimii ani este aceea ca sugarul de 3-4 luni poate observa relatiile dintre obiecte sau anumite caracteristici ale obiectelor. Sa presupunem ca veti arata o serie de desene unui copil, desene ce reprezinta un obiect mic deasupra unui obiect mare, ambele avand aceeasi forma (randul de deasupra din figura 1). Dupa ce au observat o astfel de serie de desene, copii se obisnuiesc. Altfel spus, ei se vor uita la ele perioade din ce in ce mai scurte, iar in final nu le vor mai arunca decat o privire inainte de a se uita in alta parte: 'Iarasi un desen din alea !'. Odata cu instalarea obisnuintei, veti putea introduce un desen test, care prezinta modelul invers, un obiect mare deasupra celui mic (randul de jos din figura). Veti fi surprinsi sa notati o crestere subita de interes din partea unor bebelusi de 3-4 luni pentru acest model diferit, in consecinta, obisnuinta initiala a bebelusului nu se referea la stimulii respectivi ci la organizarea specifica a stimulilor (Caron si Caron, 1981).

Stimuli de obisnuire

Stimul de evaluare

Figura l.

Atunci cand sunt utilizati stimuli auditivi, se observa acelasi interes al bebelusului pentru relatiile dintre sunete si chiar la varste mai mici. intr-un alt studiu remarcabil, DeCasper (DeCasper si Spence, 1986) a cerut unor femei gravide sa citeasca in fiecare zi cu voce tare o povestioara pentru copii, 'The Cat in the Hat' -('Pisica din palane' - povestioara plina de jocuri de cuvinte ce favorizeaza invatarea limbajului la copii), de-a lungul ultimelor sase saptamani ale sarcinii. Dupa nasterea copiilor, el le-a pus sugarilor atat o inregistrare a mamei citind povestioara respectiva cat si una in care mama citea o alta povestire, necunoscuta de copil, pentru a vedea pe care o prefera. Preferintele nou-nascutilor mergeau in mod evident spre cea pe care o ascultasera in perioada prenatala.

La fel, unele studii au aratat ca la sase luni copiii care asculta muzica, pot recunoaste secvente specifice. Sandra Trehub si colaboratorii (1985) au obisnuit copii de 6 luni sa-si intoarca fata spre un difuzor atunci cand acesta difuza o anumita melodie din sase sunete. Trehub a verificat ulterior daca ei continuau sa intoarca fata si cand erau difuzate variante diferite ale melodiei. Aceasta se intampla atunci cand melodia urma aceeasi progresie (notele cresteau si scadeau in inaltime in aceeasi ordine) si se situa in aproximativ aceeasi banda de frecventa. Ei nu isi intorceau capul daca secventa melodiei se schimba sau daca sunetele erau prea inalte sau prea joase. In consecinta, se pare ca din primele luni sugara par sa acorde mai multa atentie relatiilor intre stimuli; ei nu reactioneaza doar la sunete. Ramane de stabilit daca aceasta tendinta de a reactiona la structuri este inscrisa in sistemul neurologic sau rezultatul invatarii. Aceasta intrebare se afla in centrul unor numeroase dezbateri teoretice si cercetari (Morrongiello 1988). Este greu de sustinut ca aceasta tendinta s-ar datora exclusiv invatarii. Oricum ar fi, este remarcabil faptul ca bebelusii sunt atenti la organizare, la secvente si la relatiile dintre sunete si obiecte.

Transferul intermodal. Daca va ganditi la modul in care primiti si utilizati informatia perceptiva, va veti da seama ca rareori obtineti informatii printr-un singur simt. Adesea folositi in a acelasi timp auzul si vazul, pipaitul si vazut, sau alte combinatii mai complexe. Sunteti capabil si sa combinati aceste informatii, astfel incat sa cunoasteti sunetul asociat unei anumite imagini sau senzatia tactila asociata unei perceptii vizuale specifice. Puteti astfel transfera informatia de la un simt la altul. Dupa ce ati vazut un obiect fara sa il atingeti veti fi probabil capabili sa gasiti obiectul in intuneric. Acesta este un exemplu de transfer intermodal.

Privind in tabel, observati ca Piaget considera ca integrarea cea mai simpla de informatii senzoriale (de ex. privirea in directia unui sunet sau privirea mainilor atunci cand se apuca un obiect) nu apare inaintea stadiului 2, iar transferul intermodal apare abia in stadiul 4. Aceste doua afirmatii au fost contestate. Bebelusii asociaza cel putin vazul si auzul imediat dupa nastere: ei intorc capul pentru a privi in directia sunetului. Se pare ca transferul intermodal pare posibil de la varsta de o luna, fiind curent la varsta de 6 luni (Rose si Ruff, 1987).

De ex. daca veti da o suzeta rugoasa unui bebelus puteti evalua transferul intermodal aratand bebelusului fotografii ale tetinei rugoase si a acelei netede. Daca bebelusul priveste mai mult timp tetina rugoasa aceasta inseamna ca a avut un transfer intermodal. Cand Meltzoff si Borton, 1979, au realizat aceasta experienta au observat ca sugarii de o luna prefera intotdeauna sa priveasca obiectul pe care l-au supt inainte. Alti investigatori nu au observat intotdeauna transfere intermodale la copii atat de mici ceea ce indica faptul ca fenomenul nu este inca stabil la aceasta varsta.

