INFANTICIDUL

Infanticidul

Consta in provocarea mortii nou nascutului de catre mama prin diferite mijloace. Autorii de limba franceza (Porot) diferentiaza acest termen de libericid sau filicid, termen care denumeste uciderea unui copil mai mare.

Din punct de vedere istoric problema mortii nou-nascutilor este veche de cand lumea, cu toate ca in diverse locuri si in perioade de timp diferite perspectivele au suferit numeroase transformari. Salbaticii si barbarii aveau in fata problema eliminarii "afluentei" de copii atunci cand erau prea multe guri de hranit. Cu exceptia evreilor si asirienilor, infanticidul era o practica generala a raselor antice. Mai tarziu, chiar in randul societatilor mai dezvoltate, cei slabi si fragili erau sortiti mortii deoarece acesti nou-nascuti nu erau considerati ca avand vreo valoare pentru Stat. Doar pruncii care se nasteau indeajuns de vigurosi pentru a deveni apoi luptatori erau lasati in viata si erau socotiti printre cetatenii capabili sa-si serveasca tara. De exemplu, in Sparta, Statul avea dreptul de decizie asupra vietii tuturor nou-nascutilor. Pruncii care isi castigau dreptul la viata erau alesi cu foarte mare atentie, iar rezultatul acestei practici a fost ca spartanii au devenit, din punct de vedere fizic, cea mai evoluata rasa a acelor timpuri. Licurg, Solon, Aristotel si Platon au privit acest infanticid drept o atitudine care asigura prosperitatea si actiona favorabil in prevenirea cresterii rapide a populatiei si, in aceeasi masura, constituia o solutie pentru eliminarea celor slabi sau handicapati. La romani, tatal avea drept de viata si de moarte asupra nou-nascutului. In prima perioada a Romei, a fost urmata practica grecilor prin care erau trimisi la moarte nou-nascutii considerati a fi prea fragili sau deformati. O data cu trecerea timpului, viata nou-nascutului a inceput sa castige importanta. In vremurile lui Traian existau organizatii care se ocupau cu acordarea asistentei pentru copii. Desi la inceput victimele erau doar pruncii de sex feminin, ulterior in categoria celor carora li se refuza dreptul la viata au intrat si copii de sex masculin care se nasteau cu malformatii sau aveau constitutii fragile. Motivele care argumentau aceasta practica erau aceleasi peste tot: eliminarea saraciei sau cresterea eficientei natiunii prin eliminarea celor slabi. In India si China pruncuciderea era practicata din cele mai vechi timpuri si desi mai este practicata si astazi, a fost diminuata masiv si nu are acceptul public. Crestinismul a adus cu el si iertarea pruncilor. Inca din primele secole de crestinism se poate vorbi despre o atitudine mult mai responsabila in ceea ce priveste viata nou-nascutilor. Prima atestare a unei legislatii avand ca obiect "pruncii abandonati" dateaza de la crestinarea Romei. In prezent, infanticidul constituie un delict grav, pedepsit de lege.

Din punct de vedere psihopatologic, infanticidul poate fi expresia unui homicid "altruist", in care mama sau tatal isi ucide copiii si apoi se sinucide pentru a se "salva" impreuna de la chinurile existentei lor, pentru a nu trece si copiii prin "tortura vietii" prin care a trecut el/ea. Tulburarile psihice postpartum netratate cresc riscul realizarii infanticidului. S-a estimat ca rata de infanticid asociata psihozelor puerperale netratate cat si rata de suicid in aceasta perioada este de 4 ori mai mare decat in populatia generala. In unele cazuri, infanticidul este savarsit de mame psihotice (bufee delirant-halucinatorii, stari confuzionale, schizofrenie, depresii psihotice, infanticidul putand constitui debutul medico-legal al unei psihoze. Din aceste motive, ori de cate ori se ridica suspiciunea unei tulburari psihice in producerea unui infanticid, se impune examinarea psihiatrica si medico-legala.