INVATAREA

INVATAREA

Conceptul de invatare

In sens larg, invatarea este definita ca proces de insusire de cunostinte sau deprinderi prin practica, educatie sau experienta, aceasta acceptiune fiind utilizata in cadrul mai multor discipline inclusiv in psihologia educatiei si psihologia cognitiva.

. Kimble (Reber, 1995) considera invatarea o schimbare relativ permanenta a potentialitatii de raspuns ce apare ca rezultat al practicii intarite. Aceasta definitie include patru elemente considerate de aproape toti teoreticienii invatarii ca fiind esentiale pentru intelegerea procesului invatarii:

1. schimbare relativ permanenta exclude schimbarile de moment declansate de oboseala, situatie, obisnuinta etc. sau schimbarile impuse de fenomenul de crestere, maturizare (Gagn, 1975);
2. potentialitate de raspuns face distinctia intre invatare si performanta, invatarea este un eveniment recunoscut in urma masurarii schimbarilor de performanta;
3. intarirea este elementul forte introdus de behavioristi, fara intarire se va manifesta extinctia, dar utilizand intarirea vor aparea acele schimbari ale potentialitatii de raspuns;
4. practica se refera la faptul ca daca invatarea are loc, mai repede sau mai tarziu comportamentul va fi emis si apoi repetat, manifestarile intarite vor imbunatati invatarea.

Invatarea este o schimbare relativ permanenta a cunostintelor si comportamentelor rezultate in urma experientei. Invatarea de tip scolar este deci o schimbare relativ permanenta a cunostintelor si comportamentelor ca urmare a experientei scolare.

Pornind de la teoria tipurilor logice (in discursul matematic, nici o clasa nu poate fi un membru al sau, sau o clasa a claselor nu poate fi una din clasele membre) a lui Russel si fiind influentat de teoria informatiei, Bateson (1972, apud Bonchis 2002) propune ordonarea ideilor despre invatare, vorbind despre urmatoarele forme: invatare zero, invatare I, invatare II, invatare III etc.

Cel mai simplu nivel este invatarea zero, cazul raspunsurilor specifice, cazul in care au loc schimbari minimale ale raspunsului la repetarea unui stimul. Astfel de exemple sunt: situatiile de habituare in care animalul inceteaza sa mai dea vreun raspuns la un stimul anterior, in experimente in care animalul raspunde aproximativ 100% corect la stimulul repetat, cazurile in care raspunsul este minim determinat de experienta si maxim determinat de mecanismele genetice, circumstantele in care raspunsul este stereotip.

Invatarea I descrie schimbarea in invatarea zero, raspunsul dat de organism in momentul T2 este diferit de raspunsul dat in momentul T1.

Invatarea II are loc numai daca se poate demonstra ca experienta uneia sau mai multor tipuri de context va rezulta in actiunea animalului in contextul urmator ca si cum s-ar expecta ca acel context sa aiba acelasi patern de contingenta.

Invatarea III este ceea ce se intampla in psihoterapie, in convertirea religioasa, in reorganizarea caracterului

Invatarea implicita manifesta o serie de proprietati (Squire, 1986, Shimamura, 1986, apud Kazdin, 1994) care o diferentiaza de invatarea explicita:

Independenta de varsta - la probele de invatare implicita nu se obtin diferente de varsta, copiii si batranii reusind sa foloseasca aceasta forma la fel de bine ca si adolescentii, adultii;

Robustetea - capacitatea de achizitionare implicita de informatie ramane neafectata, robusta in fata disfunctiilor care afecteaza invatarea explicita, constienta. Aceasta particularitate este sustinuta de studiile realizate cu subiecti amnezici;

Variabilitate scazuta - daca sistemele ce sustin invatarea implicita sunt mai vechi din perspectiva evolutionista decat cele care sustin invatarea explicita, atunci ne asteptam sa gasim putine diferente individuale la sarcinile de invatare implicita, cercetarile sustinand acest lucru;