La copii mai mari integrarea intersenzoriala (transferul) poate fi observata mai frecvent si nu doar intre tact si vaz ci si intre auz si vaz. Astfel, datorita unor experimente ingenioase, Elisabeth Spelke a aratat ca sugarii de 4 luni pot asocia sunete ritmice si miscari(1979). Spelke a prezentat simultan doua filme unor bebelusi. Unul din filme arata o jucarie: un cangur sarind in sus. Celalalt film arata un magarus, iar unul dintre ei sarea mai repede ca celalalt. Un difuzor situat intre cele doua ecrane emitea un sunet ritmic corespunzand ritmului unuia dintre cele doua filme, in aceasta situatie bebelusul privea mai mult timp filmul corespunzator sunetelor pe care le auzea. Se poate spune deci ca, la o varsta foarte frageda, bebelusii asociaza auzul si vazul si se asteapta ca si modelele celor doua surse sa corespunda.

Numarul crescut de cercetari privind transferul intermodal au ridicat cateva probleme teoretice importante. Pe de o parte pare evident ca bebelusul nu are nevoie de limbaj pentru a transfera informatia intre simturi. De altfel, faptul ca el efectueaza cel putin unele transferuri din primele saptamani de viata, chiar inainte de a fi experimentat in mod direct fiecare simt, pune in evidenta posibilitatea ca anumite relatii sa fie innascute.

La urma urmei se pare ca Piaget a subestimat capacitatile sugarului, nu doar in ce priveste virsta la care se dezvolta aceste abilitati, ci poate chiar in privinta existentei insasi unei astfel de dezvoltari. Se poate presupune ca o mare parte din intelegerea fundamentala a evenimentelor ar fi deja prezenta la nastere, iar studiile recente privind conceptul de obiect sprijina aceasta concluzie.

Dezvoltarea conceptului de obiect. Una din observatiile lui Piaget cele mai importante se refera la faptul ca bebelusii par sa ignore complet anumite proprietati ale obiectelor care noua, adultilor, m se par de la sine intelese. Cu totii stim ca obiectele exista si in afara interactiunilor noastre cu ele. Un televizor exista indiferent daca ne uitam la el sau nu si stim ca el se afla intr-o anumita camera a locuintei noastre chiar daca suntem plecati de-acasa. Piaget vorbeste despre permanenta obiectului pentru a desemna acest fapt. Dupa Piaget, bebelusilor le lipseste complet aceasta caracteristica la nastere, dobandind-o progresiv pe parcursul perioadei senzorio-motor.

In timpul stadiilor l si 2 copilul urmareste un obiect sau o persoana pana in clipa in care aceasta paraseste campul sau vizual, apoi pare sa-si piarda orice interes pentru ea. Piaget credea ca bebelusul nu intelegea faptul ca persoanele sau obiectele au existenta proprie si continua sa existe si atunci cand se afla in afara campului sau vizual.

In stadiul 3, el incepe sa anticipeze imaginea obiectelor. Daca scapa din mana un obiect, el se apleaca pentru a vedea unde a cazut acesta. Daca se acopera partia! un obiect dorit, copilul va continua sa incerce sa-1 apuce. Din contra, daca obiectul este complet acoperit, copilul isi pierde orice interes pentru acesta (fig.2).

In cursul stadiului 4, ce incepe spre 8 luni, bebelusul va continua sa caute obiectul sau va da deoparte batista pusa deasupra obiectului dorit. Totusi, la aceasta varsta copiii sunt oarecum limitati in acest comportament, sa presupunem ca ascundeti de mai multe ori un obiect in acelasi loc, iar calul il gaseste de

fiecare data. Apoi, in fata bebelusului, veti ascunde jucaria in alt loc si o veti acoperi cu o alta batista. Copiii din stadiul 4 vor cauta obiectul in primul loc. Piaget considera in consecinta ca bebelusul nu poseda o reprezentare interna completa a obiectului si ca nu intelege ca obiectul poate fi deplasat. El si-a dezvoltat doar o schema senzorio-motorie care asociaza obiectul cu descoperirea sa in ascunzatoarea initiala. Altfel spus, el a dobandit o simpla abilitate senzorio-motorie mai curand decat o adevarata comprehensiune a permanentei obiectelor.

In stadiul 5 copilul cauta locul unde a vazut obiectul ultima oara. Astfel el distinge obiectul de propriile sale actiuni facute pentru a le gasi. Acesta este un mare pas spre permanenta obiectului.

Aceasta secventa a dezvoltarii este atat de remarcabila, de interesanta si surprinzatoare pentru majoritatea cercetatorilor (si parintilor) incat a facut obiectul unui numar considerabil de studii. Majoritatea cercetatorilor au ajuns la concluzia ca descrierea facuta de Piaget este exacta. De fapt, daca folosim aceeasi metoda ca si el, vom obtine rezultate foarte asemanatoare si aceasta indiferent de cultura careia ii apartine copilul.

Cercetari mai recente au pus insa in evidenta faptul ca intelegerea pe care copiii o au despre permanenta obiectului merge dincolo de ceea ce credea Piaget. Astfel, Rene Baillargeon (1987) a aratat, intr-o serie de studii ingenioase faptul ca bebelusii de 3 luni si jumatate manifesta semne de intelegere a permanentei obiectelor atunci cand li se studiaza reactia vizuala. De asemeni, Elisabeth Spelke (1991) a aratat ca sugarii reactioneaza la obiecte intr-un mod mai stabil decat credea Piaget. Copii de 2-3 luni sunt constienti de tipurile de miscari de care sunt capabile obiectele atunci cand ele se afla in afara campului vizual. Ei se asteapta ca obiectele sa-si continue miscarea in directia initiala de deplasare, fiind surprinsi daca acestea apar in alta parte. Ei par de asemeni sa-si dea seama ca obiectele solide nu pot fi traversate de alte obiecte solide.

