Efectele Divortului Asupra Copiilor Prescolari

Efectele Divortului Asupra Copiilor Prescolari

Numerosi cercetatori au studiat impactul negativ al divortului asupra scolarilor si adolescentilor (O'Connor, DeFries, Caspi & Plomin, 2000; Fagan & Palkivitz, 2007; Zhou, Dawson-McClure, Sandler, Millsap & Stocker, 2008; Youngblade, 1999; Richmond & Stocker, 2008; Schick, 2002; Brodyinsky, Mitt & Smith, 1993) si doar cativa cercetatori au fost interesati de efectele divortului asupra copilului cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani (Booth et. al., 2000; Kenny, 2000; Pruett, Williams, Insabella & Little, 2003).

Familiile divortate cu copii mici fac fata unor provocari si riscuri mai mari decat cele cu scolari si adolescenti, intrucat copii sub sase ani experimenteaza un distres emotional mai mare si probleme de adaptare in timpul dizolvarii familiei (Wallerstein & Kelly, 1980). Copii percep familia ca un sistem de suport, sursa unde se dezvolta increderea si legaturile stranse intre membrii acesteia (Kenny, 2000). In momentul in care unitatea familiei se destrama, copii pierd acest suport principal pentru dezvoltarea lor, fiind nevoiti sa reziste sentimentelor de insecuritate emotionala si abandon (Kelly, 2000) ce duce la anxietate de separare (Wallerstein & Blakeslee, 1989). Cercetatorii au constatat ca in perioada divortului prescolarii intampina probleme comportamentale, emotionale, distres psihologic, stima de sine scazuta, sunt inspaimantati, confuzi, nesiguri, tristi, agresivi, furiosi, anxiosi, depresivi, neaga realitatea si nu o inteleg, se autoinvinuiesc, au cosmaruri si tulburari in alimentatie ( O' Rourke & Worzbyt, 1996; Kalter & Rembar, 1981; Adler & Archambault, 1990; Wallerstein & Blakeslee, 1989; Amato & Keith, 1991). In urma descompunerii familiei, stilul de viata al copilului este afectat intrucat acesta poate sa piarda casa, prietenii, gradinita (Kenny, 2000). Prin urmare, pe langa sarcinile normale de crestere, copii cu un singur parinte trebuie sa faca fata tuturor cererilor de dezvoltare (Wallerstein & Blakeslee, 1989) mai sus mentionate, cauzate de divort.

Bineinteles, efectele divortului se manifesta si pe termen lung ( Zill, Morrison & Coiro, 1993). Cercetatorii care le-au studiat au constatat ca la doi ani dupa divort efectele negative se observa in jocul copiilor, in relatiile sociale, in increderea in sine (Peretti & di Vitorio, 1993; Hetherington, Cox and Cox, 1979), iar la sase ani de la acest eveniment traumatic, copilul prezinta dificultati de ajustare la scoala si acasa si probleme comportamentale si emotionale (Lindner et. al., 1992). Daca efectele psihologice persista, copilul are nevoie de psihoterapie sau tratament medical (Walman & Taylor, 1991). Intr-un studiu longitudinal, Furstemberg si Teitler (1994) au constatat ca ajutorul psihologilor e mai des cerut de catre copii din familii divortate, decat de catre copii din familii intacte. Asadar, consecintele negative ale divortului asupra prescolarilor impiedica pe termen lung dezvoltarea armonioasa a acestora.

1. Auto-Reglarea Emotiei Copiilor cu Parinti Divortati

"Reglarea emotiei consta in procesele intrinseci si extrinseci responsabile pentru monitorizarea, evaluarea si modificarea reactiilor emotionale, in special caracteristicile de intensitate si cele temporale, pentru a indeplini un scop" (Thompson, 1994) "in relatie cu cerintele situationale si standardele sociale percepute" (Frijda, 1986). Reglarea emotionala este foarte importanta in relatiile sociale, in performantele cognitive cand in sarcina intervin amanari, pentru atingerea unor scopuri pe termen lung si pentru managementul evenimentelor stresante (Thompson, 1994).

