psihologia personalitatii

Introducere

Argument pentru un curs de psihologia personalitatii

Varietatea teoriilor despre personalitate

Multi studenti participa la primul lor curs de psihologie incitati de perspectiva de a invata totul despre personalitate - a lor sau a altora. Sunt deseori surprinsi si dezamagiti sa descopere faptul ca personalitatea este numai o parte a psihologiei, o mica parte a acesteia.

In introducerea, uneori densa si greoaie, a cursului de psihologie generala, poate, numai doua sau trei capitole din douazeci sunt dedicate subiectului care ar fi putut atrage interesul studentilor in acest domeniu. In schimb, citesc despre sistemul nervos, energii, perceptie, invatare, gandire, motivatie. De aceea, pentru a satisface aceasta curiozitate fireasca a celor care doresc sa cunoasca "misterele'' naturii umane este necesara elaborarea unui curs special dedicat psihologiei personalitatii.

Totusi, pentru a evita o noua dezamagire din partea cititorilor, trebuie facut un avertisment inca de la inceput: ,,Nu exista o singura teorie despre personalitate!', ci exista o multitudine de cai (teorii) de a studia personalitatea umana.

Nu exista o singura teorie, nici chiar cea mai bine cunoscuta (cea a lui Freud), la care sa te poti opri si sa ai certitudinea ca ai aflat raspunsul final la enigma personalitatii.

Veti afla in paginile care urmeaza o lipsa de consens intre psihologi in ceea ce priveste natura personalitatii. Nu exista nici macar o singura conceptie a acestui subiect asupra careia toti sau macar cei mai multi psihologi sa fie de acord. intr-adevar, este inca si mai dificil sa se cada de acord asupra definirii personalitatii decat asupra naturii si caracteristicilor ei. In schimb, s-au dezvoltat multe teorii si definitii asupra personalitatii explicate si aparate cu egala pasiune si convingere.

Vom discuta 18 teorii despre personalitate, fiecare cu un punct de vedere diferit.

Desi aceasta organizare de teorii va permite o prezentare mult mai plina de inteles a sistemelor individuale de personalitate, nu va va oferi un singur raspuns la intrebarea "Ce este personalitatea?". Nu exista un raspuns potrivit sau, cel putin, nu inca. Complexitatea subiectului in discutie este evidentiata de varietatea incercarilor de a fi dezlegat. Ceea ce veti gasi in acest curs este o discutie a unora dintre cele mai bune raspunsuri oferite deocamdata. Cat despre care, dintre aceste teorii, reprezinta raspunsul cel mai bun, cine poate spune? Numai acele persoane deja angajate intelectual sau emotional intr-o pozitie, si, astfel, probabil incapabile de a avea o perspectiva obiectiva pot raspunde acestei intrebari cu certitudine.

Scopul cursului nu e acela de a sugera ca una dintre aceste teorii s-ar putea dovedi a fi corecta si toate celelalte gresite. Nu e atat de simplu, faptul ca teoriile se opun una alteia nu indica neaparat ca sunt interpretate intr-o directie gresita. Teoria oricui poate fi partial corecta sau, toate pot fi partial corecte, iar raspunsul final poate implica combinatia adevarurilor partiale intr-o unica alta teorie.

Asadar, desi se poate intampla ca in cele din urma, nici una dintre aceste teorii sa nu fie suficienta pentru a intruchipa o explicatie completa, dar, pentru moment, ele reprezinta cel mai inalt grad de dezvoltare a partii psihologiei care incearca sa inteleaga personalitatea umana.

De ce sa studiem teorii despre personalitate ?

Tinand cont de faptul ca psihologia nu a ajuns inca la o singura definitie si teorie unica asupra naturii personalitatii, va intrebati de ce trebuie sa irosim efort si timp pentru acest curs? Ce valoare are pentru dumneavoastra studiul personalitatii?

Faptul ca teoreticienii nu ajung la o concluzie comuna nu inseamna ca diversele teorii sunt inutile. De exemplu, desi nu s-a ajuns la o definitie comuna pentru inteligenta, psihologii folosesc conceptul de inteligenta pentru a intelege si a face predictibil comportamentul uman. La fel se intampla si cu conceptul de personalitate.

Fiecare dintre teoriile personalitatii ofera diverse moduri de percepere a naturii umane - concluzii bazate pe anii de verificari si ascultare a oamenilor cu diversele lor probleme, observarea comportamentului lor in conditii riguroase de laborator. Aceste teorii au fost emise de persoane inteligente si cu mare capacitate de observatie, dupa ce au analizat atent persoanele din propriul punct de vedere teoretic.

