Invatarea

Invatarea

Conceptul de invatare

Invatarea poate fi considerata ca fiind o forma fundamentala de activitate umana. Ea presupune o relatie a individului cu mediul, un consum de energie (fizica, nervoasa, psihica) si o functie transformatoare la nivelul mediului a individului sau a relatiilor dintre acesta si mediu.

Literatura de specialitate abunda in incercari de definire a invatarii. Coordonatele fundamentale care se regasesc in majoritatea definitiilor propuse sunt:

o anumita modificare de conduita

o modificare profunda, selectiva care se produce sistematic stabil intr-o directie determinata

o modificare adaptativa provocata de intalnirea constanta cu una si aceeasi situatie stimulativa, sau de contactul anterior cu situatia data

O pondere deosebita, chiar absoluta se acorda repetitiei si exercitiului ca

determinanti ai invatarii. Adaptarea senzoriala ca si obisnuintele nu pot fi excluse din sfera invatarii. Invatarea nu se confunda nici cu actele innascute, nici cu maturizarea, nici cu oboseala, motivatia, totusi in conditii naturale aceasta nu poate fi separata de factorii respectivi. Invatarea se aseaza sub semnul unor actiuni sociale speciale, cum sunt cele de instruire si educare. Este vorba de strategiile de instruire si educare care se aplica sau pe care si le aplica cel care invata si de a caror calitate depind modul de orientare, extensiunea si eficienta formativa a actiunilor lui de invatare, trecerea conduitei lui sub controlul dominant al invatarii si ridicare la rang de lege a dezvoltarii psihice prin invatare.

Invatarea scolara reprezinta forma tipica in care se efectueaza invatarea la om, forma ei completa, deoarece la nivelul ei invatarea nu decurge pur si simplu de la sine ci este conceputa, anticipata si proiectata sa decurga intr-un fel anume ca activitate dominanta.   

Invatarea la varsta scolara mica

invatarea de tip scolar isi are radacinile in formele de experienta spontana ale varstei prescolare, care se impletesc cand cu manipularea obiectelor, cand cu jocul, cand cu unele forme elementare de munca. Structural invatarea se compune dintr-o serie de situatii si de sarcini care, pentru scolarii mici, reclama efectuarea unor actiuni ce vor raspunde unor sarcini practice concrete. Aceste actiuni pornesc de la contactul scolarului cu obiectul.

Invatarea la varsta scolara mica se distinge, prin aceea ca il pune pe copil in fata necesitatii unor actiuni de control, de confruntare si comparare a rezultatelor obtinute cu modelele corecte. Aceasta face posibila o anumita apreciere, sanctionare pozitiva sau negativa a conduitei de invatare. Se produce o generalizare crescanda a activitatii de gandire, capatand un puternic impuls inclinatia elevului catre abordarea reflexiva a propriei activitati mintale.

Citit - scrisul in activitatea de invatare

Scolarul are un acces gradat la aceste forme si, inainte de a ajunge la litera sau cuvant, copilul strabate o faza de lucru avand ca obiectiv formarea unor abilitati senzoriomotorii, deprinderea copilului cu tehnica trasarii unor grupe de linii (bice, carcei, carlige, zale, ovale, etc.). sarcina de a le scrie, care trebuie sa raspunda anumitor parametrii de corectitudine privind forma, marimea, grosimea, inclinarea pozitiei - toate raportate la structura spatiului grafic al caietului - poate sa para scolarului din clasa I sacaitoare, putin atragatoare. Probleme fundamentala care se pune in legatura cu activitatea de scriere a micului scolar este orientarea adecvata in spatiul grafic al caietului si in elementele literei. Elevul poate sa aiba la dispozitie modelul scrierii corecte, poate sa dispuna de un antrenament anterior in scrierea unor elemente separate ale literei, poate sa beneficieze de indrumarile invatatorului si, totusi, sa nu realizeze o suprapunere a performantei sale de scriere cu modelul ideal. Priceperea de a percepe modelul si de a include datele perceptie modelului - cu rol corector, orientativ, diriguitor - in dinamica actului motor propriu-zis, acest lucru trebuie sa invete copilul autoreglarea actului motoriu. Pentru a inchega corect tot acest proces de invatare, care cere consum energetic, efort, concentrare dar si comutativitate in planul atentiei, trebuie sa beneficieze de indici de orientare stabili, esentiali.