In cursul uneia dintre experientele sale, Spelke (1991) a utilizat un procedeu ilustrat schematic in figura 3. Copiilor le-au fost aratate o serie repetitiva de evenimente. Este vorba de o sectiune de 'familiarizare' cu figura: o minge era impinsa spre dreapta, disparand in spatele unui ecran. Se ridica ulterior ecranul iar bebelusul putea constata ca mingea s-a oprit intr-un perete situat in dreapta. Odata ce bebelusul nu a mai fost interesat de aceasta secventa (obisnuinta), i se aplica un test care avea doua variante, una concordanta si alta nu. in varianta concordanta, un ai doilea perete era plasat in spatele ecranului. Secventa era reprodusa ca si anterior, atata doar ca mingea se oprea in stanga zidului mai apropiat, in varianta neconcordanta, mingea era mutata pe nesimtite in partea dreapta a zidului nou. Atunci cand se ridica ecranul, mingea se gasea deci in acest loc unde logic era imposibil sa ajunga, in aceasta experienta, bebelusii au aratat un interes redus pentru versiunea concordanta in schimb interesul a fost ridicat pentru versiunea neconcordanta (vezi figura).

Test concordant

Test neconcordant

Astfel de rezultate au relansat dezbaterea privind teoria lui Piaget privind permanenta obiectului. La un nivel mai general, ele au relansat discutia privind raportul dintre ereditate si mediu in dezvoltare. Care este bagajul nostru cognitiv la nastere ? Piaget nu a spus niciodata ca nimic nu este innascut. El considera ca bebelusul se naste dotat cu un repertoriu de scheme senzoriomotorii. Afirmatia sa teoretica fundamentala este insa aceea ca individul isi construieste comprehensiunea lumii sale datorita experientei sale. Noul argument consta in a spune ca bebelusul se naste dotat nu doar cu o anumita cunoastere asupra lumii ci si cu anumite constrangeri sau pre-judecati innascute care determina modul in care el trateaza informatia.

Spelke a concluzionat ca dezvoltarea comprehensiunii obiectelor este mai curand un proces de elaborare decat de descoperire. Nou-nascutii sau sugarii pot avea o constiinta considerabila privind obiectele ca entitati distincte, ce au anumite moduri de organizare. Toate cercetarile asupra perceperii relatiei dintre obiecte ne fac sa credem ca ei acorda mai multa atentie relatiilor dintre evenimente decat ne-ar lasa sa credem teoria piagetiana. De fapt, cercetarile privind preferinta bebelusilor pentru fetele atragatoare sugereaza existenta unor preferinte innascute pentru anumite modele. Spelke nu merge pana la a afirma ca indivizii se nasc dotati cu o cunoastere sofisticata privind obiectele sau cu o capacitate inalta de a experimenta. Ramane de vazut in ce masura astfel de descoperiri pun in discutie teoria lui Piaget, dar cel putin ele au meritul de a fi relansat discutia.

Imitarea. Ne vom preocupa aici de una dintre directiile de cercetare inspirate de teoria lui Piaget privind dezvoltarea intelectului copiilor si anume studiile privind imitatia. Piaget considera ca inca din primele luni, bebelusii sunt capabili sa imite actiunile pe care pot sa le vada in timp ce le reproduc (miscarile mainilor de exemplu). Din contra, el era convins ca nu pot fi imitate mimici faciale decat incepand din stadiul 4 (8-12 luni). Aceste imitatii solicita o forma de transfer intermodal: trebuiesc transferate informatii vizuale, observate pe fata celuilalt in informatii kinestezice catre propria sa fata. Cum altfel am putea oare sa imitam expresiile 9 in fine. Piaget credea ca imitatia amanata, in care un copil vede ceva acum dar reproduce mai tarziu, nu apare decat in stadiul 6, cand reprezentarea interna a inceput deja.

Stabilirea momentului in care un bebelus este capabil sa imite are o mare importanta, nu doar pentru a verifica teoria lui Piaget. Aceasta poate de asemeni sa ne dea informatii privind momentul incepand cu care un copil poate sa invete pornind de la un model, o forma majora a invatarii propusa de teoreticienii invatarii sociale (Bandura).

In mod global, secventa propusa de Piaget a fost confirmata. Imitarea de catre copii a miscarilor mainilor sau actiunilor cu obiecte este posibila spre varsta de 1-2 luni. Imitarea actiunilor in doua parti apare mai tarziu, spre 15-18 luni. Cu toate acestea, studiile privind imitatia la nou-nascuti si imitatia amanata au dus la rezultate care contrazic teoria lui Piaget.

Astfel, cercetarile privind capacitatea de imitatie la nou-nascuti sunt obiectul a numeroase controverse. Recent, unele lucrari au aratat ca sugarii imita unele expresii faciale, ca de exemplu scosul limbii. Totusi aceasta descoperire capitala nu a fost intotdeauna confirmata. Factorul cheie pare a fi durata prezentarii modelului. Daca modelul scoate limba timp de 60 de secunde cel putin, nou nascutul o va imita; sub aceasta durata, imitatia nu apare (Anisfeld, 1991).