Toti teoreticienii au ceva important, impresionant si provocator de spus despre natura fiintei umane. Faptul ca ei nu pot ajunge la concluzii comune, poate fi explicat prin urmatorii factori:

a)   complexitatea acestui domeniu;

b)  contextul istoric si personal in care a fost formulata fiecare teorie;

c)   psihologia este o stiinta noua.

Studiul personalitatii este un domeniu foarte nou al psihologiei, fiind initiat in 1930.

Prin noutatea si complexitatea sa personalitatea este un fascinant obiect de studiu. Nu poate fi considerat un subiect inchis cu reguli definitiv delimitate. Dimpotriva, studiul personalitatii este in continua evolutie si e cel mai potrivit domeniu pentru cei carora le place provocarea de a explora arii necunoscute.

Astazi, interesul pentru personalitate este puternic. Intr-un articol din Revista Anuala de Psihologie din S.U.A., in 1984, se afirma ca din anii '80 "a crescut cantitatea si calitatea teoriilor despre personalitate cat si atitudinea pozitiva in ceea ce priveste utilitatea efortului de a ajunge la aceste teorii'.

Poate, exista si un motiv personal pentru a studia acest domeniu: curiozitatea asupra propriului comportament. Cum se explica felul in care actionam, gandim si simtim ? De ce un om reactioneaza intr-un fel, iar altul in alt fel in aceeasi situatie? De ce o persoana e agresiva iar alta inhibata; una e curajoasa iar alta tematoare; una sociabila iar alta timida? De ce eu sunt intr-un fel iar fratele/sora mea, desi suntem crescuti in acelasi mediu si avem aceiasi parinti, este altfel? De ce unii oameni au numai succes in prietenie, cariera, casatorie, in timp ce altii trec de la un esec la altul?

Nevoia de a ne intelege pe noi insine, de a intelege propriile motivatii si temeri este foarte puternica pentru fiecare din noi. Examinand diversele moduri de abordare a personalitatii ne dam seama ca a te cunoaste, presupune a cunoaste si intelege intreaga existenta.

Un alt motiv de a studia teoriile despre personalitate este unul practic. Indiferent ce cariera ne alegem, dupa terminarea facultatii vom fi nevoiti sa lucram cu si pentru alti oameni, intelegerea intr-o anumita masura a personalitatii umane va imbunatati relatiile interpersonale atat de importante pentru obtinerea succesului. Capacitatea de a te intelege mai bine cu altii poate fi vitala atat pentru avansarea in functie, cat si pentru calitatile tehnice si abilitatea manageriala.

Studiile in cadrul psihologiei industriale/organizationale au demonstrat importanta acestei idei. Printr-un studiu realizat in S.U.A. asupra catorva mii de persoane care munceau in domenii ce nu implicau efort fizic, pentru a determina de ce sunt concediati oamenii, s-a stabilit ca numai 10% au fost dati afara din cauza incapacitatii de a-si indeplini sarcinile. Restul de 90% au fost concediati pentru ca nu se puteau adapta cu colegii de serviciu si cu sefii. Alt studiu a aratat ca 14% din directori/administratori si-au pierdut locul de munca din cauza performantelor scazute, iar 76% au fost concediati din cauza problemelor de intelegere cu ceilalti. Asta nu inseamna ca acest curs va va face experti in psihologia personalitatii sau ca veti avea succes in orice domeniu. In schimb studierea domeniilor despre personalitate va va ajuta sa deveniti constienti si sa intelegeti fortele si factorii determinanti ai personalitatii dumneavoastra si a celorlalti oameni.

Mai exista un motiv pentru a studia personalitatea -probabil cel mai important. Daca analizam multitudinea de probleme si crize cu care ne confruntam la inceputul mileniul trei vedem una din cauza acestora: insasi fiinta umana.

Cateva din problemele mondiale actuale sunt: amenintarea razboiului nuclear, poluarea mediului, suprapopularea, crimele, terorismul, foametea. Mizeria umana provocata si reflectata de aceste probleme este evidenta in jurul nostru.

Poate aceste probleme pot fi ameliorate prin o mai buna intelegere a naturii umane. Abrahara Maslow scria: "Daca imbunatatim natura umana, vom imbunatati totul, pentru ca vom inlatura principalele cauze ale dezordinii mondiale". E mai important sa ne cunoastem pe noi insine si pe cei din jurul nostru, decat sa atingem standarde de trai mai inalte, sau decat sa producem arme noi sau exceptionale aparate tehnice. Istoria a aratat in mod repetat ca evolutiile tehnologice au avut consecinte dezastruoase, atunci cand au fost puse in practica de persoane lacome, egoiste si animate de ura.

