VALENTE FORMATIV - INFORMATIVE ALE TERAPIEI OCUPATIONALE

VALENTE FORMATIV - INFORMATIVE ALE TERAPIEI OCUPATIONALE

Obiectivul fundamental al tuturor formelor de terapie ocupationala consta in recuperarea personalitatii copilului, in ansamblul ei, indiferent de tipul si profunzimea handicapului sau.

In acest sens, se pune intrebarea "care este relatia dintre elementele formative si cele informative in cadrul acestui proces complex?'

Consideram ca, pe parcursul derularii diferitelor tipuri de activitati specifice cu elevii, se intrepatrund aspectele formative cu cele informative, ponderea detinand-o, insa, in cadrul acestui tip de terapie desfasurata de educator, elementele de natura formativa.

Spre exemplu, in cadrul activitatilor de abilitare manuala, frecvent desfasurate de educator, elevul primeste numeroase informatii despre materialele cu care lucreaza, despre tipul si calitatea lor, despre modul de intretinere, care sunt aspecte de tip informativ, pentru ca apoi sa-si dezvolte anumite insusiri ale miscarilor: forta, viteza, precizia si coordonarea acestora, care sunt aspecte de ordin formativ, deoarece urmaresc crearea si consolidarea anumitor deprinderi de miscare, apartinand structurii personalitatii copilului.

Adeseori, in cadrul acestor activitati, se lucreaza cu diverse unelte, scule si dispozitive despre care elevul trebuie sa primeasca, mai intai, anumite informatii de ordin general, despre caracteristicile si modul lor de functionare, pentru ca, mai apoi, sa fie invatat sa le foloseasca.

O atentie deosebita trebuie acordata invatarii folosirii unor dispozitive adaptate, prin care se urmareste compensarea unor tipuri de deficiente senzoriale si fizice.

Astfel, in exersarea folosirii masinilor de scris in Braille, a protezelor auditive sau a unor dispozitive de mers, se impletesc, intotdeauna, aspectele de ordin informativ, despre caracteristicile, performantele si rolul echipamentului respectiv, cu cele de ordin formativ, legate de folosirea lor in conditii optime.

Seria exemplelor poate continua cu activitatile de expresie plastica si meloterapie. In cadrul acestor tipuri de activitati, elevul primeste, in primul rand, informatii despre obiectele cu care lucreaza: culori, pensule, acuarele, instrumente muzicale etc., pentru ca, in continuare, sa realizeze un produs artistic in care se exteriorizeaza si se dezvolta deprinderile, capacitatile si aptitudinile sale. Specialistii considera chiar ca anumite forme de art-terapie, desfasurate cu elevii cu deficiente severe, contribuie la remodelarea personalitatii, realizand detensionarea si dezinhibarea acesteia, acolo unde lectia de tip clasic, bazata pe predarea si acumularea de informatii, isi dovedeste limitele.

La fel se petrec lucrurile si in cadrul activitatilor de ludoterapie care, mai ales in cadrul formelor lor mai elaborate, ce se bazeaza pe folosirea jocurilor cu reguli si roluri si care presupun, in primul rand, insusirea unor cunostinte generale despre regulamentul de desfasurare a jocurilor, pentru ca mai apoi acestea sa fie exersate in practica.

O problema aparte o ridica activitatile de cunoastere organizate de educator, la care am fi tentati sa consideram ca predomina in primul rand, aspectele de ordin informativ. La o analiza mai atenta, luand in considerare ca educatorul nu preda in primul rand cunostinte, ci reia, cu alte mijloace si metode, continuturile predate de psihopedagog, putem conchide ca activitatile educatorului au un caracter predominant formativ. Spuneam aceasta pentru ca, prin exercitiile si demonstratiile prezentate, acestea contribuie, in primul rand, la consolidarea unor deprinderi si capacitati legate de procesul insusirii cunostintelor si aplicarii lor in practica zilnica.

Latura formativa este mai accentuata in cadrul activitatilor de formarea deprinderilor de viata cotidiana si socializare, care pregatesc personalitatea copilului in ansamblul ei pentru integrarea in cadrul societatii.

Insusirea deprinderilor de comportament civilizat, de autoservire, igiena personala si insusirea modalitatilor de folosire a aparaturii modeme si serviciilor din cadrul societatii reprezinta un obiectiv major al tuturor activitatilor educatorului, cu caracter eminamente formativ.

Din cele prezentate succint, rezulta ca educatorul, dar si psihopedagogul si logopedul,    prin toate formele de terapie organizate prin intermediul unor activitati diverse, contribuie cu consecventa la dezvoltarea functiilor si proceselor psihice ale fiecarui elev, cat si la cultivarea trasaturilor sale de personalitate, in ansamblul lor. S-a demonstrat de catre psihologi ca, temperamentul si caracterul pot fi educate, cel mai bine, prin intermediul activitatii organizate pe grupuri de elevi, iar aptitudinile si talentul pot fi puse in evidenta numai prin intermediul analizei produselor acestora, rezultate in urma activitatii desfasurate. De aici, decurge importanta deosebita pe care, in prezent, o au activitatile de terapie ocupationala.

In cazul elevilor deficienti mintal, ,,invatarea prin actiune' este superioara tuturor celorlalte forme de invatare si creste in importanta cu cat profunzimea retardului mintal este mai accentuata.

In incheiere, apreciem faptul ca in cadrul desfasurarii activitatii de educatie ocupationala, educatorul desfasoara o trecere continua de la aspectele formative la cele informative, cele dintai detinand, insa, ponderea cea mai importanta.