Varsta la care un copil este capabil sa produca o imitatie amanata este obiectul altei controverse. Meltzoff (1988) a descoperit ca bebelusii de 9 luni au uneori capacitatea de a amana o imitatie cu 24 de ore. in general se considera ca aceasta capacitate de imitatie amanata se dezvolta spre 14-18 luni ceea ce ne apropie de teoria lui Piaget.

Aceste descoperiri sugereaza ca bebelusii sunt mai indemanatici si poseda unele capacitati pe care Piaget nu le considera prezente. Totusi, nu putem spune daca el isi construieste propria sa viziune asupra lumii bazandu-se pe experientele proprii sau daca intelegerea sa este constransa de pre-judecati innascute. Vom vedea mai tarziu ca aceleasi intrebari se pun si cu privire la aparitia limbajului.

DIFERENTE INDIVIDUALE IN DEZVOLTAREA SENZORIO-MOTORIE

Discutiile privind diferentele individuale in ceea ce priveste capacitatile cognitive sunt aproape intotdeauna facute in termeni de 'inteligenta'. Se pune intrebarea daca indivizii se dezvolta cu ritmuri diferite si daca aceste diferente persista in timp. Acest tip de intrebari privind dezvoltarea infantila are importante repercusiuni practice: daca am putea masura cu precizie diferitele ritmuri ale dezvoltarii (sau modele de dezvoltare) in decursul primelor luni de viata, ar fi poate posibila depistarea copiilor susceptibili sa aiba dificultati scolare sau probleme de invatare a sensului si cititului. Am putea atunci sa intervenim foarte de timpuriu, prevenind problema sau cel putin reducandu-i gravitatea.

Obiectivul principal al testelor de inteligenta pentru bebelusi a fost acela de a identifica acei copii care au probleme reale sau potentiale. De obicei acestea sunt construite asemenea celor destinate copiilor mai mari: ele cuprind itemi organizati in functie de varsta copilului, sau elemente clasificate in ordinea crescatoare a dificultatii. Performanta copiilor este apoi comparata cu performanta medie a altor copii de aceeasi varsta pentru a obtine un scor de tip C.I. (Coeficient de inteligenta). In cazul testelor pentru bebelusi itemii evalueaza in principal capacitati senzoriale si motrice cum ar fi:

-loveste o zornaitoare agatata de o sfoara (3 luni)

-descopera o jucarie ascunsa sub o batista (8 luni)

-pune la cerere cuburile intr-o cana (9 luni)

-face un turn din trei cuburi (17 luni)

Scalele lui Bayley (1969) constituie versiunea moderna cea mai utilizata a testelor de inteligenta pentru bebelusi. Aceste teste masoara dezvoltarea mintala (scala mintala) si dezvoltarea motorie (scala motorie).

Majoritatea autorilor acestui tip de teste considerau ca ele masoara acelasi tip de capacitati intelectuale ca si. testele pentru copii mai mari. iar rezultatele lor vor fi confirmate ulterior de teste echivalente Rezultatele empirice nu valideaza insa aceasta ipoteza. Scorurile la testele pentru bebelusi nu prezic in mod precis scorurile ulterioare obtinute la testele de inteligenta. Corelatia obisnuita intre scorul la scara mentala a lui Bayley obtinut de un copil la 12 luni si C.I. al aceluiasi copil la 4 ani nu este decat de circa 0.20-0.30 (Bee, 1982); acest rezultat este semnificativ dar neconvingator. Scalele lui Bayley si altele similare permit identificarea copiilor care au o intarziere grava de dezvoltare. Pe ansamblu insa, ele s-au dovedit mult mai putin fiabile decat s-ar fi crezut in prezicerea C.I. sau a performantei scolare.

S-a ajuns deci la concluzia ca ar trebui abandonate cercetarile privind stabilirea unei legaturi intre ritmul (viteza) sau secventa dezvoltarii inteligentei senzoriomotorii si capacitatile cognitive ulterioare. Totusi, alti cercetatori au schimbat aceasta parere, prin studiile lor asupra tratamentului informatiei.

Inca de acum 10-15 ani, unii cercetatori au afirmat ca se abordeaza o maniera eronata in evaluarea indicatorilor functiilor cognitive ulterioare la bebelusi. Dupa ei, ar trebui masurata mai curand capacitatea copilului de a trata informatia la un nivel fundamental. Metoda pe care au sugerat-o consta in masurarea vitezei de obisnuire a copilului cu stimulii noi. in mod concret, se urmareste numarul de expuneri ale unui stimul care duce la instalarea obisnuintei. Rapiditatea cu care aceasta se instaleaza ne poate furniza informatii despre eficacitatea sistemului perceptiv/cognitiv si a structurii sale neurologice de baza. Daca aceasta eficacitate fundamenteaza anumite caracteristici ce vor fi numite ulterior 'inteligenta', este posibil ca diferentele interindividuale in viteza de obisnuire in primele luni de viata sa prezica scorurile ulterioare la testele de inteligenta.

Si exact aceasta a reiesit din studiile efectuate, intr-adevar exista o corelatie pozitiva intre viteza de

obisnuire cu stimuli noi a unui bebelus si dezvoltarea limbajului in scoala. O viteza de obisnuire lenta se asociaza cu CI. redus si invers. Corelatia medie se situeaza intre 0.45 si 0.50, ceea ce nu este perfect, dar    este oricum mai mare decat cele mentionate anterior, in ciuda dificultatilor antrenate de evaluarea vitezei de obisnuire la bebelusi, corelatiile sunt de fapt destul de ridicate.