Deci, deoarece cea mai mare speranta a umanitatii se afla intr-o mai buna intelegere a propriei fiinte, studiul personalitatii ar trebui poate, sa fie cel mai important domeniu studiat de psihologie.

Locul personalitatii in psihologie

In ciuda importantei studierii personalitatii si a rolului sau primordial in intelegerea comportamentului, personalitatea nu este componenta cea mai importanta a psihologiei.

Psihologia a aparut ca o stiinta independenta dintr-un amalgam de tendinte in filosofic si fiziologie. Aparitia acestei noi discipline a avut loc in urma cu peste un secol in Germania si a fost pentru prima data introdusa de W.Wundt care a fondat primul laborator de psihologie in 1879.

Noua stiinta a psihologiei a fost directionata catre analiza experientei constiente in elementele sale componente, iar metoda ci a fost modelata conform abordarii adoptate de stiintele naturii. Fizica si chimia se pare ca dezlegau toate secretele universului fizic prin reducerea lumii materiale la elementele sale de baza si studierea acestor elemente. S-a afirmat ca daca lumea materiala putea fi inteleasa prin metoda reductiei in elementele componente de ce n-am studia universul mental, mintea, in acelasi mod. Metoda prin care fizica si chimia isi obtin rezultatele este metoda experimentala. Wundt a fost atat de convins de eficacitatea acestei abordari incat el a studiat numai acele procese psihice ce puteau fi investigate prin metoda experimentala, de exemplu, timpul de reactie, adica timpul necesar ca anumite procese constiente sa aiba loc. Astfel, Wundt si altii care erau preocupati de studierea naturii umane au fost foarte influentati de modul de abordarea al stiintelor naturii.

In acelasi mod cercetatorii au inceput sa studieze mintea. Deoarece ei considerau ca pot folosi numai metoda experimentala s-au limitat sa studieze doar acele procese mentale care puteau fi influentate de anumiti stimuli externi capabili de a fi manipulati si controlati de un experimentator. Practic, aceasta constrangere a restrans studiul numai la procesele senzorio-perceptive si la alte experiente destul de limitate. Nu s-a luat in considerare posibilitatea existentei unei constructii multidimensionale cum ar fi personalitatea.

In primele decenii ale secolului XX psihologia americana a fost revolutionata de principii indreptate impotriva abordarii lui Wundt. Noua miscare - behaviorism - condusa de psihologul John B. Watson, s-a opus abordarii experientelor constiente, realizata de Wundt. (Aproximativ in acelasi timp o miscare germana, psihologia Gestalt, s-a revoltat impotriva abordarii wundtiene). Si mai devotat stiintelor naturii decat Wundt, Watson a sustinut ca daca psihologia va deveni o stiinta, trebuie sa se focalizeze numai pe aspectele tangibile ale fiintei umane: ceea ce poate fi vazut, auzit, inregistrat si masurat. Pe scurt, numai comportamentul deschis putea fi obiectul de studiu al psihologiei. Revolutia lui Watson a avut un mare succes; definitia lui pentru psihologie ca "stiinta comportamentului' a devenit un standard pentru multe decenii.

Walson a afirmat ca, constiinta nu poate fi vazuta sau experimentata si deci, ca vechiul concept de suflet, este lipsita de importanta pentru stiinta Psihologii trebuie sa studieze numai ceea ce pot vedea, manipula si masura, adica sa studieze numai stimulul extern si raspunsul subiectului la acest stimul. Conform lui Walson, orice se intampla in organism dupa ce stimulul a fost aplicat si inainte de elaborarea raspunsului, nu poate fi vazut sau experimentat si deci reprezinta speculatii fara interes stiintific.

Behaviorismul a prezentat o imagine mecanica a fiintei umane, care e vazuta ca o masinarie bine organizata ce raspunde automat la stimulii externi. Stimulii sunt aplicati si raspunsul conditionat potrivit (invatat din experientele anterioare) se produce. Din acest punct de vedere personalitatea nu e altceva decat o suma de raspunsuri invatate, teorie dezvoltata de B.F.Skinner. Personalitatea e redusa la ceea ce se poate vedea si observa obiectiv si intr-un astfel de sistem nu mai exista loc

Unde gasim in aceasta abordare behaviorista timpurie ideile, sentimentele si confuzia care ne vine in minte atunci cand folosim cuvantul personalitate? Unde gasim starea de constienta pe care o experimentam tot timpul cand suntem treji? Unde gasim acele forte inconstiente care par cateodata ca te mobilizeaza pe cai misterioase si asupra carora simti ca nu mai ai nici un control?

