Introducere. Consilierea psihologica si psihoterapia. Delimitari conceptuale

Introducere sau invitatie la meditatie. Consilierea psihologica profesionista respectiv cea laica

Carkuff si Berenson inca in 1967 prezentau convingerea potrivit careia clientii sau pacientii care recurg la tratament psihologic, de cele mai multe ori sunt persoane care "nu pot gasi surse ale ingrijirii umane in mediul lor de zi cu zi" si prezinta o atat de mare nevoie de grija incat sunt "dispusi sa plateasca pentru atentia devotata a unei alte fiinte umane" (p. 3).

Societatea laica se dovedeste a fi in posesia unor nivele ale ingrijirii inadecvate pentru persoanele aflate in criza, dificultate. Pur si simplu aceasta nu este in masura sa sprijine eficient persoana care se confrunta cu dificultati, nu-i poate asigura agentii facilitatori necesari pentru a depasi impasul, criza.

Un punct de vedere laic asupra consilierii

Mubasshar () afirma: "Noi nu credem in faptul ca, procesul consilierii este ceva ce trebuie realizat doar de catre profesionisti. Noi nu credem, nici in faptul ca exista vreo modalitate de a realiza o consiliere adecvata. () "Noi toti suntem consilieri. Oricine cine lucreaza cu persoane care sufera in orice fel, psihologic, fizic sau practic, ofera sprijin prin consiliere. In acest sens consilierea este ceva, ce este familiar oricui. Nu este nevoie de mistificarea ei. Nu ar trebui sa fie ceva ce este rezervat doar pentru un grup particular de profesionisti care se numesc pe sine consilieri" ( ).

Acelasi autor sintetizeaza in felul urmator principiile consilierii:

1. Clientul stie ceea ce este mai bine pentru propria lui persoana - consilierul trebuie sa-l ajute sa poata decide asupra cursului vietii sale

2. Interpretarile realizate de consilier au sansa sa fie lipsite de acuratete, ca urmare cel mai bine ar fi sa fie evitate. Clientul trebuie ajutat sa isi clarifice si sa isi creeze un cadru care sa stea la baza deciziilor sale viitoare

3. Sfatul arareori este util pentru client. Clientul trebuie ajutat sa isi formuleze propriile sfaturi in loc sa i se ofere sfaturi de catre consilier (exceptie fac sfaturile cu caracter medical)

4. Clientul are o lume personala diferita de cea a consilierului. Consilierul la randul lui poate invata si se poate imbogati in urma relatiei pe care o are cu clientul

5. Ascultarea sta la baza relatiei de consiliere

6. Tehnicile nu trebuie sa fie folosite in mod excesiv, calitatea relatiei de consiliere este mai importanta decat tehnicile de interventie

7. Consilierea se poate invata prin experienta, practica si formare

Calitatile personale ale    unui consilier eficient dupa Mubasshar ( ) sunt:   

1. Acceptarea neconditionata a clientului, ceea ce implica: prezenta sentimentelor profunde pozitive fata de client, abtinerea de la judecarea acestuia, increderea fata de client.

2. Intelegerea empatica. Abilitatea consilierului de a percepe cu acuratete sentimentele clientului si de a le comunica acestuia din urma. Deschiderea consilierului deopotriva catre ceea ce a fost spus explicit respectiv a fost transmis implicit de catre client.

3. Caldura afectiva si autenticitate. Reprezinta atitudinea speciala a consilierului fata de client, atitudine care implica urmatoarele:

- evitarea accentuarii excesive a rolului profesional al consilierului si evitarea comportamentului stereotip de rol

- spontaneitate, dar evitarea absentei comportamentului intamplator sau al lipsei controlului asupra comportamentului - mentinerea atitudinii deschise si lipsite de aparare de catre consilier chiar si atunci cand acesta simte teama

- mentinerea consistentei in comportament, evitarea discrepantelor intre valori si comportament, intre gandurile terapeutului si cuvintele rostite clientului, respectiv asigurarea respectului si a tactului fata de client

- disponibilitatea de a recurge la autodezvaluire si la impartasirea din propriile experiente in conditiile in care acesta fapt prezinta utilitate fata de client

4. Lipsa ambiguitatii. Relatia de consiliere trebuie sa fie si sa ramana pentru client, o relatie clara, lipsita de mister. Manifestarile consilierului fata de client trebuie sa fie clare si explicite si trebuie sa faciliteze claritatea si in comunicarea clientului, inclusiv prin clarificarea aspectelor care nu au fost explicitate de client

5. In centrul discutiilor in general sa se afla prezentul. Sarcina consilierului este de a identifica impreuna cu clientul gandurile, sentimentele actuale ale acestuia din urma si de a facilita functionarea capacitatii de rezolvare a problemelor prezente in viata curenta a clientului.