Aceste corelatii nu furnizeaza, desigur, dovada ca inteligenta evaluata de un test de C.L, ar fi doar o reflectare a 'vitezei unui proces de baza'. Ele subliniaza insa cit de importanta este luarea in calcul a componentelor aflate la baza tratamentului informatiei pentru a intelege diferentele individuale la copai mici. Ele indica de asemeni o directie de urmat in conceperea unor noi teste destinate masurarii inteligentei ulterioare a copilului.

APARITIA SI DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

Elemente precursoare ale limbajului

Cei mai multi dintre noi considera ca termenul "limbaj" se refera la invatarea de catre copil a primelor cuvinte, fenomen care apare (spre bucuria parintilor) spre 12 luni. Insa acest eveniment este precedat de alte progrese importante.

Perceptia sunetelor articulate

Ne vom ocupa, intr-o prima etapa, de capacitatile perceptive fundamentale. Un copil nu poate invata sa vorbeasca inainte de a fi capabil sa distinga sunetele. Aceasta survine de obicei foarte rapid.

La varsta de 1 luna, copilul poate distinge silabe cum ar fi pa si ba. Spre circa 6 luni, el poate recunoaste "cuvinte" de doua silabe, cum ar fi bada si baga, si chiar sa recunoasca o silaba in interiorul unui ansamblu de silabe (tibati sau kobako, de exemplu - Morse si Cowan, 1982, Goodwitt & al., 1984). In plus, se pare ca timbrul vocii care pronunta sunetele nu are nici o influenta. La 6 luni, copiii reactioneaza in acelasi mod la sunete, indiferent ca acestea sunt pronuntate de un barbat sau de o femeie, de un adult sau de un copil (Kuhl, 1983).

Mai surprinzator este ca bebelusul distinge unele silabe mai bine decat adultul. Fiecare limba utilizeaza doar o parte din totalitatea sunetelor posibile. S-ar parea ca pana spre 12 luni, bebelusii sunt capabili sa distinga toate sunetele apartinand tuturor limbilor, inclusiv acelea pe care nu le aude in mod curent. In jurul varstei de 1 an, aceasta capacitate se reduce in mod semnificativ.

Un studiu condus de Jane Werker si Richard Tees (1984) a clarificat acest aspect. Combinand metode transversale si longitudinale, acestia au urmarit grupuri de copii de 6-8 luni, de 8-10 luni si de 10-12 luni, care au crescut in familii anglofone. Copiilor le erau prezentate perechi de sunete din trei limbi: engleza, salish (limba amerindiana) si hindi (limba din nordul Indiei). In figura puteti vedea cum bebelusii anglofoni de 6-8 luni pot distinge cu usurinta sunetele limbilor salish si hindi, lucru reusit de foarte putini copii de 10-12 luni. Werker si Tees au aplicat aceasta proba grupului de copii de 6 luni si mai tarziu cand acestia au implinit 9 si, mai apoi, 12 luni. Ei isi pierdusera capacitatea de a distinge aceste sunete. Intr-un studiu complementar, s-a aratat ca bebelusii indieni de 12 luni disting perfect sunetele limbii hindi, iar cei amerindieni silabele limbii salish.

Aceste rezultate par sa confirme modelul cresterii sinaptice in decursul primelor luni de viata. Numeroase conexiuni intre neuroni sunt create initial, urmand ca o parte dintre acestea sa fie sterse.

Primele sunete si primele gesturi (faza prelingvistica)

Capacitatea de a distinge sunetele de la o varsta frageda nu concorda cu posibilitatea de a le produce. In prima luna, singurele sunete emise de copil sunt plansetele. Apoi, incep sa apara si alte sunete, cum ar fi oftatul. Repertoriul se dezvolta pana spre 2 luni, cand apar rasetele, iar copilul este capabil sa articuleze combinatii de vocale, cum ar fi "eueueu"; acest fenomen poarta numele de gangurit. Aceste sunete par sa fie asociate cu momentele placute pentru copil. Tonalitatea lor variaza considerabil, mergand de la acute pana la grave.

Consoanele nu pot fi produse decat spre varsta de 6-7 luni. Bebelusul combina acum in mod frecvent sunetul unei consoane cu cel al unei vocale, rezultand un fel de silaba. El incepe sa se joace cu sunetele, repetand la nesfarsit astfel de silabe (babababa), faza numita ecolalie.

Toti parintii vor spune ca acest gangurit constituie o muzica placuta urechii. Ea este insa si o etapa esentiala in pregatirea pentru limbajul vorbit. Se cunoaste ca acei bebelusi care exerseaza sunetele mai mult dobandesc in mod progresiv ceea ce lingvistii numesc un model de intonatie al limbii pe care o asculta in jurul lor - proces care, dupa Elisabeth Bates, consta in "a invata melodia inaintea versurilor" (Bates, O'Connel & Shore, 1987).

De altfel, dupa cum arata studiile lui Werker si Tees, atunci cand copiii emit ecolalii, ei emit in general toate tipurile de sunete, inclusiv acelea care nu apartin limbii vorbite in jurul lor. Spre varsta de 10 luni, repertoriul de sunete incepe sa se restranga progresiv la cele pe care le aud.