Practica pedagogica arata ca scolarul mic intampina dificultati in operarea cu semnele de punctuatie, care, in procesul instruirii, sunt pur si simplu introduse, aratate, dar mai putin explicate in baza unor invarianti obiectivi. Treptat scrisul si cititul se vor automatiza inlesnind trecerea la alte achizitii. Trebuind sa scrie si sa citeasca din ce in ce mai mult si mai repede, scrisul initial va sacrifica, inevitabil, cate ceva din estetica demersului caligrafic initial, iar cititul va pune din ce in ce mai putin accentul pe dimensiunea expresiv-intonare externa, interiorizandu-se sub forma unor actiuni mentale specifice, de lectura in gand.

Semnificatia psihologica a contactului scolarului mic cu notiuni de matematica

Contactul cu unele notiuni matematice are o contributie esentiala la statornicirea planului simbolic, abstract-categorial, in evolutia mentala a scolarului din clasa intai, cu conditia ca prin procesul de instruire sa nu fie intretinuta invatarea mecanica, nerationala, izolata de dezvoltare.

Pe parcursul unor unitati de timp scolarii mici sunt antrenati in rezolvarea unor sarcini caracterizate prin anumite variante de relationare a cunoscutului cu necunoscutul, care au o schema logica asemanatoare. Elevii sunt familiarizati cu miscarea in ordinea crescatoare si descrescatoare a sirului natural de numere, ca si cu tehnica primelor doua operatii matematice fundamentale - adunarea si scaderea - in limitele concentrului 10 si apoi pana la 100; isi imbogatesc considerabil nomenclatorul notional. Este un gen de operativitate care cultiva flexibilitatea si concura la automatizarea si cresterea vitezei de lucru (de exemplu: ? - b = c; a - ? = c). Aceasta strategie are avantajul de a pregati terenul achizitionarii de catre scolarul mic a capacitatii de a rezolva probleme.

Nerealizarea unei legaturi interne intre actiunea practica si reflectia teoretica asupra regulii de a efectua rational actiunea genereaza doua evenimente mnezice izolate. Actiunea practica, neinteleasa si neexplorata cognitiv si structurile verbo-cognitive nereproduse actional, conduc la invatarea mecanica. Sincronizarea acestor doua serii de evenimente se soldeaza, cu doua categorii de efecte pozitive: asezarea invatarii matematicii pe temeiul gandirii logice, scurtarea termenelor invatarii si eliberarea unor rezerve de timp pentru captarea de noi cunostinte.

Prestatiile scolarului mic sunt puternic dependente de model datorita capacitatii lui reduse de a-si autodirija disponibilitatile si procesele psihice, in deosebi scolarul din clasa intai.

Dinamica proceselor de invatare pe parcursul micii scolaritati

In clasele a doua - a patra se produce un proces de imbogatire si diversificare a invatarii sub impactul unor discipline de invatamant mai numeroase. Cunostintele insusite devin priceperi si deprinderi; creste dificultatea pentru elev de a rezolva noile sarcini, iar aceasta face sa creasca si nivelul de varsta mentala caruia ii corespunde fiecare noua sarcina.

In clasa a doua elevii trebuie sa stie nu numai sa citeasca texte, dar si sa redea textul, sa repovesteasca, sa memoreze, sa reproduca si sa le explice. Pentru procesul instructiv educativ, problema este aceea a criteriilor de determinare a complexitatii psihologice reale a unei sarcini, a potentialului ei stimulativ pentru dezvoltare, a relevantei ei pentru ceea ce pot elevii. Independenta si creativitatea in invatare se castiga si se consolideaza pe etape. Se distinge mai intai o faza de autonomie exterioara, cand elevul este capabil sa lucreze in absenta invatatorului conducandu-se dupa modelul aratat in lectii; o faza de autonomie interna autentica - detasarea treptata a elevului de modelul extern - aceasta treapta incepe sa ofere mintii copilului capacitatea abstractiei, a generalizarii, a comparatiei, a memorarii logice. Punerea elevilor in situatia de a descoperi raporturile de sprijin reciproc dintre componentele unei actiuni matematice cultiva reversibilitatea psihologica, flexibilitatea mentala, operarea matematica in camp largit, si-i motiveaza intrinsec pe elevi.