Independenta de I.Q. - performanta sarcinilor explicite coreleaza semnificativ cu scorul I.Q. obtinut la testele standard de inteligenta, in timp ce pentru sarcinile implicite, (invatarea gramaticii artificiale) aceste corelatii nu sunt semnificative; totusi la aceste probe s-au obtinut corelatii negative intre I.Q. si numarul erorilor facute in faza de invatare;

Comunalitatea - invatarea implicita nu se pierde in cursul evolutiei speciilor, detectarea covariantei este un principiu al invatarii implicite si organismele inferioare sunt capabile sa indeplineasca acest lucru, evolutia filogenetica abiliteaza organismele sa detecteze covariante din ce in ce mai fine.

1.2. Forme ale invatarii

1.2.1. Invatarea prin conditionare clasica

Conditionarea clasica este o forma de invatare in care un stimul neutru genereaza un raspuns dupa ce a fost asociat cu un stimul ce in mod natural declanseaza acea reactie.

Un raspuns neconditionat este un raspuns neinvatat, automat la un stimul particular, neconditionat.

Putem vorbi astfel de stimul conditionat ca fiind stimulul ce declanseaza un raspuns particular, conditionat dupa ce a fost asociat cu un stimul particular neconditionat ce in mod natural genereaza acel raspuns. Un raspuns conditionat este un raspuns invatat ce apare la un stimul conditionat.

1.2.2. Invatarea prin conditionare operanta

Skinner va fi cel care va fi inspirat de activitatea lui Thorndike. El numeste conditionarea instrumentala conditionare operanta, pentru ca animalele si oamenii invata sa opereze in mediu pentru a produce consecintele dorite. Skinner isi va dedica intreaga activitate cercetarii contingentelor comportamentale cum ar fi intarirea, extinctia si pedeapsa.

Intarirea este o consecinta a comportamentului ce creste probabilitatea de reaparitie a comportamentului respectiv. In intarirea pozitiva, un comportament ce este urmat de prezentarea unui stimul dezirabil devine mult mai probabil de a se manifesta in viitor. Skinner numeste stimulul dezirabil intarire pozitiva.

Principiul lui Premack poarta numele celui care l-a descoperit si subliniaza ca un comportament cu rata ridicata de manifestare poate fi folosit ca intarire pentru un comportament cu rata scazuta de aparitie. Parintii deseori folosesc acest principiu cu copiii, atunci cand folosesc televiziunea ca intarire pentru scrierea temelor. Atentie insa, ceea ce constituie intarire pentru o persoana poate sa nu fie intarire pentru o alta.

Intaririle pozitive sunt de doua categorii: intariri primare si intariri secundare. Intaririle primare sunt intariri neinvatate ce satisfac o nevoie biologica cum ar fi mancare, apa, aer, somn, sex. Intarirea secundara este un stimul neutru care devine intarire dupa ce a fost asociata cu o intarire primara. Dintre acestea amintim lauda, banii, succesul, simboluri diferite.

Tot aici putem vorbi de controlul stimulilor si de stimuli discriminativi. Un stimul discriminativ informeaza un individ despre cand un comportament va fi intarit. Controlul stimulilor se refera la faptul ca aparitia raspunsului este controlata de semnalul sau stimulul care indica faptul ca daca acel raspuns va fi corect, el va fi urmat de intarire.