Gesturi pe durata primului an

Procesul dezvoltarii cuprinde si o forma de limbaj gestual care se dezvolta spre 9-10 luni. Bebelusii incep sa ceara ceea ce vor prin gesturi sau combinatii de gesturi si sunete. Astfel, un copil de 10 luni care vrea sa obtina jucaria preferata va intinde mana catre aceasta, emitand si plansete. Tot acum, copiii invata miscari foarte apreciate de parinti, cum ar fi sa bata din palme sau sa faca "la revedere" cu mana.

Tot spre 9-10 luni, copiii incep sa inteleaga sensul cuvintelor (asa-numitul limbaj receptiv). Elisabeth Bates si colaboratorii au cerut unor mame sa faca o lista cu acele cuvinte pe care copiii lor de 10 luni le inteleg. In medie, aceste liste aveau 18 cuvinte. Spre 13 luni, numarul cuvintelor urca la 50. Putem concluziona ca limbajul receptiv (intelegerea limbajului) se dezvolta inaintea limbajului expresiv (producerea limbajului).

PRIMELE CUVINTE: FAZA LINGVISTICA

Primele cuvinte apar spre 12-13 luni. Evenimentul este pandit cu nerabdare si este adesea usor de ratat. Conform definitiei lingvistilor, un cuvant este un sunet sau un grup de sunete utilizat in mod constant cu referinta la un obiect, o actiune sau la o calitate. In ceea ce-i priveste pe copii, acesta poate fi orice sunet si nu concorda neaparat cu cele utilizate de adulti.

De exemplu, unul dintre primele cuvinte folosite de o fetita a fost nini. La inceput, acest cuvant parea sa indice un aliment lichid, intrucat ea il folosea pentru a desemna laptele, sucul de fructe sau biberonul. Acelasi cuvant era insa folosit pentru a spune "mama" sau "somn".

Dobandirea unor cuvinte noi

Vocabularul se imbogateste lent pana spre circa 30 de cuvinte. Dupa acest stadiu, copilul adauga 10, 20 sau 30 de cuvinte in doar cateva saptamani .

ETAPELE ULTERIOARE ALE DEZVOLTARII LIMBAJULUI

Formularea frazelor

Spre varsta de 3 ani, cei mai multi dintre copii au de acum toate instrumentele necesare pentru a construi fraze si a conversa (Bloom, 1991). Limbajul lor este diferit de cel al adultului.

In cele ce urmeaza, vom analiza modul in care copilul leaga cuvinte pentru a forma frazele si cum ajunge sa descopere semnificatia cuvintelor pe care le foloseste. In termeni lingvistici, este vorba de sintaxa (gramatica) si de semantica (sensul cuvintelor).

Sa incepem cu dezvoltarea gramaticii. De obicei, in analiza modului in care copiii incep sa formuleze fraze, lingvistii folosesc teoria lui Roger Brown, care separa acest proces in mai multe etape (Brown, 1973):

Primul stadiu gramatical

Aceasta prima etapa are anumite caracteristici: frazele sunt scurte (2-3 cuvinte) si simple. Ele contin adesea un substantiv, un verb si un adjectiv, fara a respecta regulile gramaticale (flexiunile). Nu folosesc pluralul, nu conjuga verbele, nu utilizeaza formele posesive si nici verbele auxiliare.

Al doilea stadiu gramatical

Inceputul acestei etape corespunde primei utilizari a flexiunilor gramaticale, cum ar fi formele plurale, verbele auxiliare, prepozitiile, etc. Aceste schimbari apar de obicei intre 2-3 ani. Copiii invata sa puna intrebari si sa formuleze fraze negative.

Suprageneralizarea reprezinta un fenomen interesant al gramaticii celui de-al doilea stadiu. In acest caz, copilul dispune de un ansamblu de reguli pe care le respecta in toate frazele pe care le formuleaza. Copilul invata de exemplu cateva forma de verbe neregulate si transfera terminatiile acestora la toate verbele intalnite. Fenomenul se intalneste frecvent intre 3 si 5 ani.

Supradiscriminarea este un fenomen paralel cu suprageneralizarea, care consta in a limita caracteristicile unui concept general.

Dezvoltarea comprehensiunii cuvintelor

Intrebarea care a dominat cercetarile in acest domeniu a fost "Cuvantul precede sau urmeaza sensului?" Altfel spus, copilul invata un cuvant pentru a descrie o categorie care exista deja? Creeaza el noi cuvinte pentru a distinge elemente componente ale unei categorii mai largi? Aceste intrebari ne trimit la problema relatiei intre gandire si limbaj. Copilul reuseste sa-si reprezinte obiectele pentru ca stapaneste limbajul, sau limbajul apare in acest stadiu doar ca o completare a dezvoltarii cognitive, facilitand doar reprezentarea obiectelor?

Se pare ca ambele afirmatii sunt valabile. Dupa cum am vazut in alt curs, bebelusul este capabil sa-si aminteasca si sa identifice obiecte si actiuni inainte de a stapani limbajul. Alte studii (Johnston, 1985) au aratat ca el nu poate folosi prepozitiile in mod spontan (in, pe, inainte, dupa) decat dupa ce a inteles exact conceptul respectiv.

In paralel, s-ar parea ca si limbajul copilului are o influenta puternica asupra conceptelor sale. Dupa cum spunea psihologul rus Vigotski (1962), copilul "descopera" faptul ca toate obiectele au un nume spre varsta de 2 ani. Aceasta descoperire se bazeaza partial pe o noua capacitate cognitiva, aceea de a clasifica obiectele in categorii. S-a constatat ca "explozia identificarii obiectelor" se produce de obicei imediat ce copilul reuseste sa faca, in mod spontan, clasificari ale diferitelor obiecte. Descoperind numeroase "clase" de obiecte, copilul va putea de acum sa invete rapid numele lor. In acelasi timp, "explozia" identificarii obiectelor inseamna ca el este capabil sa invete un numar mare de cuvinte, care il vor ajuta sa creeze noi clase, noi scheme mentale.