De aceste aspecte ale naturii umane s-a ocupat o alta arie de investigatie, care a inceput independent de Wundt si de psihologia experimentala. Aceste aspecte au fost investigate de S.Freud in psihanaliza. Se pare ca teoria contemporana a personalitatii a fost influentata de Freud mai mult decat orice alt psiholog.

Freud nu a fost psiholog prin instruire: el era medic cu practica privata si lucra cu persoanele ce sufereau de tulburari emotionale. Desi antrenat ca om de stiinta, el nu a folosit metodele de experimentare ale psihologiei in munca sa. In schimb, el a dezvoltat o teorie despre personalitate pe baza observatiei clinice a pacientilor sai. El a aplicat interpretarea sa creativa la ceea ce i-au povestit pacientii despre sentimente si experiente traite sau inchipuite. Munca lui Freud este evident considerata stiintifica, si, in acelasi timp total diferita de investigatiile din laboratoare cu experiente riguroase ale behavioristilor.

Sub impulsul abordarii psihanalitice a lui Freud, primul mic grup de teoreticieni ai personalitatii au dezvoltat conceptii unice asupra naturii umane, mult diferite de psihologia experimentala academica. Acesti teoreticieni ce au adoptat abordarea ncopsihanalitica s-au concentrat pe intreaga persoana asa cum 'functioneaza' ea in lumea reala si nu pe elementele de comportament (unitati stimul-raspuns) studiate in laborator. Mai mult chiar, acesti teoreticieni au presupus si au acceptat existenta fortelor constiente si inconstiente. Aceste presupuneri reprezentau o anatema pentru behavioristi, care nu acceptau existenta a ceea ce nu se vede. Datorita metodelor lor, acesti teoreticieni au fost nevoiti sa speculeze in munca lor, bazandu-se, mai mult, pe deductii decat pe operatiunile experimentale si cantitative dictate de psihologul experimental.

Observam ca psihologia si studiul personalitatii au inceput ca doua traditii complet separate, folosind metode diferite si urmarind scopuri diferite.

Nu inseamna, insa, ca psihologia experimentala a ignorat in primii sai ani personalitatea. Aspectele de personalitate au fost studiate (mai intai prin masurarea experientelor individuale) dar nu a existat o psihologie a personalitatii ca domeniu de specializare. Personalitatea nu a avut o identitate separata asa cum au avut psihologia copilului sau psihologia sociala.

Abia la mijlocul anilor '30 studiul personalitatii a fost formalizat si sistematizat in psihologia americana. Au aparut carti de specialitate, cursuri, organizate de universitati, despre personalitate si a inceput sa se recunoasca felul in care psihanaliza - sau cel putin anumite aspecte ale ei - puteau fi incorporate in psihologie pentru a forma o baza pentru studiul stiintific al personalitatii.

Psihologia experimentala a inceput sa foloseasca tot mai multe concepte din teoria freudiana si derivatele ei, iar psihanaliza beneficiaza tot mai mult de metodele experimentale, Totusi nu a existat o fuziune sau acord total intre cele doua abordari. Ele au inceput ca traditii separate si asa au si ramas in cea mai mare parte. Vom prezenta exemple din ambele abordari. Fiecare ofera avantaje si una dintre problemele de baza ale psihologiei este care dintre abordari se va dovedi in final a fi mai valoroasa.

Definitia personalitatii

Nu s-a ajuns la un acord comun asupra naturii personalitatii si nici asupra unei metode de abordare mai eficienta in studiul personalitatii. La fel nu s-a cazut de acord asupra cuvantului in sine. In studiul sau clasic asupra personalitatii, "Structura si dezvoltarea personalitatii', G.Allport a discutat despte 50 de definitii ale personalitatii. Este un cuvant pe care il folosim toti, chiar daca intr-un sens larg si inexact sau incorect si simtim ca-i intelegem sensul.

Cand cinvea spune "eu" in fapt, insumeaza totul despre el - ce-ti place si displace, preferinte, virtuti si slabiciuni. Cuvantul "eu' este ceea ce te defineste ca individ, ca persoana separata diferita de ceilalti indivizi din lume.

Putem analiza cuvantul plecand de la originea sa etimologica. "Personalitate" deriva din latinescul "persona" care se refera la mastile utilizate de actori in teatrul grecesc. E usor de inteles cum cuvantul "persona" a ajuns sa se refere la o aparenta exterioara, un aspect public pe care individul il afiseaza pentru cei din jurul sau.