Programele de intarire sunt de o insemnata importanta. Programul de intarire continua - de fiecare data cand apare, comportamentul dezirabil este intarit.. Un program de intarire continua poate fi urmat si este indicat sa fie urmat de un program de intarire intermitenta - intarirea se acorda numai dupa anumite cazuri de manifestare a comportamentului dezirabil. Putem avea program de intarire intermitenta in proportii sau intervale. Intarirea negativa conduce la cresterea probabilitatii de manifestare a unui comportament ce este urmat de eliminarea unul stimul aversiv. Sa luam ca si exemplu de intarire negativa o ora plictisitoare. Deoarece reveria va permite sa evadati de la acea ora plictisitoare, veti visa mult mai probabil ori de cate ori veti participa la o astfel de ora plictisitoare. Aceasta forma se numeste invatare prin evadare - invatam sa sfarsim ceva aversiv. Ora poate fi insa asa de plictisitoare ca puteti sa incetati sa mai fiti atenti. Vorbim in acest caz de invatare prin evitare - invatam sa prevenim ceva aversiv. Deci in invatarea prin evadare stimulul aversiv este inlaturat, iar in invatarea prin evitare distresul emotional cauzat de anticiparea stimulului este inlaturat.

Extinctia consta in disparitia graduala a unui raspuns ce nu a mai fost urmat multa vreme de intarire. In clasa, extinctia se manifesta cand un elev care ridica mana nu este numit multa vreme sa raspunda. Deoarece comportamentul de a ridica mana nu a fost multa vreme intarit, elevul va inceta probabil sa mai faca acest comportament.

Pedeapsa este un alt mod de a reduce probabilitatea de manifestare a unui comportament. Sa luam exemplul copilului care atinge soba fierbinte, probabilitatea de a o atinge in viitor este mai mica, intrucat comportamentul sau a fost pedepsit prin arsura. Pentru a fi eficienta, pedeapsa trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

1) sa urmeze imediat comportamentul negativ (parintele care asteapta sosirea celuilalt acasa pentru ca el sa pedepseasca acel comportament al copilului greseste separand comportamentul indezirabil de pedeapsa prin multe ore);

2) sa fie suficient de puternica, dar nu excesiva (un copil va fi pus sa-si curete camera daca observam ca este dezordonat, dar nu este pus sa curete fiecare camera din casa);

3) sa fie consistenta, sa pedepseasca acel comportament ori de cate ori acesta apare;

4) sa vizeze comportamentul si nu copilul, de exemplu unui copil caruia i se atribuie tot timpul eticheta de 'prost' pentru ca greseste exercitiile la matematica, va ajunge sa creada ca intr-adevar este incompetent;

5) pedeapsa spune copilului ce sa nu faca, dar pentru a fi siguri ca acesta a invatat ce sa faca, trebuie sa intarim pozitiv comportamentul dezirabil .

In administrarea intaririi pozitive, se recomanda parcurgerea urmatorilor pasi (Kazdin, 1994):

Determinarea comportamentului observabil ce urmeaza a fi intarit si stabilirea nivelului de corectitudine la care dorim ca acesta sa se manifeste. Behavioristii subliniaza ca intarim comportamentele observabile si nu omul;

Masurarea frecventei sau duratei acestui comportament inainte de a incepe programul de intarire. Fara o masurare a nivelului de baza nu vom putea stabili daca s-a realizat sau nu schimbarea comportamentului;

Evaluarea intaririlor pentru a vedea care intarire este mai eficienta pentru un comportament dat;

Acordam intarirea imediat dupa manifestarea comportamentului dezirabil;

Se acorda intarirea de fiecare data cand comportamentul dezirabil se manifesta pana la atingerea nivelului dorit de corectitudine;

Schimbarea intaririi sau modificarea predarii daca comportamentul nu inregistreaza progres;

Schimbarea programului de intarire continua cu un program de intarire intermitenta. Acest lucru va mentine comportamentul la nivelul dorit si previne disparitia lui daca va fi intarit din ce in ce mai putin;

Se transfera gradual controlul comportamentului dinspre intaritori extrinseci spre intaritori naturali.

Pasii conditionarii intaririlor naturale, enumerati de autorii mentionati sunt:

Selectarea comportamentului tinta;

Identificarea consecintelor naturale ale comportamentului selectat;

Alegerea consecintelor intrinseci;

Identificarea acelor consecinte care pot fi observate mai usor de catre elev;

Planificam lectia astfel incat sa evidentiem consecintele naturale;

Selectarea intaririlor extrinseci;

Conditionarea intaririi naturale.