TEORII ALE DEZVOLTARII LIMBAJULUI

Explicarea dezvoltarii limbajului la copil a fost una dintre dificultatile cele mai captivante ale psihologiei varstelor. Aparent lucrurile sunt simple: copilul invata limba pe care o aude in jurul sau. De fapt, dupa cum arata Steven Pinker (1987) exista o adevarata prapastie intre limba (aportul verbal) pe care copilul o aude si cea pe care o va vorbi. Aportul verbal include serii de fraze spuse copilului, cu anumite intonatii, accente si sincronizari. Copiilor li se vorbeste intr-un anumit mediu, in cursul unor evenimente specifice; li se insiruie cuvintele intr-o ordine precisa. Ceea ce trebuie insa sa faca un copil este sa extraga din acest aport verbal un ansamblu precis de reguli care sa-i permita sa creeze fraze. Regulile nu sunt furnizate de catre frazele pe care le aude, ci numai respectate de acesta. Cum se descurca micutul? Teoriile abunda.

Imitatie si intarire

Primele teorii in acest domeniu se sprijineau pe teoriile invatarii si pe ideea ca folosirea limbajului se invata prin imitatie. Copii ar imita frazele pe care le aud impreuna cu accentul parintilor de exemplu. Copii capabili de a imita mai bine gesturile sau actiunile adultilor invata mai repede si limbajul (Bates, 1982). Imitatia pare deci a constitui un element esential dar nu poate explica si aspectul creativ al limbajului copiilor. Acestia creeaza cuvinte sau fraze pe care nu le-au auzit niciodata. Teoriile intaririi de tipul celei a lui Skinner nu sunt nici ele prea utile. Conform acestora, adultii modeleaza primele cuvinte si fraze ale copilului printr-o intarire selectiva a celor care se apropie cel mai mult de limbajul dorit. De fapt, aceasta afirmatie are putine dovezi. Parintii manifesta chiar o toleranta remarcabila fata de eforturile lingvistice ale copilului. Iar copii invata anumite forme ale limbajului (pluralul de exemplu) fara a comite prea multe erori. Trebuie sa apelam deci la alte teorii.

Noile teorii fundamentate pe rolul mediului: vorbiti copilului!

Pare evident ca anumite elemente pe care copilul le aude in jurul sau favorizeaza dezvoltarea initiala a limbajului propriu. Se stie ca un copil cu care se vorbeste in mod regulat caruia I se citesc povesti, la ale carui verbalizari se reactioneaza prompt va invata sa vorbeasca mai repede. Aportul parintesc influenteaza deci viteza dezvoltarii limbajului.

Calitatea limbajului parintilor poate de asemeni sa constituie un factor determinant. Se stie ca adultii le vorbesc bebelusilor intr-un limbaj foarte simplu numit limbaj matern. In acest limbaj simplu, cuvintele sunt pronuntate cu o voce mai ascutita si mai lent decat intr-o conversatie intre adulti. Frazele sunt mai scurte, iar formele gramaticale sunt simple. Parintii au tendinta de repeta cuvintele "unde-i mingea? Uite mingea! Vrei mingea?". De asemeni, ei repeta frazele emise de copiii lor, facandu-le mai lungi sau mai corecte gramatical - o " remaniere" sau o "remodelare".

Parintii nu fac aceasta pentru a-l invata pe copil gramatica, ci pentru a putea comunica. De multe ori acest limbaj este folosit in mod inconstient cu persoanele spitalizate sau handicapate, persoane in situatii de dependenta. Daca folosim acest limbaj cu un adult, acesta se simte de obicei tratat cu mila, de sus.

Se stie ca bebelusii sesizeaza diferenta dintre limbajul matern si cel al adultilor si ca prefera sa asculte limbajul matern    (Cooper & Aslin, 1990). Copii par sa prefere in special tonul mai acut al mamei. Atunci cand atentia copilului este atrasa de acest ton caracteristic, simplitatea si repetarea frazelor il pot ajuta sa invete unele forme gramaticale.

S-ar parea de asemenea ca atentia copilului este atrasa de fazele remodelate. Intr-un studiu recent, Farrar (1992) a descoperit ca un copil are de trei ori mai multe sanse sa imite o forma gramaticala corecta dupa ce a auzit-o e mama sa reformuland propria sa fraza.

Aceste rezultate prezinta un oarecare interes. Totusi aceasta teorie are numeroase lacune. Mai intai, desi copiii care aud frazele lor remodelate invata mai usor gramatica, cei care aud foarte rar astfel de fraze, ajung totusi sa foloseasca o gramatica complexa - e drept, ceva mai lent. De asemenea, limbajul matern nu este universal. El nu a putut fi identificat in nici o limba a populatiei maya, de exemplu, si nici la mamele depresive. Copiii acestor mame invata totusi sa vorbeasca. Desi limbajul matern este util, el nu este esential pentru invatarea vorbirii.