Pe baza originii sale deci, concluzionam ca "personalitate' se refera la acele aspecte exterioare si vizibile ale unei fiinte umane pe care alte persoane le pot vedea. Astfel, personalitatea unui individ poate fi definita ca impresia pe care el o lasa altora.

Dar oare numai la asta ne referim cand folosim cuvantul personalitate?

Personalitatea se refera doar la fatada, masca, rolul pe care-1 jucam pentru alti oameni? Cei mai multi dintre noi vor sa spuna mai multe cand folosesc acest termen. De obicei, ne referim la mai multe atribute ale individului - o constelatie de caracteristici variate incluzand mai mult decat aparente, de suprafata. Ne referim la caracteristici interne sau trasaturi pe care noi nu le putem vedea direct sau pe care persoana incearca sa le ascunda.

Presupunem existenta unui anumit grad de stabilitate si predictibilitate in personalitatea cuiva. Dupa cum stim ca de cele mai multe ori o persoana este calma, tot asa stim ca de multe ori ea poate fi nervoasa, emotionata iar alteori, la marginea disperarii. Deci personalitatea nu este neaparat rigida si neschimbatoare. Variaza in functie de situatie. Astfel, teoreticienii personalitatii au recunoscut ca trebuie sa tina cont nu numai de caracteristicile interne ale indivizilor dar si de situatie si de interactiunile dintre ei pentru a le putea explica comportamentul.

De asemenea simtim ca personalitatea este unica pentru fiecare dintre noi. In timp ce recunoastem multe similaritati intre oameni, simtim totusi ca indivizii poseda anumite proprietati sau combinatii de proprietati care-l fac sa se deosebeasca de ceilalti. Astfel, in viata de zi cu zi tindem sa gandim ca personalitatea este un buchet unic de caracteristici care se pot schimba ca raspuns la diferitele situatii.

Dar aceasta nu e o definitie cu care toti psihologii sunt de acord. Pentru a reusi sa definesti cu precizie un concept trebuie sa intelegi la ce se refera fiecare teoretician prin folosirea intr-un anumit sens a unui termen. Exact la acest aspect se refera acest curs: sa ajungem la un anumit grad de intelegere a diferitelor versiuni ale conceptului de personalitate si sa examinam diferitele feluri de a defini "Eul"

Psihologii nu numai ca formuleaza teorii in incercarea lor de a defini personalitatea ci totodata dedica timp si efort pentru evaluarea personalitatii si fac cercetari asupra ei.

Abordarea psihanalitica a personalitatii

Teoria psihanalitica a lui Freud

A. Instinctele - forte de dinamizare a personaltatii.

Freud a interpretat functionarea psihicului uman in termeni biologici, prin analogie cu functionarea somatica. Cu alte cuvinte, Freud considera ca la baza activitatii psihica sta asa numita energie psihica, care difera sub aspectul formei, dar nu si al continutului de energia fizica.

Mai mult, el considera ca energia fizica poate influenta psihicul, de unde rezulta conceptul psihanalitic de instinct. Instinctul constituie reprezentarea mentala a unor stimuli de natura fiziologica. Instinctul devine, la Freud, baza care activeaza si directioneaza personalitatea. Termenul cel mai potrivit este cel de impuls (driving force). Instinctele reprezinta o forma de energie care face legatura dintre nevoile biologice si dorintele de natura psihica si are rol motivator. Se poate spune ca Freud este partizanul unei teorii homeostatice asupra personalitatii. Scopul instinctului este satisfacerea nevoii si prin aceasta, reducerea tensiunii nervoase. Freud este de parere ca energia psihica poate fi insa si deplasata iar modul in care se realizeaza aceasta deplasare determina modul in care se structureaza personalitatea.

Interesele, atitudinile, preferintele adultului nu sunt altceva decat forme de deplasare a acestor tendinte (instincte) de natura subconstienta.

Instinctele se clasifica in doua mari categorii:

a) Instinctele vietii (Eros)

Au drept scop supravietuirea individului si speciei prin satisfacerea unor nevoi cum ar fi nevoia de hrana, aer, sex.

Energia psihica specifica acestor instincte este denumita de Freud 1ibido.

Cel mai important instinct al vietii este, dupa Freud, cel sexual, care este definit intr-un sens mai larg, si anume cel de activitati agreabile.

b) Instinctele mortii (Thanatos)

O componenta importanta a instinctului mortii o reprezinta tendinta agresiva care reprezinta dorinta de distrugere deplasata de la propria persoana spre alte obiecte si persoane.