Mubasshar () referindu-se la relatia de consiliere eficienta atrage atentia asupra faptului ca nu sunt indicate, ca atare trebuie evitate de catre consilier:

1. Adresarea intrebarii "De ce?". Pe de o parte aceasta intrebare sugereaza un interogatoriu sau un dezacord fata de cele spuse de client, pe de alta parte nu il ajuta pe acesta din urma sa isi dezvolte capacitatea de rezolvare a problemelor.

2. Utilizarea sintagmei "Ar trebui". Moralizarea nu ajuta clientul. Consilierul nu trebuie sa-si impuna propriile valori si propriul cadru de referinta asupra clientului. Exista exceptii de la aceasta regula in situatiile in care se discuta despre fapte concrete (medicale, etc.).

3. Blamarea clientului. Aceasta atitudine a consilierului nu este una constructiva.

Compararea automata a experientei clientului cu experienta consilierului. Acest fapt ar putea irita clientul, sau ar putea sa-l induca in confuzie, punand in pericol relatia terapeutica. Relatia de consiliere apartine clientului, timpul petrecut in acest context trebuie utilizat in interesul clientului in vederea explorarii propriilor sale probleme.

5. Invalidarea sentimentelor clientului. Consilierul nu poate judeca mai bine decat clientul ceea ce acesta simte. De regula interventiile de acest tip nu conduc la rezultate bune, dar uneori au efect terapeutic. O abordare mult mai eficienta ar fi explorarea sentimentelor exprimate de client.

Modelul tri-stadial al consilierii:

Stadiul I: Identificarea si clarificarea situatiei problema

- consilierul ajuta clientul sa isi povesteasca problema sa isi prezinte situatia de viata curenta

- in urma povestirii apar probleme specifice care nu au fost accesibile clientului inainte de survenire procesului de explorare din cadrul consilierii

- acest stadiu este crucial din punctul de vedere al cladirii relatiei empatice, terapeutice dintre consilier si client

Stadiul II: Stabilirea scopurilor si alegerea scenariilor preferate

Clientul este rugat sa isi imagineze o situatie din viitor care este preferabila celei din prezent. In general aceasta inseamna imaginarea mai multor scenarii dintre care clientul poate alege de regula unul in final. Odata identificat un scenariu realist, se stabilesc scopurile partiale si sunt selectate mijloacele prin care clientul atinge scenariul propus

Stadiul III: Realizarea actiunilor care conduc la scenariul preferat

- clientul si consilierul impreuna aleg mijloacele prin care se pot atinge scopurile stabilite. De exemplu recurg la brain-storming pentru a identifica toate mijloacele posibile, si ulterior le aleg cele potrivite clientului.

- clientul transpune in realitate modificarile respective si discuta cu consilierul consecintele schimbarii. Consilierul ofera sprijin clientului si in aceasta etapa.

- nu sunt stabilite limite de timp asignate fiecarui stadiu, dar important este ca relatia terapeutica sa ramana dinamica si constructiva pe toata durata consilierii.

Szőnyi (2000) arata ca in societate se creeaza o varietate de tipuri de relatii interumane in cadrul carora oamenii pot oferi si primi sprijin instrumental, material, emotional. In cadrul acestora, relatiile care se constituie cu scopul de a asigura asistenta psihologica profesionista se disting de celelalte tipuri de relatii prin cateva elemente esentiale care pot fi urmarite in tabelul care urmeaza:

Tabelul nr. 1. Sprijinul psihologic si responsabilitatea relationala (dupa Szőnyi, 2000, p. 16).

Punctul de vedere profesionist asupra procesului consilierii

Oferirea asistentei psihologice in conceptia lui Heron (1992), "inseamna sprijinirea si facilitarea bunastarii unei alte persoane" (p. 16).