Teorii ce sustin caracterul innascut al limbajului

La cealalta extrema teoretica se afla cercetatorii care considera ca fiinta umana are o predispozitie biologica innascuta de a invata sa vorbeasca. Noam Chomski a remarcat doua aspecte: extrem de complexa sarcina pe care copilul trebuie sa o indeplineasca si asemanarile dintre copii la nivelul primelor etape de invatare. La ora actuala Dan Slobin este reprezentantul cel mai important al acestei directii. El considera ca fiecare copil are o capacitate de baza de creare a limbajului, capacitate ce cuprinde importante principii de exploatare (sau dispozitiv de invatare a limbajului). La fel cum nou nascutul pare sa posede "reguli de observare", dupa Slobin, el poseda si "reguli de ascultare".

Am vazut deja un numar de exemple care sustin aceste afirmatii. Se stie ca imediat dupa nastere , bebelusii sunt atenti la sunetele si silabele pe care aud in jur, la ritmul sunetelor si ca prefera limbajele cu o structura specifica, de tipul limbajului matern. Dupa Slobin, copii se nasc cu "un program" care ii face sa fie atenti la inceputul si sfarsitul suitelor de sunete, precum si la sunetele accentuate. Impreuna, aceste principii de exploatare ar explica unele caracteristici ale primelor flexiuni gramaticale ale copilului.

Acest model concorda cu multe alte date experimentale dar nu exista inca dovezi certe privind ineismul structurilor de limbaj. Unii cercetatori sustin ca ar fi mai important de urmarit modul in care constructia limbajul la copil se inscrie in procesul mai vast al dezvoltarii cognitive. Din acest punct de vedere copilul este un "mic lingvist" care aplica metodele de intelegere cognitiva la problema limbajului, cautand regularitati, principii si modele.

Teoriile constructiviste ale limbajului

Melissa Bowerman ofera cea mai clara descriere a acestui tip de teorii: "Cand limbajul incepe sa fie asimilat, el nu aduce concepte noi. El serveste mai curand la exprimarea acelor concepte pe care copilul le dobandise fara aportul cuvintelor." (1985).

Daca aceasta afirmatie este adevarata, ar trebui sa se poata observa legaturile ce exista intre performantele dezvoltarii cognitive si performanta in dezvoltarea limbajului. De exemplu, jocurile simbolice (cum ar fi actul de bea dintr-o cana goala), precum si imitarea amanata a unor sunete si gesturi apar aproximativ in acelasi moment cu primele cuvinte. Aceasta observatie sugereaza o comprehensiune "simbolica" vaga, ce se reflecta in numeroase comportamente. La copiii la care    achizitie limbajului este intarziata, jocul simbolic si imitatie sunt si ele intarziate.

Putem remarca un al doilea exemplu, care survine ceva mai tarziu: cand apar primele fraze de doua cuvinte, copilul reuseste de asemenea sa combine gesturi diferite intr-o secventa a jocului sau imaginar, cum ar fi: toarna o apa fictiva intr-o cana, o bea, apoi se sterge la gura. Copiii care sunt mai precoci in aceasta imbinare de gesturi sunt si primii care formuleaza fraze de 2-3 cuvinte.

Evident, nu suntem obligati sa alegem intre abordarea lui Slobin    si cea a lui Bowerman. Ambele pot fi adevarate. Copilul se naste cu anumite principii de exploatare care ii vor concentra atentia pe caracteristicile esentiale ale aportului verbal din jur. Apoi, el modifica aceste strategii sau reguli pentru a le adapta la informatia noua. Rezulta o serie de reguli care ii servesc la intelegerea si crearea limbajului. Primele constructii de fraze prezinta foarte mari asemanari la copii din medii si culturi diferite. Aceasta se poate explica prin aceea ca ei impartasesc aceleasi reguli fundamentale de utilizare a limbajului si ca primesc acelasi tip de informatii din partea mediului. Aceasta informatie din mediu fiind din ce in ce mai diferita (datorita limbilor diferite), dezvoltarea limbajului urmeaza cai din ce in ce mai diferentiate odata cu inaintarea in varsta a copilului.

Dupa cum atesta aceste sumare descrieri teoretice, lingvistii si psihologii care studiaza limbajul au realizat mari progrese. Se stie acum ceva mai bine cum nu trebuie explicata achizitia limbajului. Nu s-a reusit insa descifrarea completa. Faptul ca bebelusii reusesc sa invete in doar cativa ani o limba complexa este in acelasi timp un miracol si un mister.

Diferentele individuale in dezvoltarea limbajului si dezvoltarea cognitiva

Secventele si modelele de dezvoltare a limbajului si ale cognitiei pe care tocmai le-am descris pot da o imagine de ansamblu. Exista insa diferente semnificative intre copii, in special in ceea ce priveste ritmul dezvoltarii si nu doar in cazul limbajului, ci si in cazul dezvoltarii cognitive.

Unii copii incep sa utilizeze cuvinte de la 8 luni, in timp ce altii vor astepta pana la 18 luni; unii nu vor reusi sa foloseasca fraze compuse inaintea varstei de 3 ani sau chiar mai mult.

Acesta variatii individuale nu permit prognosticare coeficientului de inteligenta. Nimeni nu trebuie sa fie (prea) ingrijorat daca bebelusul sau prezinta intarzieri in achizitia limbajului (dar nici prea fericit daca pronunta primele cuvinte la 8 luni). S-ar parea ca astfel de variatii pot fi atribuite unor factori genetici, mediul avand si el un rol important. De exemplu, copiii crescuti in familii adoptive, carora li se vorbeste si li se citeste mult invata limbajul mult mai repede.