Capacitatea reglatorie a copiilor prescolari este in decurs de dezvoltare si creste odata cu varsta (Eisenberg et. al., 2001). Desi se crede ca abilitatea reglatorie a copiilor e ereditara (Rothbart et. al., 1994), unii autori spun ca reglarea atentiei, emotiei si comportamentului copiilor este datorata contextului si relatiilor sociale, iar auto-reglarea poate fi invatata de la parinti (Walden & Smith, 1997; Campos, Campos & Barrett, 1989). Auto-reglarea copiilor include abilitatile de focusare voluntara a atentiei, comutarea atentiei, inhibitia sau initierea unui comportament (Eisenberg, Fabes, Guthrie & Reiser, 2000) si controlul prin efort, denumit de Rothbart & Bates (2006) ca "eficacitatea atentiei executive, incluzand abilitatea de a inhiba un raspuns dominant si/sau de a detecta un raspuns subdominant de a planifica si a detecta erori". Copii cu scoruri mari in reglarea prin efort se asteapta sa fie capabili sa moduleze emotiile negative si sa fie relativ competenti in interactiunea cu ceilalti ( Eisenberg et al., 20003). Astfel ca, efortul prin control prezice adaptarea si functionarea sociala pozitiva (Eisenberg & Morris, 2002). Studiile despre divort arata ca in urma acestuia, copii prezinta probleme in relatiile si ajustarea sociala (Peretti & di Vitorrio, 1993; Zill, Morrison & Coiro, 1993; Stocker & Youngblade, 1999; Amato & Keith, 1991; Hetherington & Clingempeel, 1992). Daca ajustarea relatiilor sociale este data de capacitatea de auto-reglare a copiilor, iar divortul afecteaza competenta sociala, atunci copii care trec prin divortul parintior vor avea rezultate scazute la testele ce evalueaza abilitatea de auto-reglare. Aceasta este una dintre ipotezele proiectului de cercetare care urmeaza a fi investigata in partea a treia a acestei lucrari.

2. Internalizarea/Externalizarea Emotiei Copiilor cu Parinti Divortati

In perioada dezvoltarii, familia este cea care ofera copilului un model de conduita, de exprimare verbala si nonverbala si de manifestare a emotiilor in cadrul societatii. Daca parintii comunica deschis despre emotii, au o relatie pozitiva si suportiva si putine interactiuni negative cu copii lor, acestia din urma nu vor prezenta probleme emotionale de externalizare si internalizare si a comportamentului (Cowan & cowan, 2002; Rubin, Hastings, Chen, Stewart & McNichol, 1998; Eisenberg et. al., 2001; Cummings & Davis, 1996). Insa, o relatie ostila parinte-copil, in care se regasesc frecvent interactiuni negative, in care parintele exprima mai multe emotii negative decat pozitive, prezic instalarea unor probleme de internalizare si externalizare la copiii acestora (Denham et.al., 2000; Eisenberg et. al., 2001; Gerard, Krishnakumar & Buehler, 2006; Richmond & Stocker, 2008).

Atat problemele de internalizare cat si cele de externalizare sunt corelate cu emotii negative (Rothbart & Bates, 1998; Lengua, West & Sandler, 1998), iar emotiile negative extreme sunt caracteristici definitorii a catorva tipuri de psihopatologie (American Psychiatric Association, 2000). Problemele de externalizare a comportamentului sunt asociate cu furie, ostilitate, iritabilitate, frustrare (Casey & Schlosser, 1994; Colder & Stice, 1998; Gilliom, Shaw, Beck, Schonberg, & Lukon, 2002; Zahn-Waxler et. al., 1994) si totodata cu efort atentional scazut, reglare diminuata a comportamentului si impulsivitate (Eisenberg et. al., 2001), iar problemele de internalizare sunt asociate cu depresie, suparare, anxietate, teama, reglarea diminuata a atentiei, control inhibitor scazut

si o crestere in inhibitia involuntara a comportamentului (ex: impulsivitate scazuta) (Eisenberg, Cumberland et. al., 2001; Rothbart & Bates, 1998).