Contactul cu o serie de cunostinte despre natura, animale si plante poate sa introduca ordine in cunostintele empirice ale copiilor facilitandu-le accesul la una din operatiile implicate in descoperirea cunostintelor despre regnul viu, clasificarea

Extinderea campului invatarii (clasa a III-a), face ca elevul sa fie solicitat pe mai multe directii, ceea ce antreneaza o crestere a probabilitatii dispersiei atentiei. Castiga in importanta modul de a invata, abilitatea de a ordona si coordona informatiile, capacitatea de a opera cu esentialul in contexte epistemice diferite. Limba romana ofera un intens teren de dezvoltare si imbogatire a potentelor cognitive si creatoare ale elevului. Elementele care beneficiaza de cel mai mare cuantum de asigurari si intariri instructionale sunt procesele mnezice si capacitatea discriminativ-analitic-discursiva. Predominanta sarcinilor analitice de fragmentare, extragere a fragmentelor din text, a unor cuvinte din expresii contribuie la exersarea functiei de intelegere, la educarea reversibilitatii, gandirii imaginative. Scrierea, numirea si citirea corecta a numarului, notiunea de crescator si descrescator, genereaza interferente intre procesele senzoriomotorii si mentale implicate. Matematica, domeniu al reversibilitatii, devine un instrument de testare si, mai ales, de cultivare a inteligentei elevului.

Etapa terminala a ciclului primar, clasa a IV-a ocupa o pozitie sui-generis in evolutia proceselor educationale si in devenirea personalitatii scolarului. Citirea ofera un teren propice exersarii si stimularii potentialului cognitiv si creativ al elevului. Invatarea notiunilor de fractie ordinara si zecimala, ca si problemele de aflare a distantei, vitezei si timpului ofera ocazii de educare a gandirii matematice. La geografie invatatorul trebuie sa-i introduca pe elevi in specificul cognitiv al domeniului, unde perceptivul se imbina cu imaginarul.

La istorie, faptul ca este vorba de evenimente ale trecutului, la care elevii n-au avut cum sa asiste, cunoasterea decurge indirect; procesul de invatare decurge ca un demers de redescoperire si reconstituire a continutului evenimentului istoric. Se formeaza o serie de abilitati in procesul familiarizarii cu istoria: perceperea si evaluarea corecta a timpului si a spatiului; capacitatea de a extrage semnificatii din materialul pe care-l invata si de a opera cu el. Miscarea reconstitutiva in profunzimea cunostintelor de istorie, prin actiuni de explorare, da curs proceselor mentale discursive. Declansarea activismului sau psihic actual - cognitiv si emotional - devine elementul de sustinere al demersului de insusire si transmitere a faptului istoric.

La formarea gandirii stiintifice contribuie si cunostintele despre natura. Situand in prim planul invatarii dinamismul, conexiunile si interdependentele dintre fenomene - observarea, experimentarea, verbalizarea, definirea, aplicarea - obtinem mai multe efecte formative: stimularea dezvoltarii gandirii cauzal explicative, prefigurarea premiselor si mecanismelor invatarii in clasele urmatoare, a notiunilor de fizica si chimie; interpretarea stiintifica a fenomenelor naturale; corelarea cunostintelor despre natura cu cele despre om, ca agent care, facand parte din natura, este capabil sa observe, sa cunoasca, sa stapaneasca si sa foloseasca natura.

Procese si factori implicati in invatarea de tip scolar

Procesele cognitive sunt procesele care influenteaza modul in care informatia este mutata de la un nivel la altul: atentia, perceptia, incordarea si reactualizarea.

Atentia este procesarea informatiei din perspectiva elevului. Nu putem invata daca nu putem fi atenti la informatia importanta ce trebuie procesata din momentul in care intra in registrul senzorial, caci altfel se pierde. Aceasta procesare incepe cu atentia, care este un raspuns orientat in functie de stimuli. Acesti stimuli de orientare sunt clasificati in: fizici (desenele, tabla, harta), provocativi (evenimente unice sau discrepante pe care invatatorul le foloseste pentru a atrage atentia), emotionali (utilizarea numelui) si insistenti care cand sunt utilizati cu intelepciune pot stimula invatarea. Suntem atenti doar la anumite canale informationale, cea mai specifica caracteristica a atentiei fiind selectivitatea. In timp puterea de concentrare descreste atentia obosind, aceasta fiind mai ales valabila pentru elevii mici. Atentia este acolo unde procesarea informatiei incepe, astfel incat inceperea lectiilor reprezinta un moment crucial pentru invatare.