Buna intentie este sursa de baza a atitudinii sprijinitoare eficiente.

Buna intentie de a oferi ajutor, sprijin, are cinci caracteristici in opinia lui Heron:

- grija (pasarea) calda fata de celalalt si acceptarea acestuia

- deschiderea spre celalalt si capacitatea de a rezona emotional cu starea acestuia

- descoperirea nevoilor fundamentale pe care celalalt le are si de implinirea carora depinde capacitatea acestuia din urma de a se adapta adecvat

- capacitatea celui ce ofera sprijin de a facilita satisfacerea adecvata si la timpul potrivit de catre cel in cauza a propriilor necesitati

- prezenta autentica (1992).

Grija (pasarea) empatia, ajutorul, sinceritatea si combinatiile acestora reprezinta un tezaur al mostenirii universal umane, un potential spiritual de care dispune fiecare persoana. Aceste capacitati se intalnesc atat in cazul persoanelor care au beneficiat de formare cat si in cazul celor care nu au recurs la dezvoltarea acestora intr-un cadru profesional. Modul lor de manifestare este determinat de cultura, normele unei societati date, forma in care acestea apar la o anumita persoana fiind datorata procesului socializarii primare si secundare, formale si informale ale acesteia intrucat personalitatea se dezvolta in urma interactiunii dintre persoana si cultura (Heron, 1992).

Interactiunea dintre cultura si personalitate este responsabila de aparitia si modul de manifestare a disponibilitatii de a oferi sprijin, de mai marea sau mai mica eficienta a individului in a oferi ajutor. Formarea de specialitate o poate accentua, atenua sau chiar deforma.

Atat in cazul persoanelor care nu au recurs la formari (nespecialisti) cat si in cazul celor care au beneficiat de formari de specialitate (specialisti), mai mult, chiar si in cazul profesionistilor care sunt capabili dealtfel sa ofere sprijin psihologic adecvat, intentiile si actiunile lor pot fi zadarnicite sau eclipsate de constrangerile exercitate de anumite continuturi psihice inconstiente proprii.

In opinia lui Heron (1992) competenta emotionala, ca si trasatura de personalitate este indispensabila ajutorarii, sprijinirii eficiente, adecvate. Din punctul de vedere al capacitatii de a oferi sprijin, competenta emotionala "inseamna ca temerile si disperarea izvorata din experientele traumatice prealabile nu joaca rol in intentia de a oferi sprijin si nu distorsioneaza aceasta intentie" (p. 17).

Competenta emotionala prezinta, in viziunea lui Heron, trei nivele (1992):

a. Primul nivel cotat de catre autor ca nivel zero, se caracterizeaza prin faptul ca intentia de a oferi sprijin este permanent contaminata de continuturi psihice ascunse, care distorsioneaza aceasta intentie, astfel incat transpunerea ei in practica imbraca forme inadecvate, asupritoare pentru client.

b. Al doilea nivel se caracterizeaza prin faptul ca persoana in general poate oferi sprijin "curat", adecvat celui care are nevoie de acest demers, dar uneori fara a constientiza acest fapt devine intruziva, constrangatoare

c. Cel de-al treilea nivel se caracterizeaza prin faptul ca aceasta contaminare cu continuturi psihice proprii, inadecvate necesitatilor clientului, se produce mult mai rar decat in cazul celui de al doilea nivel, si atunci cand se produce totusi, de regula practicianul constientizeaza aceste fenomene si le poate corecta din mers, intrucat a realizat acea munca psihologica care este necesara prelucrarii, rezolvarii acelor aspecte ale trecutului care ii provoaca trairi negative, fapt care face capabil terapeutul sa poata prelua controlul asupra lor (Heron, 1992).

Formarea eficienta implica o dimensiune experientiala accentuata, in centrul atentiei aflandu-se schimbarea constructiva si imbogatirea celui care participa la formare. In cadrul acestor formari intai se invata discriminarea acelor factori care determina eficienta interventiei, pe urma se insuseste comunicarea care conduce la nivele crescute ale eficientei (Pfeffer, 1992).