In momentul in care copilul asista la conflictul si la divortul parintilor, iar relatia sa cu acestia se deterioreaza si ea, este inevitabil ca si emotiile si comportamentul sau sa fie afectate. Ca urmare, ruperea unei relatii de caldura cu parintele, conflictul parental si depresia parintilor (in special al mamei) in urma divortului, pot avea urmari negative in competenta sociala a copilului, acesta prezentand un nivel crescut al problemelor de externalizare si internalizare a comportamentului (Tscham et. al., 1990, Kelly, 2000; Buehler et. al., 1998, Demo & Acock, 1996). In ceea ce priveste specific adolescentii in urma divortului parintilor, baietii au probleme de externalizare mai mari ca fetele, manifestate prin dificultati de adaptare in cadrul scolii, fuga de acasa, probleme cu autoritatile, in shimb fetele sunt mai mult afectate de depresie si anxietate (Lazarus, 2003). Exista insa putine studii care au investigat problemele de internalizare si externalizare a comportamentului la copii prescolari (Pruett et. al., 2003), acest subpunct numarandu-se printre subiectele de interes a acestui proiect de cercetare.

Competenta Sociala a Copiilor cu Parinti Divortati

Functionarea sociala a copiilor e din ce in ce mai studiata de catre cercetatori aceasta fiind fundamentala pentru succesul celor mici intr-o paleta larga de arii precum: performanta scolara, pregatirea pentru scoala (school readiness), preferinta pentru studiu (Buhs & Ladd, 2001; Ladd & Coleman, 1997; Ladd, 1990). Totodata adaptarea sociala implica si intelegere sociala, conduita pro-sociala, competenta socio-emotionala. Copii cu un numar mic de prieteni prezinta un risc pentru dezvoltarea anxietatii sociale si a comportamentului anti-social (Rubin et. al., 1995).

Din nou, familia este cea care invata copilul despre relatiile sociale si comportamentul adecvat, managementul emotional in societate, fiind baza pentru dezvoltarea optima a adaptarii sociale ale copilului. Relatiile familiale si in deosebi acelea intre parinti sunt semnificative pentru dezvoltarea abilitatilor interpersonale ale copilului, expectantele si credintele acestuia despre relatii si viitoarele interactiuni ce acesta le va dezvolta cu oamenii (Stocker & Youngblade, 1999). In urma unor observatii s-a constatat ca agresiunea copiilor fata de membrii familiei a crescut imediat dupa ce acestia au asistat la certuri intre parinti (Cummings & Cummings, 1988). Fiindu-le oferit un model social de agresiune, acesti copii nu vor invata abilitati sociale precum compromisul si negocierea, ce sunt esentiale pentru functionarea relatiilor, ci vor folosi aceleasi strategii observate la parinti (Amato et. al., 1995; Kelly, 1998); ba mai mult Jekielek, (1998) sustine: "Conflictul marital poate sa determine parintii sa foloseasca o disciplina negativa". Asadar, copii din familiile destramate, care au asistat la conflictele parintilor si care au relatii negative cu unul sau ambii parinti, sunt mai predispusi la comportamente anti-sociale, anxietate sociala, au probleme in dezvoltarea abilitatilor sociale si au scoruri mai mici la teste de competenta sociala (Amato & Keith, 1991; Hetherington & Clingempeel, 1992; Hoffman & Bastine, 1995; Schick, 2002; DeGarmo & Forgatch, 1999; Brodzinsky, Mitt & Smith, 1993; Booth et. al., 2000).

Parintii care insa arata afectiune si suport copiilor, ce au o relatie pozitiva cu acestia si comunica despre emotii, au copii competenti socio-emotionali, cu comportament pro-social, indreptati spre intelegerea sociala (Conger & Simons, 1999; Lindahl, 1998; Halberstadt et. al., 1999; Boyum & Parke, 1995; Rubin, Hastings, Chen, Stewart & McNichol, 1998; Hoffman, 2000). Expresivitatea parintilor este si ea un elemet important pentru relatiile sociale ale copiilor, intrucat o expresivitate pozitiva ofera un model de tipuri de expresie adecvate in cadrul societatii si faciliteaza intelegerea copilului in legatura cu emotiile exprimate de cei cu care interactioneaza (Eisenberg, 1998; Halberstadt et. al., 1999). Este esential astfel, a vedea diferentele intre competentele sociale ale copiilor prescolari cu doi parinti si a celor cu parinti divortati (subiect ce este in atentia acestei lucrari), pentru a putea prezice functionarea acestora pe parcursul vietii.