Perceptia este gasirea semnificatiei stimulilor. Cand stimulii patrund in registrele noastre senzoriale, procesarea initiala incepe cu perceptia. Aceasta este foarte importanta in invatare, deoarece informatia care a intrat in memoria de lucru nu este altceva decat percepere, de catre cel care invata, a stimulilor din mediu, preluati de registrele senzoriale. Informatia din memoria de lucru nu de reprezinta sub forma de "realitate obiectiva", ci sub forma de "realitate perceputa".

"Oamenii actioneaza in concordanta cu perceptiile lor. Modul cum arata lumea in realitate este irelevant." Daca elevii interpreteaza gresit exemplele noastre, informatia aflata in memoria de lucru va fi fara valoare si, finalmente, informatia pe care o transfera in M.L.D. va fi, de asemenea, fara valoare. Semnificatia pe care o extragem din stimuli depinde, in mare masura, de experienta noastra trecuta.

Alt factor care influenteaza perceptia este expectatia. Semnificatia pe care noi o atasam unui obiect sau eveniment este afectata de ceea ce "asteptam" noi de la experienta. Acelasi lucru se intampla si cu elevii. Daca ei se asteapta ca informatia sa fie provocatoare si interesanta, perceptia lor asupra activitatii va fi foarte diferita fata de cazul in care expectatiile lor fata de lectie vor fi plictisitoare sau daca se vor astepta ca subiectul sa fie foarte greu de inteles.

Repetarea - retinerea informatiei prin practica. Ca proces cognitiv repetitia poate fi utilizata pentru a retine informatia in memoria de lucru pana cand se va hotara ce se intampla cu ea. Repetitia apare deasupra memoriei de lucru in modelul de procesare al informatiei. Memorarea se imbunatateste odata cu numarul repetitiilor. Repetitia esalonata pe o perioada mai lunga de timp este mult mai eficienta decat cea comasata. O repetitie activa este mult mai eficienta decat una pasiva.

Incordarea reprezinta procesul de transfer a informatiei din memoria de lucru in M.L.D., prin conectarea sau asocierea ei cu informatia deja existenta in M.L.D. Conectarea noilor informatii la cele vechi reprezinta un element hotarator al procesului de invatare, din punct de vedere al procesarii informationale. In timp ce o anumita informatie poate intra in M.L.D., bazandu-se doar pe repetitie, majoritatea informatiilor pentru a fi retinute trebuie sa se bazeze pe relatii de semnificatie si trebuie sa fie conectate cu informatia care exista deja in M.L.D. Pentru a creste procesul de incordare prin cresterea semnificatiei informatiei pot fi folosite activitatea, organizarea, elaborarea si schemele mnezice.

Activitatea. Profesorii faciliteaza invatarea; selectia si prezentarea sarcinilor de catre profesor vor determina o crestere a calitatii cognitive a elevilor.

Organizarea sau adunarea informatiei in modelul coerent reprezinta un model important ce ajuta incordarea. Structurarea ideilor pe categorii reprezinta o modalitate economica de inmagazinare a informatiei. Cercetarile arata ca elevii competenti utilizeaza mult mai frecvent strategiile de organizare decat cei mai putini dotati si aceasta practica explica achizitiile lor mari. Familiarizarea continutului influenteaza utilizarea strategiilor de organizare. Tabele si matricele sunt folosite pentru organizarea cantitatilor mari de informatie. Ierarhizarea reprezinta un alt tip de organizare, des utilizat acolo unde conceptele pot fi subsumate si relationate cu conceptele existente. Fiecare legatura creste semnificatia si intelegerea itemilor individuali, deoarece acestia sunt asociati cu alti itemi din ierarhie. Alte tipuri de organizari sunt graficele, diagramele, tabelele, hartile si planurile. Cercetarile facute in diferite arii au ajuns la concluzia ca organizarea continutului duce nu doar la o incordare initiala ci mai ales la pastrarea si apoi recuperarea informatiei din memoria de lunga durata.

