INTRODUCERE IN PSIHOLOGIE

1 .Definitia psihologiei

Raspunsul la intrebarea "Ce este psihologia?" nu este chiar asa de usor de dat dupa cum pare la prima vedere. Literatura de specialitate ofera diverse definitii date psihologiei, fiecare accentuand unul sau altul dintre aspectele caracteristice acestul domeniu al cunoasterii umane.

Din multitudinea definitiilor mai recente ale psihologiei ne vom opri doar asupra catorva:

Jean Piaget - definea psihologia ca fiind "stiinta care studiaza ansamblul conduitelor, comportamentelor, inclusiv priza lor de constiinta" (1987)

Pentru psihologul roman Paul Popescu - Neveanu - psihologia este "o stiinta care se ocupa de fenomene si capacitati psihice urmarind descrierea si explicarea acestora in baza descoperirii unui ansamblu de legi si modalitati determinative" (1987)

Pentru Buskist si Erbing psihologia este studiul stiintific al comportamentului si al proceselor cognitive ale organismelor individuale. Comportamentul se refera la actiuni ale organismului care pot fi observate in mod direct la altii Procesele cognitive se refera la activitati mintale neobservabile, cum ar fi gandirea, afectivitatea, senzatia si perceptia" (1990)

In concluzie putem spune ca psihologia "este stiinta care studiaza psihicul (procese, insusiri, mecanisme psihice) utilizand un ansamblu de metode afective, in vederea desprinderii legitatilor lui de functionare, cu scopul cunoasterii, optimizarii si ameliorarii existentei umane".

2. PSIHICUL - domeniul de cercetare al psihologiei

a. Complexitatea psihicului

Inca de foarte timpuriu, s-a constientizat polivalenta extraordinara a psihicului in general si a celui uman, in special, si statutul de exceptie al fenomenelor psihice in randul celorlalte fenomene existente in univers.

Marturie in acest sens stau conceptiile contradictorii asupa psihicului, disputele aprige care au avut loc intre religie, mitologie, filosofie si stiinta referitoare la specificul fenomenelor psihologice. Psihicul era cand un suflu, spirit divin, ceva nevazut, intangibil, dematerializat fizic, fluid, localizat doar temporar in om, in esenta liber si atemporal, cand materie prima propriu-zisa.

Idealistii reprosau materialistilor ca vad un suflet de noroi. Materialistii la randul lor, considerau ca unui suflet prost si stupid, chiard daca este alcatuit din elementele cele mai "pretioase" ii este de preferat un "suflet de noroi" care descopera insa rapid raporturile si urmarile unei infinitati greu de sesizat.

Chiar si cand s-a recurs la unul si acelasi tip de explicatii (de exemplu materialist) parerile au fost nuantate. Pentru unii psihicul era materie propriu-zisa, identic cu creierul sau pur si simplu o secretie a psihicului iar pentru altii el era tot materie, insa rarefiata.

De exemplu DEMOCRIT considera ca psihicul este constituit din atomi de natura materiala, insa atomii psihicului se deosebesc de atomii tuturor celorlalte obiecte si fenomene prin forma lor sferica (sfera = simbolul perfectiunii)

Psihicul poate fi asemuit unui diamant cu nenumarate fatete mestesugit slefuite. Cand pe una dintre aceste fatete se proiecteaza o raza de lumina ea iese in evidenta, isi dezvaluie si cele mai mici imperfectiuni, in timp ce celelalte fatete intra intr-un con de penumbra, iar cea opusa ei nu se vede deloc.

Daca raza se misca, ceea ce era in preumbra sau chiar in umbra totala poate trece in prim plan.

La fel ca si diamantul, psihicul isi releva cand o fateta, cand alta.

Complexitatea psihicului se datoreaza naturii lui hipercontradictorie, ipostazelor (asemanatoare si diferite) sub care apare si mai ales functionalitatii si dinamicii lui concrete.

b. Definirea psihicului

Datorita naturii complexe si contradictorii definirea psihicului este foarte dificila. Astfel, s-a recurs la o definitie a psihicului, "tip caracterizare", care isi propune inventarierea principalelor cracteristici sau note definitorii ale psihicului si sintetizarea lor intr-o formulare concisa.

Pentru a descoperi notele definitorii ale psihicului trebuie urmat un anumit demers care consta in raportarea psihicului la un criteriu exterior lui insusi, in vederea surprinderii propriei lui identitati.

Daca raportam psihicul la ceea ce in mod obisnuit se numeste conexiunea sau interactiunea universala a lucrurilor atunci el apare ca fiind un caz particular al acestei conexiuni - o forma sau o expresie a notiunii de relatie.

Daca raportarea psihicului se face la materie, la substratul lui material atunci el va aparea ca un produs sau rezultat al materiei, sau, cum e numit in mod curent, o functie a materiei superior organizate (creierul).

Daca il raportam la realitatea inconjuratoare naturala (la lumea obiectelor, lucrurilor, fenomenelor fizice naturale) el va aparea ca o re-producere in subiectiv a acestei relatii obiective

Daca raportam psihicul la realitatea sociala, la lumea oamenilor, atunci el apare ca fiind conditionat si determinat socio-istoric si socio-cultural.

Putem spune deci ca "psihicul este o expresie a vietii de relatie, un fenomen inseparabil legat de structurile materiale si cuantice, o re-producere in subiectiv a realitatii obiective, un produs al conditionarilor si determinarilor socio-istorice si socio-culturale".