Tipic folosite in scoala sunt urmatoarele categorii de consecinte negative:

a) mustrarile verbale: i se vorbeste copilului cu asprime ( 'Ti-ai facut tema de mantuiala, ti-ar putea fi rusine.');

b) supracorectarea: elevul nu numai ca va trebui sa corecteze ceea ce a gresit dar va fi obligat sa se implice intr-o activitate plictisitoare de repetare a acelei deprinderi ('Sa scrii de 50 de ori fiecare cuvant gresit.');

c) costul raspunsului: de fiecare data cand elevul greseste profesorul ii interzice accesul la un privilegiu pe care il are ('De fiecare data cand gresesti nu vei iesi in pauza mare.');

d) excluderea: elevul este scos afara dintr-o situatie si mutat in alta ('Daca nu cooperezi, vei fi mutat in ultima banca, unde vei sta singur.')

In studiile asupra eficientei pedepselor, behavioristii au stabilit urmatoarele conditii esentiale in administrarea pedepselor (Kazdin, 1994):

Identificarea precisa a comportamentului tinta si masurarea nivelului de baza;

Identificarea precisa a comportamentului pozitiv alternativ;

Evaluarea pedepselor potentiale pentru comportamentul tinta;

Administrare intr-un program de continuu, consistent, imediat a pedepsei si intaririi pana se observa schimbarea evidenta a ambelor comportamente tinta si alternativ;

Slabirea pedepselor si a intaririlor.

Patru factori importanti sunt implicati aici, ei scad probabilitatea de aparitie a raspunsurilor gresite la elevi (Santrock, 2001)

asigurarea ca elevul stapaneste cunostintele si deprinderile prerechizite;

prezentarea materialului ce urmeaza a fi insusit instructiunile specifice trebuie sa se relationeze direct cu comportamentele pe care dorim ca elevii sa si le insuseasca; behavioristii recomanda profesorilor sa-si planifice astfel ora, incat 75% din timp elevii sa fie implicati in raspuns activ. Multi profesori aleg exercitiile astfel incat ele sa fie provocatoare, destul de grele, dar in acest caz probabilitatea elevilor de a gresi este mare. Behavioristii au demonstrat ca elevii isi insusesc cunostintele si deprinderile mai repede cand ei au ocazia de a rezolva corect exercitiile, deci de a inregistra succes in procent de 70-90% din timp; atunci cand instructia este focalizata pe anumite deprinderi academice, controlul stimulilor pentru raspunsul corect se realizeaza mult mai repede atunci cand elevii sunt incurajati sa raspunda rapid;

utilizarea indemnurilor - In timpul instructiei, profesorul ofera o serie de indemnuri, ajutoare suplimentare pentru a sustine elevul sa dea raspunsul corect. Behavioristii identifica trei categorii de indemnuri spre a forma raspunsurile corecte la elevii sai: indemnurile verbale, indemnurile gesturale si indemnurile fizice. Behavioristii recomanda utilizarea mai mult a indemnurilor verbale si mai putin a indemnurilor fizice, ele pot fi inlocuite si nu creeaza dependenta copilului de profesor in realizarea deprinderii respective.;

utilizarea intaririlor - Intarirea raspunsului corect este un alt factor critic in realizarea controlului stimulilor. Intervenim la nivelul consecintelor, conform modelului ABC. Modelul ABC sustine ca pentru a schimba un comportament (performanta elevului) trebuie sa actionam fie asupra antecedentelor (A) (orice eveniment care precede comportamentul), fie asupra consecintelor (C) comportamentului (intariri, pedepse). Intarirea comportamentelor corecte rezulta in invatare permanenta. Greselile slabesc ritmul invatarii, conduc la frustrare si la incercarile elevilor de a evita sau de a se implica pasiv in activitatea de invatare.