Elaborarea este cea mai eficienta strategie ce sprijina incordarea informatiilor in memoria de lunga durata si una dintre cele mai aplicabile in cadrul orelor de scoala. Este procesul de crestere al numarului asociatiilor intre itemii informatiilor, ceea ce duce la sporirea gradului de intelegere. Apar atunci cand noi informatii sunt conectate cu cele care exista deja in memoria de lunga durata. Elaborarea joaca un rol important in activitatea de invatare. Organizarea, coerenta si claritatea sunt variabile ce sporesc calitatea mesajelor elaborate si invatarea. Organizarea si elaborarea sunt strategii puternice de engramare. Mecanismele ajutatoare sunt strategii care ajuta incordarea prin formarea de asociatii, legaturi artificiale intre ideile noi si cele existente.

Uitarea - factor implicat in invatare

Uitarea nu este doar o parte reala a vietii noastre ci si un factor foarte important in invatarea scolara. Pierderea de informatii din cele trei depozite mnezice este usor diferita in fiecare caz.

Interferenta retroactiva apare atunci cand lucrurile noi invatate subrezesc pe cele anterior intelese. Interferenta proactiva apare atunci cand lucrurile invatate anterior le deterioreaza pe cele noi invatate. O solutie la aceasta problema este trecerea in revista si comparatia. Dupa ce noi informatii sunt nou invatate le putem compara cu cele invatate anterior, identificand similaritatile usor de confundat. Ca rezultat, reteaua sau schemele originale sunt extinse pentru a cuprinde noi informatii iar interferenta este redusa. In unele cazuri avem facilitare, fie proactiva fie retroactiva. Acestea apar cand achizitiile anterioare fie cele ulterioare ajuta invatarea. Reamintirea e procesul de accesare a informatiilor din memoria de lunga durata. Engramarea si reamintirea sunt strans legate, iar reamintirea eficienta nu poate aparea decat daca informatia a fost eficient incodata. Esenta reactualizarii este intiparirea, si ca profesori, ar trebui sa ne focalizam pe ajutarea elevilor sa stocheze si sa depuna noile informatii la locul lor. Un factor in acest sens este contextul. Daca se modifica contextul clasei sub actiunea unor factori reamintirea poate deveni mai dificila. Factorul contextual este uneori numit ipoteza specificitatii intiparirii. Elaborarea organizarea si activitatea furnizeaza reactualizari, indicii care n-ar fi folositoare daca nu s-ar oferi un context de intiparire bogat.

Frustrarea, starile conflictuale, stresul - ca factori perturbatori in munca de invatare

Factorii perturbatori apar continuu in procesul de adaptare a omului. Cunoasterea acestor factori pentru diferitele varste si medii de viata capata o importanta sporita. Nu putem cunoaste un subiect pe deplin fara sa stim factorii care il influenteaza si masura in care acestia ii determina comportamentul. Frustrarea, conflictul, stresul privite ca factori perturbatori se gasesc in stare de interconditionare reciproca, fiecare putand fii consecinta celuilalt. Frustrarea, se dezvolta din conflict, si il genereaza la randu-i, mai ales cand starea de frustratie este rezultatul unui act de atribuire subiectiva cu o intentie rau voitoare.

Conflictul apare atunci cand se impune o alegere intre motive diferite, mutula exclusive, asupra individului exercitandu-se doua sau mai multe forte cu valente diferite dar de intensitate egala. Un conflict nerezolvat este o sursa de frustrare.

Fenomenul de stres urmeaza starilor de conflict si frustrare atunci cand aceste fenomene persista o perioada mai lunga de timp si cand ating un anumit grad de complexitate si intensitate.

Toate aceste trei fenomene duc la perturbarea activitatii. Invatarea sufera modificari in desfasurarea ei. Cel ce invata trebuie sa se adapteze la mediul in care traieste; elevul are de infruntat piedici si e firesc sa suporte conflicte, sa invinga frustrari sau sa depaseasca situatiile stresante.

Investigarea factorilor perturbatori in munca de invatare reprezinta una din tematicile de mare complexitate, mereu in actualitate, de importanta majora. "Educatia este un proces al vietii si nu o pregatire pentru viata. Scoala trebuie sa reprezinte viata actuala, viata tot atat de reala si de vitala pentru copil ca aceea pe care o duce el in familia sa, cu vecinii sai, la locurile de joaca". (Dewey John, in Studii filozofice, pagina 21).