B. Structura personalitatii

Initial, Freud diviza personalitatea in trei nivele sau instante: constient-utilizat in sensul obisnuit al termenului, subconstient si inconstient.

Constientul reprezinta pentru Freud un aspect limitat al personalitatii pentru ca doar o mica parte a gandurilor, sentimentelor, senzatiilor se afla in constiinta la un moment dat.

(Facand o comparatie cu un iceberg, Freud considera ca fiind constientul ceea ce se vede la suprafata).

Inconstientul reprezinta partea ce a mai importanta a psihismului uman si cuprinde instinctele, dorintele care directioneaza comportamentul uman. Inconstientul este principala sursa motivatorii- a vietii psihice si cuprinde forte si energii pe care omul nu le poate controla.

Preconstientul este depozitul amintirilor, gandurilor, imaginilor de care subiectul nu este constient pe moment, dar care pot fi aduse cu usurinta in constiinta. Ulterior, Freud si-a revizuit teoria si a descris trei structuri psihice cunoscute.

Id-ul

T corespunde conceptului de inconstient (desi exista si aspecte neconstientizate si la nivel de ego si super-ego)

T este rezervorul tuturor instinctelor;

T contine energia psihica numita libido;

T are drept obiectiv satisfacerea nevoilor fiziologice;

T opereaza pe baza principiului placerii (adica pentru evitarea durerii si cresterea satisfactiei prin reducerea tensiunii);

T cauta satisfacerea imediata a instinctelor;

T este o instanta psihica primitiva, amorala, insistenta si turbulenta care nu percepe realitatea (se comporta ca un copil mic);

T obtine satisfactie prin activitati reflexe sau prin intermediul unor actiuni halucinatorii sau fanteziste, de tip substitutiv, pe care Freud le numeste procese primare.

Pe masura ce copilul evolueaza, el incepe sa-si dea seama de cerintele lumii reale (nu poti lua hrana de la altcineva fara a suporta consecintele), dezvoltand capacitati psihice specifice adultului, capacitati pe care Freud le denumeste procese secundare.

Ego:

T se comporta in acord cu principiul realitatii;

T este stapanul rational al vietii psihice;

T are rolul de a ajuta Id-ul sa obtina satisfactii intr-o maniera convenabila, acceptabila social; (Deci nu blocheaza, ci amana sau redirectioneaza maniera de satisfacere a tendintelor ld-ului) (Freud compara Ego-ul cu calaretul care struneste un cal naravas.)

T serveste la doi stapani Id-ul si realitatea, cautand sa realizeze o mediere intre cei doi.

Super-ego

T un set inconstient de credinte, atitudini, norme morale insusite de individ in copilarie (notiunile de bine sau rau).

T latura morala a personalitatii;

T se insuseste in jurul varstei de 5-6 ani si cuprinde regulile de conduita pe care le transmit parintii copilului.

Prin intermediul pedepselor, recompenselor si exemplelor, copilul invata care sunt comportamentele agreate de parinti.

Aceste reguli de comportament moral sunt internalizate si mai tarziu se constata ca adultul incepe sa-si autoadministreze recompense si sanctiuni.

Controlul parental este inlocuit de autocontrol.

Super-ego-ul:

T este puternic, irational, orb;

T are rolul de a inhiba tendintele instinctive ale Id-ului;

T are drept obiectiv perfectionarea morala.

Ego-ul se afla sub presiunea celor doua puternice forte opuse, aflate in conflict. Ego-ul are de luptat cu: Id-ul, realitatea si cu Super-ego-ul.

Cand Ego-ul este prea sever presat, apare anxietatea (teama tara obiect bine precizat).

Freud considera ca anxietatea reprezinta o importanta parte a psihicului si are un rol decisiv in declansarea comportamentelor psihopatologice: nevrotice si psihotice.

El era de parere ca sursa anxietatii primare se afla in trauma cauzata de nastere. (Fatul se afla protejat in interiorul organismului mamei si toate nevoile sale sunt satisfacute pe loc. Odata cu nasterea, copilul este aruncat intr-o lume ostila).

C. Freud distinge trei forme de anxietate:

1. Anxietate obiectiva- implica teama de pericole tangibile (de foc, apa, de cutremur).

are un scop adaptativ, de a apara organismul de pericole;

ea dispare atunci cand dispare amenintarea;

poate imbraca aspecte patologice, cand devine fobie.