In mai mica sau    in mai mare masura, in functie de spatiul in care traieste persoana, consilierea poate fi realizata atat de catre cei care au formari de specialitate, cat si de catre cei care nu prezinta pregatire, ramane la latitudinea constiintei fiecaruia dintre cei care vor face consiliere daca se vor pregati sau nu pentru acest proces.

Consilierea psihologica    si psihoterapia. Delimitari conceptuale

In timp ce in conceptia laica consilierea este nemijlocit legata de acordarea unor sfaturi, in literatura de specialitate acest concept desemneaza o varietate de servicii: incepand cu acordarea de informatii, ghidarea clientului, continuand cu sprijinul oferit in alegerea partenerului, a profesiei, pana la asistenta oferita in recunoasterea legaturilor cauzale care conduc la aparitia problemelor sau sunt consecinta acestora din urma, la constientizarea motivelor si obstacolelor inconstiente (Pfeffer, 1992).

Ca in toate situatiile psihoterapeutice, si in cadrul consilierii, se confrunta puterea si dependenta, controlul social si adaptarea, normele si sistemele de valori. Intrebari ca: oare in ce masura apare exercitarea controlului social in timpul consilierii, oare cum se justifica puterea si care este valoarea functionala a acestuia in sistemul social al partenerilor care interactioneaza in cadrul consilierii sunt esentiale in cadrul realizarii acestui proces (Pfeffer, 1992).

Holmes si Linsdey (Clarckson, 1994) definesc psihoterapia drept "utilizarea sistematica a relatiei dintre terapeut si client - in opozitie cu metodele farmacologice si sociale - pentru a produce schimbari la nivelul cognitiilor, sentimentelor si a comportamentului" clientului (p. 4).

Acest tip de definitie nu ajuta la diferentierea dintre consilierea psihologica si psihoterapie, desi delimitarea dintre aceste doua interventii psihologice este necesara din urmatoarele motive (Clarckson, 1994):

1. Stabilirea indicatiei corecte referitoare la tipul interventiei psihologice. Aceasta urmareste realizarea diferentierii intre clientii/pacientii care au nevoie de consiliere psihologica, respectiv de psihoterapie, in vederea asigurarii unor interventii eficiente din punctul de vedere al naturii lor, si inclusiv al duratei si costurilor acestora.

2. Cunoasterea de catre specialisti a suprapunerilor si diferentelor care exista intre cele doua domenii de interventie, contribuie la stabilirea identitatii lor profesionale, la conturarea granitelor profesionale, la cunoasterea limitelor si avantajelor serviciilor pe care le ofera si face posibila respectul reciproc, increderea, stabilirea competentelor, munca in echipa.

Caroll (Clarckson, 1994) analizand relatia dintre psihoterapie si consiliere, arata ca:

I. Sunt opinii care neaga existenta oricarei diferente intre psihoterapie si consiliere. Cei care adera la acest punct de vedere au convingerea potrivit careia nu se justifica nici o delimitare intre cele doua tipuri de interventie, intrucat ambele categorii de specialisti se ocupa de clienti care au dificultati, probleme psihice.

II. O alta categorie de specialisti diferentiaza clar cele doua domenii de ocupatie.

In opinia acestora, psihoterapeutii spre deosebire de consilieri, beneficiaza de o formare de durata mai lunga, au o profunda pregatire teoretica, au obligatia sa treaca prin experienta propriei psihoterapii, utilizeaza supervizarea in munca lor. Gama metodelor, tehnicilor de care dispun psihoterapeutii cat si flexibilitatea in alegerea lor este mai mare, decat in cazul consilierilor psihologici. Clientii psihoterapeutilor au probleme psihice mai severe, nu arareori se confrunta cu diagnostice psihiatrice. Durata terapiei este mai lunga decat a consilierii.

III. O a treia categorie de specialisti sunt de parere ca intre psihoterapie si consiliere exista atat suprapuneri si cat si diferente clare. Suprapunerile apar in conditiile in care exista consilieri care au o pregatire cu adevarat temeinica si avansata in domeniul psihologiei si psihoterapeutii care uneori recurg si la consiliere, atunci cand situatia clientului necesita acest fapt.

In opinia Asociatiei Britanice a Consilierilor (British Association for Counselling) fondata in 1977 (Clarckson, 1994):

1. Consilierea reprezinta utilizarea principiala si profesionala a relatiei dintre client si consilier cu scopul de a facilita: