Etica, morala si deontologie

Etica, morala si deontologie

Introducere

in antichitate, societatea a dovedit necesitatea definirii unui cod de comportament propriu medicilor, pentru incadrarea activitatilor lor si pentru a da incredere pacientilor.

Cel mai cunoscut, dar si cel mai vechi, este cel al Scolii din Cos animata de catre Hippocrate (460 - 377 i.e.n.). Celebrul juramant al lui Hippocrate se depunea la intrarea in scoala de medicina, iar viitorul medic accepta sa se supuna acelor reguli.

Juramantul lui Hipocrate

"Jur pe Apolo medicul, pe Asclepios, pe Higia si Panaceea, pe toti zeii si zeitele, iuandu-i ca martori, ca voi indeplini, pe cat ma vor ajuta puterile si priceperea, juramantul si legamantul care urmeaza.

Pe invatatorul meu intr-ale medicinii il voi socoti deopotriva cu cei care m-au adus pe lume, voi impartii cu el averea mea si, la nevoie, ii voi indestula trebuintele, pe copii sai ii voi privi ca pe niste frati si, daca vor dori sa devina medici, ii voi invata fara plata si iara sa le cer vreun legamant. Preceptele, lectiile orale si tot restul invataturii le voi impartasii fiilor mei, fiilor invatatorului meu si ucenicilor uniti printr-o fagaduiala si printr-un juramant, potrivit legii medicale, dar nimanui altcuiva.

Voi indura ingrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cat ma vor ajuta puterile si mintea, si ma voi feri sa le fac orice rau si orice nedreptate. Nu voi incredinta nimanui otravuri, daca-mi va cere, si nici nu voi indemna la asa ceva; tot astfel nu voi incredinta nici unei femei leacuri care sa o ajute sa lepede.

imi voi petrece viata si imi voi indeplini mestesugul in nevinovatie si curatenie. Nu voi practica operatia scoaterii pietrelor din basica udului, lasand-o in seama celor ce se ocupa cu acestea.

in orice casa as intra, voi intra spre folosul bolnavilor, pazindu-ma de orice fapta rea si stricatoare comisa cu buna stiinta, mai ales de ademenirea femeilor si a tinerilor, liberi sau sclavi.

Orice as vedea si as auzi in timp ce-mi fac meseria sau chiar in afara de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie sa fie destainuit, socotind ca, in asemenea imprejurari, pastrarea tainei este o datorie.

Daca voi respecta acest legamant fara sa-1 calc, fie sa ma bucur pe deplin de viata si de meseria mea, pururi cinstit de ceilalti; iar daca il voi nesocoti si voi fi un sperjur merit sa am o soarta dimpotriva !'

Juramantul medicului

(traducerea si aranjamentul Prof.Dr.Neculai V.Baran, sept. 1997)

"O data admis printre membrii profesiunii de medic:

Ma angajez solemn sa-mi consacru viata in slujba umanitatii;

Voi pastra profesorilor mei respectul si recunostinta care le sunt datorate;

Voi exercita profesiunea cu constiinta si demnitate;

Sanatatea pacientilor va fi pentru mine obligatie sacra;

Voi pastra secretele incredintate de pacienti chiar si dupa decesul acestora;

Voi mentine prin toate mijloacele onoarea si nobila traditie a profesiunii de medic;

Colegii mei vor fi fratii rnei;

Nu voi ingadui sa se interpuna intre datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasa, religie, partid sau stare sociala;

Voi pastra respectul deplin pentru viata umana de la inceputurile sale chiar sub amenintare si nu voi utiliza cunostintele mele medicale contrar legilor umanitatii.

Fac acest juramant in mod solemn, liber pe onoare !'

Juramantul lui Hipocrate

"Jur pe Apollo, medicul, pe Aesculap (Asklepios), pe Hygeia si pe Panakeia, precum si pe toti zeii si zeitele, pe care ii iau ca martori, ca voi indeplini in mod cinstit, dupa puterile si judecata mea, acest juramant si acest angajament scris:

Jur ca voi socoti ca pe egalul parintilor mei pe acela care m-a invatat aceasta arta a medicinei; voi imparti cu el bunurile mele si, daca va avea nevoie, ii voi da ajutor: voi considera, de asemenea, pe urmatii sai ca pe proprii mei frati si, daca doresc sa studieze aceasta arta ii voi invata fara plata sau legamant scris; daca vor dori s-o studieze voi impartasi preceptele generale, lectiile, prin viu grai si tot restul doctrinei, mai intai copiilor mei, apoi copiilor maestrului meu, ba chiar si tuturor discipolilor care au facut angajament scris fata de mine si au depus juramant sa slujeasca legea medicala si, desigur, nu alta.

Dealtfel, voi dispune ca regimul dietetic sa fie servit in folosul celor bolnavi si ma voi feri sa-i vatam sau sa-i nedreptatesc. Nu voi da vreun sfat, oricui mi-ar cere acest lucru, necum un drog ucigator si nici nu voi sugera vreodata asa ceva, in situatii similare. Dar cu toate acestea, nu voi aplica niciodata vreunei femei un pesar abortiv.

Prin probitate si prin castitate imi voi conserva curata viata si profesiunea mea. Desigur, nu voi opera pe suferinzii de caiculi, ci voi lasa aceasta practica profesionistilor care opereaza chirurgical.

Voi intra insa in orice casa, voi merge acolo spre folosul bolnavilor. Ma voi abtine de la orice nedreptate voluntara sau act de coruptie si cu deosebire de la orice raporturi venale cu femeie sau barbati, fie ei oameni liberi sau sclavi.

Despre tot ce voi putea vedea sau auzi in decursul exercitiului artei, sau in afara exercitarii profesiei mele, cu privire la viata comuna a oamenilor mei si care nu trebuie divulgate; le voi retine pentru mine, socotind ca toate acestea au dreptul oricum la cel mai deplin secret.

Daca voi indeplini, asadar, pana la capat acest juramant si-1 voi respecta tot timpul, sa-mi fie permis sa ma bucur de o viata fericita si de o arta onorabila, cinstita fiind gloria mea pentru totdeauna de catre toti oamenii. Daca il voi viola, si voi deveni sperjur, sa mi se intample tocmai contrariul'

in general, medicii au transmis acest mesaj si au respectat aceste principii continute in juramantul lui Hipocrate de-a lungul timpului.

incepand cu anii 1990, etica si-a castigat un loc din ce in ce mai important atat in invatamant, cat si in practica medicala.

Cu toate ca dimensiunea etica a practicii medicale este recunoscuta, clasic, ea nu face parte integranta din competenta profesionala a medicului, de unde importanta de a o prezenta studentilor in medicina ca o competenta de dobandit.

Pentru a intelege cel mai bine notiunea de competenta etica se foloseste discutarea relatiilor medic - pacient.

Definitie si generalitati

Etica si morala

La origine, termenii de 'etica' si 'morala' sunt foarte apropiati: primul vine din grecescul 'ethos', al doilea din latinescul 'mores'. Ambele desemnau bunele moravuri si buna conduita, in timp, sensul lor s-a diferentiat, chiar daca in practica, acesti termeni sunt adeseori confundati.

Etica apartine lumii ideilor, marilor orientari, incercand sa aduca o justificare teoretica principiilor de actiune, in profesia sa, medicul trebuie sa se supuna unui cod etic mult mai strict comparativ cu profesionistii din alte domenii.

Morala se inscrie in realitate si se inspira din fapte traite si observate pentru a preciza reguli si principii de buna credinta.

Deontologia

Termenul deriva din greceste 'deon' insemnand 'ceea ce trebuie facut', deontologia pentru medic fiind condensata in Codul Deontologic, in mod periodic 'adus la zi' de catre Ordinul (Colegiul) Medicilor. Cu alte cuvinte el este adaptat evolutiei practicii medicale.

Deontologia fixeaza datoriile medicilor, obligatiile lor si limitele actiunii lor. Codul serveste ca baza instantelor profesionale, el fiind un instrument pretios si indispensabil, dar in acelasi timp, el nu poate dispensa medicul de o reflexie personala asupra problemelor de etica.

Bioetica

Notiunea de bioetica desemneaza ansamblul relatiilor omului cu lumea in sensul 'a tot ce traieste' (ecologic, poluare), dar rnai ales a limitelor cercetarii medicale in toate domeniile medicinii.

Usor confundat cu termenul de 'etica medicala' in tarile anglo-saxone, bioetica cuprinde, in special in medicina, problemele experimentelor pe om si procrearea.

Principiul precautiei

Comisia europeana defineste acest principiu astfel: el intervine la cazurile unde datele stiintifice sunt insuficiente, putin concluzive sau incerte. Precautia intervine cand o evaluare stiintifica preliminara arata ca pot apare efecte periculoase pentru mediu sau sanatate.

Acordul pacientilor fata de tratament ('le comentement eclaise')

in 1947, primul punct al procesului de la Tribunalul Medical American privind experimentele criminale ale medicilor nazisti pe deportatii din lagarele de concentrare si exterminare a judecat lipsa acestui acord: subiectul de 'experienta' trebuie informat asupra riscurilor aplicarii unui 'tratament', iar pe de alta parte el trebuie sa fie liber, astfel incat decizia sa-i apartina.

in 1988, Parlamentul Francez (Franta este o tara cu preocupari foarte serioase in etica) adopta legea Huriet, conform careia orice experiment trebuie supus in prealabil unui comitet de experti, care evalueaza riscurile si beneficiile acestuia. Ulterior, trebuie obtinut acordul subiectului, insotit de o asigurare care acopera indemnizatia pentru orice insulta sau efect negativ, periculos, suferit si pentru eventualele care urmeaza, pe o perioada de 10 ani.

Actualmente, sub impulsul jurisdictiei europene, un acord trebuie sa preceada orice tratament medical, chirurgical sau de alta natura, in chirurgie, in special, acordul scris este acum pretins pacientului (care poate sau nu sa fie de acord !). in caz de urgenta, acordul poate fi obtinut 'a posteriori', iar in caz de urgenta absoluta, medicul face ceea ce-i dicteaza constiinta sa. in cazul in care pacientul nu-si poate da acordul (in sensul valabilitatii) acesta poate fi dat de reprezentantul sau legal: parinte, sot/sotie, tutore etc.

in special in situatiile cu risc, dar si in interventiile de chirurgie estetica, importanta acordului este covarsitoare, pentru a evita litigiile ulterioare.