2. Anxietatea nevrotica - isi are originile in copilarie, in conflictul dintre nevoia de satisfacere a instinctelor si datele realitatii;

ea capata un caracter inconstient;

reprezinta teama de a fi pedepsit pentru satisfacerea unor tendinte instinctive (mai ales sexuale si agresive).

Anxietatea morala

rezulta din conflictul dintre tendintele Id-ului si cerintele Super-ego-ului (este teama de propria constiinta, culpabilitatea, rusinea).

Indiferent din ce categorie face parte, prezenta anxietatii reprezinta un semnal de alarma ca lucrurile nu merg cum ar trebui. In organism se acumuleaza o tensiune care trebuie descarcata. Anxietatea previne subiectul de faptul ca Ego-ul sau este amenintat si daca nu se ia o masura, el va fi depasit.

Cum poate Ego-ul sa se apere ?

subiectul poate fugi de situatia amenintatoare;

poate sa-si refuleze instinctele;

poate urma perceptele pe care i le impune propria constiinta.

Daca nici una din aceste metode rationale nu da rezultate, subiectul apeleaza la mecanisme irationale de aparare ale Ego-ului.

D. Aceste mecanisme de aparare ale Ego-ului reprezinta negari sau distorsionari ale realitatii, ele operand in plan inconstient.

Reprimarea (refularea):

este eliminarea involuntara (inconstienta) a unor continuturi din constiinta, (ex.: uitarea unor continuturi psihice indezirabile, de pilda, refularea instinctului sexual pana la impotenta);

este specifica tuturor comportamentelor nevrotice.

formatiunea reactionala:

in lupta impotriva unui impuls inacceptabil, subiectul activeaza opusul acestuia (ex.: o persoana care este puternic asaltata de impulsuri sexuale poate deveni o luptatoare activa pentru moralitate!)

Proiectia:

reprezinta atribuirea propriilor tendinte inacceptabile altei persoane ("nu eu il urasc, ci el ma uraste!').

Regresia:

intoarcerea la un stadiu timpuriu al vietii psihice (ex.: dezvolta un comportament copilaros si excesiv de dependent).

Rationalizarea

- reinterpretarea propriului comportament intr-o maniera, mai rationala, ceea ce il face sa para mai acceptabil (ex.: justificarea unor acte inaccesibile; "strugurii sunt acri" -cineva care a fost respins isi poate spune ca persoana care l-a respins nu il merita sau are multe defecte).

Deplasarea

apare atunci cand obiectul spre care se indreapta satisfacerea unui impuls nu este accesibil, (ex.: sotul deplaseaza agresivitatea resimtita fata de sef asupra sotiei sau copilului).

Sublimarea

implica modificarea continutului instinctului insusi, (ex.:sublimarea energiei sexuale prin intermediul unor activitati artistice).

Ca si deplasarea, sublimarea reprezinta o solutie psihologica de compromis care lasa o serie de tensiuni psihice nedescarcate. Mecanismele de aparare ale Ego-ului nu functioneaza decat pe plan inconstient. Daca acestea distrug (cu exceptia demersului psihanalitic care este controlat) subiectul dezvolta o tulburare psihica.

E. Fazele psihosexuale ale dezvoltarii personalitatii

Freud era de parere ca omul isi formeaza o personalitate unica si acest proces se realizeaza in copilarie si are la baza interactiunea parinte-copil (in primii 5 ani de viata).

Exista situatii cand subiectul nu reuseste sa depaseasca integral un anumit stadiu al dezvoltarii psihosexuale a personalitatii, ramanand fixat intr-un stadiu inferior. Acest lucru se intampla pentru ca nevoile respectivului stadiu nu au fost integral satisfacute si conflictele specifice nu au fost rezolvate.

In cazul fixatiei, o parte a energiei psihice ramane investita in stagiul inferior al dezvoltarii psihice, pentru celelalte stadii ramanand mai putina energie.

Nevoile sexuale ale copilului sunt specifice fiecarui stadiu (N.B.) Freud definea impulsurile sexuale intr-un mod mai larg si anume cel de placere sau satisfactie fizica.

1. Stadiu oral (de la nastere pana la 2 ani):

T principala sursa de satisfactie a copilului este gura, (activitatile agreabile: supt, inghitit, muscat);

T copilul se afla in dependenta totala de mama;

T el invata de la mama in acest stadiu daca lumea e buna sau rea, daca ii da satisfactii sau il frustreaza, daca e sigura sau periculoasa;

T in acest stadiu au loc doua tipuri de activitati: activitate orala de incorporare si activitati orale agresiv-sadice.

Un adult fixat in acest stadiul oral de incorporare va efectua in mod excesiv activitati cu caracter oral: mancat, baut, fumat.

Daca subiectul a fost excesiv de gratificat in copilarie, el va dezvolta un tip de personalitate denumita pasiv-orala, caracterizata mai ales prin optimism si dependenta exagerata.

A doua faza orala este faza oral-agresiva care se instaleaza cand copilului ii apar dintii. Ca rezultat, al experientelor dezagreabile copilul poate sa-si priveasca mama cu dragoste si ura.

Personalitatile fixate in acest stadiu se caracterizeaza prin pesimism, ostilitate si agresivitate. Ele sunt sarcastice, manifesta tendinte sadice fata de ceilalti, sunt invidiosi si au tendinta de a-i manipula pe ceilalti (tip de personalitate oral-sadica).

Stadiul anal (de la 2 la 4 ani):

T este etapa in care incepe invatarea deprinderilor igienice;

T eliminarea fecalelor produce satisfactie copilului, dar acesta trebuie sa invete sa-si amane aceasta satisfactie;

T aceasta etapa este conflictuala pentru ambele parti (copil-parinte);

T acum copilul invata faptul ca poate exercita un control asupra parintilor conformandu-se sau nu cerintelor acestora;

In cazul in care parintii sunt excesiv de severi, copilul poate reactiona doua feluri la aceasta frustratie:

a)  sa defece in locuri si in perioade interzise: daca raman fixati in acest stadiu, rezulta personalitate anal-agresiva: cruzime, tendinte distructive, crize de nervi, dezordine, ii vede pe ceilalti ca pe niste obiecte care trebuie posedate.

b)  retinerea de la defecare poate genera personalitatea anal-retinuta: incapatanare, zgarcenie, rigiditate, tendinta compulsiva spre curatenie, constiinciozitate.

Stadiul falic ani):

T senzatiile agreabile isi muta sediul in zona organelor genitale;

T copilul pierde mult timp cu explorarea sau manipularea propriilor organe sexuale sau ale altor copii: masturbare, comportamente fanteziste, copilul este curios in legatura cu nasterea, cu diferentele de sex, manifesta tendinta de a se casatori cu parintele de sex opus;

T acum apar conflictele legate de masturbare si de dorintele incestuase ale copilului.

Conflictul de baza in acest stadiu se centreaza in jurul dorintei sexuale inconsiente fata de parintele de sex opus, corelata cu dorinta de a inlocui sau distruge pe parintele de acelasi sex.

T complexul Oedip (iubirea baiatului pentru mama si dorinta de a-si distruge tatal);

T complexul de castrare (anxietatea de castrare, teama ca tatal ii va taia organul sexual). Datorita anxietatii de castrare, baietelul va refula dorinta sexuala fatade mama ajungandu-se la rezolvarea complexului Oedip prin inlocuirea dorintei sexuale fata de mama cu un sentiment mai acceptabil si prin identificarea cu tatal, care are, printre altele, ca efect si dezvoltarea Super-ego-ului;

T la fete apare complexul Electra (in timpul stadiului falic "obiectul' dragostei fetitei devine tatal);

T invidia penisului (fetitail si invidiaza pe tata pentru ceea ce el poseda);

T fetitele in acest stadiu au convingerea ca au "pierdut' penisul.

Freud considera ca la femei nu se rezolva niciodata complet complexul Electra, ceea ce face ca femeile sa aiba un Super-ego mai slab.

Rezolvarea acestui complex la fete ar insemna identificarea cu mama si reprimarea iubirii fata de tata.

Rezolvarea insuficienta a complexelor descrise pot mentine la varsta adulta diverse variante ale anxietatii de castrare sau ale invidiei penisului.

Personalitatea falica: narcisism, tendinta de a atrage sexul opus, dificultati in a stabili relatii sexuale mature cu parteneri de sex opus; nevoie continua de recunoastere si apreciere, cand nu li se acorda consideratia cuvenita manifesta sentimente de inferioritate si inadecvare.

Urmatorii 5-6 ani suni mai linistiti pentru copil, acum instinctele sexuale sunt in faza latenta, fiind sublimate in activitati sportive, hobby-uri, activitati scolare si prietenii cu persoane de acelasi sex.

4. Stadiul genital:

T incepe la varsta pubertatii;

T organismul tinde spre maturizare sexuala;

T este un stadiu mai putin conflictual;

T energia sexuala se descarca prin intermediul unor refulari socialmente acceptabile;

T individul normal gaseste satisfactii in dragoste si munca.